UK Bookmakers

Tangorre, un Dreyfus „modern”, mitterrandist! Dosarele criminale (Partea I)

Scris de Thomas CSINTA. Posted in Ancheta


„Adevarul este ca nu exista adevar!” (Pablo Neruda, Premiul Nobel pentru Literatura 1971)

Aflat sub incidenta Art.19 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului (adoptata de catre Adunarea  Generala a Natiunilor Unite pe 16 decembrie 1948, la Paris in cadrul Rezolutiei 217A), nu pot fi tras la raspundere pentru opinia mea legata de problematica abordata in acest articol, in care, in urma  unor investigatii aprofundate, imi exprim un punct de vedere strict personal. Mentionez ca indiferent de gravitatea faptei comise (chiar daca ea este ireparabila) fiecare dintre noi avem dreptul la aparare, la un proces echitabil (garantat prin Art.10 a  Declaratiei Universale a Drepturilor Omului).

 

Astazi, cel putin pentru Justitia franceza, Luc Tangorre este un violator recidivist condamnat de doua ori, de catre doua Curti (diferite) cu Jurati, in 1983 (la 15  ani de recluziune criminala pentru comiterea unei serii de 9 agresiuni sexuale si violuri la Marsilia intre 1979-1981), respectiv, in 1992 (la  18 ani de recluziune criminala, pentru 2 violuri comise la Nîmes in 1988).

Eliberat cu un deceniu si jumatate in urma (dupa efectuarea integrala a pedepsei), incepand  din 12 august 2014 acesta este suspectat din nou intr-un dosar de agresiune sexuala la  Le Grau du Roi, fiind inculpat in decembrie 2016 in acest dosar, dar este cercetat in libertate (sub control judiciar), in ciuda recomandarii Parchetului de la Nîmes care solicita incarcerarea acestuia in detentie provizorie (pe perioada derularii anchetei).

In ciuda unor decizii ale Justitiei lipsite de ambiguitate dar mai mult decat controversate un Comitet de Sprijin il va sustine pe acesta in presupusa sa nevinovatie (un Dreyfus „modern” dupa unii,  un fals Dreyfus si un adevarat pervers dupa altii) careia se vor alatura si clasa intelectuala, respectiv politica franceza, intelectuali „mitterrandisti” de mare valoare (dupa numele lui François  Mitterrand/1916-1996, fost Presedinte al Frantei intre 1981-1988, si 1988-1995) ca Pierre-Emmanuel Vidal-Naquet si fratele sau, François Vidal-Naquet, Marguerite Duras,  respectiv, Françoise Sagan, Gilles Perrault sau Claude Mauriac dar si oameni politici „mitterrandisti” reputati ca Albin Chalandon,  Jean-Claude Gaudin, Dominique Baudis, respectiv,  Gaston Deferre sau Lionel Jospin, Pierre Bérégovoy Michel Rocard si in sfarsit, dar poate nu in ultimul rand, intelectualul elitist (de vmare clasa) si omul politic abolitionist convins, cu valori  umane si morale deosebite (care in anii 1970-1980 a aparat benevol zeci de condamnati la moarte in Franta), Profesorul de Drept, Robert Badinter, parintele abolirii pedepsei capitale in Franta.

            PREAMBUL

            De Luc Tangorre (icoana judiciara a anilor 1980″, un Dreyfus „modern” dupa unii si  un fals Dreyfus si un adevarat pervers dupa altii) am auzit pentru prima oara cu trei decenii in urma la Ambasada Frantei din Bucuresti, unde incepand cu primavara anului 1987 (si pana in vara anului 1988) am facut mai multe vizite legate de formalitatile administrative necesare pentru stabilirea mea defiinitiva in aceasta tara.

Era sfarsitul primului mandat (septenat) al lui François Mitterrand (1981-1988), care, prin reformele sale de mare anvergura pe toate planurile vietii sociale, dupa parerea mea, a marcat cel mai mult (cel putin pana in prezent), istoria celei de-a V-a Republici Franceze, instaurat in 1958 de catre Generalul Charles de Gaulle (1890-1970): abolirea pedepsei capitale, respectiv, al 5-lea concediu de odihna platit, in 1981; introducerea in 1982 ale celor 4 legi Auroux care au modernizat profund dialogul social si organizarea muncii in intreprinderi; crearea audiovizualului privat in 1984; liberalizarea pietii de capital in 1985; introducerea in 1988 a ajutorului social pe termen nelimitat pentru cei lipsiti de resurse materiale (RMI, RSA/din 2009); in al doilea mandat 1988-1995, introducerea ISF-Impozitul de Solidaritate pe Avere, creat mai intai ca IGF-Impozit pe Marile Averi in 1982; introducerea CGS-Cotizatia Sociala Generalizata in 1991 care a modificat profund finantarea Securitatii Sociale;  semnarea Tratatului de la Mastricht in 1992, pentru crearea mondei unice, etc..

In aceea perioada, Luc Tangorre era cel mai mediatizat si controversat „subiect” in toata mass-media franceza (presa si televiziune), in Parlamentul francez (Adunarea nationala si Senatul), dar si in institutiile de invatamant superior cu profil juridic (Scoli de Inalte Sudii, Universitati), ceea ce a generat o serie de discutii si la Ambasada Franceza de la Bucuresti, cu atat mai mult cu cat a debutat deja si campania pentru alegerile prezidentiale pentru urmatotul septenat (pe atunci/1988-1995), la care Mitterrand si-a anuntat, evident, candidatura (pentru un nou mandat). Condamnat la 15 ani de recluziune criminala, pe 24 mai 1983 (in primul sau proces) la Aix en Provence (Métropole d’Aix-Marseille-Provence) de catre Juriul Popular al Departamentului  Bouches du Rhône (Regiunea administrativa PACA-Provence-Alpes–Côte d’Azur, sudul Frantei) Luc Tangorre va fi incarcerat la Centrul de Detentie pentru pedepse lungi de la Muret (Departamentul Haute-Graonne, regiunea administrativa Occitanie, sudul Frantei), insa, dupa ce Curtea de Casatie refuza anularea pedepsei, pe 21 iulie 1987, acesta obtine din partea lui François Mitterrand o gratiere prezidentiala de 4 ani, semnata de catre Albin Chalandon (pe atunci Ministrul Justitiei), avand ca efect  eliberarea sa conditionata sub control judiciar pe 15 februarie 1988 dupa 82 de luni de detentie. Mass-media franceza (inclusiv, personalul de Ambasada franceza din Bucuresti) vorbea pe atunci de un scandal al gratiilor prezidentiale.

Se pare ca decizia lui Mitterrand ar fi fost luata sub presiunea unor personalitati (franceze) marcante ale Republicii a V-a ca, intelectualii Pierre-Emmanuel Vidal-Naquet (1930-2006/Profesor emerit de istorie si Director de Cercetare in Istoria Greciei antice la EHESS/Scoala de Inalte Studii de Stiinte Sociale) si fratele sau, François Vidal-Naquet (n.1932, avocat reputat, descendent al unei familii celebre de avocati sustinatori al nevinovatiei lui Alfred Dreyfus/1859-1935), Marguerite Duras (Marguerite Germaine Marie Donnadieu, 1914-1996/celebru scriitor, dramaturg, scenarist si realizator francez/Premiul Goncourt 1984-l’Amant), respectiv, Françoise Sagan (Françoise Quoirez, 1935-2004, celebru scriitor si dramaturg francez/Premiul criticii 1954-Bonjour tristesse; Premiul Brigadierului 1960-Château en Suède; Premiul Printului  Pierre de Monaco-1985 pentru intreaga sa opera), Gilles Perrault (Jacques Peyroles/n.1931, celebru jurnalist de investigatie, scriitor, scenarist care a intervenit in mai multe dosare criminale de erori judiciare, dintre care cel mai important este cazul lui Christian Ranucci, condamnat la moarte si executat in 1976/a se vedea pentru detalii articolul autorului: Giscard d’Estaing si „condamnatii sai” la moarte!) sau Claude Mauriac (1914-1996, celebru jurnalist, scriitor, eseist si dramaturg, Premiul Sainte-Beuve/1946-André Breton; Premiul Médicis/1959-Le Dîner en ville) si oameni politici mitterrandisti reputati ca Albin Chalandon (n.1920/bancher, om politic si inalt functionar francez, fost Ministru al Justitiei intre 1986-1988),   Jean-Claude Gaudin (n.1939/om politic francez, Primarul Marsiliei/din 1995, Presedintele Metropolei Aix-Marseille-Provence/din 2015 si Vicepresedintele Senatului/din 2014), respectiv,  Dominique Baudis (1947-2014, celebru om de televiziune, jurnalist, scriitor si om politic francez, Aparator al drepturilor cetatenesti/2011-2014, Deputat european/1984-1988, 1994-1997, 2009-2011, Primar al Metropolei Toulouse/1983-2001) si Gaston Deferre (1910-1986, avocat si om politic, Primar PS al Marsiliei/1953-1986, Ministru al Colectivitatilor Teritoriale/1956-1957, Senator PS/1959-1962, Deputat PS/1962-1981, Ministru de Interne/1981-1984, Ministru de Stat al Amenajarii Teritoriului/1984-1986) sau Lionel Jospin (n.1937, Deputat PS de Paris intre 1981-1986, Consilier general al Departamentului Haute Graonne/1988-2002, Ministru al Educatiei Nationale/1988-1992, Prim-Ministru/1997-2002, Membru al Consiliului Costitutional/din 2015), Pierre Bérégovoy (1925-1993, Secretar general al Presedintiei Republicii/1981-1982, Ministru al Afacerilor sociale/1982-1984, Ministrul Economiei si al Bugetului/1984-1986 si 1988-1992, Ministrul Apararii/1993, Prim-Ministru/1992-1993), Michel Rocard (1930-2016, Ministrul Amenajarii Teritoriale/1981-1983, Ministrul Agriculturii/1983-1985, Deputat PS al Departamentului Yvelines/1986-1988 si Senator/1995-1997, Prim-Ministru/1988-1991, Deputat European/1994-2009).

