UK Bookmakers

In umbra vietii (Partea III).Brand-uri legendare ale marilor Evadari si a marii Criminalitati franceze

Scris de Thomas CSINTA . Posted in Dezvaluiri


Motto: Cine iubeste libertatea, sfideaza moartea!

MCF este o reuniune finita de locuri (multimi) inchise (din punct de vedere matematic), dar nu ermetic (cu perete ″adiabatic″ !) din punct de vedere fizic, la traficul de obiecte interzise (stupefiantele si alcoolul ca ″alimente de baza″, iar telefoanele mobile, ca o conditie ″sine qua non″ pentru supravietuire !), in care cei obligati sa-l controleze si sa-l supravegheze, ″nu vad si nu aud″ (adica sunt surdo-muti !) din cauza unei coruptii generalizate, incontrolabile, care face ravagii in sistem !

Printre cele mai spectaculoase evadari din MCF (Mediul Carceral Francez), putem mentiona, pe langa cele amintite (″In umbra vietii. Partea II.

Evadari spectaculoase cu explozivi si arme de foc ) si reusitele de exceptie (de referinta !) ai ″clasicilor″ sau ″eroilor″ legendari (deveniti brand-uri !), care au marcat istoria marii criminalitati franeze din ultima jumatate de secol!
Este vorba desigur de Albert Spaggiari (″Creierul loviturii secolului″), Jacques Mesrine (″Inamicul public n°1″), respectiv, prietenii sai devotati si asociati in infractiuni criminale : François Besse(″Regele evadarii″), Jean-Charles Willoquet (″Frizerul″), Michel Ardouin (″Porte-Avions″), precum si ″zburatorii″ sau ″eroii aerului″ (specializati in evadari cu elicopterul) : Michel Vaujour (″Nu ma lasati liber, ma ocup eu !″), respectiv, Pascal Payet (″As al evadarii″), toti autori de lucrari autobiografice remarcabile, considerate deosebit de valoroase de catre specialistii in crima organizata, in special, pentru reconstituirea istoriei marii criminalitati franceze.
Orientati catre bracaje (spargeri, jafuri armate) de institutii financiar-bancare si societati comerciale, respectiv, de furgoane blindate (vehicule care efectueaza transferuri de fonduri intre Banca Nationala a Frantei si Bancile Comerciale), in general, cu armament ″greu″ (de razboi), respectiv, cu lmeuare de osteteci, toti au fost ″profesionisti″ si pasionati de ″munca″ lor, riscandu-si vietile cu sange rece in timpul fuziadelor (schimb intens de focuri) dintre ei si functionarii de politie sau jandarmerie care aveau obligatia sa-i anihileze.
Unii dinte ei au ″cazut la datorie″, altii fiind reincarcerati (dupa o serie de evadari spectaculoase reusite !), si-au ispasit pedepsele, fiind liberi astazi si traiesc printre noi, dand interviuri si publicand lucrari despre marile lor ″realizari″ infractionale care au marcat atat istoria criminalitatii franceze si cat cea a criminalitatii internationale.
Insa, niciunul dintre ei, nu s-a ridicat le nivelul intelectual al Profesorului si Cercetatorului in Istorie Medivala de la EHSS (Scoala de Inalte Studii in Stiinte Sociale), Philippe Maurice (fost membru activ al crimei organizate), care in 1980, datorita uciderii (″din legitima aparare″), intr-o fuziada, a doi politisti, este condamnat la moarte prin ghilotinare.
Gratiat de catre François Mitterrand, cel care inainte sa fi fost ales Presedinte al Frantei (1981-1995), intr-un interviu acordat mai multor canale de televiziune, promitea poporului francez, abolirea Pedepsei Capitale in Franta (in ciuda faptului ca cca 66% dintre ei erau favorabili acestei pedepse), dupa 23 de ani de recluziune criminala (in urma comutarii pedepsei sale cu moartea la inchisoare pe viata), devine un simbol al abolirii al acestei pedepse si a unei reinsertiuni socio-profesionale de exceptie, reusind ca inca inaintea eliberarii sale din inchisoare (in libertate conditionata sub control judiciar) in 2000 (unde obtine si titlurile supreme de doctor in stiinte, respectiv, de abilitare de a conduce cercetari de mare anvergura), sa fie numit profesor si cercetator in cadrul unor institutii universitare de renume, datorita lucrarilor sale stiintifice prestigioase (de mare valoare), pe care le-a realizat in timpul detentiei.

In ceea ce ma priveste, eu cer iertare familiilor victimelor acestuia (facut si de catre el, in mod public!), fiind foarte grav ceea ce s-a intamplat pe 7 decembrie 1979 (uciderea din culpa ai politistilor Ruelle si Croux), intelegand si suferinta lor, dar nu pot sa nu admir si sa nu apreciz acest Om (″care a invins ghilotina″), care a demonstrat, prin reinsertiunera sa sociala si profesionala, prin comportamentul sau in cadrul societatii civile, prin valorile intelectuale create (de exceptie)  in cei 13 ani de libertate (fara sa adaugam si cele create in cei 23 de ani de recluziune criminala), ca si-a meritat, pe buna dreptate, gratierea.
Este foarte probabil ca Philippe Maurice va ramane in istoria Frantei, simultan, atat unul dintre exponentii de frunte ai marii criminalitati franceze din deceniul opt al secolului trecut, cat si unul dintre cei mai reputati oameni de stiinta, specialisti in istorie medievala, ai tuturor timpurilor.
Asumand intreaga mea responsabilitate, las istoria sa ma judece ! (A se vedea si ciclul de articolele ale autorului consacrat lui Philippe Maurice, respectiv, actvitatii criminale si stiintifice ale acestuia, atat inainte cat si dupa eliberare)

Albert Spaggiari

Considerat creierul ″loviturii secolului″, in urma careia in week-endul din 16-18 iulie 1976 au fost sustrase din Banca Société Générale (SG) de la Nisa (Departamentul Alpes Maritimes, Coasta de Azur), 50MFfr (echivalentul a cca 20M€PPA ca putere de cumparare), prin spargerea a (numai !) 371 seifuri din cele 4000, Albert Spaggiari, intra in istoria criminala a Frantei, ca un as al spargerilor de mare anvergura, fara arme, fara violenta, fara ostatici.
Arestat la Nisa in octombrie 1976, el evadeaza pe 10 martie 1977, sarand pe fereastra Biroului Judecatorului de Instructie Richard Bouazis (de la 7 m), care il audia in dosarul spargerii (loviturii) secolului, in calitate de principal suspect : creierul acesteia.
Abil si carismatic, in prealabil, el a solicitat Judecatorului de Instructie insarcinat cu instruirea dosarului sau, sa-i scoata din birou pe politistii care l-au insotit, pentru ca are de facut dezvaluiri absolut inedite (in care vor aparea si numele unori personalitati politice franceze importante), ceea ce acesta va si aproba, fara ezitare.
Ulterior, i-a trimis si un mandat postal in valoarea de 3.000Ffr (cca 2.300€PPA, astazi), ca despagubire proprietarului masinii R6 (Renault 6), Albert Mandrino, pe care a sarit (cazut) in timpul evadarii si pe care a deteriorat-o.
Asteptat de catre un complice (inarmat) cu motocicleta, el dispare, fara urma, fara sa fi fost prins vreodata in timpul vietii.
Condamnat prin contumacie la inchisoare pe viata in 1979, el moare de un cancer la gat pe 8 iunie 1989 in Italia, la varsta de 56 de ani, in bratele femeii iubite, care pe 10 iunie introduce trupul sau neinsufletit in Franta, de maniera clandestina, intr-un Camping-car si il depune la mama lui pentru a fi depus in cimitirul din Laragne-Monteglin, unde s-a nascut.
El este autorul a trei lucrari autobiografice remarcabile in care descrie cu detalii viata sa de raufacator-legendar, care ulterior, au facut obiectul unor scenarii de filme de lung metraj si de televiziune (Les Égouts du paradis, in 1979, de José Giovanni dupa Albert Spaggiari. ; The Great Riviera Bank Robbery, film britanic de Francis Megahy in 1979; Sans arme, ni haine, ni violence, de Jean-Paul Rouve, in 2008).
Nascut in 1932 la Larang-Monteglin (Depatamentul Hautes Alpes, Regiunea administrativa PACA-Provence-Alpes-Cote d’Azur), in sudul Frantei, partizan si membru al OAS (Organizatia Armata Secreta, creata pe 11 februarie 1961, care lupta pentru mentinerea Algeriei ca teritoriu francez), el a luptat ca soldat francez in razboiul din Indochina franceza (1946-1954, pe teritoriul actualului Vietnam), unde inainte sa fie condamnat pe 17 august 1954 la 5 ani de munca silnica si 20 de ani de interdictie de sejur (pentru primele sale infractiuni criminale), a fost de doua ori ranit si o data decorat.
In noiembrie este transferat la Masrsilia la celabra Inchisoare Baumettes-CP (Centru Penitenciar-DISP Marsilia, Departamentul Bouches du Rhône, Regiuna administrativa PACA, 1.372 locuri, suprafata 30.370m2, deschis in 1939, o inchisoare vetuzta si suprapopulata, una dintre cele mai grele locuri private de libertate, unde au avut loc trei dintre ultimele patru executii in Franta : Ali Benyanès in 1973, Christian Ranucci in 1976 si Hamida Djandoubi in 1977.
In 1957, este eliberat conditionat si se stabileste la Hyères (Departamentul Var, Regiunea administrativa PACA), iar pe 27 ianuarie 1959 se casatoreste cu sotia sa, infirmiera, Audi, cand incepe sa si lucreze pentru Societatea Fichet-Bauche (care construieste seifuri pentru societati financiar-bancare) cu punctul de lucru la Dakar (Senegal).
In 1960 revine in Franta, pentru ca ar fi fost insarcinat cu executarea Generalului Charles de Gaulle (care sustinea eliberarea Algeriei !), de catre OAS, insa in ultimul moment, asasinatul este anulat.
Pe 27 februarie 1962 este arestat intr-o infirmerie clandestina la Villefranche sur Mer (Departamentul Alpes Maritimes, Regiunea administrativa PACA) si este din nou incarcerat la Baumettes.
In 1965, cand este eliberat, se stabileste in reginea urbana a Nisei, iar in 1968 deschide un magazin foto in cartierul Ferber si sustine dreapta nationalista (franceza).
La ″lovitura secolului″ incepe sa lucreze din 7 mai 1976, cu saparea unui tunel (in mare discretie, fara utilaje, numai cu unelte simple), care sa conduca la seifurile Bancii SG, ajutat de catre o figura emblematica a mafiei sudiste din regiunea urbana a Marsiliei, Gaetano Zampa, pentru ca in week-endul din 17-18 iulie 1976 sa incarce cei 50MFfr in genti de voyage intr-un Land Rover (4x4) si sa dispara cu complicii sai cu care au efectuat operatinunea (Le gang des égoutiers).
In ciuda unui mesaj lasat de catre Spaggiari pe seifurile SG (nu pentru a ajuta Politia, ci pentru proba materiala a loviturii sale !), la inceput anchetatorii nu au nicio pista  de urmat, iar acesta pleaca in SUA unde propune serviciile sale CIA-ului (o gresala fatala !), mentionand ca este el creierul loviturii secolului din Franta (ceea ce este transmis prin telex, politiei franceze).
La mesajul CIA din Washington, Politia Nationala franceza lanseaza o vasta operatiune, in care aresteaza cativa suspecti : Daniel Mihelucci si Gérad Vigier, iar ceva mai tarziu pe Francis Pellegrin si Alain Bournat, cand astia incercau sa negocieze vanzarea unor lingouri numerotate, Bancii Crédit Agricole, care il vor denunta pe Spaggiari.
Nestiind ca a fost ″dat in primire″, el participa ca fotograf al Metroplei Nisa in cadrul unui voyage organizat de catre Jacques Médecin, primarul orasului, in Japonia.
Este arestat la revenirea in Franta din Japonia pe 27 octombrie 1976 pe Aeroprtul International Nisa si este incarcerat la Inchisoarea Nisa-MA (Maison d’Arrêt-DISP Marsilia, 364 locuri, 23.218m2, dat in folosinta in 1887, aflata in centrul orasului).
Intre timp, Politia va perchezitiona proprietatea sa din Bezaudun Les Alpes (regiunea urbana Nisa) unde traia cu sotia sa si descopera un arsenal de arme de razboi (pusti mitraliere, pistoale automate, grenade, etc.).
La inceput Spaggiari neaga participarea sa la volituta secolului, apoi recunoaste, dar insista ca nu va da declaratii decat in prezenta celui mai important politist al Frantei, pe atunci, Honoré Gévaudan, cu care face un targ : marturiseste, in schimb solicita ca sotia sa nu fie implicata sub nicio forma in detinerea ilicita de arme la proprietatea sa.
El va fi aparat de catre Jacques Peyrat, membru al Frontului National (Partid francez de extrema dreapta), viitor Primar al Nisei, caruia dupa cinci luni de detentie  i-ar fi  destainuit planul sau de evadare.
Acesta la randul lui il acuza pe Christian Estrosi (actualul Primar al Nisei), fost campion moto, ca l-ar fi ajutat pe Spaggiari in evadarea lui, fiind el cel care il astepta sub fereastra Judecatorului de Instructie Richard Bouazis.
Conceput cu ajutorul prietenilor sai din razboiul cu Indochina si OAS, Robert Desroches si Michel Brusot, acest plan, pentru a fi mai putin riscant, trebuia pus in aplicare in Palatul de Justitie, cu ocazia audierii lui de catre Judecatorul de Instructie, care instrumenta dosarul lui, Richard Bouazis, ceea ce se va si intampla pe 10 martie 1977, la ora15h00.
Dat in UG, pe 23 octombrie 1979, Spaggiari este condamnat prin contumacie la recluziune criminala pe viata.     
Michelucci si Vigier (cei mai implicati in spargere),  Poggi, (reprezentant al mafiei din Msarsilia) si Pellegrin Bournat (in rol de subaltern), au fost toti condamnati, fiecare la opt ani de inchisoare.
Restul bandei nu a fost niciodata identificata.
Timp de 12 ani de cavala (fuga, dat in UG), cu documente false pe numele de Romain Clément, el petrece un timp in America Latina, in special in Chile, in Brazilia si in Argentina, unde cumpara o mare proprietate si face o operatie estetica la Ivo Pitanguy, dupa care revine in Europa si se ascunde, la inceput in Spania si mai tarziu in nordul Italiei (Lombardia), facand vizite dese in Franta.
In aceasta perioada divorteaza de sotia sa si se recasatoreste cu o admiratoare italianca care il va ajuta sa se ascunda in Franta in regiunea pariziana intr-un turn la Puteaux.
La inceputul anilor 80, dupa publicarea cartilor sale, in care poveste cu detalii lovitura secolului, incepe sa dea interviuri filmate din ascunzatorile sale din Spania (1983 : interviu filmat la Madrid, cu detalii despre ″Gang des Egoutiers″) si Franta (in special lui Bernard Pivot, in ″Apostrophe″), iar ulterior sa publice fotografii in presa deghizat in Mos Craciun, pentru a satiriza Politia franceza, ceea ce va amuza mult publicul francez (1977 : ″Faut pas rire avec les barbares″ ; 1978 : ″Les Egouts du Paradis″ ; 1983 : ″Le Journal d’une truffe″).
Evident, nu si Politia franceza, responsabila cu arestarea lui !
In 2000, docmente oficiale ale CIA publicate de catre NSA (National Security Archive) confirma legatura sa cu Argentina dar si cu regimul chilian a lui Pinochet (in particular cu Agentul Michael Townely, responsabil cu executia fostului ministru Salvador Allende, a lui Orlando Letelier, la Washington in 1976), precum si al Generalului Carlos Prats, la Buenos Aeres, ceea ce explica numeroasele sale deplasari in America Latina.
In sfarsit, conform unor surse, Spaggiari nu ar fi fost creierul loviturii la Banca SG din Nisa (Thierry Colombié, specialist in crima organizata si ″French Connexion″ : ″Beaux Voyous″, Editura Fayard, 2007 ; Jacques Cassandri, alias Amigo ″La verité sur le casse de Nice″, 2010).
Albert Spaggiari ramane unul dintre putinii criminali remarcabili, de mare ″calibru″ (cu numele lor figurand in fisierele centrale ale marelui bandism francez), care nu a fost prins niciodata de catre autoritatile politinesti, dupa evadarea lui, pe 10 martie 1977, din Palatul de Justitie de la Paris.

