UK Bookmakers

„Renasterea” lui Seznec in istoria contemporana a revizuirii condamnarilor penale criminale (Partea I/Preambul si Aprofundarea dosarului) „La renaissance” de Seznec dans l’histoire contemporaine de la révision des condamnations pénales criminelles (I)

Scris de Thomas CSINTA. Posted in Dezvaluiri


„Adevarul este ca nu exista adevar. Acesta este adevarul!”

„„Cu cat citesti mai mult despre Seznec, cu atat mai mult esti convins de nevinovatia lui.

Iar de fiecare data cand (re)citesti dosarul de instructie al acestuia (care l-a trimis la munca silnica la Ocna de la Cayenne/Guyana franceza), intodeauna gasesti cel putin un „element nou” care ar permite revizurea procesului sau.”” (Thomas CSINTA/”Marile erori judiciare nerecunoscute ale Republice Franceze-Teza de Doctorat”)

Cu un deceniu in urma, pe 5 octombrie 2006, contrar tuturor asteptarilor, Curtea de Revizuire a Conamnarilor Penale (criminale), cea ma inalta instanta judecatoreasca (jurisdictie) franceza (compusa, in principiu, din 30-40 de magistrati de elita/care intervine numai in cazuri exceptionale!), nu s-a conformat Avocatului General Jean-Yves Launay, care solicita acesteia anularea condamnarii din 4 noiembrie 1924 a lui Joseph-Marie-Guillaume Seznec si revizuirea procesului acestuia.

 

Ca urmare a acestui esec, pe 14 decembrie 2006 (05-82.943, Arrêt n° 5813 Cour de cassation - Chambre criminelle), celebrul Dosar criminal interbelic Seznec (unul dintre cele complexe si cele mai misterioase din intrega istorie criminala a Frantei dar si cele mai mediatizate ale secolului XX, nesolutionata nici pana in prezent), in care acesta este condamnat la munca silnica pe viata pentru disparitia lui Pierre Quéméneur (Consilier general al Departamentului Finistère, Regiuna administrativa Bretania/vestul Frantei), in noaptea de 25-26 mai 1923, rateaza ultima sa sansa istorica de a fi rejudecat ceea ce ar fi putut avea ca efect reabilitarea sociala al condamnatului. (A se vedea pentru detalii si articolele autorului:Revizuirea Condamnarilor Penale in Jurisdictia Franceza!; "Repararea" erorilor judiciare in Jurisdictia Franceza !).

Si acesta intr-un context social-istoric, in care, intr-un proces similar derulat in aceasi perioada (23 noiembrie-20 decembrie/2006) in fata Juriului Popular (Curtea cu Jurati) Alpes Maritimes (Nisa), in care am fost indirect implicat in urma investigatiilor mele, Jean-Maurice Agnelet a beneficiat pentru a doua oara de un „non-lieu” (achitare)privind disparitia lui Agnès Le Roux in 1977! (A se vedea pentru detalii si articolul autorului Procesul Secolului. Cine a ucis-o pe Agnes Le Roux?/O noua pista dupa trei decenii).

Din contra, o noua lege (Legea n° 2014-64) privind revizuirea condamnarilor penale ramase definitiva votata (recent) pe 20 iunie 2014 (si promulgata pe 21 iunie), va permite nepotilor si stranepotilor celor condamnati definitiv si decedati, solicitarea unei (noi) revizuiri, ceea ce ar permite lui Denis Le Her-Seznec, nepotul lui Joseph-Marie-Guillaume Seznec, o noua cerere de revizuire al procesului bunicului sau (cea de a 15-a!), deci indirect „renasterea” acestuia din urma si reabilitarea lui in fata societatii civile.

Ceea ce in trecut (inainte de noua lege n° 64/2014) nu a putut face decat prin intermediul mamei sale Jeanne Seznec (decedata in 1994), fiica lui Gauillaume Seznec, pentru ca nepotul unui condamnat, decedat, nu putea solicita revizuirea procesului bunicului sau conform art.623 aliniatele 1°-3° din CPPF (Codul de Procedura Penal Francez), mai putin daca cererea era depusa de catre Ministrul Justitiei (conform art.622-626 din CPPF), asa cum a procedat si Marylise Lebranchu (n.1947, Om politic de Stanga/Partidul Socialist, fost primar la Morlaix/1997-2012, in regiunea careia s-ar fi derulat drama, Ministru al Justitiei in Guvernul Jospin /200-2002), in ultima cerere de revizuire (a 14-a) pe 30 martie 2001, acceptata de catre Comisia de Revizuire ale Condamnarilor Penale pe 11 aprilie 2005 si examinata de catre Camera Criminala a Curtii de Casatie pe 5 octombrie, care pe 14 decembrie 2006, respinge, din pacate, revizuirea procesului lui (Seznec).

Mentionam aici si faptul ca in ciuda unor eforturi deosebite (si de admirat!) depuse de catre Denis Le Her-Seznec de-a lungul a trei decenii, transferul dosarului Seznec la Curtea Europeana de Justie (ceea ce el si-ar fi dorit), nu ar fi solutionat problema, pentru ca Jurisdictia europeana a Drepturilor Omului nu are competenta juridica in revizuirea proceselor (condamnarilor penale).

PREAMBUL

 

 

Guillaume Seznec (n. 1 mai 1878 la Plomodier/Departamentul Finistère, fiul lui Yves Seznec si Marie-Anne Colinun), proprietarul unei fabrici de cherestea la Morlaix (Finistère/Bretania) este condamnat pe 4 noiembrie 1924, de catre Curtea cu Jurati (Juriul Popular) al Departamentului Finistère la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) de la Quimper, fara probe materiale fiabile, fara sa-si marturiseasca fapta, si in absenta corpului (cadavrului) victimei, la inchisoare (munca silnica) pe viata, pentru „asasinarea” lui Pierre Quéméneur/Pierre Quéméner (n.19 august 1877/Commana-Landerneau, Consilier general al Departamentului Finistère, Regiuna administrativa Bretania/vestul Frantei), care dispare fara urma in noaptea de 25-26 mai 1923,respectiv, „fals in inscrisuri private” (art. 441-1 din CPF).

Confirmat si de catre Curtea de Casatie pe 8 ianuarie 1925, intre 7 aprilie 1927 si 14 mai 1947, Guillaume Seznec efectueaza munca silnica timp de 20 de ani in Ocna de la Cayenne din Guyana franceza (Departament Outre Mer/nemetropolitan in Nordul Americii Latine).

El este gratiat dupa aproape un sfert de secol (24 de ani de detentie in Metropola si Guyana franceza), in 1946, de catre Generalul de Charles de Gaulle (1980-1970, fondatorul si primul presedinte al Republicii a V-a/1959-1969), pe atunci Presedintele Primului Guvern Provizoriu al republicii Franceze (1944-1946), dupa ce in perioada 1943-1944, acesta a fost si Presedintele Comitetului Francez de Eliberare Nationala.

Guillaume Seznec moare la Paris pe 13 februarie 1954, la varsta de 75 de ani, datorita ranilor provocate, in urma unui accident rutier (in noiembrie 1953), de catre o camioneta, soferul careia fuge de la locul accidentului.

Mai multi martori prezenti la locul faptei au declarat ca Seznec ar fi fost impins in fata camionetei.

El este inmormantat la Plomodiern, in satul sau natal, langa mama sa, Marie-Anne Colin, decedata in 1935.

Numeroase personalitati politice atat de stanga cat si de dreapta considera inca si astazi ca Seznec a fost nevinovat si si-au manifestat dorinta ca procesul lui sa fie revizuit, iar el, reabilitat in fata societatii civile.

Pe 5 octombrie 2006, la anuntarea verdictului de catre Presedintele Curtii, nepotul lui Seznec, Denis Le Her-Seznec (prezent in sala in timpul procesului), care si-a consacrat intreaga sa viata reabilitarii lui Guillaume Seznec (incercand sa probeze ca bunicul lui a fost victima unei masinatii politico-politienesti si judiciare din acea epoca!), s-a repezit la magistrati, afirmand ca odata cu „Procesul Outreau, Curtea a devenit surda, iar cu procesul Seznec , nebuna”! (A se vedea pentru detalii si articolul autorului „Procesul Outreau, cea mai grava eroare judiciara din istoria tuturor timpurilor in Franta”. Politia Capitalei/nr.300-301: Procesul de pedofilie de la Outreau! Cea mai grava eroare judiciara din istoria tuturor timpurilor. "Capitularea" sistemului juridic francez!)

Pentru ca magistratii revizionisti al procesului, condusi de catre Presedintele Bruno Cotte (Castagnède Raportor-Consilier; Avocat General Launay, Grefier Souchon
si Avocatii, Baudelot, si Bredin, respectiv, Curtea: Joly, Farge, Chanet, Blondet, Pelletier, Palisse, Ponroy, Arnould, Le Corroller, Koering-Joulin, Dulin, Thin, Desgrange, Corneloup, Pometan, Rognon, Chanut, Nocquet, Guirimand, Beauvais, Ract-Madoux, Radenne, consilieri al Camerei Criminale; Soulard, Sassoust, Caron, Guihal, Lemoine, Ménotti, Degorce, Labrousse, Delbano, „conseillers référendaires”/magistrati care nu au gradul necesar pentru a fi numiti la Curtea de Casatie dar care pot fi afectati daca situatia o impune), concluzionau intr-un document de 41 de pagini, citit intr-o ora si jumatate ca „nu exista nici un element nou, necunoscut jurisdictiei la data cererii revizuirii procesului, care sa puna la indoiala culpabilitatea lui Guillaume Seznec”.

Reactia „violenta” a lui Bruno Cotte, presedintele Curtii va ramane desigur si ea celebra : „Dle, aveti dreptul sa blestemati Curtea, dar nu aveti dreptul s-o insultati!”

N-ar fi fost exlus nici faptul ca la baza asertiunii lui Jean-Denis Bredin, unul dintre avocatii familiei Seznec, care fluturand un steag breton in mana adauga: „Justitia nu doreste sa accepte dosarele de revizuire a condamnarilor penale, pentru simplul fapt ca-i este teama de a nu face fata la numarul mare de cereri”, sa fi stat un sambure de adevar.

In sfarsit, Denis Le Her-Seznec (n. 26 decembrie 1946, cel mai apropiat de bunicul sau Seznec, care ajunge in posesia dosarului acestuia la varsta de 17 ani), la origine, compozitor-tipograf (responsabil cu conceperea si reproducerea textelor, respectiv, verificarea ortografiei inainte de imprimare, cu conceperea machetelor de productie, efectuarea tratamentelor de imagini si desene, cu paginarea lucrarii si pregatirea acesteia pentru imprimare/tiparire) si sindicalist CGT du Livre (SGLCE/Sindicatul General al Cartii si a Comunicarii in Scris din Imprimerii si Distribuirea Presei - CGT/Confederatia Generala a Muncitorilor, a se vedea pentru detalii si articolul autorului: Les grandes Organisations syndicales françaises. La CGT.), ulterior, corector-revizor la Jurnalul Oficial, scriitor si conferentiar (peste 1.500 de conferinte publice), autor a zeci de lucrari (carti si articole consacrate reabilitarii bunicului sau Gauillaume Seznec), actualmente Presedinte de onoare a asociatiei „France Justice” (care a contribuit la reabilitarea mai multor persoane acuzate sau condamnate pe nedrept), nu se lasa nici influentat si nici batut (mai mult sau mai putin de soarta), cum a facut la vemea respectiva si bunicul sau Gauillaume Seznec si face apel la toate mijloacele mai mult sau mai putin conventionale, mai mult sau mai putin vazute bine (” bine vazute”!) de catre societatea civila.

Astfel, avand in vedere esecul inregistrat in revizuirea procesului Seznec de catre descendentii acestuia de-a lungul a 9 decenii (1926-2016), inclusiv de catre el (din 1977/cu cea de a 13-a cerere), in care Administratia franceza a fost condusa si gestionata de catre partidele de dreapta si de stanga, incepand din 2011 Denis Le Her Seznec „devine” un om de „extrema dreapta” la invitatia celebrului avocat penalist Gilbert Collard (n.1948), unul dintre cei mai reputati si prestigiosi avocati actuali in Franta, iar incepand din 2012 face parte din Comitetul de Sustinere la alegerile prezidentiale din 2017, a lui Marine Le Pen (n.1968), Presedintele grupului „Europa Natiunilor si a Libertatilor din Parlamentul Europei” , actualmente Presedintele Partidului Frontului National, fondat in 1972 (avand ca ideologii: nationalismul francez, national-conservatismul francez, conservatorismul social francez, populismul, anti-imigratia (in Franta), opozitia franceza mondializarii, suveranismul, euroscepticismul) fiica celebrului si notiriului nationalist francez Jean-Marie Le Pen(n.1928), actualmente Presedinte de Onare al Frontului National.

