UK Bookmakers

Propaganda L-a ucis pe Iisus. De la propaganda de ieri la cea de azi

Scris de Eliza Vlădescu. Posted in Edi(c)torial


În mintea noastră, propaganda face parte din peisajul celor două războaie mondiale, este ceva înţepenit în timp, care nu poate acţiona ca atare și azi, în democraţie, în era libertăţii informaţiilor garantată de internet, nici măcar într-o ţară ca România. Dar funcţionează, din moment ce în aceste zile societatea este fragmentată în grupuri care se acuză unele pe altele că fac propagandă sau că „înghit” propaganda unora sau a altora.

Brunhilde Pomsel, fosta secretară a lui Joseph Goebbels, șeful propagandei naziste, a murit la 106 ani cu o conștiinţă curată, conform propriilor declaraţii.

Deși era membră a Partidului Nazist și, prin prisma funcţiei sale, lucra în strânsă legătură cu Goebbels, unul dintre cei mai notorii criminali de război ai secolului XX, ea a susţinut că nu a știut nimic despre planurile de ucidere a milioane de evrei în timpul Holocaustului. Ceea ce este posibil. Una dintre prietenele sale apropiate, Eva Lowenthal, a dispărut în noiembrie 1943. Au trecut șase ani până Pomsel să descopere că aceasta murise în tabăra de concentrare de la Auschwitz. Pomsel avea să își petreacă și ea cinci ani în tabere de detenţie, după capturarea de către trupele sovietice.

Pomsel nu a vorbit deschis despre timpul petrecut ca ajutor al unui oficial nazist de top până anul trecut. Într-un final, a declarat pentru documentarul „A German Life” că nu se consideră vinovată decât dacă tot poporul german ar fi considerat vinovat pentru că a permis acelui guvern să preia controlul. „Asta am făcut-o cu toţii. Inclusiv eu… Eu cred ca sunt sinceri oamenii care spun azi că ei ar fi făcut mai mult pentru bieţii evrei, dar nici ei nu ar fi făcut mai mult”, citează BBC. Este o confesiune extrem de relevantă astăzi, când lumea pare să se împartă din nou între Est și Vest, între democraţie și „democraţie populară”, însă ambele jumătăţi sunt convinse că reprezintă cauza corectă, acuzându-se reciproc că sunt victimele propagandei.

În Germania, o atitudine ca a lui Pomsel este „meritul” lui Goebbels. Dacă ne întrebăm și acum de ce a fost posibilă transformarea acţiunilor unui popor de 50 de milioane de oameni într-o metaforă a răului global, ajungem la concluzia că „în toată perioada nazismului, a fost prea puţin contestată public varianta oficială… Și a fost așa fiindcă, atunci când fiecare sursă din universul imediat indică valori malformate, aceste valori devin dominante și toate celelalte devin eronate”, explică profesorul de comunicare și fost strateg de comunicare al PSD, Bogdan Teodorescu, după cum am citat și în alt articol. După cele două războaie mondiale ne este clar că aceasta înseamnă propagandă, dar dacă am fi prinși în ea am putea-o recunoaște ca atare? Deci, nu doar că ar fi bine să punem sub semnul îndoielii declaraţiile oficiale ale statului, dar să punem sub semnul întrebării și varianta oficială a cauzei în care credem, dacă aceasta nu coincide cu cea a statului.
La început a fost… manipularea

Manipularea este un fenomen care există de când lumea. Dar, chiar de când lumea, „şarpele era mai isteţ decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: oare a zis Dumnezeu cu adevărat să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?… Dumnezeu știe că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii, și veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul” (Geneza 3). Adam și Eva au suferit pentru că au crezut acele „informaţii alternative”, la fel ca toate victimele manipulărilor din istorie, din moment ce propagarea adevărurilor trunchiate sau a minciunilor se face doar în interesul propagatorului.

Lipsa mijloacelor tehnice fără de care nouă astăzi poate să ni se pară imposibilă pornirea unor astfel de acţiuni nu i-a împiedicat pe cei din vechime să practice propaganda cu succes. „Ţintele acestei comunicări erau relativ simple și, în principiu, comune mai tuturor civilizaţiilor. Individul trebuia să se supună necondiţionat suveranului, să răspundă tuturor comenzilor ierarhiei, să respecte preceptele religiei locului și să își cunoască exact locul în societate… preocuparea pentru supunerea eficientă și totală a întregului corp social a fost cheia de boltă a politicii interne a tuturor statelor Lumii Vechi”, explică Teodorescu.