Nota: Mentionam aici ca autorul acestui articol este in posesia Procesului Verbal (in original!) al interogatoriului lui Albert Spaggiari, privind dosarul criminal : „Lovitura Secolului”, care i-a fost furnizat de catre un descendent al politistului, insarcinat cu ancheta. (Fiul acestuia, R. C.)Acest document inedit si unic, care este actualmente in verificare (in imaginea alaturata!), poate schimba cursul istoriei, pe de-o parte, atat in privinta jafului comis la Nisa in 1976, cat si in ceea ce priveste activitatile organizatiilor criminale franceze si in special, cele ale marii criminalitati („le grand banditisme”), din anii 70-90 al secolului trecut! Multumesc si pe aceasta cale proprietarului acestuia.

Jacques-René Mesrine

Pe 8 mai 1978, pe atunci in varsta de 42 de ani, aflat la cea de-a treia sa evadare, Jacques Mesrine ″sare gardul″ unei alte institutii penitenciare celebre, de la Paris, de pe strada  Santé (Sanatate), considerata ″sigura″ (de unde este imposibil de evadat !), prin escaladarea zidulului ei de 9m (cu ajutorul unei scari flexibile instalate pe zid, legand de maini si picioare doi gardieni care-l supravegheau la iesirea din celula, dupa ce recupereaza armele ascunse in plafonul fals din interiorul ei).
Cunoscuta sub numele de Inschisoarea de la Santé-MA (Maison d’Arrêt-DISP Paris, Sectorul 14 Paris, Cartierul Montparnasse, veche inchisoare suprapopulata,  deschisa in 1867, singura la Paris intra-muros, cu QVIP - cartier VIP, cu celule, de dimensiuni : 4x2,5x3m, cu 483 locuri si 682 de detinuti, probabil inchis pentru lucrari de renovare incepand din 31 iulie 2014), prin aceasta institutie penitenciara vor tranzita toti exponentii de frunte ai mari criminalitati franceze si fiecare dintre ei isi va inscrie numele in istoria acesteia.
In aceasta operatiune criminala, a sa, de mare anvergura, Mesrine il are alaturi pe prietenul si ″adjunctul″ sau, pe François Besse, o alta figura legendara al marelui banditism francez (al jafului armat, cu luare de ostatici), considerat regele evadarilor (sase evadari la activ si el autor al unor lucrari autobiografice remarcabile).
Fiind condamnat prin contumacie in 1977 la 20 de ani de recluziune criminala, pe 10 noiembrie 1978 ″scapa″ (ca prin urechile acului) de o interpelare a Politiei (cand vrea sa se razbune pe Judecatorul carte l-a condamnat), insa pe 2 noiembrie 1979 el este ucis la bordul masinii sale cu numarul de inmatriculare  83 CSG 75 (Paris), un BMW528i, la Poarta Glignancourt (nordul Parisului) de catre o echipa a BRI (Brigada de Cautare si Interventie) a PJ (Politia Judicara) din cadrul PP (Prefectura de Politie) Paris, aflata sub comanda celebrului Comsisar sef de Politie : Robert Broussard, un dusman de moarte inrait al lui Mesrine.
Originar dintr-o familie de burghezi, nascut in 1936 la Clichy La Garenne (Departamentul Hauts de Seine, Regiunea pariziana), unul dintre cei mai remarcabili criminali francezi si exponent de frunte al marelui banditism (jaf armat cu luare de ostatici, bracaje de societati financiar-bancare, furgoane blindate, evadari, etc.), Mesrine a activat cu precadere in Franta, insa a intreprins activitati criminale de mare anvergura si in Canada (Quebec), respectiv, in Europa (Italia, Spania, Belgia si Elvetia).
Desi parintii lui vor sa faca inalte studii economice si comerciale (HEC Paris-Scoala de Inalte Studii Comerciale, cea mai reputata scoala superioara de domeniul economiei si comertului), Mesrine, este exmatriculat datorita comportamentului sau viloent fata de corpul profesoral, iar in 1955 (la 19 ani) se casatoreste cu Lydia de Souza (de care se desparte in 1956) si se angajeaza in Razboiul din Algeria (pe atunci colonie franceza), ca membru al unui Comando de parasutisti.
Dupa revenirea in Franta in 1959, este decorat (ca si Spaggiari) de catre generalul Charles de Gaulle cu ″Crucea Valorii Militare″, iar din 1961 devine membru OAS (ca si Spaggiari) si devine tatal lui Sabrina Mesrine, nascuta pe 4 noiembrie, conceputa cu Maria de la Soledad, intalnita cu ocazia unei vacante in Spania.
Are loc insa si debutul sau in marea criminalitate.
Pare sa fi fost influentat negativ de executiile franceze ale prizonierilor algerieni in timpul razboiului, care l-ar fi afectat din punct de vedere psihic.
Arestat pentru prima data pe 17 ianuarie 1962 la Neubourg (Departametul Eure, regiunea administrativa Haute Normandie, nord-vestul Frantei) langa Louviers (unde parintii sai detineau o casa de vacanta), pentru o tentativa de spargere (cu trei complici) a Bancii Crédit Agricole (Banca Agroicola), el este condamnat la 18 luni de inchisoare, dar este pus in liberate conditionata in 1963, dupa ce petrece un  timp in Inchisoarea Evreux-MA (Maison d’Arrêt-DISP Lille, Departamentul Eure, Regiunea administrativa Haute Normandie, 162 locuri, deschis in 1912), respectiv, in Inchisoarea Orleéans-MA (Maison d’Arrêt-DISP Centre-Dijon, Departamentul Loiret, Regiuna administrativa Centre, 106 locuri, deschis in 1896), obtinand un loc de munca intr-o intreprindere de arhitectura interioara (prin intermediul parintilor sai, evident!).
Devenind tata pentru a doua oara (primul baiat, Bruno Mesrine, nascut in 1964), dar pierzandu-si locul de munca, devenind somer, anul urmator isi reia activitatea sa criminala cu si mai multa convingere, dar vor urma si condamnarile!
Pe 2 decemrie 1965, la sase luni de inchisoare, in Palma de Maiorca (Spania) unde este prins in flagrant in timpul sustragerii unor documente din biroul Guvernatorului Militar, fiind suspectat ca ar lucra pentru serviciile secrete franceze.
Dupa eliberare, in octombrie 1966 (cand se naste al treilea copil al sau si al doilea baiat Boris Mesrine), deschide un restsurant la Santa Cruz in Tenerife (Insulele Canare, Spania), iar in 1967, o Pensiune la Compiègne (Departamentul Oise, Franta).
Intre timp, in decembrie 1966, sparge un magazin de bijuterii la Geneva (Elvetia), iar pe 15 noiembrie 1967, jefuieste un hotel la Chamonix (Departamentul Haute Savoie, Regiunea administrativa Rhône-Alpes), la frontierea franco-elvetiana, pentru ca pe 8 decembrie sa jefuiasca o casa de moda la Paris in apropiere de Place Vandôme.
Parasit de catre sotia sa Maria de la Soledad, iar copii lui fiind pusi sub autoritatea tutelara a parintilor sai, pe 6 februarie 1968, Mesrine, scapa de Politia franceza de la arestare, care i-a emis un mandat de arestare, pentru escrocherie (numai!) si fuge in Québec (Canada), cu amanta sa Jeanne Schneider, pe care o intalneste dupa divort.
In iulie 1968 se stabilesc la Montreal si intra in servicuil milionarului Georges Deslauries, pe care il rapesc si sechestreaza pe 12 ianuarie 1969, solicitand pentru eliberarea acestuia o rascumparare in valoare de 200.000 $US, de la fratele acestuia, Marcel, insa, intre timp sechestratul reuseste sa scape de rapitori.
Pe 26 iunie 1969, Mesrine si Schneider parasesc Motelul Percé (Quebec, unde s-au refugiat) dupa eveniment si pleaca fraudulos in SUA.
Intre timp, fiind descoperit cadavrul lui Évelyne Le Bouthilier (administratorul Motelului), Mesrine si Schneider, sunt arestati la Texarkana (Arkansas) si extradati in Quebec, unde sunt inculpati de crima si rapire, respectiv, de sechestrare de persoana.
Declarat ″Inamicul public nr.1″, cel pe care Michel Ardouin (″Porte-Avions″), un prieten si apropiat complice la jafuri numea : ″mare bandit, orgolios si egoist″, la coborarea pe Aeroportul din Montreal, in fata jurnalistilor si al publicului prezent (care isi dorea o autonomie teritoriala fata de Canada), rosteste celebra fraza a Generalului Charles de Gaulle : ″Vive le Québec libre″ (Traiasca Quebec liber).
In ″semn de solidaritate″ cu populatia din Québec.
Achitati pentru uciderea lui Évelyne Le Bouthilier in ianuarie 1971, ei raman, condamnati la 10 ani, respectiv, la 5 ani de detentie criminala pentru rapirea si sechestrarea lui Georges Deslauries.
Desi pe 17 august 1969, ei avadeaza din Inchisoarea Percé, sunt prinsi de catre politisti in cursul zilei urmatoare si sunt incarcerati la Inchisoareaa federala Saint Vincent de Paul (Laval, Québec, deschis in 1873 si inchis in 1989, fiind declarat monument istoric national, ocupat pe atunci cu 62 de detinuti paziti de catre 65 de gardieni!), de unde luni, pe 21 august 1972 evadeaza cu alti cinci detinuti printre care si celebrul Jean-Paul Mercier (un raufacator notoriu din Quebec, originar din Sainte Agathe de Lotbinière, la cca 50 km de orasul Québec, pe atunci in varsta de 27 de ani, autor a peste cinczeci de jafuri armate, considerat de catre unii chiar mentorul lui Mesrine, care mai avea de efctuat 24 de ani de recluziune criminala), Michel Lafleur, André Ouellet, Pierre Vincent si Robert Imbault, conform unui plan care ar fi fost organizat cu ajutorul unei prostituate Suzanne Francoeur, prietena lui Mercier si si pus in aplicare cu concursul lui Jocelyne Deraiche, prietena lui Mesrine (condamnata si ea, ulterior, pentru compliciate la evadare, la 23 de luni de inchisoare).
In ceea ce o priveste pe Jeanne Schneider, ea va fi transferata in Franta si isi va ispasi pedeapsa la MA-Fleury Mérogis din Regiunea pariziana.
In ziua de 26 august 1972, Mesrine si Mercier jefuiesc doua institutii financiare ale Casei Populaire Desjardins in satele St-Bernard-de-Dorchester si St-Narcisse-de-Beaurivage (din regiunea natala lui Mercier) la intervale de zece minute, sustragand suma de 26.000$US, iar pe 28 august, Toronto Dominion Bank la Montreal, repetand operatiunea pe 31 august.
Pe 3 septembrie, in incercarea lor (Mesrine si Mercier) de a elibera trei prizonieri din Inchisoarea St Vincent de Paul, Mesrine raneste grav doi politisti, iar pe 10 septembrie, la un control de rutina, aproape de St Louis de Blandford (Québec), la un exercitiu de tragere (in padure), el ucide cu sange rece doi agenti de securitate (de vanatoare), Médéric Côté si Ernest Saint-Pierre.
In octombrie, dupa alte spargeri si jafuri armate la Montreal, Mesrine si Mercier se refugiaza in SUA (la New York), de unde cei doi pleaca cu amantele lor in Venezuela.
La sfrasitul lunii noiembrie, Mercier revine in Québec, unde isi continua activitatea sa criminala, iar Mesrine revine in decembrie in Franta (cu prietena sa din Québec Jocelyne Deraîche) si comite mai multe spargeri la casieriile uzinelor din Gisors (Depaetamentul Eure, Regiunea administrativa Haute Normandie) in valoare de 320.000 (cca 200.000€PPA), respectiv, 280.000Ffr (cca 150.000€PPA), dar pe 5 martie 1973, in timpul unei altecractii cu o casiera intr-un bar (indreptand pistolul asupra ei), raneste grav un politist care intervine, iar pe 8 martie este arestat la Boulogne-Billancourt (estul parizian) si in mai 1973, el este condamnat la 20 de ani de recluziune criminala.
Comparand in fata Tribunalului Corectional din Compiègne, pentru o afacere minora (de escrocherie, un dosar prafuit, aflat pe rol inainte de plecarea lui in Canada), pe 6 iunie, evadeaza din tribunal, luand ostatec Presedintele lui, gratie unei arme ascunse intr-o toaleta de catre complicii sai (si ei tot de origine burgheza, ca intre ″burghezi″), Michel Ardouin (un reprezentant de frunte al marelui bandistm francez din anii 70-80, respectiv, al ″Latino Connexion″ si proxenet notoriu, supranumit de Mesrine ″Port-Avion″ datorita staturii sale impozante si arsenalului militar de care dispunea, autor al celebrelor lucrari autobiografice: ″Une vie de voyou″, Fayard, 2005; ″Mesrine mon associé″, Toucan, 2008; ″Dernières nouvelles du Milieu″, Manufacture du Livre, 2013) si Allain Caillol (un reputat criminal si traficant de stupefiante francez, de orientare marxista, condamnat la 20 de ani de recluziune criminala pentru implicarea sa in rapirea si sechestrarea baronului belgian Eduard-Jean Empain in 1978 si la 8 ani pentru trafic de cocaina in 2001, care cu Mesrine a participat la mai multe jafuri, autori al cartilor autobiografice de referinta: ″Lettres en liberté conditionnelle″, Éditions Pocket, 1991 ; ″Lumière″, Éditions Le Cherche Midi, 19 janvier 2012).
Intre timp, in decembrie 1972, Mercier este capturat la Montreal cu Suzanne Francoeur, amandoi fiind inculpati pentru uciderea celor doi agenti de vanatoare.
Pe 7 mai 1973, la procesul sau acesta pledeaza vinovat, spre marea mirare ai celor prezenti in sala si este condamnat la inchisoare pe viata.
Dar (asa cum a si afirmat la proces !), el evadeaza din nou de la Inchisoarea St Vincent de Paul, in compania celor cu care a evadat cu un in urma : André Ouellette, Robert Imbeault si André Ouellette (arestati ulterior) si cu un nou candidat la evadare : Gilles Gingras.
Insa peste doua luni de cavala, este din nou arestat.
Dar, pe 23 octombrie 1974, el evadeaza din nou (fara sa banuiasca  ca va fi pentru ultima oara !), insotit de un alt detinut Richard Blass, fiind ajutata de catre Jocelyne Deraîche (prietena lui Mesrine) si Carole Moreau (prietena unui alt detinut Pierre Vincent, aflat in libertate), care vor introduce arme de foc in inchisoare (in gentile lor), in timpul vizitei.
Vor dispare la bordul unui Ford Thunderbird garat in proximitatea penitenciarului.
