UK Bookmakers

Marile probleme ale copilului in lumea contemporana. Abandonul si Infanticidul !

Scris de Thomas CINTA. Posted in Dezvaluiri


« Un copil dorit sau nedorit, este o binecuvantare ». (Stefan N. Maier, ACUM.TV)

In CPC (Codul Civil de Procedura) francez, prin definitie, autoritatea parentala este un ansamblu de drepturi si indatoriri avand ca finalitate interesele copilului, revenind in exclusivitate parintilor lui (naturali sau adoptivi) pana la majorat sau « emanciparea » lui, care sa-i permita un trai decent, in siguranta, sa-i protejeze sanatatea si integritatea sa fizica si psihica, care sa-i permita o dezvoltare armonioasa in raport cu varsta lui (Legea n°2002-305 din 04 martie 2002 relativ la autoritatea parentala, intrata in vigoare pe data de 07 martie 2002 ; Circulara ministeriala 94-149 din 13 aprilie 1994: « controlul scolaritatii copilului natural sau adoptat de catre parintii sai legitimi » ; Scrisoarea ministeriala pe aceasi tematica din 13 octombrie 1999 ;

Scrisoarea ministeriala din 22 noiembrie 2001 privind « relatii intre serviciile MEN-Ministerului Educatiei Nationale si pariintii elevilor separati sau divortati » ; ASH-Adaptarea scolara si scolarizarea elevilor handicapati, n°2259 din 19 aprilie 2002)

PREAMBUL

Abandonul copilului este un fenomen social vechi de cateva secole care incepe sa ia proportii in secolul al XVIII- lea.
In 1787 Jacques Necker (1732-1804), bancher si om politic de origine elvetiana care a trait la Paris, estima ca un numar de 40.000 de copii erau abandonati in Franta pentru o populatie de 26 milioane de locuitori.
El este cel care reglementeaza (printr-un text de lege aprobat de catre Adunarea Nationala) diferenta dintre un « copil gasit » (intr-un loc public, care urma sa fie incredintat unor institutii aflate in custodia serviciilor sociale) si un « copil abandonat », pe care parintii lor il incredintau unei rude, unui apropiat sau unei autoritati locale, care exercitau asupra lui o autoritate parentala.
Intre 1640 - 1789 (Revolutia Franceza), HET - l'Hôpital des Enfants -Trouvés (Spitalul Copiilor Gasiti) la Paris, fondat in 1670 (ulterior in 1739 si la Londra), a adunat de pe strazile metropolei si a ariei sale metropolitane, nu mai putin de 390.000 de copii « abandonati », care ulterior, au fost si « gasiti » !
Daca numarul lor era 30 in 1640, intr-un secol si jumatate el a atins cifra record de 5.900 pentru o pupulatie urbana care depasea cu putin 1 million de locuitori (850.000 pentru Paris « intramuros »).
La Lyon, a doua metropola franceza, ca importanta economica, in 1690 erau contabilizati 600 de copii abandonati, iar timp de un secol, numarul lor a crescut la 1.500, pentru o poulatie urbana care depasea 150.000 de locuitori (130.000 pentru orasul Lyon), iar la Marsilia, a treia metropola franceza, numaul lor trece de la 41 in 1621 la 523 in timpul Revolutiei franceze, pentru o populatie metropolitana de peste 100.000 de locuitori.
Din investigatiile pe care le-am intreprins in acest dosar, se pare ca abandonul copilului a avut loc relativ devreme de la nasterea lui.
La Lyon intre 1716-1717, 40% dintre ei au mai putin de doua zile si 60% mai putin de o luna, in momentul abandonului, iar la Paris in 1778, 60% dintre ei au mai putin de trei saptamani.
La Nancy in 1774, in momentul abandonului, 40% aveau mai putin de o saptamana, iar in 1788, acest procent a crescut la mai mult trei sferturi din umarul lor.
Din cercetarile pe care le-am efectuat in acest dosar, se pare ca exista o serie de cauze care contribuie la acest fenomen.
In majoritatea cazurilor, este vorba de copii rezultati in afara casatoriei sau dintr-o casatorie considerata « nelegitima » (neaprobata !) de catre unul dintre parinti. Ordonanta din 1556 impune, in cazul casatoriei « legitime » (recunoscute !) consimtamantul parintilor pentru persoanele de sex feminin (femei) pana la varsta de 25 de ani, iar pentru cele de sex masculin (barbati), pana la varsta de 30 de ani, practici intalnite, in special, in inalta societate.
La Meulan (Yvelinnes, regiunea pariziana), intre 1660-1739, ceva mai mult de 10% erau procreari « anticipate » si peste 13-14% dupa 1740.
La Sotteville lès Rouen (Rouen, arie metroplitana peste 500.000 loc., Seine Maritime) acest procent ajunge la 36-37% intre 1760-1789.
In mediile urbane modeste, unde concubinajul este des practicat, in special, datorita unei vieti haotice din cauza locului de munca instabil, ruptura unei legaturi de tip matrimonial este un proces foarte frecvent.

La Reims (Marne, arie metropolitana peste 300.000 loc.), pe la mijlocul secolului XVIII, aproape jumatate dintre copii abandonati aveau o mama celibatara provenita din mediul tesatoriei de lana.
La Paris, intre 1772-1778, intre 30-35% dintre copii abandonati proveneau de la mamele care nasteau la « Hôpital Général » (l'Hôpital des Enfants - Trouvés).
Si cuplurile legitime « practicau » abandonul de copil, « organizat », inca din sexolele XVII-XVIII, in special datorita saraciei sau a imposibilitati de a oferii copiilor lor un trai decent, o educatie corespunzatoare, dar si din alte considerente de ordin social sau moral, mai mult sau mai putin preconcepute.
Chiar si marele Jean-Jacques Rousseau (1712-1778), scriitor, filosof si muzician genevez, parintele « conflictului modern », stabilit in Franta, si-a abandonat cei cinci copii ai sai (rezultati dintr-o relatie amoroasa cu o servitoare cu care incepe o viata de « cuplu » din 1745) la Hôpital des Enfants - Trouvés (“Les Confesions”, volumul opt).
El scria in 1751 D-nei Francueil (in cele 12 volume autobiografice, care acopera viata lui pana in 1767, « Les confessions »), nu cu putine regete, ca avand in vedere situatia lui materiala dezastruoasa (traind de pe o zi pe alta !), nu castiga suficient pentru intretinerea lor.
Crizele de subzistenta, foarte frecvente in secolul XVII, sunt ocazii, printre cele mai propice pentru abandonul masiv ai copiilor in aceasta perioada.
La Paris, in iarna grea a anului 1709, numarul copiilor abandonati creste de la 1759, in 1708, la 2525, pentru ca in 1710, numarul lor sa scada la 1698.
La Lyon in aceasi ani numarul de abandonuri de copii este de 454 in 1708, 1884 in 1709 si 589 in 1710.
In aceasta perioada, in Franta (o tara predominant agrara pe atunci !) putem descoperii, de-altfel, chiar si o relatie de legatura (o « legitate ») intre pretul de vanzare a cerealelor si numarul de abandonuri de copil !
La Limoges (arie urbana 300.000 de loc., Haute Vienne), in 1730 exista in medie 4,8-4,9 abandonuri de copil pe luna, cand halba de secara costa 2,77-2,80 de livre (unitate monetara bazata pe argint), si 46-48 cand ea costa 8,15-8,18 livre in 1770. Acest numar ajunge la 72-74 in 1788, cand halba costa 8,32-8,35 livre.
In ceea ce priveste infanticidul, el apartine vocabularului juridic si desemneaza uciderea (sau asainarea) unui copil, in special al unui nou-nascut!
Printre tipurile frecvente de infanticide, intalnim:
- “filicidul” (din latina, filius), care desemneaza, juridic vorbind, uciderea unui copil de catre unul dintre parinti, tatal sau mama.
El poate desemna si criminalul responsabil de uciderea copilului.
In anumite culturi, intalnim des situatia in care tatal isi ucide copilul pentru ca acesta a dezonorat familia (« crima de onoare », cazurile « Marie Noe » sau « Andrea Yates » fiind concludente).
- ”neonaticidul”, care desemneaza uciderea unui copil in mai putin de 24 de ore de la nasterea sa. Acest tip de crima fiind comisa, aproape in exclusivitate, de catre mama copilului.
Infanticidul este practicat inca din perioada Greciei antice si in timpul Imperiului roman, pentru ca de-a lungul mai multor secole care urmeaza, el sa se raspandeasca pe toate continentele lumii, dar in special in Asia, in China si India, unde rata natalitatii este foarte ridicata, iar conjunctura socio-economica, complet, neadaptata !
 India si azi, un nou-nscut de sex feminin este considerat ca o « rusine », ca un dezastru financiar, pentru ca maritarea ei va fi extrem de costisitoare pentru parinti.
Incepand cu deceniul IX al secolului trecut, parintii isi « selectioneaza » noii-nascuti in functie de rezultatele furnizate de catre ecografe, iar ulterior de lectura ADN, folosindu-se, ca mijloc de « ucidere », de avort, pentru a facilita nasterea unui nou-nascut de sex masculin.
Infanticidul este practicat si de catre triburi indiene (Suruuarras sau Yanomamis) in tinuturile Amazoniene (in special in Brazilia). « Eliminarea » membrilor grupului cu deficiente fizice sau psihice, cu constitutie fizica slaba sau chiar si cu usoare dizabilitati este justificata prin faptul ca ei ar putea compromite ulterior sau ingreuna activitatile desfasurate de catre aceste triburi.
Studiind insa cu atentie evolutia vietii in regnul animal, constatam ca atat abandonul copilului (puiului), cat si infanticidul (uciderea puiului), sunt caracteristice si animalelor salbatice !
In general este masculul care comite « pruncuciderea », in special, in cadrul speciilor poligame, in care femela se reproduce cu un singur mascul (“mascul dominant”) si in urma « detronarii » caruia, un altul, nou venit, îi va ucide puii acestuia. Acest comportament se explica cu ajutorul teoriei evolutiei (masculul se asigura in acest fel ca puii pe care îi va creste, puii sai, vor fi urmasii lui !).
Infanticidul insa, este comis, sistematic si de catre femela.
Ele pot ucide un nou-nascut, sau ulterior, in faza de evolutie, daca el are un defect fizic (o malformatie) sau daca este bolnavicios pentru a nu pune in pericol viata celorlalti pui !
Pe de alta parte, in cazul luptelor intre grupuri rivale, femelele si masculii nu ezista sa-i ucida pe puii adversari.
Fenomenul a fost studiat in profunzime, apoi confirmat si in cadrul diferitelor specii de maimute (cimpanzei, gorile, etc.) sau carnivore (scons, lei, etc.), de la zebre, pana la veveritele terestre americane, broaste, raioase, ciori, pescarusi, delfini, etc.
In ciuda faptului ca autoritatile franceze competente au luat o serie de masuri « fiabile », atat pe plan politic, cat si pe plan juridic, cum ar fi nasterea sub anonimat, sau introducerea unor alocatii sociale si familiale « consistente », speciale, pentru cresterea noului-nascut, respectiv, « facilitarea » adoptiilor copiilor abandonati la nastere, in Franta, chiar daca pruncuciderea este semnificativ mai scazuta ca in alte state post-industrializate, in care legislatia este mai putin « indulgenta », infanticidul nu este nici pe departe un fenomen marginal. (A se vedea si articolele autorului publicate anterior: « Nasterea sub anonimat (sub X) », respectiv, « Infanticide macabre »)