Si in sfarsit dar poate nu in ultimul rand, Luc Tangorre, reuseste sa beneficieze si de sustinerea celebrului abolitionist al epocii, Robert Badinter [n.1928/Profesor de Drept Penal, fost Ministru mittterrandist al Justitiei/23 iunie 1981-19 februarie 1986;  Parintele abolirii Pedepsei Capitale in Franta/9 octombrie 1981-votat de catre Adunarea Nationala pe 18 septembrie 1981 cu 363 de voturi pentru si 117 voturi contra, adoptata in Senat pe 30 septembrie 1981 cu 161 pentru si 126 contra; Consultant la elaborarea Constitutiei Romaniei/1991;  fost Presedinte al Consiliului Constitutional Francez/4 martie 1986-4 martie 1995, fost Presedinte de onoare al celui de-al 6-lea Congres Mondial contra Pedepsei cu Moartea/21-23 iunie 2016, Oslo-Norvegia, a se vedea pentru detalii articolul autorului: Necenzurat-Impreuna contra Pedepsei cu Moartea (Congresul Mondial de la Oslo/Norvegia, 21-23 iunie 2016].

Daca Mitterrand a luat o decizie corecta sau nu in 1987, a fost si va ramane o „dilema veche”, pentru opinia publica franceza, avand in vedere faptul ca Luc Tangorre, intr-un alt proces (cel de-al doilea), ca recidivist (in materie de viol), va fi din nou condamnat, pe 8 februarie 1992 (in timpul celui de-al doilea mandat Mitterrand), la 18 ani de recluziune criminala la Nîmes (Nîmes Métropole), de catre Juriul Popular al Departamentului Gard (Regiunea administrativa Occitanie).

Amintim aici si faptul ca Tangorre, eliberat in 2000 (dupa efectuarea integrala a pedepsei in inchisoare) si stabilindu-se in regiunea Lyon Métropole), din 12 august 2014, face obiectul unui nou dosar de agresiune sexuala (comisa asupra a 3 minori), la Le Grau du Roi (statiune balneara in sudul extrem al Departamentului Gard), fiind cercetat penal in libertate din decembrie 2016, cu toate ca Parchetul de pe langa TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) de la Nîmes a insistat pentru plasarea lui in detentie provizorie (pe perioada anchetei, in derulare).

In sfarsit, nu mi-am imaginat niciodata ca ulterior, cu trei decenii dupa controversatele  „dezbateri” in legatura cu vinovatia sau nevinovatia lui Tangorre de la Ambasada Franceza din Bucuresti, respectiv, decizia lui Mitterrand si Chalandon de a-l gratia sub presiunea elitei intelectuale si politice franceze, un fost sudent de-al meu la Medicina (PACES), astazi psihiatru, consultant de pe langa Ministerul Justitiei (implicat in cel de-al 3-lea Dosar Tangorre aflat pe rol), sa-mi ceara parerea (in legatura cu acesta) si sa-mi sugereze acest articol. Acestuia, dupa cum spunea, i-ar fi venit ideea, dupa ce ar fi studiat memoriul meu legat de Dosarul Criminal Mathieu Moulinas [Analiza psihosociologica a Dramei SF2M-A3M (Necenzurat-Investigatie Jurnalistica)].

APROFUNDAREA DOSARULUI

Cunoscut (ulterior) si ca „violatorul din cartierele de sud ale Marsiliei”, Luc Tangorre debuteaza „in penibil” in aprilie 1981 (cand 2 violuri si 4 atentate la pudoare vor fi comise in timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidentiale din Franta la care doi candidati de „mare calibru”, Valéry Giscard d’Estaing/n.1926, presedinte in functie intre 1974-1981, de centru dreapta si François Mitterrand/1916-1996, in functie intre 1981-1995, de stanga, se vor confrunta pentru functia suprema in stat, cu victoria celui din urma, a se vedea pentru detalii si articolul: Legi nescrise ale Republicii Franceze. Cele sapte “pacate” capitale ale unui (fost) Presedinte de stat francez). Concret, intre decembrie 1979-aprilie 1981, Comisariatele de Politie din sectoarele 8 si 9 ale Marsiliei, vor inregistra 15 plangeri ale unor tinere femei, pentru viol, agresiune sexuala si atentat la pudoare, in drum spre casa (domiciliile lor).

Bref, toate il descriu (la inceput) cu o precizie (mai mare sau mai mica) pe un oarecare Guy P. (pe care nu il vom identifica pentru ca ulterior a fost disculpat in acest dosar de catre autoritatile politienesti si judiciare). Acesta ar ar fi avut trasturi comune (20-25 de ani, cca 1,70m), cu Luc Tangorre (conform portretului-robot al sau facut cunoscut societatii civile in locurile publice pe 1 aprilie 1981), interpelat pe 12 aprile (in jurul orei 23h30) de catre o patrula a Politiei (agenti de ordine publica), cu ocazia unui „simplu” control de rutina (in urma portretului-robot), in sectorul 8 (in timp ce, somat fiind, pentru a fii legitimat, ar fi „rupt-o la fuga” pe stada Daumier). Cu ocazia controlului de identitate al acestuia (care afirma ca ar fi avut  intalnire cu un oarecare amic, numit Eric si cu doua fete), politistii descopera in buzunarul lui un cutit (de tip bucatarie, cu doua lame) invelit intr-un ziar, cu care, probabil isi intimida victimele, pentru a le putea agresa sexual, ulterior, intr-un Citrën 2Cv (2 Cai Putere-Deuche/Deudeuche, celebru vehicul popular francez fabricat in Franta, in perioada 7 octombrie 1948-27 iulie 1990, distins cu numeroase premii nationale si internationale la diferite concursuri, utilizat cu precadere si in filmele celebrului actor francez Louis de Funès/1914-1983) al carui zgomot este identificat de catre victime dupa consumarea actului sexual.

In timpul formalitatilor administrative de arestare la Comisariat, Tangorre (recalcitrant si agresiv) este identificat (in varsta de 22 de ani/n.1959, student Facultatea de  Educatie Fizica si Sport a Universitatii Aix-Merseille), audiat, iar ulterior, acuzat si inculpat. In cursul zilei urmatoare, el este recunoscut in spatele unui „beam splitter” de catre majoritatea victimelor sale (intr-un grup de 6 persoane, dintre vcare 5 functionari de politie) cu o oarecare „certitudine”, iar de catre restul cu o oarecare „precizie”, fiind singurul ale carui semnalmente erau cunoscute victimelor (varsta intre 20-25 de ani, bluzon de culoare inchisa, incaltat cu tenisi albi, jeans albastri, de inaltime 1,70m, zgomotul produs la pornire de catre vehiculul sau C2Cv, etc.). In continuare, pentru protejarea presupuselor victime ale lui Tanorre nu vom mentiona decat prenumele lor (si initialele numelor).

Principalul acuzator in acest dosar de exceptie (care nu ar fi ezitat deloc in identificarea lui)  era o tanara (in varsta de 31 de ani) Sylviane B. (C), care ar fi fost violata de catre Tangore in jurul orei 02h00 in noaptea de 31 martie-1 aprilie 1981. Dupa ce si-a parcat (garat) masina in proximitatea domiciliului sau, aceasta este surprinsa de catre Tangorre (aflat in posesia unui pistol-jucarie) care ar fi obligat-o sa se urce la volan si sa-l conduca intr-un cartier periferic si intunecat al Marsiliei, unde dupa ce ar fi   violat-o (in vehicul), ar fi obligat-o sa-l aduca inapoi in oras (in proximitatea locului unde avea parcat un velomotor personal).