Pe 31 octombrie 1974, Jean-Paul Mercier, Pierre Vincent et Robert Frappier (un amic al lor si el cunoscut raufacator) ataca Banque Royale de Canada, dar la iesire sunt surprinsi de o echipa de politisti sub comanda Lt. Jacques Boisclair, iar in urma unui schimb violent de focuri (fuziada), Mercier este atins la picior si la cap.
Reusind sa urce intr-o masina parcata langa banca si sa fuga, din fericire pentru unii si din neferire pentru el, loveste una, nu foarte departe de locul jafului.
A doua zi, in apropierea accidentului (de unde va continua sa fuga pe jos !) este descoperit mort, cu un pistol de calibru.45 in mana si cu o mitraliera M-1, agatata de centura sa.
In aceasta perioada, in Franta, pe 21 iunie 1973, Mesrine jefuieste Imprimeria Lang (sectorul XIX, Paris), sustragand salariul angajatilor: 1,5MFfr (cca 1M€PPA-in putere de cumparare, astazi).
Dupa o vacanta extravaganta la Trouville (o localitate turistica medievala, Departamentul Seine Maritimes, Regiunea administrativa Haute Normandie, pe coasta de nord a Frantei), va comite alte spargeri de banci: pe 6 august o Banca LCL si pe 27 septembrie, alte doua, fiind arestat pe 28 septembrie 1973 de catre celebrul Comisar sef parizian Robert Broussard (devenit ulterior Prefect al PP Paris, care a  participat la solutionarea mai multor operatiuni criminale de mare amploare, printre care amintim, Dosarele Baronului Empain, French Connexion, precum si cel al activitatii criminale a lui Mesrine, inclusiv, la lichidarea acestuia pe 2 noiembrie 1979).
Evenimentul are loc in apartamentul sau parizian a lui Mesrine (din str. Vergniaud, sectorul XIII), dupa ce timp de 20 de minute, el negociaza cu acesta (si oamenii lui de la BRI-Brigada de Cautare si Interventie), caruia la intrare îi ofera si un pahar de sampanie, in timp ce in interior, prietenul lui si fostul sau coleg de celula Jean-Charles Willoquet (o alta figura emblematica al marelui banditism francez), incearca sa organizeze o ″evadare″ din apartament.
Acesta reuseste sa fuga (fiind arestat, insa pe 1 decembrie 1975) cu ajutorul sotiei sale Martine (care intervine din exterior), dar Mesrine (omul cu o mie de fete!), in sfarsit, este prins si incarcerat la MA-Fresnes (Regiunea pariziana).
Condamnat pe 18 mai 1977, la inca 20 de ani de recluziune criminala pentru jaf armat, port ilegal de arma de foc, de catre Juriul Popular (Curtea cu Jurati) Paris, prezidat de catre Judecatorul Charles Petit, el este tranferat la MA-Santé, ca DPS (Detinut de supravegheat cu prioritate), in  sectorul QHS (Cartier de Inalta Securitate), devenit ulterior QI (Cartier de Izolare: lumina aprinsa 24h/24h, fara contact cu populatia carcerala, fara vizite, fara niciun fel de activitate lucrativa sau socio-culturala).
In perioada arestului sau preventiv, scrie cartea „L’Instinct de Mort”, care apare in 1977 (deci inainte de procesul lui!) in care revedica uciderea a 39 de persane.
Insa, peste un an, pe 8 mai 1978, Mesrine da o lovitura de gratie securitatii acestei celebre institutii penitenciare, considerata una dintre cele mai sigure de catre autoritati.
Cu complicitatea personalului penitenciar, Mesrine introduce arme de foc in inchisoare pe care le ascunde intr-un  plafon dublu (creat de el) in celula sa si in compania lui Francois Besse (un alt exponent de frunte al jafului armat francez de mare anvergura si prieten cu Mesrine), respectiv, Carman Rives (care este ucis de catre politisti), reuseste sa evadeze!
O evadare fara precedent in istoria criminala franceza, care uimeste o lume intreaga: atat societatea civila (franceza, dar si internationala), cat si AP (Administratia Penitenciarelor), respectiv, autoritatile politienesti si judiciare.
Pe 26 mai, cu Besse jefuiesc celebrul Cazino Deauville (Departamentuul Calvados, Regiunea administrativa Basse Normandie, pe coasta de nord a Frantei), fondat in 1912 de catre Ducele de Morny, apartinand Grupului Lucien Barrière (grup francez de hoteluri de lux si cazinouri), de unde sustrag 80.000Ffr (cca 50.000€PPA) si ranesc doua persoane, luand ostatec o familie de fermieri.
Desi Jandarmeria Nationala mobilizeaza 300 de functionari si GIGN-ul (Grupul de Interventie de elita a Jandarmeriei Nationale) pentru prinderea lor, gangsterii reusesc sa fuga si continua cu alte bracaje (reusite) in regiunea pariziana, printre care cea mai semnificativa este cel al Société Générale de Raincy, pe 30 iunie 1978 de unde sustrag cca 350.000€PPA.
Pe 10 noiembrie 1978, cu Jean-Luc Coupé (un coleg de ″breasla″, reputat raufactor si el), pentru ca Besse il refuza (considerand ca este vorba de o razbunare personala si inutila !), ″Inamicul Public nr.1″, incearca sa rapeasca Judecatorul Charles Petit, Presedintele Curtii cu Jurati (Juriul Popular) de la Paris, cu intrega sa familie, pentru a se razbuna pe el (legat de condamnarea lui !), insa acesta nefiind acasa, in asteptarea lui, familia previne Politia, iar Mesrine este obligat sa fuga.
Pe 21 iunie, cu un alt prieten, specialist in jafuri armate Michel Schayewski (supranumit „Vikingul”), rapesc miliardarul Henri Lelievre, iar dupa 28 de zile de sechestrare solicita suma de 6MFfr (cca 4,5M€PPA, astazi), pe care o cheltuiesc pe obiecte de lux (bijuterii, ceasuri, parfumuri, etc.) si cumpara un BMW 528i, in care Mesrine, pe 2 noiembrie 1979 va fi ucis (intr-o ambuscada!) de catre politistii de la BRI aflata sub comanda Comisarului Sef Robert Broussard, dusmanul lui de moarte.
In august, o unitate speciala de lupta Anti-Mesrine este creata cu politistii de la BRI (Brigada de Cautare si Interventie) si OCRB (Oficiul Central de Reprimare al Banditismului) al PP (Prefecturii de Politie) Paris.
Intre 29-31 octombrie, Mesrine este reperat de catre Maiorul  Emmanuel Farrugia si Capitanul Paul Rément, oamenii Comisarului Sef Lucien Aimé-Blanc,  seful OCRB (un alt renumit politist, specializat in marele banditism francez sudist din Marisilia, ulterior, Controlor general al Politiei Nationale -„Police des Polices”), un rival al lui Robert Broussard (devenit ulterior Directorul general al PP Paris), iar pe 2 noiembrie 1979, la ora 15h20, acesta, in masina sa BMW528i inmatriculat cu numarul : 83 CSG 75 in compania lui Sylvia Jeanjacquot, prietena lui (fosta prostituata si specializata in furturi, nascuta in 1951, care in aceasi zi, pe 2 noiembrie isi sarbatorea 28 de ani!), este incercuit de catre politistii de la BRI la Poarta Clignancourt (Paris).
La un moment dat, in fata acesteia dintr-un camion acoperit cu prelata, 21 de cartuse sunt trase asupra lui, dintre care 18 vor fi extrase la autopsie din corpul sau.
Vorba lui Mesrine, catre Broussard cand acesta l-a arestat la el acasa pe 28 septembrie 1973: „In patru ani voi fi liber” (ceea ce a in mare a fost adevarat!), respectiv,  ”Data viitoare cand ne vom intalni va castiga cel care va trage primul” (si acest lucru a fost adevarat, numai ca din pacate pentru el, au fost oamenii lui  Broussard cei care au tras primii!).
Grav ranita, Sylvia isi pierde un ochi in fuziada si intr-o alta carte aparuta in Editura Plon, 2011 : „Ma vie avec Mesrine” (Viata mea cu Mesrine), ea povesteste cu deatalii relatia ei cu Mesrine (prima intitulata: ″L’Instinct de vie, 18 mois de cavale avec Mesrine”, publicata in 1988), dar si faptul cum, timp de 28 de ani, BMW-ul metalizat al acestuia a ramas sigilat de politie si garat intr-un parking al acesteia la Bonneuil sur Marne (Departamentul Val de Marne, Regiunea pariziana) inainte sa fie distrusa pe 14 mai 2007,  de catre o firma de dezmembrari auto la Athis Mons (Departamentul Esonne, Regiunea pariziana).
In masina lui a fost identificat (conform documentelor politienesti!) un intreg arsenal militar (grenade, pistoale automate si mitraliere, etc.).
In incheiere, mentionam ca moartea lui Mesrine ridica o serie de probleme legate de legitima aparare.
Politistii de la BRI ar fi tras asupra BMW-ului sau fara sa-l fi somat!
Exista doi martori oculari (in afara de prietena lui din masina), care au depus marturie in acest sens, dupa ce familia Mesrine a solicitat in 2000 instruirea unui dosar judiciar in acest sens.
Este vorba de Guy Poynet, patronul unui bar „Le Terminus”, care a fost prezent „accidental” la fata locului (fiind in fata barului sau, pe trotuar!), fara sa fi fost audiat in acest dosar si care a auzit cand cel care a dat comanda de tragere a strigat: „Bouge pas! T’es fait!” (Adica: nu misca, esti terminat, lichidat, in jargon politienesc!), respectiv, Geneviève Adrey, pe atunci studenta la muzicologie, care era de cealalta parte, pe trotuarul de vis-a-vis, cu o prietena a ei, intr-o cabina telefonica, la citiva pasi de BMW-ul lui Mesrine, care si a a confirmat faptul ca asupra lui Mesrine ar fi fost deschis focul fara somatie!
Pe 14 octombrie 2004 magistratii care au instruit dosarul ajung la concluzia incetarii urmarii penale ai politistilor de la BRI (si al lui Broussard, evident!) care l-au ucis pe Mesrine, motivand ca acestia nu ar fi incalcat legislatia legitimei aparari.
Cum pe 6 octombrie 2006 Curtea de Casatie franceza a declarat inaceptabila anularea hotararii judecatoresti, pronuntata pe 1 decembrie 2005, in urma apelului facut de catre familia Mesrine, sentinta din dosarul uciderii lui Mesrine (adica ″non-lieu″, in jargonul judecatoresc), a ramas definitiva!
Fara sa cunosc dosarul pana in cele mai mici detalii, cred ca doua elemente au contribuit la aceasta decizie, intr-o sinergie mai mult sau mai putin fortata: pe de-o parte, daca avem incredere in procesul verbal al politistilor, Mesrine detinea un arsenal militar in BMW-ul lui, iar pe de alta parte, somatia este un act militar caruia sunt supusi jandarmii (MAN) si nu politistii (MI), iar legitima aparare in niciun caz nu este supusa efectuarii unei somatii.
In orice caz, ceea ce este cert, este faptul ca in momentul atacului, Mesrine era inofensiv, nu era inarmat (nu tinea arma in mainile lui!), deci nu avea intentia (si nici posibilitatea) sa traga in politistii de la BRI sau sa riposteze!
Ca si Spaggiari, Mesrine este inmormantat la Clichy La Garenne, unde s-a nascut.
In BMW-ul lui, anchetatoii au gasit si o caseta pe care Mesrine a inregistrat catre Sylvia Jeanjacquot urmatorul mesaj: „Daca vei asculta aceasta caseta (in absenta mea!), inseamna ca sunt intr-o celula din care nu se poate evada”!
Ceea ce a sugerat anchetatorilor ideea, ca daca Mesrine ar fi fost somat, el nu s-ar fi predat!
Din contra, ar fi ripostat cu violenta (avand in vedere arsenalul lui din dotare) si  fuziada (schimb intens de focuri) dintre el si poltistii de la BRI, sigur ar fi provocat si victime colaterale!
Si n-ar fi fost exclus sa se fi intamplat asa.
Insa, nu trebuie sa uitam nici faptul ca pe 28 septembrie 1973,  cand Comisarul Broussard a venit cu echipa sa de politisti de la BRI sa-l aresteze la el acasa (fiind in compania lui Jean-Charles Willoquet, care reuseste sa fuga!), Mesrine, s-a predat, sfidandu-l pe acesta cu zambetul pe buze: „In patru ani voi fi liber”!
Deci, cine poate stii cu certitudine, cum ar fi reactionat, atunci, Mesrine?
Fiind absolut imprevizibil, nimeni!
In incheiere, facem totusi mentiunea ca, indiferent de ceea ce justitia a decis in dosarul decesului lui Mesrine, realitatea este ca el a fost totusi executat (si fara mila!), de catre politistii de la BRI, daca nu chiar si... asasinat!
Iar placerea se si poate „citi” pe fata Comisarului Broussard (in imaginea alaturata), imediat dupa ce acesta deschide usa BMW-ulul, in care il vede pe Mesrine ciuruit de gloante, fara suflare!
Cu alte cuvinte, lichidarea lui Mesrine, a facut parte din planul lui de capturare.
Deci, nici nu mai conta pentru Broussard ca si Sylvia Jeanjacquot a fost atinsa si ea, fiind grav ranita!
„Le gros poisson a été abattu” (pestele mare a fost ucis!), acesta era cel mai important lucru pentru reputatul Comisar, care din lichidarea lui Mesrine a si facut un scop in viata!
Este insa adevarat si faptul ca pentru Mesrine, considerat si supranumit, Inamicul Public nr.1, atat in scrierile cat si in interviurile sale, Broussard si echipa sa de la BRI erau un subiect de satira si umor!
Pentru ca nu putea fi condamnat la moarte (in lipsa unor probe materiale certe, indiferent de ceea ce declara si scria el in cartile lui!), iar incarcerarea lui, nu insemna neaparat si o garantie a executarii pedepsei (considerata de-altfel mult prea blanda!), mai mult ca sigur, o lege de tip Talion a fost „votata” de catre oamenii de la BRI contra lui, evident in secret (si n-ar fi exclus, probabil si cu acordul autoritatilor politice ale vremii), care i-a fost si aplicata, intr-adevar, in siguranta, cu maxima eficacitate, la locul si momentul potrivit!
Mesrine si Sylvia Jeanjacquot, care isi sarbatorea cea de-a 28-a aniversare pe 2 noiembrie 1979, ieseau intocmai in oras pentru a sarbatori acest eveniment, care era bine cunoscut de catre politistii de la BRI si OCRB.
In concluzie, lor nu le-a ramas dacat sa-i prinda BMW-ul intr-o ambuscada (prin surprindere), intr-un loc stabilit (fixat inainte), unde ei din camionul cu prelata, sa poata deschida focul asupra acestuia, astfel incat, niciodata, sa nu mai fie necesara trimiterea lui in fata unei Juriu Popular (Curte cu Jurati).
Niciodata!