APROFUNDAREA DOSARULUI

 

 

Guillaume Seznec (n.1878 la Plomodiern/Finistère), proprietarul unei fabrici prospere de cherestea din Morlaix (pasionat de mecanica auto), casatorit cu Marie-Jeanne Marc (n.1886) pe 18 iulie 1906, „cap de familie” model (ireprosabil), tatal a 4 copii (Albert, Marie, "Petit Guillaume", respectiv, Jeanne), care intotdeauna si-a sustinut nevinovatia si, Pierre Quéméneur (n.1877/Commana-Landerneau, Om politic francez/Consilier general al Cantonului Sizun/Finistère si antreprenor/negociator, care a facut o avere de cca 2Mil/FrF-aur, in urma comertului cu lemne) decid sa plece impreuna de la Rennes (Capitala Bretaniei) catre Paris, pe 24 mai 1923 cu Cadillac-ul lui Seznec (prima masina cumparata cu 18.000 FrF/”une petite fortune”- o mica avere, pe atunci), pentru a pune la punct o afacere infloritoare cu masini de fabricatie americana (Cadillac-uri/limuzine si camioane), ramase in Franta, dupa terminarea Primului Razboi Mondial, cumparate in stock-uri (importante) de catre Guvernul Francez si revandute autoritatilor URSS (Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste) care nu dispuneau pe atunci de mijloace suficiente de transport la preturi „derizorii” la Champ de Mars/Paris (Sectorul 7, gradina publica/spatiu verde-bicentenar, de cca 24,5ha, in proximitatea Turnului Eiffel).

Mentionam aici faptul ca Quéméneur, pleaca de la el (din localitate) cu trenul, in jurul orei 08h44, in timp ce Seznec (singur la bordul Cadillac-ul sau decapotabil, in jurul orei 10h30), urmand ca cei doi sa se intalneasca, la ora 14h30 la Rennes (la Hôtel Parisien) cu scopul de a-l si revinde vehiculul la Paris sub forma unei prime tranzactii in cadrul afacerii viitoare (apreciate de catre cei doi asociati, de mare anvergura).

Conform declaratiei lui Seznec, Quéméneur, ar fi avut o intalnire pe 26 mai (la ora 08h00) pentru lansarea afacerii, cu un oarecare „Sherdly (Chardy)” la domicilul acestuia din Bulevardul Malesherbes nr. 6 (care face legatura dintre sectoarele „selecte” 8-17 ale Parisului), urmand ca acesta sa le livreze 100 de vehicule.

Din pacate insa, datorita repetatelor probleme (tehnice) pe care le intampina pe drum cu Cadillac-ul sau, Seznzc nu ajunge la locul de intalnire decat in jurul orei 19h30.

Mai exact, imediat dupa plecarea lui de acasa de la Morlaix, ar fi si inceput problemele.

Mai intai o pana de cauciuc, il face pe Seznec sa se intoarca acasa pentru a schimba roata.

Apoi, intorcandu-se din nou la drum catre Rennes unde il astepta Quéméneur dupa masa, Seznec, nu se mai intalneste cu acesta, asa cum era prevazut (datorita intarzierii acumulate) decat seara, in jurul orei 19h30, la hotel, unde cei doi vor lua o camera, impreuna.

Intre timp, Quéméneur, telegrafiaza cumnatului sau Jean Pouliquen (functionar la notariatul public din Châteaulin) si solicita acestuia rambursarea sumei de 160.000 FrF pe care i-ar fi imprumutat pentru cumpararea unui studiu notarial la Pont L’Abbé (capitala Pays Bigouden/Cap Caval in Departamentul Finistère) si care urma sa investeasca in afacerea sa cu Seznec, si solicita expediere sumei intr-un birou postal de pe Bulevardul Malesherbes.

Intr-o a doua telegrama (expediata ceva mai tarziu), acestuia îi vine ideea ca cecul (barat) sa fie expediat nu la posta la post restante (sub forma unei recomandate) cum era stabilit in prima telegrama, ci la Société générale de Paris, aproape de Champs de Mars, unde ar fi avut loc tranzactiile cu Cadillac-urile americane.

Nedispunand de suma (integrala) solicitata, acesta îi va expedia lui Quéméneur, un cec (nebarat) in valoare de 60.000 FrF, pentru ca acesta din urma sa-l poata valorifica mai usor (nefiind cunoscut la Paris, ca in Bretania).

Atragem atentia aici asupra faptului ca in perioada in care se deruleaza evenimentul, francul-aur (definit in perioada 1803-1914 prin Legea din 17 Germinal anul XI/7 aprilie 1803) era considerata o unitatea monetara corespunzatoare a 155 de piese de 20 de franci (de referinta a sistemului, numit Napoléon) dintr-un kg de aur (900/1.000), care valora exact 3.100 de franci, deci francul reprezenta cca 0,3225g de aur (900/1.000), adica 0,29025 de aur pur.

In sfarsit, cei doi, Quéméneur si Seznec, pleaca impreuna ca Cadillac-ul lui Seznec catre Paris, pe 25 mai 1923, in jurul orei 05h00, insa datorita altor repetate incidente tehnice (in special pene de cauciuc), primul se hotareste sa ia din nou trenul (fie din gara Dreux/Departamentul Eure et Loire, regiunea Centre-Val de Loire, aflat la cca 80 km de Paris fie Houdan/Departamentul Yvelines, regiunea urbana pariziana, aflat la cca 60 km de Paris, declaratia lui Seznec nefiind certa) pentru a nu rata intalnirea sa cu „Sherdly (Chardy/Charly, Gherdi, dupa identificarea acestuia, vezi mai jos)”, iar cel de-al doilea, sa se intoarca acasa si sa-si puna la punct masina din punct de vedere tehnic.

Insa, daca Seznec (care declara anchetatorilor despre relatia lui cu Quémeneur: „noi eram foarte intimi”) a ajuns acasa in noaptea zilei de 27-28 mai 1923, disparutul, care ar fi trebuit sa ajunga acasa in cursul zilei de 28 mai (conform declaratiei membrilor familiei sale), a disparut fara urma.

Intr-adevar, conform documentelor din dosarul de instructie, pe 25 mai, in jurul orei 05h00 cei doi se indreapta catre Paris, dar nenumaratelor incidente tehnice, ei incep sa se certe si sa faca reprosuri, mai ales la Dreux, unde vor face o scurta oprire (dupa cca doua ore de drum), pentru ca in jurul orei 20h00 sa-si reia drumul in directia Houdan (unde iau cina la Plat d'Etain, iar la plecare lovesc cu vehiculul bariera/conform muncitorului feroviar Maurice Garnier), nu inainte ca Seznec sa-i reproseze lui Quéméneur (confirmat de catre seful garii din Houdan/Pierre Piau): „Ne-a fost clar inca de la inceput ca masina nu era in stare sa ajunga la Paris (probabil ca si din acest motiv, Quéméneur, ar fi preferat sa ia trenul chiar si pana la Rennes?!).

Dupa ce in seara zilei de 25 mai, Seznec ar fi fost vazut singur in masina sa de catre un ciclist, Pierre Dectot, in dimineata zilei urmatoare, in jurul orei 05h30, Seznec (singur in vehicul, confirmat de catre de un martor automobilist, care i-ar si vandut benzina pentru ca Cadillac-ul era in pana de carburant) are din nou problme cu masina intre Queue-les-Yvelines (Departamentul Yvelines/regiunea urbana pariziana) si Bazainville (la cca 45km de Paris si 15 km de Houdan, in directia Paris), cand isi ia decizia sa se intoarca acasa la Morlaix (la cca 485 km de Paris si sa-si repare masina cu ajutorul soferului camionului sau, Sanson), ceea ce se va intampla in jurul orei 03h00 pe 28 mai.

Conform unor documente de arhiva (pe care le-am putut consulta), s-ar parea ca dupa mai multe opriri nedorite, ei isi iau pranzul la Mortagne, unde intr-un garaj vor fi efectuate si diferite reparatii (unele chiar de anvergura).

Catre orele 16h00-16h15 cei doi ajung la Dreux, unde Seznec solicita intr-un garaj autorizat Emile Hodey (din str. Orfeuil n°33) schimbarea garniturii de chiuloasa, avand in vedere faptul ca sistemul de racire al motorului n-ar mai fi functionat (ar fi cazut in pana) si lichidul de racire fierbea (alte surse indica repararea sistemului de aprindere care ar fi fost defectuos/La piste de Lormaye).

Peste 20 de km, deja s-ar fi facut intuneric si cum masina nu dispunea de faruri suficient de puternice, ei se opresc la un hotel (Le Plat d’Etain), la Houdan, unde vor lua cina.

Catre orele 21h00, Quéméneur, se hotaraste sa ia ultimul tren catre Paris pentru a nu rata intalnirea sa in ziua urmatoare cu Sherdly (Gherdi).

Cei doi se despart in gara si este ultima data cand ei ar fi fost vazuti impreuna.

Seznec continuind drumul catre Paris, innopteaza in masina pe marginea drumului in comuna La Queue-les-Yvelines, din regiunea pariziana si spre dimineata se gandeste sa se intoarca acasa pentru a pune la punct masina inainte de vanzare, deoarece garajistii parizieni aveau pe atunci o proasta reputatie!

In dimineata zilei de 28 mai (in jurul orei 03h00), Seznec ajunge acasa la el, la Morlaix si afla cu stupefactie ca Quéméneur nu s-ar fi intors.

Insa, pe 1 iunie, Seznec se va intoarce la Paris cu trenul, unde avea o intalnire cu un avocat (confirmat de catre acesta), iar pe 2 iunie (cand inca era la Paris), un necunoscut se prezinta la Société générale de Paris si solicita cecul expediat de catre Pouliquen (dator-vandut datorita investitiilor sale nefiabile), insa acesta nu sosise inca.

Conform rechizitoriului Procurorului Guillot, niciun element din dosar n-ar fi permis confirmarea faptului ca aceasta persoana ar fi fost Seznec, iar Pouliquen ar fi dispus de alibii solide (fiabile) in acea zi la Pont-l'Abbé, verificate cu ocazia perchezitiilor la dimiciliul acestuia.

Investigatiile ulterioare in acest dosar (mai putin cunoscute publicului) ne fac sa credem ca in realitate, in cadrul afacerii Quéméneur – Seznec ar fi fost vorba de un trafic de masini (printre care si Cadillac-uri dar si piese detasate/de schimb), intre Franta si SUA, respectiv Rusia (ex URSS), mai mult sau mai putin legal, sugerat de catre Siguranta Generala (Inspectorul Pierre Bonny, un politist corupt, susependat, ulterior colaborationist/executat cu ocazia „purificarii” in 1944, vezi mai jos).

Cadillac-urile, conform planului, urma, sa fie cumparate cu ccca 15.000-20.000 FrF la „picioarele” Turnului Eiffel si revindute cu un beneficiu de 15.000FrF, in special, nu atat rusilor (interesati si ei, evident!), cat mai ales, americanilor.

Incepand cu 4 iunie 1923, membri familiei Quéméneur (in special sora sa, Jenny) incep sa-l suspecteze pe Seznec ca acesta ar avea legatura cu disparitia acestuia, iar pe 10 iunie impreuna cu acesta, Louis Quéméneur (fratele victimei) si Jean Pouliquen (cumnatul acestuia), semnaleaza disparitia lui Pierre Quéméneur la cea de-a 13 BPM (Brigada de Politie Mobila) de la Rennes si pe 13 iunie 1923, intr-o scrisoare, Directorului Sigurentei Publice, dar cautarea acestuia este sistata pentru ca o telegrama trimasa de la Le Havre (al doilea port francez ca importanta si principalul port de legatura cu SUA, astazi o metropola maritima in devenire la portile Métropole du Grand Paris, prin intermediul proiectului urbanistic in derulare al arhitectului Antoine Grumbach/Proiect Seine-Métropole HAROPA/Havre/Rouen/Paris), primita de la Quéméneur („nu voi reveni la Landemeau decat peste cateva zile) atesta faptul ca acesta din urma ar fi in viata.

Din contra, incepand din 16 iunie, cercatarile sunt reluate de catre BPM, avand in vedere faptul ca familia Quéméneur avanseaza ideea ca telegrama n-ar fi autentica!

Pe 20 iunie, Pierre Achille, un angajat al garii de la Le Havre, anunta descoperirea (impreuna cu supraveghetorul Montel si a unui cetatean Leroy, care renunta) a unei valize abandonate pe o bancheta in sala de asteptare cl a 3-a (avand inchizatoarea sparta, imbibata in apa de mare si patata cu sange) continand efectele personale (inclusiv documentele de identitate) ale lui Pierre Quéméneur, in concluzie, pe 22 iunie, un dosar penal de disparitie suspecta (eventual, crima de sange) este deschis la TGI Brest, instrumentat de catre Judecatorul de Instructie Binet, care in valiza descopera „o primisiune/precontract de vanzare a unei proprietati (apartinand lui Quéméneur in beneficiul lui Seznec) situata in Traou Nez” (halta SNCF/Societatea Nationala a Cailor Ferate Franceze, pe linia feroviara bretona Guingamp –Paimpol in proximitatea localitatii Plourivo din Departamentul Côte d’Armor/Côtes-du-Nord, Bretania) redactata la o masina de scris (Royal-10, pe atunci foarte rara), pentru suma de 35.000 FrF/cca 35.000-37.000€ ca putere de cumparare astazi (estimata mult prea mica in raport cu pretul real de 100.000 FrF/pretul zonei pe piata imobiliara, tinand cont de faptul ca era vorba, in afara de imobil si de cca 90 ha de padure de brad, gestionata si exploatata de catre fratele acestuia Louis Quéméneur).