In cursul zilei urmatoare, pe 2 aprilie 1981  [(in care de altfel, un alt viol va fi comis, tot in timpul noptii asupra lui Aline E. (D)], ea va depune o plangere la Comisariatul de Politie al sectorului 8 (din Marsilia), iar specialistii de la PJ (Politia Judiciara) vor reconstitui portretul-robot al violatorului, iar un criminal profiling si portretul sau psihologic. In aceasi zi, in urma unei perchezitii efecuate in apartamentul lui Luc Tangorre (in cartierul Corniche), politistii gasesc pistolul-jucarie (acoperit cu o pelicula fina de pamant uscat), velomototul si un impermeabil kaki (cu pete suspecte pe el).

Specialistii de la PST (Politia Stiintifica si Tehnica) analizeaza pe acestea si spun ca sunt de vaselina, ceea ce le permite sa faca conexiune cu alte doua agresiuni comise, asupra lui Béatrice I. (H), pe 20 decembrie 1980 in parkingul Monumentului Mortii-Morgiou din cartierul Baumettes (Marsilia) si a lui Dominique M. pe 30 ianuarie 1981, in parcul Regelui Spaniei, care vor declara ca inainte de a-si comite actul, violatorul ar fi pus pistolul jos (pe sol) si ar fi scos din buzunar o cutie cu vaselina. Mentiuni similare dar destul de confuze vor face si Chantal F. (D), agresata pe 15 februarie 1981 in scara blocului sau Cécile P (H), atacata pe 7 aprilie 1981, respectiv, Denise F. (G), atacata si ea pe 11 decembrie 1980 pe scara unui parking, Isabelle D. (C), agresata pe 10 aprilie 1981 si Bénedicte R (S), atacata pe 4 decembrie 1980 in proximitatea resedintei sale, respectiv, Patricia B., atacata pe 10 aprilie 1981. Din contra, Gladys G. (H)., il identifica cu „certitudine” pe Tangorre, ca fiind persoana care ar fi obligat-o sa-l masturbeze in noaptea de 31 martie-1 aprilie, cu cca 40 de minute inainte de a comite violul asupra lui Sylviane.

In sfarsit, Hélène L. (M). care a facut obiectul unei tentative de viol in noaptea de 5-6 decembrie 1979, vazandu-l pe Tangorre la comisariat, desi îi parea cunoscut, nu putea face nicio „conexiune” cu acesta, ca de altfel, nici Joëlle R., care intalnindu-l, tot acolo, pe culoar, nici macar nu l-a recunoscut. Printre alte victime presupue ale lui Tangorre ar fi si Nathalie L. si Aud D. (minore in varsta de 7 ani), pe care le-ar fi obligat pe 24 martie 1981 sa le „mangaie” sexul.

Mentionez aici faptul ca in urma consultarii unui vast material documentar juridic (din dosar) legat de depozitiile victimelor (inaccesibile publicului), pot spune ca vinovatia lui Luc Tangorre, nu este deloc evidenta. Cu alte cuvinte, nu vinovatia lui este o certitudine, ci exista cu certitudine numeroase elemente din dosar care pun la indoiala (serios) vinovatia lui!

Dupa parerea mea, o mare majoritate ale acestor depozitii (declaratii) sunt mai mult decat confuze (chiar irelevante), cu atat mai mult cu modelul de 2 Citroën Cv (in care s-ar fi derulat o parte dintre agresiuni) era un vehicul foarte popular in anii 1970-1980, ca de altfel si tinuta vestimentara a lui Tangorre (sau cea capilara, parul lung si mustata). In plus, trebuie sa tinem cont si de faptul ca, o oarecare manipulare politieneasca (voita sau nu) are loc, intotdeauna (fara exceptii) intr-un dosar de infractiune criminala, de acest tip si de o asemenea anvergura.

Din aceste considerente, mi se pare normal ca inculparea lui Tangorre pe 14 aprilie 1981 de catre Judecatorul de Instructie Michel Maestroni, sa fi socat profund anturajul acestuia si in special pe parintii lui, respectiv, pe prietenii sai intimi (apropiati), care toti erau (si sunt si astazi) convinsi (si confirma) ca acesta, ar fi avut intotdeauna (si are si astazi) o moralitatea ireprosabila. Este gentil (politicos, amabil) si atent cu cei din anturajul sau.

Pe 13 mai 1982, Tangorre declanseaza o greva a foamei (in celebra inchisoare Baumettes din Marsilia, unde este incarcerat preventiv/in detentie provizorie) motiv pentru care pe 24 mai, un comitet de spijin este creat de catre apropiatii sai pentru a-i sustine moralul si nevinovatia in lupta cu Justitia (care ar comite o eroare, prin acuzatiile pe care i le aduce), mai intai pe plan regional, iar ulterior gratie interventiei lui Gisèle Tichané, cercetator biolog (si prietencu familia Tangorre) la CNRS (Centrul national de Cercetare Stiintifica), pe plan national, mai ales dupa aparitia cartii acesteia, legata de nevinovatia lui Luc Tangorre („Coupable à tout prix”/Vinovat cu orice pret”-Editura Découverte, 1984), sustinuta si de catre istoricul si scriitorul Pierre Vidal-Naquet (care in Le Monde n° din 25 ianuarie 1985, intr-un articol legat de caz afirma ca: ”Violul este o crima, dar eroarea judiciara la fel”), ca de altfel si de catre celebrul avocat Jean-Denis Bredin, scriitor celebru si el. La fel de justificata mi se pare si revolta (indignarea) acestuia contra anchetatorilor, in fata carora isi clama (revendica) nevinovatia cu vehementa si sustinea ca ar fi victima unei masinatii politienesti.

Supus unui interogatoriu complex si extenuant (istovitor) timp de 2 saptamani, din declaratia lui Tangorre putem retine urmatoarele (ca semnificative): „acesta ar fi gasit pistolul-jucarie pe peluza (gazonul) gradinii logodnicei sale, Florence, pe 31 decembrie 1980 (confirmat de catre un prieten, Jean-Louis Rodriguez, in compania caruia se afla); impermeabilul patat  l-ar fi imprumutat fratelui sau cu cca 18 luni mai devreme si de care nu s-ar fi servit ulterior (confirmat de catre fratele sau, care fiind bucatar de meserie, lucra des cu vaselina); vehiculul Citroën 2Cv nu l-ar avea decat din 15 ianuarie 1981, adica cu 25 de zile ulterior violarii lui Béatrice H.; in noaptea violului din 20 decembrie el se afla la balul anual al facultatii; celelalte seri le petrecea in compania logodnicei sale preparand (pregatind) examenele de facultate pana la vacanta de iarna (mijlocul lunii februarie) pe care a petrecut-o in compania logodnicei sale la mama acesteia in departamentul Vaucluse (vecin cu Bouches du Rhône, capitala caruia este Marsilia); la brat s-ar fi taiat accidental si ar fi fost spitalizat la inceputul lunii martie (care i-a lasat o cicatrice nesemnalata de catre nicio victima, ca de altfel nici cutitul de bucatarie care l-ar fi utilizat pentru amenintare), iar ulterior, din nou intre 30 martie-8 aprilie pentru un tratament antialergic (contra unei urticarii), perioada in care ar fi avut loc 3 violuri; ar fi avut de cateva ori autorizatie de iesire, dar ar fi fost de fiecare data la parinti (confirmat de catre acestia, Joseph si Marie); pe 10 aprilie cand au avut loc 2 agresiuni sexuale nocturne, el s-ar fi aflat in compania unui prieten si a doua autostopiste, la domiciliul sau; velomotorul sau (foarte popular la tineri in acea perioada) nu era identificat corect de catre nicio victima”.

In sfarsit, la incheierea instrumentarii dosarului, Judecatorul Maestroni, il disculpa de Tangorre in trei cazuri: pentru agresiunile din 10 aprilie 1981 (cand el se afla in compania unui prieten si 2 autostopiste), cu toate ca cele doua victime in cauza, Isabelle C. si Patricia B. ar fi declarat ca il recunosc pe Tangore ca agresorul lor si in cazul lui  Joëlle R. (care, intr-adevar nici macar nu l-a recunoscut pe Tangorre).