François Besse

Nascut in 1944 la Cognac (Departamentul Charante, Regiunea administrativa Poitou-Charantes, sud-vestul Frantei), supranumit „Regele evadarii″ (pentru cele sase evadari reusite ale sale!), François Besse este un raufacator-criminal (inregistrat in fisierul central al marelui banditism francez), care a devenit celebru dupa evadarea pe 8 mai 1978 de la Inschisoare de la Santé (Paris), cu Jacques Mesrine, si caruia i-a fost prieten si asociat (″locotenentul″ lui Mesrine), in jafurile comise, pana la lichidarea (uciderea) acestuia de catre BRI Paris, pe 2 noiembrie 1979.
Dintr-un tata refugiat spaniol in Franta, cu idei republicane (condamnat la moarte in Spania) si o mama fosta sotie a unui serbo-croat (care s-a siuncis), ″Petit François″ (datorita taliei sale mici), abandoneaza scoala la 14 ani.
Prima arestare pentru cambriolaj (furt) si prima evadare: la 17 ani!
La numai varsta de 19, de ziua mortii lui Kennedy: prima condamnare, cand isi descopera si vocatia de bandit si inclinatiile sale catre jafuri armate, luare de ostatici, etc., pentru ca pe 19 martie 1971, sa fie condamnat la sapte ani de detentie criminala de catre Juriul Popular Gironde (Curte cu Jurati) pentru jaf armat si incarcerat la Inchisoarea Gardignan-MA (Maison d’Arrêt-DISP Bordeaux, Departamentul Gironde, Regiunea administrativa Aquitaine, Comunitatea urbana Bordeaux, 407 locuri, 6ha suprafata, deschis in 1967, reputat pentru sinucideri), de unde evadeza pe 7 mai 1971, dupa ce a reusit sa sparga geamul celulei sale (din ″hygiaphone″, sticla ultrarezistenta, folosita si in inchisori de maxima siguranta la Parloir), creand un choc termic (incalzindu-l cu o bricheta si racind brusc cu apa rece), apoi, sarind de la etajul 1 cu jutorul unei coarde confectionata din cearceafurile aflate in dotare, ale institutiei penitenciare.
Totusi, aici ″Micul François″, face si ceva util: isi reia studiile si obtine un CAP (Certificat de Aptitudini Profesionale), un fel de diploma de scoala profesionala, ceea ce este desigur un pas inainte in instruirea lui, avand in vedere faptul ca inainte de abandonarea studiilor sale (la numai 14 ani) nue era decat titularul unui Brevet de Colegiu (Examen de capacitate de scoala generala).
Peste cateva zile, ″Regele evadarii ″ jefuieste un Drugstore (magazin care are in gestiune o farmacie dar si alte produse comerciale de prima necesitate: tabac, ziare sau alimente si chiar imbracaminte, cu precadere in SUA si Canada)  la Angoulême (un oras din zona de unde el este originar) si sustrage 800.000Ffr (cca 650.000€PPA, astazi).
In 1972, datorita unei spargeri avortate (soldate cu esec) cu un alt raufacator, este arestat si reincarcerat, unde se si casatoreste, dar evadeaza din nou, sapand un tunel din curtea interioara in exterior sub un foisor (mirador) in 1974.
Din nefericre pentru el, dupa numai 20 de ore este reperat si arestat, incarcerat la MA-Fresnes, iar ulterior condamnat la 15 ani de recluziune criminala, de unde insa evadeaza pe 20 octombrie 1975, dupa ce taie cu un bomfaier metalic (introdus prin Parloir), grilajul celulei sale.
Din nou in libertate, jefuieste in martie 1976 SFFE (Société Financière pour la France et l’Etranger), dar este prins si arestat din nou, apoi incarcerat din nou la MA-Frenes, dar in QHS (Cartier de Inalta Securitate) cu un regim special (foarte sever !) de viata.
La inceputul anului 1978 il conoaste pe Mesrine (care si el este locatar al QHS, condamnat la 20 de ani de recluziune criminala pe 18 mai 1977) la MA-Frenes si cu care se imprieteneste.
In inchisoare (in special, in Sectorul  QHS, devenit ulterior OI-Cartier de Izolare) vor crea o miscare de revolta contra QHS (QI)-uri, prin intermediul Cotidianului ″Libération″, motiv pentru care in primavara amandoi sunt transferati la Inchisoarea de la Santé, de unde cu un alt complice Carman Rives (pe atunci in varsta de 26 de ani condamnat la inchisoare pe viata) pe 8 mai 1978 reusesc o evadare spectaculoasa, imbracati in uniforme de gardieni, cu ostatici dupa, escaladand zidul de 9m inaltime al inchisorii, cu ajutorul unei scarii flexibile din interior si a unei corde din exterior.
O evadare reusita !
Dintr-o inchisoare din care se considera ca nu se putea evada, la ora 10h30, luni pe 8 mai 1978, Mesrine si Besse erau deja disparuti fara urma !
Chiar daca Rives (neinclus initial in planul de evadare !) a fost ucis de catre politisti (Mesrine sustine ca acesta fizic nefiind pregatit, ar fi cazut de la sapte metri in exterior, ceea ce l-ar fi imobilizat la sol), aceasta evadare este un succes, fiind organizata cu multa pricepere si a functionat pe baza unui plan minutios conceput, cu multe obstacole, ale caror detalii sunt necunoscute cu exactitate, pentru ca versiunile celor implicati sunt diferite.
Inainte de aceasta evadare, fiecare dintre ei avea deja la activ, trei evadari reusite !
Asocierea Mesrine-Besse conduce la mai multe lovituri (jafuri armate cu luare de ostateci) reusite in lunile care urmeaza.
Mai intai un jaf la un magazin de arme la Paris pe 16 mai (10 pistoale automate furate si 20.000Ffr (cca 15.000€PPA, astazi)
Apoi urmeaza Cazinoul de la Deauville, pe 26 mai 1978, de unde sustrag 80.000Ffr (cca 60.000€PPA), lasand in urma a doi raniti si inca 53.000€ ca rascumparare pentru mama si sotia unui agent bancar pe care îi iau ostatici.
Mai traziu, pe 30 iunie 1978, urmeaza jaful de la Société Générale (SG) de Raincy, de unde sustrag 450.000Ffr (cca 350.000€PPA).
Ei se despart cand Mesrine vrea sa se razbune pe Judecatorul Charles Petit, Presedintele Curtii cu Jurati (Juriul Popular) Paris, pentru ca l-a condamnat la 20 de ani de recluzine criminala, ceea ce Besse („titular” a sase evadari!) nu aproba si pleaca ″la munca″ in Belgia, dar unde la scurt timp este arestat, pe 11 martie 1979.
El evadeaza insa pe 26 iulie 1979 cu ajutorul unor complici (sora sa Noëlle, respectiv, vizitatorul de inchisori Michel Cheval, care o gaduia pe ea in perioada vizitelor ei).
Prezentata ei de catre avocatul lui Besse, Michel Graindorge, Noëlle patrunde in Palatul de Justitie la Bruxelles (unde urma sa aiba loc procesul), imbracata in tinuta de avocat si ascunde sub boxa acuzatilor doua arme de foc (un pistolet 9mm si una automata), respectiv, cheile unei motociclete, cu care Besse dispare dupa evadre, intr-un loc aranjat de catre Cheval.
Dupa care „Tiparul” (devenit intre timp, dupa moartea lui Mesrine pe 2 noiembrie 1979, „Inamicul public n°1”) intreprinde o lunga cavala (fuga, sustragere in timpul unui mandat de arestare in vigoare) in „solo”, la inceput in America Latina (ca traficant de arme), iar ulterior in Belgia, respectiv, in Franta si Spania (ca traficant de droguri), unde va fi arestat dar reuseste sa evadeze di nou luand ostatec un vames pe care il abandoneaza intr-un Parking subteran al Palatului de Justitie la Perpignan (in sudul Frantei, la frontiera franco-spaniola).
Mentionam aici ca desi la inceput, avocatul acestuia, Michel Graindorge a fost presupus complice la aceasta evadare (facand patru luni de detentie provizorie), ulterior el a fost achitat, Noëlle insa a fost condamnata la 18 luni de inchisoare cu suspendare, iar Michel Cheval la 36 de luni.
In iulie 1982 este arestat din nou la Valenta (in Spania), iar in februarie 1983 este transferat la Madrid, insa in timpul transferului el evadeaza din Furgonul celular al Politiei (vehicul cpmpartimentat in celule, utilizat pentru transferurilor detinutilor), in care acesta este imbarcat.
Revine la Paris cu un sofer de taxi pe care il ia ostec, rapindu-l si sechestrandu-l timp de 48 de ore.
Pe 23 noiembrie 1986, Besse organizeaza (cu un elicopter al Crucii Rosii) evadarea lui André Bellaïche, fost membru al bandei criminale „Le Gang de Postiches” (Banda  cu masti, deghizati in burghezi, purtand peruci, barba si mustata, foarte politicosi cu ostatecii lor), o celebra grupare de raufacatori-criminali (specialzata in jaf armat), bine organizata si structurata, considerata una dintre cele mai radicale din Franta, formata dintr-un ″nucleu dur″ de 6 talhari ″profesionisti″ (si cam tot atatia ″amatori″), colaboratori, de ocazie (asociati), adepta a unei ideologii de gerila de stanga (motiv pentru care ea nu a comis crime de sange, decat accidental).
Ca titlu informativ, aceasta grupare ar fi comis intre 1981-1986 la Paris (cat timp era activa), 111 bracaje de banca (jafuri armate), cu luare de ostatici, iar anihilarea ei a creat serioase probleme autoritatilor locale, si in special, Prefecturii de Politie-Paris, care a depus eforturi uriase pentru a pune capat terorii acesteia.
In aceasta perioada, fiind inca in cavala (fuga, sustragere de la arestare in timpul unui mandat), disimuleaza autoritatilor politienesti si judiciare franceze ca ar fi fost ucis de un membru al bandei Postiches, dar el traia la Londra in Cartierul Swiss Cottage, sub pseudonimul René, ca trader (operator care cumpara si vinde actiuni, devize, obligatiuni, etc.) pe piata interbancara pariziana, alaturi de prietena sa Marie-Ange Checa Hermoso (cu care va avea si un copil), rebotezata si ea Françoise, aflati in ″Congé Sabattique″ (concediu legal in timpul unui contract de munca pe perioada nedeterminata pentru nevoi personale : repaus, scris, calatorii, etc.)
In misiunea sa de evadare a lui André Bellaïche, Besse a fost secundat de catre Jean-Claude Myszka, membru activ al gruparii Postiches, care in 1996 a fost condamnat la 12 ani de recluziune criminala pentru jafurile armate comise cu aceasta, insa  suferind de nevroza carcerala, el este eliberat in 1999.
Se sinucide in 2003, dupa ce in februarie 2001, este arestat la domiciliul sau din Aubervilliers (Seine Saint Denis, regiunea pariziana) de catre BRB (Briroul de Reprimare al Banditismului), pentru ca pe 20 ianuarie acesta ar fi descoperit faptul ca el era in relatii stranse cu Michel P., (un alt colaborator al gruparii Postiches), fiind surprinsi impreuna, studiind noi planuri de jafuri, in sectorul XIV, la bordul unui Renault Clio furat!
In ceea ce il priveste pe Bellaïche, acesta in compania lui Jean-Claude Myszka, fuge la Roma, dupa care se instaleaza intr-o vila la Yerres (regiunea pariziana), dar pe 5 august 1986 el este arestat, cu ocazia unui control de rutina si este condamnat la un an de inchisoare (pentru detinere de documrente false de identitate), fiind incarcerat la Inchisoarea Rebibbia la Roma, de unde pe 23 noiembrie, Besse si Myszka pun la cale evadarea lui (si al codetinutului sau Gian-Luigi Esposito, un criminal de extrema dreapta), cu un elicopter al Crucii Rosii, deturnandu-l si luand ostatec pilotul sau.
Insa, reperat de catre politistii de la BRI (Brigada de Cautare si Interventie),  el este arestat la el acasa, pe 13 decembrie 1986, de catre RAID, o echipa de interventie de elita a Politiei Nationale franceze, in genul SWAT ("Special Weapons a Tactics") in SUA.
Dupa alte bracaje si sejururi scurte in inchisoare, acesta este arestat din nou in martie 1996, iar pe 4 aprilie este condamnat la 8 ani de detentie criminala de catre Juriul Popular Yvelins (confirmata de catre Curtea de Apel Versailles), fiind incarcerat la Inchisoarea Poissy-MC (Maison Centrale-Inchisoare de maxima siguranta, DISP Paris, situat in centrul istoric al orasul, deosebit de securizat, Departamentul Yvelines, regiunea pariziana, rezervat, in special, detinutilor condamnati la pedepse lungi de inchisoare cu sanse putine de reinsertiune in societate, intr-o cladire medivala care dateaza inca din 1645 si transformata in 1817 intr-o inchisoare de maxima siguranta, 230 locuri).
Nascut in 1950 pe 5 decembrie la Tunis (Tunisia), André Bellaïche, fost unul dintre leaderi ai gruparii Postiche (ceea ce neaga si acum !), este pus in libertate conditionata sub control judiciar de Craciun, in 1997 si dupa o reinsertiune reusita in sociatate, astazi este patronul unui magazin de discuri pe strada Mouffetard la Paris.
In 2007 publica o carte de succes : ″Ma vie sans postiches″ (Viata mea fara gruparea Postiche, First Editions) care va  inspira filmul  "Le Dernier Gang" (Ultimul Gang)!
Intalnindu-l, nu am putut recunoaste, din pacate, in el, un fost mare criminal-spargator, legendar de banci!
El a rupt definitiv cu trecutul sau, fiind o reala, vie, confirmare a ipotezei ca daca dorim ceva cu adevarat si ne investim in acel ceva, putem reusi !  (A se vedea pentru detalii si articolul autorului : http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.ro/2012/05/le-gang-...).
In ceea ce il priveste pe Besse, intre timp, in iunie 1990, va fi condamnat prin contumacie la moarte, pentru jafurile armate comise cu luare de ostatici, precum si pentru dismularea mortii sale, dar pe 5 noiembrie 1994, este din nou arestat in restaurantul „Gagarine” la Tanger (oras-port, aproape de coasta spaniola in Marea Mediteraniana) si incarcerat la MA-Fresnes, dupa 11 ani de cavala (fuga) de la ultima sa evadare, impreuna cu alti trei malfrati (raufacatori-criminali), asociatii sai in bracajele (jafurile armate) comise de catre acesta, dupa ce s-a separat de Mesrine.
Din documentele politiei marocane am aflat ca Besse, era un fel de „navetist” intre Franta si Maroc, unde ar fi abandonat, cel putin pentru un timp, bracajele sale, contra traficului de stupefiante.
Din contra, ar fi PJ (Politia Judiciara) Bordeaux la originea acestei arestari (si nu cea marocana!), conform Directorului PJ Bordaux, Christian Montoux, care pe baza comisiei rogatoare al Judecatorului de Instructie de la TGI (Tribunal de Inalta Instanta) Angoulême, insarcinat cu Dosarul lui Besse, l-ar fi pus sub urmarie pe „Micul François”, dupa ce in Departamentul Charente, de unde el este originar, au avut loc doua agresiuni armate (cu arma de foc), iar unul dintre potentialii agresori, David Rougier, pe atunci in varsta de 27 ar fi fost interpelat intr-un apartament frecventat si de catre François Besse si sotia (prietena) sa Marie-Ange Checa Hermoso, in care politistii ar fi gasit, printre altele si stupefiante, respectiv, arme de foc, munitie, documente belgiene de identitate false, respectiv spaniole, dar ar fi aflat si faptul ca Marie-Ange ar fi nascut un copil, pe nume Sharleyne, in regiunea Perpignan (Departamentul Pyrénées Orientales, regiunea administrativa Languedoc- Roussillon, sudul Frantei, la frontiera franco-spaniola).
Cu ocazia unei perchezitii intreprinse si in vila in care locuia cuplul Besse-Checa Hermoso (in zona Tétouan), anchetaorii ar fi fost descoperit : arme de foc gen Smith&Wesson 9mm si Col. P. 38, munitie (de razboi), devize suedeze, britanice si americane, respectiv, o suma (in cash) de 257.920Ffr (peste 1,5Mfbe, cca 180.000€PPA).
In timpul incarcerarii sale in Maroc, dupa arestarea lui la Tanger, Besse incearca sa se converteasca in Islam pentru a nu fi extradat in Franta, ceea se va intampla (din pacate pentru el !) pe 14 februarie 1995 si este condamnat la 5 ani de inchisoare de catre Tribunalul din Angoulême, iar prietena sa Marie-Ange, la 18 luni.
In sfarsit, trecutul de raufacator il va ajunge din urma pe “Banditul de onoare”!
In 1998 el este condamnat la inca opt ani de detentie criminala de catre Juriul Popular Charente pentru bracajul de la Drugstore la Angoulême (pe langa cei 15 ani de recluziune criminala in 1975, ceea ce practic insemna ca el era liberabil in 2019, iar conditionabil incepand cu 2009).
Pe 12 iunie 2002, ″Tiparul″, este rejudecat in alte patru dosare criminale (conform legii), in care prin contumacie a fost condamnat o data la moarte si de trei ori la inchisoare pe viata: jaful armat de la SFFE in 1976; jaful armat comis ulterior pe 16 mai 1978 la un magazin de arme la Paris; jaful armat comis cu Mesrine la Cazinoul Deauville pe 26 mai 1978 si la Société Générale de Raincy, pe 30 iunie 1978.
La asta, Juriul Popular de la Paris, urma sa se pronunte si in legatura cu evadarea lui alaturi de Mesrine, pe 8 mai 1978, de la Santé (Paris), respectiv, a lui André Bellaïche, pe 23 noiembrie 1986 de la Inchisoarea Rebibbia (Roma).
Si surpriza la proces : ″Regele evadarii″ (cu sase evadari la activ), nu este condamnat decat la 8 ani de detentie criminala, pentru ca avocatul lui, cunoscutul si reputatul penalist Henri Leclerc a reusit sa-i convinga pe jurati ca ″Banditul de onoare″ s-a cumintit, iar in timpul detentiei provizorii a fost un detinut model si a facut studii superioare.
Si asta in ciuda faptului ca Avocatul general al acuzarii, reprezentand Ministerul Public, Philippe Bilger, solicita Curtii 13 ani de recxluziune criminala.
In sfarsit, luni pe 27 februarie 2006, ″Micutul François″, dupa ce a petrecut in total doua decenii in detentie (dintr-un total de 28 la care a fost condamnat in total, tinand cont si de contopirea pedepselor), este eliberat conditionat sub control judiciar (avand in vedere anii petrecuti in detentie provizorie), din Inschisoarea Saint Maur (Departamentul Indre) dupa ce, un alt mare avocat penalist Francis Triboulet a convins JAP (Judecator responsabil cu executarea pedepselor celor condamnati), ca Besse merita acest lucru, avand in vedere faptul ca el niciodata nu a ucis pe nimeni si este un ″model de reinsertiune″ in societate. (Ceea ce din pacate, in cazul lui Mahmoud-Philippe El Shennawy nu a functionat.
Si nici nu este departe de adevar pentru ca in afara de lucrarile pe care le-a publicat remarcabile (″Je suis un bandit d’honneur, Editura Paul Legrain″, 2004 ; ″La métamorphose d'un lieutenant de Mesrine″, Editura Flamarion, 2006 ; ″Le vesou chorrezien, Editura MckProd 2008″), Besse, ″Printul evadarii″, care si-a inscris numele in analele cronicilor judicare timp de peste trei decenii, a studiat intens in inchisoare, obtinand Diploma de Bacalaureat, dupa care doua Diplome universitare (invatamant de scurta durata, Bac+2 ani de studii superioare) : un DEUG (Diploma de Studii Universitare Generale) in Filosofie, respectiv un BTS (Brevet de Tehnician Superior) in Sunet si Imagine de film.
In incheiere, credem ca merita sa subliniem si faptul ca in familia Besse, criminalitatea era, oarecum o ″traditie″ !
Sora lui François Besse, Noëlle Besse, este si ea o figura importanta a marii criminalitati si a crimei organizate frzanceze (″Le grand banditisme français″).
In varsta de 66 de ani, ea a dat un interviu la Dijon (Departamentul Côte d’Or, Regiunea administrativa Bourgogne, estul Frantei) pe 17 februarie 2011, in legatura cu cartea ei lansata pe 30 noiembrie 2008: ″Une femme au cœur du grand banditisme″ (O femeie in inima marelui banditism).
Ca urmare a unei copilarii dificile (alaturi de fratele ei François), Noëlle, o femeie generoasa, curajoasa si plina de speranta, se indragosteste de o alta figura emblematica al jafului armat, Eric, un spaniol pe care îi prezinta François (la Inchisoarea din Madrid), si cu care va avea si o fata, pe nume Eva.
Din dragoste pentru acest om, fara sa-si fi propus initial, ea devine complicele acestuia la hold-upurile pe care le vor comite pana pe 7 ianuarie 1985 cand sunt arestati.
Il va ajuta in evadarile acestuia (ca si pe fratele sau, François) si il va insotii in timpul cavalei.
Incarcerata cu bebelusul ei, batjocorita si hartuita pentru trecutul sau de ″talharita la drumul mare″, ea a reusit sa faca fata cu demnitate detentiei, iar astazi, dupa ispasirea pedepsei (pe care a executat-o integral), militeaza pentru prevenirea delincventei la tineri.