APROFUNDAREA DOSARULUI

* Dosarul penal « Céline Lesage », judecat recent de catre Juriul Popular (Curtea cu Jurati) Manche (Capitala la Saint-Lô, regiunea Basse-Normandie) de la Coutances, joi, pe 18 martie 2010, este un document convingator in acest sens.
In acest dosar cu totul exceptional, fara precedent in ultimii 30 de ani in Franta, avocatii generali ai acuzarii, Eric Bouillard si Sarah Huet, reprezentand Ministerul Public, au solicitat 16 ani de recluziune criminala, cu o perioada de siguranta incompresibila de opt ani, contra inculpatei, pentru uciderea a sase nou-nascuti, prin sufocare si strangulare, in perioada august 2000-septembrie 2007.
Inculpata, Céline Lesage, in varsta de 38 de ani, o femeie « marunta » (cca 1,60 cm, 50kg) arestata in octombrie 2007, mama unui copil in varsta de 14 ani, rezultat dintr-o relatie anterioara, este un adevarat mister atat pentru justitie cat si pentru anchetatorii care au fost implicati in studiul acestui dosar, iesit din comun!
Pentru ca nimic din trectul acestei femei, cu atat mai putin, profilul ei psihologic, respectiv, intelectual, nu pot explica aceste sinistre si macabre infanticide comise in cei sapte ani premergatori arestarii ei la Valognes (Manche), pentru care, in principiu, conform CPP (Codului de Procedura Penal) francez, ea risca inchisoarea pe viata cu o perioada de siguranta de 18 ani !
Amintim aici pentru comparatie, un alt dosar asemanator pe care l-am putut urmarii de aproape, a lui « Véronique Courjault », in varsta de 41 de ani, in care inculpata pentru un triplu infanticid (A se vedea si articolul autorului : « Triplu infanticid ») comis intre 1999-2000 (cu corpurile nou-nascutilor conservati in congelator !), a fost condamnata pe 19 iunie 2009 de catre Juriul Popular (Curtea cu Jurati) de la Tours (Capitala Departament, Indre et Loire) la opt ani de recluziune criminala.
Procesul lui Céline Lesage, in fata Curtii cu Jurati (Juriul Popular) de la Coutances (Manche), compus din noua jurati alesi de pe listele electorale si trei magistrati profesionisti (in total « 12 oameni furiosi », sase barbati si sase femei), prezidata de catre Hervé Locu, s-a deschis luni, pe 15 martie 2010, intr-un context social-istoric complet defavorabil inculpatei, avand in vedere ca opinia publica franceza nu « digerase » inca triplul infanticid a lui Véronique Courjault, foarte mediatizat, atat inainte cat si dupa verdictul la proces.
Studiind profund profilul « criminal », precum si personalitatea lui Céline Lesage, am putut constata cu surprindere ca dosarele lor de infanticid, nu prea aveau elemente comune, in afara de « denuntator », care in ambele cazuri, erau sotii lor.
Este Luc Margueritte in varsta de 39 de ani, barbatul cu care Céline traia in cuplu, tatal celui de-al saselea copil ucis (prin sufocare) care descopera din intamplare cadavrul lui in descompunere, intr-un sac pentru orduri menajere pe 17 octombrie 2007, ascuns in pivnita locuintei HLM (locuinta cu chirie moderata, acordata de primarie si subventionata de catre stat), domiciliul lor cojugal, la Volognes (Departamentul Manche).
Ca si Véronique Courjault, Céline Lesage este imediat arestata, iar perchezitia efectuata de catre Judecatorul de Instructie, numit de catre Procurorul Republicii de la Coutances, François Gosselin, conduce la descoperirea a inca cinci cadavre de nou-nascuti, disimulati tot in saci de plastic (trei sufocati si doi strangulati cu un cordon) si ascunse in pivnita locuintei cuplului, rezultati dintr-o legatura anterioara a ei, intre 1989-2006 !
Dupa inculparea ei cu capul de acuzare « omucideri (omoruri) premeditate cu circumstante agravante », spre deosebire de Véronique Courjault, atat in timpul anchetei, cat si ulterior, in timpul interogatoriului la Proces, Céline Lesage, lasa impresia unei femei educate si echilibrate din punct de vedere psihologic, cu un bun nivel intelectual, care isi recunoaste greselile comise, le regreta si asuma responsabilitatea lor, atat juridica cat si morala !
Insa, in privinta comiterii lor se contrazice, totusi.
In interogatoriul JI (Judecatorului de Instructie), in prezenta jandarmilor care au facut perchezitia (si care au descoperit si cadavrele) aflat in dosarul ei la Proces, afirma ca sufocand sau stranguland copii ei nou-nascuti, ea, niciun moment nu avea impresia ca ucide in adevaratul inteles al cuvantului sau ca va comite crime premeditate, cu atat mai mult cu cat niciunul dintre cei doi barbati ai ei nu-si doreau copii.
Din contra, in timpul interogatoriului ei in fata Juriului Popular, ea afirma : « Sunt constienta de ceea ce am facut, ca mi-am ucis copii nou-nascuti !
Da, eu am comis aceste crime !
Este oribil!
Insa de ce, nu stiu, nu va pot da nicio explicatie !
Nu pot sa-mi explic in niciun fel gestul meu ! As vrea sa inteleg, dar nu reusesc… ! »
Sa fi fost « responsabili» de aceasta contradictie cei doi ani si jumatate de detentie provizorie, de care Céline Lesage a avut parte pe perioada anchetei si care au schimat-o profund mental sau pur si simplu, « descoperirea » in documentele bibliotecii centrul de detentie al faptului ca pruncuciderea, indiferent de starea de sanatate a noului nascut este considerata de legislatia franceza, o crima, chiar inainte de nastere, incepand cu cea de-a 23 saptamana, pina la a 22-a saptamina, fetusul nefiind considerat « viu », niciuna dintre legile Codului Civil ne putandu-i fi aplicate ?
Aceasta intrebare este cu atat mai legitima cu cat, inainte ca juriul sa se retraga, in seara zilei de joi, 18 martie, pentru deliberare, avocata lui Céline Lesage, Véronique Carré a tinut sa precizeze presedinelui Completului de Judecata, Hervé Locu, ca daca clienta ei nu a dat nicio explicatie celor intamplate, nu este pentru ca ea nu-si doreste acest lucru, ci efectiv, pentru ca ea « nu are niciuna » !
Profitand de aceasta ocazie, ea a adaugat ca, Céline Lesage s-a schimbat profund in cei doi ani si jumatate de detentie preventiva.
 consecinta, ea « si-a dat seama de faptul ca nou-nasutii pe care i-a adus pe lume, erau fiinte umane care traiau in momentul in care ea le-a curmat zlele » !
Chiar si atitudinea celor care s-au prezentat la bara in calitate de « martori » a fost contradictorie.
In timp ce Rodolphe Costantino, avocatul Asociatiei « Enfance et Partage » vorbea de un « act monstruos, odios » din partea inculpatei : « Doamna Lesage a ucis nou-nascutii ei ca pe niste pisoi », incercand sa sugereze Curtii ca ea s-a comportat in actele sale mai mult ca o « fiara salbatica » decat un om, fara ca in realitate sa fi fost un monstru, fostul ei barbat, Luc Margueritte, tatal ultimului nou-nascut pe care ea l-a sufocat si, care a dentutat-o, solicita Curtii putina « intelegere » si « o pedeapsa justa care sa-i permita sa se reconstruiasca psihic ».
 cum spunea : « inima mea este taiata in doua bucati ».
« Céline mi-a facut mult rau, dupa parerea mea este vinovata fara indoiala, dar anturajul meu si chiar eu insumi suntem responsabili pentru a nu fi descoperit primejdia la timp » !
Dupa proces el a exclamat : « pedeapsa este dura dar justa si eu o accept. Cred ca ea o va accepta deasemenea » !Un punct de vedere sustinut si de catre Rodolphe Costantino.
Un raport psihologic aflat in dosar si pe care l-am putut studia, o descria pe Céline Lesage, ca o femeie cu "nivel intelectual ridicat, discreta, interiorizata", atat de mult, incat in ciuda unor banuieli din partea parintilor ei, cu care ea intretine relatii mai mult decat cordiale, audiati pe 16 martie, acestia nu stiau absolut nimic de faptul ca ea ar fi ramas vreodata insarcinata.
Tatal ei, fost sindicalist, cu lacrimi in ochi a incercat insa sa puna in evidenta faptul ca Céline a avut o copilarie nu intocmai usoara : « In repetate randuri a fost umilita si exploatata in anturajul ei » !
El adauga, cu parere de rau ca « este o drama ceea ce s-a intamplat, suferim cu totii ! Intotdeauna avem impresia ca asemenea lucruri nu se intampla decat altora ».
Mama ei a insistat mai mult pe legatura cu primul ei barbat, tatal copilului nascut in 1996, « care a fost destul de dur cu ea si caruia i-au trebuit saptamani sa mearga la maternitate pentru ca sa-si vada copilul, ceea ce pe ea a terorizat-o psihic, mult timp ».
Ceea ce a fost infirmat convingator de catre Pascal Cathrine in varsta de 39 ani, instalator sanitar, tatal celor cinci nou-nascuti descoperiti in pivnita locuintei lui Céline, care din contra, afirma ca « intotdeauna si-a dorit copii si a facut tot posibilul pentru ca ea sa fie multumita, fericita ! »
El sustinea ca Céline i-a ascuns chiar si faptul ca timp de cateva luni ea era insarcinata !
Amintim aici ca initial, a fost si el inculpat in acest dosr pentru « nedenuntare de crima si disimulare de cavru » in toate cele cinci cazuri, pe parcurs insa a beneficiat de un « non-lieu » (incetarea urmaririi penale).
In disculparea lui un rol important a jucat si al doilea barbat in viata lui Céline, Luc Margueritte care a si denuntat-o.
 Pentru ca Céline i-a ucis si lui copilul, al saselea nou-nascut.
Astfel, Pascal Cathrine a reusit sa convinga magistratii responsabili cu ancheta in dosarul lui Céline, ca el habar nu avea nici de sarcinile si nici de nasterile clandestine ale sotiei sale, ceea ce la inceput, era considerat de catre parchet, mai mult decat dubios, chiar imposibil.
Din cele declarate de catre acesta, separarea lor nu ar fi avut loc datorita faptului ca el ar fi fost la curent cu sinistrele sale infanticide ci din cauza banilor imprumutati (200.000 se euro) de catre Céline pentru « nu se stie cu ce scop » care avea mari dificultati in rambursarea ei.
Dar si pentru faptul ca el avea impresia ca-i « vindea gogosi tot timpul » si el nu era pentru ea decat un simplu obiect, motiv pentru care ar fi fost imposibl sa intemeieze cu ea o familie.
« Mi-a distrus o parte a vietii mele », exclama revoltat, Pasal Cathrine !
Expertul psihiatru Jean Luc Viaux, care in mare masura l-a disculpat pe Luc Margueritte si care l-a examinat si pe Pascal Cathrine, vedea in ea « o mama atipica care avea intotdeauna o dorinta inconstienta, greu de controlat, de a ramane gravida, fara insa a umaniza copilul, fara a-i acorda valori umane, omenesti ».
Un alt expert, Loïc Villerbu, psiholog, din contra sugera ca femeia nu este deloc exclus sa fi fost traumatizata si hartuita moral de care Pascal Cathrine.
Dupa parerea lui, acesta ar fi fost « tatal tipic » pe care l-a studiat in cazurile de infanticide, « care nu se implica direct in viata de familie si cu atat mai putin in nasteri » !
In schimb, Céline Lesage, care prin vocea avocatei sale Véronique Carré a facut cunoscut faptul ca ea considera ca « justitia a fost corect aplicata », nu a exprimat nici cea mai vaga emotie la anuntarea verdictului, nici macar cand la citirea lui, a aflat ca juratii nu au sustinut integral, punctul de vedere al unuia dintre avocatii generali, Luc Bouillard, care solicita Curtii, 8 ani ca perioada de siguranta incompresibila si 16 ani de recluziune criminala, care in rechizitoriul lui, punea accentul pe ideea ca « faptele au fost comise cu premeditare, ceea ce ancheta a si pus in evidenta » !
Dupa o deliberare care a durat nu mai putin de trei ore si jumatate, ei au ales o cale de « mijloc » care sa multumeasca « auditoriul » prezent in sala de judecata, condamnand-o pe Céline Lesage la 15 ani de recluziune criminala, fara perioada de siguranta, insa adaugandu-i o « pedeapsa » suplimentara : o monitorizare socio-judiciara timp de 10 ani (care sa poata fi extinsa la 15 ani !) in cazul unei eventuale tentative de recidive, preum si la obligativitatea unui tratament psihiatric, pana la executarea integrala a pedepsei.
Din pacate, cele patru zile de dezbateri in acest dosar, nu au fost suficiente pentru ca Juriul sa inteleaga cum aceasta femeie in varsta de 38 de ani, Céline Lesage, in plina maturitate psihica si fizica, un intelectual, a fost capabila sa comita aceste infanticide macabre, inumane, specifice mai mult regnului animal !
Chiar daca inca de la inceput ea si-a recunoscut faptele sale atroce, nici pe perioada derularii anchetei si nici in timpul procesului, ea nu a fost capabila sa-si explice gestul si nici sa furnizeze chiar si cele mai nesemnificative detalii Juriului care sa-i poata acorda circumstante atenuante prin renuntarea la capul de acuzare « omucidere cu circumstante agravante » !
Si asta in ciuda faptului ca chiar daca expertii psihologii o considerau « atipica », tot ei remarcau la aceasta femeie un « nivelul intelectual ridicat ».
Dupa parerea mea personala, acest proces a fost un esec.
Poate, cel putin la fel de mare ca si cel a lui Véronique Courjault.
Regret profund ca am ratat ocazia de a o intalni pe Céline Lesage (din motive personale care nu le pot face publice !), desi am urmarit acest proces de aproape, ca de-altfel si alte cateva zeci de procese pe aceasta tematica, dar ma indoiesc si de faptul ca asi fi putut descoperii ceva care sa lamureasca intrebarile ramase un mister pentru justitie, avand in vedere, temperamentul, precum si felul ei de a fi : retrasa, interiorizata, neincrezatoare, necomunicativa, lipsita de personalitate (« stearsa ») si fragila !
Cu atat mai mult cu cat intr-o corespondenta catre tatal ei se contrazice singura afirmand ca : « se simte responsabila dar nu si vinovata » !
Iata si cateva dintre aceste intrebari.
In primul rand, cum a fost posibil ca Céline Lesage (« Le sage » = intelept, cuminte, nota autorului) sa-si poata ascunde in repetate randuri, in fata barbatilor ei, cu care traia « zi de zi », in aceasi casa, in acelasi pat, ca este insarcinata ?
Chiar daca, amandoi erau « muncitori » dupa cum rezulta din dosar si se consacrau, trup si suflet, activitatiilor lor pentru a reusi pe plan profesional.
Cand intre un barbat si o femeie exista sentimente puternice, cum a fost si in cazul lul Céline Lesage cu barbatii ei, este de neconceput ca sotul sa nu aiba banuieli in privinta unori eventuale sarcini « ilicite » ale sotiei sale.
In al doilea rand, de ce Céline Lesage, o femeie cu « un potential intelectual ridicat » a simtit nevoia sa devena o infanticida in serie ?
Cum de nu si-a putut da seama inca dupa primul infanticid, ca ea comite, in fond si la urma urmei, o crima, mai mult, un asasinat, pentru ca ucide cu sange rece, premeditat, un suflet, caruia i-a dat viata si care, in mod impliciat, avea dreptul sa traiasca ?
Conform parerii lui Jean-Luc Viaux, un psiholog specialist in materie de infanticid, « ea nu se va schimba niciodata singura, executandu-si pedeapsa fara sa inteleaga de ce ».
Evident, incercand sa fiu impartial, mi-am pus si problema intelegerii confuziei comise legat de infanticid, precum posibilitatea sau nu a asimilari lui cu o omucidere.
Desigur, teoretic, din punctul de vedere al CPP francez, infanticidul este o omucidere.
Incepand cu cea de-a 23 de saptamana, fetusul este considerat, legal, viu.
Practic insa, lucrurile stau altfel.
Inainte de nastere, conform unei mentalitati « populare », copilul nu poate fi considerat un « om viu », el fiind organic legat de corpul mamei, care are « drept de veto » asupra corpului ei, deci implicit asupra festusului.
Cu alte cuvinte, el nu poate fi considerat, un « uman », decat dupa nastere.
Iar imediat dupa nastere, infanticidul (neonaticidul), multe minoritati sau chiar si comunitati, mai putin evaluate, daca situatia o impune din diverse motive, considera un act “normal”, pentru ca noul-nascut inca nu gandeste, deci nu are personalitate, nu este constient de faptul ca traieste, nu este « format » ca om, fiind considerat de catre ele ceva « intermediar » intre omul « real » si cel « virtual » !
In timpul investigatiilor mele criminale de-a lungul unui deceniu, chiar si in mediile socio-economice evoluate, am intalnit des situatii in care parintii considerau copii lor ca niste «vietati» asupra carora au dreptul la viata si la moarte !
Si nu numai la nastere sau dupa, ci chiar si ulterior, in adolescenta sau la maturitate !
Evident, pare mai putin grav sa ucizi un nou-nascut decat un om « adevarat», dar totusi, ce suflet, ce inima trebuie sa ai, ce caracter poti avea in calitatea ta de om « adevarat », ca sa poti sufoca sau strangula cu o coarda, un copil pe care l-ai purtat in pantec, pe care l-ai nascut, l-ai hranit si l-ai purtat in brate, un copil care respira, deci este viu si doreste sa traiasca ?
Sau mai mult, sa-l abandonezi si sa-l lasi sa moara de foame !?
Dupa parerea mea, nu stiu daca Céline Lesage ar fi trebuit condamnat ca un criminal sau ar fi trebuit supus unui tratament psihiatric de durata!
Si nu stiu daca privarea ei de libertate, mentinerea ei in detentie ani de zile, mai mult ca sigur in izolare, o sa-i foloseasca vrodata !
Si cu atat mai putin altora !
Poate, numai ca imagine !
 un exemplu pentru viitorii potentiali infanticizi !
Cu atat mai mult, cu cat nici Véronique Courjault, nu a fost nici ea un exemplu negativ pentru Céline Lesage, a carei punere in libertate conditionata sub control judiciar, dupa trei ani si jumatate, a fost aprobata de catre JAP (Judecator care supravegheaza executarea pedesei in penitenciar) !
Sa fi fost negarea sarcinii sau negarea vinovatiei problema lui Céline Lesage, cu toate ca atat in timpul anchetei cat si al inerogatoriului ea vorbea de nou-nascutii ei ca de: « bebelusi mei ».
 stim, iar justitia nici nu a incercat sa inteleaga !
Ea s-a multumit cu ideea ca : «nu este sigur ca acuzata este constienta de gestul ei » !
Rolul ei nu este sa-l inteleaga, ci sa-l judece pe inculpat, conform unui cod de procedura, care in nenumarate cazuri este depasit si interpretarile caruia lasa mult de dorit!
In sfarsit, cred ca chiar si pedeapsa la care Céline Lesage a fost condamnata ridica o alta serie de intrebari, la care justitia nu a avut si nici nu va vea vreodata intentia sa raspunda!
S-o analizam detaliat !
Ministerul Public prin intermediul avocatilor sai generali, solicita 16 ani de recluziune criminala, cu opt ani de perioada de siguranta, in raport cu inchisoarea pe viata, pedeapsa maxima prevazuta de lege !
Ori, tot conform legislatiei in vigoare, un condamnat pentru prima data, dupa executarea jumatatii din pedeapsa, poata solicita, adevarat in niste conditii destul de stricte (stabilite de catre JAP - Judecatorul responsabil cu Aplicatia Pedepselor in subordinea caruia se afla Centrul de detentie in care inculpatul este incarcerat), eliberarea lui conditionata sub control judiciar, daca prezinta garantii certe de reinsertiune in societate, un loc de munca si domiciliu stabile la care el poate fi monitorizat 24h/24h, daca exista institutiii socio-educative in cadrul carora activeaza si care isi asuma responsabilitatea, etc. (A se vedea si articolele autorului : « Unde sunt cei responsabili ? », « Esecul societatii civile », « Criminali periculosi », « Cel mai vechi detinut din Europa », etc.)!
Cu alte cuvinte, mentiunea : « perioada de siguranta opt ani » nu era o conditie necesara ci numai suficienta !
Faptul ca Juratii nu au « cazut » de acord la « masa negocierilor » cu Ministerul Public, este desigur un « aranjament » pe cale amiabila, care sa satisfaca partile implicate in proces !
In fond si la urma urmei, 15 ani de recluziune criminala nu schimba absolut nimic, privind pedeapsa inculpatului, cel putin practic, pentru ca eliberarea ei conditionata sub control judiciar, poate fi acordata incepand de la jumatatea pedepsei executate in penitenciar, adica incepand de la 7,5 ani, dar si dupa opt ani, sau mai tarziu, din care Céline nu mai are de executat, decat cinci, cum deja a executat doi ani si jumatate in preventiv !
In ceea ce priveste inlocuirea perioadei de siguranta cu o monitorizare socio-juridica timp de 10 ani, practic, in perioada executarii pedepsei cand detinuta va fi in libertate conditionata sub control judiciar, este tot o formalitate, pentru ca trecand de 45 de ani, probabilitatea ca Céline Lasage sa ramana gravida este relativ mica si va scadea cu anii care urmeaza, deci atat teoretic cat si practic din nou sansele ei de recidiva vor fi mici, adica matematic vorbind, vor tinde catre zero !
Si nu neaparat din cauza faptului ca ispasind pedeapsa si-a schimbat ideile, mentalitatea, ci pentru simplul fapt ca imbatraneste si devine infertila !
In ceea ce priveste pedeapsa de 16 ani, desi aparent nu are nicio semnificatie, daca studiem cu atentie dosarul lui Véronique Courjault, care a fost condamnata la opt ani de recluziune criminala pentru triplu infanticid, facem imediat legatura, cum Céline a comis sase infanticide, adica de doua ori mai mult !
Cu alte cuvinte, deducem prin calcul numeric, intr-un fel, « politica » Ministerului Public in materie de neonaticid : in medie 2,66 de ani pedeapsa privata de libertate pentru un nou-nascut sufocat sau strangulat!
Dupa aparente, cercetarile pe care le-am efectuat pe aceasta tematica ne arata ca anumite fluctuatii sunt totusi posibile in functie de cum sunt pastrati (« stocati » !) nou-nascutii, ulterior, daca nu au fost incinerati si nu au fost ingropati (de viu): in congelator, in saci de orduri menajere, in containere abandonate sau pur si simplu aruncate in apa !
Am exclus aici eventualele accidente datorate greselilor comise de catre mama, la nastere (clandestina) sau dupa nastere, in mai putin de 24 de ore !
In cazul in care ei au fost abandonati, lasati sa moara de foame, pedeapsa sinistra solicitata de catre Ministerul Public este mult mai aspra : intre 7-8 ani pentru un nou-nascut, infometat si ulterior, mort.
Ceea ce nu stim si nici nu putem intelege insa, este cum si in ce fel Ministerul Public a stabilit aceasta cifra sordida ca unitate de masura de pedeapsa !
In sfarsit, intr-adevar, in ciuda faptului ca Ministerul de Justitie francez nu dispune de statistici oficiale in ceea ce priveste infanticidul (in sensul omuciderii comise de catre un ascendent asupra unui descendent), cum in CPP valabil din 1810, infanticidul, « crima speciala », considerat un asasinat, este inlocuit in noul CPP din 1994 cu « omucidere agravata comisa asupra unui minor in varsta de mai putin de 15 ani », din investigatiile pe care le-am efectuat credem ca in fiecare an sunt comise in Franta intre 17-20 de infanticide, in medie, « inregistrate » de tip « neonatacid » (autoritatile declara mai putin de 10 !), iar in ultimii zece an au fost comise opt cazuri de infanticide multiple, Véronique Courjautl, Céline Lesage, pana acum aminte, incluse.
In plus, exista si infanticide nedeclarate, care nu sunt facute publice de catre « autoare » si deci, nu sunt conuscute de catre legislator.
Numarul lor estimam (din sursele noastre de mare fiabilitate dar neoficiale) la cca 28-30 anual, ceea ce inseamna ca in total au loc in Franta, in medie, anual, 45-50 infanticide !
In cadrul investiagatiilor noastre am descoperit si documente, care desi nu concorda cu rezultatele noastre, converg in « norma » (sens tare) catre ele.
Un studiu efectuat de catre Anne Tursz, epidemolog si Director de Cercetare la INSERM (Institutul National de Stiinte si Cercetari Medicale) intre 1996-2000 pune in evidenta ca numarul infanticidelor contabilizate oficial era intre 3-15 ori mai mica decat in realitate.
In aceasta perioada in trei regiuni franceze cu o populatie importanta : Bretania (3,5 milioane de loc ., Capitala, Rennes), RP (Regiunea pariziana, 13 milioane de loc., Capitala Paris), precum si Nord-Pas-de-Calais (4,5 milioane de loc., Capitala Lille), INSERM a contabilizat, oficial, numai 23 de infanticide, pe cand in tribunalele franceze 80 de dosare de infanticid au fost judecate!
Explicatia D-nei Tursz era ca din aceste decese, cca 33% erau accidentale, 25% avanad cause necunoscute, insa pentru tribunale de instanta toate aceste decese sunt suspecte de “origine intentionala”.
In plus, cum ne-a explicat D-na Élisabeth Briand-Huchet, pediatru la Spitalul « Antoine-Béclère » (Clamart, Hauts de Seine, Regiunea pariziana), majoritatea medicilor in cazul mortii violente a unui nou-nascut nici nu anunta PJ (Politia Judiciara), vazand starera de disperare a parintilor.
In concluzie, incercand sa definim PPMI (Profilul Psihologic al Mamei Infanticide), am constat ca ele provin din toate mediile socio-profesionale.
In majoritatea cazurilor infanticidele sunt comise din motive socio-economice sau din lipsa de investitie de afectivitate.
Inculpate nu pentru « infanticid » (asasinat !) conform CPP din 1810 ci « omucidere agravanta asupra unui minor in varsta de mai putin de 15 ani » conform reformei CPP din 1994, aceste mame risca in medie 10 ani de recluziune criminala (intre 5 si 15 ani), fara perioada de siguranta, deci, tinand cont si de arestul preventiv (detentia provizorie), in cativa ani se vor regasi in liberate !
Ca « reper », o avem pe Véronique Courjault, in varsta de 41 de ani, condamnata pe 19 iunie 2009 pentru triplu infanticid la opt ani de recluziune criminala si eliberata acum, dupa trei ani si jumatate de detentie.
In incheiere, merita sa atragem atentia asupra faptului ca Rodolphe Costantino, avocatul Asociatiei « Enfance et Partage », isi incheia pledoaria sa, afirmand ca : « Céline Lesage nu este singura » !
Avand in vedere rezultatele investigatiilor noastre in acest domeniu, putem confirma ca asa si este, intr-adevar, din pacate.
In continuare, prezentam mai jos cateva “modele clasice” de infanticide pe care le-am putut urmari de aproape, precum si modul in care legislatorul, in lume, a solutionat (solutioneaza) aceste acte odioase, condamnabile!

