UK Bookmakers

«Padurarul din Ardennes »!

Scris de Thomas CSINTA. Posted in Ancheta


Ironia sortii face ca daca ″Macelaru l din Sarthe ″, Dany Leprince, care traia pe o plantatie agricola inconjurata de paduri in Departamentul Sarthe (Regiunea Pays de la Loire, vestul Frantei) si lucra intr-o intreprindere de dezosare a carnii Socopa (din apropiere), nu era nici macelar si nici padurar, in schimb, datorita unei regretabile erori judiciare, momentan, el executa o pedeapsa privata de libertate pe viata (a se vedea si  articolele autorului consacrate acestui subiect: ″Macelarul din Sarthe″, ″Drama unui nevinovat condamnat la inchisoare pe viata″, precum si ″Scrisoare deschisa Domnului François Hollande, candidat la Alegerile prezidentiale din 2012″:

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2011/03/masacrul-de-la-thrigne-cine-sunt-cei.html; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2011/04/drama-unui-nevinovat-condamnat-la.html; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/04/lettre-ouverte-monsieur-francois.html; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/10/libertatea-sub-sechestru-lui-dany.html; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/02/thomas-csinta-masacrul-de-la-thorigne.html), ″Padurarul din Ardennes″, Michel Fourniret, este un macelar de fiinte umane recidivist, ″specializat in dezosarea lor″, un criminal in serie, care ar fi violat si ucis sapte persoane in perioada 1987-2001 (numai cele recunoscute de catre acesta, dar lista ramane deschisa !), fiind printre putinii condamnati francezi la inchisoare ″reala″ pe viata (incompresibila, fara posibilitatea eliberarii conditionate in timpul vietii, pedeapsa introdusa in CPF in 1994 !), pe 28 mai 2008, alaturi de Pierre Bodein (″Pierrot Nebunul″, recidivist in comiterea infractiunii de viol cu violenta), pentru violarea si uciderea a trei persoane (dintre care doi minori) in 2007 (pedeapsa confirmata in apel in 2008) si Christian Beaulieu, (recidivist in comiterea infractiunii de agresiune sexuala asupra minorilor), pentru violarea si uciderea unui copil de 4 ani in 2007, caruia insa in apel, in 2008 i s-a redus pedeapsa, de la inchisoare ″reala″ pe viata, la 22 de ani de perioada de siguranta (inainte de care el nu poate fi eliberat conditionat).   

PREAMBUL

Intr-un comunicat de presa, in primavara anului 2007 (intr-un cerc restrans, numai in fata jurnalistilor !), Procurorul Republicii de la Charleville-Mézières (Departamentul Ardennes[1], Regiunea Champagne-Ardenne, Nordul Frantei, la frontiera cu Belgia), Françis Nachbar care centraliza informatiile legate de activitatea crminala al pedofilului francez in serie, Michel Fourniret, care nu de mult a implinit 70 de ani (nascut pe 4 aprilie 1942, la Sedan, arie urbana cca 50.000 de loc., Departamentul Ardennes, Regiunea Champagne-Ardennes, extremul nord-est al Frantei, la frontiera belgiana), a anuntat socat dar si ″usurat″ oarecum, intr-un fel (dupa aproape 20 de ani de ancheta !), ca intr-un put la Bussy-en-Othe (Departamentul Yonne, Regiunea Bourgogne, Arrondissement Auxerre, arie urbana cca 100.000 de locuitori), au fost gasite ramasitele omenesti ale unei tinere, foarte probabil, o adolescenta.
Era vorba de Isabelle Laville, o tanara belgiana, pe atunci, in varsta de 17 ani.
In ciuda descompunerii cadavrului tinerei, ea a fost recunoscuta de catre tatal ei, dupa vestimentatie, care a fost prezent la operatiunea de recuperare al cadavrului din put.
Este vorba de prima victima ″oficiala″ (sau printre primele, neoficial !) al lui Michel Fourniret din 1987, rapita, sechestrata si violata, iar ulterior ucisa cu sange rege.
Imi aduc aminte ca din declaratiile lui reiesea clar, ca nu exista nicio indoiala in privinta identitatii victimei (avand in vedere si amprentele ei genetice, care in 2007 au putut fi stabilite cu exactitate) si nici in privinta faptului ca Fourniret ar fi autorul crimei, cu atat mai mult cu cat, ar fi fost chiar el care ar fi indicat locul unde se afla cadavrul acesteia !
Operatiunea a fost lansata si desfasurata de o echipa formata din patru speologi, specialisti in cautare de ″ramasite omenesti″ al Jandarmeriei Nationale (care au coborat si in put !) si au fost necesare mai multe zile de munca intensa inainte ca osemintele, precum si resturile de imbracaminte ale victimei sa fie scoase la suprafata.
Inainte insa, au fost necesare nu mai putin de 3.500 de ″extrageri manuale″ de galeti cu apa din acel put de 30 de metri adancime, dezafectat si astupat cu ″resturile unui transformator″ dezmembrat, in anii 2000-2001 !
Ori, in acea perioada lucram in calitate de consultant la un dosar (care era consiserat deja inchis de catre justitia franceza!), in cadrul unei proiect  de doctorat, la o serie de disparitii, tot in Departamentul Yonne, motiv pentru care, afirmatia Procurorului Republicii mi s-a parut, cel putin indrazneata, cu toate ca ulterior s-a adeverit ca ar fi fost justa !
Este vorba de cel al lui Emil Louis, un pervers sexual recidivist, pedofil si criminal in serie, considerat un adevarat ″adept″ al Marchizului de  Saade. (A se vedea si articolele autorului in limbile romana si franceza consacrate acestui subiect:
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2011/01/un-fidel-discipol-al-marchizului-de.html?q=Emil+Louishttp://dossiers-criminels.blogspot.com/2011/01/affaire-emil-louis.html).
In sfarsit, desi condamnat la inchisoare pe viata, reala, de aproape 4 ani, in urma unori cercetari intreprinse de catre autoritatile politienesti si judiciare, nu ar fi exclus, ca tot Fourniret sa fie vinovat si pentru rapirea, violarea, respectiv, uciderea pe 9 ianuarie 2003 a fetitei de noua ani (pe atunci) Estelle Mouzin (a se vedea si articolul autorului consacrat acestui subiect: ″Ce s-a intamplat cu Estelle Mouzin″ : http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/06/thomas-csinta-revista-politia-capitalei_19.html; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/01/disparitii-misterioase.html), respectiv, pe 3 iunie 1974, al celei Marie-Dolorès Rambla (pe atunci in varsta de opt ani), motiv pentru care Christian Ranucci, nefiind gratiat de catre Presedinte Frantei (pe atunci), Academicianul (actualmente), Valéry Giscard d’Estaing  (in ciuda faptului ca acesta avea ″oroare de pedeapsa capitala″ !), este condamnat la moarte si executat (ghilotinat) pe 28 iulie 1976 (A se vedea si articolul autorului : http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/11/giscard-destaing-si-condamnatii-sai-la.html;    http://dossiers-criminels.blogspot.com/2010/12/affaire-ranucci.html)
Michel Fourniret, a fost arestat in 2003, de catre Politia belgiana, cu ocazia tentativei de rapire al minorei Marie Ascension in varsta de 13 ani, iar ulterior pe 9 ianuarie 2006, a fost extradat catre Franta si predat autoritatilor franceze.
Procedura de extradare a fost executata de catre Procurorul Regelui de Dinat (Sudul Belgiei), Arnoud d'Aspremont Lynden, pe baza ordinului de extradare semnat pe 23 decembrie 2005 de catre Ministrul Belgian de Justitie, Laurette Onkelinx.
Prin aceasta procedura Michel Fourniret a fost transferat de la Inchisoarea Forest din Bruxelles, la Centrul de Detentie din Châlons-en-Champagne (nord-estul Frantei).
In perioada activitatii sale criminale odioase, Michel Fourniret a fost asistat (si chiar ajutat !) de catre sotia sa Monique Olivier (nascuta pe 31 octombrie 1948), astazi in varsta de 63 de ani (incarcerata in aceasi inchisoare), condamnata si ea in acelasi proces ca si Fourniret (pe 28 mai 2008), la inchisoare pe viata, cu o perioazda de siguranta de 28 de ani.
 Conform declaratiilor (marturiei) acesteia la proces, Michel Fourniret, in perioda 1987-2001, ar fi responsabil nu numai de rapirea, sechestarea si uciderea a sapte tinere (fapte pentru care a fost judecat si condamnat la inchisoare pe viata, reala!), ci, in total, a 13 persoane!
Judecatorii de Instructiue, Pascal Préaubert si Anne Devigne care au instruit dosarul Fourniret considera ca acesta s-ar face responsabil si in alte dosare criminale : disparitia lui Marie-Angèle Domèce, respectiv, violul si uciderea lui Johanna Parrish, in 1990.
Uciderea celor sapte tinere cu varstele cuprinse intre 12 si 22 de ani de catre Michel Fourniret, cu complicitatea lui Monique Olivier, expertii-psihologi de pe langa Tribunalul de Inalta Instanta au estimat ca pune in evidenta ″o dinamica de cuplu″, fiind vorba de o ″complicitate organizata, intentionala, alimentand propriile lor fantasme in cadrul unor jocuri sexuale″