Dupa 2 ani de detentie provizorie [(timp in care, examinat de catre 2 experti-psihatri care afirma ca Tangorre are un comportament absolut normal si „nu prezinta niciun element specific misoginismului sau tendinta devalorizatoare fata de femei”, specific, in general, agresorului sexual in serie)], in urma unei vaste mobilizari din partea presei si a televiziunii, respectiv, a clasei intelectuale si politice franceza, cietatea civila este divizata (impartita) in doua: pro si contra nevinovatiei lui Luc Tangorre. Intr-un asemenea context social-istoric, pe 19 mai 1983 debuteaza (se deschide) procesul acestuia in fata Juriului Popular Bouches du Rhône (Curte cu Jurati) al Camerei Criminale, in cadrul  TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) din Aix en Provence (Métropole d’Aix-Marseille).

Apararea lui Tangorre in fata Curtii Criminale (Presedinte M. Brousse, Avocat general al acuzarii/Ministerul Public, M. Pascal), care pana la urma îi va reprosa acestuia (in total) 17 agresiuni sexuale (intre 6 decembrie 1979-10 aprilie 1981), este asigurata de catre 4 avocati cunoscuti si reputati (Anne si Jean Dissler, respectiv, François Chevallier si Paul Lombard), iar 5 dintre presupusele sale victime, prezente la proces vor si depune marturie, „la bara”, contra acestuia. In ciuda unor incoerente si contradictii evidente din dosarul de instructie (care dupa parerea mea lasa mult de dorit), in ciuda unor pledoarii din partea apararii care pun in evidenta clara indoiala in privinta culpabilitatii lui Tangorre, pe 24 mai 1983, acesta este condamnat la 15 ani de recluziune criminala (tinand cont de o serie de „circumstante atenuante”), ceea ce va genera o serie de incidente violente din partea tangorre-istilor. De fapt, el va fi declatat vinovat de 3 violuri, 6 atentate contra pudorii, respectiv, tentaiva de viol contra Hélène L. (M), avand in vedere faptul ca juratii ar fi tinut cont de un raport al Politiei din 13 mai 1982, conform careia, nicio plangere nu ar fi fost depusa la comisariatele de Politie din Marsilia dupa arestarea lui Tangorre.

Mentionam insa aici faptul ca din informatiile noastre, intre plangerea depusa de catre Hélène (5-6 decembrie 1979/pentru tentaiva de viol) si Béatrice (20 decembrie 1980/agresiune sexuala), ar fi trecut mai mult de un an, iar incepand cu luna august 1975 (data primei plangeri depuse), cateva zeci de depozitii ar fi fost facute la sediul PJ (Politiei Judiciare) din Marsilia (conform presei locale), chiar si in perioada incarcerarii lui Tangorre. Motiv pentru care, Comitetul de sprijin, o mare majoritatea a presei si a televiziunii locale, respectiv, regionale (dar si nationale), intelectualii si politicienii „mitterrandisti”, vorbesc toti, de o grava eroare judiciara, facand compartie cu sentinta din celebrul dosar al lui Alfred Dreyfus (1859-1935), ofiter (capitan-artilerist) francez, recunoscut ca victima in 1894 a unei grave erori judiciare, care va avea genera o criza politica majora (profunda) intre 1894-1906 (in timpul celei de a 3-a Republici Franceze/1870-1940), in care opinia publica franceza profund bulversata se va constitui in doua mari grupari: dreyfus-istii, respectiv, antidreyfus-istii.

Polemica va lua si mai mare amploare, pe de o parte, in urma solicitarii de revizuire al procesului sau de catre Jean-Denis Bredin pe 3 august 1984, iar pe de alta parte odata cu aparitia cartii in noiembrie („Coupable à tout prix”) a cercetatorei Gisèle Tichané cu prefata semnata de catre profesorul Pierre Vidal-Naquet, care face legatura cu Dosarul Pierre Goldman (1944-1979/fost intelectual de extrema stanga, fratele vitreg al lui Jean-Jacques Goldman/n.1951, celebru compozitor-interpret, producator de muzica de varietati si pop-rock si Robert Goldman/n.1953, autor-compozitor, cofondatorul Casei de discuri JRG), care se va alatura crimei organizate (marelui bandistm francez), fiind asasinat (in Piata Abbé Georges Hénocque/Paris-sectorul 13) pe 20 septembrie 1979.

Din parinti polonezi de origine evreiasca, fiul lui Alter Mojsze Goldman (1909-1988, distins cu Legiunea de Onoare/Crucea Razboiului 1939-1945), angajat in Rezistenta franceza la Lyon in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, scriitor si jurnalist, Pierre Goldman, se angajeaza devreme si cu fermitate in politica extremei stangi, (inca din timpul studentiei), fiind responsabil cu Serviciul de Ordine al UEC (Uniunea Studentilor Comunisti) la celebra universitate pariziana Panthéon-Sorbonne (Universitatea Paris 1), unde il cunoaste pe Régis Debray (n.1940, scriitor, filozof, inalt functionar si universitar, distins cu Premiile Femina/1977 si Novembre/1996, membru al Academiei Goncourt, fiul reputatului cuplu de avocati parizieni de centru-dreapta, Georges Debray  si Janine Alexandre-Debray), angajat in lupta revolutionarului marxist si internationalist argentinian  „Che Guevara” (Ernesto Rafael Guevara/1928-1967), inchis si torturat de mai multe ori in anii 1960 (in America de Sud), cu care se angajeaza in luptele de gherila din Venezuela in 1968 si comite primul hold-up organizat la o banca din Puerto de la Cruz.

Dupa intoarcerea din Venezuela in 1969, Pierre Goldman, ar fi comis 3 bracaje (jafuri armate) la Paris (sectorul 13), la farmacia (Farmachi) din strada Ernest-et-Henri-Rousselle, la o Casa de Moda (Vog) si la o Agentie CAF (Casa de Alocatii Familiale), inainte sa fie „identificat” de catre martori oculari, in bracajul sangeros din 19 decembrie 1969 la farmacia Delaunay de pe Bulevardul Richard Lenoir (aflata in vecinatatea rezidentei mele, la Paris si cu al carei gestionar eram in relatii apropiate), in care doua farmaciste  sunt ucise si un client, respectiv, un politist, Gérard Quinet (agent de paza si ordine care a intervenit), sunt raniti grav.

Arestat pe 8 aprilie 1970 (datrita informatiilor furnizate de catre un „indic” al Politiei), Pierre Goldman, recunoaste primele trei jafuri armate comise anterior, insa neaga participarea sa la cel de la farmacia Delaunay. Sustinut de catre organizatiile politice si de mass-media de stanga si extrema stanga, el este condamnat pe 14 decembrie 1974 de catre Juriul Popular (Curtea cu Jurati) Paris, la inchisoare pe viata (in contextul in care, in Franta, pe atunci, sentionta de condamnare la moarte era inca pronuntata).

Anuntarea sentintei va da nastere la manifestari violente din partea goldman-istilor si o petitie din partea intelectualilor si artistilor francezi de stanga (printre care si Jean-Paul Sartre/1905-1980-Premiul Nobel pentru Literatura in 1964; Simone de Beauvoir/1908-1986, filozof, scriitor, memoralist si eseist-Premiul Goncourt in 1954 si Premiul de Stat austriac pentru Literatura Europeana in 1978; Simone Signoret/Kaminker/1921-1985, actrita si scriitoare, Premiile Oscar in 1960 si Cesar in 1977; Maxime/Bruno Le Forestier/n.1949, celebru autor-compozitor-interpret) va avea ca efect anularea sentintei pe 20 noiembrie de catre Curtea de Casatie.

Aparat pe 4 mai 1976, in cel de-al doilea proces, la Amiens (in fata Curtii cu Jurati al Departamentului Somme) de catre celebrii avocati ai vremii Georges Kiejman (n.1932, om politic, Ministru delegat de pe langa Ministerul Justitiei/1990-1991 si de pe langa Ministerului Culturii si Comunicarii/1991-1992, respectiv, de pe langa Ministerul Afacerilor Externe) si Émile Pollak (1914-1978, avocat in celebrul dosar Dominicii/1954, al Clanului corsican Guérini, etc.), Pierre Goldman este disculpat in jaful armat (soldat cu victime) de la farmacia Delaunay si est condamnat „numai” pentru cele 3 mai sus mentionate, la 12 ani de recluziune criminala, dar este eliberat conditionat sub control judiciar (pe 5 octombrie 1976), tinand cont de incarcerarea lui din 1970 (si gratiile inchisorii).