* Pe 2 februarie 2009, administratoarea unui imobil din Montluçon (Departament Allier, regiunea Auvergne), descopera in pivnita, disimulat intr-o glaciera, invelita intr-un sac de plastic pentru orduri menagere, cadavrul unui nou-nascut, o fetita.
Alertand politia, anchetatorii gasesc cadavrul unui al doilea nou-nascut intr-un sac de plastic, nu departe de glaciera, un baietel.
Cel doua cadavre sunt in stare avansata de descompunere.
In cursul zilei urmatoare, mama celor doi nou-nascuti este arestata si acuzata de dublu infanticid.
Este vorba de Valéry Gally, in varsta de 40 de ani, mama a doi adolescenti.
Luni, pe 7 iunie 2010, ea compare in fata Curtii Populare (cu Jurati) Allier la Cusset pentru abandonarea celor doi nou-nascuti, care dupa cum rezulta din dosar, in urma investigatiilor facute, vor muri de foame.
In fata Curtii, femeia afirma ca nu stie cu precizie datele lor de nastere, insa precizeaza un « interval de incredere » : intre 2003-2006 !
In plus, descrie cu lux de amanunte si cum i-a nascut: « in sufragerie, pe canapea cand era singura acasa in apartamentul sau », precum si ceea ce a facut ulterior: « taind cordonul ombilical al lor cu foarfeca, dupa care i-a invelit in paturi, inchizandu-i in camera alaturata, vii».
Evident, nu fara a adauga ca nu ea, i-a ucis!
Adevarat, cel putin nu “direct si personal”!
Dar abandonandu-i nu le-a acordat asistenta necesara pentru supravietuirea lor, ceea ce juridic vorbind inseamna: “neacordare de asistenta unei personae aflate in pericol de moarte”, considerat de catre CPP francez, o crima!
O mare deosebire fata de infanticidele comise de catre Véronique Courjault si Céline Lesage, pentru ca aici in primul rand este vorba de abandon, care devine infanticid, ulterior, indirect!
Dupa cateva zile de la abandonul lor, cand nou-nascutii au murit, practic, de foame, i-a recuperat si i-a depus in pivnita imobilului HLM in care locuia inainte cu cei doi copii adolescenti ai sai.
Din contra, in fata Juriului Popular Allier, in timpul procesului sau, ea se scuza : « Acesti copii eu i-am vrut. Am fost fericita ca i-am purtat.
Dar nu stiu
ce s-a intamplat.
Nu am stiut ce sa fac, eram singura. L-am sunat pe tatal lor si ca de obicei, nu am avut raspuns. Nu pot sa inteleg de ce am facut ceea ce am facut » !
Ministerul Public considerand deosebit de grav faptele comise de catre Valérie Gally, ea risca treizeci de ani de recluziune criminala, cu 10 ani de perioada de siguranta !
Si totusi, Avocatul general al acuzarii nu a solicitat decat 10 ani de recluziune criminala, fara perioada de siguranta !
In schimb, Curtea a fost mult mai severa condamnand-o la 15 ani de inchisoare, dupa o deliberarea care nu a durat decat trei sferturi de ora !
Dosarul nu este clasat pentru ca am aflat de la avocatul lui Valérie Gally, Nicolas Sabatini ca ea va face apel (recurs) la sentinta pronuntata de catre Juriul Popular Allier.
Tot in Allier, un alt caz iesit din comun.

* O tanara femeie in varsta de 26 ani, Mathilde Harmouch, fara profesie, pe 27 octombrie 2008, ucide intr-o camera a Hotelului B & B la Toulon-sur-Allier, baietelul ei de trei ani, suferind de un sever handicap locomotor (handicap fizic).
A doua zi, Procurorul Republicii de la Moulins (Cusset), Thyerry Griffet, deschide o informatie judiciara care permite efectuarea unei anchete de anvergura, in urma careia, Mathide Harmouch este inculpata de « omucidere agravanta asupra unui minor in varsta de mai putin de 15 ani » si incarcerata preventiv.
Micutul Samy (Samir Harmouch) a fost gasit inecat in cada in camera n°49, asa cum mama ei declarase jandarmilor, in hotelul mai sus amintit.
Din cele cominicate de catre Procuror, femeia originara din Departamentul Seine-et-Marne (Regiunea pariziana), are antecedente psihiatrice, este depresiva si a incercat in repetate randuri sa se sinucida.
Din documentele depuse la dosar, am aflat ca femeia a luat decizia de a-si ucide copilul pentru ca a aflat de la un medic neurolog pe care l-a consultat, ca el nu va putea merge niciodata singur, considerand ca aceasta situatie este insuportabila.
Astfel, sambata dimineata femeia s-a dus sa-si caute copilul la familia in intretinerea caruia se afla (care a fost insarcinata sa-l creasca de la inceputul anului), prin decizie de justie (hotarare judecatoreasca), cu scopul de a-l duce in vizita la bunici (parintii ei), la Dammarie-les-Lys (Departament Seine-et-Marne, regiunea pariziana).
« Iritata » de cele auzite, si-a luat masina pentru a merge la Brioude (Departament Haute Loire) unde parintii ei dispun de o casa familiala, cu intentia de a-si ucide copilul.
In drum, spre orele 13h00 se opreste la Hotelul B & B din Toulon-sur-Allier, cumpara o camera de la distributorul automatic al hotelui cu un card de credit si duce planul la « bun sfarsit » !
Dupa comiterea crimei, paraseste camera, iar dupa cca 30 de km de la locul dramei, se autodenunta familei care avea in grija copilul, precum si tatalui acestuia, de care traia separat de cateva luni.
Sunt ei care au au alertat comisariatul din Dammarie-les-Lys care a localizat femeia prin interceptarea convorbirilor telefonice de pe mobilul ei, conform sefului escadrilei Unitatii de Jandarmerie de la Moulins (Allier), Bertrand Loddé, care, ulterior, a preluat si cazul.
Conform celor declarate de catre avocata ei, Françoise Mercier-Rayet, femeia fiind schizofrenica, de la varsta de 13 ani, frecventa regulat spitalele de psihiatrie si este chiar ea care a solicitat serviciilor sociale ca Samy sa fie plasat intr-o familie de acces (adoptiva), pentru ca avea intentia de a-l ucide, neputand accepta handicapului fizic al acestuia.
Fragila din punct de vedere psihic, in cursul saptamanii trecute, miercuri, cand s-a dus la medicul neurolog ultima oara cu Samy, acesta l-a asigurat ca baietelul nu va putea merge niciodata, iar in urma acestui verdict ea a suferit un soc nervos, urmat de o puternica depresie caruia n-a reusit sa faca fata si a avut o disputa cu parintii ei cu care locuia impreuna (motiv pentru care nu avea dreptul la vizita decat o data la doua saptamani).
Conform declaratiei procurorului Republicii de la Clermont-Ferrand, ea a fost prezentata Parchetului de pe langa TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) si incarcerata preventiv la inchisoarea pentru femei Montluc la Lyon.
Ancheta este in prezent in derulare.