APROFUNDAREA DOSARULUI

Cunoscut si sub numele de ″Capcaunul din Ardennes″, ″Criminalul din Ardennes″ sau ″Monstrul din Ardennes″ (a se vedea si articolul autorului : http://dossiers-criminels.blogspot.com/2011/01/affaire-fourniret.html), Fourniret, marcat de o ″paranoia diabolica″ si o ″megalomanie sectara″, se declara ″padurar″ (de profesie !), la arestarea lui in iunie 2003 in Belgia, cu ocazia ultimei sale tentative de rapire a fetitei in varsta de 13 ani, Marie Ascension, pe care o ameninta spunandu-i : ″Sunt mult mai rau decat Dutroux″ (belgian, recidivist in comiterea infractiunii de viol, pedofil, criminal, a se vedea si articolul autorului http://dossiers-criminels.blogspot.com/2012/05/affaire-dutroux.html).  
El a fost condamnat, efectiv, la inchisoare pe viata ″incompresibila″ (reala) pe 28 mai 2008 pentru uciderea ″numai″ a cinici fete tinere si asasinarea altor doua in perioada 1987-2001, in cadrul unui proces in care justitiile franceza si belgiana, de comun acord, au hotarat ca acesta sa aiba loc in Franta.
Pe 2 iulie 2010, Judecaorul insarcinat cu problemele familiale la Tribunalul Chrarleville-Mézières, pronunta divortul dintre Michel Fourniret si Monique Olivier (aflati in stare privata de liberate), dupa 21 de ani de casatorie.
In ceea ce priveste personalitatea lui Fourniret, ea este deosebit de complexa si destul de inselatoare, ceea ce a creat o serie de dificultati in intelegerea motivatiei lui pentru crimele sale sadice, fara niciun fel de remuscari.
Psihiatrilor care l-au supus sistematic (in repetate randuri) unor interogatorii in timpul anchetei preliminare, atunci cand este intrebat de mama lui (care pe atunci cand el se nastea lucra ca menajera la Kommandantur al Armatei Germane din Ardennes), o descrie pe ea ca o ″taranca″, o ″femeie caracteriala″ (venala) si le recomanda lor lecturile lui Jules Renard si Hervé Bazin : ″Poil de carotte″, in  care micutul François, victima a urei si a umilintei maternale are o deosebita placere de a masacra animalele mici, respectiv, ″Vipère au poing″, in care Jean, maltratat de catre mama sa tiranica, considera femeile dezgustatoare !
Din corespondenta dintre Fourniret si Monique Olivier (in perioada incarcerararii lor preventive), ar reiesi ca pe vremea cand el avea 4-5 ani, ar fi fost victima a unui incest din partea mamei sale, ea ″servadu-se de el ca de un obiect sexual″ !
Se pare ca ar fi fost dezgustat si de catre sora sa Huguette (mai in varsta decat el), astazi decedata, care isi facea ″nevoile mari″ intr-o galeata aflata in incinta casei, declarand : ″O femeie nu poate face asa ceva. Este degradant, scarbos si nu face cinste Sfantei Fecioare″ !
Daca despre fratele lui mai mare André nu pomeneste nimic in procesul verbal inregistrat de catre psihiatrii, pe tatal sau, un muncitor metalurg la Sedan, il descrie ca un ″alcolic, absent din sanul familiei″, care divortand de mama lui pentru motivul de ″debilitate mentala″, ramane ″tutorele legal″ ai celor trei frati, in urma unei hotarari judecatoresti.
Fostii colegi de clasa ai lui Fourniret, l-au considerat in copilarie ca pe un baietel fara scrupule, obsedat de catre Sfanta Fecioara, hoti de carti, stilouri si portofele, autor al unor ″tampanii perverse″ motiv pentru care ″ar fi luat-o des pe cocoasa″, atat de la ei cat si de la supraveghetorii din scoala.
Ulterior, in timpul adolescentei, jucator de sah si pasionat de literatura, el este dscris ca ″inteligent″ (IQ peste medie !), adept al lucrarilor lui Dostoievski, Rilke, Camus.
 In sfarsit, in ciuda ″inteligentei″ sale (confirmata si de catre experti in timpul anchetei !), precum si al faptului ca in timpul stagiului militar, el reuseste sa integreze fortelor aeriene franceze in Algeria (unde nu isi gaseste locul de-altfel!), dupa lasarea lui la vatra, el nu-si continua studiile, multumindu-se cu calificarile de muncitor-frezor si tamplar.
Insa, ulterior, reuseste totusi sa obtina o diploma de desenator industrial (cu aplicatii la structurile mecanice), in cadrul unui curs organizat la distanta (prin corespondenta).
Ceea ce aparent nu are nicio legatura cu profilul sau de pervers narcisic de tip criminal si delincvent sexual ai anilor 1960-1970, ale caror incarcerari succesive distrug doua casatorii si care in 1987, propune lui Monique (viitoarea sa sotie, pe care o descopera prin intermediul Jurnalului Pèlerin si cu care corespondeaza din inchisoare), pactul criminal, un "pact satanic" : "uciderea fostului ei sot (al doilea), posesiv si gelos, pentru a-si recupera copii, in schimbul livrarii unor fete virgine".
In scrisorile sale, Michel Fourniret vorbeste de obsesia sa pentru virginitate, de ceea ce din pacate, "nu a avut parte la primele doua sotii ale sale", astfel incat era gata "pentru obtinerea unei membrane" sa "violeze cu pistolul la cap o tanara virgina"!
Dupa iesire din inchisoare in octombrie 1987 el se stabileste in Departamentul Yonne.
Peste doua luni, Isabelle Laville, tanara adolescenta belgiana in varsta de 17 ani este ucisa, cea ce justitia considera "actul ritual al unui pact satanic" intre soti.
In 1964, Fourniret, se casatoreste cu Annette Renesson, mai in varsta decat el (fosta supreveghetoare-sef la Spitalul  din Sedan, avand in subordine 80 de persoane), care îi daruieste un baiat, Jean-Christophe Renesson, pe care il indrageste.
Insa, in 1967 fiind condamnat la inchisoare cu suspendare pentru agresiuni sexuale comise asupra unui minor (avand mai putin de 15 ani), in 1968, sotia sa divorteaza de el.
In 1969, se recasatoreste cu Nicole Clerget (care divorteaza de el in 1984), cu care acesta are un al doilea baiat, iar ulterior in 1972, alti doi copii, gemeni, fiind foarte atasat de unul dintre ei, fata lui "preferata", Anne Clerget.
Pe 28 iulie 1989 (cand deja el a comis cel putin trei crime !), se casatoreste pentru a treia oara cu Monique Olivier devenita Fourniret (care ar fi fost la curent  cu ″relizarile″ lui criminale!), cu care are deja un copil, pe Selim Fourniret (nascut pe 9 septembrie 1988), fiind si ea la ceea de-a treia casatorie (dupa André Michaux si Mark Wilson) si foarte atasata de unul dintre cei doi copii ai sai, Murphy Michaux, baiatul ei din prima casatorie.
Atras de ″virginitatea fetelor tinere″, intre 1966-1973, pe cand locuia (pana in 1984) intr-un pavilion in Essonne din regiunea pariziana (intre Nantes, aria mteropolitana cca 900.000 de loc., Capitala Departamentului Loire Atlantique si a Regiunii Pays de la Loire, vestul Frantei, respectiv, Verdun, aria urbana, cca 50.000 de loc., Departamentul Meuse, Regiunea Lorainne, estul Frantei), Michel Fourniret este condamnat de mai multe ori (la pedepse, relativ, mici) pentru voaiorism (scopofilie, o tulburare psihosexuală în care o persoana obține plăcerea sexuală din privirea nudurilor, organelor genitale sau observarea actelor sexuale ale altora), precum si pentru comportament agresiv, respectiv, pentru violenta.
Pe 26 iunie 1987, Curtea Populara (cu Jurati) din Essonne, il condamna pe el pentru atentat la pudoare, agresiuni sexuale (o duzina) si violuri comise asupra minorilor (avand mai putin de 15 ani), amenintari, precum si violenta cu arma letala, la sapte ani de inchisoare (din care doi ani cu suspendare!) si trei ani de "proba", dupa eliberarea lui din penitenciar (punerea lui definitiva in libertate).
Conform unei contraexpertize psihiatrice si medico-psihologice efectuate in timpul anchetei in 1986 (redactata de catre patru specialisti), in cadrul acestei prime condamnari ("serioase" !) a lui Michel Fourniret in iunie 1987, individul este considerat : "condamnabil" dar "recuperabil" !
Fiind insa incarcerat la Centrul Penitenciar Fleury Mérogis (regiunea pariziana) in arest preventiv din 25 martie 1984, la numai patru luni de la condamnarea lui, el este eliberat conditionat in octombrie 1987, avand in vedere ca, conform legislatiei franceze, el a efectuat deja jumatate din pedeapsa sa privata de libertate si este liberabil, evident, datorita "recuperabilitatii" lui, "diagnostic" mentionat de catre experti.
Imediat, dupa ce paraseste mediul carceral, el se stabileste cu Monique la Saint Cyr les Colons (Departamentul Yonne), in proximitatea Auxerre, intr-o casa al celui de-al doilea sot al mamei sale.
In decembrie 1988, ei parasesc Departamentul Yonne pentru a se stabili la Floing, in proximitatea Sedan-ului, locul de nastere a lui Michel Fourniret.
Dupa eliberarea si pana la arestarea lui pe 26 iunie 2003, cu ocazia tentativei de rapire, la Ciney (Namur, sudul Belgiei) al fetiei de origine congoleza in varsta de 13 ani, Marie Ascension, "Padurarul din Ardennes" (cu complicitatea sotiei sale, Monique Olivier) ar fi comis acele sapte violuri si crime, pentru care justitia franceza l-a condamnat pe 28 mai 2008 la inchisoare reala pe viata (incompresibila).
Este vorba de : Isabelle Laville (17 ani) disparuta la Auxerre.
Ea este violata si strangulata, dupa care corpul ei este aruncat intr-un put din Bussy-en-Othe (Auxerre).
Pe 4 august 1988, Fabienne Leroy (20 de ani) este violata si impuscata la Mourmelon (comuna in Departamentul Marne, Regiunea Champagne-Ardenne, nord-estul Frantei).
Casatoria in 1989 a lui Michel Fourniret (patru copii din primele doua casatorii) cu Monique Olivier (doi copii din primele doua casatorii), usor manipulabila, cand deja ei poseda in comun un copil, pe Selim Fourniret, se va "consolida" pe fondul unui pact diabolic : "El va ucide pe barbatii care au umilit-o pe Ea, iar in schimbul acestui serviciu, Ea va furniza Lui fete tinere virgine" !
In 1990 cuplul se instaleaza pe un vast domeniu (cca 600 de ha) la Castelul (Conacul) Sautou (Departamentul Marne), revandut in ″regim de urgenta″ in 1992.
Pe 18 martie 1989, are loc disparitia lui Jeanne-Marie Desramault, o tanara de nationalitate franceza, in varsta de 22 de ani.
Este cea de-a treia victima a lui Fourniret.
O aduce la castel, o violeaza, o ucide (prin strangulare) si ingroapa cadavrul ei in partea estica al domeniului, in spatele castelului.
Pe 20 decembrie 1989, aproape de Namur (sudul Belgiei), o rapeste pe fetita de nationalitate belgiana in varsta de 12 ani, Elisabeth Brichet, o violeaza si o stranguleaza in regiunea Sedan (de unde este originar), unde si ingroapa cadavrul ei, conform marturiei sale de la proces.
Pe 21 noiembrie 1990, o rapeste pe Natacha Danais, o fetita in  varsta de 13 ani, tot de nationalitate franceza.
O violeaza si o ucide.
Corpul ei este gasit pe plaja Oceanului Atlantic la Brem sur Mer (Departamentul Vendée, Regiunea Pays de la Loire, vestul extrem al Frantei).
In 1992, "Padurarul din Ardennes" dupa ce vinde castelul Sautou se stabileste la Sart Custinne (comuna din Gedinne, Regiunea Valonia, Provincia Namur, din sudul Belgiei, la cca 10 km de frontiera franceza, Ardennes belgian), unde cu Monique si cu Selim, duce un timp, o viata retrasa.
Insa, in august 1993, el rapeste o alta tanara belgiana in varsta de 16 ani, pe care o violeaza si o ucide, iar ulterior, ingroapa cadvarul ei, nu departe de domiciliul ei familial, la Sart Custinne.
In 1994, anchetatorii belgieni gasesc la el acasa doua carbine cu cartuse .357 Magnum, precum si un riot-gun (arma de foc, cu munitie non-letala, utilizata in general in stoparea revoltelor urbane), care fac parte dintr-un lot de sase arme furate in 1993 din vechiul birou al PAF (Politia Aerului si Frontierei) din Givet (comuna franceza la frontiera nord-est a Frantei cu Belgia, Departamentul Ardennes, Regiunea Champagne-Ardenne).
Pe 13 iulie 1994, o tentativa de rapire a unei tinere in Parking-ul Spitalului AZ al VUB (Academisch Ziekenhuis de la Vrije Universiteit Brussel, azi UZB- Univ. Ziekenhuis Brussel) la Jette, esueaza.
Pe 19 ianuarie 1995, comite o agresiune sexuala asupra unei coafeze de animale la Jambes (cartier al orasului Namur, Regiunea Valonia, Provincia Namur, sudul Belgiei).
Pe 12 februarie 2000, o tentativa de rapire in gara Gedinne a unei adolescente de 14 ani, esueaza.
Conform declaratiilor lui Monique Olivier la proces, Fourniret ar fi responsabil si de rapirea, respectiv, uciderea, pe 16 mai 2000 la Charleville Mézières  si pe 5 mai 2001 la Sedan, a doua tinere de nationalitate franceza : Céline Saison (18 ani), respectiv, Manyana Thumpong (13 ani), ale carori corpuri (cadavre) sunt descoperite in padurile Sugny si Nollevaux, in Belgia, in promiximitatea frontierei franceze.
Pe 19 aprilie 2001, are loc o tentativa de rapire (esuata) a unei tinere de nationalitate belgiana in varsta de 20 de ani la Han sur Lesse (cartier al orasului belgian Rochefort, Regiunea Valonia, Provincia Namur, in sudul Belgiei).
In august, 2002 o alta tentativa de rapire a unei fetite de 9 ani in proximitatea orasului Chiny (Regiunea Valonia, Provincia Luxemburg), aflata in proximitatea frontierei franceze nord-est, esueaza.
In ianuarie 2003, in urma unui numar repetat de esecuri (in acostarea tinerelor fete virgine !), pentru a-si mari sansele, Michel si Monique Fourniret se angajeaza ca supraveghetori la Cantina scolii Comunale Gedinne, avand in vedere ca inca din 1999, Fourniret a efectuat deja diverse munci precare (zidar, faiantar, etc. cu ora) in regiune.
Pe 26 iunie, in urma unei ultime tentative de rapire, la Ciney (Namur, Belgia) a lui Marie Ascension, Michel Fourniret este arestat, iar pe 27 iunie este inculpat de catre Parchetul Dinant (oras situat pe malul fluviului Meuse, la cca 90 km de Bruxelles, 25 km de Namur si 16 km  nord de Givet, la frontiera franceza, Regiunea Valonia, Provincia Namur), pentru tentativele sale de rapire, esuate.
La terminarea cursurilor, Marie Ascension, in drum spre casa, il intalneste pe Fourniret, care o intreaba, evident, de locul unde se afla ″scoala″.
Aratandu-i directia, refuza sa urce in masina lui.
Dar pe un ton  ″dascalicesc″, foarte convingator, Fourniret îi raspunde : ″Nu este politicos sa nu ai incredere in oameni ″, ceea ce o convinge pe fetita sa urce in masina !
Dar imediat, Fourniret, o agreseaza, o leaga la maini, o deplaseaza pe bancheta din spate si demareaza  ″cu toata viteza inainte ″ !
La o intersectie semaforizata la Beauraing (la cca 10 km de la locul rapirii), Marie Ascension reuseste sa deschida poarta si sa scape din masina, fiind recuperat de catre un automobilist care noteaza placutele de inmatriculare ale furgonetei lui Fourniret, ceea ce va permite in cursul zilei urmatoare arestarea lui.
Pe 2 iulie 2003, Parchetul Dinant descopera ca Fourniret ar avea ca antecedente penale, in comiterea infractiunii de pedofile, fiind implicat si in rapirea a trei minori, iar SRPJ (Serviciul Regional al Politiei Judiciare) de la Wersailles (a se vedea si articolul autorului pentru detalii privind SRPJ si nota de picior [1] de la: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/01/lupta-contra-sistemului-prostitutional.html) se intereseaza de el legat de disparitia lui Estelle Mouzin, o fetita de 9 ani, la Guermanters (Departamentul Seine et Marne), pe 9 ianuarie 2003.
Simultan, politistii francezi ancheteaza si disparitia lui Céline Saison (18 ani) si Mananya Thumpong (13 ans), ale caror cadavre sunt descoperite in padurile belgiene din proximitatea frontierei franceze, mai sus mentionate.   
In august 2003, Judecatorul de Instructie din Dinant, Bernard Claude, este sesizat pentru o tentativa de rapire a unui copil in varsta de 12 ani la Chiny, pe 22 august 2002.
In continuare, pana la extradarea lor in Franta, toate interogatoriile sotilor Fourniret, precum si investigatiile efectuate in dosarul lor criminal se vor desfasura sub permanenta supraveghere a lui Laurette Onkelinx, Ministrul belgian al Justitiei.
Pe 15 septembrie 2003, Fourniret este inculpat pentru tentativa de rapire a unei adolescente pe 14 februarie 2000 la gara Gedinne si pentru furtul de arme de la Givet (pe care ar fi comis-o "pentru securitatea sa si a familiei sale" !).
In ianuarie 2004, dosarele lui Mananya Thumpong et Céline Saison sunt transferate de la Neufchâteau (Sub-prefectura Departamentului Vosges, Regiunea Lorena, estul Frantei) la Reims (cca. 350.000 loc, arie urbana, Sub-prefecutra Departamentului Marne, Regiunea Chanpagne-Ardenne, in nord-estul Frantei), iar Fourniret este inculpat inca intr-un alt dosar de tentativa de rapire a unei fetite, in 1996 la Philippeville in Belgia, orasel francofon in Regiunea Valonia, Provincia Namur.
Intre 23 februarie-15 martie 2004, sunt efectuate cercetari minutioase intr-o proprietate din Bougnimont (Libramont, Belgia, Provincia Luxemburg) nu departe de frontiera franceza, unde Fourniret a efectuat niste lucrari de amenajare intre 1994-1996, insa ancheta nu conduce la niciun rezultat in defavoarea lui, nefiind gasite cadavrele unor fete tinere, cum s-ar fi presupus la inceput.
Intre 21-26 aprilie 2004, Parchetul Dinant se autosesizeaza in legatura cu dosarul din Sart Custinne (Gedinne), iar o expertiza medicala practicata asupra lui Fourniret pune in evidenta periculozitatea sa pentru societate.
Pe 22 iunie, la aproape un an de la tentativa de rapire din Ciney, Parchetul Dinant confirma mentinerea lui fourniret in arest, care intre timp a facut apel la aceasta decizie, iar pe 24, respectiv, pe 28 iunie, Monique Olivier, il acusa pe sotul ei in fata Parchetului de comiterea a noua asasinate in Belgia si in Franta (printre care si a lui Elisabeth Brichet !), precum si de comiterea jafului cu violenta din 19 ianuarie 1995 la Jambes, in salonul de toaletaj pentru caini, al coafezei agresate sexual.