Roma Antică a fost genială din punctul de vedere al mecanismelor gândite să construiască o realitate artificială de pax romana în teritoriile cucerite. Propaganda a fost un element-cheie pentru a se impune ceea ce se cheamă „teologia imperială” și care trebuia să menţină intactă autoritatea împăratului. Când Octavian a devenit Augustus, a avut loc o schimbare de identitate. „În cadrul liturghiei antice era invocat ca unul dintre zeii antici ai Romei… și era înconjurat de atât de multe onoruri religioase încât mulţi oameni credeau că nu mai rămânea nimic pentru onorarea celorlalţi zei cerești”, scria Tacitus. Nu doar că noul său titlu însemna că este demn de venerare, dar era și fiul marelui Iulius Cezar, care a fost venerat după moarte. Astfel că Octavian, devenit Cezar Augustus, a fost privt ca un fiu de zeu, a cărui naștere semnifica intrarea într-o nouă eră. Râspândirea „veștii bune” a teologiei imperiale s-a făcut în multe feluri, de la ridicarea de statui cu Augustus și poziţionarea lor lângă zeii clasici sau construirea de temple în numele său, ca puncte centrale în zonele metropolitane, la un sistem de jertfe care includea sărbători și jocuri și baterea monezilor pe o parte cu faţa lui Cezar și pe cealaltă parte cu imaginea unei zeiţe.

Israelul, ca „stat-templu”, trebuia să respecte sistemul ceremonial al religiei iudaice și să plătească zecimea, dar ca teritoriu ocupat, parte a Imperiului Roman, trebuia să plătească toate taxele către imperiu și să trăiască în ceea ce evreii considerau că este idolatrie. Evreii de rând din vremea lui Iisus sunt descriși ca fiind săraci, datori și flămânzi, dornici să iasă de sub stăpânire, pe când ordinul preoţilor saduchei trăia într-un compromis total și implementa dorinţele romanilor. În acest context se naște Iisus, în opoziţie politico-religioasă cu Augustus – fiu de Dumnezeu, născut din om, împărat, salvator, aducător al păcii și al „veștii bune”. În acest context nu ar trebui să mire faptul că mesajele sale au vibrat în multe suflete de rând, dar au rămas inerte în faţa conducătorilor spirituali. Nici nu ar trebui să mire că aceștia au recurs de multe ori la manipulare pentru a elimina pericolul răspândirii „noii credinţe” propovăduite de Iisus și de apostoli.

Exemplele din Biblie sunt nenumărate, din momentul în care au uneltit să Îl omoare – „Preoţii cei mai de seamă și cărturarii căutau un mijloc cum să omoare pe Iisus, căci se temeau de norod… Iuda s-a dus să se înţeleagă cu preoţii cei mai de seamă și cu căpeteniile străjerilor Templului cum să-L dea în mâinile lor. Ei s-au bucurat și au căzut la învoială să-i dea bani”, „Caiafa, care era mare preot în anul acela,… a prorocit că Isus avea să moară pentru neam. Și nu numai pentru neamul acela, ci și ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi” – la șantajarea lui Pilat pentru a obţine un verdict favorabil lor – „Dacă dai drumul omului acestuia nu ești prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului… Noi n-avem alt împărat decât pe Cezarul!” – la manipularea opiniei publice după răstignirea și învierea Sa – „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este știut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită, pe care n-o putem tăgădui. Dar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să-i ameninţăm și să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta. Și după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu niciun chip, nici să nu mai înveţe pe oameni în numele lui Isus” – și, în final, la persecutarea apostolilor – „Ștefan era plin de har și de putere și făcea minuni și semne mari în norod… Atunci au pus la cale pe niște oameni să zică: Noi l-am auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise și împotriva lui Dumnezeu. Au întărâtat norodul, pe bătrâni și pe cărturari, au năvălit asupra lui, au pus mâna pe el și l-au dus în Sobor. Au scos niște martori mincinoși, care au zis: Omul acesta nu încetează să spună cuvinte de hulă împotriva acestui sfânt locaș și împotriva Legii”. Rezultatul a fost că, în ciuda unei argumentaţii serioase, apostolul Ștefan a fost omorât cu pietre, așa cum, în urma unui proces care s-a terminat cu un verdict de nevinovăţie, Iisus a fost răstignit. Întotdeauna, în istorie, acest rezultat sângeros și nedrept și-a avut locul său.

Da, dar…

„Da, dar și răspândirea religiei s-a făcut tot prin propagandă”, spun mulţi. Păi nu a spus Iisus: „De acum înainte vei fi pescar de oameni”? Și nu a spus El: „Mergeţi în toată lumea și propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede și se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi”? În mintea noastră, propaganda este legată ombilical de cele două războaie mondiale și prin urmare este un termen legat de sfera politică. De fapt, originile termenului rezidă chiar în religie, mai exact în catolicism. În 1622, papa Gregoriu al XV-lea a înfiinţat un comitet de cardinali responsabil cu răspândirea catolicismului, iar termenul „propagandă”, de la termemul din italiană propagare (a extinde, a crește, a propaga) a fost folosit în legătură cu această misiune.