Jean-Charles Willoquet

Nascut in 1944, la Dompierre-sur-Besbre (Departamentul Allier, Regiunea administrativa Auvergne, centrul Frantei), dintr-un tata muncitor la SNCF (Societatea Nationala a Cailor Ferate) si o mama vanzatoazre la o bacanie, Jean-Charles Willoquet (un al doilea Mesrine, supranumit si el inamicul public n°1 al epocii sale), a fost un celebru criminal specializat tot in jafuri armate (banci, furgoane blindate, societati comerciale, etc.) si evadari ca si Besse sau Mersrine al carui prieten si asociat era in activitatile sale criminale in anii ’70.
Trisand le examenul scris, in 1963 obtine un BEP (Brevet de Studii Profesionale), in coafura (frizerie de dama), un fel de diploma de scoala profesionala (ulterior Examenului de capacitate, dupa terminarea clasei a VIII-a) la Nevers (Departamentul Nièvre, Regiunea administrativa Bourgogne, centrul Frantei), unde s-a stabilit cu parintii inca din copilarie.
Debutand in ″cariera″ de TDM (Talhar la Drumul Mare) cu jafuri din castele, in 1968 este condamnat la 5 ani de detentie criminala pentru 24 de furturi (de mobila in stil, obiecte de arta, bijuterii, etc.), comise in castelele de pe valea Nièvrei si a Loarei.
Eliberat condtionat (sub control judiciar) in 1970, considerat de cei din anturajul sau ″un om cu sange rece″ si un ″foarte bun manuitor al armelor de foc″, pleaca la Paris unde se lanseaza in marea criminalite (crima organizata), insa, este arestat din nou de catre PJ (Politia Judiciara) al PP (Prefecturii de Politie) Paris, pe 29 iunie 1974, pe celebrul Champs Elysées Avenue (in proximitatea Arcului de Triumf), intr-un schimb intens de focuri de arma, in care este atins de sase gloante in piept si abdomen.
Incarcerat la MA-La Santé, la inceputul anului 1975 se intalneste cu Mesrine (incarcerarat initial la MA-Fresnes, dar intre timp transferat la MA-La Santé) dupa arestarea lui pe 28 septembrie 1973 (acasa la el, strada Vergniaud, Paris, sectorul XIII) unde se afla in compania lui Wiloquet (in cavala !), cand Comisarul Broussard cu politistii sai de la BRI (Brigada de Cautare si Interventie-Anti-gang) au venit dupa ei.
Dupa cum stim, Willoquet scapa de arestare datorita interventiei celei de a doua sotii Martine, care l-a ajutat pe acesta din exterior in timpul negocierii dintre Mesrine si Broussard.
Inainte de aceasta revedere, ei participa impreuna la o serie jafuri armate, cu luare de ostatici, escrocherii, etc.
Admirandu-l, considerandu-l ca pe un mentor, Willoquet promite acestuia ca va organiza in exterior o evadare pentru a-l scoate din inchisoare, inca in 1973 cand el este arestat, iar ulterior in 1975, dupa ce se revad in inchisoarea La Santé, unde Mesrine era incarcerat in QHS (Cartier de Inalta Securitate).
Fiind in cavala (dupa evadarea pe 8 iulie 1975 din Palatul de Justitie Paris), el pune la punct (meticulos si cu cele mai mici detalii) intregul plan de evadare al lui Mesrine : ″recruteaza″ echipa de interventie (alti talhari la drumul mare aflati in libertate sau cavala), face rost de arme, vehicule, de ascunzatori, bani, etc., (luarea ca ostatec al celebrului avocat Gaston Defferre, facand si el parte din plan), insa fiind denuntat, el este arestat pe 1 decembrie 1975 intr-un apartament din strada Marcadet (Paris, sectorul XVIII), tot de catre Comisarul Sef Robert Broussard si politistii sai de la BRI, in aceleasi conditii ca si Mesrine pe 28 septembrie 1973, cand el, Willoquet, scapa ca prin urechile acului, ajutat de catre sotia sa Martine.
Cum bine stim insa, faptul ca Wiloquet esueaza, Mesrine nu se lasa batut si evadeaza cu Besse pe 8 mai 1978 de la Santé in mod spectaculos cu care cei doi devin figuri emblemaatice si legendare ale marilor evadari din MCF (Mediul Carceral Francez).
Inainte insa, in martie 1973, Willoquet evadeaza deja din Spitalul de Psihiatrie ″La Charité sur Loire″ (Departamentul Nièvre, Regiunea administraiva Borgogne), unde este transferat de la Inchisoarea Nevers-MA (Maison d’Arrêt-DISP Dijon Centru Est, Departamentul Nièvre, Regiunea administrativa Bourgogne, 118 locuri, deschis in 1857, inchisoare de tip medievala), in urma unei tentative de sinucideri si depresii nervoase disimulate cu cateva zile in urma.
In timpul evadarilor, respectiv, al cavalelor sale ca si Mesrine, acesta nu ezita sa traga asupa fortelor de ordine, precum si asupra functionarilor de politie si jandarmerie, ranind in repetate randuri multi dintre ei.
In sfarsit, pe 8 iulie 1975, ″Frizerul″ va compare in fata TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) Paris pentru 11 jafuri armate comise in perioada 1970-1975, dupa ce este arestat pe 29 iunie 1974 pe Champs Elysées si incarcerat la MA-La Santé.
Extras din celula sa QHS pentru a fi judecat in Palatul de Justitie la Paris, Willoquet si Martine, pun la cale evadarea lui.
Inceputul scenariului evadarii lui Willoquet seamana cu inceputul scenariului evadarii lui Besse ! (Deci este Besse cel care s-ar fi inspirat din metoda utilizata de catre Willoquet si nu invers !)
Sotia sa Martine, deghizata in avocata vine langa boxa acuzatilor (cu o grenda in mana stanga pe care o ridica la vedere) si arunca lui Willoquet un pistol automat (cu cea dreapta), care ia ostatici un Judecator al Curtii (M. Clozette, Presedintele Curtii cu Jurati) si Substitutul Procurorului Republicii, (A. Michel) dupa care cei doi reusesc sa fuga, nu inainte insa ca Willoquet sa raneasca grav, doi jandarmi (unul fiind chiar Comandantul garzii Palatului de Justitie).
Urmariti de politistii de la BRI, in urma unui schimb intense de focuri de arma, Martine, ranita grav la spate, este arestata pe 25 octombrie 1975 si este condamnata la 10 ani de detentie criminala, in schimb ce Willoquet, care reuseste sa fuga, luand cu el un ostatec, este prins pe 1 decembrie 1975 (in urma unui denunt si fara sa opuna rezistenta !), fiind condamnat la 20 de ani de recluziune criminala, (pentru doua tentative de asasinat la Palatul de Justitie) si la inca 5 ani de detentie criminala pentru evadarile sale, care conform principiului contopirii pedepselor, l-ar fi scos din circuitul criminal, doua decenii, cel putin teoretic !
Insa, dupa 14 ani privati de libertate petrecuta in Inchisoarea Clairvaux-MC (Maison Centrale-Inchisoare de Maxima siguranta-DISP Dijon Centru Est, in mediul rural,  de tip medievala, in sediul Departamentul Aube, Regiunea administrativa Champagne-Ardenne, deschis in 1804 in Abbaye-Manastire catolica Clairvaux si modernizat in 1965, 240 locuri, rezervat pedepselor lungi de inchisoare, respectiv, celor condamnati la inchisoare pe viata), pe 27 decembrie 1989, Willoquet beneficiaza de o eliberare conditionata sub control judiciar.
Intre timp, in 1981 scrie o carte ″Tout ça pour être libre″ (Toate acestea pentu a fi liber, editura Robert Laffont), in care descrie cu lux de amanunte intreaga sa activitate criminala (inclusiv cea in colaborare cu Mesrine) si care il face si mai celebru !
Din pacate insa, conform vechiului proverb romanesc ″Ce se naste din pisici soareci mananca″, pe 9 decembrie 1990, dupa 11 ani de la uciderea mentorului sau Mesrine si el ″cade la datorie″, ucis de catre politistii Comisarului Feral (directorul Politiei urbane din Orne), la etrajul I al unui imobil, in timpul unui jaf armat comis la magazinul de antichitati al cuplului Alfred (decedat) si Rosa Kahan (vaduva, in vasta de 81 de ani) din Aleçon (Departamentul Orne, Regiunea administrativa Basse Normandie, nord-vestul Frantei).
Wiloquet, contrar lui Mesrine, aflat in compania unui alt bandit-complice Alain Guilleminot (in varsta de 29 ani), nu se preda si in cursul fuziadei (schimbului intens de focuri de arma) care debuteaza in seara zilei de 9 decembrie, intre ei si trei politisti de la Comisariatul din Aleçon, alertati de catre vecini, isi pierde si el viata, fiind atins de un cartus in cap de catre brigadierul de politie Jean-Yves Vergnes, ranit si el grav in abdomen de catre  Guilleminot.
Mentionam aici ca Willoquet a declarat la iesirea pe poarta celebrei inchisori Clairvaux (una dintre cele mai grele, alaturi de cea de La Baumettes din Marsilia), cu ocaziea eliberarii sale conditionate ca are de gand sa emigreze in Argentina, unde la Buenos Aeres intentioneaza sa deschida un restaurant.
Pasaportul in posesia caruia se afla cand a fost ucis proba faptul ca el a facut o serie de vizite in aceasta tara.
Consideram util sa mentionam aici si faptul ca Inschisoarea Clairvaux si-a castigat o sinistra reputatie inca din anii 70 al secolului trecut, cand pentru prima oara in intreaga istorie criminala a Frantei, un raufacator, complice al unui criminal, fiind condamnat la moarte (impreuna cu acesta), fara sa fi comis o crima de sange, a fost incarcerat in aceasta inchisoare, pana la executia lui la MA-Santé (Paris).
Este vorba C. Buffet, condamnat la inchisoare de viata pentru crima si R. Bontems, condamnat la 20 de ani de inchisoare privata de libertate (recluziune criminala) pentru jaf armat.
Luand ostateci, un gardian si o infirmiera, cer eliberarea lor, in schimbul vietii ostatecilor.
Tentativa esueaza.
Buffet sugrumand cei doi ostateci, devine responsabil astfel de trei crime de sange.
Cei doi raufacatori-criminali fiind din nou inculpati, sunt condamnati la moarte, amandoi, in iunie 1972  la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) din Troyes de catre Juriul Popular (Curte cu Jurati) Aube, confirmat si in apel de catre Curtea Suprema de Casatie, avocat al apararii fiind Robert Badinter (Parintele abolirii Pedepsei Capitale in Franta in 1981, Ministrul Justitiei in timpul primului Mandat al lui Francois Mitterrand, 1981-1988), tanar avocat, aflandu-se atunci la primul sau proces de aceasta ”anvergura ”.
Cum Georges Pompidou, atunci presedinte al Frantei, nu îi gratiaza, cei doi sunt executati pe 28 noiembrie 1972, in celebra inchisoare pariziana “La Santé” (″pensiunea″ lui Mesrine, Besse, Willoquet, Vaujour, etc.).
Este o premiera fara precedent, pentru ca este pentru prima oara din istoria pedepselor capitale in Franta, cand un delincvent este condamnat la moarte si executat fara ca acesta sa fi comis o crima de sange!
Si asta in ciuda faptului ca Buffet intr-o scrisoare deschisa adresata presei si Presedintelui Republicii isi recunoastea vina, acceptand fara regrete Pedeapsa Capitala, disculpandu-l pe Bontems, cerand gratierea lui!
Presedintele Pompidou a refuzat gratierea lui, ceea ce era lesne de inteles, avand in vedere faptul ca fata de ceilalti doi presedinti ai Frantei care i-au succedat (Giscard d’Estaing, 1974-1981 si Mitterrand, 1981-1995), acesta, se declara ferm si categoric, direct si public, impotriva abolirii pedepsei cu moartea, considerand aceasta pedeapsa o masura de securitate (sine qua non) pentru protejarea natiunii de catre raufacatori si criminali!
In ceea ce il priveste pe Giscard d’Estaing, Parintele Constitutiei Europene, Membru al Academiei Franceze (Fotoliul nr.10), in ciuda marelui umanist si al omului de mare cultura care este, am serioase indoieli totusi in privinta ca Domnia sa ar fi dorit abolirea Pedepsei Capitale (contrar a ceea ce facea de inteles !), avand in vedere faptul ca in 1976 negratiindu-l pe tanarul Christian Ranucci (desi in dosarul acestuia existau numeroase indoieli in privinta vinovatiei sale !), pe 26 iulie, acesta este ghilotinat de catre Calaul André Obrecht la ora 04h13, in prezenta avocatilor acestuia : Paul Lombard, Jean-Francois Le Forsonney si André Fraticelli, intr-o alta celebra si sinistra inchisoare ″La Baumettes″ din Marsilia. (A se vedea si articolul autorului consacrat lui Christian Ranucci, in care sunt prezentate o serie de probe matriale in favoarea nevinovatiei acestuia)