* Un tata infanticid, Pierre Joly, divortat, in varsta de 39 de ani, a fost condamnat in seara zilei de 8 februarie 2010, dupa o deliberare care a durat patru ore, la treizeci de ani de recluziune criminala, cu o perioada de siguranta de 20 de ani, de catre Curtea Populara (cu Jurati) Drôme, pentru ca si-a inecat cei trei copii ai sai in cada din baie, in luna iulie 2007 la Montélimar (Drôme),
Desi Jean-Pierre Nahon, avocatul general al acuzarii solicita in dupa-masa zilei procesului, inchisoarea pe viata cu o perioada de siguranta de 22 de ani, pedeapsa maxima « praticata » de catre completele de judecata in cazul procedurilor penale criminale abominabile, iar Procurorul Republicii de Drôme il descria pe inculpat ca pe un «monstru, manipulator », Juratii nu au retinut premeditarea in actul sau criminal.
Si in acest caz, inainte ca Juratii sa se retraga pentru deliberare, dupa un proces care a durat patru zile, acuzatul s-a ridicat in picioare declarand: « Nu am vrut niciodata sa-i ucid ! Vreau sa traiesc sa inteleg ! »
Cu toate aceste, imi aduc aminte ca intr-o scrisoare pe care am putut citi cu destula atentie, el scria catre tatal lui : « Chiar daca voi ajunge la inchisoare, ea nu va avea copii mei » !
Este vorba de fosta lui sotie, pe care a lasat-o cu putin timp in urma pentru alta, precum si de cei trei copii ai sai : Samantha, 12 ani, Yannick, 6 ani si Laetitia, 4 ani.
Dupa parerea mea, in aceasta scrisoare avem tot ceea ce era necesar pentru ca avocatul general al acuzarii sa solicite inchisoarea pe viata cu o perioada de siguranta de 22 de ani: mobilul, ideea de crima si premeditarea!
Caruia putem adauga si pledoaria, avocatului partii civile, Pierre-Yves Forster, reprezentand mama copiilor, parintii ei, precum si mama acuzatului, care a prezentat probe din care rezulta ca inculpatul ar fi tras asupra copiilor sai cu o carabina, inainte sa-i ucida, fara insa sa-i fi nimerit.
Si totusi, Marc Geiger, reprezentand apararea, era de alta parere !
El a pledat pentru iresponsabilitatea lui Pierre Joly : « inculpatul in acest dosar este un om care si-a pierdut mintile », ceea ce a si impresionat juratii !

* In Aude (Departament in sudul Frantei, regiunea Languedoc - Roussillon, cu capitala la Carcasonne), o mama in varsta de 40 de ani (nu-i putem cita numele, pentru pastrarea secretului de instructie), este ea insasi care se autodenunta, Procurorului Republicii de Aude, Bertrand Baboulenne, pentru un prim infanticid in 2007, dupa care recunoaste ca ar fi autoarea a unui alt infanticid, ceva mai devreme, in 2006.
Prezentata de urgenta Polului de Instructie de la Narbonne (Aude) cu capul de acuzare « infanticid » (uciderea unui minor in varsta de mai putin de 15 ani dupa reforma CPP din 1994), ea este arestata si preventiv incarcerata.
Avand o relatie extraconjugala, din care au rezultat cei doi nou-nascuti (pe care i-ar fi sufocat la nastere), ea a ascuns sotului ei faptul ca este insarcinata.
Interesat in acest dosar, spre deosebire de cel al lui Véronique Courjault si Céline Lesage, este ca cele doua cadavre, desi au fost conservate un timp in congelator, nu au fost niciodata gasite, ea afirmand anchetatorilor ca a incinerat cadavrele !
In plus, marturiseste faptele comise intr-o scrisoare adresata Procurorului Republicii pe 5 octommbrie, inainte de a comite o tentativa de sinucidere la mijlocul lunii septembrie 2009.
Conform investigatiilor pe care le-am intreprins in acest dosar, se pare ca femeia era intr-o stare psihologica deplorabila !
Era pur si simplu terorizata de crimele pe care le-a comis, simtind nevoia de a se exterioriza si de a-si impartasii suferinta.
Divortata in 2009, inginer agronom de formatie, mama a trei copii de 9, 11 si 16 ani, ea lucra pe o plantatie agricola apartinand parintilor ei, aproape de Castelnaudary (Aude).
Ancheta este in curs, inculpata risca treizeci de ani de recluziune criminala.

* Tot in Aude, la Co-d'Aygue, intre Montréal si Bram la 25 km vest de Carcasonne, pe 9 octombrie 2008, o femeie, Roselyne Osterlink in varsta de 38 de ani, casatorita, mama a doi copii, este inculpata la Castelnaudary (Polul de Instructie, Narbonne, Aude) pentru infanticid, de catre Procurorul Republicii de la Carcasonne, Francis Battut, dupa ce recunoaste ca pe 22 martie 2008 si-a ucis fetita ei nou-nascuta « incognito » (clandestin), pe care a ingropat-o in fundul gardinii la domiciliul ei.
Femeia a fost denuntata de catre un individ apropiat familiei (care a fost gasit vinovat ulterior si inculpat !) in cadrul unei anchete legata de un viol in care a fost implicata fetita ei de 13 ani !
Din investigatiile facute de catre Jandarmii din Carcasonne (care au si gasit cadavrul in aceasi zi intre orele 16h00-17h00 !), a reiesit ca aceasta fetita nou-nascuta a rezultat dintr-o relatie extraconjugala a femeii cu un barbat a carei identitate nu a divulgat-o anchetatorilor.
Interesant este in acest dosar faptul ca desi familia era destul de modesta, cuplul parea unit si echilibrat din punct de vedere psihologic si, ca si in cazul lui Céline Lesage, sotul femeii niciodata nu si-a suspectat sotia ca ar putea fi insarcinata !
Desi femeia sustinea in declartia ei facuta in fata Judecatorului de Instructie de la Polul de Instructie Narbonne ca avea intentia de a-si pastra noul-nascut pentru a-l incredinta serviciilor sociale (pentru a fi adoptata), insa din pacate, el a decedat, ea a fost inculpata de « omucidere voluntara (premeditata) agravata » si risca o pedeapsa privata de libertate de treizeci de ani !

* Sophie Rymer, o tanara femeie in varsta de 24 de ani, o mama model pe internet, recunoscuta vinovata pentru infanticid de catre Juriul Popular Loiret (Capitala Orléans) pe 4 aprilie 2008, in urma unui proces care a durat trei zile, este condamnata la 12 ani de recluziune criminala.
Contrar tuturor asteptarilor, ea a facut apel (recurs) la aceasta sentinta, cu toate ca Avocatul general reprezentand Ministerului Public, Elisabeth Gayet, solicita 20 de ani recluziune criminala contra unei pedepse maximale privata de libertate de treizeci de ani.
In cursul lunii februarie 2006, aceasta femeie, pe antunci in varsta de 22 de ani, lasa pe fiul ei Julien de patru ani sa moara de foame.
Dupa ce l-a ingropat nu departe de calea ferata pe langa Beaugency (aria metropolitana Orléans), ea si-a reluat discutiile (cu cei cu care era in contact !) in cadrul unui forum pe Internet, continuind sa dea relatii si informatii despre fiul ei (ca si cum el ar fi fost in viata), inca timp de o luna !
Ea a incercat sa induca in eroare anchetatorii, facandu-i sa creda ca ar fi fost vorba de o rapire si nu de un abandon, urmat, indirect de un infanticid !
Intrebarile ridicate de catre un alt avocat al Asociatiei « Enfance et Partage », Pierre Guillauma, care s-a constituit in parte civila (ca si in cazul lui Céline Lesage), au ajutat mult la intelegerea profilului psihologic al acestei mame denaturate, depasita complet de evenimente.
Avand un tata violent si alcolic, decedat pe cand Sophie avea numai doi ani, o mama alcolica, casatorita de patru ori, fara sentimente materne, doi frati plecati in strainatate pe care ea nu i-a cunoscut niciodata, o sora mai mare, confidenta, care moare la varsta de 20 de ani intr-un accident de masina cu iubitul lui Sophie pentru care a si parasit-o, pare absolut « normal » ca aceasta tanara femeie sa fi esuat in viata.
Cu atat mai mult cu cat inca de la 13 ani devine alcoolica si ea, apoi trece prin anorexie si toxicomanie.
Tatal lui Julien o bate si o paraseste cand afla ca ea este gravida, ea fiind inca minora, in custodia serviciilor sociale !
Investigatiile noastre in acest dosar conduc la o pista care pare a fi fost neglijata de catre Ministerul Public, motiv pentru care a solicitat cei 20 de ani de recluziune criminala.
Si anume, parasind caminul familial la numai patru luni dupa nasterea lui Julien, Sophie se echipeaza de material informatic pentru a putea comunica cu lumea virtuala, in care refugiindu-se, se izoleaza de realitatea care o inconjoara !
Ea descopera site-ul « Doctissimo », un forum pentru viitoarele mame.
In scurt timp chat-eaza cu « Loirettes », devenind referentul acestui forum petrecand tot timpul ei liber pe acest site, inclusiv noptile!
Motiv pentru care isi neglijeaza copilul, care saracul, tace la inceput, iar mai tarziu, se plange de dureri abdominale, de dureri de cap, de stari de greata, etc. !
In ultimele luni de viata, Julien nu mai frecventa gradinita (maternel) si era complet abandonat de catre mama lui.
Sophie crede ca este vorba de autism !
Din pacate medicii experti nu vor confirma acest diagnostic, afirmand ca Sophie sufera de o mare insecuritate psihica si singurate !
Insa, tot ei confirma ca ea nu are profilul unei ucigase in serie!
Studiind cu atentie acest dosar, cred ca recursul initiat de catre Pascale Wlodyka, avocatul din oficiu a lui Sophie este justificat, cu atat mai mult cu cat am reusit sa obtinem si declaratia mamei lui Sophie, Iréne Rymer care fiind martora, nu a putut participa la prezentarea faptelor de catre presedinte si nici de catre expertii psihiatrii.
Ea contrazice punctul de vedere al Ministerului Public in repetate randuri.
In primul rand, tatal lui Sophie nu a fost niciodata violent si nici alcolic !
El a plectat in Insula Réunion (Departament francez in sud-vestul Oceanul Indian, in arhipelagul Mascareignes, la cca 700 de km de Madagascar si la cca 170 km de Insulele Saint Maurice), pe cand ea era insarcinata in luna a treia si nu si-a cunoscut fiica decat din fotografii, decedand intr-adevar, in urma unui cancer cand Sophie avea doi ani si jumatate.
In al doilea rand, in ceea ce priveste plecarea copiilor in strainatate, se pare ca nu ar fi fost asa cum prezenta Ministerul Public.
Baiatul, cel mai in varsta, nascut in 1968 nu a parasit niciodata Franta, iar celalat a plecat in Peru, mult mai tarziu, la varsta de 22 de ani!
In al treilea rand, ea nu ar fi fost casatorita de patru ori, ci numai de doua ori !
In al patrulea rand, Arnaud, tatal lui Julien, este adevarat ca a lasat-o pe Sophie, insa el nu a fost la curent cu sarcina… !
 lucru nu mai poate fi verficat pentru ca el a decedat in accident de masina cu sora lui Sophie.
In sfarsit, intr-adevar, relatia mama-fiica s-ar fi degradat in ultimul timp, pentru ca Iréne nu soporta fardalegile comise de catre fiica ei Sophie.

* Recunoscuta vinovata de infanticid pentru ca ar fi inecat fiica sa in varsta de doi ani si opt luni pentru ca i-a fost retras dreptul de a-si creste copilul, Sylvie Odienne, in varsta de 38 de ani, a fost condamnata, marti, pe 11 mai 1999, dupa zece ore si un sfert de deliberare, la 20 de ani de recluziune criminala de catre Juriul Popular din Savoie (departament in estul Frantei, Capitala Chambéry) compus din trei magistrati si noua jurati (opt barbati si o femeie).
Avocatul general al acuzarii, Jean Claude Berlioz a solicitat Curtii in rechizitoriului sau o pedeapsa intre 18-20 de ani, precum si retragerea drepturilor civice, respectiv, celor familiale, afirmand ca femeia a ucis datorita « narcisismului si egocentrismului ei » !
Descrisa ca o mama iubitoare dar alcoolica, ducand o viata indecenta, sambata pe 3 ianuarie 1998 ea a primit o ordonanta de la un Judecator Familial din Albertvile (Savoie) prin care i se aducea la cunostinta faptul ca i-a fost retrasa tutela fetitei sale naturale Chrystal, pentru ca ea sa fie acordata tatalui ei.
Ea a afirmat in repetate randuri in fata Curtii ca nu putea accepta ideea ca tutela fetiei sale sa fie acordata tatalui, Christian Manon, « un simplu progenitor » cu care ea nu a trait impreuna decat cateva saptamani !
Disperata, in timpul baii de seara si-a inecat fetita in cada impingand si apoi tinand capul ei in apa, cu un prosop de baie.
Un expert psihiatru care a consultat-o in timpul detentiei preventive, o descria pe Sylvie Odienne in timpul procesului ca « o personalitate aflandu-se intr-o stare patologica grava, obsedata de o dragose egocentrica care a orbit-o » !
In ciuda unei pledoarii foarte favorabile, avocata inculpatei, Caroline Livet, nu a reusit sa influenteze, cursul procesului, nici punctul de vedre al Ministerului Public si nici a Curtii care s-au « aliat », pe buna dreptatate sau nu, contra lui Sylvie Odienne.
Avocata ei ne-a comunicat ca va face recurs la sentinta pronuntata de catre Curte.
Interesant este si in acest proces faptul ca, alti psihiatrii care au consultat-o in repetate randuri, in timpul anchetei, precum si in timpul inerogatoriului judecatorului de instructie, afirmau ca Sylvie a fost complet normala atat inainte cat si dupa drama !
Insa, din pacate, este imposibil de explicat gestul ei !