Faptul că istoria răspândirii catolicismului este legată și de Inchiziţie este o dovadă a direcţiei negative pe care o poate lua un asemenea demers, însă iniţial termenul se referea la un efort de persuasiune liber de presiunea religiei sau a politicii. În special după succesul propagandei de război din secolul trecut, s-au deschis ochii unora spre diversele oportunităţi de a influenţa mintea publicului, astfel că astăzi avem parte de marketing, reclame, PR, lobby, consilieri, mass-media etc. Acești „administratori” ai opiniei publice lucrează pe aceeași bază, și nu întotdeauna intenţiile sunt malefice, iar rezultatele istorice — greșite. Pot fi puse, pe drept, toate aceste activităţi sub umbrela propagandei?

Edward Bernays, „părintele PR-ului”, spunea prin anii 1920, că, „în sine, cuvântul are anumite înţelesuri tehnice care, la fel ca majoritatea lucrurilor din lume, nu sunt nici bune, nici proaste, ci felul în care le folosești le face să fie așa”
, „singura diferenţă dintre educaţie și propagandă este punctul de vedere”

. În practică însă, diferenţele sunt mai multe și Bernays era conștient de ele, din moment ce intenţionat includea meseria de PR în sfera educaţională și se aștepta ca omul de PR să aibă principii sănătoase și să lucreze doar pentru cauze care se mulează pe aceleași principii. Asta însemna ca un om de PR poate să lucreze pentru o companie sau alta, dar întotdeauna spre beneficiul publicului. Este, cu adevărat, poziţia unui tată care oferă educaţia celor șapte ani de acasă într-un domeniu care nu exista în anii 1920. El vedea necesitatea acestui job de administrator al opiniei publice ca garant al intereselor publice, nu pentru manipularea lor prin metode care nu respectă raţiunea și voinţa oamenilor, ba chiar încearcă să o evite, să o păcălească, ori prin trunchierea adevărului, ori prin reala inoculare de minciuni sau alte metode imorale. Deci, de unde știi că lupţi pentru educaţie și nu lupţi pentru propagandă, în sensul peiorativ? Metodele de diseminare alese vor fi pe măsura principiilor celor care le aleg.

Revenind la tema religiei, multă lume blamează creștinismul sau religia, în general, pentru gafele unora dintre actorii ei, fie ei catolici, în trecut, fie musulmani, acum. Însă credinţa de astăzi este ceea ce am făcut-o noi să fie de-a lungul istoriei. Când a cerut răspândirea Evangheliei, Iisus Se referea la Inchiziţie sau la persecuţie? Categoric, nu. În urma Sa, primii apostoli au înţeles cu ce se mănâncă de fapt „propaganda religioasă”, care nu urmărește scopurile unora sau altora. Felul în care evanghelizarea a ajuns să fie manipulare în mâinile unora și răspunsul primilor apostoli la acest derapaj reiese poate cel mai clar din Epistola lui Pavel către Galateni, comunitate unde predicase deja și unde un număr mare de persoane acceptaseră Evanghelia. După plecarea sa, unii creștini iudei au venit și le-au spus noilor convertiţi că erau obligaţi să se circumcidă și să facă parte din poporul iudeu, ca să se poată bucura de binecuvântarea lui Dumnezeu – propagarea principiilor eronate. Mai departe, chiar pretindeau că au sprijinul bisericii din Ierusalim când cer astfel de lucruri – prin practici necinstite. Pavel le-a scris o scrisoare destul de apăsată, pentru a corecta o concepţie despre natura Evangheliei care i-ar fi îndepărat pe oameni de la Dumnezeu în beneficiul unor interese umane. Deja, prin propagandă, imaginea despre Dumnezeu a opiniei publice se strâmbase. Pavel avea să o îndrepte la loc printr-un principiu care avea să ducă la Reforma protestantă și care dăinuie până azi: verificarea învăţăturilor umane prin comparaţie cu mesajul biblic.

Deci care este imaginea cu care suntem hrăniţi de liderii de opinie și de sursele media pe care le urmărim? Și care sunt metodele de diseminare pe care aceștia le folosesc? Cum se verifică acestea raportat la principiile morale pe care ar trebui să le aibă orice cetăţean al unei democraţii în care peste 85% dintre cetăţeni se declară credincioși? Stai strâmb dacă trebuie, dar judecă drept – spune o zicală. Conform dicţionarului de expresii, aceasta se reduce la doar două lucruri: a recunoaște adevărul și a discuta cu francheţe.
Footnotes
[1]„Bogdan Teodorescu, «Cinci milenii de manipulare», București: Tritonic, 2008, ”.
[2]„Edward Bernays, Propaganda (1928, 2004)”.
[3]„Edward Bernays, «Cristalizarea opiniei publice», București: comunicare. ro, 2003”.

http://semneletimpului.ro/international/europa/romania/propaganda-l-a-ucis-pe-iisus-de-la-propaganda-de-ieri-la-cea-de-azi.html

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2017