Pe 29 iunie 2004, Monique Olivier este si ea arestata pentru "neacordare de asistenta unei persoane aflate in pericol"  (incarcerata la Dinant ca si Michel) si va acuza pe Fourniret de zece asasinate, in total, dintre care, acesta confruntat cu sotia sa, recunoaste sase : Isabelle Laville, 17 ani, disparuta pe 11 decembrie 1987 la Auxerre dupa terminarea cursurilor la scoala, corpul ei fiind descoperit aproape dupa doua decenii intr-un put din Bussy-en-Othe (Auxerre), initial aceasta crima fiind atribuita lui Emile Louis; Fabienne Leroy, 20 de ani, disparuta in august 1988 la Mourmelon (Chalons en Champagne), ea fiind violata si ucisa cu arma letala, corpul ei fiind gasit mai tarziu intr-o padure din apropiere ; Jeanne-Marie Desramault, 22 de ani, disparuta pe 18 martie 1989 la Charleville-Mézières, fiind intalnita de catre Fourniret in  TER (Tren Expres Regional) Paris-Charleville-Mézières, cadavrul ei fiind gasit dupa indicatiile lui Fourniret, pe propiritatea sa, la Castel (Conacul) din Sautou ; Elisabeth Brichet, o tanara de nationalitate belgiana in varsta de 12 ani, disparuta la Saint-Servais (Namur) pe 20 decembre 1989, fiind violata si ucisa dupa 36 de ore pe proprietatea sa, crima atribuita la inceput lui Marc Dutroux ; Natacha Danais, 13 ani, disparuta pe 20 novembre 1990 la Rezé (regiunea urbana Nantes), corpul careia, identificat pe 24 noiembrie 1990 pe plaja Brem sur Mer (Vendée, la cca 70 de km de Nantes), prezenta mai multe plagi cauzate injughierilor (multiple), crima fiind atribuita la inceput lui Jean Groix, veterinar si militant breton, arestat pe 29 noiembrie 1990 pentru activitati ilegale (in favoarea ETA[2]), cum fetita locuia intr-un pavilion vecin cu al lui. Inculpat mai tarziu si in dosarul ei, el se sinucide in inchisoare, pe 27 ianuarie 1991 ; Farida Hamiche, sotia (nelegitima) a lui Jean-Pierre Hellegouarche, fost codetinut a lui Fourniret, pe care conform declaratiei sale din procesul verbal aflat la Parchetul Dinant, ar fi ucis-o pentru o problema legata de bani in 1990, o parte din "averea" Gang des Postiches[3] (Banda Deghizatilor, o celebra banda de raufacatori, specializata in bracaje de banca, jafuri armate, etc. in Franta, in perioada 1981-1986), iar cadvrul ei l-ar fi ingropat in Rambouillet (oras francez, Sub-prefectura a Departamentului Yvelines, regiunea pariziana), fara ca el sa fi fost gasit pana in prezent.
Pe 1 iulie 2004, Fourniret recunoaste inca trei asasinate : cele ale lui Céline Saison (18 ani), disparuta pe 16 mai 2000 la Charleville-Mézières in ziua examenului de Bacalaureat, cadvrul careia fiind identificat pe 22 iulie in padurea Sugny (Belgia) si Mananya Thumpong (13 ani), de origine tailandeza, disparuta pe 5 mai 2001 la Sedan, corpul careia este identificat pe 1 martie 2002 in padurea Nollevaux (Belgia), la cca 30 de km de Sedan, precum si a unui reprezentant comercial ucis intr-un parking al unei autorute in Bourgogne (Regiune adminstrativa a Frantei, in centrul-est al tarii), Paris-Sens in  ″anii ‘80 ″, din lipsa de bani, ceea ce l-ar face vinovat de noua asasinate, in total.
Acest asasinat insa, in locul indicat de catre Monique Olivier si recunoscut de catre Fourniret pare indoielnic, pentru ca pe atunci Autoruta A5 nici nu exista inca.
El ar fi putut avea loc insa peste un deceniu, in anii ’90 !
Dar investigatiile ulterioare ar fi probat ca victima nici n-ar fi decedat.
Ea a fost salvata, dar ar fi fost identificata, tardiv, in 2004, adica dupa prescrierea crimei (tentativei de asasinat esuate).
El recunoaste deasemenea ca cele doua cadavre, ale lui Elisabeth Brichet si Jeanne-Marie Desramault, le-a ingropat pe domeniul fostei sale proprietati Castelul din Sautou, la Donchéry.
In schimb, neaga asasinatul fetitei in 1993 la Sart-Custinne (Ardennes belgian), de care il acuza sotia sa, Monique Olivier, unde se stabileste cu ea dupa vanzarea Castelului din Sautou.
Pe 2 iulie 2004, o plangere este depusa contra lui Fourniret de catre o tanara femeie pe care ar fi abordat-o pe 19 aprilie 2001 pe sosea intre Rochefort si Han sur Lesse, iar la sfarsitul zilei, sotii Fourniret, sunt inculpati de catre Judecatorul de Instructie din Namur, Anne-Catherine Dubé, pentru rapirea si sechestrarea lui Elisabeth Brichet, Michel Fourniret, fiind inculpat si pentru furt cu violenta si "atentat la pudoare" in dosarul tinerei coefeze din salonul de toaletaj de la Jambes in 1995.
Pe 3 iulie, conform indicatiilor lui Fourniret, cadavrele lui Elisabeth Brichet si  Jeanne-Marie Desramault sunt descoperite in jurul orei 18h00, pe domeniul Castelului Sautou, care vor fi expertizate la IML Bordeaux.
Pe 6 iulie 2004, din nou niste cercetari minutioase efectuate de catre autoritatile judiciare, in casa locuita de Fourniret in perioada 1966-1982 din regiunea pariziana (la Clairefontaine), nu vor conduce la niciun rezultat in defvoarea lui.
Pe 7 iulie 2004, Michel Fourniret este transferat de la inchisoarea Dinant la ce din Nivelles (oras in sudul Belgiei in Regiunea Valonia), iar in zilele urmatoare, pe 8 si 9 iulie SJA (Serviciul Judiciar al Arrondissmentului) Dinant (intarit cu opt persoane pentru a ajunge la un efectiv de 11), este contactat de catre SJA Charleroi (cca 210.000 de loc, Regiunea Valonia, Provincia Hainaut) in cazul unui dosar de viol neelucidat datand din 22 noiembrie 1995 la Obaix Buzet (Pont à Celles, orasel in Belgia, Regiunea Valonia, Provincia Hainaut), in care un minor a fost violat intr-o masina, dupa care aceasta a fost incendiata.
Pe 12 iulie 2004, Parchetul din Charleville-Mézières, emite un mandat european de arestare contra sotilor Fourniret, iar pe 13 iulie, anchetatori din Nantes se deplaseaza la Dinant pentru audierea lor in legatura cu asasinarea lui Elisabeth Brichet.
Pe 6 septembrie 2004, Parchetul general din Namur, confirma mandatele de arestare ale sotilor Fourniret in acest dosar.
Pe 30 noiembrie 2004 are loc reconstituirea asasinarii lui Elisabeth Brichet, in absenta lui Fourniret, ceea ce nu va aduce elemente noi in dosarul lui.
Pe 4 februarie 2005, Judecatorul de Instructie Bernard Claude, solicita inculparea sotilor Fourniret in cele sase dosare de asasinat care au avut loc in Franta.
Pe 16 februarie 2005, Monique Olivier acuza din nou sotul ei pentru comiterea a inca doua asasinate, de care acesta ar fi responsabil in Franta, intre 88-90, ele insa, asa cum stim, ar fi fost comise de catre Emil Louis (un alt mare criminal in serie, a se vedea si articolul autorului consacrat acestui personaj iesit din comun: http://dossiers-criminels.blogspot.com/2011/01/affaire-emil-louis.html).
O intrebare insa care au pus anchetatorii inca de la inceput era cea legata de Castelul (Conacul) din Sautou.
Cum a fost posibil ca Michel Fourniret sa dispuna de o suma atat de mare de bani care sa-i permita cumpararea acestui castel?
Avand in vedere faptul ca veniturile sale erau mai mult decat modeste!
Si acest lucru fara ca Administratia Fiscala franceza (Fiscul francez) sa nu se autosesizeze?
In 1988, Michel Fourniret este contactat de catre Farida Hamiche, concubina lui Jean-Pierre Hellegouarch, un breton independentist (dar si corsican, respectiv, basc !), cu o orientare politica de extrema stanga ″Action directe″[4], care este condamnat (la 20 de ani recluziune criminala) de catre un tibunal spaniol si incarcerat pentru bracaj ″politic″ si trafic de stupefiante, in celebra inchisoare pariziana  ″La Santé″, unde acesta il intalneste pe Michel Fourniret, condamnat la 5 ani de inchisoare (cu executare) pentru viol pe 26 iunie 1897 (insa, in arest preventiv inca din 25 martie 1984, cand acesta este arestat).
Simpatizand cu el (si fiind eliberat inaintea lui !), il pune in contact cu Farida Hamiche concubina sa pentru a recupera niste lingouri si piese din aur ascunse intr-un cimitir din Yvelines (regiunea pariziana), pe care sa le ascunda intr-un apartament al lui in Vitry sur Seine (reiunea pariziana).
S-ar parea ca el ar fi obtinut aceasta informatie de la un mafiot italian Gianluigi Esposito, care ar fi evadat dintr-o inchisoare italiana cu André Bellaïche, unul dintre membrii celebrei bande de raufacatori specializata in bracaje de banca si jafuri armate, respectiv, spargeri de seifuri ″Gang des Postiches″, creata pe 6 octombrie 1981, care a comis 27 de atacuri armate asupra bancilor franceze, spargand 1.300 de seifuri, pana pe 14 ianuarie 1986, cand a fost anihilat.
Dupa efectuarea transferului de ″fonduri″, Fourniret îi intinde o capcana lui Hamiche.
Sub pretextul ca trebuie sa caute un stock de arme ascuns intr-o cariera de piatra din Clairefontaine (Deparetamentul Yvelines, regiunea pariziana), Fourniret o ucide si îngroapa cadvrul ei la Rambouillet (Yvelines).
Conform declaratiilor sale politistilor belgieni : ″Nu a fost vorba de sex, ci doar de un transfer de proprietate″.
″Generos″, Fourniret, nu ar fi luat nici verigheta de pe degetul femeii, ″i-ar fi lasat partea lui Jean-Pierre in aparetament si ar fi cautat-o si pe Hamiche prin…spitale…, in semn de solidaritate cu prietenul lui !
Astfel, in 1990, vanzand ″prada″ (″Deghizatilor″-ilor) la Bruxelles, el cumpara o garsoniera la Sedan, iar pentru 1,2 Milioane de FF (cca 200.000 de euro), Castelul Sautou, un mic conac, ″izolat de lume″, care dateaza din secolul XIX.  
Cum insa, sotia lui Hellegouarch, Farida Hamiche, numai venea sa-l viziteze la inchisoare, omul se impacienteaza, iar dupa eliberarea lui din penitenciar (la scurt timp), viziteaza familia Fourniret (fiind si unchiul lui Selim !), pe care o gaseste intr-o stare deplorabila, intr-o ″saracie lucie″ (deghizata, evident !), instalata in ″garsoniera″ din Sedan, ceea ce il convinge pe acesta de nevinovatia lui Fourniret.
Insa, din pacate pentru Fourniret, politia franceza anchetand si in legatura cu niste documente false de identitate sustrase din Prefectura, va ajunge pe neasteptate si la cuplul Fourniret-Hellegouarch, inclusiv, atat in garsoniera din Sedan, cat mai ales la castelul lui Fourniret, la Donchéry, pentru a-l perchezitiona si asfel bretonul afla ca a fost inselat, iar banii lui au fost furati de catre Fourniret, prietenul sau ″fidel″, de ″incredere″.
Motiv pentru care, Fourniret, vinde ″precipitat″ castelul in 1992 si se muta in regiunea Ardenne belgian (de cealalta parte a frontierei franceze).
In ceea ce il priveste pe Hellegouarch, acesta deduce ca este foarte probabil, ca sotia sa fi fost ucisa de catre Fourniret, motiv pentru care in 1999 (tardiv !), el fiind din nou incarcerat, pentru alte bracaje comise, depune totusi o plangere din inchisoare impotriva lui Fourniret pentru uciderea sotiei sale Farida Hamiche.
El scrie Procurorului Republicii de Evry (aria urbana cca 120.000 de loc., Prefectura Departamentului Essonne, Regiunea pariziana), iar scrisoarea lui este transmisa Procurorului Republicii de Créteil (aria urbana cca 155.000 de loc., Prefectura Departamentului Val de Marne, Regiunea pariziana), insarcinat cu dosarul.
Ancheta insa, din pacate, nu va conduce la niciun rezultat !
Pentru ca desi un Judecator de Instructie de la Versailles (aria urbana cca 200.000 de loc, Departamentul Yvelines, Reiunea pariziana) îi deschide un dosar penal, conform avocatului sau,  Grégory Vavasseur, fapta ar fi fost prescrisa dupa 10 ani de la eveniment.
Dupa arestarea lui Monique Olivier, acesta ″colaboreaza″ cu autoritatile politienesti, iar in cadrul unui interogatoriu, la cca un an de la arestarea lui Fourniret, ea divulga o parte din parcursul criminal al acestuia, ceea ce va permite anchetatorilor sa faca conexiuni si cu alte rapiri (disparitii) si violuri care au avut loc in regiune in acea perioada : Marie-Angèle Domèce, o tanara cu handicap mental, in varsta de 19 ani, disparuta in iulie 1998 dupa parasirea caminului Leclerc de Fourolles la Auxerre ; Joanna Parrish, o tanara de nationalitate britanica in varsta de 20 ans, care preda lectii de engleza la Liceul Jacques Amyot din Auxerre, gasita violata si strangulata in mai 1990, intr-un rau langa Auxerre.
Anchetatorilor parea dubios si faptul ca in activitatea criminala a lui Fourniret exista si o perioada ″alba″, de cca 10 ani (intre 1990-2000) fara crime (cel putin cunoscute !), cum intre 1987-1990 el ar fi comis sase crime de sange, iar ulterior, intre 2000-2003 doua crime de sange si o rapire !
Cum disparitia lui estelle Mouzin are loc pe 9 ianuarie la Guermantes (Departamentul Seine et Marne, Regiunea pariziana), ei incearca sa faca o conexiune (fiabila) intre Mouzin si Fourniret.
In sfarsit, in 2006, Procurorul Republicii de la Charleville-Mézières a precizat intr-adevar, intr-un document pe care l-am putut consulta, ca dosarul instruit la Meaux (arie urbana cca 85.000 de loc., Departamentul Seine et Marne, Regiunea pariziana) existau suficiente elemente pentru aceasta conexiune (o inregistrare video transmisa in cadrul unui reportaj televizat a fost gasita la domiciliul lui, precum si fotografii cu Estelle in PC-ul lui), insa inculpatul a negat intotdeauna orice legatura a lui cu acest dosar !
Dar nu trebuie sa uitam nici faptul ca la inceput el a negat si amestecul lui in disparitiile lui Mananya Thumpong et de Céline Saison, ceea ce ulterior a recunoscut.
Politia nu l-a putut insa inculpa pe Fourniret, pentru ca nu a gasit nici o proba materiala certa legata de rapirea ei (de exemplu : aprente genetice ale lui Estelle in furgoneta lui).
In plus, cu o ora inainte de disparitia ei, la ora 20h08 a avut loc un apel telefonic din locuinta lui Fourniret in Ardennes, catre fiul sau, fiind inregistrate si alte apeluri de pe telefonul sau mobil, ceea ce in parte il disculpa in acest dosar.
Pe 21 mai 2010, avocatul parintilor lui Estelle a solicitat expertizarea sireturilor albe, precum si ale manusilor negre pe care Politia belgiana le-ar fi gasit si le-ar fi pastrat si care ar fi putut apartine ei, pentru ca ea era incaltata cu cizme albe si purta manusi negre in momentul disparitiei ei.
O alta conexiune poate fi facuta si cu rapirea si uciderea lui Marie-Dolorès Rambla, o fetita de opt ani, pe 3 iunie 1974,  in jurul orei 11h00, in regiunea Berre (Marsilia, sudul Frantei), unde Fourniret ar fi trecut in acea perioada (semnalat in cotidianul belgian ″Le Soir″ pe 19 ianuarie 2006), avand in vedere prezenta lui pe diferite fotografii facute de catre jurnalistii de la ziarul cotidian regional ″La Provence″ (cu ocazia diferitelor reportaje).
Dupa cum stim, este Christian Ranucci cel acuzat si inculpat, un tanar in varsta de 22 de ani, care pentru aceasta crima este condamnat la moarte (fiind proprietarul unui Peugeot 304 coupé, gri, asemanatoare, pentru cei ″necunoscatori″, cu Simca 1100 a lui Fourniret si care ar fi participat la procesul lui !), si nefiind gratiat de catre Valéry Giscard d’Estaing (pe atunci Presedintele Frantei), este executat (ghilotinat) pe 28 iulie 1976 la ora 04h15 in celebra Inchisoare Baumettes din Marsilia, ca ultimul condamnat la moarte si executat in Franta (a se vedea si articolele autorului: http://dossiers-criminels.blogspot.com/2010/12/affaire-ranucci.html; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/12/pedeapsa-capitala.html; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/10/ghilotina-o-masina-de-ucis-democratica.html; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/03/padurea-spanzuratilor.html).
 Totusi, Francis Nachbar, Procurorul Republicii de la Charleville Mézières, sustine ca nu exista nicio proba fiabila care ar putea atesta vinovatia lui Fourniret in acest dosar, cu toate ca si cea a lui Ranucci este pusa la indoiala serios !
O analiza minutioasa ale fotografiilor facute cu individul care ar fi fost Fourniret (in fotografii), de catre SRPJ (Serviciul Regional al Politiei Regionale) Reims, infirma acest lucru, in ciuda unei asemanari care ar exista ca de-altfel si intre Peugeot 304 Coupé a lui Ranucci si Simca 1100 a lui Fourniret si care neaga si el acest lucru, afirmand ca in acea perioada el lucra mult si avea foarte putin concediu !
Numai o amprenta genetica (ADN) a lui Fourniret identificat pe puloverul rosu gasit la locul crimei (nu departe de locul de parcare a lui Ranucci si afirmat de un martor c-ar fi apartinand lui, ceea ce nu era adevarat !), conservat de catre Tribunalul de Inalta Instanta din Aix en Provence (sudul Frantei, aria urbana a Marsiliei) ar putea inculpa Fourniret si disculpa Ranucci, pentru totdeauna.
Insa, la aproape 40 de ani de la eveniment, avand in vedere ca el a fost manipulat de catre o serie de politisti, jandarmi, grefieri, etc., pare putin probabil ca o amprenta genetica apartinand lui Fourniret sa poata fi identificata pe el.
Intr-o emisiune televizata ″Un jour un destin″ (O zi, un destin), pe 12 octombrie 2010, VGE (Valéry Giscard d’Estaing), ″parintele Constitutiei Europene″, fostul Presedinte al Frantiei in 1976, actualmente, Membru al Academiei franceze (Fotiloul n°16) a afirmat ca : ″nu ar fi regretat decizia de a gratia pe Christian Ranucci in 1976. El a fost vinovat, a fost condamnat si trebuia sanctionat. (….). Dosarul lui arata ca era vinovat″ ! (A se vedea si Scrisoarea Deschisa al autorului catre actualul Presedinte al Frantei, François Hollande, pentru gratierea lui Dany Leprince, un nevinovat,  condamnat la inchisoare pe viata datorita unei erori judiciare: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/04/lettre-ouverte-monsieur-francois.html).
Si totusi, este foarte probabil ca Christian Ranucci sa fi fost nevinovat !
Sau mai exact, ar fi murit pentru o crima pe care n-ar fi comis-o el !