Alaturi de acest document este gasit si un carnet de note in care figureaza marcate cheltuielile de transport (cu trenul) de 11,40 de franci, pe ruta Dreux-Paris si de 31,70 de franci, pe ruta Paris-Le Havre, care ar fi avut ca scop sa probeze faptul ca Quémeneur, dupa despartirea sa de Seznec, ar fi plecat la Paris, iar de acolo la Le Havre.

Insa, din pacate, valoarea biletului pe tronsonul Dreux-Paris nu corespundea realitatii ceea ce ar fi pus la indoiala ca notele ar fi fost redactate de catre Quémeneur, el insusi.

Pe 26 iunie, Seznec este audiat de catre Jandarmi de la BPM, iar acesta afirma ca l-ar fi parasit pe Quéméneur, in viata, in seara zilei de 25 mai, cand acesta din urma ar fi luat trenul catre Paris.

In ceea ce priveste precontractul de vanzare, Seznec afirma ca acesta ar fi fost redactat de catre Quéméneur contra sumei de 4.040$US-aur/ 15,04 franci la 1 $US (99 in pise de 20 si 206 in piese de 10/cca 65.000 FrF) pe care ar fi primit-o de la el si sotia sa fara martori si de care acesta ar fi avut mare nevoie in tranzactia sa cu Cadillac-urile, nedispunand de lichidati), iar cei 35.000 FrF n-ar fi fost decat soldul (restul) datoriei, ceea ar fi facut in total cca 100.000 FrF (cca 100.000-120.000€/astazi.)

Seznec isi va mentine depozitia si pe 28 iunie 1923 in fata Comisarului Achille Vidal, la sediul parizian al Controlului General al Serviciilor Cercetarilor Judiciare, iar cand este acuzat de crima, deseori face afirmatia: Daca l-am ucis eu pe Quéméneur, aratati-mi cadvrul acestuia”!

Incepand cu 29 iunie, Instructia, pune la indoiala versiunea (depozitia) lui Seznec.

Mobilul retinut de catre Politia Judiciara a epocii care a anchetat cazul (pe scurt!) ar fi fost ca Seznec si-ar ucis prietenul si asociatul sau de afaceri Quéméneur, pentru a deveni proprietarul rezidentei sal, in urma unei false promisiuni de vanzare, redactate de catre el insusi, Seznec (la o masina de scris pe care ar fi cumparat-o tot el cu acest scop la Le Havre), gasit in sala de asteptare a garii (din Le Havre) in valiza lui Quéméneur, disparut fara urma!

Pentru sustinerea acestui mobil, Ministerul Public ar fi identificat cel putin 8 persoane, care ar i-ar fi vazut impreuna pe Seznec si Quémeneur in gara la Houdan (cca 60 km de Paris), dintre care 4 ar fi afirmat ca Quéméneur n-ar fi plecat la Paris (pentru ca trenul ar fi plecat deja!), iar cei doi ar parasit gara cu Cadillac-ul lui Seznec, motiv pentru care pe 30 iunie, Binet va emite un mandat de arestare contra lui Seznec.

Pe 16 iulie, acesta (avandu-l ca avocat pe Moro-Giafferi (inlocuit de catre Marcel Kahn,in ultimul momen) unul dintre cei mai reputati ai epocii, specialist in infractiuni criminale, asistat de catre avocatii Feuillard din Brest si Daniel Le Hire, decanul Baroului din Morlaix), Seznec, este transferat (in tren) de la Paris la Morlaix unde este incarcerat la inchisoarea Creach-Joly, fiind interogat (practic, zilnic) de catre Judecatorul de Instructie Emile Campion.

Detaliat, ca elemente incriminatoare (esentiale) contra acestuia retinute de catre Ministerul Pulic, la procesul sau derulat intre 24 octombrie-4 noiembrie 1924 ar fi fost:

Seznec si Quéméneur ar fi plecat de la Dreux (aflat la cca 20km de Houdan), pe 25 mai, in jurul orei 19h45-19h5, unde, la garajistul (garajul) Emile Hodey ar fi avut loc o reparatie mai importanta legata de sistemul de aprindere al Cadillac-ul lui Seznec, motiv pentru care acesta ar fi sosit in gara Houdan dupa ora 21h00, cand Seznec si Quéméneur ar fi cumparat un felinar (lanterena) pe care l-ar fi agatat in spatele vehicului confirmat de catre mai multi martori: Pierre Piau seful de gara si sotia sa, Paul Jeangirard (comerciant de biciclete) si sotia sa, Maurice Garnier si Emile Nouvio (muncitori feroviari), respectiv, Julienne Godefroy si Renée Fouquet, (angajatii hotelului-restaurant Le Plat d’Etain din strada Paris, n°94, unde cei doi au luat cina si de unde ar fi plecat impreuna in jurul orei 22h00-22h15, cand ar fi lovit barierea confirmata de catre Maurice Garnier).

Deci cel din urma, adica Quéméneur, ar fi pierdut trenul catre Paris (de la ora 21h15), ceea ce implica (cel putin teoretic!), ca cei doi ar fi trebuit sa ramana impreuna pana la ora la ora 03h40 cand urmatorul tren (Express n°464) pleca in directia Paris.

Martorul Pierre Dectot, un biciclist (zidar la Gambais), l-ar fi vazut pe Senec singur cu masina lui in pana (Cadillac-ul) pe 25 mai, in jurul orei 23h00 intre La Queue-les-Yvelines si Bazainville (regiunea pariziana) pe soseaua Millemont (oprita in directia Versailles, in proximitatea uei borne indicatoare)

Un martor (automobilist) Henri Schwartz, il vede pe Seznec, singur, la bordul Cadillac-ului sau in zorii zilei de 26 mai (in jurul orei 05h30) la Queue Lez Yvelines (la cca 15 km de Houdan catre Paris) oprita in directia Dreux si îi da acestuia un bidon de benzina pentru ca vehiculul acestuia era in pana, (din cauza consumului exagerat de combustibil).

Pe 2 iunie, cand Seznec era inca la Paris, un necunoscut s-ar fi prezintat la Société générale de Paris pentru a tenta sa ridice contravaloarea cecului de 60.000FrF expediat de catre Pouliquen, cumnatul lui Quéméneur, dar acesta nu sosise inca.

Pe 12 iunie, seara Seznec ar fi plecat de acasa cu Cadillac-ul sau (confirmata si de catre sotia sa), pe care ar fi lasat-o la o ferma din Plouaret (de unde ar fi continuat drumul catre Paris, in tren).

Pe 13 iunie, ziua in care familia Quéméneur a primit telegrama de la Le Havre (in jurul orei 16h35), conform careia acesta isi anunta familia (Pouliquen) ca nu revenea (acasa) decat in cateva zile (dupa ce isi termina treburile), Seznec ar fi fost la Havre, biroul postal de expediere fiind in proximitatea magazinului din care acesta din urma ar fi cumparat si o masina de scris la care a fost redactat precontractul (fals) de vanzare, tot de catre acesta (confirmat de catre 5 martori, printre care si proprietarul Joseph Chenouard, respectiv, vanzatoarea Louise Héranval-Mitrani, respectiv, Joseph Chenouard, Denise Feuillolay, Georges de Hainault si Georges Legrand, prezenti in magazin).

In aceasi seara, pe 13 iunie, Seznec ar fi fost vazut in gara Montparnassse la Paris (in jurul orei 21h00) de unde s-ar fi intors cu trenul la Plouaret (confirmat de catre 2 martori, Louis Gadois, ceasornicar si fiul sau, care l-ar fi ajutat in transportul unui pachet, greu si voluminos, probabil masina sa de scris cumparata la Le Havre).

In dimineata zilei de 14 iunie, el si-ar fi recuperat masina la Plouaret (unde ar fi fost vazut de catre Léon Jacob cu pachetul invelit greu si voluminos pe umeri), dupa ce el ar mai fi fost vazut si in gara la 6h43, de catre o femeie cu baiatul ei), pentru ca pe 20 iunie sa fie identificat de catre 3 martori in gara de la Le Havre (Léon Dubois, respectiv, Auguste Deknuydt si Jean Lesbats), in posesia valizei (cu efectele personale ale lui Quéméneur) gasita ulterior (tot acolo).

Raportul depus pe 10 decembrie 1923 de catre expertul Bayle, ar fi confirmat ca cele doua exemplare ale precontractului de vanzare din 22 mai 1923 (unul in valiza lui Quéméneur si celalat la Seznec) ar fi fost redactate cu masina de scris Royal-10 gasita in depozitul (fabrica) de cherestea a lui Seznec pe 6 iulie 1923, iar cel depus pe 22 decembrie 1923 de catre expertii Samaran, Eloy, Bouard de Laforest, insarcinati cu examinarea precontractului redactat la masina din 22 mai 1923 (in cele doua exemplare), ca si telegrama de altfel, expediata familiei Pouliquen expediata de la Le Havre ar fi confirmat ca acestea ar fi fost in mainile lui Seznec si nu in cele ale lui Quéméneur.

In urma unor investigatii laborioase si minutioase, la care ar fi participat mai multi politisti implicati in dosarul disparitiei lui Quéméneur (Comisarii Achile Vidal si Jean-Baptiste Cunat, respectiv, Inspectorii Pierre Bonny si Albert Tissier, etc.), in urma unei interogatii pe 27 iunie 1923 al cetateanului american Ernest Ackermann, ancheta ar fi stabilit ca omul de contact al lui Quéméneur la Paris (Sherdly/Gherdi, cezi mai jos), ar fi fost inventat de catre Seznec.

Ca urmare, pe 30 iunie, capetele de acuzare de „asasinat” si „fals in inscrisuri privatte” sunt retinute de catre Procurorul general Guillot, care de altfel, in rechizitoriul sau la procesul care s-a derulat intre 24 octombrie-4 noiembrie a si solicitat contra lui Seznec pedeapsa capitala (a se vedea pentru detalii si articolele autorului legat de aceasta problematica: PEDEAPSA CAPITALA; Ghilotina. O masina de ucis "democratica si umana"!; "De la ura la viata". Dreptul de a fi liber! Recenzie la cartea lui Philippe Maurice).

In sfarsit, pe 6 iulie, cu ocazia unei perchezitii (cea de-a 3-a de la inceputul anchetei) la proprietatea lui Guillaume Seznec, la Traon-ar-Velin (soseau Brest), la Morlaix, dar nu acasa ci in depozitul de cherestea (cladire apropiata de domiciliu), este gasita masina de scris cumparata de catre Seznec, care ar fi servit la redactarea precontractului de vanzare a proprietatii lui Quéméneur situata in Traou Nez (conform luiEdmond Bayle, Directorul SIJ/Srerviciilor de Identitate Judiciara), iar anexele redactate la mana ar fi fost scrise de catre Seznec (conform expertilor in grafologie).

Merita sa mentionam aici faptrul ca exista si o serie de documente care pun la indoiala vinovatia lui Seznec, fara ca Ministerul Public sa le mentioneze.

Conform investigatiilor facute de catre autoritatile politienesti ale epocii (Politia Judiciara, Serviciul de Siguranta Publica, Siguranta Generala, etc.), se pare „Sherdly (Chardy, Charly, Gherdi, etc) parizianul„ (greu de identificat din cauza scrisului) ar fi existat intr-adevar, fiind identificat in persoana lui Boudjema Gherdi care pana in 1944 ar fi lucrat intr-o unitate supletiva al Gestapoului German, impreuna cu Inspectorul Pierre Bonny, unul dintre politistii care a participat la ancheta in 1923, conform marturiei unei luptatoare din rezistenta franceza, arestata in timpul Ocupatiei, Colette Noll (si deportata la Ravensbrück).

In ceea ce il priveste pe Pierre Bonny, acesta era vazut de catre familia Seznec ca un tradator, „fara suflet„ pentru metodele sale pe care le utilizase in anchetele sale si care ar fi „complotat” impotriva lui Guillaume, ulterior in 1944, el fiind executat pentru colaborare cu Gestapoul.

Intr-adevar, conform unor documente ale epocii, se pare ca in 1923 Bonny avea deja o vechime de cca cinci ani in cadrul Sigurantei Generale (Politia Secreta) datorita „talentului” sau de „bun” politist, „fidel” Gestapoului, iar in dosarul criminal a lui Seznec, el era adjunctul Comisarului Vidal, insarcinat in mod oficial de catre autoritatile locale cu ancheta.