Michel Ardouin

Nascut in 1943 la Neuilly sur Seine (Departamentul Hauts de Seine, Regiunea pariziana), originar dintr-o familie de burghezi industriasi, Michel Ardouin, o alta figura legendara al marelui banditism francez, este un alt ″subaltern″ (″Locotenent″) al lui Mesrine, supranumit de catre acesta ″Porte-Avions″ (datorita staturii sale impozante : 1m87, 125kg, respectiv, al arsenalului militar de care dispunea in permanenta asupra lui si in special in timpul bracajelor sale), care a devenit o figura emblematica a crimei organizate datorita asocierii sale cu Mesrine in anii 1970-1980.
Incepe sa fure la 8 ani si abandoneaza scoala la varsta numai de 15 ani, cand se hotareste sa duca o viata de borfas (bandit, canalie), dar din pacate la 17 ani, intrand in colimatorul Jandarmeriei Nationale pentru diverse actiuni criminale, fortat de imprejurari, se inroleaza in Armata Franceza (Marina Militara).
Sejurul sau insa va fi de scurta durata si in curand va ajunge in Centrala Disciplinara al Armatei, la Mers el Kébir (Oras-portuar la Marea Mediterana, in Golful Oran) din Algeria.
Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, Franta utilizeaza bazele sale navale din zona Mers el Kébir pentru cercetarile sale nucleare.
Desi acordul de la Evian (Departamentul Haute Savoie, Regiunea administrativa Rhônes-Alpes, estul Frantei, la frontaiera franco-elvetiana) din 18 martie 1962, care recunostea independenta Algeriei (dupa un razboi care a durat de la 1 noiembrie 1954 pana la 5 iulie 1962, in care ar fi murit peste 1,5 milioane de algerieni si 28.000 de francezi), autoriza Franta sa-si conserve bazele inca 15 ani, ea se va retrage in urmatorii 5 ani.
Dupa ″lasarea la vatra″, la 18 ani, se lanseaza cu pasiune in proxenetism in ″Micul Chicago″ medieranian-Toulon (Departamentul Var, Regiunea adminisrativa  PACA-Province-Côte d’Azur), iar in 1965, la varsta de 22 de ani asasineaza un alt proxenet rival, ″Henri le Gitan″, la iesirea dintr-un bar, fara martori, fara probe materiale certe !
In 1968 se stabileste in Spania, la Barcelona, unde isi face un nume in proxenetismul barcelonez (prostituind in total 28 de fete de nationalitati diferite, in special sud-americane), fiind simultan recrutat si de catre Organizatia criminala ″Latino Connexion″, al carui Killer devine in scurt timp, avand rolul de a recupera banii investiti de catre organizatie in traficul de persoane, respectiv, recuperarea si uciderea celor implicati, care erau cercetati de catre autoritatile politienesti si judiciare, pentru ca aceasta sa nu poata fi desconspirata.
In felul acesta, el ajunge in Argentina si Paraguay, unde in cadrul unei misiuni, va trai una dintre cele mai mari drame ale vietii sale : uciderea (asasinarea) sotiei sale (cu un glont in cap !) si ranirea lui cu noua cartuse (gloante), fiind necesara desfacerea pieptului si abdomenului sau pe o suprafata de 72cm2, motiv pentru care o mare parte a vietii isi va petrece cautand criminalii sotiei sale.
Copil de familie buna (″de bani gata″), crescuta de mama (orfan de tata), ″Porte-Avions″ inca din tinerete isi mareste palmaresul criminal in anii 60, conform unui sir arimetic (cu ratia 3): in 1963 jaf aramat (cu luare de ostateci) in 1966 escrocherii (de anvergura), in 1969 proxenetism (agravat), pentru ca in 1972 sa ajunga la sinistra sa performanta de a se putea aocia cu Mesrine, cu care in 18 luni, intre 1972-1973, va comite 110 jafuri armate, dintre care majoritata fiind bracaje de institutii financiar-bancare (cca 80) iar restul, jafuri din societati comerciale.
Pe 6 iunie 1973, el a participat la evadarea lui Mesrine de la Palatul de Justitie din Compiègne, fiin cel care a dismulat pistolul automat in toaleta, recuperat de catre acesta.
Mare amator de bauturi alcolice (strong) si tutun (trei butelii de whisky si trei pachete de tigari zilnici), autor al celebrelor lucrari: ″Une vie de voyou″, Fayard, 2005; ″Mesrine mon associé″, Toucan, 2008; ″Dernières nouvelles du Milieu″, Manufacture du Livre, 2013, dupa 16 ani de detentie (in patru ″reprize″), el este eliberat (conditionat sub control judiciar) in 1995 (tot din celebra MA-La Santé) si traieste astazi cu Marie-Louise De Peretti (cunoscuta prostituata de pe rue Saint Denis), la Paris (″extra-muros″, la Levallois Perret) din exploatarea unor societati SCI (Societati Civile Imobiliare), respectiv, comerciale, specializate in : restauratie (in mediu toxicoman, dupa unii autori), tranzactii imobiliare (dubioase), jocuri de noroc (ilicite), spalare de bani, precum si din exploatarea unui bordel la Alicante (Costa Blanca, Provincia Alicante, Spania).
Dispunand insa si de o proprietate in sudul Frantei la Mougins (Departamentul Alpes Maritimes, Regiunea administrativa PACA), poate fi intalnit la Cafeneaua din centru, de catre toti cei pe care îi pasioneaza marea criminalitate si crima organizata franceza (jaful armat, marele banditism), din anii 1970-1980.
Carismatic, in ciuda faptului ca Porte-Avions a fost, cert, un mare bandit, o mare canalie in tinerete si ″no mercy″ in nenumarate situatii, astazi la cei 70 de ani ai sai, cand are difucultati in a se deplasa si printre altele, serioase probleme de sanatate, nu pare sa se fi schimbat, din acest punct de vedere si nici nu parea sa fi regretatat cele traite si cele facute (relele) in trecut.
I-am promis ca nu voi scrie decat adevarul despre el.
Numai ca adevarul, vorba lui Albert Camus (Premiul Nobel 1975), este usor de pierdut si el trebuie recucerit mereu.
Motiv pentru care adevarul meu si al lui nu sunt neaparat confundabile.
Iar in ciuda criticilor (nu intotdeauna pozitive !) pe care el le aduce lui Mesrine, sangele din venele lui (Ardouin), nicidecum nu era racit la aceasi temperatura ca al acestuia, care simbolic vorbind, nu era departe de 0°K si nimeni din anturajul lui (inclusiv fostii sai ″locotenenti″ : Besse, Willoquet si chiar el, Ardouin !) nu misca in fata lui.
Chiar si el recunostea faptul ca Mesrine era mult mai periculos decat el !
Mesrine era inegalabil, un raufacator innascut de mare clasa, un adevarat brend legendar al marelui banditism francez, pe care chiar si Broussard, respectiv, BRI (numindu-l : Inamicul Public nr.1 !) au inteles ca este indestructibil si ca nu-l pot scoate din circuitul marii criminalitatii organizate, decat lichidandu-l, juridic vorbind, sub forma unui pretext de inatacabila legitima aparare!

Imediat dupa castigarea alegerilor de catre Francois Mitterrand in 1981, Porte-Avions este arestat pentru un vulgar ″trafic de arme″, dar este eliberat nu peste mult timp.
Fiind sub supraveghere, pe 13 aprilie 1986, Brigada de Stupefiante a PP (Prefecturii de Politie) Paris il interpeleaza in vecinatatea ascunzatoarii lui din strada Lecourbe (Paris, sectorul XV) cu 220g de heroina pura asupra lui, iar acasa la adresa sa oficiala din strada Romaiville (Paris, sectorul XIX), ea descopera un adevarat arsenal militar de ″auto-aparare″ (patru arme automate de mare calibru, pistoale automate, aruncatoare de grenade, scannere de diferite tipuri, documente false de identitate si 35.000 Ffr (cca 25.000 €PPA, astazi).
Dupa eliberarea lui, pe 26 noiembrie 1986, acesta fura un elicopter si survoleaza MA-Fleury Mérogis pentru a-l elibera pe prietenul sau William Perrin (un traficant notoriu de droguri, importator de heroina in Franta), dar nacela aruncata acestuia ramane agatata de plasa de sarma ghimpata (de siguranta), intinsa asupra ″Curtii de recreatie″ si tentativa de evadare esueaza.
Interpelat in februarie 1990 pentru tentativa de evadare, Ardouin este condamnat la 9 ani de detentie criminala pentru trafic de stupefiante si detentie ilegala de arme de foc, respectiv, tentativa de evadare esuata.
Dar este eliberat din inchisoare sub control judiciar, din motive medicale, in 1995.
La eliberarea sa, va fi pus sub supraveghere electronica-GPS (″bratara electronica″), desi el considera ca nu mai este cazul, pentru ca el s-a reconvertit in cetatean de rand, onest si in niciun caz nu mai prezinta un pericol pentru societatea civila.
Dar dupa cativa ani de libertate bine meritata, Ardouin (numit si ″Michel le Belge″, in varsta de 60 de ani, atunci) este arestat din nou la domiciliul sau din Clichy, pe 18 martie 2003 si cercetat pentru spalare de bani si proxenetism agravat, impreuna cu o duzina de alti complici, printre care si fiul sau, Marie Lou (in varsta e 50 de ani atunci), sotia sa si un Gardian al Pacii (Politist responsabil cu ordinea publica) de la DDSP 92, Presedinte al Clubului de Box englez din Levallois Peret.
Este vorba de Gérald Truffier, care il informa pe Porte-Avions, de activitatea colegilor sai de la BRP (Brigada de Reprimare a Prostitutiei), precum si pe cei de la BAC (Brigada Anti-Drog).
El a fost suspectat ca ar fi seful unei retele de crima organizate care ar dispuune de cateva zeci de masini (cu jocuri de noroc) si video-poker instalate intr-o duzina de baruri pariziene, in mod ilegal.
Cu aceasta ocazie, anchetatorii au putut stabili ca el ar poseda cateva SCI (dintre care unele ar fi pe numele boxerului profesionist Christophe De Busillet de la Clubul de box din Levallois) si plasamente financiare in Luxemburg, respectiv, societati comerciale cu jocuri de noroc (care îi aduc un beneficiu lunar intre 4.500-7.7000€/masina, fiecare, in functie de locul unde sunt plasate), asigurandu-i o avere de peste 3M€.
El a mai fost arestat si de catre BC (Brigada Criminala) in 1988, dupa ce, un dealer a fost executat cu un satar in Padurea Saint Germain en Laye (Departamentul Yvelines), ocazie cu care, fara sa fi facut opozitie, a accept ″no comment″ si o perchezitia facuta de catre politisti in somptuoasa sa resedinta secundara din Normandia, unde acestia descopera un intreg arsenal de razboi.
Iar ceva mai tarziu, a fost suspectat ca ar ″importa″ din Cuba prostituate (si ar face trafic de carne vie) pentru bordelul lui din Spania, inregistrat pe numele a doi fosti membri ai French Connexion.
Cu ocazia lansarii celei de-a treia carti, in 2013, Porte-Avions, care ar fi preferat El Nino (Micul Ferrara), alaturi de el in jafurile sale armate in locul Marelui Mesrine (care in afara de faptul ca era un mare specialist in jafuri, nu se descurca deloc in viata : ″nici in a-si procura arme, nici in a-si procura acte false si era si o fire razbunatoare, ceea ce era in defavoarea lui″), a declarat, ca intotdeauna s-a considerat un privilegiat al vietii (sortii), chiar daca a fost torturat, ranit si nu rareori, grav sau foarte grav.
Pentru ca a facut numai 16 ani de detentie (din cei 40 care ar fi trebuit sa faca !) si ca ar fi cheltuit cateva miliarde de euro, in contextul in care cca 30% din generatia lui ar fi fost ucisi ; cca 10% ar fi devenit bogati si 10% ar fi beneficiari de RMI (Ajutor Social in Franta), iar restul de 50% sunt incarcerati si astazi.
Dupa parerea lui, printre cei care mai sunt inca in viata (din generatia lui), sunt putini care o duc mai bine ca el : 2.000 €/luna ″pensie″ de canalie, respectiv, afacerile ilicite cu jocurile de noroc, proxenetismul, spalarea de bani si evident ″micile″ economii…
In sfarsit, m-a impresionat, in mod deosebit, o replica de-a lui (probabil, o bataie de joc la adresa mea !): ″Pana cand voi muri, niciodata nu voi trai ca un tip amarat, de exemplu : ca un inginer. Voi trai mult mai bine.
Acest lucru astazi, poate, pare mai putin vizibil dar eu voi naviga intotdeauna contra curentului !″
Fara sa fiu inginer, nu ma indoiesc ca acest lucru ar putea fi si ramane un adevar istoric !