COMENTARIUL AUTORULUI

In acest dosar criminal, Fourniret, desi a fost sanctionat cat de sever putea fi de catre justitia francreza (condamnare la recluziune criminala pe viata incompresibila !), este interesant faptul ca dupa eliberarea lui din inchisoare in 1987, nici justitia si nici politia nu s-au prea interesat de el, timp de 16 ani !
Ceea ce in caz contrar, poate, l-ar fi impiedicat sa devina un serial-killer !
Probabil pentru urmatoarele motive :
a) In majoritatea crimelor care astazi i-au fost reprosate, n-au fost facute conexiuni intre ele si nici cu el ;
b) Majoritatea crimelor au fost comise in regiunea Ardennes franco-belgiana (pe de-o parte si de alta a frontierei franceze), ceea ce implica doua jurisdictii diferite, intre care nu exista o cominicare (cel putin in timp real) ;
c) Crimele comise, in general, nu erau ″grupate″, ci comise in departamente (judete) indepartate, unele de altele (Yonne, Loire Atlantique, Ardennes) ;
d) Varietatea tehnicilor criminale utilizate de catre Fourniret, nu l-au clasat pe acesta in categoria serial-killer ;
e) Mai multe crime pe care el le-a recunoscut, la inceput au fost atribuite lui Marc Dutroux (in Belgia, in Ardenne) si lui Emile Luois (in Franta, in Yonne) ;
f) El a reusit sa-si creeze intotdeauna o imagine deosebit de buna in anturajul sau (peste tot unde a locuit !), ceea ce i-a si permis sa obtina un post de supraveghetor la o scoala (Gedinne), dupa cum stim, numai cu sase luni inaintea arestarii sale ;
Cu toate ca ancheta administrativa deschisa in Franta, in legatura cu disfunctionarea justitiei privind ″Disparutii din Yonne″, a aratat ca autoritatile judiciare si politienesti insarcinate cu investigatiile nu ar fi comis nicio eroare in acest dosar !
In ceea ce priveste, profilul psihologic a lui Fourniret, destul de complex, este simultan si destul de controversat.
Daca in anturajul sau personal el se face apreciat pentru calitatile sale umane, expertizele efectuate in timpul anchetei, respectiv, in mediul carceral il descriu ca un individ ″rau, lipsit de scurupule si deposedat de orice fel de sentimente umane. Un individ distant, egocentric, fara niciun fel de remuscari pentru crimele pe care le-a comis″ !
In 2004, justitia belgiana a recunoscut in el un individ, sanatos, din punct de vedere mental (iar presa : ″inteligent, manipulator si calculator″ !), responsabil de crmele sale odioase si macabre.
In schimb, in 1987, desi in dosarul sau carceral expertiza psihiatrica  mentioneaza ca este : ″un individ periculos, capabil de agresivitate si volenta iesite din comun, obsedat de virginitatea victimelor sale (cum sotiile sale nu aveau aceasta ″proprietate″ !), pe care le numeste MSP (″Membranes sur Pattes″ - Membrane pe picioare) ″, el este considerat de catre justitia franceza ″recuperabil″ si este pus in libertate conditionata sub control judiciar (din octombrie 1987), asa cum am mentionat mai sus, pentru ca fiind incarcerat inca din 1984 (din 25 martie in arest preventiv), in momentul condamnarii pe 26 iunie 1987 el a si executat deja peste jumatate din pedeapsa la care a fost condamnat.
Dahina Le Guennan, Presedintele Asociatiei ″Victime in serie″ (o asociatie care acorda ajutor familiilor celor ucisi sau victimelor violurilor in serie), una dintre primele victime a lui Michel Fourniret (despre care a scris si o carte !) contrazice faptul ca acesta ar fi atat de inteligent cum este descris de catre media, afirmand ca daca acest lucru ar fi fost adevarat, el nu si-ar fi comis toate crimele sale in acelasi tip de vehicul si evident, nu ar fi dat prenumele sau mai multor victime ale sale.
Ea considera ca sansa lui ar fi fost ca justitia nu si-ar fi dat tot interesul sa-l captureze pe acesta.
Pe 29 mai 2007, cuplul Fourniret Michel-Monique a fost trimis in judecata la Charleville Mézièrs in fata unui Juriu Popular (compus din 12 jurati, din care noua alesi de pe blistele electorale si trei magistrati), prin intermediul lui Gérard Chemla, in calitate de Avocat general al acuzarii, reprezentand Ministerul Public.
El, pentru uciderea premeditata (asasinarea) a septe tinere, iar Ea pentru compliciate la asasinat in cel putin patru din cazuri.
Procesul sau a fost deschis pe 27 martie 2008 prezidat de catre Judecatorul Gilles Latapie (Cavaler al Legiunii de Onoare) care a scris si o carte despre acest subiect in 2009 (Michel Lafon) : ″Face à Michel Fourniret ″ (In fata cu Michel Fourniret).
In toata perioada procesului, pana pe 28 mai 2008, cand a fost condamnat la inchisoarea pe viata incompresibila (reala !) el a fost retinut in Inchisoarea din Charleville Mézières (comunitate urbana cca 70.000 de loc., Departamentul Ardennes, Regiunea Champagne-Ardenne, frontiera franco-belgiana), ca de-altfel si sotia sa Monique Olivier.
Verdictul este bine cunoscut : recluziune criminala pe viata incompresibila (reala) pentru Michel Fourniret si recluziune criminala pe viata cu 28 de ani de siguranta pentru Monique Olivier.
Niciunul dintre ei n-au facut recurs la acest verdict.
Michel Fourniret, cel de-al treilea condamnat la inchisoare pe viata reala, introdusa in 1994 (dupa Pierre Bodein si Christian Beaulieu) a fost transferat imediat la Inchisoarea din Châlons en Champagne (comunitate urbana cca 70.OOO de loc., departamentul Marne, Reginea Champagne-Ardenne, nu departe de frontiera franco-belgiana) iar actualmente este incarcerat in celabra inchisoare pariziana pentru pedepse lungi (sau inchisoare pe viata) cunoscuta sub numele : ″ La Santé″.
Monique Olivier a fost incarcerata la Inschisoarea Valenciennes (arie urbana 400.000 de loc, Sub-prefectura Dapartament Nord, Regiunea Nord-Pas de Calais, la frontiera franco-belgiana), suprapopulata, cu 250 de locuri (pentru 450 de detinuti).
Justitia  franceza l-a inculpat inca in trei dosare criminale pe 11 martie 2008 (cu putin inainte de debutul procesului, ca de-altfel si pe Michel Fourniret): Parrish si Domèce, la Paris, respectiv, Hamische la, Versailles (regiunea pariziana), ancheta fiind in derulare.
Merita sa subliniem aici si faptul ca chiar daca sanctiunea penala de ″inchisoare reala pe viata (incompresibila)″ la care este condamnat un inculpat, inseamna ca acesta nu poate fi eliberat conditionat in cursul vietii, totusi si ea poate fi ″amenajata exceptional″, dupa treizeci de ani, prin examinarea celui condamnat (de maniera independenta !) de catre o comisie de expertiza compusa din trei experti-psihiatri.
Chiar si intr-o asemenea situatie,  Michel Fourniret, nu poate fi eliberat inainte de 2030 (la varsta de 88 de ani, avand in vedere incarcerarea lui in arest preventiv), decat din motive de sanatate.
Aceasta eliberare ar putea fi refuzata lui, numai daca comisia considera ca ar exista sanse reale de recidiva ! (A se vedea si articolul autorului pe aceasta tematica: http://dossiers-criminels.blogspot.com/2012/05/reclusion-criminelle-perpetuite.html)
In sfarsit, cred ca ar fi interesant intelegerea functionarii ″dinamicii de cuplu″ Fourniret, Michel-Monique!
Cand Michel spunea sotiei sale Monique ca ″pleca la vanatoare″, asta practic insemna, ca el va rapi undeva (in apropiere) o tanara, o ″membrana pe picioare″, o va viola, iar ulterior, printr-o metoda (strangulare, injunghiere, impuscare), tot undeva, o va ucide, pentru ca tot undeva (in vecinatatea frontierei franco-belgiene), sa-i ingroape cadevarul, intr-un loc nefrecventat de oameni, greu de de identificat!
In ceea ce o priveste pe Monique, in cazul in care victima era adusa de Michel acasa, ea o ″pregatea pentru viol″: o spala in zona genitala, o tinea de maini si picioare, in timp ce o ″delivra″ monstrului, pentru propria-i placere, dupa care tot ea îi dadea lui ″permisul de a o ucide″!
Cu alte cuvinte, ea era o ″copie fidela″ a lui Michelle Martin, sotia cunoscutului pedofil belgian Marc Dutroux (A se vedea si articolul autorului : http://dossiers-criminels.blogspot.com/2012/05/affaire-dutroux.html).
In incheiere, ne punem intrebarea, cum a fost posibil ca aceasta femeie, Monique Olivier, sotia lui Fourniret, sa fi fost complice al acestuia si sa fi putut pastra tacerea, timp de aproape un deceniu si jumatate, pana la arestarea lui ?
Impresionata de anuntul lui Fourniret, ea a inceput sa-l viziteze in Inchisoarea Fleury-Mérogis (regiunea pariziana), in urma unui anunt pe care acesta l-a fi publicat in jurnalul Pèlerin, cand acesta se afla in detentie provizorie (din 25 martie 1984).
Insa, dupa eliberarea acestuia in octombrie 1987, pana in 1989 cand s-a casatorit cu el, Monique, a avut posibilitate sa-l cunoasca bine si este foarte probabil ca numai pactul lor odios si diabolic i-ar fi putut uni (el ucide barbatii din viata ei care au umilit-o, ceea ce el de-altfel nici n-a facut, iar ca rasplata, ea îi va procura fete tinere virgine, pe care sa le violeze, dupa care sa le ucida, cu acordul ei).
Dupa parerea psihologului Philip D. Jaffé, conferentiar la Universitatea din Geneva (Elvetia), care a lucrat multi ani in America, numai Roy Hazelwood, co-fondatorul celebrei unitati de stiinte comportamentale in cadrul FBI (Federal Bureau of Investigation, SUA) ar fi facut o vasta ancheta in privinta, criminalilor si violatorilor in serie.
Conform documentelor acestuia pe care le-am putut consulta (mai mult sau mai putin, clasate top secret!), ar rezulta ca femeile (sotiile) criminalilor si violatoilor in serie sunt destul de banale.  
De conditie sociala medie (in general), ele nu sufera de niciun fel de tulburari mentale serioase si nu au un trecut criminal.
In aparenta ele par a fi extrem de comune, insa in copilaria lor, deseori ele au fost maltratate din punct de vedere fizic si sexual, fie in relatii de tip incestuos, fie de catre parteneri de viata, motiv pentru care ele sunt mult mai vulnerabile si intr-un procent de peste 50-55% ele devin complici activi ai sotilor lor″ !
Atat Michelle Martin (sotia lui Marc Dutroux, ″Monstrul din Charleroi″) cat si Monique Olivier (sotia lui Michel Fourniret, ″Monstrul din Ardennes″), au trecut la marturisiri cu mult timp dupa derularea evenimentelor, ceea ce intr-un fel face ca lumea lor machiavelica, in care traiau indoctrinate, alaturi cu sotii lor, sa se prabusesca, iar ele sa revina la realitate.
Psihocriminologul Michèle Agrapart-Delmas, experta-judiciara de pe langa Curtea de Apel de la Paris, confirma ca ele se afla intr-un raport de supunere orbeasca cu sotii lor, in care gasesc un echilibru foarte precar, patologic, ceea ce din ce in ce mai mult le izoleaza de viata lor sociala.
Astfel, aceste femei devin victime (insa numai partial!), care aproba actul odios si sadic al sotiilor lor.
Nu trebuie uitat nici faptul ca ele fac continu obiectul unor persecutii, amenintari, razbunari sau a unor pedepse severe, ceea ce in fond si la urma urmei, reprezinta un fel de dresaj (Philip Jaffé)!
    Conform unor note ale lui Roy Hazelwood, multi criminali sexuali (sadici) in serie, experimenteaza practici pe sotiile lor, pe care ulterior, le pun in aplicare cu victimele lor.
    Aceste mame iubitoare, seduse, fascinate, vampirizate de catre personalitatea sotilor lor, devin complicii lor in actele lor barbare, forme de perversiuni care suscita atat indignare cat si curiozitate.
In ceea ce ma priveste, in cadrul catorva zeci de dosare de criminali in serie, am putut constata ca acestia, in general, traiesc singuri.
Iar in cazul in care, ei reusesc sa duca o viata de cuplu, vorbim de dedublare a personalitatii lor.
In acest caz, unui cod bio-genetic (ADN), corespund in general, doua personalitati diferite, descrise de catre doua coduri socio-genetice diferite si independente (A se vedea si articolele autorului pe aceasta tematica: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/11/studiul-comportamentului-uman-cu.html; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/12/thomas-csinta-psihosociologia-matematica.html).
Michelle Martin (nascuta in 1960) a fost recunoscuta vinovata de catre Juriul Popular din Arlon (Belgia) pentru ca a participat cu sotul ei Marc Dutroux (cu care s-a casatorit in 1988 in inchisoare, dar cu care traia inca din 1981 si are un copil) la sechestrarea si torturarea a sase tinere, precum si la violul unei tinere slovace, drogata, la cererea sotului ei.
Supusa unei expertize psihiatrice cu ocazia primei sale arestari, ea este declarata dependenta psihologic de Dutroux, pe care il considera "Dumnezeul" ei.
Ea lasa in agonie pe Julie si Melissa, doua fetite, in fundul unei pivnite, dupa ce ele sunt rapite de catre Dutroux pe 25 iunie 1995. (A se vedea si: http://dossiers-criminels.blogspot.com/2012/05/affaire-dutroux.html).
Monique Olivier (nascuta in 1948), se casatoreste cu Michel Fourniret dupa eliberarea acestuia din inchisoare si cu care are un copil (dar pe care il intalniste in timpul incarcerarii lui).
Pulsiunile criminale ale lui Fourniret, pe care il descrie ca "maniac, predator cu tendinte pedofile" va guverna rapid relatia lor.
Dupa cateva luni de la casatoria lor, cuplul vaneaza prima lor victima!
Pe 28 iunie 2004, ea    face o teribila dezvaluire politistilor: cand ea nu era complice al sotului ei, era spectatoare, in calitate de prima victima.
In acest context, pe 11 decembrie 1987, pe un drum departamental in Yonne, ea racoleaza (rapeste) o autostopista in varsta de 17 de ani pentru a-si satisface fantasmele sotului ei.
A fost inculpata pentru rapire si sechestrare de persoane, respectiv, complicitate la asasinat si condamnata la inchisoare pe viata cu o perioada de siguranta de 28 de ani. (A se vedea si articolul autorului: http://dossiers-criminels.blogspot.com/2011/01/affaire-fourniret.html).