El se ” interesa” mai mult de inculparea lui Seznec decat de disculparea lui in dosar! Astfel, el este cel care „trage sforile” si dirijeaza practic ancheta!

Il regasim mai tarziu si in alte dosare criminale la fel de sumbre ca „Stavisky” sau „Prince”.

Primul dosar, Stavisky, are la baza o criza politico-economica franceza care va izbucni de Craciun in 1933, prin arestarea pe 25 decembrie a lui Gustave Tissier(un escroc francez, sustinut politic, un „simbol” al coruptiei in Franta), Directorul Creditului Municipal din Bayonne (Departamentul Pyrénées-Atlantiques, regiunea administrativa Nouvelle Aquitaine, sud-vestul frantei), care ar fi deturnat 235 Mil FrF in contul lui Serge Alexandre Stavisky [(1886- (si)uncis pe 8 ianuarie 1934 in resedinta sa la Chamonix/Departamentul Haute Savoie, in Alpii franco-elvetieni/escroc francez de origine poloneza cunoscut sub numele de „Le beau Sacha”)], care prin amploarea pe care o va lua la inceputul anului 1934 (datorita faptului ca va pune in evidenta criza unui regim instabil datorita unei coruptii generalizate in sfera inalta a politicului) va provoca caderea Guvernului lui Camile Chautemps (cel de-al 2-lea Guvern/26 noiembrie 1933-27 ianuarie 1934) in timpul Presedintelui Albert Lebrun (1871-1950/in functie intre 1932-1940), respectiv, revoltele parlamentare din 6 februarie 1934 (manifestatii antiparlamentare organizate la Paris in fata Camerei Deputatilor de catre grupuri parlamentare de dreapta, asociatii ai fostilor combatanti in Primul Razboi Mondial/1914-1918 si Liga de extrema dreapta/nationalista) pentru a protesta contra destituirii Prefectului de Politie Jean Baptiste Pascal Eugène Chiappe (1978-1940/in functie intre 14 aprilie 1927- 3 februarie 1934), ca urmare a afacerii Stavisky, care in Place de la Concorda se va transorma intr-o revolta populara in care in urma deschiderii focului de catre politisti asupra manifestantilor cel putin 15 persoane vor fi ucise pe loc si alte 2.000 de persoane vor fi grav ranite (dintre care ulterior vor deceda inca 22).

Cel de-al doilea dosar, Prince, are la baza descoperirea pe 20 februarie 1934 al corpului crestat atasat de sine al Consilierului Curtii de Apel Paris Albert Prince (1883-1934/seful Sectiei financiare al Parchetului Paris care ancheta in dosarul Stavisky), pe calea ferata care leaga Paris de Dijon (la km 311/in proximitatea localitatii La Combe-aux-Fées/Dijon).

Raportul sau din dosarul Stavisky dispare inexplicabil, fara urma si in ciuda faptului cacei doi insarcinati cu ancheta Belin si Gauillaume, ajung la concluzia ca acesta din urma s-ar fi sinucis la resedinta sa din Chamonix (conform versiunii oficiale/ale autoritatilor locale), Pierre Bonny (1895-executat prin impuscvare cu ocazia „purificarii” pe 27 decembrie 1944 la Fortificatia Montrouge-Arcueil/Departamentul Val de Marne, regiunea urbana pariziana), ofiter interbelic in cadrul Controlului General al Serviciilor Judiciare al Sigurantei Generale (inalturat din Politie in 1935 si condamnat pentru fapte de coruptie/trafic de influenta, delapidare de fonduri, etc.), pe baza falsificarii unor documente, îi va inculpa in dosar si îi incarcera pe 29 martie 1934 (in detentie provizorie) la Centrul de Detentie Dijon, pe celebri infractori (raufacatori ai anilor 1920-1940/mafia franco-italiana) din Marsilia: Paul Bonnaventure Carbone (1994-1943), François Spirito(1900-1967) si Gaëtan L’Herbon/Baron de Lussats (1888-1962), dar dupa cum era si de asteptat, primi doi sunt eliberati dupa 3 saptamani, iar ultimul este transferat la Paris, iar ulterior, la Nisa, intr-un alt dosar, in care este acuzat de comercializarea ilicita de timbre fiscale furate.

Dosarul lui Albert Prince ar fi fost clasat in ianuarie 1937 conform „explicatiei” lui Pierre Bonny, pentru ca prin asasinarea acestuia „au fost aparate valorile Republicii”.

Dupa 1935 in timpul Ocupatiei Germane, Bonny devine auxiliar al Gestapoului, el fiind initiatorul, impreuna cu Henri Chamberlin (Lafont/1902-executat prin impuscare ca si Bonny, cu ocazia „purificarii” pe 26 decembrie 1944 la Fortificatia Montrouge-Arcueil/Departamentul Val de Marne, regiunea urbana pariziana) a unei bande de trista amintire Bonny si Lafont, care va teroriza populatia civila franceza pana la eliberare.

Ex-Inspectorul de Politie Pierre Bonny (depre care Ministrul celei de-al 3-lea RepubliciFranceze/1870-1940, Henry Chéron/1867-1936 supeca ca „este cel mai bun politist al Frantei”) si Henri Chamberlin (Lafont/condamnat in repetate randuri pentru furt, tot felul de escrocherii si abuz de incredere, care sub o falsa identitate intra in gratiile Prefecturii de Politie dar este descoperit in 1940, fiind incarcerat si ulterior eliberat), se pun in slujba serviciilor de informatii germane, devenind cu timpul, auxiliari al Gestapoului.

Mai intai ca „indicatori” (indicuri, in jargonul politist), iar ulterior ca „sefi de echipa”, cei doi participa activ la crearea unei grupari colaborationiste cu cel de-al 3-lea Reich, compus din criminali (majoritatea), spargatori, escroci, psihopati, proxeneti si prostituate implicata intr-un trafic de mare anvergura de tot felul (aur, bijuterii furate sau in special, confiscate de la evrei), avand ca „obiectiv” („activitate”), vanarea (si torturarea psihica, respectiv, fizica) a membrilor rezistentei franceze si comiterea de crime de sange crapuloase (ordinare/josnice), practicarea santajului si jafului armat.

In sfarsit, procesul lui Seznec debuteaza pe 24 octombrie 1924 la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) din Quimper in fata Juriului Popular (Curte cu 12 Jurati alesi la intamplare de pe listele electorale) Finistère, avandu-l ca presedinte pe Tom Ernest Dollin du Fresnel (care declara ulterior: „am condamnat un nevinovat”) si ca Avocat general, reprezentand Ministerul Public, Procurorul general al Parchetului de la Rennes, Guillot, care reclama in rechizitoriul sau pedeapsa capitala contra lui Seznec.

Instructia criminala facuta de catre Judecatorii de instructie Binet (Brest) si ulterior de catre Campion (Morlaix) cuprinde 507 de notice si face obiectul ordonantei de trimiterea al dosarului in fata Instantei (Juriului Popular Finistère) pe 12 martie 1924.

In timpul procesului, 148 de persoane (martori, experti judiciari, politisti, etc.) au fost audiati la bara (123 citati de catre Ministerul Public/Acuzarea printre care si 53 de politisti).

Atunci, Juriul Popular care îsi lua separat decizia in privinta culpabilitatii inculpatului, il declara pe acesta vinovat de „crima de sange (uciderea lui Pierre Quéméneur) si de „fals in inscrisuri private”,insa nu retine circumstantele agravante de premeditare (asasinat) si nici de atragerea lui Quéméneur intr-o capcana pentru a-l asasina!

Intr-un astfel de context, Juriul Popular (Curtea cu 12 Jurati) al Departamentului Finistère il condamna pe Gauillaume Seznec, pe 4 noiembrie 1924 la munca silnica (fortata) pe viata, ceea ce va fi confirmata, ulterior, in Apel si de catre Curtea de Casatie, pe 8 ianuarie 1925.

Ca urmare, pe 7 aprilie 1927, Seznec va fi transferat la Ocna (penitenciar/inchisoare de munca silnica cunoscut(a) si sub numele de „Ghilotina seaca”) din Guyana franceza (Departament Outre Mer in nordul Americii de Sud).

Albert Lebrun (1871-1950, Presedinte Republici Franceze/1932-1940), refuzandu-i gratierea in 1933, Seznec este gratiat dupa razboi de catre Generalul Charles de Gaulle in 1946 si va fi eliberat pe 14 mai 1947 (dupa 24 de ani de detentie), ceea ce îi va permite revenirea in Franta Metropolitana.

Merita sa atragem atentia asupra faptului ca in ciuda aparentelor (conform rechizitoriului Ministerului Public), vinovatia lui Seznec nu este, sub nicio forma evidenta, pentru ca exista destule controverse in dosarul de instructie, dintre care unele au valoare juridica, iar altele nu, motiv pentru care datorita diverselor probe materiale adunate de-a lungul timpului in dosar, sase jurati (dintre cei care l-au condamnat) solicitau inca din 1934 revizuirea procesului sau.

Iata cateva dintre ele (mentionate si de catre jurnalistul Bernez Rouz in cartea sa„L'affaire Quemeneur/Seznec. Enquête sur un mystère”, Editions Apogée, insa in defavoarea lui Seznec conform caruia instructia ar fi fost facuta corect, cu profesionalism si „cinstit”, iar Seznec ar fi fost vinovat) combinate cu cele dintr-un alt document fiabil (cartea acestuia(„Pour en finier avec l’Affaire Seznec” in 300 de documente grupate in 5 capitole), al avocatului notoriu (si al al familiei Seznec/1976-1990)Denis Langlois (http://denis-langlois.fr/L-auteur,9), istoric, esseist, fost consilier juridic al Ligii Drepturilor Omului si scriitor angajat in slujba adevarului istoric (printre altele, autor si al lucrarii „Dosarele negre ale Politiei si Justitiei franceze”).

Evenimentul are loc intr-un context social-istoric cu particularitati (specifice) care se instaureaza in Franta eliberata, dupa un razboi mondial care a distrus, in mare parte, Europa.

Joseph-Marie-Guillaume Seznec (n.1878 la Plomodiern-Finistère/cu parintii Yves Seznec si Marie-Anne Colin) se naste pe o ferma (considerata de proportii, gestionata de cate doi salariati permanenti si cativa zilieri) din catunul Kernéol, unde dupa decesul tatalui sau (pe cand avea 6 ani) ramane, in intregime, in custodia mamei sale, impreuna cu cei 6 frati ai sai.

Tot atunci, pe 28 decembrie 1884, dintr-o eroare administrativa, el este declarat mort, in locul fratelui sau, Hervé (decedat dupa 23 de luni de viata datorita unei grave maladi, incurabile).

Neavand calitati intelectuale remarcabile (deosebite), Seznec abandoneaza studiile la varsta de 16 ani si va lucra pe ferma familiala, dar este mai mult interesat de mecanica, decat de lucrari agricole.

Dupa casatoria lui cu Marie-Jeanne Marc pe 18 iulie 1906, cuplul achizitioneaza un magazin-atelier de vanzare si reperatii de biciclete la Plomodiern (Finistère, in fata bisericii), care va fi distrus complet in urma unui incendiu devastator, dar cu cei 30.000 FrF platit de catre asigurator (sub forma de despagubire), Seznec cumpara o spalatorie in 2012 la Saint Pierre Quilbignon (regiunea urbana Brest), unde va lucra si in timpul razboiului in contul garnizoanei din Brest, insarcinat cu curatirea lenjeriei si echipamentului militar (fiind declatat inapt ca soldat datorita arsurilor carora a fost victima cand a luat foc magazinul sau).

In 1917 apar si clientii americani care vor debarca la Le Havre, care vor plati in dolari-aur (US) si de 3 ori mai mult ca armata franceza.

Un an mai tarziu, in 1918, Seznec este transferat la Morlaix, iar familia se muta si achizitioneaza o proprietate „Traon-ar-Velin” (cu o fabrica de cherestea dezafectata) la iesire din oras, pastrandu-si activa si spalatoria din Brest (Saint-Pierre-Quilbignon), pana cand in 1922 un nou incendiu (de mari proportii) o distruge complet si pe aceasta, iar Seznec obtine din nou, ca despagubire, 23.000 FrF, de la asigurator.

Astfel, luandu-si decizia de a-si pune in activitate (functiune) fabrica de cherestea, in 1923, Seznec efectueaza lucrari de mare anvergura la „Traon-ar-Velin” si angajeaza 12 muncitori (in afara de cei doi fideli salariati care raman: bona, Angèle Labigou si Sanson, soferul, respectiv, mecanicul de intretinere al masinilor si vehiculelor fabricii), ocazie cu care il cunoaste pe Pierre Quéméneur (Consilier general al Departamentului Finistère/CantonulSizun), un important om de afaceri (si comerciant cu cherestea), interesat de un eventual „negot” cu americanii, cu care Seznec a intrat in contact (prin intermediul curatatoriei sale), cu putin timp inainte de terminarea Primului Razboi Mondial (1914-1918).

