Reunire FC Municipal Baia Mare

Scris de CF. Posted in Sport


21 de jucători la primul antrenament


Tehnicienii Dorin Toma şi Cristian Bogdan au sunat adunarea în vederea pregătirii noului sezon de Liga a II-a, la primul antrenament fiind prezenţi 21 de jucători. Alin Bota, Iuliu Roşiianu - portari, Ciprian Duruş, Cătălin Savin (Rapid Bucureşti), Marius Hodor, Milian Urs, Răzvan Lupu, Vlăduţ Gherman, Mihai Deac, Dănuţ Ivănică, Radu Leonte, Ionuţ Bratima, Mădălin Popa, Vasile Pop, Andrei Moldovan, Vlad Ganea, Tudor Mândruşcă (Unirea Jucu), Sergiu Arnăutu (Juventus Bucureşti), Daniel Bogman, Valer Giurgiu şi Sebastian Remeş (jucător aflat în probe, ultima oară la FC Braşov) au fost jucătorii care au luat parte la prima şedinţă.

Cosmin Sîrbu şi Octavian Ormenişan au lipsit motivat, primul susţinîndu-şi bacalaureatul în aceste zile, iar portarul originar din Târgu Mureş se va alătura lotului. Vlad Vanca se află în vacanţă în Italia şi va reveni pe 10 iulie, dar au lipsit nemotivat şi atacanţii Boris Ţugui şi Silviu Mureşan. De asemenea, Andrei Cernea a ales să se reîntoarcă la Industria Galda de Jos, iar Vlad Potecu şi Paul Achim şi-au încheiat înţelegerile cu FC Municipal, primul ajungînd deja la o înţelegere cu FC Braşov. Jucătorii băimăreni vor efectua în această săptămînă cîte un antrenament zilnic, iar de săptămîna viitoare vor exista zile cînd au programate cîte două şedinţe pe zi. Tot săptămîna viitoare este stabilită şi vizita medicală, în 8 şi 9 iulie.

8 amicale perfectate

FC Municipal Baia Mare are perfectate deja opt meciuri de pregătire, trei dintre ele urmînd să se dispute înaintea plecării în stagiul de pregătire. Primul amical este programat în 11 iulie, de la ora 12, acasă cu Cigand (liga a III-a, Ungaria), pentru ca o zi mai tîrziu gruparea de liga secundă să joace, probabil, cel mai puternic amical al verii, cu DVSC Debrecen, în deplasare, de la ora 17 (ora României). La numai două zile, este stabilit un alt meci de verificare, cu Olimpia Satu Mare, pe stadionul "Viorel Mateianu". În 17 iulie, FC Municipal Baia Mare va pleca un cantonament de 14 zile la Tărlungeni, unde are acontate, pînă acum, patru jocuri. Pe 18 iulie se va duela cu FC Zagon, în 25 iulie cu FC Sfântu Gheorghe, pe 29 iulie cu Unirea Tărlungeni şi în 31 iulie, în ultima zi a stagiului, cu Metaloglobus Bucureşti. În fine, ultimul amical cert pînă în acest moment este returul cu Olimpia Satu Mare, din deplasare, programat pentru 5 august.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024