NOTA

In ceea ce priveste Castelul din Sautou (Departamentul Marne) al lui Fourniret (pe care acesta l-ar fi cumparat cu o parte din averea ascunsa ai "Deghizatilor" si unde s-a instalat in 1990 cu familia sa: Monique si Selim!), pare destul de curios faptul ca Fiscul francez (care este atat de bine organizat si care este atat de vigilent!) nu s-a autosesizat, avand in vedere faptul ca pana la achizitionarea lui, "Padurarul din Ardennes", facea parte mai mult din categoria "petits gens" ("marunt" salariat in sectorul privat)!
Si acesta, cu atat mai mult cu cat, dupa eliberarea conditionata a acestuia in octombrie 1987, la acea vreme (in 1990), el se afla inca sub control judiciar, cum pe 26 iunie 1987, Curtea Populara din Essonne, l-a condamnat (pentru atentat la pudoare, agresiuni sexuale si violuri comise asupra minorilor avand mai putin de 15 ani, amenintari, precum si violenta cu arma letala), la sapte ani de inchisoare (din care doi ani cu suspendare!) si trei ani de "proba", dupa eliberarea lui din penitenciar (dupa punerea lui definitiva in libertate si executarea intregii pedepse).
Astfel, nu cred ca facem o eroare grosolana daca admitem ca Fourniret ar fi beneficiat (profitat !) de o grava disfunctiune la nivelul administratiei si internelor (fie datorita neglijentei functionarilor, fie datorita coruptiei din sistem, care este un fenomen totusi marginal in Franta !).
Cert este insa faptul, ca daca el ar fi fost "incoltit", macar de catre Administratia Fiscala (cum controlul judiciar s-a dovedit a fi ineficace datorita sistemului!), intr-un fel sau altul, s-ar fi putut ajunge usor la trecutul sau de delincvent pedpofil, iar incriminarea lui in perioada de "proba", l-ar fi privat de libertate, deci indirect si de comiterea multor acte criminale (odioase) in anii urmatori, pana la arestarea lui definitiva in 2003.

____________________________
[1]Ardennes este o regiune transfrontaliera cuprinsa intre sudul fluviului (european) Meuse (bazin cca 36.000 km2, 950 km lungime, altitudine cca 409 m, cu un debit de 400 m3⋅s-1, orientata in directia sud-nord, traversand Franta, Belgia, Olanda, revarsandu-se in Marea Nordului) si raul franco-belgian Sambre (afluent al Meuse, bazin cca 2740 km2, 190 km lungine, cu un debit de 36 m3⋅s-1), respectiv, regiunile Lorena (regiune administrativă situată în nord-estul Frantei, cu o suprafata de cca  23.500 km2  reprezentand cca 4,3% din teritoriul francez, cuprinzand departamentele Meurthe-et-Moselle, Meuse, Moselle și Vosges) si Champagne (o provincie istorică pe teritoriul actual al Frantei de nord-est, la cca 160 km de Paris, cunoscută în prezent în special pentru băutura care îi poartă numele, "Sampania" cuprinzand departamentele Ardennes, Aube, Haute Marne si Marne). Astazi, pentru a evita confuziile, atunci cand vorbim de "Ardenne" (la singular !), ne referim la partea belgiana a regiunii, iar cand vorbim de "Ardennes" (la plural !), ne referim la partea franceza a regiunii (o parte a Departamentului nr. 8, situat la nord de Charleville-Mézières) sau de ansamblul regiuni franco-belgiene.