Seznec va avea 4 copii: Marie (n. 1 noiembrie 1908), Guillaume (n.13 martie 1910/declarat pe 1 martie 1931), Jeanne (n.8 noiembrie 2012) si Albert (n.31 octombrie 1914), iar cea de a 3 –a, Jeanne va fi mama lui Denis Le Her-Seznec, cel care convins de nevinovatia bunicului sau, isi va consacra toata viata (inca si astazi, inclusiv) reabilitarii acestuia.

In ceea ce il privestepe „intreprinzatorul” Pierre Quéméneur (Pierre Quéméner/n.19 august 1877 la Commana-Finistère), care devine ulterior, milionar si om poltic, parintii acestuia sunt proprietarii unei ferme care in 1903 este vanduta, iar acesta impreuna cu fratele sau Louis (si cele doua surori Jenny, respectov, Marie-Anne care se va casatori ulterior cu notarul Jean Pouliquen de la Pont l’Aabbé, expeditorul cecului de 60.000 FrF la Société générale de Paris, in contul datoriei sale de 160.000FrF) vor ccumpara o mica proprietate cu casa („cu un modest distribuitor de bauturi/alcoolizate la parter”), la Saint Sauveur in Cantonul Sizun.

Ales Consilier municipal in 1914 (cu putin timp inainte de declansarea Primului Razboi Mondial),Quéméneur incepe sa faca comert (cumparand si revanzand) „tot ceea ce are la dispozitie sau îi iese in cale: vin, cidru, alocool, animale, carbune, etc.”, fara insa sa prospere la nivelul asteptarilor sale.

Se lanseaza atunci in comertul cu lemne respectiv, cherestea si va face investitii importante, cumparand de la tarani, forestieri, lemne in mari cantitati pentru producerea de stalpi de sustinere (si de consolidare) utilizate in minele de carbune, pe care in timpul razboiului le va revinde armatei care la randul ei le va utiliza in consolidarea transeelor.

Internationalizand afacerea (in Anglia, Belgia, Germania si SUA) prin portul Le Havre, Quéméneur face avere, ajungand dupa razboi sa dispuna de cca 2 Mil. franci-aur si sa-si construiasca o resedinta burgheza Ker-Abri” la Landerneau (unde se instaleaza cu sora sa Jenny), iar ulterior sa-si achizitioneze si somptuoasa proprietate de la Traou Nez de la Plourivo (Paimpol), inconjurata de cca 90ha de padure de brad (gestionata de catre fratele lui Louis).

Dupa ce isi consolideaza si statutul sau politic, devenind un personaj public, Quéméneur, devine si membru al unui club la Morlaix (Cercul artelor), frecventat de catre „lumea buna” de atunci: sefi de intreprinderi, avocati, notari, farmacieni, medici, profesori, etc.

Cei doi se cunosc aici, se simpatizeaza (devin prieteni) si se vor frecventa reciproc.

Dovada este si faptul ca Quéméneur, l-a imprumtat pe Seznec pe 25 octombrie 1922 cu suma de 15.000 FrF, avand in vedere faptul ca „acesta a avut niste probleme financiare in 1921 datorita celor 4 proceduri judiciare contra asiguratorilor sai”(dupa incendiile in care au fost implicate bunurile sale imobiliare), nu fara sa puna ipoteca pe Cadillac-ul acestuia, la sugestia cumnatului sau Pouliquen (notarul), care aprecia ca Seznec, intampinand dificultati financiare serioase, nu parea sa fie solvabil.

Este interesant faptul ca desi Seznec avea deja o datorie catre Quéméneur, acesta din urma îi propune cumpararea proprietatii sale de la Traou Nez, ceea ce sotii Seznec, dupa vizitarea lui pe 19 aprilie 1923, refuza, pentru ca „nu s-au inteles la pret (Bernez Rouz)”

Din contra, ulterior, se vor intelege bine, in privinta proiectului lor de afaceri legat de cumpararea si revanzarea unui important stock de vehicule de ocazie americane (camioane si limuzine Cadillac, inclusiv piese detasate/de schimb, abandonate de catre autoritatile americane dupa Primul Razboi Mondial), pe care Administratia franceza expunea la Champ de Mars (Paris), la preturi, relativ, derizorii reprezentantilor Uniunii Sovietice.

N-ar fi exclus aici faptul ca pentru a se lansa in comertul cu vehiculele americane, Quéméneur, sa fi avut nevoie de o suma importanta de lichiditati, ceea ce i-ar fi asigurat vanzarea proprietatii de la Traou Nez, cu atat mai mult cu cat, conform dosarului de instructie, Quéméneur ar fi informat apropiatii si cei cu care facea afaceri sau avea relatii de natura politica (printre care si pe Julien Legrand (in unele documente Julien Le Grand), fostul primar de la Landerneau, respectiv, bancherul sau Gabriel Saleun de Société bretonne de crédit et de dépôts, etc.) ca are de gand sa se lanseze in afacerea cu masinile si piesele de schimb americane, iar cumpararea unui Cadillac lui Jean Le Verge ar fi fost consemnat printr-un act intocmit pe numele lui.

Conform instructiei, inainte de a parasi Lenderneau Seznec so Quéméneur se intalnesc, iar cel din urma se intalneste cu primarul Legrand (caruia îi datora bani) pentru ca acesta sa semneze un document (proiect) in valoare de 4.800FrF, care l-au semnat si cumparatorii masinii sale Sizaire et Naudin.

In sfarsit, pentru a face rost de cash, cei doi pleaca pe 22 mai la Brest si se duc la Panhard & Levassor (constructor de automobile francez, fondat in 1886 de catre René Panhard/1841-1908 si Émile Constant Levassor /1843-1897, fuzionat in 1965 cu Citroën) care din 1967 produce numai vehicule militare (in special blindate lejere cu tractiune integrala/4x4) in cele doua uzine, din Marolles en Hurepoix (Departamentul Essonne, regiunea urbana pariziana) si Saint Germain Laval (Departamentul Loire, regiunea administrativa Auvergne-Rhône Alpes) sub numele de Panchard Defense (fondat in 2005, cu cca 335 de salariati si cca 85 Mil € cifra de adaceri).

Seznec isi vinde dolarii-aur castigati in timpul razboiului ‚de la mericani) cu intreprinderea sa de curatatorie, iar Quéméneur il suna pe Pouliquen din Pont-l'Abbé, ca acesta sa-i ramburseze macar 150.000 de FrF din datoria pe care o are la el!

Indatorat peste masura si nedispunand de aceasta suma, acesta îi va promite tousi cumnatului sau ca îi va expedia banii la Paris pentru ca sa-i aiba asupra lui in momentul tranzactiei (cumpararii) vehiculelor americane.

Intr-un asemenea context, Quéméneur face apel la bancherul sau si solicita o „descoperire” de 100.000 FrF pentru de cateva zile, povestind detaliat legatura cu „americanul” bine plasat in afaceri, cu o situatie foarte buna, cu documentele in regula, etc., dar Saleun, sceptic, il refuza pe Quéméneur.

In ciuda faptului ca Quéméneur dispune de peste 100.000FrF in banca, el nu reuseste decat 10.000FrF (din cauza „scepticismului” bancherului), in schimb are scadenta la alti doi datornici: 4.800FrF la un avocat din Saint Brieuc si 14.800FrF de la industriasul Verlingue contra unei livrari de fagot.

Ceea ce pare curios insa, este faptul ca in cartea sa Bernez Rouz (les mensonges de Seznec),el face un bilant financiar al soldului activelor depzitelor lui Quémeneur, la solicitarea fratelui sau Louis, pe 23 decembrie 1923, ceea ce indica la Societatea Bretona un cont „pasiv” (deci debitor) de 120.000FrF, iar pe pagina urmatoare, el afirma ca pe 31 decembrie 1922, acesta poseda un cont acreditor (deci activ) de 100.186,85.FrF.

In concluzie, unde au disparut banii din cont, daca nu i-a scos Quéméneur?

Astfel, iata si situatia financiara ai celor 2 inainte de plecare la Paris, conform declaratiei lui Julien Legrand in fata Judecatorului de Instructie Campion din Morlaix.

Quéméneur putea conta pe 60.000FrF de la Pouliquen, cumnatul sau (sotul lui Jenny, soara lui Pierre si Louis Quéméneur), pe cei 10.000FrF de la bancherul sau Saleun, respectiv, cei 6.000FrF pe care i-a retras de pe contul sau pe 18-19 mai si pe cei 15.000FrF care îi datora Seznec (in urma vanzarii Cadillac-ului la Paris, ipotecat de Quéméneur).

Din contra, Seznec, putea conta pe cei 60.000FrF pe ccare ar fi putut obtine pe dolarii sai americani, economisiti in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial (si conservati intr-o caseta de cca 6 kg, pe care insa niciun martor nu l-ar fi semnalat in cursul zilei: nici Legrand, nici Quéméneur, nici Vérant notarul lui Senec, nici directorul Hotelului Voyageurs, nici Le Verge si nici Pélagie Caradec, bona lui Quéméneur).

Conform lui Jenny Quéméneur (devenita Pouliquen prin casatorie), Pierre ar fi avut asupra lui cca 17.000FrFn ceea ce corespunde si cu calculele lui Gabriel Legrand.

Numai Seznec pretindea ca i-ar fi dat lui Quéméneur, in doua locuri diferite.

Sunt acestia banii contra carora Quéméneur ar fi intocmit precontractul de vanzare a proprietatii de la Traou-Nez, o afacere cu care ar fi fost la curent si sotia lui Seznec, Marie-Jeanne, in schimb, ea n-ar fi stiut nimic de intalnirea de afaceri dintre sotul ei si Quéméneur?!

Nu stim cu certitudine, se pare insa ca cei doi nu s-ar fi inteles la pret, deci tranzactia nu s-ar fi facut.

In sfarsit, dupa esecul (imprumutului scontat) de la bancherul sau, pentru a-si completa lichiditatile (de care avea nevoie), Quéméneur (probabil in contul celor 35.000FrF) si ai celor 4.040$US-aur (primiti inainte de la Seznec), un total de cca 95.000FrF (ceea ce ar fi fost un pret avantajos pentru Seznec, dar nu anormal!), va intocmi pe tersa Hotelului Voyageurs din Brest (folosind o masina de scris si in prezenta lui Seznec), precontractul de vanzare a proprietatii de la Traou Nez (ceea ce Seznec va si marturisi notarului sau din 1919, Jean Vérantin jurul orei 11h30 la capatul strazii Siam).

Un alt element surprinzator (si controversat) este faptul ca atunci cand Seznec este obligat de catre anchetatori ca sa le dea adresa interlocutorului Gherdi de la Paris, Seznec indica „Bul. Malesherbes n°6”, ori aceasta este adresa banci Société générale de Paris, de

unde, Quéméneur urma sa-si ridice banii in lichid (cash), iar anterior, in alte declaratii, el ar fi indicat si numerele 16 sau 26.

N-ar fi exclus ca Seznec sa nu fi cunoscut exact adresa lui Boudjema Gherdi (nascut in Algeria) fost angajat voluntar in tabara americana din Romorantin („in 1921, comerciant de piese de schimb provenind din stock-urile americane la Paris din str. Brochant n°17”-ceea ce sotia lui Seznec va utiliza ca „element nou” in dosarul acestuia pe 6 aprilie 1926 pentru solicitarea revizuirii condamnarii sotului ei, numai ca Gherdi neaga ca i-ar fi cunoscut vreodata atat pe Seznec, cat si pe Quéméneur).

In concluzie, a fost sau nu Boudjema Gherdi contactul de la Paris al lui Quéméneur?

Din nou, n-ar fi exclus ca Quéméneur sa nu-l fi cunoscut personal pe Gherdi, recomandat acestuia din sfera politcului (urmand ca cei doi sa se cunoasca la Paris cu ocazia afacerii), iar acesta din urma, sa nu-i fi retinut numele (probabil, din cauza unei clientele importante), ceea ce Seznec n-ar fi stiut!

In continuare, cu ocazia unei reconstituiri organizate de catre Comisarul Vidal, Seznec confunda Houdan si Dreux, se contrazice, afirmand ca Quéméneur ar fi luat trenul catre Paris de la Houdan.

Problema consta in faptul ca in declaratia lui, Seznec afirma: „ In momentul in care masina s-a oprit in curtea garii, ultimul tren catre Paris, a plecat”, iar urmatorul Express n°464 pleca la ora 03h40, iar in acest context, ce-ar fi facut Quéméneur intre orele 21h00 cand ar fi pierdut trenul catre Paris si 03h40, cand pleca Expressul n°464?

Cu atat mai mult cu cat nu ar fi fost inregistrat la niciun hotel din Houdan, nu l-ar fi vazut niciun angajat al garii si niciun martor in localitate!