Michel Vaujour

Nascut in 1951 la Saint Quentin le Petit (Departamentul Ardennes, Regiunea administrativa Champagne-Ardenne), fiul unui bucatar la scoala comunala Vertus (Departamentul Marne), in timpul intregii sale activitati criminale (aproape un sferet de scol, in care a acumulat peste un secol de pedeapsa !), Michel Vaujour, a fost autorul a cinci evadari reusite.
Arestat si incarcerat pentru jaf armat, acesta isi incepe ultima cavala (fuga) pe 26 mai 1986, orele 10h46, gratie unei spectaculoase evadari din celebra MA-La Santé, dupa numai opt ani de la evadarea lui Mesrine si Besse, pe 8 mai 1978.
Insa, daca Mesrine si Besse au utilizat o artilerie (militara) grea pentru a trece peste zidul de 9m inaltime a inchisorii, Michel Vaujour, evadeaza cu ajutorul unui elicopter, o premiera absoluta (ca gen, dupa cea de la MA-Fleury Mérogis in 1981), pilotat de catre sotia sa, Nadine.
Arestat peste patru luni, pe 26 septembrie 1986, in urma unui hold-up la LCL Paris (Banca Credit Lyonnais, Porte de Bagnolet, sectorul XX) cu luarea unui ostatec, care îi va pune viata in pericol, fiind grav ranit in ceafa, dupa cateva luni iesind dintr-o coma profunda cu o temporara hemiplegie (paralizie a diferitelor parti ale corpului intr-o singura parte, stanga sau dreapta, care poate fi partiala sau totala, in cazul in care ambele membre, trunchiul si fata sunt implicate), el va fi eliberat (conditionat sub control judiciar) pe 1 septembrie 2003, dupa 27 de ani de recluziune criminala (din care 17 in QI-Cartier de Izolare), gratie unei reduceri a pedepsei sale cu 16 ani (un alt record istoric).
In timpul schimbului intens de focuri de arma, desi il raneste cu trei gloante pe politistul care l-a trimis in coma, din fericire, mai eles pentru, acesta, in mod miraculos, supravietuieste.
Era cea de-a cincia si ultima evadare reusita a lui, dupa alte patru, reusite si ele, intre 1975-1979.
Este autorul unei lucrari  remarcabile :″Ma plus belle évasion″ (Presse de la Renaissance, 2005), in care poveste cu detalii modul in care a preparat, ultima sa evadare ramasa celebra, precum si viata lui de raufacator fara scrupule, canalie, specializat in jafuri armate.
De fapt, intre prima sa condamnare, la un an de inchisoare (deveniti patru in apel), de catre Trubunalul Corectional Mâcon (Departamentul Saône et Loire, Regiunea administrativa Bourgogne) pentru furturi de masini in 1974 (daca facem abstractie de cele zece zile de condamnare in 1972 pentru bataie si vandalism) si pana la evadarea sa spectaculoasa de la MA-La Santé in 1986, a reusit de cinci ori sa scape de autoritatile politienesti si judiciare franceze.
Lantul lui de evadari incepe chiar aici la inchisoarea locala, unde este insarcinat cu tunsul gazonului in vecinatatea portii de intrare, care din fericire pentru el, era deschisa…
Cavala, alte spargeri si jafuri, alta arestare.
In 1975, este condamnat la 15 ani de recluziune criminala pentru doua bracaje (jafuri) fara violenta.
Din cauza evadarii, va fi transferat in QHS (Cartier de Inalta Securitate), QI (Cartier de Izolare, astazi), timp de patru ani : lumina aprinsa 24h/24h, 7zi/7zi, fara nicio activitate lucrativa sau socio-educativa, fara nicio vizita si niciun contact cu exteriorul.
Daca insa in anii 70, cearceafuri si alte obiecte de fabricatie artizanala in inchisoare i-au permis evadarea, ceea ce a facut din el un detinut DPS (Detinut supravegheat cu prioritate), in anii 80 erau nevoie de mijloace mult mai subtile, cu atat mai mult cu cat imposibilitatea evadarii de La Santé, a fost infirmata si de catre Mesrine si Besse in 1978.
Si nu oricum, ci cu arme de razboi !
Dar pana sa ajunga La Santé, Vaujour, a avut intotdeauna idei mai mult sau mai putin ″geniale″ care i-au adus victoria, cum ar fi cea din 1979, cand, din bucati de sapun si plastic a fabricat un pistolet (in atelierele inchisorii), cu care a luat ostatec magistratul care îi instruia dosarul (Judecatorul de Instructie) in interiorul Palatului de Justitie de la Chalôns (cand a fost extras din celula pentru judecata), cu care a disparut fara urma, lasandu-l liber pe maistrat dupa evadarea lui.
In timpul cavalei, o intalneste pe Nadine, sora unui alt raufacator (specializat deasemenea in jafuri armate, Gilles, fost coleg de celula la QHS Chaumont, dupa evenimentele de la Chalôns) care se indragosteste de el si cu care se casatoreste.
Cea cu ajutorul careia, in 1986 reuseste sa evadeze din MA-La Santé, pentru a trai fericiti timp de aproape patru luni cu copii lor Bruno (nascut in timpul detentiei ei de zece luni, conceput in timpul cavalei lui, dupa evadarea de La Santé) si Betty (nascuta in timpul unei alte cavale a lui in 181) in Périgord [o regiune naturala si rurala in sud-vestul Frantei, împărțită în patru regiuni : Périgord Noir (negru), Périgord Blanc (alb), Périgord Vert (verde) și Périgord Pourpre (violet), Departamentul Dordogne, Regiunea administrativa Aquitaine].
Din dragoste pentru el, sotia sa Nadine, a invatat sa piloteze si pe 26 mai 1986, aceasta reuseste sa tina elicopterul Alouette II in pozitie stationara deasupra curtii de promenda la MA-La Santé, pana cand il recupereaza pe Vaujour cu ajutorul unei scari flexibile (rabatabile) aruncata acestuia.
Inainte insa de celebra sa evadare, pe 8 martie 1985, Vaujour a fost condamnat la 18 ani de recluziune criminala iar in 1988, dupa evadarea sa spectaculoasa din inchisoarea La Santé, la alti 20 de ani, in timp ce sotia sa, Nadine la doi ani de inchisoare, pentru complicitate (din care a efectuat 10 luni).
In 1991 pentru alte doua jafuri armate comise in iunie si septembrie 1986, dupa evadarea de la MA-Santé (in timpul cavalei sale) a mai fost condamnat inca odata, la inca 15 ani de recluziune criminala, ca si in 1975.
In 1993 alte doua evadari pune la punct (dupa ce isi revine oarecum din hemiplegie, ramanand totusi cu handicap), cu ajutorul lui Jamila Hamidi (22 de ani, atunci), o tanara studenta in Drept Penal care isi dorea sa devina magistrat si lucra la GENEPI (Groupement Etudiant National d’Enseignement aux Personnes Incarcérées), care adora pe : Dali, Magritte, Matisse si iubea pe Vaujour.
Debusolata intre cele doua culturi : orientala si occidentala, ea cu inca doi complici, vor pune la punct doua evadari avortate (tot cu elicopterul), pentru care in 1996, Vaujour va fi din nou condamnat la opt ani de detentie criminala de catre Juriul Popular (Curte cu Jurati) Yveslines, confirmata si in apel de catre Juriul Popular la Versailles (Regiunea pariziana).
Hamidi, aude pentru prima data de Michel Vaujour (″Regele cavalei″) la o emisiune de TV literara in 1992 (Ex Libris, moderat de catre celebrul prezentator de TJ, Patrick Poivre d’Arvor de pe TF1-cel mai mare canal european de televiziune), cand sotia acestuia, Nadine, era invitata in legatura cu promovarea filmului ″La Fille de l’air″ (facut dupa cartea lui Michel Vaujour, Inamicul Public nr.3), de care se indragoste si solicita (in calitatea ei de elev-avocat) permis de vizita acestuia.
Cele doua evadari programate urmau sa aiba loc la Inchisoarea Saint Maur (Departamentul Indre et Loire) in cursul lunii iunie si de la MA-Fresnes (Departamentul Val de Marne, Regiunea pariziana), in cursul lunii august, cu luarea pilotilor ca ostatici cu complicii lor din exterior.
In urma esecului  acestora, Jamila a fost condamnata la trei ani de inchisoare si a fost judecata si intr-un alt proces de catre Juriul Popular Yvelines, in 1996, si cu iubitul ei, Vaujour.
Complicii lor : un alt cuplu indragostit format din Stéphanie Lorenzini (25 ani, atunci), prietena a Jamilei si Eric Grebeauval (30 ani, atunci, care o cunoaste pe aceasta in cursul unei permisiuni), coleg de detentie a lui Vaujour, pentru care acesta era ca ″un frate, un tata″ si pentru care ar fi fost ″in stare sa si moara, la nevoie″!
Intre 10-12 ani de recluziune criminala a fost solicitat de catre Ministerul Public contra lui Vaujour in fata Juriului Popular (Curte cu Jurati) Versailles (Regiunea pariziana), pe 13 decembrie 1996, 8 ani de detentie criminala contra Eric Grebeauval, 5 ani (din care trei cu suspendare contra Jamila Hamidi, ceea ce a impiedicat-o sa devina Judecator de Instructie) si 3 ani (din care 22 de luni cu suspendare) contra Stéphanie Lorenzini.
Intre timp, pe 28 iunie 1999, in jurul orei 16h10, o evadare sangeroasa, tot cu elicopterul, are loc la o alta celebra Inchisoare : Baumettes la Marsilia.
Cinci detinuti incearca sa evadeze la bordul unui elicopter (care lasa in curtea promenadei de dupa-masa o sacosa de turism cu arme de foc) : unul este ucis, trei raniti grav si unul reuseste sa fuga : Ange Buresi, corsican de origine, condamnat la 15 ani de recluziune criminala pentru uciderea unui jucator de poker (in timpul unei partide !) la Ajaccio (Insula Corsica, Franta Metroplitana).
Corpul (ciuruit de gloante) al detinutului ucis, Jean-Louis Raphael (traficant de masini de lux furate, liberabil in 2002) este descoperit de catre politisti in cariera de piatra vecina, Cassis, unde este eliberat si pilotul elicopterului sechestrat pe Aeroportul Castellet (Toulon, Departamentul Var, Regiunea administrativa PACA, sudul Frantei) obligat sa participe la evadare (care are loc in cadrul unui intens schimburi de focuri de arma dintre gardieni si evadati).
Tot aici se vor separa si fugarii.
Operatiunea pare ca ar fi fost conceputa si organizata de catre unul dintre detinutii raniti, Thierry Derlan, arestat de catre politisti, cca o ora mai tarziu si care a mai incercat sa evadeze si in 1992 de la Inchisoare din Nisa.
Ceilalti doi evadati de la Baumettes, Yann Gautier et Robert Allouache, sunt grav raniti (la fata, brate si picioare, respectiv, in abdomen) in urma unor schimburi de focuri cu politistii din Marsilia la un baraj rutier al GIPN (Grupul de Interventie al Politiei Nationale) si sunt internati la CHU (Centrul Spitalicesc Universitar) din Marsilia, de unde, ulterior sunt recuperati de catre AP (Administratia Penitenciara).
Ange Buresi este arestat la Paris in 2000.
Este vorba de a doua evadare de la Baumettes si a opta in ultimele doua decenii (din 1981), care ramane totusi mai putin spectaculoasa decat a lui Vaujour.
Pe 4 iulie 2002, Juriul Popular Bouches-du-Rhône a condamnat cei patru evadati ramasi in viata : Thierry Derlan (32 de ani) si Robert Alouache (29 de ani) la 10 ani de detentie criminala si la 9 ani pe Ange Buresi (36 de ani), respectiv, la 8 ani pe Yann Gautier (29 de ani), desi avocatul general al acuzarii a solicitat contra lor 20 de ani de recluziune criminala.
In ceea ce il priveste pe Patrick Guillemin (44 ans) cel care a pus planul in aplicare si a deturnat elicopterul (cu pilot ca ostatec), acesta a fost condamnat la 14 ani de recluziune criminala.
Si ceilalti doi complici din exterior (care au stiut de plan, fara sa fi participat efectiv), Véronique Outreman (33 ani), in divort de Patrick Guillemin, respectiv, William Vanni (39 ani), au fost condamnati la 5 ani, respectiv, la 3 ani de inchisoare, cu suspendare.
Ceva mai tarziu, pe 9 iunie 2000, de la Inchisoarea Moulins (Maison Centrale), supranumita ″Alcatrazul″ francez, considerat cea mai sigura inchisoare din Europa (de unde au evadat si Cristophe Khider, respectiv, Omar Top El Hadj pe 30 septembrie 2009, cu ajutorul explozivilor si a armelor de foc, a se vedea si articolul : ″In umbra vietii. Partea II. Evadari spectaculoase cu explozivi si arme de foc″), reusesc sa evadeze trei detinuti, in jurul orei 09h00, tot cu un elicopter (de la baza aeronatica Héli Air din Saint Etienne, Departamentul Loire, Regiunea administrativa Rhone-Alpes).
Patru complici (din exterior) ai detinutilor incarcerati, sechestreaza si obliga pe proprietarul sau Louis Carrot (pe atunci in varsta de 53 de ani, ranit grav la picior de catre raufacatori, abandonat la Neuilly-le-Réal in Departamentul Allier) si pilotul acestuia Stéphane Rouet (pe atunci in varsta de 35 an, avand fata fracturata cu un extinctor-stingator de foc), sa-i recupereze pe fugari de pe acoperisul inchisorii, in jurul pranzului (12h10).
Este vorba de prizonierii : Christian Pyotte (51 ani), Jean-Charles Mendès da Silva (28 ani), clasificati DPS (de catre AP), respectiv, de Rachid Ben Chetouia (35 ani), care reusand sa decupeze gratiile localului socio-cultural unde se aflau in activitate, au reusit sa se strecoara pe acoperis !
Ajunsi in exterior, fugarii sechestreaza doua vehicule : un Renault Megane si un Renault Espace¬ (in portbagajul caruia il inchid pe Stéphane Rouet, gasit in viata de catre politisti), cu care dispar pe DN82.
Vehiculele sunt gasite de catre SRPJ Lyon (Serviciul Regional al Politiei Judiciare) insarcinata cu ancheta, in jurul orei 13h15 la Savigneux, aproape de Montbrison.
Rachid Ben Chetouia este arestat 12 zile mai tarziu la Boulogne-Billancourt (Departamentul Hauts de Seine, Regiunea pariziana), iar Christian Pyotte, in iulie si sunt condamnati in 2003 de catre juriul Popular Loire, la 15 ani de recluziune criminala, respectiv, 8 ani de detentie criminala, alaturi de complicele lor din exterior (cel care a deturnat elicopterul luand ostatec pilotul), Karim Tahir (32 de ani), condamnat la 26 de ani recluziune criminala pentru organizarea triplei evadari si o tentativa de jaf armat (avortat) la Nantes (Departamentul Loire Atlantique).
Cel de-al treilea evadat, Jean-Charles Mendès da Silva (in cavala), este condamnat prin contumacie, tot la 15 ani de recluziune criminala.
Aceste ultimele doua evadari reusite din MCF, desi il incita pe Vaujour (cu un glont .357Magnum, neextras din creierul sau dupa hold-upul din toamna anului 1986), sa conceapa un nou plan de evadare cu elicopterul, el il abandoneaza, asteptand (si acceptand) eliberarea lui exceptionala (cu 16 ani mai devreme, un alt record istoric !), din Alcatrazul francez, ceea ce se va si intampla pe 1 septembrie 2003, unde si-a solicitat transferul in 1998.
Nu inainte ca filmul facut dupa cartea sa sa aiba un imens succes si sa aiba parte de sase permisiuni de iesire, care toate s-a derulat in toata regula, fara niciun fel de incidente.
Liberabil incepand din 2019, in urma demersurilor juridice facute de catre celebrul avocat (al sau si a altori criminali celebri) Henri Leclerc in fata JRLC (Jurisdictia Regionala a Eliberarii Conditionate) reunita pe 13 ianuarie 2013 in MC-Moulins (Alcatrazul francez), Michel Vaujour, specialist in evadari cu helicopterul, autori a cinci reusite si ultimele doua avortate, adept al Yoga si jucator pasionat de sah, cu o pecula de ″20,27€ pentru 27 de ani de detentie criminala″ in buzunar si cu glontul .357 Magnum in creierul lui, pe 1 septembrie 2003, paraseste inchisoarea (fara a mai evada !) la bratul celei de-a doua sotii Jamila Hamadi (cu care s-a casatorit in secret, pe 20 august 1999 in inchisoare, dupa ce divorteaza de Nadine).