In timpul incarcerarii sale Pierre Goldman scrie doua carti autobiografice de mare succes: „Souvenirs obscurs d’un juif polonais né en France” (Amintiri obscure ale unui polonez evreu nascut in Franta) care se va vinde in peste 60.000 de exemplare (din care, avocatul sau la Curtea de Casatie Arnaud Lyon-Caen/1930-2011, va oferii un exemplar fiecarui membru al juriului, inainte de anularea sentintei), respectiv „L’ordinaire Mésaventure d’Archibald Rapoport” (Ordinara intamplarea neplacuta/Patania lui d’Archibald Rapoport), care atrag simpatia unei importante parti a opiniei publice.

Dupa eliberarea sa, din 1977, colaboreaza la cateva cotidiene importante: „Les Temps”, „Modernes” si „Libération”, ceea ce insa va fi de scurta durata, pentru ca pe 20 septembrie 1979 nu departe de domiciliul lui la Paris (sectorul 13),  un comando format din trei asasini (care comunicau intre ei, in spaniola, conform martorilor), va trage asupra lui 9 gloante (de calibru 11.43).

Asasinantul este revendicat la AFP (Agentia Franceza de Presa) de catre o organizatie de extrema dreapta:„Honneur de la Police” (Onoarea Politiei), afiliata la GAL (Grupos Antiterroristas de Liberación), organizatie para-politieneasca si para-militara spaniola, activa intre 1983-1987, avand ca obiectiv lupta contra militantilor separatisti din Tara Basca ETA (Euskadi Ta Askatasuna. A se vedea pentru detalii articolul autorului: Drama de la Douronne, crima politica sau razbunare crapuloasa?! In cautarea adevarului istoric !).

Din contra, Tangorre n-a avut parte niciodata de un al doilea proces (dupa prima condamnare) pentru ca in noiembrie 1983, Curtea de Casa       tie a respins anularea sentintei, ceea a fost aspru criticat de catre Jacques Maigne (Libération/7 decembrie 1983), Pierre- Emmanuel Vidal-Naquet (Le Monde/28 decembrie 1983: „Pentru Luc Tangorre”)) si Jacques Derogy (L’Express/1 iunie 1984).

Iar manifestul lui Pierre Vidal-Naquet (al carui frate, François Vidal-Naquet, pe atunci era avocatul lui Tangorre publicat in Le Monde/pe 25 ianuarie 1985: „Violul este o crima, dar si  eroarea judiciara”), este semnat printre alte personalitati importante ale vremii si de catre Editorul Jérôme Lindon, respectiv, istoricul Jean-Pierre Vernant, dar si de catre celebrul matematician Laurent Schwartz (1915-2002, cu convingeri politice trotskyste, laureat al Medaliei Fields pentru Matematica/1950 -echivalentul Premiului Nobel, pentru contributiile sale in domeniul distributiilor si teoriei masurii), nepot al lui Alfred Dreyfus (1859-1935), inginer si ofiter artilerist francez (de origine alsaciana), acuzat de inalta tradare si spionaj in favoarea Imperiului German in 1894, care ulterior (in 1906), datorita unei crize politice majore (profunde) pe care a generat in timpul celei de-al 3-lea Republici Franceze, a fost reabilitat, ca victima a unei grave erori judicaire.

Ca urmare, celebrul abolitionist, parintele abolirii pedepsei capitale in Franta Profesorul Rober Badinter (pe atunci Ministrul Justitiei), conform art.620 (din Codul de Procedura penala) va face uz de o noua incercare de anulare a sentintei pronuntate contra lui Tangorre in Prima instanta in februarie 1985 (cu spijinul presei de prim rang: Le Monde, Le Figaro, L’Express, Libération, Le Matin, Progres de Lyon, etc.) , ceea ce va fi refuzata pe 9 octombrie 1986.

In ciuda faptului ca nu lipseste nici „suportul” politic din partea stangii mitterrandiste: Gaston Deferre (1910-1986/avocat si om politic, Primar PS al Marsiliei/1953-1986, Ministru al Colectivitatilor Teritoriale/1956-1957, Senator PS/1959-1962, Deputat PS/1962-1981, Ministru de Interne/1981-1984, Ministru de Stat al Amenajarii Teritoriului/1984-1986), Lionel Jospin (n.1937/Deputat PS de Paris intre 1981-1986, Consilier general al Departamentului Haute Graonne/1988-2002, Ministru al Educatiei Nationale/1988-1992, Prim-Ministru/1997-2002, Membru al Consiliului Costitutional/din 2015), Dominique Baudis (1947-2014/celebru om de televiziune, jurnalist, scriitor si om politic francez, Aparator al drepturilor cetatenesti/2011-2014, Deputat european/1984-1988, 1994-1997, 2009-2011, Primar al Metropolei Toulouse/1983-2001), Jean-Claude Gaudin (n.1939/om politic francez, Primarul Marsiliei/din 1995, Presedintele Metropolei Aix-Marseille-Provence/din 2015 si Vicepresedintele Senatului/din 2014), Pierre Bérégovoy (1925-1993, Secretar general al Presedintiei Republicii/1981-1982, Ministru al Afacerilor sociale/1982-1984, Ministrul Economiei si al Bugetului/1984-1986 si 1988-1992, Ministrul Apararii/1993, Prim-Ministru/1992-1993), Michel Rocard (1930-2016, Ministrul Amenajarii Teritoriale/1981-1983, Ministrul Agriculturii/1983-1985, Deputat PS al Departamentului Yvelines/1986-1988 si Senator/1995-1997, Prim-Ministru/1988-1991, Deputat European/1994-2009), Michel Pezet (n.1942/avocat si op politic, Presedintele Consilului Regional PACA-Provence-Alpes-Côte d’Azur/1981-1986, Deputat PS/1986-1993, Consilier General Bouches du Rhône/1998-2015), Danielle Mitterrand (1924-2011, sotia lui François Mitterrand), Franck André Sérusclat (1921-2006, fost Senator PS) Georgina Dufoix (n.1942, Secretar de Stat al Familiei/1981-1984, Ministrul Afacerilor Sociale/1984-1986), Deputat PS al Departamentului Gard/1986-1988 si Ministrul Problemelor familiale/1988), André Labarrere (1928-2006, Presedintele Consilului Regional Aquitaine/1979-1981, Deputat al Departamentului Pyrénées Atlatiques/1967-1981 si 1986-2001, Ministru delegat in Relatiile cu Parlamentul/1981-1986, Senator de Pyrénées/2001-2006, Primar al orasului Peau/1971-2006), Roland Carraz (1943-1999, fost Deputat PS), Gérard Bapt (n.1946, medic si om politic,Deputat PS al Departamentului Haute Garonne/1973-1992 si 1994-2002,  Consilier Municipal Toulouse/1983-1989, Primar al localitatii Saint Jean- Toulouse Métropole/1989-2012), Thierry Lajoie (n.1961, om politic PS, Presedintele Administratiei Grand Paris Aménagement, fost asistent al lui Pierre Bérégovoy si al lui Laurent Fabius/n.1946, om politic PS, Presedintele Consilului Constitutional Francez/din 2016, Ministru al Afacerilor Externe/2012-2016, Ministrul Economiei si Finantelor/2000-2002, Presedintele Adunarii Nationale/1997-2000), Pierre Brana (n.1933, fost Deputat PS), Eugène Charles Hernu (1923-1990, Deputat PS, fost Ministru al Apararii/1981-1985, Primarul orasului Villeurbaine-Lyon Métropole/1977-1990).

In sfarsit, vor exista si oameni politici de dreapta care il vor sustine pe Tangorre, printre care putem mentiona pe Michel Noir (n.1944, om politic, Deputat al Departamentului Rhône/1988-1997, Ministrul Comertului Exterior/1986-1988,  Primar al Lyon Métropole/1989-1995), respectiv, pe Emmanuel Hamel (1922-2003, Senator si Deputat UMP-Grupul Republicanilor) si chiar pe Alain Peyrefitte (1925-1999, scriitor, diplomat si om politic/Senator si Deputat RPR-Rassemblement pour la République integrat in 2002 in UMP). Incarcerat intre decembrie 1984-februarie 1988 la Centrul de Detentie din Muret (Departamentul Haute Garonne, Regiunea administrativa Occitanie), fosta inchisoare de maxima siguranta (care din 1975 devine centru de detentie pentru pedepse lungi-peste 3 ani de inchisoare cu 638 de locuri), Luc Tangorre, multiplica (cu ajutorul parintilor sai, respectiv, cu ajutorul puternicului dispozitiv de sprijin mitterrandist), cererile de revizuire al procesului sau, avand in vedere faptul ca in dosar, contra expertiza mai multor probe materiale, ar putea pune la indoiala vinovatia lui (ceea ce ar trebui sa-i fie benefic). Cu ptin timp inainte insa, tatal lui, Joseph Tangorre, pe  23 aprilie 1984, va fi victima unei tentative de asasintat (de catre un mascat) care s-ar fi introdus in magazinul (familial) pe care acesta il  gestiona.