Inspirat, Seznec afirma ca „probabil a intalnit o pustoaica cu care s-ar fi culcat” dar Vidal considera raspunsul neconvingator.

Din contra, de la Cadillac lipsea cricul (de cca 15 kg) care nu a fost niciodata gasit, ceea ce dupa parerea acestuia, putea sa fi fost arma crimei!

In sfarsit, in cadrul unei anchete (deosebit de) minutioase, la ordinul Judecatorului de Instructie Campion, investigatii aprofundate, conduse de catre Comisarii Vidal (de la Siguranta generala Paris) si Cunat (de la a 13-a BPM(Brigada de Politie Mobila-Rennes), vor fi facute in localitatile Houdan, Dreux, Morlaix, Le Havre si Paris (inclusiv imprejurarile), in cadrul carora 154 de martori vor fi audiati.

Se va verifica deasemenea mersul trenurilor, va fi reconstituit drumul facut de catre Seznec si consumul de benzina al Cadillac-ului acestuia, bidoanele de benzina cumparate pe drum, etc.

Ceea ce l-ar fi pus pe ganduri pe Vidal, ar fi fost faptul daca pe 12 iunie, ar fi putut sau nu, Seznec, sa-i trimita telegrama de la Le Havre familiei lui Quéméneur, in numele acestuia din urma, respectiv, faptul ca Seznec, conform precontractului de vanzare urma sa-i dea cei 35.000FrF, ori acesta, n-avea asupra lui lichiditati (cash)!

Ar fi sperat acesta ca isi va vinde Cadillac-ul sau la Paris pentru a-i rambursa banii lui Quéméneur?

Sa fi disputat din cauza masinii pe care nu l-ar fi putut vinde din cauza proastei sale stari tehnice?

Si masina de scris ridica o serie de probleme.

Pe 6 iulie 1923, Comisarul Cunat, impreuna cu 4 inspectori de politie, vine la familia Seznec intr-o „vizita” la domiciliul acesteia (aceasta ar fi fost a 2-a si nu a 4-a cum sustineau partizanii lui Seznec), cu caracter de perchezitie complementara la fabrica lui de cherestea (prima ar fi fost facuta doar in imobil/locuionta si garaj).

In localul (camera) cazanului (de incalzire), Inspectorii Chelin si Thomas gasesc in spatele tabloului de distributie electrica, infasurata intr-o punga de hartie facuta dintr-o pictura veche (...) masina de scris Royal n° 10.434.080 (...) pe care a fost redactat (conform expertilor) precontractul de vanzare”.

Seznec ar fi negat ca l-ar fi redactat el, recunoaste la inceput ca l-ar fi semnat, dar ulmmterior revine asupra declaratiei sale si neaga tot!

Exista insa martori care afirma ca masina ar fi fost cumparata din magazinul lui Joseph Chenouard la Le Havre, iar cumparatorul ar fi semanat cu Seznec.

Mai tarziu vor revenii asupra declaratiile lor si isi vor nega afirmatiile.

Alti martori vor spune ca l-ar fi vazut pe seznec in tren, ca si in localitatea Plouaret, pe 14 iunie, purtand cu el un pachet greu si voluminos (care putea fi o masina de scris).

Ulterior, cu ocazia solicitarii unei noi revizuiri al procesului lui Seznec (in 2006, cea de a 14-a/ultima, esuata) de catre nepotul acestuia, Denis Le Her-Seznec, cu ocazia unei noi expertize (mult mai performante) concluzia ar fost ca „documentul ar fi fost redactat la doua masini de scris, diferite, ceea ce demonstreazafaptul ca daca documentul ar fi fost fals, Seznec, n-ar putea fi singurul autor/vinovat” (conform avocatului lui Denis Le Her-Seznec, Yves Baudelot).

In aceasta faza a anchetei (iunie 1923) isi face aparitia in cadrul acesteia, personajul de trista amintire, Inspectorul Pierre Bonny, despre care aparatorii lui Seznec afirma ca „este el cel care ar fi ascuns masina de scris in fabrica de cherestea al acestuia din urma, pentru a fabrica probe”.

Insa Bonny, atunci nu are decat 28 de ani si nu este responsabil cu ancheta, nefiind decat secretar-grefier in subordinea Comisarului parizian Achille Vidal.”

In sfarsit, Seznec nu reuseste sa justifice nici faptul ca in zilele de 12 si 13 iunie n-ar fi fost la Le Havre, pentru a confirma faptul ca nu poate fi el expeditorul telegramei, pentru ca nu are alibi.

El afirma ca in zilele respective el ar fi fost cazat la un hotel din Saint Brieuc (Departamentul Côtes d’Armor/Bretania), intre Le Havre si Morlaix, dar din pacate nu retine numele hotelului.

In urma unor verificari aprofundate, acheta concluziona ca numele lui Seznec nu figura in registrul niciunui hotel din zona, deci el poate fi considerat vinovat de disparitia lui Quéméneur, motiv pentru care pe 1 iulie 1923 este arestat si incarcerat la inchisoarea (provizorie) din Morlaix (Crech Joly/inchisa in 1926, apoi functional din nou intre 1931-1934, inaite sa fie definitiv, inchisa).

Mai exista inca un element „acuzator” in dosarul lui seznec (Bernez Rouz).

Pe 19 august, gardianul-sef al inchisorii intercepteaza un mesaj ascuns in manerul cosului cu lenjerie intima, pe care Seznec trimitea sotiei:” [Cauta-l pe Parintele Maingoud si spune-i ca as fi trecut pe la el pe 23 mai, catre orele 0600 sau 07h00, (...) dupa care du-te pe la Russe si spune-i acelasi lucru (...), cere-i lui Métais adresa lui Roussel si suna-l, el l-ar fi vazut Quéméneur, cu care ar fi baut vreo doua pahare (...), sper ca ai gasit pe cineva care sa spuna ca m-a vazut la Brest pe 13 iunie (...)].

Conform acestui mesaj pare evident ca Seznec solicita ajutorul sotiei sale pentru organizarea unor false marturii in favoarea sa.

Insa, acesta putea fi conceput de catre Seznec din disperare, pentru ca se stia nevinovat, dar fara alibi, deci fara posibilitatea de a-si proba nevinovatia.

Prezentam in continuare acele elemente pe care noi le consideram ca „pledeaza” in favoarea nevinovatiei lui Seznec, sau, cel putin, pun serios la indoiala vinovatia acestuia, ceea ce ar fi trebuit sa aiba ca efect achitarea lui!

Martorii din gara Houdan sunt ultimii, conform acuzatiei, care l-ar fi vazut pe Quéméneur viu in seara zilei de 25 mai 1923, in jurul orei 21h00 (dar inainte de ora 21h00), afirmat si de catre Seznec si in declaratia sa, impreuna cu acesta din urma, intr-un Cadillac, care ar fi cumparat si un felinar pentru a-l agata in spatele vehiculului (si ar fi cerut sefului de gara Pierre Piau informatii despre drumul cel mai scurt catre Paris), dupa ce ar fi cinat la „Le Plat d'Etain” (de unde in timpul mesei, Quéméneur ar fi telefonat, inainte de ora 21h00, pentru ca dupa aceasta ora, serviciul telefonic a fost inrerupt, confirmat de catre patron).

Iar in ceea ce il priveste pe Jean Gérard (Paul Jeangirard, un comerciant de biciclete), acesta (cel putin in primele sale declaratiii dintre cele 3- 6/conform durselor judiciare), inainte de a fi devenit „nesigur”, ar fi fost categoric, ca ora sosirii Cadillac-ului era dupa 20h00 (dar inainte de ora 21h00), deci Quéméneur, ar fi avut posibilitatea sa plece cu ultimul tren la Paris (in jurul orei 21h15).

In plus, Maurice Garnier, muncitor feroviar responsabil, a confirmat faptul ca cei doi erau in masina cand Cadillac-ul ar fi parasait gara, avand in vede ca aceasta ar fi lovit cu spatele (prost iluminat) bariera.

De aici deducem faptul ca Quéméneur ar fi putut (cel putin teoretic) din aceasta gara (din Yvelines/regiunea urbana pariziana) sa se urce in ultimul tren catre Paris, desi Avocatul general al acuzarii, mentiona la proces ca „nu exista nici o indoiala”, Curtea considera ca ar fi fost stabilit cu „certitudine„ ca seful de gara Pierre Piau s-ar fi inselat cu o saptamana in declaratiile sale, deci, cei doi pe care i-ar fi vazut in acea seara nu erau Seznec si Quéméneur.

Acesta s-ar fi bazat pe faptul ca ar fi existat o eroare intre indicatiile orare ale mersului trenurilor, pentru ca in noaptea in care Quéméneur si Seznec ar fi fost la Houdan, in vecinatatea garii (la statia Trappes, la o distanta de cca 30km) ar fi fost inregistrata o temperatura de 4,3°, ori in noaptea de 25-26 mai, ar fi fost ger.

Acest lucru insa, nu contrazice ideea ca, Quéméneur n-ar fi putut pleca cu trenul de 21h15, pentru ca este cunoscut faptul ca in timpul gerului, trenurile intarzie, deci acesta ar fi avut si mai mult timp la dispozitie!

Seznec ar fi putut ucide teoretic Quéméneur, numai intre orele 22h10 si 23h00, pentru ca l-ar fi intalnit in drum pe martorul Pierre Dectot, un biciclist (zidar la Gambais), care l-ar fi vazut singur in masina (Cadillac) pe 25 mai, in jurul orei 23h00 intre La Queue-les-Yvelines si Bazainville, iar cei de la hotelul Le Plat d’Etain (Julienne Godefroy si Renée Fouquet), au declarat ca cei doi ar fi plecat intre orele 22h00-22h15.

Insa, cele 45-50 de minute ar fi fost „ insuficiente” acestuia pentru a-si comite crima si sa faca disparut cadavrul lui Quéméneur fara urma.

Curtea a estimat ca ciclistul nu putea recunoaste pe Seznec, pentru ca farurile Cadillac-ului luminau foarte slab (sustinut de catre Seznec, dar si de catre alti doi martori Emile Nouvion si Pierre Piau, care am mentionat in declaratiile lor ca; „numai unul dintre faruri functiona si n’aveam becuri pentru faruri”)

De aici, curtea a tras concluzia corecta ca nimic nu permite sa se deduca faptul ca ciclistul l-ar fi vazut pe Seznec.

Cu atat mai mult ca cat cei de la Plat d’Etain afirmau ca Quéméneur si Seznec ar fi ajuns la gara Houdan intre orele 22h00-22h15....

In concluzie, nu exista nici o proba clara (evidenta) ca Quéméneur ar fi fost ucis inainte de orele 23h00!

Opt persoane au depus marturie ca l-ar fi intalnit pe Quéméneur dupa data teoretica a asasinatului lui, care au nu au fost luate in considerare pentru ca n-ar fi fost fiabile, sau ar fi fost contradictorii.

Printre care si cea a lui François Le Her (controlor stagiar de bilete pe linia tramvaiului 19, devenit peste un deceniu sotia lui Jeanne Seznec/fiica lui Seznec), a carui marturie in fata ComisaruluiDoucet, de la Siguranta Nationala, in care acesta afirma ca l-ar fi intalnit pe Quéméneur in tramvai pe 26 mai in jurul orei 18h30 si ar fi stat de vrba cca ½ ora pana cand au coborat, ar fost acceptata, dar n-ar fi avut ca efect, decat salvarea vietii lui Seznec, adica sa nu fie condamnat la moarte (si ghilotinat)!

In schimb, Curtea nu „s-a aratat interesata” deloc de misteriosul individ care s-a prezentat la Société générale de Paris din Bul. Malesherbes n°6 cu documentele de identitate ale lui Quéméneur, pentru retragerea in numerar, contravaloarea cecului exepediat de catre cumnatul acestuia (si care putea fi Alphonse Kerné, un individ cu care Pierre Quéméneur facea afaceri, vezi mai jos).

Probabil, este aceasi persoana (care a incercat mai devreme la banca), s-ar fi prezentat si la Biroul Postal din Bulevardul Malesherbes de doua ori, intre orele 10h00-14h00, semnalat de catre Alfred Bégué, a carei marturie n-a fost luata in considerare, ca de altfel nici cea a lui Georges (si Patrice) Viet, care l-ar fi vazut pe acelasi individ, mort la ferma lui Jean Quemin!

In ceea ce priveste afacerea cu vehiculele americane (si piesele de schimb), pare sa fi fost un trafic mai mult sau mai putin legal, din Franta catre USA (prin revanzare) si catre URSS (prin vanzare), iar „manipularea (masinatia) juridico-politieneasca” a carei victima ar fi fost Seznec, incerca sa protejeze persoane „sus puse„ care erau asociate la acest trafic.