[2]ETA Euskadi Ta Askatasuna (ETA) este o organizatie terorista de retorica marxista (reviolutionara) creata de tineri nationalisti pe 31 iulie 1959 care lupta pentru separarea (independenta) tarii Baste de Spania (nord) si Franta (sud) oficial, Comunitatea Autonoma Basca (CAB). Daca numele ei a ramas neschimbat, din anii 1960 ideologia organizatiei a evoluat considerabil, in special catre cea a actelor teroriste, in special din 1962 cand cu ocazia primei adunari ea se “autodefineste” ca o “organizatie clandestina revolutionara”! Astazi este considerata de lege nu numai o organizatie separatista dar terorista si armata ! La inceput, ea se bucura de o mare popularitate  nu numai in Tara  Basca, dar si in Spania, avand in vedere opozitia ei « frontala » regimului dictatorial al Generalului Franco. In 1965 debuteaza cu atacuri armate de tip de “ drept comun” in Tara Basca. Pe 7 iunie 1968, Txabi Etxebarrieta, unul dintre leaderii ei executa politistul José Pardines Arcay, pentru ca ulterior el insusi sa fie ucis de catre fortele de ordine. In semn de « protest » ETA executa pe 2 august comisarul Melitón Manzanas, unul dintre contastarii acestei organizatii. Atentatul din 1973 care ucide Luis Carrero Blanco, seful guvernului si un probabil succesor a lui Franco joaca un rol omportant in caderea regimului franchist. Din 1974, in urma unui mare numar de atentate, ETA se bifurca in doua « sub-organizatii », considerate ca « ramuri » ale organizatiei de baza ! Una, « ETA militara » compusa din exilati in Tara Basca Franceza care privilegiaza actiunile militare si cealalta « ETA politico-militara » compusa in principiu din militanti care traiesc in Tara Basca Spaniola, care privilegiaza actiunile politice fara insa a renunta la actele teroriste. In 1976 « poli-milis » privilegiaza calea politica, subordonand cea militara acesteia si participa la creatia coalitiei nationaliste de stanga Euskadiko Ezkerra (« stanga basca »). In 1977 comandourile speciale (bereziak) al « ETA politico-militara» fuzioneaza cu « ETA militara ». In 1982 au loc primele « discutii » intre guvernul central spaniol si coalitia Euskadiko Ezkerra pentru a pune capat violentei. Astfel, sunt amnestiati toti membrii ETA urmariti sau incarcerati pentru incetarea actelor teroriste si « ETA politico-militara » se autodizolva, adeptii sai abandonand utilizarea violentei pentru atingerea scopului lor. In schimb, « ETA militara » (sau simplu ETA !) considera ca tradatori pe cei care au acceptat sa puna capat violentei si luptei pentru independenta si asasineaza numerosi membrii ai filierei « politico-militara » autodizolvate care se intorc acasa amnestiati. Din 1997, ETA vizeaza in special oameni politici din tara basca, intelectuali dar si politisti basti considerati « tradatori » al cauzei baste. Inceputul debuteaza cu asasinarea omului politic Miguel Angel Blanco reprezentant al Partidului Popular. In septembrie 1998 ETA propune un armistitiu (incetarea ostilitatilor), insa in urma unui esec al negocierilor cu guvernul central spaniol intrerupe acest armistitiu in noiembrie 1999 si isi reia activitatea terorista. Incepand din 2002 guvernul central spaniol condus de catre José María Aznar dezlantuie o puternica ofensiva contra ETA (interdictia partididelor politice simpatizante cu ETA, interzicerea asociatiilor care sprijina ETA, respectiv ale ziarelor si revistelor de propaganda ale ETA, precum si desfintarea postului de radio in limba basca) ceea ce ulterior va alimenta ura organizatiei contra puterii centrale de stat. Represiunea politieneasca autorizata si ea sa se desfasoara « in voie » sufoca organizatiile satelit al stangii patriote baste si dupa 2002 ETA trece printr-o criza profunda, capacitatea ei de a provoca atentate sau acte teroriste devenind din ce in ce mai redusa.  Astfel, intre mai 2003 si decembrie 2005, ETA nu va provoca nici un atentat mortal, ceea ce nu impiedica pe José Maria Aznar sa afirme (pe nedrept !) ca ETA a fost responsabila de atentatele din 11 martie 2004. In 2005, noul guvern spaniol condus de catre José Luis Rodríguez Zapatero voteaza un text care stabileste « Principiul Negocierilor Limitate » in cazul renuntarii la violenta, « guérilla urbaine » (kale borroka). In martie 2006, ETA declara un armistitiu, solicitand printre altele « regruparea » prizonierilor politici basti (a se vedea si articolul « Dreptul la regruparea prizonierilor politici ») si incarcerarea lor in centre de detentie aflate in proximitatea resedintei lor pentru a permite rudelor vizite regulate. Mentionam ca in majoritatea cazurilor, membrii organizatiei separatiste baste ETA sunt incarcerati in penitenciare aflate la o distanta mai mare de 500 de km fata de la domiciliul lor. In absenta unui progres « semnificativ » in negocieri, dupa prevenirea autoritatilor spaniole, ETA comite un nou atentat pe 30 decembrie 2006 la Aeroportul de la Madrid (Barajas). Ca urmare a acestui atentat, José Luis Zapatero anunta oficial incetarea negocierilor cu orgaznizatia terorista armata ETA inceputa din 24 martie 2006, iar incepand cu 4 iunie 2007, acesta din urma anunta reluarea din nou a activitatii sale teroriste. Comunicatul este anuntat tot oficial in cotidianele Berria si Gara. Iata si cronologia evenimentelor teroriste mai importante ale ETA : 7 iunie 1968 - Primul atentat mortal comis de catre ETA in Tara Basca, José Pardines membru al GCE este asasinat ; 2 august 1968 – ETA ucide Meliton Manzanas, seful brigadei politico-sociale al Gipuzkoa, considerat unul dintre cei mai importanti tortionari in timpul regimului Generalului Franco ; 20 decembrie 1973 – O bomba explodeaza langa masina Amiralului Luis Carrero Blanco, care moare pe loc, el fiind presedintele guvernului spaniol in timpul « domniei » lui Franco si era considerat un potential succesor al acestuia ; 13 septembrie 1974 – Atentat cu bomba la cafeneaua Rolando la Madrid. Rezultat : 12 persoane prezente aflate in cafenea sunt ucisi pe loc ; 14 septembrie 1985 – Primul atentat cu masina « capcana » la Madrid. Rezultat : 16 politisti si un civil sunt ucisi ; 14 iulie 1986 – Atentat cu masina « capcana » la Madrid. Rezultat : 12 membrii ai GCE sunt ucisi. La putin timp dupa atentat, seful comando-ului, Iñaki de Juana Chaos, este arestat ; 16 iunie 1987 – Atentat cu masina « capcana » pe parking-ul Centrului Comercial Hipercor la Barcelona. Rezultat : 21 de morti si 45 de raniti ; 15 decembrie 1987 – Atentat  cu masina « capcana » in fata unei unitati a GCE la Saragosse. Rezultat : 11 morti din care 4 copii ; 19 aprilie 1995 – Atentat esuat contra viitorului sef al guvernului, Primul Ministru, José Maria Aznar ; 13 august 1995 – Atentat esuat contra Regelui Spaniei Juan Carlos ; 17 ianuarie 1996 – 1 iulie 1997 (532 de zile !) : rapirea si torturarea functionarului José Antonio Ortega Lara ; 12 iulie 1997 – Sechestrarea si asasinarea lui Miguel Angel Blanco, tanar consilier municipal al orasului Ermua in Tara Basca ; 30 ianuarie 1998 – Asasinarea la Sevilia al Consilierului Municipal Alberto Jiménez Becerril  si a sotiei sale Ascensión García Ortiz ; 28 noiembrie 1999 – Ruptura armistitiului declarat de ETA in septembrie 1998 ; 21 ianuarie 2000 – Atentat cu bomba contra lui Pedro Antonio Blanco Garcia, ofiter al Armatei Terestre in care militarul isi pierde viata ; 12 iulie 2000 – Atentat cu masina « capcana » ! Rezultat : 10 raniti grav ; 21 noiembrie 2000 – Asasinarea fostului Ministru Socialist Ernest Lluch, in propriul sau apartament la Madrid ; 6 mai 2001 – Asasinarea Senatorului si Presedintelui Partidului Popular din Aragon la Saragosse, Manuel Jimenez Abad ; 6 noiembrie 2001 – Atentat cu masina « capcana » la Madrid. Rezultat : 95 de raniti, din care 67 in stare foarte grava ; 1 mai 2002 – Atentat cu masina « capcana » in fata Stadionului Real Madrid cu cateva ore inainte de inceperea meciului. Rezultat : 9 raniti grav ; 4 august 2002 – Atentat cu masina « capcana »  in fata unei unitati militare a GAV la Santa Pola, o statiune balneara la sud-vest de Alicante. Rezultat : 2 morti, dintre care o fetita de 6 ani si 34 de persoane ranite grav ; 29 februarie 2004 – Atentat cu camioneta « capcana » la Madrid, esuat, incarcata cu 500 de Kg de exploziv ; 3 octombrie 2004 – O vasta operatiune politieneasca la Salies-de-Béarn, in Franta, permite arestarea numarului « unu » al aparatului politic al ETA, Mikel Albizu Iriarte, alias Antza, precum si compagnionul lui, Soledad Iparragirre Genetxea, numita Anboto, insarcinata cu gestiunea « impozitelor revolutionare » ale intreprinderilor ; 22 martie 2006 – Organizatia anunta un armistitiu incepand cu 24 martie 2006, orele 00h00 ; 30 decembrie 2006 – Anularea armistitiului si atentat cu masina « capcana » pe parking-ul  Terminalului 4 al Aeroportului de la Madrid. Rezultat : 2 morti si 19 raniti, din care 13 foarte grav ; 6 iunie 2007 – ETA anunta anularea armistitiului « permanent » ; 23 august 2007 – Atentat cu camioneta « capcana » in fata unei unitati a GCE la Durango ! Rezultat : 2 raniti grav ; In total in cei 39 de ani (din 1968) de activitate terorista, ETA este responsabila de uciderea a 819 persoane din care 341 de civili si 478 de militari (200 membri ai GCE). Comunitatea Autonoma Basca – CAB (Euskadi) este una dintre cele 17 comunitati autonome ale Spaniei. Impreuna cu Comunitatea Autonoma « Forale de Navarre » ea formeaza partea tarii baste inclusa in Statul Spaniol. Situata in nordul Spaniei, inconjurata de marea Cantabrique (golful Gascogne, in limba basca Bizkaiko golkoa sau golful  Biscaye), Franta, Castille-et-León, Navarre, Rioja si Cantabrie, CAB are o suprafata de 7234 km². Ea dispunand de o anumita autonomie in domeniile : invatamant, politie, sanatate, etc. cu capitala la Vitoria (Gasteiz, in basca) este compusa din trei provincii (oficial teritorii istorice- territorios históricos) : Álava (in basca, Araba), cu capitala la Vitoria-Gasteiz (in spaniola, Vitoria, in basca, Gasteiz) ; Biscaye (in basca Bizkaia), cu capitala la Bilbao in spaniola (si in basca Bilbo) ; Guipúzcoa (in basca Gipuzkoa), cu capitala la San Sebastián (in spaniola), in basca Donostia. CAB este deservita de trei aeroporturi : Foronda (Álava), Hondarribia (Guipúzcoa), Aeroportul International de Bilbao la Loiu-Lujua (Biscaye) si doua porturi dintre care mai important este cel de la Bilbao (Puerto Autónomo de Bilbao). Populatia CAB-ului este de 2 404 160, adica, 5,4% din populatia nationala, cu o densitate de 295 de locuitori/ km² si cu o speranta de viata la nastere de 74,2 ani la barbati si 82,4 ani la femei, dispunand de 4,5 medici/1000 de locuitori. CAB are propriul sau guvern, al carui sef se numeste « Presedinte » (Lehendakari, in basca) si propriul sau parlament pe care Juan José Ibarretxe (PNV) prezideaza din 2 ianuarie 1999. Principalele partide politice ale CAB sunt : Partidul Nationalist Basc (PNV-EAJ) ; nationalist de centru-dreapta, Eusko Alkartasuna (EA) ; independentist social-democrat de stanga, Partidul Popular (PP) ; spaniol de dreapta, Partidul Socialist d'Euskadi (PSE) ; socialist de centru-stanga, Ezker Batua-Berdeak (EB) ; federalist de stanga, Euskal Herritarrok (EH) ; independentist radical (actualemente interzis de catre guvernul spaniol)  Batasuna ; National-Comunist si Independentist Radical (actualemente interzis de catre guvernul spaniel) ; Partidul Comunist al Tinuturilor Baste (EHAK) ; Aralar (Euskal Herritarrok) ; independentist moderat de stanga, Partidul Nationalist Basc guverneaza CAB de dupa dictatura franchista. Ea a fost la putere si in timpul celei de-a doua Republici Spaniole, inainte de dictatura. Grupul TAT (Torturaren Aldeko Taldea), contra torturii a denuntat numeroase cazuri de tortura comisa de catre politia locala, din care ONU a recunoscut official, 17. Produsele chimice halucinogene sunt utilizate ca de-altfel si bataia sau simularea violului, amenintarile si umilirea. Dupa ce in anii 80 CAB (Euskadi) traversase o grava criza economica, astazi ea se numara printre primele cele 10 regiuni cele mai industrializate si bogate ale Europei, dupa : Regiunea Pariziana (Grand Paris - Franta), Greater London (Marea Britanie), Bavaria (Germania), Bade-Wurtemberg (Germania), Lombardia (Italia), Rhone-Alpes (RU Lyon, Franta), Comunitatea Autonoma Madriliana (Spania), Renania de Nord-Westfalia (Germania) si Teritoriul Austriei de Nord (Austria). In iunie 2007 rata somajului era de 3,4%, iar PIB-ul avea o crestere de 4,2% in ultimul an. Cu un PIB/cap de locuitor de 25.000 €, CAB se afla peste media tarilor UE, ea fiind clasata ca a doua regiune in ceea ce priveste nivelul de trai in Spania, imediat dupa Comunitatea Autonoma Madriliana. CAB dispune de doua limbi oficiale : spaniola (cu dialect catalan) si basca. Invatamantul este accesibil si recunoscut in ambele limbi ! (A se vedea si articolul autorului legat de ETA : http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.ro/2012/05/eta.html)