Pe iulie 1986, acesta obtine primul sau permis de iesire din penitenciar pentru a asista la funeraliile (inmormantarea) unchiului sau. In loc sa profite de aceasta scurta liberate, el va contacta mass-media pentru a face cunoscut publicului lupta sa impotriva injustitiei si contra masinatiilor politienesti, respectiv, judicare, a caror victima este (nejustificat). Intr-un asemenea context politic deosebit de tensionat, dupa esecul revizuirii procesului de catre Robert Badinter, pe 21 iulie 1987, Luc Tangorre, obtine o gratiere partiala (reducerea pedepsei cu 4 ani) din partea lui François Mitterrand, dupa ce acesta consulta, atat Administratia Penitenciara, cat si educatorii Robert Lorenzi si Francis Bari, respectiv,  magistratii responsabili cu amenajarea pedepsei acestuia, inclusiv, Preotul prtestant Jean Contandriopoulos, pe care l-a frecventat Tangorre in Inchisoarea Baumettes (Marsilia) in timpul detentiei  sale provizorii, ceea ce îi va permite liberarea sa conditionata (sub control judiciar), semnata de catre Albin Chalandon pe 15 februarie 1988 (in timpul coabitarii cu dreapta politica condusa de catre Jacques Chirac/n.1932, Presedinte al Republicii intre 1995-2007-Guvernul Chirac II/20 martie 1986-10 mai 1988).

Ca urmare, el se va stabili la Lyon (unde va efectua diverse munci precare pana pe 1 iulie), cand cu ajutorul parintilor sai va deschide o afacere  proprie (familiala), o tungerie (bureau de tabac/Le Marigny) in Piata Carnot (in proximitatea garii Lyon-Perache), care comercializa tigari, ziare si reviste, bilete pentru Loteria nationala, tranzactii fr pariuri sportive, etc. (unde va lucra fara intrerupere 105h/saptamana), continuand sa-si sustina nevinovatia (public) facand demersuri cu ajutorul avocatului Jean-Denis Bredin, pentru revizuirea procesului sau. Acorda interviuri si difuzeaza in mai multe orase cea de-a 3-a editie a cartii „Coupable à tout prix” (cca 1.000 de bucati, pe care le transporta de la Paris in vehiculul sau Renault 4). Din pacate insa, in urma victoriei obtinute de catre Luc Tangorre (beneficiar al „Gratiilor Domnului”), opinia publica (si mai ales cea mitterrandista, tangorre-ista) nu apuca sa-si „traga sufletul” pentru ca in cea de-a 3-a decada a lunii mai va avea loc un nou eveniment care va determina Justitia (anti-tangorre-ista) sa jubileze din nou. Doua studente de nationalitate americana, Jennifer Mac Luney (in varsta de 20 de ani) si Carroll Ackermann (in varsta de 21 de ani) care se perfectionau in limba si literatura franceza intr-un colegiu american Alma la Paris, vor face in week-endul de 21-22 mai 1988 un drum la Marsilia, pentru ca, in sfarsit, sa ajunga, pe plajele Sablettes din La Seyne sur Mer (regiunea urbana Toulon, la bordul Marii Mediteraniene/Departamentul Var, Regiunea administrativa PACA-Provence-Alpes-Côte d’Azur). Facand autostopul in sens invers (de la Marsilia-la Paris), pe 23 mai, la iesirea din Marsilia, ele sunt acostate de catre soferul unui vehicul de culoare verde, marca Renault 4 (vehicul popular de clasa citadina ca si Citroën 2CV, cu o capacitate cilindrica cuprinsa intre 600-1.100 cm3, produs intre anii 1961-1992).

In varsta de cca 30 de ani (brunet), simpatc si politicos, barbatul propune fetelor sa le conduca pana la Lyon, unde avea de gand sa ajunga in cursul zilei. In drum (prin Arles si Avignon pe Autostrada A9), in regiunea urbana Nîmes Métropole (la Boulbon/cca 2-3km de Nîmes), vehiculul deviaza de la itinerariu si ajunge pe un teren (izolat) plantat cu pomi fructiferi (de mere), unde soferul sub amenintarea unei arme (de foc), le violeaza (in masina, in jurul orei 21h30/putin timp dupa apusul soarelui in jurul orei 21h10, amenintandu-le: ”daca careva fuge, pe cealalta o ucid”), utilizand pentru sodomie ulei de motor, dupa care le abandoneaza, nu inainte insa ca „sa le arunce” o bancnota de 100Ffr (cca 15 €) pentru a putea lua un autobuz spre (in directia) Paris.

Reusind sa sune la Jandarmerie (de la un telefon public, plasat pe autostrada pentru urgente), peste cca o ora, cele doua studente vor depune plangere pentru viol la Brigada din Nîmes, dand cele mai mici detalii atat despre vehicul (tapiterie de piele ecologica de culoare maro, inchizatoarea din dreapta in spate nu functioneaza, indicatorul nivelului de benzina defect, etc., 3 vignete fiscale pe 1986, 1987, 1988) cat si despre semnalmentele fizice ale soferului agresor, inclusiv, despre imbracamintea si pantofii acestuia, respectiv, despre ghiulul purtat (inel barbatesc din aur masiv) de catre acesta. Victimele isi aduc aminte si de un pachet de carti aflat in portbagajul masinii care avea ca titlu  „culpabilitatea”  unui barbat cu mustata aflat pe coperta cartii.

Dupa intocmirea prortretului-robot al agresorului, Jandarmul Alain Derbecq va conduce victimele cu un vehicul SAMU (Serviciul de Ajutor Medical de Urgenta/Dr. Assaf) la CHU de Nîmes (Centrul Spitalicesc Universitar Caremau), unde dupa examinarea acestora, medicul-ginecolog constata (dupa examenul clinic): „viol cu raport rectal, fara traumatism nici la nivel vulvelor si nici la nivel anal (…)..respectiv, spermatozoizi in cantitate mica dintre care majoritatea nu prezinta flagel (organit celular specific cu rol in locomotie)” pentru Jennifer Mac Luney si „raport rectal fortat (…) cu cantitati infime (rare) de mici corpuri ovoides (de forma unui ou) necontinand flagel, putand corespunde unor capete de spermatozoizi” pentru Carroll Ackermann (pe care corpul creia este prelevat si ulei de motor).

In ceea ce priveste cartea, anchetatorii o identifica dupa titlu ca fiind cea a lui Gisèle Tichané, cu titlul „Cupable a tout prix: l’affaire Luc Tangorre”. Odata identificat, pe baza unei comisii rogatorii internationale a Judecatorului de Instructie Christian Lernould de la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) Nîmes, Luc Tangorre este interpelat din nou pe 24 octombrie 1988 de catre jandarmii de la Brigada de la Nîmes. Inainte insa, pe 6 octombrie, o mica delegatie franceza compusa din Lernould si 2 jandarmi vor pleca in SUA (pentru a lua depozitiile celor doua victime, care intre timp s-au intors acasa) care va fi primita la Tribunalul din Arlington de catre Sergentul John Sidell de la Major Crimes Division al Politiei locale, iar audierea martorilor va ava loc in cursul zilei urmatoare (intre ora 0830-09h00) de catre Detectivul  Charles W. Crough de la Brigada de Minori si Crime sexuale.

In urma depozitiei facute de catre cele doua tinere, pe 23 octombrie, in jurul orei 07h00, Luc Tangorre este arstat de catre jandarmi. Sunt audiati si apropiatii acestuia. Mai intai, prietena lui Florence Gallet (20 de ani, angajata la o florarie), pe care ar fi cunoscut-o cu putin timp inainte de eliberarea lui (in luna octombrie a nului trecut) la varul sau Jean-Paul Bouit, gestionarul Cafenelei Le Fleurie (din Piata Terreaux) unde s-ar fi dus cu ocazia unei permisii de iesire.