Pascal Payet

Multirecidivist, specializat in jafuri armate, Pascal Payet, nascut in 1963 la Montpellier (Departamentul Hérault, Regiunea administrative Languedoc-Roussillon), in palmaresul sau, cu trei evadari realizate la bordul unui elicopter este considerat in istoria criminala a Frantei de catre AP (Administratia Penitenciara), un ″As al evadarii″ pe calea aerului !
Prima sa ″lovitura de maestru″ dateaza din 2001 de la Inchisoarea Aix en Privence-Luynes-MA (Maison d’Arrêt-DISP Marsilia, 596 locuri, data in folosinta in 1990, Departamentul Bouches du Rhône, Regiunea administrativa PACA, sudul Frantei), unde era in arest preventiv in asteptarea unui proces intr-un dosar de crima de sange (uciderea in 1997 a unui insotitor al unui furgon blindat in timpul schimbului de focuri dintre acesta si el), iar cea de-a doua, de la Inchisoarea Grasse-MA (Maison d’Arrêt-DISP Marsilia, 574 locuri, deschis in 1992, Departamentul Alpes Maritimes, Regiunea administrativa PACA) in 2007, unde era incarcerat in urma condamnarii in dosarul de mai sus, in 2005, la 30 de ani de recluziune criminala.
Tineretea isi petrece in Metropola alpilor francez (Lyon), ca sudor, mecanic auto, etc., inainte sa se stabileasca in Metropola din golful Lion din Marea Mediterana (Marsilia).
In 1988 este condamnat la 5 ani de detentie criminala pentru furt de vehicule cu circumstante agravante, dar in decembrie 1989 este eliberat conditionat (ca tatal unei fetie de patru ani care avea nevoie de el pentru intretinerea ei !), iar in 1993, pentru asociere de raufacatori, la 3 ani de inchisoare.
Pe 20 noiembrie 1997, in jurul orei 14h45, Payet, participa (cu alti doi raufacatori-criminali Eric Alboro si Michel Valero) la atacul esuat (avortat) al furgonului blindat Ardial (transport de fonduri) al Bancii Nationale a Frantei la Salon de Provence (regiunea urbana a Marsiliei), unde, involuntar, ripostand in ″legitima aparare″, ucide un insotitor de fonduri al BNF (Banca Nationale a Frantei), pe Gérard Casseles (cu trei gloante mortale din 14 trase in el).
In ciuda vestei antiglont cu care era echipat, Payet este si el ranit la plamani, dar ajuns la Lyon in timp util, este ingrijit si salvat la un spital privat.
Este arestat la Paris, in ianuarie 1999 cu Éric Alboreo si este incarcerat la MA-Aix en Provence-Luynes, de unde pe 12 octombrie 2001, evadeaza cu elicopterul in compania lui Frédéric Impocco (condamnat pentru rapire, sechestrare de persoana si crima de sange), o alta figura emblematica al jafului armat, insa pe 18 octombrie este arestat la Paris (be baza unui mandat european delivrat pe 23 octombrie) si este recuperat de catre AP (Administratia Penitenciara).
Acesta din urma este arestat pe 18 octombroe 2001.
In cavala (fuga) dupa evadarea din Luynes, pe 14 aprilie 2003, organizeaza o alta evadare tot la Luynes (si tot reusita !), a trei infractori notorii : Franck Perletto (un cunoscut traficant de droguri din Toulon), Éric Alboreo si Michel Valero, tot cu elicopterul, priteni si asociati ai lui, cu ajutorul unori complici printre care si Malick Atassi care se sinucide la numai 4 zile dupa interpelarea lui, la Inchisoarea Villeneuve les Maguelone (Departamentul Hérault, Regiunea administrativa Languedoc-Roussillon).
Evadarea are loc luni la ora 15h30, cu ajutorul unui elicopter civil de culoare galbena apartinand Societatii Eurocopter care parea ca efectueaza un ″zbor de recunoastere″ deasupra insitutiei penitenciare, cand un individ cagulat coboara pe o scara flexibila si taie fileul (plasa) de securitate deasupra curtii de promenada pentru ca cei pregatiti pentru evadare sa poata fi recuperati, in siguranta, in cel mai scurt timp posibil.
Pilotul elicopterului a fost rapit si sechestrat pentru a participa la evadare la La-Fare-les-Oliviers (Regiunea urbana Aix-Marseille, Departamentul Bouches du Rhône), care ulterior a aterizat pe Aeroportul International Marignane (Marsilia), inainte de a lasa fugarii pe stadionul Jas de Bouffan (Regiunea urbana Aix-Mrseille), care au disparut la bordul unui Volkswagen Golf.
Cei trei, vor fi arestati la inceputul lunii mai 2003, ca de-altfel si Pascal Payet (in Departamentul Vaucluse, Regiunea administrativa PACA), dupa un an si jumatate de ″libertate provizorie″ si condamnati in ianuarie 2005, la 30 de ani de recluziune criminala (Pascal Payet) si la cate 20 de ani, ceilalti doi : Eric Aboreo si Michel Valero, pentru uciderea insotitorului de fonduri al BNF in 1997, confirmata in apel si de catre Juriul Popular (Curte cu Jurati) Var, in 2006.
In ianuarie 2007, recunoaste in fata Judecatorului de Instructie (Magistrat care îi instruia dosarul) ca este el cel care a organizat si conceput evadarea colegilor sai in 2003 de la Luynes si este condamnat la 7 ani de detentie criminala, ceilalti trei : Perletto, Alboero, respectiv, Valero, fiind condamnati, la cate 5 ani, fiecare.
In ceea ce priveste propria sa evadare in 2001, Payet (″Kalashnikov Pat″) este condamnat la 6 ani de detentie criminala de catre Juriul Popular Bouche du Rhône (Aix en Provence).
Reincarcerat la MA-Grasse, acesta reuseste sa evadeze intr-o maniera deosebit de specatculoasa, de Ziua Nationala a Frantei (aleasa simbolic !), pe 14 iulie 2007, cu ajutorul unori complici, care inainte sa-l recupereze cu elicopterul (deturnat, dupa ce salariatii societatii careia apartinea sunt toti legati si inchisi in subsolul cladirii!), forteaza poarta celulei sale din QI (Cartier de Izolare) al inchisorii, unde era incarcerat ca DPS (Detinut de supraveghet in mod special), cu un aparat termic de debitat, cu disc.
Arestat pe 21 septembrie 2007 in Spania la Mataró (regiunea urbana a Barcelonei), pe 4 octombrie este extradat in Franta in compania a doi complici : Alain Armato (48 de ani) si Farid Ouassou (30 de ani), iar pe 25 iunie 2008 Juriul Popular Alpes Maritimes (Nisa) il condamna pe ″Asul evadarii″ (atunci in varsta de 45 de ani) la 15 ani de recluziune criminala pentru jafurile armate si violenta voluntara comisa asupra politistilor in timpul cavalei sale, in special pentru o fuziada, alaturi de André-Fabien Mourne (condamnat si el la 10 ani de detentie criminala) cu poltistii municipali de la Cannet si Mandelieu (regiunea urbana Cannes-Nisa) de pe Coasta de Azur.
Daca il credem pe Christian Lothion, Directorul Interregional al Politiei Judiciare din Masrsilia, arestarea lui Pascal Payet ar fi rezultatul a doua luni de investigatii cu mobilizarea a 30-40 de politisti francez, non-stop,  sustinuti de catre UDYCO (Politia Judiciara) din Madrid si Barcelona!
Casatorit si tatal a doi copii, pentru evadarea sa pe 14 iulie 2007, Pascal Payet (in varsta de 44 de ani, atunci), a fost condamnat intr-un proces (sub supravegherea a 200 de politisti si jandarmi, la care am participat si eu), pe 8 aprilie 2011, de catre Juriul Popular Bouches du Rhône (Presedinte : Jean-Pierre Deschamps, Avocat general al acuzarii-reprezentand Ministerul Public : Marc Gouton), la 5 ani de inchisoare (Ministerul Public solicita 12), ceilalti trei complici ai sai, fiind condamnati la 9 ani (Alain Armato, 51 de ani, Ministerul Public solicita 15), 7 ani (Farid Ouassou), respectiv, 6 ani (Abd-el-Moutaleb Medjadi) de detentie criminala (contra lor Ministerul Public solicita 18 ani).
Cagulati si inarmati, complicii ″Asului evadarii″ au furat elicopterul de pe Aeroportul Cannes-Mandelieu (Coasta de Azur) cu pilot cu tot, in jurul orei 18h15, care l-au pus pe acoperisul unei cladiri adiacente cu QI in care era detinut Pascal Payet in celula 913, in jurul orei 18h45.
Dupa ce au fortat intrarea in cladire, nu aveau decat cca doua duzini de metri pana la celula acestuia, pe care l-au eliberat in cateva minute, decupand poarta celulei sale cu debitul de disc termic.
Elicopterul a aterizat, mai tarziu, in Bringnoles, la 38 de kilometrei distanta nord-est de Toulon (Micul Chicago) pe coasta Mediteranei.
Kalasnikov Pat si complicii sai au disparut, iar pilotul a fost eliberat nevatamat.
Hocine Adboul-Galil, nepotul lui Armato si Christophe Delu, soferul vehiculului fugarilor (in exterior) dupa ce au abandonat elicopterul, au fost condamnati si ei la 3 ani de inchisoare, din care unul cu suspendare pentru Adboul-Gail.
Marc Gouton, Avocatul general al acuzarii (Ministerul Public), a solicitat 5 ani de detentie criminala contra lor.
In sfarsit, cei trei care ar fi participat la pregatiri : Mourad Bounaghla, Sidi-Mohamed Beddou si Gérard Hebert, au fost achitati, desi Ministerul Public solicita contra lor 18 luni de inchisoare, cu executare.
Astazi, Pascal Payet isi executa pedeapsa sa privata de libertate, fiind liberabil in 2028 (in ciuda contopirii multor pedepse ale sale), dar justitia nu exclude posibilitatea unei eliberari conditionate la sfarsitul acestui deceniu.

Observatie

Intre prima evadare dintr-o inchisoare franceza cu elicopterul, pe 27 februarie 1981, din Inchisoarea Fleury-Mérogis (Departamentul Essonne, Regiunea pariziana) a lui: Gérard Dupré si Daniel Beaumont, cu un elicopter inchiriat de catre Serge Coutel, si pilotat de catre Claude Fourcade, arestati cu complicii lor in perioada martie-iulie 1981 si condamnati in 1985 de catre Juriul Popular Essonne cu pedepse intre 5 si 13 ani de detentie, respectiv, recluziune criminala si ultima evadare a lui Pascal Payet pe 14 iulie octombrie 2007, au avut loc urmatoarele evadari cu elicopterul din MCF (Mediul Carceral Francez) :
- pe 26 mai 1986, evadarea lui Michel Vaujour ;
- pe 19 iulie 1987, din Inchisoarea Saint Roch (Nisa), evadarea lui Philippe Tuc, arestat pentru tentativa de jaf armat, cu ajutorul unei coarde aruncate din elicopter in Curtea de promenada de catre Philippe Delaire. Arestat in cursul zilei urmatoare, este condamnat in 1989 la 6 ani de detentie criminala ;
- pe 5 noiembrie 1990 evadarea din Inchisoarea Lannemezan (Departamentul Hautes Pyrénées) a lui Frederic Boulay, Gilbert Ghislain, Jose Dos Santos si Hamid Mazouz, cu ajutorul unui elicopter deturnat de catre prietena lui Boulay, primii trei fiind arestati in Spania, iar al patrulea in Algeria ;
- pe 25 iulie 1992 evadearea a cinci detinuti de la Inchisoarea Baumettes (Marsilia), cu un elicopter deturnat de catre complici din exterior. Trei dintre ei vor fi arestati cateva ore mai traziu, iar alti doi in toamna anului 1992, fiind condamnati la pedepse intre 6-8 ani de detentie criminala ;
- pe 7 septembrie 1992, evadarea lui Claude Rivière din Inchisoarea Ploemur (Departamentul Morbihan) cu un elicopter deturnat de catre un complice din exterior. Arestat, acesta va fi condamnat in 1995 la 7 ani de detentie criminala ;
- pe 4 octombrie 1992, evadarea a trei detinuti (printre care si Michel Lepage, fost sef al Bandei ″Banlieue Sud″), cu un elicopter deturnat de catre un complice (pilot ostatec), in Padurea Arcy (Departamentul Yvelines). Cei patru sunt arestati intre decembrie 1992-februarie 1994, trei dintre ei fiind condamnati la pedepse intre 1-4 ani de inchisoare, iar Michel Lepage, la 2 ani in 1998 ;
- pe 26 iunie 1999, evadarea lui Jean-Louis Raphel (ucis), Ange Buresi (reuseste sa fuga), Thierry Derlan, Yann Gautier si Robert Allouache (raniti) din Inchisoarea Baumettes (Marsilia). La scurt timp, cei trei supravietuitori raniti sunt interpelati, iar Buresi mai tarziu, in 2000, la Paris. Ei sunt condamnati la pedepse intre 8-10 ani in 2002 de catre Juriul Popular Bouches du Rhône.
- pe 9 iunie 2000, evadarea lui Rachid Ben Chetouia, Jean-Charles Mendès da Silva si Christian Pyotte, de la Inchisoarea Moulins (Alcatrazul francez). Primi doi sunt condamnati in 2003 de catre Juriul Popular Loire la 15 ani de recluziune criminala (al doilea prin contumacie, fiind in cavala), iar cel de-al treilea la 8 ani de detentie criminala.
- pe 24 martie 2001, evadarea lui  Emile Fornassari, Jean-Félix Leca si Abdelhamid Karmous de la Inchisoarea Draguignan (Departamentul Var, Regiunea administrativa PACA). Primul a fost arestat in februarie 2004 pe Aeroportul Zurich (Elvetia) si condamnat la patru ani de inchisoare (dupa extradarea lui in Franta), de catre Tribunalul Corectional Draguignan, al doilea ar fi fost lichidat de catre eliberatorii sai pentru ca n-ar fi putut plati, iar in ceea ce il priveste pe al treila nu a fost niciodata prins, ca de-altfel nici fratele acestuia, Fathi, care ar fi organizat aceasta spectaculoasa evadare. Din informatii neoficiale, s-ar parea ca primul sa traiasca in Algeria iar ce de-al doilea in Tunisia.
- pe 25 iunie 2001, luni dimineata, evadarea lui Louis Carboni (44 de ani), un exponent de frunte al marii criminalitati corsicane, de la Inchisoarea Borgo (Departamentul Haute Corse, Insula Corsica, Franta Metropolitana) in aria urbana a Bastiei, cu ajutorul unori complici care au deturnat un elicopter al Securitatii Civile. Este arestat pe 12 ianuarie 2002 in Spania la Figueiras (Catalania) in timp ce prgatea jaful (armat) al unui furgon blindat. Dupa patru ani de cavala acesta executa o pedeapsa privata de libertate de 15 ani pentru asociere de raufacatori si trafic de stupefiante.
El este extradat in Franta dupa 5 ani de detentie criminala in Spania si incarcerat la Inchisoarea Pontet (Departamentul Vaucluse), dupa care in 2008 este condamnat pentru evadrea lui in 2001, la 8 ani de detentie, majorat la 12 ani in apel cu 2/3 ca perioada de siguranta (solicitat de catre avocatul general al acuzarii Pierre-Yves Radiguet, in timp ce Presedintele Curtii cu Jurati Bernard Veber facea acestuia cunoscut ca el risca 20 de ani de recluziune criminala.
- pe 12 octombrie 2001, evadarea lui Frédéric Impocco (arestat pe 18 octombrie la Paris) si Pascal Payet, de la Inchisoarea Luynes.
- pe 14 aprilie 2003 evadarea lui Franck Perletto, Eric Alboreo si  Michel Valero cu ajutorul lui Pscal Payet, de la Inchisoarea Luynes, care va fi condamnat la 7 ani de detentie criminala, iar ceilalti trei, la 3 ani fiecare ;
- pe 10 decembrie 2005, evadarea lui Hubert Selles (arestat in ianuarie 2006 la Cergy Pontoise, Departamentul Val d’Oise), al corsicanului Jean-Claude Moretti (arestat pe 29 octombrie 2007, la Calpe, Spania) si Mohamed Bessame (arestat cateva zile mai tarziu in Spania langa Girona, Catalania) de la Inchisoarea Aiton (Departamentul Savoie, Regunea administrativa Rhône Alpes) cu ajutorul unui elicopter al carui pilot este luat ostatec, dar eliberat ulterior. Peste 300 de jandarmi au fost mobilizati pentru cautarea lor.
- pe 1 iulie 2007, evadarea lui Pascal Payet de la inchisoarea Grasse cu ajutorul complicilor. Arestat pe 21 septembrie 2007 in Spania, pe 8 aprilie 2011, este condamnat de catre Juriul Popular Bouches du Rhône la 5 ani de inchisoare, ceilalti trei complici ai sai, fiind condamnati la 9 ani (Alain Armato,), 7 ani (Farid Ouassou), respectiv, 6 ani (Abd-el-Moutaleb Medjadi).

NOTA

Articolul original in format PDF
3.%20In%20umbra%20vietii%20%28Partea%20III%29.%20Brand-uri%20legend...
Articolul pe Investigatie Jurnalistica :
In umbra vietii (Partea III)
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/06/in-umbra-vietii-partea-iiia-brand-uri.html
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/06/in-umbra-vietii-partea-iiib-brand-uri.html
A se vedea pentru detalii si :
In umbra vietii (Partea I)
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/05/thomas-csinta-in-umbra-vietii-partea-i.html
In umbra vietii (Partea II)
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/06/thomas-csinta-in-umbra-vietii-partea-ii.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019