UK Bookmakers

Cine este George Soros, magnatul acuzat de toate nenorocirile din România

Scris de NS. Posted in Ancheta


George Soros, despre care s-a spus aiurea în campania electorală că ar fi tatăl premierului Dacian Cioloș, este un miliardar american născut în Ungaria, din părinți evrei, scrie voceabiz.ro
Suporter vocal al refugiaților, el însuși având de suferit în copilărie de pe urma naziștilor, Soros a promis că fundația sa va investi 500 de milioane de dolari în companii înființate de imigranți, în special cei sosiți în Europa în urma războiului din Siria.
Acum are 85 de ani, dar s-a născut în Ungaria în 1930. La 13 ani, naziștii au ocupat Ungaria. Soros a scăpat de a fi trimis într-un lagăr de concentrare după ce părinții săi au cumpărat acte că sunt creștini. Tatăl său a salvat mulți evrei maghiari, iar în 1945 cu greu a scăpat de asaltul asupra Budapestei, când trupele sovietice și cele germane luptau din casă.

În 1947, Soros a ajuns în Marea Britanie, unde a urmat cursurile celebrei universități London School of Economics. Acolo l-a avut ca profesor pe filosoful Karl Popper și a lucrat ca hamal în gară și chelner.

Dar cum a ajuns finanțist? Acolo a scris mai multor bănci și una chiar l-a acceptat. Este vorba de Singer & Friedlander, un furnizor mic de servicii financiare.

În 1956 s-a mutat la New York, unde lucra ca trader pentru F.M. Mayer. Ca broker el vindea atunci acțiuni europene, care aveau succes după formarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, precursoarea Uniunii Europene.

În 1966 a început să tranzacționeze cu un fond de investiții de 100.000 de dolari. Banii erau ai firmei la care lucra atunci, respectiv Arnhold and S. Bleichroeder, iar Soros dorea să vadă cât ar putea câștiga cu strategiile sale. Trei ani mai târziu pornește un fond de 4 milioane de dolari, bani strânși de la investitori. Aici băgase, însă, și 250.000 de dolari din banii proprii.

http://www.directproprietar.eu/Cine-este-George-Soros--magnatul-acuzat-de-toate-nenorocirile-din-Romnia

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here