Conform prietenei acesteia, Khadoudja Mokhrani (23 de ani), intre cei doi ar fi fost vorba de o „dragoste la prima vedere”, iatr Luc ar fi participat la aniversarea ei pe 19 martie. Jean-Paul Joachy, un alt prieten (membru al comitetului de sprijin) este cel care l-a gazduit dupa iesirea lui din inchisoare cand s-a stabilit la Lyon si care i-ar fi si oferit acestuia un carnet in care sa-si noteze ceea ce face. Rasfoit de catre jandarmi, ei descopera o notita pe 23 mai 1988: „Seara petrecuta cu mama si tata”, ceea ce l-ar disculpa pe Tangorre. Dar exista si posibilitatea ca „notita” sa fi fost adaugata ulterior, intocmai pentru ca Tangorre sa-sii creeze un alibi solid. Din contra, pentru a evita orice fel de comunicare dintre Luc Tangorre si parintii sai Joseph si Marie, imediat cand are loc operatiunea de arestare a lui Tangore are loc la Lyon (organizata de catre Christian Lernould), au loc si alte 2 similare, la Marsilia (unde Joseph Tangorre este interpelat la domiciliul sau din strada Sainte Cécile pentru a fi audiat ca martor in cazarma Plombières), respectiv, la Saint Etienne (in Bulevardul Val-Benoite n°10, unde locuia Mariee Tangorre, pentru a fi mai aproape de fiul sau care statea la Lyon, fiind si ea audiata in calitate de martor). Transferat la Brigada de Jandarmerie la Lyon, si acuzat de dublul viol, acesta isi sustine nevinovatia, afirmand ca in ziua respectiva erau Rusaliile (coborarea Sfantului Duh/dupa 50 de zile de la sarbatorirea Pastelui) pe care ar fi petrecut-o acasa cu parintii sai (fiind prima sa sarbatoare dupa liberarea conditionata), ca urmare a unui botez in familie.

Intr-adevar, conform documentelor din dosarul de instructie, pe 22 mai 1988, acesta ar asistat la ceremonia de botez a nepoatei sale Elodie la Marsilia (in sanul familiei), care s-ar fi prelungit pana la ora 17h15, pe 23 mai. Dar violurile ar fi avut loc intre 21h30-22h30. Iar apelul pe care il va receptiona jandarmul  Jean-Jacques Belin (conform documentelor din dosarul de instructie, care cu Adjutantul Coin se va deplasa la fata locului) va veni de la borna 19 (aflata la km 49 in directia Orange) in jurul orei 23h15. Victimele vor fi examinate in cadrul serviciului de ginecologie al CHU Nimes de catre un specialist Dr. Sylvie Neveu si un internist Dr. Karina Grar, in jurul  orei 03h00, pe 24 mai. Concluzia lor a fost ca niciuna dintre ele n-ar fi fost traumatizate (in mod deosebit)  in urma violuului. Interesant este faptul ca Luc Tangorre furnizeaza si fotografii anchetatorilor (probe materiale fiabile) cu botezul, insa din pacate pentru el, acestia observa ca in aceste fotografii el prezinta toate semnalmentele vestimentare ale violatorului (jeans albi, polo galben marca Lacoste), incaltat cu bascheti alb (gri) cu negru. In acest context, se pune problema daca Tangorre ar fi avut sau nu timpul necesar ca dupa viol sa fi  putut petrece seara de luni in sanul familiei.

Vor avea loc 4 reconstituiri pentru punerea in evidenta a unei posibile traiectorii ale acestuia (care sa-l acuze) cu vehiculul sau Renault 4 verde (inmatriculata cu placa mineralogica 2152 HA 13) de la Nîmes la Lyon (ultima fiind considerata ca proba materiala „reusita” in dosarul de instructie). Insa toate variantele au ridicat mari probleme anchetatorilor, in special datorita informatiilor inexacte furnizate de catre victime, cu toate ca in versiunea a 3-a, magistratii Curtii de Apel de la Montpellier (Departamentul Hérault), recunosc faptul ca exista o serie de contradictii in declaratiile acestora, care nu-l pot desemna pe Luc Tangorre cu „certitudine” ca violatorul in cauza. Desi avocatii lui Tangorre solicita analiza genetica ale probelor materiale de la locul crimei (de pe bancheta din spate unde ar fi avut loc violurile, care de altfel era inutilizabila, de pe imbracaminte sa, ale victimelor sale, etc.), insa datorita alterarii lor, acestea nu pot fi exploatate cu fiabilitate, iar pentru inculparea lui, cele doua tinere de nationalitate americana vor fi obligate sa vina in Franta (din SUA) pentru a-l identifica pe acesta in fata Judecatorului de Instructie. Fata in fata, Tangorre le insulta si isi mentine declaratia conform careia, scaunele din spate (intr-adevar de culoare maro) nu sunt utilizabile (nu pot fi pliate, contrar afirmatiilor victimelor), plinul facut la o statie de benzina (in fata unor martori, conform victimelor) cu cca 40km inainte de eveniment, nu-l poate confirma nimeni.

Tangorre face si afirmatii pertinente, care din punct de vedere medical ar putea fi corecte: este imposibil ca dupa un viol brutal descris de catre Carroll ea sa fi putut ramana virgina, iar lui Jennifer ar fi fost improbabil ca sa retina (in contextul traumatizant in care se afla) si sa reproduca dupa 2 luni de la viol, desenul de pe jacheta care apare pe coperta cartii „Coupable a tout prix” a lui Gisèle Tichané. Fara sa mai adaugam si faptul ca practic, prin labirintul nocturn (si obstacole diverse in calea lor, vegetatie densa, etc.) in numai 35 de minute de la agresarea lor, victimele n-ar fi putut sub nicio forma sa ajunga la singurul telefon aflat in apropiere pe autostrada pentru a suna la Politie. Cu alte cuvinte, in absenta unor probe materiale fiabile (ceea ce ar fi trebuit sa-i fie benefic inculpatului datorita indoielii), Tangorre va fi inculpat de dublul viol comis asupra cele doua tinere de nationalitate americana si va incarcerat la Centrul de Detentie Provizorie de la Nîmes. In ceea ce il priveste pe inculpat, acesta isi clameaza nevinovatia si afirma ca autoritatile politienesti si judiciare fac acuzatii fictive si ca in realitate ar fi vorba de o pura masinatie pentru a-l (putea) readuce inapoi in detentie (cu atat mai mult cu cat el nu si-a efectuat inca pedeapsa, fiind in libertate conditionata sub control judiciar).

Cel de-al doilea proces al lui Luc Tangorre va debuta in fata Curtii cu Jurati (Juriul Popular, compus din 9 jurati: 6 femei si 3 barbati/Presedinte Maurice Malleval, Avocat general M. Cazenave) al Departamentului Gard la Nîmes in Palatul de Justitie (o cladire veche, din proximitatea Arenelor romane), pe 3 februarie 1992 (adica dupa 3 ani si jumatate de detentie provizorie) cu usile „partial inchise” la solicitarea celor doua victime. Alaturi de Paul Lombard principalul avocat al lui Tangorre (dintre cei 5, toti prezenti in sala, Jean-Louis Pelletier, Martine Figueroa, Elisabeth Alric si evident profesorul François Vidal-Naquet), vor fi prezente si cativa membri fideli al comitetului de sprijin al acestuia, printre care Claire-Lise Foiret si Marie Laffranque (1921-2006, fost cercetator la CNRS, specialista in opera lui Federico García Lorca/n.1898-poet, dramaturg, pictor, pianist si compozitor spaniol, asasinat pe 19 august 1936 de catre militiile franchiste), respectiv, Parintele-profesor Testemale, directorul unui colegiu (scoala generala in Franta),  pe care l-a frecventat in copilarie Tangorre, respectiv, Pierre Tichané  (cercetator  la CNRS)  care a venit in locul sotiei sale Gisèle (decedata in 1990)

Toti 4 alaturi de inca alti 7 prezenti in sala (in total 11) vor fi audiati si il vor sustine pe Tangorre contra celor doua tinere de nationalitate americana (Jennifer si Carol), reprezentand partea civila, insotite de catre avocatii Charly Bensard si Pascale Cuttulic-Jaouen. Confuzii, contradictii in declaratia martorilor, in analizele medico-psihiatrice….

Dezbatere in contradictoriu, procesul parea fara sfarsit! Un amanunt important, totusi…Un oarecare, Dell’Andrea (fost ofiter al Legiunii Straine), ar fi vazut stationand vehiculul Renault 4 verde al lui Luc Tangorre  pe strada Sainte-Cécile la Marsiliia, in timpul comiterii dublului viol la Nîmes…dar fiind alcoolic (conform altor martori), martuia lui este descalificata. Peste numai 5 zile de audienta, pe 8 februarie 1992, Luc Tangorre este condamnat (tot cu „circumstante atenuante”) la 18 ani de recluziune criminala. Parintii sai, mass-media tangorre-ista, impreuna cu  comitetul de sprijin, dar in general toti tangorre-istii (mult mai putini) sunt convinsi ca este vorba de o grava eroare judiciara ca si in cazul celebrului dosar Alfred Dreyfus. Dupa anuntarea verdictului, Tagorre denunta o manipulare, urland catre magistratii Curtii: „Nu de doua ori. (…) Adevarul a castigat o batalie dar nu si razboiul”.