[3]"Le Gang des Postiches" este o celebra grupare de raufacatori (grand banditisme), o retea bine organizata si structurata, care a comis intre 1981-1986 la Paris, 111 bracaje de banca (jafuri armate), cu luare de ostatici. Anihilarea bandei a creat serioase probleme autoritatilor locale, si in special, Prefecturii de Politie-Paris care a depus eforturi uriase cu ajutorul mijloacelor mass-media pentru a pune capat terorii acestei organizati de « talhari la drmul mare ». Din investigatiile pe care le-am intreprins in acest dosar cu totul deosebit, s-ar parea ca gruparea “postiches” (numiti asa pentru ca devalizau bancile deghizati in « burghezi », purtand peruci, barba si mustata, fiind foarte politicosi cu ostatecii lor !) era considerata una dintre cele mai radicale din Franta, formata dintr-un « nucleu dur » de 6 talhari « profesionisti » (si cam tot atatia « amatori », colaboratori, de ocazie), ar fi fost adeptul unei ideologii de gerila de stanga, motiv pentru care el nu a comis crime de sange, decat accidental. Pe 14 ianuarie 1986 doua servicii specializate ale PPP (Prefectura de Politie-Paris), pe de o parte BRB (Brigada de Reprimare a Banditismului) si pe de alta parte BRI (Brigada de Cautare si Interventie) au reusit sa localizeze grupul in interiorul bancii LCL (Crédit Lyonnais, aflata pe strada Dr. Blanche nr. 39, Sectorul 16, Paris). Datorita unei decizii prost inspirate, luate de catre Raymond Mertz, seful BRB, de a-i aresta pe raufacatori prinsi in flagrant imediat dupa parasirea bancii si s-au apropiat de masina care îi astepta (un mod de a actiona nepracticat in general pentru a limita pagubele materiale si pentru evitarea pierderilor de vieti omenesti !) si nu in alta parte, intr-un loc mai propice, favorabil unor asemenea actiuni, a avut ca rezultat declansarea unei lupte de gerila de strada in care unul dintre gangsteri Bruno Berliner si un politist, Jean Vrindts au fost ucisi iar alti trei politisti grav raniti ! Ceilalti trei care au participat la jaful armat de la LCL, Jean-Claude Myszka, André Bellaïche si Patrick Geay au fost arestati intr-o vila pe strada Pins nr.28, la Yerres (sud-estul regiunii pariziene) pe 13 decembrie 1986. Ancheta lansata de catre IGS (Inspectia generala A Serviciilor Politiei Nationale – « Police de Police ») a condus la ipoteza ca in BRB exista un politist corupt, Dominique Loiseau, care ar fi fost responsabil de drama! Arestat, judecat si condamnat, dupa sapte ani de recluziune criminala el este gratiat de catre François Mitterrand in 1993. Jean-Claude Myszka se siuncide in 2003, André Bellaïche, fost sef al gruparii (ceea ce neaga si acum!) dupa o reinsertiune reusita in sociatate, astazi este patronul unui magazin de discuri pe strada Mouffetard la Paris. Nascut in 1950 pe 5 decembrie la Tunis (Tunisia), in 2007 publica o carte « Ma vie sans postiches » (First Editions) care va  inspira filmul  "Le Dernier Gang"! Intalnindu-l, nu am putut recunoaste in el un fost mare infractor, legendar ! El a rupt definitiv cu trecutul sau, fiind o reala, vie, confirmare a ipotezei ca daca dorim ceva cu adevarat si ne investim in acel ceva, putem reusi ! In varsta de 55 de ani, Patrick Geay este si astazi incarcerat. Neaga si el legatura sa cu grupul de gangsteri. El a fost condamnat pe 31 octombrie 2006 la 17 ani de recluziune ceiminala de catre Curtea de Apel Essonne care a retinut inculparea lui in 7 bracaje (jafuri artmate) si complicitatea sa in tentativa de ucidere a unui politist. Este arestat pe 14 ianuarie 1986, pe atunci in varsta de 51 de ani, pentru un bracaj tot pe str. Dr. Blanche. Disparut in 1989, dupa punerea sa in libertate conditionata de control judiciar, condamnat la 30 de ani de recluziune criminala prin contumacie in 1996, dupa 14 ani de cavala, este arestat pe 15 ianuarie 2003 la Paris, 17 ani dupa ultimul sau jaf cu « postiches », pentru ca in 2004 sa fie condamnat la 15 ani de inchisoare. Am incercat sa-l contactez, astept decizia JAP-ului (Judecatoului de Executie a Pedepselor). Cei trei complici ai sai, André Bellaiche, 45 ans, Robert Marguery, 49 ans, si Jean-Claude Myszka, 40 ans, si-au ispasit pedepsele lor. Pe 23 noiembrie Myszka et François Besse pun la punct un plan care permite evadarea lui Bellaiche cu ajutorul unui elicopter ai Crucii Rosii. François Besse este unul dintre colaboratorii « apropiati » al grupului, fost « adjunct » a lui Jacques René Mesrine (nascut pe 28 decembrie 1936 la Clichy la Garenne, regiunea pariziana, ucis de catre politie pe 2 noiembrie 1979  langa Bulevardul Periferic, "Porte de Clignancourt", la Paris), ajuns celebru pentru spargerile si evadarile sale, considerat « inamicul nr.1 al poporului » in anii’70, supranimit si « omul cu o mie de fete », sau « Robin Hood francez », desfasurandu-si « activitatea » in Franta, Canada si Elvetia. Un alt « colaborator » al lor a fost si Franck Henry, astazi cantaret recunoscut ! Atunci cand scriitorul Jean-Edern Hallier a atras atentia lui Mitterrand ca va face publica existenta lui Mazarine Marie Pingeot fata sa « ascunsa » (nascuta pe 18 decembrie 1974 la Avignon), azi scriitoare, el a fost amenintat cu moartea de catre o « echipa » compusa, la propunerea unui ministru a lui Mitterrand, din doi membri ai gruparii « postiches », Myszka si Geay, precum si a unui alt « adjunct » a lui Mesrine, Michel Ardouin, supranumit « Port-Avion », mare specialist in jafuri armate, implicat si intr-o tentaculara retea de trafic de heroina. In februarie 2001, Myszka, 45 de ani, este arestat la domiciliul sau din Aubervilliers (Seine Saint Denis, regiunea pariziana) de catre BRB. Pe 20 ianuarie membrii sai au descoperit ca el era in relatii stranse cu Michel P., (un alt colaborator « apropiat » al grupului « postiches »), fiind surprinsi impreuna, studiind noi planuri de jafuri, in sectorul 14 la bordul unui Renault Clio furat! Doua saptamani mai tarziu pe strada Alésia ei au agresat un grosist care avea la el o mare suma de bani, fugind de la fata locului cu acelas Clio condus de Mohamed C., 44 de ani, condamnat pentru 21 de delicte, un alt colaborator ocazional al gruparii. Ceva mai departe, cei doi sunt arestati de catre BRP, cu putin timp inaintea lui Myszka, care il gazduia pe Michel P., condamnat pentru 28 de delicte si crime, aflat in cavala, respectiv in UG al PPP. Suferind de nevroza carcerala, Myszka este eliberat din inchisoare in 1999 dupa ce a fost condamnat la 12 ani de recluziune criminala in 1996 pentru jafurile comise cu « postiches » intre 1986 -1987. El se siuncide in 2003. Robert Marguery, traieste azi in Tailanda. Este foarte probabil, ca « instructor », al noii generatii de infractori care isi desfasoara activitatea la Bangkok. Incercand sa-i intalnesc in 2005, in timpul ultimului meu voyage, am fost obligat sa renunt din lipsa de timp si de bani ! (Ar fi trebuit sa-mi aman plecarea, ceea ce ar fi implicat, renuntarea la biletul meu de avion si prelungirea sejurului meu cu trei zile !). In ceea ce il priveste pe « ultimul mohican » al trupei, Hayckel, el s-a retras la « umbra » undeva in imprejurimile Hammamet-ului, la Mediterana. Trecand pe acolo in 2003, respectiv, in 2005, am incercat sa-l contactez dar fara succes ! Printre colaboratorii apropiati ai « postiches » amintim si pe Raymond Betrancourt, care nu « s-a potolot » nici azi. In varsta de 60 de ani, avand la activ 27 de condamnari din 1973, de fiecare data cu pedeasa executata in penitenciar. Pe 19 februarie 2008 a fost condamnat ultima oara la un an de inchisoare privata de libertatre si la o amenda penala de 5500 de euro, pentru comercializarea unor obiecte de arta, furate. Merita sa subliniem si faptul ca cele sustrase in urma jafurilor comise de « postiches » (zeci de lingouri si sute de monezi in aur, bijuterii de valoare inestimabila, precum si mari sume de bani in lichid) niciodata nu a fost recuperate de catre autoritati ! In cei cinci ani de « activvitate » conform unor documente al PPP, ei ar fi spart si 1300 seifuri apartinand persoanelor fizice, sustragand peste 200.000.000 Fr (30.000.000 de euro), la care se pot adauga si cele 200 de miliarde de centimi (2 milioane de euro) apartinand rezervelor bancilor. Uriasa lor « avere » adunata intre anii 1981-1986 era disimulata si ascunsa prin cimitire. Ironia sortii face ca ei au « debutat » pe 29 septembrie 1981 cu un jaf armat al PNP (Banca Nationala de Paris) pe str. Dr. Blanche nr.37 si tot pe aceasta strada, la nr.39 au si incheiat cariera lor cu jaful de la LCL pe 14 ianuarie 1986, tot cu doua victime ca si pe 29 septembrie 1981. In 2004, odata cu deschiderea procesului lui Michel Fourniret (criminal si violator in serie, a se vedea si articolul autorului aparut anterior : « Michel Fourniret, un monstru sacru »), el marturiseste la proces ca averea lui considerabila provine de la « postiches » ! Cunoscand unul dintre ei in inchisoare, i-a asasinat sotia dupa eliberarea lui din penitenciar, punand mana pe o parte din averea lui, cu care si-a cumparat un castel, instaland in fiecare geam o pusca de vanatoare si finantand, ulterior, acolo, oribilele sale violuri urmate de asasinarea a sapte fete tinere pentru care a fost condamnat la inchisoare pe viata ! Printre alte grupari care practicau jafuri armate, gen « postiches » putem amintii ceea infiintata in sudul regiunii pariziene de catre de Jean-Pierre Lepape asasinat in august 1998 de catre doi banditi inarmati la Vitry sur Seine (regiunea pariziana). El era celebru pentru luptele sale de strada cu politia in 1977 cand a iesit « invingator ». In anii ’80 s-a convertit in traficul de droguri ! In urma perchezitiei efecuate la domiciliul sau de catre BRI, dupa moartea lui, au fost gasite 25 de kg. de cocaina. O alta grupare foarte cunoscuta care opera in aceasi perioada aproximativ era si « Brise de Mer » in care s-au « distins » patru subgrupari : familia Castelli-Santucci-Mattei, fratii Voillemier, fratii Guazelli si fratiiPattachinii. Acesti indivizi comiteau jafuri armate pe intregul teritoriu francez, inclusiv, in Corsica. Conform celor declarate de catre Comisarul Marion, 14 membri apatinand acestei organizatii au pierit, fie ucisi fie s-au sinucis incepand cu anii ’80. (A se vedea si articolul autorului : http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.ro/2012/05/le-gang-des-postiches-thomas-csinta.html)