* Cum nu suporta sa auda plangand copii ei gemeni, o fetita si un baietel in varsta de trei luni, o tanara mama Nathalie T., in varsta de 22 de ani care locuia la Listrac (Departamentul Gironde, aria metropolitana Bordeaux) a fost arestata si incarcerata preventiv la Bordeaux, dupa decesul fetitei pe 3 mai 2006 si spitalizarea baietelului Jordan cu diagnosticul : « leziuni cerebrale ireversibile ».
Ancheta efectuata de catre PJ (Politia Judiciara) din Bordeaux in acest dosar a scos la iveala faptul ca femeia si-a brutalizat copii intr-un moment de furie provocat de zgomotul plansului lor, ceea ce ea a incercat sa ascunda, afirmand ca a cazut peste ei, impiedicandu-se in lesa cainelui.
Drama s-a derulat in primavara anului 2006 la Ludon-Médoc (Gironde), unde copii s-au si nascut la inceputul lunii ianuarie a aceluiasi an.
Fetita, Jenny, spitalizata pe 26 aprilie, a murit pe 3 mai, iar Jordan, baietelul, spitalizat in coma la sfarsitul lunii martie, a murit la inceputul lunii iunie.
In sfarsit, banuita de catre politisti ca si-ar fi brutalizat copii si pusa in fata faptelor, femeia a recunoscut ca a dat cu capul copilului in masa din lemn masiv aflata in bucatarie.
Interesant este faptul ca in ciuda violentei de care femeia a dat dovada in momentul comiterii infanticidelor, in cursul celor doua zile ale procesului, martorii au sustinut-o, afirmand ca era o mama iubitoare si deosebit de atenta cu copii ei.
Cu toate ca risca 20 de ani de recluziune criminala conform CPP, Curtea Populara din Gironde i-a acordat circumstante atenuante pe 16 septembrie 2008, avand in vedere ca femeia era debordata de griji, cum mai avea un baietel de trei ani, iar barbatul ei care lucra in constructii nu prea o ajuta !
In plus, dorea sa se descurce singura si nu accepta ajutorul nimanui !
Abuzata in copilarie de catre un tata violent si incestuos, femeia, conform unei expertize psihologice, in ziua procesului nu realizase inca faptul ca si-a ucis copii !
Fiind recunoscuta vinovata de « violenta voluntara provocand moartea fara intentia de a ucide », Juratii au condamnat-o la cinci ani de inchisoare din care doi cu executare in penitenciar.
Adica, exat cat efectuase in detentie provizorie !
Astfel, dupa incheierea procesului, ea nu s-a mai intors in centrul de detentie.

* Véronique, o femeie in varsta de 39 de ani (numele intreg nu-l putem cita pentru pastrarea secretului de instructie), pe 12 august 2009, in cursul diminetii, ucide cei doi copii ai sai, Lisa, in varsta de trei ani si jumatate si Teddy, in varsta de 2 ani, inecandu-i in cada din baia apartamentului familial, in Rezidenta « Arielle » la etajul sapte, in cartierul Madeleine, la Nisa (Coasta de Azur), pentru « a-i proteja de amenintarile mafiei » !
Alertat printr-un apel telefonic de femeie, sotul ei, tot in varsta de 39 de ani, care lucreaza la o imprimerie in oras (in ara metropolitana), alerteaza la randul lui SPC (Serviciul de Pompieri Civili) al metropolei de pe Coasta de Azur, care deplasandu-se la fata locului gasesc cei doi copii fara viata !
Conform celor declarate de catre Vice-Procurorul Republicii de la Nisa, Olivier Caracotch, se pare, femeia ar fi actionat « in momentul unei episoade psihotice cu delir de persecutie » !
Interesant este faptul ca imediat dupa ce anchetatorii PJN (Politiei Judiciare din Nisa) ajung in apartamentul cuplului, Véronique le-a explicat cu seninatate, cum si de a comis cele doua infanticide.
In sfarsit a marturisit si faptul ca dupa cele doua crime, era pe punctul sa-si puna capat zilelor prin inhalre de gaz.
Arestat si adus la Comisariatul Central, ea reitereaza politistilor cuvant cu cuvant cele declarate acasa, in apartamentul familial.
Conform Procurorului Republicii, adjunct al TGI din Nisa, Jean-Yves Lourgouilloux, femeia nu a avut antecedente penale si nu era cunoscuta de catre serviciile de politie.
Si nici macar de catre servicile de psihiatrie din spitalele generale publice sau clinicile private de pe Coasta de Azur !
In plus, in cartierul Madeleine, la vest de centrul orasului, considerat “pasnic” de catre anchetatori, vecinii au considerat cuplul ca “absolut normal” si « discret », dar nimeni nu-i cunostea insa cu adevarat, avand in vedere ca s-au mutat in cartier numai de trei-patru luni.
Conform unui expert de pe langa TGI Nisa, pe care l-am contactat (dar care vrea sa pastreze anonimatul), drama nu poate fi explicata sub nicio forma, insa, nu este exclus ca in momentrul in care femeia si-a ucis copii sa fi avut « o alterare al discernamantului ei si al controlului actelor sale, insa nu o abolire a lor »!
In felul acesta, ea penalmente ar fi responsabila, dar cu o atenuare a responsabilitatii, avand in vedere starea ei psihica!
Instructia dosarului este in curs.

* Pe 5 ianuarie 2009 patru cadavre sunt descoperite intr-un apartament din Rezidenta Los Heros la Haillan (Departamentul Gironde, aria metropolitana Bordeaux).
Este vorba de o femeie in varsta de 38 de ani (numele careia nu-l ptem cita, dosarul fiind in instructie) si cele trei fice ale sale cu varstele de 3 luni, 9 si 16 ani, rezultati din trei legaturi (de tip matrimonial) diferite !
Cele patru cadavre erau intinse in pat, iar al patrulea copil al femeii, un baietel in varsta de 7 ani, fiind la unchiul lui de cateva zile, a scapat de tragedie.
Alarma a fost data de catre fratele femeii, care neavand nici o veste de la aceasta din urma de cateva zile, a sesizat SAMU (Serviciul de Ajutor Medical de Urgenta) al CUB (Comunitatea Urbana Bordeaux).
Din informatiile pe care le avem de la Colonelul Franck Crispino, comadantul sectiei de investigatii al Jandarmeriei CUB, se pare ca femeia ar fi otravit fetele ei, premeditat, dupa care s-ar fi sinucis, sugrumandu-se cu un sac de plastic !
Tanara femeie care era la somaj de mai mult timp, se pare ca « avea dificultati relationale » cu fostii ei barbati !
In aceasta faza a anchetei, sectia de RJB (Investigatii a Jandarmeriei Bordeaux), nu nexclude nici interventia unei persoane necunoscute din « exterior » care sa sa fi comis aceste asasinate, cu toate ca IML Bordeaux nu a reusit sa puna in ecidenta nicio urma de violenta asupra celor patru cadavre.
    
* Tot in Gironde, pe 30 septembrie 2009, Avocatul general al acuzarii, reprezentand Ministerul Public, in fata Curtii Populare (cu Jurati) Gironde (TIG, Bordeaux) solicita, nu mai putin de 30 de ani de recluziune criminala, contre unui barbat in varsta de 37 de ani, muncitor in constructii, pentru ca si-a aruncat pe 26 august 2006, baietelul lui, un nou-nascut de 14 zile, in Garonne (fluviu cu un curs de 647 Km, intre cele doua metropole din sudul Frantei, Bordeaux si Toulouse).
Barbatul, imediat dupa fapta comisa s-a prezentat de urgenta la sediul Jandarmeriei din Latresne (Bordeaux, CUB), pentru a declara ca in urma unui accident, copilul lui (confirmat ulterior de catre testul ADN !), a cazut in apa !
Insa, investigatiile Jandarmeriei din Latresne, conduc la o pista criminala !
Cu cateva ore mai devreme, barbatul a « sustras » copilul de la fosta sa concubina, pe care a abandonat-o cand a aflat ca este insarcinta, pentru ca el nu dorea sa aiba un copil !
In consecinta, Procurorul Republicii de la Bordeaux a deschis o informatie judiciara privind accidentul nou-nascutului, care in scurt timp a condus la inculparea tatalui pentru « rapire si omucidre a unui minor avand mai putin de 15 ani » !
Mentionam ca din informatiile pe care le detinem de la cei care sunt implicati in ancheta, cadavrul nou-nascutului nu a fost gasit pana in prezent si probabil, nu va fi gasit niciodata.
Expertii psihiatrii de pe langa TGI Bordeaux, nu au putut explica gestul barbatului, insa, au reusit totusi, in urma unor examinari succesive a inculpatului sa afirme la proces ca barbatul suferea de: «carente afective precoce legate de disparitia tatalui sau » !
In seara zilei de 30 septembrie, dupa o scurta deliberare a Juriului Popular, omul este condamnat la treizeci de ani de recluziune criminala, cu o perioada de siguranta de 15 ani, in perfect acord (foarte rar !) cu « doleanta » Ministertului Public.
Ceea ce n-am inteles la acest proces, este legat de perioada de siguranta !
La ce serveste ea, daca este jumatate din pedeapsa ?
Individul, fiind « primar », adica la prima abatere criminala, oricum, la executarea jumatatii din pedeapsa privata de libertata (la care l-a condamnat TGI Bordeaux) este « condtionabil », adica poate solicita eliberarea sa condtionata sub control judiciar !
Nu am mentionat numele condamnatului pentru ca el a facut recurs.
Omul isi sustine nevinovatia si nici noi (adica, autorul articolului, care cunoaste in detalii dosarul !) nu avem certitudinea ca incadrarea juridica a lui in : « rapire, urmata de uciderea unui minor avand mai putin de 15 ani » este corecta !
Instructia prezinta o serie de lacune !
Poate noua Curte in fata careia va fi rejudecat procesul va fi mai atenta cu interpretarea elementelor care il incrimineaza pe inculpat.
Luandu-i apararea inculpatului, nu inseamna nici ca il disculpam si nici ca nu suntem de acord cu sentinta pronuntata de Curte !
Afirmam numai faptul ca dosarul prezinta o serie de incoerente, contradictii, precum si marturii lipsite de fiabilitate, care in principiu, ar trebuie sa fie benefice inculpatului, in beneficiul indoielii !

* Marie-Hélène Martinez si sotul ei Jean-Paul Steijns, au fost condamnati, vineri, 11 septembrie 2009, dupa un proces care a durat cinci zile si o deliberare care a durat patru ore, la 10, respectiv la 20 de ani de recluziune criminala, de catre Curtea Populara (cu Jurati) Bouches du Rhône (Aix-Marsilia) pentru otravirea copiilor lor cu o mare doza de barbiturice in 2005.
Un proces deosebit de dificil si complex, bogat in emotii, care in ciuda insistentei Avocatului general al acuzarii, Joachim Fernandez, rerezntand Ministerul Public, care solicita Curtii cate 30 de ani de rcluziune criminala celor doi incupati, nu a reusit sa stabileasca exact rolul mamei in aceste infanticide.
Reactiile la adresa lor in sala de judecata : « Crapati, crapati in inchisoare » sau « Zece ani sunt mult prea putin pentru ca si-a otravit copii », reflectau, intr-un fel, modul cum gandeau cei prezenti in sala !
Cu atat mai mult, cu cat ea a comparut libera in fata Curtii cu Jurati !
Renumitul avocat, Gilbert Collard, care o apara pe Marie-Hélène Martinez a si reactionat imediat, afirmand ca el considera ca clienta ei este nevinovata si va face recurs !
Din contra, Michel Pezet, avocatul lui Jean-Paul Steijns, s-a aratat satisfacut, cum Juriul nu a retinut premeditarea in infanticide, pedeapsa fiind cu 10 mai mica fata de cea solicitata de catre Ministerul Public !
Amandoi avocati sustin insa ca exista o serie de incertitudini si inexactitati in dosar care arunca « zone de umbra » asupra instructiei.
Conform documentelor elaborate de catre Judecatorul de Instructie in cursul instruirii dosarului, cadavrele copiilor, Mélissa in varsta de 8 ani si Jason in varsta de 7 ani, au fost gasite, in stare avansata de putrefactie, pe 20 octombrie 2005 in portbagajul masinii mamei, Marie-Hélène Martinez, la Marsilia.
Intr-o prima faza, Steijns, se autoacuza si isi asuma intreaga responsabilitate ale celor doua infanticide, afirmand anchetatorilor ca a vrut sa se sinucida, fara insa ca cei doi copii sa fie « martori » la acest act disperat, motiv pentru care « i-a adormit » !
Insa, prin februarie, dupa cca un an si jumate de detentie provizorie, intr-un curier adresaat Judecatorului de Instructie, isi schimba declaratia, spunand ca este sotia sa instigatoarea celor doua infanticide, pe care de-altfel, Avocatul general al acuzarii o califica la proces : « seducatoare si manipulatoare », solicitand Juratiilor « sa nu aiba pentru ea niciun fel de compasiune. Cu atat mai mult cu cat analizele toxicologice au pus in evidenta faptul ca cei doi copii au fost drogati mai multe luni la rand, inainte sa fi fost ucisi » !
In dosar, cuplul Martinez – Steijns este descris ca « fuzional » si « mitomaniac » care ducea un nivel de viata ridicat, intr-o mare discretie, iar dupa castoria lor in 2003, i-au izolat pe copii de tatal lor biologic Antoine Correlejo.
Avocatul Gilbert Collard a incercat sa puna in evidenta (absolut corect !) ca instructia nu a reusit sa puna in evidenta mobilul, « marele necunoscut in acest proces », pentru care Marie-Hélène Martinez ar fi fost motivata sa comite infanticidele.
Din contra, el sustine ca este « Steijns care comite infanticidele pentru ca sa se razbune pe clienta ei cum aceasta vroia sa-l paraseasca » !
In plus, cei 5 experti care au consultat pe cei doi erau in mare masura de acord cu caracterizarea lui facuta de catre Fernandez de la Ministerul Public : « imaturitate, credulitate, infantilitate, dependenta » pentru ea si « fabulator, escroc si mincionos cronic » pentru el !
In plus el adauga dezgustat: « O sinucidere familiala in bloc, datorita lasitatii cuplului se transforma in infanticide atroce. (…). A trece lejer peste faptul ca doua cadavre de minori sunt in putrefactie in portbagajul unei masini este de neconceput ! »
Pentru Pollak, care apara interesele parintilor tatalui biologic, mobilul ar fi fost ca cei doi datorita cheltuielilor uriase ar fi fost indatorati si vroiau sa scape de copii « pentru a o poata lua de la zero » !
Pentru Perez si Pezet, avocatii lui Steijns, scenariul este si mai machiavelic !
Marie-Hélène Martinez ar fi intins o cursa lui Steijns.
Constatand ce el este falit, fara un ban in bunuzar, a vrut sa se debaraseze de el si in numele unei « dragoste absolute » l-a instigat, indirect sa-i ucida copii !
In felul acesta, ea putea fi din nou libera, pentru ca el, evident ar fi fost arestat si inchis pe « termen lung « pentru infanticide !
Pentru, Mudry, celalat avocat al lui Marie-Hélène Martinez cei zece ani de recluziune criminala, in acest context pare nedrept !
 cum declara curtii : « Aceasta femeie, ori este nevinovata si atunci pedeapsa de zece ani este o mare nedreptate, ori este un monstru si atunci este mult prea mica ! In concluzie, recursul nostru este inevitabil » !
Pentru Arnoux, celalat avocat al tatalui biologic ai copiilor ar fi fost vorba de o « crima narcisica. Iar cei zece ani de recluziune criminala pentru inculpata, intocmai ar fi fost in beneficiul indoielii » !
Si totusi, Marie-Hélène Martinez nu a facut apel (recurs) !
Conform celor declarate de catre Gilbert Collard, nu pentru ca nu s-ar simtii nevinovata, dar nu mai are incredere in justitie, iar in cazul unui recurs, datorita complexitatii dosarului, nu trebuie exclusa nici eventualitatea unui derapaj al justitiei, caz in care, ea ar putea fi condamnata la o pedeapsa, ca si sotul ei Jean-Paul Steijns sau, poate chiar la mai mult, exact la pedeapsa solicita de catre Ministerul Public.
Dupa parerea mea, faptul ca Juratii nu au retinut premeditarea in rechizitoriul Ministerului Public este justa !
Pentru ca niciodata, dupa cum reiese din documentele aflate la dosar, cuplul nu a premeditat infanticidele.
De-a lungul a catorva sute de pagini ale zecilor de procese verbale consemnate de catre anchetatori in cadrul instruirii dosarului, nu rezulta deloc ca decizia de a intoxica copii cu barbiturice ar fi fost planificata din timp, in concluzie, nu poate fi vorba de asasinate.

