Sfântul Andrei sau Noaptea Strigoilor
Calendarul popular cuprinde o mare omogenitate morfologică și funcțională a multor credințe, datini și obiceiuri despre natură și nu doar. Trecerea țăranului prin anotimpuri este de fapt o perioadă complexă, de încheieri vitale ale unor cicluri de existență, denumite printr-o zi anume ce se poate numi ,,cap”, adică un început sau ,,prag”, o trecere.
În calendarul popular, sărbătoarea este denumită Sântandreiul, dar și Moș Andrei, Andrei de iarnă, fiind celebrată la data de 30 noiembrie. În calendarul ortodox, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Sfântul Apostol Andrei cel Dintâi Chemat, Ocrotitorul României. Sântandrei este o divinitate aparte geto-dacă, peste care creștinii au suprapus pe Sfântul Apostol Andrei. Noaptea de Sântandrei (29 noiembrie spre 30 noiembrie) și ,,ciclul de înnoire a timpului, care se suprapun peste perioada calendaristică a Dionisiacelor Câmpenești și cu fermentarea vinului în butoaie la popoarele tracice, păstrează numeroase urme precreștine.” În această noapte, ,,spiritele morților ies din morminte și se iau la bătaie la hotare, răspântii de drumuri și prin alte locuri necurate, folosindu-se de limbile de meliță și coasele furate din gospodăriile oamenilor. Duelurile lor durează până la cântatul cocoșilor, când spațiul se purifică și strigoii se întorc la locul lor.”
Până la începutul secolului al XX-lea, se organizau în unele zone ale țării în noaptea de Sântandrei diverse petreceri ale tinerilor asemănătoare cu Revelionul. Tinerii, pentru a fi feriți de sufletele rele, de moroi și strigoi ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele și ușile casei unde se desfășura petrecerea înainte de lăsatul serii.
Astfel, această petrecere se numea și ,,Noaptea Strigoilor”. În credința populară, strigoii erau spirite ale morților care refuză să se întoarcă în ,,tărâmul celălalt” ,,sub imboldul spiritelor malefice care din umbră le coordonează acțiunile”. În zona Hunedoarei, o informatoare din satul Goleș afirmă despre strigoi următoarele informații: ,,ăștia nu-i ști, îs lângă tine la lucru, îs oameni ca noi, dară cum au pe Satana în ei sufletele lor pleacă noaptea, le iasă din grumaz pe gură și mere atât la grajdul mărheielor (vitelor) de ieu tăt laptele și la vițăi le suge sângele.” Se credea că sunt și strigoi care nu doreau să le facă rău oamenilor.
Strigoii sunt de două tipuri în general: cei vii și cei morți. Strigoii vii sunt spirite ale oamenilor, femei sau bărbați, ce noaptea părăsesc trupul uman, mai ales la Sântandrei (Noaptea Strigoilor), Sângiorz și cu alte ocazii. Aceștia își păresesc în somn corpul și ies din casă pe horn sau pe ușă. Se întrupau sub diverse forme animaliere, ca de exemplu: lup, câine, pisică, porc, berbec, găină sau broască. Strigoi vii puteau fi: copii concepuți la sărbători mari sau în zilele de ajun; copii născuți de mame ce au furat în timpul sarcinii sau care au făcut farmece; copii nebotezați sau nelegitimi; frați născuți în aceeași lună ș.a.
Strigoii morți sunt spirite ale morților care nu ajung în Lumea de Dincolo din motive mutiple: au fost strigoi în viață, au fost oameni obișnuiți cărora nu li s-au făcut obiceiurile clasice specifice înmormântării. Ei se întorceau în viața celor apropiați, în viața rudelor și aduceau boala, moartea, durerea sau molima la animale. Strigoii morți puteau fi: copii morți și nebotezați; oameni ce au fost răi pe parcursul vieții lor ș.a.
Ziua de 30 noiembrie mai este cunoscută și sub numele de Ziua Lupului sau Ziua Ursului. Se credea că nicio altă zi a anului nu era atât de prielnică ca unii oameni să se transforme în pricolici. Procolicii erau oameni cu înfățișare de lupi, câini sau urși, ce în ajunul și ziua de Sântandrei își făceau apariția. Pricolicii erau sufletele oamenilor, care își părăseau trupul noaptea, în timpul somnului, care se rostogoleau de trei ori și aveau o nouă înfățișare: de lup sau de altă vietate, precum: câine, porc, cal, bivol, șarpe, broască. Pricolicii se deplasează pe Pământ, nu prin văzduh, asemenea vârcolacilor. Ei aveau capacitatea de a seca fântâni, atacau animale sau îi speriau pe copii.
Dimineața, pe lumina zilei după noaptea grea de Sântandrei, tinerii ieșeau în curtea casei unde usturoiul (cea mai de preț ,,armă” pentru strigoi sau pricolici) era jucat în mijlocul horei, apoi era împărțit între participanți. Usturoiul privegheat, uneori dus la biserică și sfințit, se păstra la icoană, fiind folosit peste an în farmecele de dragoste și ca leac pentru vindecarea a multor boli ale oamenilor.
Legat de interdicțiile specifice pentru această zi exista una anume, respectiv aceea de a nu se munci sub nicio formă nimic. Era interzisă orice muncă, iar din această cauză circulă o ,,poveste”: ,,O femeie a lucrat în ziua aceasta. O vecină a văzut-o și i-a zis femeii ce zi e. Ea n-a crezut și i-a răspuns vecinei că doar n-o mânca-o lupii când merge pentru ea, că altfel n-au când, că ea nu umblă pe afară. În iarna respectivă chiar așa a murit, mâncată de lupi, nu departe de casă.”
Tot de la numele Sfântului Andrei se crede că ar veni și vechea denumire a lunii decembrie - andrea sau undrea – ce e considerată luna lupilor, în care ei făceau cele mai multe pagube. Din acest motiv, Sfântul Andrei se poate considera ca fiind patronul lupilor, dar și a altor animale sălbatice.
Astfel, Sfântul Andrei reprezintă o sărbătoare ce marchează ultimul reper deosebit al timpului autumnal și ,,cap de iarnă”, la sfârșitul de an. Obiceiurile, datinile și credințele din Noaptea Strigoilor în prezent, din păcate, au dispărut în marea lor majoritate. Se crede în continuare în toate aceste tradiții și obiceiuri, însă nu se mai aplică practic mai nimic.
Bibliografie
1. Cărți
• Ghinoiu, Ion, Sărbători și obiceiuri românești, București, Editura Elion, 2003.
• Lapteș, Marcel, Anotimpuri magico-religioase, Deva, Editura Corvin, 2011.
• Stoia, Mirela Legrand, Stoia, Nicolae, Ormindea - repere monografice, Deva, Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, 2016.
2. Surse digitale
• http://www.cimec.ro/Etnografie/sf-andrei/sfantul-andrei.html.