[4]Action Directe este un grup armat anarho-comunist, avand ca origine MAF (Miscarea Autonoma in Franta), precum si Anti-franchismul, adica o ideologie, opusa doctrinei generalului Francisco Paulino Hermenegildo Teódulo Franco y Bahamonde (4 decembrie 1892, El Ferrol, Galitia-20 noiembrie 1975, Madrid) sef de stat spaniol (dicator) intre 1939-1975 cu titlul de "Generalísimo Francisco Franco, Caudillo de España por la Gracia de Dios", corespunzand in "Anii de plumb" in Europa (sfarsitul anilor 60-sfarsitul anilor 80), Fractiunii Armatei Rosii (in Germania) sau Brigazilor Rosii (in Italia), care a revendicat intre 1979-1987 peste 80 de atentate si asasinate, cu toate ca a fost interzis, printr-un decret inca din 24 august 1982. Ultimii militanti ai acestei organizatii au fost arestati in 1987 si condamnati ulterior (intre 1989-1994) de catre un Juriu Popular (special, format din 12 magistrati si nu simplii cetateni alesi de pe listele electorale) la Tribunalul de Inalta Instanta la Paris, cu capetele de acuzare : "Asasinarea lui Georges Besse (25 decembrie 1927, Clermont Ferrand-17 noiembrie 1986, Paris, absolvent al scolilor superioare de inalte studii : Ecole Polytechnique-X, Ecole de Mines de Paris), fost PDG (Presedinte-Director General) al unor mari institutii (intreprinderi) franceze aflate sub controlul statului, precum si al Generalului René Audran, un inalt functionar al Ministerului Apararii, inginer specializat in armament (absolvent Ecole Polytechinque-X, fost director al Afacerilor Internationale si al delegatiei generale pentru Armament al Ministerului Apararii), insarcinat cu vanzarea de arme Irak-ului, cand acesta era in razboi cu Iran-ul din 22 septembrie 1980, asasinat pe 25 ianuarie 1985 in fata domiciliului sau in localitatea La Celle Saint Cloud (regiunea pariziana), planificat la Teheran de catre gruparea iraniana "Gardienii Revolutiei" ; tentativa de asasinat al Controlorului General al Armatei Henri Blandin, precum si al Vicepresedintelui CNPF (Consiliului National al Patronatului Francez), Guy Brana, respectiv, atentatele teroriste contra sediilor INTERPOL, precum si cea al UEO (Uniunea Europei Occidentale). Action Directe, este mai exact rezultatul fuziunii membrilor GARI (Grupurile de Actiune Revolutionare Internationale) care nu au vrut sa depuna armele dupa moartea lui Franco si NAPAP (Nucleele Armates pentru Autonomia Populara) care in 1977 reuseste crearea unei "coordonari politico-militare interne in MAF. Cronologia atentatelor : 1 mai 1979 (Jean-Marc Rouillan si André Olivier), mitralierea sediul general al CNPF ; 15 septembrie 1979 explozie cu bomba la Ministerul Muncii si Sanatatii ; 16 septembrie 1979 atentat la sediul general al SONACOTRA (grup de rezidente pentru muncitori imigranti) ; 24 septembrie 1979, atentat contra CNPSDRL (Casa Nationala al Salariatilor si Delegatiei Regionale a Muncii) in Ile de France (Regiunea pariziana) ; 3 si 5 februarie 1980, atentate cu bomba contra Inspectiei Muncii ; 10 februarie 1980, atentat cu bomba contra societatii imobiliare UCPI ; 10 martie 1980, atentat contra unei societati de renovari urbane ; 15 martie 1980, atentat cu bomba contra sediului DST (Departamentul pentru Securitatea Teritoriului) ; 18 martie 1980, mitralierea sediului Ministerului Cooperari (Paris) ; 28 martie 1980, atentat cu exploziv contra sediilor GIGN (Grupul de Interventie de elita al Jandarmeriei Nationale) la Maison Alfort (regiunea pariziana) si contra unui Comisariat de Politie la Toulouse ; 5 aprilie 1980, sabotaj la Toulouse al societatii Philips (instaltii informatice) ; 15 aprilie 1980, atentat cu bomba contra Ministerului Transporturilor (Serviciul de Informatii Rutiere) la Paris ; 20 aprilie 1980, atentat cu bomba la Paris (Places de Ternes), gardianul pacii Jean-Piere Olive este ucis ; 11 iunie 1980, atentat la Aeroportul Orly, 11 raniti ; 5 august 1980 atac contra Primariei Sectorului 14 la Paris (furt de stampile, documente de identitate si pasapoarte) ; 28 august 1980, bracaj (jaf armat) la Crédit Lyonnais la Paris ; 19 septembrie 1980, atac armat contra Ecole Militaire (Paris) ; contra sediilor mai multor ministere ; contra sediilor mai multori agentii imobiliare ; contra sediilor SONACOTRA, contra cladirilor Armatei franceze ; 22 decembrie 1981, atentate contra unui dealer Auto, un restaurant, un magazin de jucarii, un magazin de imbracaminte ; 13 martie 1982, asasinarea lui Gabriel Chahine, membru GARI si indic (informator) al Politiei care a permis arestarea in 1980 a lui Rouillan si Ménigon membri ai Action Directe ; 29 martie 1982, mitralierea Misiunii Comerciale ale Ministerului Israelian al Apararii (Bulevardul Malesherbes, Paris) ; 31 martie si 11 august 1982, atac contra unor cladiri israeliene (Misiunea Comerciala, Ambasada Israeliana si Citrus Marketing Board of Israel) ; 28 mai 1982, mitralierea fatadei Bank of America ; 1 august 1982, atentat contra masinii responsabilului cu securitatea la Ambasada Israelului in Franta (in priximitatea Liceului Carnot, Paris) ; 6 august 1982, atac contra Discount Bank ; 10 august 1982, atentat contra Citrus Marketing Board of Israël la Paris si contra saptamanalului "Minute" ; 21 august 1982, atentat cu bomba (vehicul) contra doi resortisanti americani ; 31 mai 1983, lupte de strada la Paris (Trudaine), doi politisti, Emile Gondry si Claude Catola sunt ucisi, ul al trelea poltist fiind grav ranit ; 29 iulie 1983, atacun unei banci la Saint Etienne, 1 ranit ; 30 iulie 1983, bracaj contra Bijuteriei Aldebert, Paris ; 27 august, atentat contra sediului national PS (Partidul Socialist) si Ministerul Apararii ; 26 septembrie 1983, atentat contra Marinei Nationale ; 29 septembrie 1983, atentat contra Cerle Interallié ; 30 septembrie 1983, atentat cu exploziv la Palatul Congreselor din Marsilia, in proximitatea pavilioanelor americane, sovietice si algeriene cu ocazia unui targ comercial international, 1 mort si 26 de raniti ; 13 octombrie 1983, bracaj contra unei agentii a Société Générale la Paris ; 14 octombrie 1983, bracaj pe Avenue de Villiers la Paris, Crio Rizatto, membru GARI, a fost ucis si doi politisti sunt raniti ; 29 ianuarie 1984, atentat contra institutiei Panhard Levassor la Paris ; 12 iulie 1984, atentat contra Institutului al  Afacerilor Atlantice ; 13 iulie 1984, atentat contra Ministerului Apararii si Ministrului Industriei (Comando Lahouari Benchellal) ; 14 iulie 1984, atentat contre unei anexe a Ministerului Industriei (Comando Lahouari Benchellal) ; 2 august 1984, atentat contra Agentiei Spatiale Europene, 6 raniti ; 23 august 1984, tetativa de atentat contra cladarii UEO ; 28 august 1984, atentat cu bomba contra Ministerului Apararii si sediul social PS ; 20 octombrie 1984,atentat contra uzinei Messier Hispano Bugatti la Montrouge, 3 raniti (Comando Farid Benchellal) ; 21 octombrie 1984, atentat contra localurile Dassault Aviation la Saint Cloud (Comando Farid Bechallal) ; 25 ianuarie 1985, asasinatul Generalului Audran (Comando Elisabeth Van Dyck cu Fractiunea Armatei Rosii) ; 26 aprilie 1985, atentat contra FMI la Paris ; 29 aprilie 1985, atentat contra societatile TRT si SAT, 1 ranit ; 26 iunie si 17 noiembrie 1985, tetative de atentat contra Controlorului general al Armatei, Henri Blandin (Antonio Lo Muscio) ; 8 august 1985, atac contra bazei americane la Frankfurt (Germania), trei soldati americani ucisi (Black Panther, George Jackson) ; 4 septembrie 1985, cuadrupla atentat contra ATIC (Asociatia Tehnica al Inovatiei Carboniere), Péchiney, localurile Renault si Spie Batignolle, 1 ranit ; 15 aprilie 1986 tentativa de asasinat a lui Guy Brana, Vicepresedintele CNPF (Christos Kassimis) ; 16 mai 1986, atenta contra sediul mondial INTERPOL, la Paris, 1 ranit ; 5 iulie 1986 atentate contra societatilor (intreprinderilor) Thomson si Air Liquide ; 21 iulie 1986, atentat contra localurile OCDE (Ciro Rizatto) ; 1 noiembrie 1986, atentate contra Oficiului National al Imigratiei si contra birourilor Companiei aeriene Minerve ; 11 noiembrie 1986, atentat contra Directiei generale a Peugeot (Comando Clarence Payi - Sipho Xulu) ; 17 noiembrie, asasinarea lui Georges Besse, PDG Reanault (Comando Olivier Overney) pentru restructurarea activitatii (43.000 de munci precare si someri in patru ani) ; 15 decembrie 1986, tentativa de asasinat contra Alain Peyrefitte, fost Ministru al Justitiei, angajatul municipal din Provins responsabil cu examinarea vehicului moare in atentat ; 5 ianuarie 1987, atentat contra Judecatorului de Instructie antiterorist Jean-Louis Bruguirère ; 19 noiembrie 1987, atentat intr-un parking, de pe strada Falguière (Paris), trei raniti. Iata si militantii importanti ai acestei organizatii teroriste, care au fost condamnati si incarcerati. Jëelle Aubron (nascuta pe 26 iunie 1959 la Neuilly sur Seine, regiunea pariziana), pedepasa careia fiind suspendata in iunie 2004 din motive de sanatate, moare la Paris pe 1 martie 2006 de cancer pulmonar. Desi este originara dintr-o familie burgheza, inca din tinerete, ea simpatizeaza cu extrema stanga, iar din 1980 integreaza Action Directe (oficial, dizolvata printr-un decret in august 1982). Arestata pe 9 aprilie 1982, ea este condamnata la patru ani de inchisoare pentru furt si detinere de arme de foc. In 1983, casatorindu-se cu Régis Schleicher (nascut pe 31 mai 1957), un fost membru activ al organizatiei Action Directe (condamnat de doua ori la inchisoare pe viata pentru uciderea a doi politisti cu ocazia jafului de pe Avenue Trudaine la Paris in 1983, pus in regim de semi-liberate dupa 25 de detentie, in iulie 2009 si eliberat pe 26 mai 2010), baiatul unei invatatoare si al unui fost renumit sindicalist CFDT (Confederatia franceza a muncitorilor, vezi si Organizatia sindicala cu detalii : http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.com/2012/03/les-grandes-organisations-syndicales.html), care isi intrerupe studiile inainte de bacalaureat datorita ideilor sale de extrema stanga, pentru a se asocia cu diverse grupari anarhiste si comuniste, ea beneficiaza de o reducere a pedepsei, fiind eliberata conditionat pe 24 ianuarie 1984 si preia gestiunea unei librarari anarhiste, iar din 1985 intra in clandestinitate, cand organizatia se radicalizeaza si intra in alianta cu grupul terorist german FAR (Fractiunea Armatei Rosii). Ulterior, ea participa cu alti membri ai organizatiei (in special cu Nathalie Ménignon, nascuta pe 28 februarie 1975 la Enghein les Bains, Departamentul Val d’Oise, regiunea pariziana, membra fondatoare a organizatiei in 1978, condamnata in 1989 la inchisoare pe viata, eliberata dupa 20 de ani, pe 17 iulie 2008, dupa o perioada de semi-libertate din 24 iulie 2007 la Inchisoarea din Toulouse Seysses, in urma unui transfer de la Inchisoarea Bapaume, suferind de hemiplegie, in urma a doua accidente vasculare cerebrale) la o serie de atacuri si jafuri armate, in special la asasinarea Generalului-Inginer de Armanent René Audran, pe 25 ianuarie 1985 si al lui PDG–Presedinte Director General Renault, Georges Besse pe 19 noiembrie 1986. Arestata pe 21 februarie 1987 la o ferma din Vitry aux Loges (Departamentul Loiret), cu Nathalie Ménignon, Jean-Marc Rouillan (sotul lui Nathalie cu care ea se casatoreste in Inchisoarea Fleury Mérogis pe 29 iunie 1999, nascut pe 30 august 1952 la Auch, Departamentul Gers, activist extremist de stanga, la inceput in cadrul MIL-Miscare Iberica de Eliberare, o miscare anarhista, franchista spaniola fondata la Barcelona in 1971, activa intre 1971-1973, iar ulterior in GARI, respectiv, Action Directe (a se vedea si http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.ro/2012/05/action-directe-thomas-csinta.html), arestat in 1987 si condamnat in 1989 la inchisoare pe viata cu o perioada de siguranta de 18 ani pentru asasinarea lui René Audran si Georges Besse, considerat un DPS-Detinut deosebit de periculous, in regim de semi-libertate din 17 decembrie 2007, eliberat pe 2 octombrie 2008 din celebra Inchisoare marsiliana la Baumettes din motive de sanatate, fiind atins de boala rara a lui Chester-Edheim, o histiocitoza poliostotica sclerozanta care afecteaza in special membrele inferioare, soldul si genunchiul si revocat pentru viciu de procedura, apoi pus din nou in aplicare pe 19 mai 2011 in regim de supraveghere prin intermediul mijloacelor GPS cu bratara electronica : http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/12/libertatea-sub-sechestru-electronic.html) si cu Georges Cipriani (nascut pe 12 aprilie 1950 la Tunis, Tunisia, tatal factor postal, mama standardista, unul dintre ledaerii istorici ai gruparii de extrema stanga, condamnat la inchisoare pe viata ; dupa un sejur prin spitalul de psihiatrie pentru pacienti dificili din Villejuif-Paris in vara anului 1993, eliberat conditionat, definitiv, pe 3 mai 2011, dupa trei cereri refuzate in 2005, 2007 si 2009), ea este condamnata in 1989 si in 1994 la inchisoare pe viata cu o perioada de siguranta de 18 ani, fiind incarcerata la Centrul Penitenciar Freury Mérogis (Departamenul Essonne, regiunea pariziana), iar ulterior transferata cu Nathalie Ménignon, la Inchisoarea Bapaume (Arras, Departamentul Pas de Calais, nordul Frantei) in 1999. Operata de o tumoare maligna la creier (care ulterior se generalizeaza), ea este eliberata pe 16 iunie 2004, pedeapsa ei fiind suspendata conform unei legi din 4 martie 2002. In totatal, din cei 25 membrii cunoscuti ai Action Directe, 22 vor fi arestati si condamnati. Dintre ei, cei mai importanti : Hellyette Bass este plasata in 2003, sub control judiciar in cadrul unei anchete privind asociatiile de raufacatori in relatie cu institutii (intreprinderi) teroriste, precum si falsificare de documente administrative (in Dosarul "Partito Comunista Italianio"), fiind condamnata la 9 ani de privare de libertate in prima instanta, ulterior, redusa la 6 ani ; Hicolas Halfen, pentru asociere de raufacatori, la 10 ani de detentie ; Jean Asselmeyer, tot pentru asociere de raufacatori, la sapte ani de detentie, ulterior, redusa la 6 ani ; Salvatore Nicofia, pentru falsificare de documente administrative, la patru ani de detentie ; Annelyse Benoit, pentru fals si uz de fals, la 5 ani de detentie ; Bruno Baudrillart, pentru fals si uz de fals, la 7 ani de detentie, iar  Frderic Germain (Blondblond), o alta membra a Actiunii Directe, arestata pe 31 mai 1983 in timpul unui bracaj, inculpata cu capul de acuzare "asociere de raufacatori", devine un martor-cheie in cadrul fuziadei de pe Avenue Trudaine, la Paris. Unii membri ai Actiunii Directe au desfasurat si o intensa activitate publicistica si au luptat pentru drepturile omului. Jean-Marc Rouillon a tinut o cronica asupra universului carceral in Jurnalul de critica sociala  CQFD (http://cequilfautdetruire.org) si a publicat mai multe carti :   Je hais les matins, Denoël, 2001 ; Glucksamschlipszig, le roman du Gluck, l’Esprit frappeur, no 115, 2003 (ISBN 2-84405-195-2) ; Lettre à Jules, Agone, 2004 (ISBN 2-7489-0019-7) ; La Part des loups, Agone, 2005 (ISBN 2-7489-0050-2); De mémoire (1), Agone, 2007 (ISBN 978-2-7489-0069-9) ; Le Capital humain, L'arganier, 2007 (ISBN 2-912728-51-7); Chroniques carcérales (2003-2007), Agone, 2008 (ISBN 978-2-7489-0089-7) ; Les viscères polychromes de la peste brune, Editions de La Différence, 2009 (ISBN 978-2729118457); De mémoire (2), Agone, 2009 (ISBN 978-2-7489-0096-5) ; Paul des épinettes et moi : Sur la maladie et la mort en prison, Agone, 2010 (ISBN 978-2-7489-0116-0) ; Infinitif présent, Éditions de La Différence, 2010 (ISBN 978-2-7291-1880-8); De mémoire (3), Agone, 2011 (ISBN 978-2-7489-0141-2). In 2010, in cartea sa "Clervaux, instants damnés " (Clervaux, celebra inchisoare  de la  Ville sous la Ferté, Departamentul Aube, Regiunea Champagne-Ardenne, fondata in 1804), in care Régis Schleicher a petrecut peste 25 de ani, acesta descrie cu o uimitoare sensibilitate mediul carceral (ISBN 978-2-36201-015-6). In urma insistentelor lui Nathalie Ménigon, in 2004, LFDDHC (Liga Franceza pentru Apararea Drepturilor Omului si al Cetateanului) denunta conditiile inumane de detetentie ai membrilor Action Directe si solicita eliberarea lor. Franca Maϊ (nascuta Françoise Baud, 26 iulie 1959, Paris-8 februarie 2012, Paris Villejuif) celebra romanciera, actrita si producatoare franceza, i-a dedicat un poem muszical :"Ouvrez les Cages" (Deschideti Coliviile). Ea a fost in contact si cu Pierre Carette (nascut la Charleroi, in Belgia in 1952), militant marxist-leninist, principalul leader al CCC (Celulele Comuniste de Lupta), care in anii 1984-1985, au provocat 28 de atentate pe teritoriul Belgiei. In iulie 2008, conform cunoscutului  saptamanal francez "Le Point", ea isi manifesta un interes deosebit pentru NPA (Noul Partid Anticapitalist) lansat pe 28 iunie 2008 de catre LCR (Liga Comunista Revolutionara) si Olivier Besancenot (nascut pe 18 aprilie 1974 la Levallois Perret-Paris, personalitate politica franceza de extrema stanga, fiul unui profesor de fizica si a unei psiholog de scoala), titular al unei Licence de Istorie la Universitatea Paris X (Nanterre). Casatorit cu Stéphanie Chevrier (fosta directoare literara la Editura pariziana Flammarion, cu care are un copil), factor postal intre 1997-2000 in cartiere selecte pariziene (Levallois Perret si Neuilly sur Seine), in 2007, cu ocazia depunerii candidaturii sale la functia de Presedinte al Republicii Franceze, declara un venit de 1000 euro net pe luna. Dupa arestarea mai multor membrii ai Action Directe si pana astazi, mai multe grupari de extrema stanga, ca CULP (Comitetul Unitar pentru Eliberarea Prizonierilor Politici), CUDP (Comitetul Unitar al Apararii Prizonierilor Politici), CLMAD (Colectivul pentru Eliberarea Militantilor Action Directe) sau inca SR/APAPC (Ajutor Rosu/Asociatia Parintilor si Prietenilor Prizonierilor Comunisti), precum si LDH (Liga Drepturilor Omului), au militat si militeaza pentru eliberarea lor. Pe 20 februarie 2006, o bomba a explodat la Berlin, iar pe 25 februarie, un atentat contra Renault la Atena, "in semn de solidarite cu membrii incarcerati ai Action Directe" produce pagube materiale importante.

NOTA

A se vedea articolul pe Investigatie Jurnalistica

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/05/thomas-csinta-jurnalist-de-investigatii.html
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/05/thomas-csinta-jurnalist-de-investigatii.html  

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019