* Un farmacist de la un spital din Nancy, Xavier Haristoy in varsta de 35 ani a fost condamnat, de catre Curtea Populara de la TGI Nancy (Departament Meurthe-et-Moselle), vineri 15 ianuarie 2010, la 20 de ani de recluziune criminala pentru ca ar si-ar fi otravit mortal copilul lui in varsta de 5 ani, administrandu-i o doza mare de azotura de sodiu, asemenatoare cu cianura, care dipare rapid din organism!
In ciuda faptului ca Avocatul general al acuzarii, Yvon Calvet, a incercat in rechizitoriul sau, sa-l faca vinovat de doua crime (si pentru otravirea sotiei sale), solicitand curtii 30 ani de recluziune criminala cu 15 ani de perioada de siguranta contra inculpatului, Juratii nu au sustinut punctul de vedere al acestuia, cum femeia a supravietuit si nici nu existau probe « fiabile» la dosar care sa confirme aceasta presupunere.
Inculpatul a recunoscut in fata Curtii (instantei judecatoresti) ca pe 2 iulie 2005 a administrat copilului sau Alexis in varsta de 5 ani o doza mare de azotura de sodiu, dupa ce l-a luat la el pentru perioada vacantei de vara, la numai doua saptamani de la divortul acestuia de mama lui.
, a refuzat categoric acuzatia ca ar fi vrut sa-si ucida si sotia, tot farmacista la acelasi spital, care in cursul anului 2004 a fost de trei ori spitalizata (cand sotii deja erau in instanta de divort), datorita unor dureri ale cararor cauze nu au putut fi determinate.
Pentru Bertrand Becker, unul dintre avocatii lui Xavier Haristoy (de origine din Bordeaux, Gironde), gestul lui ar putea fi explicat datorita educatiei « rigide » primite de la parinti, motiv pentru care disolutia « legaturii sacre a mariajului » pentru el era de neconceput !
« El a dorit sa faca rau acestui copil dar nu a vrut sa comita un infanticid », afirma Becker in fata Curtii !
Din contra, noi credem in vinovatia lui Haristoy, pentru ca din documente neoficiale (dar fiabile !) stim ca Alexis a murit in noaptea de 2 iulie la CHU (Centrul Spitalicesc Universitar) Nancy dupa patru ore si douzeci de minute de agonie, unde l-a dus tatal sau, fara insa sa descrie medicilor cele intamplate, facandu-i sa creada ca nu stie.
Mai mult, in acele momente cand copilul se zbatea intre viata si moarte, tatal a orientat personalul de la urgenta catre ipoteza unui accident de velo.

Din nou, expertii de pe langa TGI de Nancy desi l-au descris pe acuzat ca "narcisic care urmareste in primul rand interesul lui", nu au gasit nimic « suspect » la acest om din punct de vedere psihic si nici nu a fost in stare sa justifice cum a fost posibil ca acest tata « afectiv» si « atent » cu copilul lui sa-i doreasca moartea.
Noi credem ca omul in disperarea lui, datorita unei educatii nu intocmai « flexibile » s-a gandit ca va fi greu sa-si refaca viata cu un copil, chiar daca el se afla in custodia mamei !
Tatal fiind obligat la plata unei pensii alimentare si la intretinerea unei relatii parentale cu copilul lui, dar si cu fosta sa sotie, considera ca va fi practic imposibil pentru el crearea unei noi legaturi cu o femeie.
Si nici nu s-a prea inselat.
Am si identificat o femeie, celibatara, in varsta de 31 de ani, tot din mediul spitalicesc (care doreste sa pastreze anonimatul) cu care inculpatul a incercat sa intretina o relatie, ea insa l-ar fi refuzat excat, pentru motivul pe care l-am invocat mai sus !
In sfarsit, nu am inteles din nou pozitia Ministerului Public in privinta perioadei de siguranta!
Adica, la ce ar fi folosit inculpatuilui cei 15 ani de siguranta, daca oricum, condamnatul este “conditionabil” dupa efectuarea jumatatii din pedeapsa acordata de catre instanta judecatoreasca?
Imaginii poate!
Numai imaginii Ministreului Public !

* Corinne Justeau, mama unui baietel in varsta de 9 ani, divortata, in varsta de 34 de ani, a fost condamnata, vineri pe 1 februarie 2002, in urma unui recurs la 6 sase ani de recluziune criminala de catre Curtea Polulara de la Rennes (Capitala Departamentului Ille et Vilaine, Bretania) in urma unei deliberari care a durat 2h45 pentru « violenta voluntara antrenand moartea, fara intentia de a ucide unui minor avand mai putin de 15 ani, asupra caruia exercita o autoritate parentala » !
Conform documentelor aflate la dosar, femeia a fost condamnata prima oara pe 7 martie 2001 de catre Curtea Poulara de la Nantes (Capitala Departamentului Loire Atalantique, Pays de la Loire) pentru « uciderea unui minor avand mai putin de 15 ani », adica practic, pentru uciderea in ianuarie 1996 a pruncului ei, Mégane, nascuta pe 8 noiembrie 1995, al carui corp, ulterior, l-a conservat pana pe 21 mai 1999 in congelatorul familial, cand a fost denuntat de cel de-al doilea barbat cu care traia marital.
Femeia, deja mama unui baietel de 3 ani, atunci in instanta de divort cu sotul ei Romuald, naste copilul la ea la domiciliul conjugal, clandestin, la Saint-Nazaire (Loire-Atlantique), fara ca cineva din anturajul ei (parintii, rudele, prietenii) sa fi aflat ca este insarcinata !
Dupa nastere, tot lor, ea le poveste ca se ocupa de o fetita Morgane, a unei prietene care a trebuit sa plece urgent in strainatate.
In sfarsit, este denuntata de catre noul ei barbat cu care traia in cuplu, pe 21 mai 1999, cand jandarmii pe baza unui mandat de perchezitie la domiciliul ei, semnat de catre Procurorul Republicii de la Nantes, gasesc cadavrul nou-nascutului congelat!
Testul ADN efectuat a confirma ca Mégane (Morgane) era copilul ei !
Avocata lui Corine Justeau, Monique Pibot-Dangleant, in pledoaria sa, a pus in evidenta faptul ca femeia si-a ucis pruncul, la urma urmei, neintentionat, din « neatentie » afirmand ca in noaptea decesului pruncului, ea a luat o mare doza de barbiturice (antidepresive), fiind total inconstienta si iresponsabila de gestul ei cand a strans printre degete nasul lui Mégane.
Numai dimineata cand s-a trezit si-a dat seama ca Mégane era moarta !
Ulterior, congeland cadavrul ei, de fiecare data cand se muta dintr-un loc in altul, o purta cu ea in lada frigorifica si intotdeauna « îi vorbea » si « chiar se sfatuia cu ea, multumindu-i pentru ajutor »!
Credem ca in acest proces, un rol important a jucat si Monique Pibot-Dangleant, avocatul inculpatei care a reusit sa convinga atat Ministerul Public cat si Curtea ca incriminarea lui Corinne Justeau trebuuie recalificata !
Un prim rezultat este ca Avocatul general al acuzarii, reprezentand Ministerul Public, Yves Boivin, a solicitat mai putin de zece ani, fata de cat a fost reclamat in primul proces !
Iar al doilea, in loc sa reclame o pedeapsa « fixa », cum se obisnuieste in general, a solicitat un « interval » de pedepse : « nu mai putin de 5 ani, dar nici mai mare de 7 ani », destul de rar intalnit in procesele criminale.
In sfarsit, lui Corinne Justeau, trebuia o pedeapsa numai de 6 ani de recluziune criminala, pentru ca inculpata, arestata si incarcerata preventiv (in detentie provizorie), in 1999, a doua zi, imediat dupa denuntare, la data procesului isi efectuase practic deja, jumatatea pedepsei la care urma sa fie condamnata, deci era « conditionabila », eliberabila conditionat sub control judiciar !
Intocmai, prin « coincidenta » sau datorita mediei aritmetice simple ale extremelor pedepselor, Curtea compusa din 12 jurati (trei magistrati profesionisti si noua jurati alesi la intamplare de pe listele electorale, probabil toti « adepti ai mediilor aritmetice » !), a condamnat-o, fix la 6 ani de pedeapsa privata de libertate !
Si astfel, principalii adversari care s-au batut pentru un « ciolan deja dezosat », au fost adusi la un « numitor comun » ! Toti erau multumiti !
In primul rand, pe Corinne Justeau si pe Monique Pibot-Dangleant, avocata ei care s-a si auto-felicitat pentru succesul ei, care fara dar si poate, era unul real si de mare importanta, atat ca fond, cat mai ales ca forma !
Ministerul Public, pentru ca Juratii Curtii Populare, i-au « recunoscut » limitele impuse, dar mai ales pentru ca, isi cunosteau si propriile lor « limite » atat la propriu cat si la figurat !
Si in sfarsit si Curtea, pentru ca juratii sai, probabil toti « adepti ai mediilor aritmetice », au stiut sa calculeze o medie aritmetica sub coordonarea Ministerului Public care « i-a «aruncat mingea la fileu », demonstrand astfel, ca cele doua institutii ale statului pot face un bun menaj daca conditiile « necesare » sunt indeplinite !
In incheiere, am putut constata ca reducerea semnificativa a pedepsei in cea de a doua instanta este justificata prin recalificarea incriminarii de catre Ministerul Public ! Cu alte cuvinte, acelasi dosar instruit de catre doi JI (Judecatori de Instructie) diferiti, apartinand a doua TGI diferite, nu incrimineaza la fel un invinuit, ceea ce pune desigur in evidenta, oarecum, componenta aleatorie a unei decizii judecatoresti de care depinde soarta inculpatului.
Evident, in general, un JI mai inteligent, mai « scolit » (absolvent de Scoala de Inalte Studii), experimentat, cu o mai mare deschidere, mai experimentat, motivat, inventiv, dinamic, prezent pe teren, instruieste mai just un dosar, decat altul, care are studii modeste (universitare), lipsit de experienta, lipsit de dorinta de afirmare (oricum, avand putine sanse cu studii la universitate !), care doreste instruirea unui dosar dupa reguli si scheme clasice, bine cunoscute, din biroul lui obscur de la TGI, tixit de dosare penale, care asteapta o solutie « finala » !
Sa nu uitam insa nici faptul ca si Juriul Popular conteaza !
Unele sunt omogene, membrii sai fiind educati si toleranti, avand o mai mare experienta de viata, o mai mare deschidere si putere de intelegere, de analiza si de sinteza, care gandesc mult si vorbesc putin, altele, din contra, sunt eterogene compuse din oameni cu educatie modesta, mai primitivi in gandire si conceptie, cu o putere de intelegere foarte limitata (adevarati abruti !), netoleranti, agresivi, care gandesc putin si vorbesc mult ! Exista si unele care sunt « combinatii liniare » ale celor doua extreme.
In majoritatea cazurilor indiferent de tipul lor, ele sunt puternic influentate de catre opinia publica exprimata in mijloacele mass-media !
Intrebare: La acest proces care dintre cele doua Curti au luat o decizie corecta, cea de la Nantes, in prima instanta sau cea de la Rennes in apel ?
Raspuns: Cred ca niciuna dintre ele!
Dupa parerea mea care cunosc bine dosarul (pe care l-am urmarit de aproape), adevarul ar trebui sa fie undeva pe la mijloc, la TGI de Angers (Capitala Departamentului Maine et Lore, Pays de la Loire), cam la egala distanta de Nantes si de Rennes !
Cu alte cuvinte, daca tot lucram cu medii aritmetice, un fel de medie aritmetica intre cele doua sentinte pronuntate la Nantes si la Rennes, pronuntate des de catre tribunale, in special cand exista multa indoiala in instruirea dosarului si putina intelegere sau invers (Véronique Courjault, Valérie Serres, vezi mai jos, etc.).
In cursul serii, vineri, pe 13 iunie 2009, Curtea Populara de la Saint Brieuc (Capitala Departamentului Côtes d’Armor, Bretania) a condamnat-o pe Valérie Serres, in varsta de 36 de ani, la 8 ani de recluziune criminala si o monitorizare socio-juridica de cinci ani (cu obligatia de a se supune unui tratament psihiatric in aceasta perioada), pentru un infanticid comis in 2007.
Procesul avea loc in aceasi perioada ca si cel al a lui Véronique Courjault in varsta de 41 de ani, la Tours (Capitala Departamentului Indre-et-Loire, Centre) pentru un triplu infanticid comis intre 1999-2002.
Nou-nascutii ei i-a conservat congelati in frigiderul familial in Coreea de Sud, unde sotul ei desfasura o activitate lucrativa.
Condamnata pe 18 iunie 2009, tot la opt ani de recluziune criminala (avocatul general solicitand intre 8 si 10 ani) si incarcerata in preventiv din octombrie 2006, dupa ce este denuntata de catre sotul ei, « algoritmul condamnarii » lui Véronique Courjault are puncte comune si cu cel al lui Corinne Justeau (la proces executatand deja in preventiv jumatate din pedeapsa primita era « liberabila ») dar si cu al lui Valérie Serres, cum Ministerul Public, reprezentat de catre Alain Le Coz, solicitase contra ei aceasi pedepasa : intre 8 si 10 ani de recluziune criminala nu fara sa mentioneze : « noi nu am reusit sa intelegem misterului lui Valérie Serres, insa ne intrebam : cum, o mama dupa toate aparentele, o femeie ordinara, absolut normala, si-a putut ucide copilul ei nou-nascut » !
Traind la o ferma izolata in Departamentul breton Côtes d’Armor, in compania sotului sau si ai celor primii doi copii, Valérie Serres a declarat in fata completului de judecata ca a « uitat » ca este insarcinata in ciuda rezultatului pozitiv al testului pe care l-a facut cu trei luni in urma, « in acea seara fatala de 2007 » !
In ccea ce priveste pe expertii psihiatrii de pe langa TGI Saint Brieuc, i-a dus de nas inca de la inceput.
Daca in prima faza a anchetei i-a facut sa creada, ca ea nu si-a constientizat sarcina, ulterior, a contrazis chiar ea aceasta ipoteza, disimuland o noua sarcina in timpul detentiei, cum in septembrie 2008, la cateva luni de la denuntarea si incarcerarea ei (in detentie provizorie), Valmérie Serres a nascut o alta fetita in ciuda faptului ca nimeni nu a remarcat faptul ca ar fi insarcinata !
Investigatii de mare anvergura ale Unitatii de Jandarmerie din Saint Brieuc au scos la iveala faptul ca inculpata este defapt o « recidivista » in materie de disimulare a sarcinii, cum in 2005, depresiva fiind, interiorizata, a dismulat pana la nastere si faptul ca era insarcinata cu cel de-al doilea copil!
Motivul : « frica de reactia sotului ei cu care relatiile ei erau incordate » !
Tot ei au dezlegat si misterul legat de moartea nou-nacutului, pentru ca inculpata nu-si aducea aminte !
Dupa descoperirea cadavrului in frigiderul cuplului de catre socrul lui Valérie, intr-o duminica cand a venit la ei in absenta lor pentru dezghetarea lui, in ciuda faptului ca nu existau semne vizibile de violenta pe corpul copilului, ei au sugerat JI-lui sa ordona o expertiza medico-legala la IML.
Cu aceasta ocazie, autopsia a pus in evidenta o fractura craniana care ar fi fost responsabila de decesul copilului, inculpata nu-si aducea aminte decat de « un gest semanand cu o miscare de sus in jos ! »
Brigitte Elghozi, expertul psiholog, care a consultat-o in repetate randuri, mentiona in raportul ei ca ideea congelarii nou-nascutului la Valérie Serres este « efectul contaminarii » cu alte cazuri similare, in special cu cel a lui Véronique Courjault insa exista « deasemenea si o latura patologica a acestor sarcini repetate nepartajate si dismulate » !
Intr-un anumit fel, Valérie Serres are puncte comune si cu Céline Lesage, cum in timpul audierii ei la proces, inainte ca Juratii sa se retraga pentru deliberare, afirma cu o maturitate filosofica: « Este vorba poate de a ingheta momentul, cum frigul ingheata lucrurile. Lucrurile raman asa cum au fost. As vrea inteleg si eu ! Sa stiti ca zi de zi voi trai cu asta toata viata mea ! »

