UK Bookmakers

Eva Șimon: Cuvântul e tot mai îngrădit în Ungaria

Scris de Eva Simon. Posted in Edi(c)torial

Primul cuvânt pe care l-am scris în viaţa mea a fost NÉPSZABADSÁG. Aşa, cu litere mari. Nu pentru că atunci, la vreo doi ani şi jumătate, aş fi avut o orientare politică de stânga, şi nici pentru că aş fi ştiut de pe atunci că peste douăzeci şi ceva de ani voi deveni jurnalistă, ci pur simplu pentru că acesta era ziarul la care erau abonaţi părinţii mei. Generaţia mea şi a părinţilor mei a crescut cu acest acest ziar.
Un cotidian care peste câteva săptămâni ar fi împlinit 60 de ani de la înfiinţare, dar a cărui apariţie sâmbăta trecută a fost oprită. Motivele? Oficial, autorităţile centrale dau vina pe deficitul pe care l-a acumulat redacţia ziarului în decursul ultimilor ani, cât şi pe faptul că a scăzut numărul abonaţilor ediţiei tipărite (la vreo 40 de mii).

Neoficial, însă, toată presa sau partidele de opoziţie care mai au curajul să-şi spună părerea consideră că unii guvernanţi s-au răzbunat pe acest ziar din cauza criticilor dure din ultimele săptămâni. Într-o ţară, aşa-zis, democratică desfiinţarea, blocarea de sus, de la cel mai înalt nivel politic, a apariţiei unui ziar care până de curând a fost cel mai citit din toată Ungaria (varianta online fiind şi acum cea mai populară) este un gest dictatorial, antidemocratic şi un pas extrem de periculos. Sistarea apariţiei ziarului i-a supărat nu doar pe abonaţi, dar în primul rând pe sutele de intelectuali, scriitori, poeţi, etc. care au avut ca singurul loc de publicare în acest cotidian.

Népszabadság-ul de azi nu mai este Népszabadság-ul din anii 1950–1960. La fel ca orice revistă cu un trecut de mai multe decenii, este istoria noastră. Azi locul cronicarilor este ţinut de ziarişti. Ei sunt cei care consemnează evenimentele aşa cum au fost trăite ele, prin ziare simţim pulsul societăţii din diferitele vremuri.

Fără să fim consideraţi lipsiţi de modestie sau obraznici pentru că avem curajul să facem o paralelă între Népszabadság-ul de 60 de ani şi revista tradiţională a naţionalităţii noastre, Foaia românească, de 65 de ani, ne-am întrebat mult zilele acestea: oare este inevitabilă dispariţia, desfiinţarea unei publicaţii ce apare de mai multe decenii? Mai pot fi acuzate Népszabadság-ul sau Foaia românească de azi că sunt scrise în spirit comunist, numai pentru că au fost fondate în acele vremuri de care unii ar vrea să uite că au existat? Acum câţiva ani am primit şi noi această critică. Şi degeaba ne-am cerut scuze de la mai marii noştri (se înţelege: conducerea AŢRU) că noi, cei care azi facem presă românească în Ungaria, nu putem fi numiţi comunişti, pentru că pe acele vremuri noi eram elevi de şcoală şi nici măcar UTC-işti nu am mai apucat să fim. Degeaba. Atunci când liderii politici, fie ei maghiari sau din rândurile naţionalităţilor, nu înţeleg (pentru că nu le convine) critica jurnalistică, nu acceptă presa de investigaţie, deoarece prin asta nu pot ei manipula majoritatea populaţiei, găsesc tot felul de motive prefăcute.

În acest moment nimeni nu ştie ce va mai urma.

Până când mai este liber cuvântul în Ungaria. Trăim vremuri tulburi. Ne cântărim fiecare cuvânt de frica să nu deranjăm prea mult.

http://www.rgnpress.ro/rgn_14/index.php?option=com_content&view=article&id=23165:eva-imon-cuvantul-e-tot-mai-ingrdit-in-ungaria&catid=51:analize--interviuri&Itemid=72

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here