Conform acuzarii, Seznec pe 13 iunie 1923 s-ar fi dus la Havre pentru a cumpara o masina de scris, care a fost gasita la el acasa, de care s-ar fi folosit pentru falsificarea precontractului lui Quéméneur si pentru a trimite o telegrama familiei acestuia in care sa o asigure, ca totul este bine si ca in curand se va intoarce acasa (dupa ce reglementeaza afacerea).

Insa, martorii mentionati de catre acuzare Joseph Chenouard, Louise Héranval-Mitrani, Denise Feuillolay, Georges de Hainault si Georges Legrand, chiar daca ar fi afimat in declaratiile lor in fata Judecatorului de Instructie, iar ulterior, la proces, in fata Juriului Poular, ei au fost manipulati, inca in faza din care politistii s-au prezentat la magazin si au aratat lor o poza (facuta dupa arestare, cand Seznec ar fi fost maltrat) cu un idivid cu „mainile paroase, cu o cicatrice pe fata si un ochi pe jumatate umflat (inchis)”, spunand „el este, nu”?

Intr-adevar Seznec, avea niste semne particulare, care puteau usor induce in eroare niste oameni care nu ar fi fost atenti in mod deosebit sau ar fi fost „influentati” sa colaboreze cu autoritatile politienesti (in special cu Bonny).

Astfel, martorii Yvonne Moreau-Lalande si Marcel Fabréga ar fi declarat ca ar fi fost Bonny care ar fi adus masina de scris, acasa la Seznec, iar Henriette Salle, ar fi confirmat ca Bonny l-ar fi obligat pe Georges de Hainault (aflat in magazin) „sa-l recunoasca” pe Seznec, desi acesta nu ar fi vazut persoana care ar fi cumparat-o!

In ceea ce o priveste pe lui Louise Héranval-Mitrani (vanzatoarea), acesta ar fi revenit asupra declaratia ei.

In seara zilei de 12 iunie, Seznec (conform declaratiei lui) pleaca din Morlaix cu Cadillac-ul sau (dupa cum vazut, aflat intr-o stare destul de proasta) pentru ca pe 13 iunie urma sa trateze o afacere cu cartofi la Tréguier, dar din cauza unei defectuini la aprindere el cade in pana si intrerupe voiajul in proximitatea localitatii Plouaret, unde isi gareaza vehiculul pe un teren apartinand unei ferme (al agricultorului Léon Jacob care îi va permite, deci, va si confirma!) si va cumpara un bilet de tren (dus-intors) la Saint-Brieuc, unde va petrece de altfel si noaptea, intr-un hotel, pentru ca in ziua urmatoare, pe 13 iunie, sa plece la Brest cu trenul de ora 10 dupa ce achizitioneaza de la un garajist, carbunii necesari pentru pieste defecta, un „magneto d’allumage”, (generator care transforma energia mecanica de rotatie a unui motor in energie electrica prin intermediul unui magnet in care se afla o bobina, iar curentul astfel produs permite crearea unei scantei in camera de ardere care va aprinde amestecul de aer-carburant, dupa principiul propus in 1830 de catre matematicianul si fizicianul André-Marie Ampère, utilizat atunci pe vehicule intr-o forma perfectionata si adaptata).

La Brest se intalneste cu diverse persoane si intarzie, motiv pentru care se duce direct acasa la Morlaix, nu inainte insa, sa treaca pe la executorul judecatoresc Le Bar ca „sa-i dea niste bani”, iar in zorii zilei urmatoare (in jurul orei 04h00), respectiv 14 iunie, sa se intoarca pe bicicleta la Plouaret (unde ar fi fost vazut pe jos, deci undeva inainte si-ar abandonat bicicleta, urmand ca sa o recupereze la intoarcere, dupa repararea masinii, in drum spre casa, catre Molraix).

In ceea ce priveste Brest, acesta este la stanga de Morlaix, tot pe DN12, astfel incat, Morlaix, este aproximativ la jumatatea distantei dintre acesta si Guingamp.

Mai exact, pentru a-l putea „localiza” pe Seznec in spatiu si timp, intre 12-14 iunie, trebuie sa stim ca orasele care intervin in deplasarile lui sunt toate in Bretania si distribuite pe DN12 (E50), aproximativ, la aceasi distanta una de alta, in doua departamente vecine (Finistère si Côtes d’Armor), de la stanga la dreapta (cu populatiile in 1923, fara regiunea urbana): Brest (capitala Departamentului Finistère/cca 75.000 loc); Morlaix (Departamentul Finistère/cca 15.000 loc); Guingamp (Departamentul Côtes d’Armor/cca 8.500 loc); Saint Brieuc (capitala Departamentului Côtes d’Armor/cca 25.000 loc).

In ceea ce priveste Plouaret (in 1923/un orasel de cca 2.500 loc), acesta se afla pe D11 in Departamentul Côtes d’Armor si fara sa fie plasat pe DN12, este la nord de acesta pe D11 si aproximativ la distante egale de Morlaix si Guingamp.

Din contra Tréguier (in 1923/cca 3.000 loc, un orasel comparabil cu Plouaret), desi se afla tot in Departamentul Côtes d’Armor, acesta este in cu totul alta directie de la Morlaix (nord-est) pe D786 dupa Lannion (Departamentul Côtes d’Armor, in 1923/cca 6.500 loc).

In plus, orasele Morlaix, Lannion, Guingamp, Tréguier (impreuna cu Perros-Guirec /Departamentul Côtes d’Armor, in 1923/cca 4.000 loc) fac parte dintr-o veche diviziune administrativa si religioasa (unul dintre cele 9 ale Bretanie), numita Trégor (Bro-Dreger), creat de catre Arhiepiscopul de Tréguierin 865cu capitala istorica la Tréguier.

In sfarsit, pentru ca Seznec sa ajunga la Tréguier, de la Morlaix, el avea posibilitatea sa mearga direct (aproape in linie dreapta) pe D786 (cca 55km) sau printr-o varianta ocolitoare (dar drumul mai bun pe atunci) pe DN12 pana la Louargat, iar de acolo pe D11 pana la Bégard si ulterior pe D33 la Tréguier (in total cca 60 km), ceea ce conducea in sfarsit la o diferenta de numai de 5 km.

Din contra, daca din DN12 intra direct pe D11 in directia Lannion, distanta ar fi fost ca in aceasi directie si pe D786, solutie de compromos dintre cele doua variante de mai sus mentionate.

Sa analizam acum elementele acuzatoare ale rechizitoriului Procurorului general (Guillot) la procesul lui Seznec din 24 octombrie-24 noiembrie 1924.

Asa cum rezulta din cele aratate mai sus, Seznec ar fi ales pentru a ajunge de la Morlaix la Tréguier DN12 (si nu D786 prin Lannion), pentru faptul ca diferenta de drum era de 5km, acesta era mai bun si in caz de nevoie (de altfel cum s-a si intamplat!), era „mai sigur”, adica, ar fi existat mai multe solutii pentru gararea acesteia, undeva, in conditii de siguranta (stiind ca, Cadillac-ul nu era pus la punct din punct de vedere tehnic dupa revenirea lui Seznec la Morlaix dupa „aventura” cu Quéméneur in directia Paris).

Faptul ca Seznec si-a garat masina pe un teren al fermei lui Léon Jacob din Plouaret (aproape de DN12 pe verticala/cca 5-6km), confirmat de catre acesta dovedeste deja faptul ca el ar fi adoptat deja „solutia de compromis”, adica D11 catre Lanion, dar chiar si in prima varianta, ar fi trecut deja de „curba”, Plouaret fiind aproximativ la distante egale de Louargat si Bégard in directia Tréguier.

Cu alte cuvinte, Seznec nu ar fi ales DN12 pentru a ajunge la Saint Brieuc, asa cum „sugera” acuzarea, ca de acolo, via Caen, sa ajunga pe 13 iunie in Portul Le Havre (Departamentul Seine Maritimes regiunea administrativa Normandia/in 1923, cca 160.000 loc), cel mai important port francez pe atunci care lega Franta de SUA, aflat la o distanta de cca 325 km de Saint Brieuc, unde sa-si cumpere masina de scris Royal-10 pe care sa falsifice precontractul lui Quéméneur si sa abandoneze valiza cu efectele personale ale acestuia in sala de aspetare a garii din Le Havre, respectiv, sa trimita telegrama (cu semnatura falsificata) acasa la la sora ei Jenny Pouliquen (Quéméneur) pentru a o asigura ca totul este ok, dar nu va reveni acasa decat peste cateva zile, dupa ce isi va regla afacerile.

In privinta cazarii la un hotel in Saint Brieuc, este posibil ca Seznec sa nu fi putut indica hotelul in care s-ar fi cazat, pentru ca nu cunostea orasul, iar verificarile s-au efectuat doar la nivel de „registre”.

Avand insa in vedere faptul ca el ar fi trebuit sa ajunga foarte tarziu (dupa mizeul noptii), sa nu fi fost inregistrat, iar receptionerii, chiar daca si-ar fi adus aminte de el, ar fi preferat sa nu-i confirme prezenta, fie pentru ca ar fi fost in ilegalitate, fie pentru ca „nu le-ar fi fost fost permis” de catre „masinatia politico-juridico-politieneasca”!

In plus, Seznec ar fi fost vazut pe 13 iunie la Saint Brieuc si de catre Marie Raoult, secretara pe atunci la Uniunea federala ai fostilor combatantilor, in fata sediului acestui organism, respectiv, de catre Sora Jemma Martin, de la Ospiciul din Quintin, la gara (fara sa fi putut preciza ora).

Faptul ca Marie Raoult, afirma ca acest eveniment ar fi avut loc in jurul orei 13h00 (cu aproximatie, din memorie), deci putea fi fost mai devreme, ea nu contrazice depozitia lui Seznec, pentru ca nici el n-ar fi fost sigur daca a plecat cu trenul de ora 10 sau cu un alt tren, mai tarziu.

Nici marturia agricultorului Léon Jacob, conform caruia, dupa ce Seznec n-ar fi reusit sa-si impinga masina in curte, ar fi „dat o cheie” si ea ar fi pornit imediat, nu inseamna faptul ca „magneto-ul de aprindere” n-ar fi avut probleme.

Mai mult ca sigur, Seznec si-ar fi dat seama ca va cadea in pana si si-ar fi ales un loc corespunzator pentru vehicul, ca sa il poata lasa in siguranta, avand in vedere faptul, ca chiar si in starea in care era Cadillac-ul, acesta valorea cca 15.000FrF.

In ceea ce priveste faptul ca un garajist ar fi verificat carbunii (confirmand faptul ca erau uzati/avand cca 20.000km) mentionand ca acestia n-ar fi fost schimbati recent (adica, pana ar fi fost simulata de catre Seznec, care nici n-ar fi putut indica adresa garajului de unde i-ar fi luat!), este insuficient de „fiabil” pentru ca sa reziste ca o proba materiala solida in instanta (in fata unui Juriu Popular), pe de o parte, pentru faptul ca Saint Brieuc era un orasel marisor (Prefectura/Capitala Departamentului/Judetului Côtes d’Armor) pe care Seznec , asa cum am mentionat mai sus, nu-l cunostea suficient, iar pe de alta parte, pentru ca aceasta operatiune are loc ulterior, iar Cadillac-ul lui Seznec era intr-o stare „deplorabila” (si „gafaia” peste masura, adica bujiile lucrau prost), ceea ce reiesea si dintr-o discutie dintre el si Quéméneur in seara de 25 mai 1923 (confirmata de catre seful garii din Houdan/Pierre Piau).

In ceea ce priveste marturia „maiei (cu copilul)”, care l-ar fi vazut pe Seznec in gara Saint Brieuc la ora 06h43 dupa sosirea „unui tren in gara” , tehnic vorbind, nu contrazice faptul ca pe 14 iunie, Seznec ar fi plecat pe bicicleta de acasa, in jurul orei 04h00.

Dar la Plouaret (la cca 25-30 de km in functie de drumul ales) el fost vazut pe jos, pentru ca ar fi cazut in pana (de cauciuc) si cu bicicleta, ceea ce implica faptul ca el ar fi putut continua drumul cu trenul.

In acest context, el ar fi avut suficient timp ca intre 06h40-07h00 sa fie in gara la Saint Brieuc!

Daca am putea pune o intrebare referitor la acest element acuzator, afi acea ca daca Seznec, avea treaba la Tréguier si s-a angajat cu vehiculul sau pe DN12 in directia Molraix-Saint Brieuc (vest-est, cu solutia mixta D11) si nu pe cel departamental (judetean) D786 in directia Lannion (catre nord), de ce nu s-a oprit sa ramana la un hotel in oraselul Guingamp, cel putin, pana dimineata?

Pentru ca s-a gandit ca la acea ora tarzie, deja in orasele mici localurile si hotelurile erau inchise, in plus, este foarte probabil ca acolo in dimineata zilei urmatoare, nu i-ar fi gasit nici carbunii necesari pentru „magneto”!

In sens invers, Morlaix este cam la aceasi distanta de Poularet ca si Guingamp in directia Saint Brieuc, deci este logic, ca Seznec sa fi ales, evident Morlaix, unde si locuia si nici n-avea nevoie sa plateasca o noapte de hotel.