* Pe 27 octombrie 2009 in a doua parte a zilei, cadavrele a doi copii in varsta de 7 si 10 ani sunt descoperite in portbagajul unei masinii familiale la Bourgoin-Jallieu (Depatamentul Isère, Capitala Grenoble, estul Frantei).
Politia Stiintifica si Tehnica al PJ (Politiei Judiciare) din Grenoble, capitala Alpilor francezi, respectiv, medicii legisti, ajung la concluzia ca cei doi copii au fost sufocati si nu cu putin timp (ceteva ore) inainte ca alerta sa fi fost data de catre mama!
Din ceea ce stim pana in prezent, de la Procurorul Republicii de Grenoble, Jean Philippe, se pare ca intre sotii Mustafa Avci (in varsta de 37 de ani, faiantar de profesie) si Sibel (care lucreaza noaptea pe o platforma logistica din Saint-Quentin-Fallavier, in directia Grenoble - Lyon si revine regulat la domiciliul conjugal intre orele 05h00-06h00), in jurul orelor 09h00 ar fi avut loc o disputa foarte violenta, in care ea ar fi fost brutalizata, motiv pentru care s-ar fi refugiat la vecini.
In urma acestui incident, (destul de derutant, pentru ca vecinii aveau o impresie relativ buna despre tatal, care de cand era la somaj se implica intens chiar si in educatia copiilor), el ar fi parasit domiciliul cu cei doi baieti in masina, iar ulterior, revenind, ar fi amenintat-o pe Sibel cu moartea !
Din declaratia vecinilor, desi se intampla (rar) sa fie violent, acest tata de familie, ar fi fost plasat sub tutela in tinerete, iar in momentul dramei s-ar fi aflat in concediu medical datorita unei « depresivitati accentuate ».
Tot conform declaratiilor vecinilor s-ar parea ca vizita unei rude (frate ?!) in seara zilei precedente dramei “l-ar fi scos din sarite”!
In ceea ce priveste mobilul crimelor, PJ si nici Parchetul nu au nicio explicatie, avand in vedere numarul mare de contradictii care s-au acumulat in acest dosar, pe care il urmarim de aproape !
Mentionam aici ca dupa arestarea sotului, acesta ar fi mentionat in PV-ul catre PJ ca ar si-ar fi sufocat cei doi copii in camera lor inainte de sosirea mamei.
Cu alte cuvinte, in momentul plecarii de acasa, dupa ce sotia lui s-a refugiat la vecini, cei doi copii ar fi fost inchisi, sufocati, in portbagajul masini.
Ceea ce nu este deloc evident.
Ancheta este in curs !
Abandonul si infanticidul nu au frontiere.
Ele au loc intr-o oarecare masura si in alte tari ca si in Franta, cu toate ca in aparenta legile acestor tari par a fi mai putin severe, iar timpul consacrat magistratilor pentru instruirea unui dosar de infanticid, pare a fi mult mai scurt.
Astfel, daca in Franta instruirea unui dosar de infanticid, efectuat de catre un JI dureaza in medie, 2-3 ani, iar pedeapsa maxima prevazuta de lege din CPP francez (dupa 1994) este inchisoarea pe viata, in cazul premeditarii, in Germania, unde instruirea dosarului fac Procurorii de la Parchet (in echipa), termenul consacrat pentru definitivarea dosarului este in medie 9 luni !
In ceea ce priveste, pedeapsa maxima prevazuta de lege este de 15 ani.
Dispunand de un sistem juridic anglo-saxon, mai modern, mai democratic, fata de cel de tip inchizitorial in Franta care dateaza de sute de ani (A se vedea si articolele autorului : « Justitia Romana incotro ? », « Procesul Outreau, capitularea sistemului juridic francez », « Sacalii »), mijloacele umane si materiale utilizate in tribunalele nemtesti, pare ca ar fi net superioare celor frantuzesti.
Cel putin pe hartie, pentru ca « pe teren » s-ar putea sa nu fie chiar asa !
Astfel, conform unor studii efectuate de catre CIH (Institutul de Criminologie din Hanovra, cca 550.000 de loc., Sexonia Inferioara, a treia metropola din nordul Gemaniei dupa Hamburg si Bremen), in Germania, in medie, saptamanal 3-4 copii sunt victime ale infanticidului !
Iar aceasta cota este deosebit de ridicata in estul Germaniei (Ex-RDG), unde inca fenomenul social, ca mentalitate, face parte din « planningul familial » !
Iata si cateva exemple pe care le-am putut urmari de aproape, cu detalii.

* Susan F., mama a doi copii, nascuti in 2000 si 2008, in varsta de 29 de ani, acuzata ca si-ar fi ucis trei nou-nascuti ai ei intre 2000-2005 a fost condamnata, miercuri pe 4 martie 2009 la opt ani de recluziune criminala de catre un tribunal din Zwickau (sud-vestul Landului Saxonia, al saselea oras ca marime, cca 100.000 de loc., ex-RDG), pentru un dublu infanticid, instanta judecatoreasca nereusind sa dovedeasca responsabilitatea ei intr-un al treilea infanticid !
Cadavrele celor trei fetite au fost gasite in decembrie 2007 in diverse apartamente la Plauen (Capitala Landkreis Vogtland, ex-RDG, actualmente Landul Saxonia), unul pe balcon, celalat intr-o valiza si al treilea in congelatorul fostului apartament a acuzatei.
In timpul procesului (care se defasoara in fata unei Curtii compuse din trei judecatori cu un presedinte si nu in fata unui Juriu Popular mixt ca in Franta-Jurati si magistrati, sau numai jurati ca in SUA, a se vedea si articole autorului : « Justitia Romana incotro ? », « Sarpele cu doua capete »), femeia sustinea ca nou-nascutii ei au decdedat datorita unor cauze naturale.
Expertii de IML din Plauen, datorita starii avansate de descompunere ale cadavrelor stocate in saci de plastic, nu au putut determina cauzele decesului.
Interesant este la acest proces ca Parchetul reclama 11 ani de recluziune criminala contra inculpatei, iar avocatul ei solicita achitarea !
Completul de Judecata format din cei trei magistrati a pronuntat tot o sentinta, care in termeni matematici putem exprima ca o medie aritmetica, dar « ponderata » intre cele doua extreme, adica in loc de 5,5 ani ca incazul unei medii aritmetice simple, 8 ani (in favoarea Parchetului).
Rezultatul insa este acelasi, pentru un dublu infanticid ca si in cazul lui Véronique Courjault (triplu infanticid) sau Valérie Serres (simplu infanticid)!
Se pare ca Susan F., cu un dublu infanticid este limitata de catre celelate doua franeze pentru o recluziune criminala identica.
Merita sa subliniem si faptul ca KRIPO (Kriminal Polizei) a « reprosat » Parchetului « lipsa de atentie » in ceea ce priveste instabilitatea acestei femei, care in cativa ani s-a mutat de noua ori, ramanand de trei ori insarcinata fara ca cineva din anturajul ei sa poata constata acest lucru !
Cel putin in ultimii trei ani, acest caz este al saselea infanticid multiplu in Germania.
Cel mai grav dosar de infanticid inregistrat pana in present apartine unei femei Sabine Hilschenz, originara din ex-RDG care si-a ucis pe toti 9 nou-nascutii ei in perioada 1988-1998 si i-a ingropat, unul dupa altul, cum s-au nascut, in gradina locuintei parintilor ei, in ghiveci de flori, transformand-o astfel intr-un adevarat cimitir de prunci!
Cadavrele celor noua prunci au fost descoperite in vara anului 2005, primul, nascut in 1988 fiind prescris de catre CPP german !
Deja mama a trei copii, femeia lasa sa moara toti copii ei nou-nascuti pe care îi nastea singura, in stare avansata de ebrietate.
Pa 1 iunie 2006, femeia a fost condamnata de catre Curtea Regionala de Justitie din Frankfurt, la 15 ani de inchisoare, pedeapsa maxima prevazuta de lege, confimata si in recurs, in 2008.
Cu toate ca Parchetul a incercat sa reclame recluziunea criminala pe viata pentru Sabine Hilschenz, invocand asasinatul, Completul de Judecata nu a putut retine aceasta incriminare, pentru ca premeditarea nu a putut fi dovedita in actele macabre ale inculpatei !

* Pe 5 mai 2008, seara, cadavrele a trei bebelusi sunt descoperite in congelatorul unei case din Sauerland (Wenden), la cca 100 km est de Bonn (fosta capitala a RFG) sau la nord-vest de Frankfurt.
Casa era locuita de catre un cuplu (44 si 47 de ani), considerata « model » (linistit, politicos, respectuos), tatal electrician, cu cei doi baieti ai lor in varsta de 18, si 23 de ani, respectiv o fata 24 de ani, inca studenta!
Conform Inspectorul Sef Matthias Giese purtatorul de cuvant al KRIPO (Kriminal Polizei), niciunul dintre parinti nu aveau antecedente penale.
Cautand pizza congelat, in absenta parintilor lor, este copilul cel mai mic in varsta de 18 ani si sora ei de 24 de ani, care descopera din intamplare cadavrele celor trei prunci congelati si stocati in saci de plastic, in congelatorul din pivnita casei, conform declaratiilor facute de catre Herbert Fingerhut, unul din responsabilii principali cu ancheta.
Conform investigatiilor conduse de catre Parchetul din Siegen (Landkreis Siegen-Wittgenstein, Landul Renania de Nord-Westfalia) si a IML din Bonn, purtatorul de cuvant al procuraturii Ewald Weinberger, declara ca cei trei copii, cele trei fetite, s-ar fi nacut incepand cu sfarsitul anilor ‘80, vii, de cand ar fi si stocati in acel congelator, cum familia locuieste in acea casa din 1984.
Monika Halbe, casnica, mama celor trei copii, banuita ca ar fi si mama nou-nascutilor, o femeie cu o « constitutie fizica corpulenta », arestata luni, pe 7 mai, ar putea fi in stare sa comita aceste odioase crime cu atat mai mult cu cat, nu i-ar fi fost greu sa-si ascunda faptul ca era insarcinata !
Insa, KRIPO s-a interesat in egala masura si de vecini, respectiv, rude si apropiati ai femeii !
In sfrasit, ancheta a durat chiar mai putin decat ne-am fi asteptat.
Luni, pe 1 decembrie 2008, Monika Halbe, a fost condamnata la Tribunalul din Siengen la patru ani si trei luni de recluziune criminala, fiind recunoscuta de catre Completul de Judecata vinovata de uciderea a doi nou-nascuti, doi copii de sex feminin, nascuti in 1988 si 2003, prin sufocare sau neglijenta.
Pentru uciderea celui de-al treilea bebelus, tot de sex femini, femeia nu a putut fi inclpata pentru ca aceasta s-a nascut in 1986 si fapta era prescrisa prin lege !
Cum este si « firesc », femeia, a negat in fata Completului de Judecata , ca i-ar fi ucis pe cei doi nou-nascuti, insa a recunoscut ca i-a stocat in congelator !
La intrebarea daca si-ar fi dorit ca nou-nascutii ei sa supravietuiasca, a facut un semn « afirmativ » cu capul.
Conform unuia dintre avocatii ei, Andreas Bartolomé, acesti nou-nascuti « nu erau doriti dar nici nedoriti » pentru clienta ei care dintotdeauna a fost intr-o masura mai mare sau mai mica dependenta de alcool.
Mai mult, dupa marturii ale unor persoane apropiate (care se afla la dosar), ea ar fi suferit chiar de alcoolism.
In concluzie, responsabilitatea ei in cele doua infanticide este destul de limitata !