Cateva zile mai tarziu (tot in Le Monde/”Luc Tangorre si gresala noastra”) chiar si Profesorul Pierre-Emmanuel Vidal-Naquet, unul dintre principalii sustinatori ai lui Luc Tangore, recunoaste ca „Fara actiunile mele intreprise cu sprijinul francezilor (inclusiv, intregul comitetul de sprijin mitterrandist), Tangorre n-ar fi fost gratiat, iar in acest caz, violul comis asupra celor doua studente de nationalitate americana, n-ar fi avut loc”. De aceasta data, Tangorre nu va mai beneficia de liberare conditionata, dar tanand cont de gratiile inchisorii (pentru buna comportare si desfasurarea unei activitati lucrative) el va fi eliberat pe 1 septembrie 2000. Mentionam aici ca, in timpul detentiei sale, Tangorre n-ar fi prea fost totusi, un inger.

Avand imaginea grav  „avariata” dupa cel de-al doilea proces, in scurt timp, istoria lui Tangorre, va fi data uitarii de catre mass-media (atat locala cat si nationala), in ciuda aparitiei cartii lui Roger ColombaniLes ombres d’un dossier: L’affaire Tangorre” (ISBN n° 2940349312/Editor Scènes de crimes, 10/05/2007), care, ca si  Gisèle Tichané incearca sa aduca probe dovezi (pe buna deptate, de altfel) in favoarea nevinovatiei acestuia. Pana si prietena lui, Florence Gallet, dezamagita de verdict se lasa pagubasa si inceteaza sa-i mai scrie. Vor ramane alaturi de el, numai parantii sai Joseph si Marie Tangorre, respectiv, cei care l-au sustinut si in timpul procesului, ceea ce pentru condamnat este dramatic si cade intr-o depresie profunda. In acest context sumbru, Tangorre ia o decizie importanta: sa evadeze din Inchisoarea Nîmes (Centrul de Detentie Provizorie, unde a fost incarcerat pe perioada anchetei si de unde astepta transferul intr-un Centru de Detentie pentru pedepse lungi), ceea ce si reuseste pe 12 iunie, prin escaladarea grilajului care inconjura terenul de sport si profitand de iesirea unui vehicul de politie prin poarta principala. Insa, cavala lui (fuga) va fi de scurta durata pentru ca va fi arestat rapid de cealata parte a strazii. Cele cca 10 minute de libertate, il vor costa 3 saptamani de celula disciplinara. In afara de faptul ca cei 5 gardieni care l-au prins, l-ar fi si maltratat (conform depozitiei acestuia), aducandu-l intr-o stare fizica deplorabila, neputand nici macar sa se alimenteze (fiind nevoit sa faca apel la ajutorul Sororii Lucie Larousse). Politia Judiciara care a facut ancheta incerca sa sugereze ca evadarea lui Tangorre ar fi fost planificata si ca in exterior, un forgon l-ar fi astepta, ceea ce acesta din urma contesta cu vehementa ca si crimele sale (agresiunile si violurile). In sfarsit, se pare ca Tangorre  nu ar fi „obosit” inca, nici astazi. Dupa cum am fost informat, pe 12 august 2014, Parchetul de la Nîmes a deschis o informatie judiciara  legat de 3 agresiuni sexuale comise asupra  unor minore la Le Grau du Roi (statiune balneara in sudul extrem al Departamentului Gard) la bordul Marii Mediteraniene.

De fapt, acest dosar debuteaza cu agresiunea sexuala („atingeri/mangaieri de natura sexuala”) a unei minore in varsta de 12 ani, al carei parintii vor depune o plangere la Comisariatul local de Politie. Conform anchetatorilor (plangerii depuse), in ziua de 10 august, in jurul orei 16h30, Tangorre s-ar fi „frecat” de mai multe ori de o fetita in varsta de 12 ani pe o plaja din localitate intr-un „loc de joaca” rezervat pentru copii. Fetita l-ar fi identificat formalmente pe Tangorre, care la interpelarea lui nu ar fi opus nicio rezistenta, dar in timpul arestului preventiv acesta ar fi ripostat agresiv (cu vehementa) contra acuzatiilor care i-au fost aduse. Conform Procurorului Republicii de la Nîmes, concluziile examenului de expertiza psihiatrica nu ar fi condus la „niciun rezultat semnificativ”.

Ulterior, acesta va cunoaste  „ramificatii” in alte doua dosare de acest gen, in care erau deja deschise „informatii judiciare” legate de agresiune sexuala. Tangorre ar fi fost de la inceput suspectat de catre jandarmii de la Brigada din Nîmes, iar din decembrie 2016 el este si inculpat in dosar („pentru agresiuni sexuale asupra unor minore mai tinere de 15 ani”), fiind cercetat penal in libertate, in ciuda faptului ca Parchetul de pe langa TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) de la Nîmes a insistat pentru plasarea lui in detentie provizorie (pe perioada anchetei, in derulare), datorita pericolului pe care acesta prezinta pentru societatea civila. O iresponsabilitate, dupa parerea mea, din partea autoritatilor judiciare, avand in vedere faptul ca in acest dosar (de data acesta corectional/judecat de catre 3 magistrati si nu criminal/judecat de catre Juriu Poprlar compus din 9 jurati, ca in 193, respectiv, in 1992) Tangorre risca 7 ani de inchisoare.

Personal, cred ca n-ar fi exclus ca Tangorre sa sufere de DDP (Dedublare a personalitatii), exact ca si Mathieu Moulinas din dosarul SF2M-A3M [Analiza psihosociologica a Dramei SF2M-A3M (Necenzurat-Investigatie Jurnalistica)], o maladie in care pacientul prezinta o disociere, o dezagregare a personalitatii sale, materializata in doua „evenimente vitale” din punct de vedere probabilistic, complementare (si incompatibile), cu sanse diferite de realizare si cu o anumita frecvanta (periodicitate): „ego”-ul constient (intre starile intermediare starilor extreme cu responsabilitate penala) si celalat „ego”-ul nascut din subconstient (in starile cu iresponsabilitate penala),  care sunt identificate, ca regula generala, cu ocazia expertizelor psihiatrice (respectiv, cele psihologice), in cazul serial-killerilor, in anchetele criminale.

In acest caz, Luc Tangorre (ca si Mathieu Moulinas) ar fi iresponsabil penal, iar gratierea partiala acordata lui in 1987 de catre Mitterrand, oarecum, ar fi fost justificata, cu toate ca nici el si nici fidelii sai, cei care l-au consiliat, nu s-au gandit vreodata ca acesta ar putea suferii de grave tulburarari psihice. Dar nu si lasarea lui in libertate conditionata (sub control judiciar), in timpul careia ar fi comis violat cele doua studente americane, Carroll si Jennifer, ci internarea lui intr-o institutie specializata, cu regim carceral, rezervata persoanelor iresponsabile din punct de vedere juridic. Din pacate insa, Justitia franceza nu a tinut cont de acest aspect si amandoi au fost judecati si condamnati sever pentru faptele lor, cu toate ca Declaratia Universala a Drepturilor Omului interzice acest lucru. Intr-un asemenea context am putea vorbi, in cazul lor, oarecum, de erori judiciare!

In incheiere, este sau nu Luc Tangorre vinovat de crimele si delictele sexuale pe care Justitia i le-a reprosat in 1983 (primul proces), 1992 (al doilea proces) si recent in 2014 (ancheta in derulare)? Personal, cred ca la acesasta intrebare este foarte greu de raspuns cu certitudine! Iar pentru a putea da un raspuns, oarecum „convergent” (in sens slab sau tare) catre aceasta certitudine, in primul rand, ar trebui sa ma intalnesc cu el. Daca acest lucru nu mi-a creat niciun fel de probleme in cazul lui legendarilor spargatori de banci, specializati in jafuri armate (de mare anvergura), André Belaïche si Michel Ardouin (Porte-Avions), cel putin, pana acum (de peste 5 luni), n-am primit nicio invitatie din partea lui Luc Tangorre, cu toate ca acesta isi sustine nevinovatia, iar intrevederea noastra ar putea sa-i fie benefica [a se vedea pentru detalii si articolele autorului: In pielea lui „Porte-Avions” (Thomas CSINTA);  „Deghizatii” lui Mitterrand si victimele lor! (Les postiches de Mitterrand et leurs victimes); In umbra vietii (Partea III). Brand-uri legendare ale marilor Evadari si a marii Criminalitati franceze (Thomas CSINTA).]

           Timpul ramanre tanar!

Nota

Articolul cu imagini pe Investigatie Jurnalistica

Tangorre, un Dreyfus „modern”, mitterrandist! Dosarele criminale (Partea I)

http://jurnalulbucurestiului.ro/tangorre-un-dreyfus-modern-mitterrandist-dosarele-criminale-partea/

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2017