Probabil ca ar fi casit si carbuni pentru „magneto”!

Si faptul ca Seznec a ales ca destinatie Saint Brieuc si nu Lannion in noaptea de 12 iunie (dupa ce si-a garat masina la Plouaret), este absolut normal, pentru ca primul era (si este si acum) un oras-capitala de departament si era si mult mai mare decat celalalt (chiar daca el se afla la distanta dubla fata de Poularet), deci si sansa de a gasi un hotel deschis noaptea era mai mare ca de altfel si cea de a gasi piesa pentru Cadillac (carbuni pentru „magneto”).

In plus si ruta Morlaix-Saint Brieuc era mult mai frecventata de cat Morlaix-Lannion!

In scimb, in dimineata zilei de 13 iunie, Seznec, dupa o noapte petrecuta la un hotel din Saint Brieuc si dupa ce si-a cumparat si carbuni de la un garajist (fara sa poata identifica hotelul sauii garajul, ceea ce nu este „grav”, avand in vedere cele mentinate mai sus), fiind si vazut in localitate, atat in oras cat si la gara (confirmat si de catre martorii mentinati mai sus Marie Raoult si Sora Jemma Martin), in loc sa revina la Plouaret si sa-si repare masina pentru a ajunge la timp la Tréguier, acesta pleaca la Brest (cca 150km), prin Plouaret (in proximitate, evident) dar si prin Morlaix.

Dupa parera mea, acest element ar putea fi considerat ca singurul „defaiant”, in depozitia lui Seznec!

De ce Seznec, nu s-a intors la Morlaix in noaptea de 12 iunie dupa ce a cazut in pana cu bicicleta in loc sa plece la Saint Brieuc?

In sfarsit, daca tot s-a dus la Saint Brieuc, care asa cum am aratat mai sus, n-ar fi fost o „miscare” ilogica, in cazul in care voia sa evite Morlaix, dar oare de ce in drum spre Brest, nu s-a oprit la Plouaret pentru a-si repara masina, fie pentru a merge cu ea la Tréguier, fie la Brest (eventual sa o lase acasa la Morlaix si sa-si continue drumul cu trenul), mai ales ca trebuia sa-si recupereze si bicicleta in drum?

Desigur, exista o explicatie!

Asa cum am aratat mai sus, Seznec nu-i spunea sotiei tot ceea ce facea si nu o punea la curent cu toate proiectele sale (afacerea cu masinile americanie, investitia dolarilor americani adunati in timpul razboilui, cumpararea proprietatii Traou Nez, etc.)

Evident, Seznec avea secrete, pe care le-a luat cu el in mormant!

Daca le-ar fi notat acest undeva si le-am gasi, sigur ne-am afla in fata unor „elemente noi” care ar permite revizuirea procesyluui sau!

Din nou, pe 20 iunie, el nu avea cum sa fie la Le Havre, pentru ca in jurul orei 20h00, ar fi fost vazut in tren, de catre René Giffat la Saint Brieuc.

Marturia acestuia pe 7 martie 1924 n-a fost consemnata pentru ca ar fi fost calificata „imposibila”, cum acesta ar fi fost vazut la nunta lui Albert Février in aceasi zi!

Cu toate ca acesta a dezminitit acest lucru, proband cu documente faptul ca casatoria a lui a avut loc pe 19 si nu pe 20 iunie.

Iar faptul ca pe 20 iunie el ar fi fost identificat de catre 3 martori in sala de asteptare a garii de la Le Havre (Léon Dubois, respectiv, Auguste Deknuydt si Jean Lesbats), in posesia valizei (cu efectele personale ale lui Quéméneur) gasita ulterior (tot acolo), acest lucru, din pacate pentru acuzatie, nu este relevant, pentru ca Deknuydt, a fost „descalificat” de catre Presedintele Tribunalului, Dollin du Fresnel, pentru faptul ca acesta ar fi fost condamnat pentru escrocherii si in plus, afirma ca l-ar fi confundat pe Seznec cu unul care purta costum gri, iar Dubois, nu-l recunoaste pe Seznec, in timp ce Lesbats (vames la Le Havre) nu poate confirma cu „certitudine” ca l-ar fi vazut pe el, avand in vedere faptul ca acesta l-ar fi vazut (puratand o valiza), in jurul orei 17h40, nu in gara (sala de astepatare) ci la cca 100m de departare de gara...

Nici modul in care Seznec ar fi fost identificat ca valiza lui Quéméneur i-ar aparine nu are un suport fiabil, pentru ca in declaratia lui pe 5 iulie 1923 Joseph Hélouis, seful-adjunct al garii afirma ca pe 20 iunie 1923, in jurul orei 22h30, supraveghetorul François Moutel i-a inmanat o valiza (apartinand lui Pierre Quéméneur/cu documentele sale de identitate) pe care ar fi descoperit-o (abandonata pe bancheta din stanga a salii de asteptare) in sala de astepta Cl a 3-a, in momentul care o persoana cu semnalmentele lui Seznec a parasit sala, nu are valoare juridica.

Pe de o parte, pentru ca acesta ar fi fost identificat dupa o fotografie ca si la magazinul lui Joseph Chenouard (unde ar fi cumparat masina de scris Royal-10), care avea niste „semnalmente” evidente, usor de improvizat si de remarcat (aflat la indemana oricui, cine ar fi vrut sa-l acuze pe Seznec), iar pe de alta parte, pentru ca valiza putea sa fi fost lasata mult mai devreme, de catre o alta persoana si cele doua evenimente, „remarcabile” ale lui François Moutel, ar fi fost o simpla (pura) coincidenta.

De fapt, acesta intr-o masura oarecare il contrazice pe Achille Pierre, care afirma in depozitia sa (din memorie!) ca atunci cand el a intrat in serviciu la ora 19h45, „parca” n-ar fi fost decat un singur pasager in sala de asteptate (cu „semnalmentele ” lui Seznec), care ar fi fost intins pe bancheta sprijind capul de una dintre valize, iar cealalta plasata sub bancheta vecina.

In primul rand, pentru ca, practic, este imposibil, ca intre orele 19h45, cand Achille Pierre intra in serviciu si 22h30, pana cand François Moutel descopera valiza (una dintre ele) sa nu fi intrat nimeni in sala de asteptare!

Iar in al doilea rand, pentru ca nimic nu confirma faptul ca cele doua valize erau ale aceleasi persoane si nici faptul ca valiza pe care ar fi gasit-o Moutel (si i-ar fi inmanat-o subsefului garii, Hélouis cu efectele personale ale lui Quéméneur) ar fi fost cea a persoanei cu „semnalmentele” lui Seznec, care ar fi iesit din sala de asteptare....

In sfarsit, Curtea nu a luat in considerare nici depozitia fostei deportate Colette Noll la Ravensbrück, tradata de catre un agent dublu al Gestapoului (care va fi identificat ulterior in persoana lui Pierre Bonny, condamnat la moarte si executat pentru inalta tradare nationala/colaborare cu Gestapoul, pe 27 decembrie 1944), in care aceasta l-ar fi identificat (cu certitudine pe fotografie), omul de contact (legatura) a lui Quéméneur la Paris, in persoana lui Boudjema Gherdi (n.1892/Chébli), un evreu algérian, identificat ulterior procesului, in 1926), cel care urma sa intermedieze afacerea cu Cadillac-urile, probabil pentru ca numele acestuia nu figura nici pe lista celor din Rezistenta franceza si nici pe cea a Colaborationistilor cu Gestapoul german.

Sau poate pentru faptul ca interogarea acestuia si implicarea lui (sub o forma sau alta) in ancheta ar fi condus la dezvaluri din sfera politicului epocii, nedorite, care n-ar fi fost straini de „afacerile” cu vanzarea mlaterialului rulant american (vehicule si piese de schimb) abandonat, ulterior razboiului, pe teritoriul francez.

In orice caz, Boudjema Gherdi, va declara numai faptul ca acesta ar fi fost intr-o relatie de afaceri cu Quéméneur, cyu care avea si randez-vous pe 26 mai 1923 la „Tamburul” din Champ de Mars, dar ar fi depus si marturie asupra faptului ca el se frecventa cu Pierre Bonny in timpul desfasurarii anchetei in dosarul Seznec, iar inspectorul de politie l-ar fi „sfatuit” pe acesta „sa taca”! (Confirmat si de catre martorul Jean-Luc de Carbuccia).

Ceea ce pare foarte interesant, dar mai ales curios legat de Gherdi, este faptul ca ancheta vremii (la care am si avut acces) a demonstrat in repetate randuri ca acesta nu stia sa se exprime nici oral si nici in scris (nu stia sa citeasca si nici sa scrie), ceea face putin probabil faptul ca sa fi fost el adevaratul „american” care trata afaceri (in numele lui personal!) la Cafeneaua „Le Tambour” din Champ de Mars si despre care conform unei scrisori catre Quéméneur (care ajunge la Seznec), cu trei zile mai devreme de disparitia lui, acesta sa-l prezinta bancherului sau Gabriel Saleun ca pe un „prieten de la Paris care are cu certitudine o situatie excelenta in America”.

Acest lucru ne intareste convingerea ca Gherdi n-ar fi fost decat un „pion” in istoria cu afacerile legate de masinile (Cadillac-urile) americane, iar in spatele acestuia ar fi fost alte personaje importante („sus puse”), probabil si politice (ale vremii), identitatea carora nu trebuia divulgata (sub nicio forma), iar rolul lui Bonny ar fi fost intocmai sa vegheze „de aproape” asupra acestui „amanunt”!

Din contra, investigatiile ulterioare, vor scoate la iveala si faptul ca Berthe Rallu gestionara barului „Au Tambour” de la Champ de Mars (Paris), frecventat de catre traficantii de tot fel (unde Pierre Quéméneur, probabil ar fi trebuit sa se intalmneasca cu Gherdi), nu este altcineva decat Henriette-Marie Masson, care paraseste Parisul si deschide o noua taverna Le Canon de la Marne”, din iunie 1923, la Chelles (Departamentul Seine et Marne/regiunea urbana pariziana) si ca ea ar fi fost in contact cu Alphonse Kerné (Querné, 1894-1931),directorul unei firme de lemnarie (cherestea) si de prelucrare a carbunului din Morlaix, care si-ar fi comercializat produsele (furnizate de catre Quéméneur si Seznec, in special stalpii de sustinere pentru mine si scandura necesara consolidarii minelor) in regiunea Angliei.

Dar mai ales, faptul ca acesta ar fi avut in concesiune (si el!) o parte din terenul de la Traou-Nez al lui Quéméneur (pe care il administra Louis, fratele lui Quéméneur).

Acesta ar fi avut o amanta la Le Havre (de origine bretona si ea, pe care o frecventa regulat), iar intre 13-30 iunie 1923 si el fost absent de la Molraix.

Din acest motiv, el ar fi fost suspectat de catre Comisarul Achille Vidal (legat de disparitia lui Quéméneur) ca ar fi fost el cel care ar fi abandonat pe 20 iunie valiza lui Pierre Quéméneur in sala de asteptare a garii feroviare de la Le Havre.

Acesta insa i-ar fi furnizat lui Vidal, un alibi, avand la baza un certificat medical, conform caruia s-ar fi imbolnavit si ar fi fost ingrijit de catre mama sa (intre 13-20 iunie/1923), la Chelles.

Si intr-adevar, investigatii aprofundate au scos la iveala faptul ca inainte de a deceda pe 17 mai 1931 (la varsta de 37 de ani), la domiciliul sau din str. Brest n°34 (Molraix), Kerné suferea si ar fi fost mobilizat la pat in ultimii 3 ani, ca urmare a unei operatii la vezica biliara..

De multe ori se intampla ca datorita durerilor greu de suportat, in repetate randuri, 4-5 zile in sir nu s-ar fi dus nici macar acasa, culcandu-se in masina sa (garata in locuri diferite, la intamplare), chiar si cand se afla in localitate.

Tot el ar fi fost si cel care ar fi scris (si semnat cu numele lui Quéméneur) o scrisoare (falsificata), unui garajist din Rennes, postata pe 25 mai de la Molraix, pentru a-i face rost de Cadillac-uri americane.

Nota

 

Articolul cu imagini pe Investigatie Jurnalistica

„Renasterea” lui Seznec in istoria contemporana a revizuirii condamnarilor penale criminale (Partea I/Preambul si Aprofundarea dosarului)

 

 

ANEXA
Reabilitarea respinsa  a lui Guillaume Seznec
Ziarul Politia Capitalei (n° 324 si 326°/2007)
Redactor sef- (Cms sef Florin ZAGONEANU)

Vezi si: „Renasterea” lui Seznec in istoria contemporana a revizuirii condamnarilor penale criminale (Partea II/Comentariul autorului) „La renaissance” de Seznec dans l’histoire contemporaine de la révision des condamnations pénales criminelles (II)

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2017