* O alta femeie, in varsta de 37 de ani, aflata in tratament psihiatric si-a ucis cei doi baieti ai ei, in varsta de doi, respectiv, de trei ani, de Noel in 2007 (pe 26 decembrie), in jurul orelor 07h30, in localitatea Beratzhausen (la 30 de kilometri nord-vest de Regensburg, Districtul Regensburug, Landul Bavaria, Capitala München), ne-a comunicat Procurorul de Regensburg, Günther Ruchdäschel.
Mentionam ca sotul victimei, un barbat in varsta de 45 de ani a parasit domicilul conjugal pentru a se deplasa la locul de munca, in jurul orelor 06h00 !
Cu toate ca femeia era in tratament psihiatric ambulatoriu de mai mult timp, cazul ei nu era considerat « suficient » de grav de catre seful seviciului spitalicesc pentru a fi indepartata de copii ei, conform declaratiilor Procurorului.
Familia era considerata una « normala », fara vicii, fara antecedente penale, in ciuda faptului ca existau niste mici neintelegeri intre ea si sotul ei.
In concluzie, nimeni din anturajul ei, nici macar personalul medical din spitalul, nu si-a imaginat ca ea ar fi capabila de un asemenea gest scapat de sub control!
Tot Procurorul a precizat insa ca, n-ar fi exclus ca femeia sa fi temut ca va fi internata in spital pe o perioada mai lunga si nu-si imagina sub nicio forma ca cei doi baieti sa ajunga in grija tatatului !
Cel putin, asa rezulta la prima vedere din investigatiile efectuate in cadrul acestei anchete criminale condusa de catre Albert Stürzer de Politia Criminala germana, KRIPO.
Astfel, pe unul dintre ei l-a sufocat, iar pe celalat l-a strangulat cu un cordon, dupa care ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat a inceput sa-si faca ordine in dormitor.
Cadavrele lor fost descoperite in sala de baie de catre bunica (din partea tatalui) care locuia cu sotul ei la parterul casei familiale.
Ancheta este in derulare, mobilul nefiind cunoscut de catre anchetatori, procesul este programat la sfarsitul anului.
Soarta lui, va fi insa influentata sigur de cele intamplate prin imprejurimi in aceasi perioada, cum evenimentul a avut loc din pacate intr-un moment destul de tensionat pe aceasta tematica, intr-un « spatiu » germanic, local dar si transfrontalier, pentru ca la inceptul lunii decembrie a aceluiasi an, o femeie in varsta de 31 de ani, aflat tot in tratament psihiatric si tot in Bavaria, si-a ucis cele cinci fetite ale ei cu varstele cuprinse intre 3 si 9 ani, iar cu cateva zile inainte de Noel, un barbat in varsta de 43 de ani, fiind in conflict cu fosta lui sotie pentru autoritatea parentala (tutela) asupra baietelului lor de 8 ani pe care l-a luat la el pentru sarbatori, si-a ucis copilul dupa care s-a sinucis, tot in Landul Bavaria, la München.
Si ceva mai departe la Horgen (orasel de cca 20.000 de loc. din 1230, in aria petropolitana Zürich, Elvetia germana, frontaliera cu Germania), doi gemeni, o fetita si un baiat de sapte ani fost ucisi in ajunul Craciunului, in noaptea dintre 23-24 tot in decembrie 2007.
Sunt parintii care alerteaza Politia Cantonala (Zürich) in jurul orelor 02h30!
Serviciul de « Ajutor Medical de Urgenta » deplasandu-se la fata locului, gaseste baiatul fara suflare (mort), iar fetita, desi inca in viata, va deceda in urma unor repetate tentative de resuscitare.
Conform primelor rezultate ale anchetei, purtatorul de cuvant al Politiei, Cornelia Schuoler, precizeaza ca este vorba de « omucidere» (infanticid) si nu de accident, asa cum sugerea autoritatea parentala, pentru ca expertii legisti au constatat ca cei doi gemeni au fost sufocati.
Parintii, femeia in varsta de 34 de ani, casnica si sotul ei in varsta de 39, care lucra in constructii, banuiti ca ar fi ei responsabili de aceste infanticide, sunt arestati si in ciuda faptului ca ei sunt supusi unui interogatoriu sever, nu recunosc nimic !
Ei vorbesc de un furt bine « regizat » de-altfel, in care copii ar fi fost maltratati, dar ei nu reusesc sa-i convinga pe anchetatori.
In scurt timp, parintii incep sa se acuze reciproc !
Pentru tatal, vinovata nu poate fi decat mama copiilor.
Si invers.
Ea afirma ca el i-ar fi sufocat !
Anchetatorii descopera insa un element important din trecutul cuplului: ea a pierdut in 1999 un nou-nascut !
Ancheta nu a acondus atunci la niciun rezultat, Politia considerand ca este vorba de o moarte subita a unui nou-nascut, care nu putea fi reprosata parintilor.
Redeschiderea dosarului insa, permite scoaterea de sub acuzatie a tatalui in martie 2008, ceea ce implicit culpablizeaza mama gemenilor.
Insa, conform Ministerului Public, asa cum mentiona Markus Oertle, mobilul ramane necunoscut !
Nici la proces care a avut loc recent, pe 26 martie 2010, dupa parerea mea, acest element nu a fost clarificat in timpul dezbaterilor.
Acest lucru insa nu a impiedicat Completul de Judecata al Curtii Populare Cantonale Zürich sa gaseasca femeia, acum in varsta de 36 de ani, vinovata pentru un dublu asasinat si sa o condamne la recluzine criminala (inchisoare) pe viata !
Nici Belgia nu face exceptie cand este vorba de infanticid.
Nu de mult o drama de mari proportii, cea mai mare din intreaga istorie a Belgiei, a bulversat opinia bublica a acestei tari !
Si poate nu mai putin ca in Germania, cazul lui Sabine Hilschenz.

* Intr-o zi de miercuri, pe 28 februarie 2007, intre orele 14h00-15h00, Geneviève Lhermitte, in varsta de 42 de ani, si-a ucis cu arma alba (doua cutite de desfacut corespondenta furate de ea de la Magaziunul Champion de langa ea, aproape identice cu o lama masurand 20 de cm, unul marca Turbofee, iar celalat marca Champion !) in casa familiala situata pe Bulevardul Général Jacques nr.42 la Nivelles (in olandeza Nijvel, in valona Nivele, regiunea Valona) cei cinci copii ai sai : Mehdi (3 ani), Mina (8 ani), Myriam (9 ani), Nora (12 ani) et Yasmine (14 ani), dupa care s-a autodenuntat, inainte de a incerca sa se sinucida.
Judecatorul de Instructie Anne-Françoise Destrée si Procurorul Regelui de la Nivelles, Jean-Claude Elslander, au ajuns la fata locului catre orele 17h40.
A doua zi ea este inculpata de catre Parchet pentru asasinarea copiilor sai si este plasata in detentie provizorie la Inchisoarea pentru Femei din Berkendael (Forest, Bruxelles).
Femeia infanticida traia cu sotul ei, Bouchaïb Moqadem, tatal celor cinci copii.
Doctorul Michel Schaar « protector » si sprijin financiar al familiei locuia si el cu ei, in acelasi imobil, la etaj.
Expertii psihiatrii atasati Parchetului de pe langa Tribunalul din Nivelles au estimat ca Geneviève Lhermitte nu reprezenta un pericol public (social), dupa parerea avocatului sau Xavier Magnée, desi ea sufera de un mare dezechilibru mental.
El incerca sa puna in evidenta « un contrast intre constrangerea burgheza si realitatea unui cuplu intretinut de o a treia persoana, Michel Schaar (nota autorului) », evocand sindromul « burn out » al mamei.
Tot conform pledoariei avocatului, presiunea psihologica exercitata asupra clientei lui (de catre Dr. Michel Schaar, « care o deranja foarte mult dar…platea…» nota autorului), ar fi adus-o pe aceasta in starea de a-si ucide copii « din prea multa dragoste fata de ei » !
Din aceste considerente apararea nu a solicitat o contra-expertiza !
Geneviève Lhermitte, conform declaratiei Procurorului Regelui Bernard Goethals, nefiind considerata in stare de dezechilibru mintal de catre experti conform documentelor depuse la dosarul de instructie (50 de pagini) in octombrie 2008 (redactate de catre trei psihiatrii : Raymond Gueibe de la Clinica Saint-Pierre d'Ottignies, Xavier Bongaerts de la Clinica din Mons, Philippe Meire Universitatea Catolica Louvain si un psiholog, mandatati de catre Judecatorul de Instructie Anne-Françoise Destrée de pe langa Tribunalul de Prima Instanta din Nivelles) a fost gasita responsabila de actele sale criminale de catre Ministerul Public, fiind trimisa in fata Juriului Popular (Curtea cu Jurati) Brabant valon, la Tibunalul din localitate (Place Albert Ier) cu capul de acuzare « asasinate in serie » (omucideri cu premeditare) privind uciderea cu bestialitate si sange rece ai celor cinci copii ai sai.
Inaintea pronuntarii verdictului, prin intermediul celuilalt avocat al sau, Daniel Spreutels, infanticida regreta actele sale atroce dar isi asuma complet responsabilitatea lor, « considerand ca este singurul mod in care isi poate jeli copii si sa-si dea seama de erorile grave pe care le-a comis. »
In ceea ce priveste pe mama ei, Marina Lhermitte, prezenta si ea la verdict, afirma : « Respect ceea ce Juriul decide. Fiica mea, va putea incepe sa-si jeleasca copii » !
Tatal copiilor, Bouchaïb Moqadem, delegat medical, in varsta de 43 de ani, prezent si el la proces (absent de la domiciliu in momentul dramei, insotind-o pe mama ei la Aeroportul Zaventem - Bruxelles), afirma ca are o mare incredere in justitie, cu toate ca nici cu ocazia dezbaterilor « nu a reusit sa inteleaga gestul sotiei sale », iar avocatul lui, Fernande Motte de Raedt, s-a aratat foarte incantat privind « pactul de solidaritate » intre Ministerul Public si Jurati.
Insa, asa cum mentiona Didier de Quévy, avocatul lui Michel Schaar : « Cinci copii au fost ucis cu cruzime. Nu este vorba de satisfactie. Indiferent de verdict, ceea ce s-a intamplat este un dezastru. ».
In ceea ce o priveste pe Nathalie Gallant, ce de-al doilea avocat a lui El Bouchtaia Moqadem a facut un bilant scurt : « verdictul pune acuzatul la locul lui, ca acuzat, iar victimele la locul lor, ca victime ».
Vineri, pe 19 decembrie 2008, la orele 19h45, dupa 03h30 de deliberare, Juratii au estimat ca si Ministerul Public ca Geneviève Lhermitte, a actionat in deplina facultatilor sale mentale cu premeditare, neretinand niciun fel de circumstante atenuante in favoarea ei si a condamnat-o la recluziune criminala (inchisoare) pe viata, fara posibilitatea eliberarii conditionate sub control judiciar.
Cu alte cuvinte, ei au reiterat rechizitoriul Avocatului general al acuzarii, Pierre Rans, care le-a solicitat sa nu o « deresponsabilize », declarand-o iresponsabila in momentul actului.
Merita se semnalam si in acest dosar cateva « coincidente ».
In primul rand, acest proces, cel mai teribil din intreaga istorie judiciara belgiana, « procesul ororii », debuteaza pe 8 decembrie, intocmai de sarbatoarea « Aïd el-kebir ».
Sa fi fost oare o coincidenta faptul ca Bouchaïb Moqadem este de origine marocan ?
In al doilea rand, in ciuda unei reconstituiri, la numai doua luni de la sinistra tragedie, care a avut loc pe 27 aprilie 2007, intre orle 08h00 si 11h45 sub directia JI Anne-Françoise Destrée, in cadrul caruia, Ministerul Public si Politia s-au declarat socate de cruzimea si brutalitatea cu care Geneviève Lhermitte a comis asasinatele, ca in majoritatea proceselor infanticide, ea a declarat : « Nu stiu de ce am facut acest lucru. Insa, eu sufar enorm pentru sotul meu ca i-am ucis copii. (…). Eu sufar pentru copii mei pe care i-am ucis”.
In al treilea rand, de ce oare Ministerul Belgian al Culturii a Comunitatii franceze, Fadila Laanan, a acordat 620.000 de euro scenaristului belgian Joachim Lafosse considerand ca aceasta drama teribila, merita a fi ecranizata la inceputul anului 2011, avandu-l ca protagonisti, in rolurile principale, pe Emilie Dequenne (Geneviève Lhermitte) pe Tahar Rahim (Michel Schaar) si pe marele actor francez Gérard Depardieu in rolul lui Bouchaïb Moqadem, se intreaba, sotul victimei, precum si Dr. Michel Schaar, de care Geneviève spunea ca a fost prezent pana si la voyage-ul lor de nunta in Spania, unde erau cazati toti trei intr-un hotel de lux, timp de o saptamana si care le « perturba » in permanenta, pana si viata intima ?
In sfarsit, avocatii lui Geneviève Lhermitte, au ramas “stupefiati” in fata sentintei si evident, au facut apel (recurs) la Curtea de Casatie, miercuri 29 aprilie 2009, pentru anularea sentintei!
Xavier Magnée si Daniel Spreutels, pretindeau ca ar exista zece mijloace de casatie a sentintei pronuntate pe 18 decembrie 2009 privind clienta lor.
Avocatul general al Curtii de Casatie, Damien Vandermeersch, avandu-l ca presedinte pe Jean de Codt, in rechizitoriul sau, a respins cererea de casatie a hotarii pronuntate de catre Curtea cu Jurati Brabant valon pronuntata pe 18 decembrie 2008.
In dezacord cu ordonanta CEDH (Curtea Europeana a Drepturilor Omului) de la Strasburg, care precizeaza ca « orice sentinta pronuntata de catre un Juriu Popular trebuie justificata » de catre Curte, ceea ce in procesul lui Geneviève Lhermitte nu s-ar fi facut.
Insa, dupa cum remarca Damien Vandermeersch, nici n-ar fi fost cazul, pentru ca inculpata si-a recunoscut « de buna voie si nesilita de nimeni » fapta.
In fata Curtii, Geneviève Lhermitte a insistat inca odata asupra faptului ca ea vrea sa fie judecata din nou, de catre o alta instanta judecatoreasca, pentru ca la procesul ei multe « lucruri au fost camuflate ».
Ca ea nu ar fi dorit niciodata sa fuga cu copii ei « intr-o lume mai buna ».
In concluzie, ea nu ar fi vrut sa se sinucida ci si-a ratat sinuciderea, atunci cand dupa crimele comise, inainte de a anunta Politia, s-a aruncat asupra celor doua cutite care au ranit-o grav in zona abdominala.
In incheiere, pentru a pune capat polemicii privind culpabilitatea lui Geneviève Lhermitte, consideram ca merita sa descriem pe scurt « ceea ce aceasta mama exemplara si perfecta a facut si cum a facut » !
In dupa-masa zilei de 28 februarie 2008, intre orele 14h00-1500, ea a taiat pe rand gaturile celor cinci copii ai sai : Yasmine, Nora, Myriam, Mina si Mehdi, unul cate unul, ca si cum ei ar fi fost « animale de sacrificiu » intr-o gospodarie taraneasca sau intr-o crescatorie de animale domestice.
Inainte sa-i ucida, conform reconstituirii, le-a servit masa de pranz : peste thon cu rosii, dupa care i-a asezat in fata telervizorului.
Apoi, l-a chemat pe fiecare dintre ei unul cate unul la etaj pentru o « surpriza », avand grija ca toate telefoanele din casa sa fie deconectate (mobilele inchise), iar volumul sunetului televezorului sa fie dat aproape la maxim !
Dupa fiecare crime comisa, ea si-a spalat mainile, fata precum si cele doua cutite pe care le utiliza, aranjand cadavrele copiilor sai, aliniate, in pat.

COMENTARIUL AUTORULUI

Nu numai in Europa infanticidul face ravagii !
El este o « practica » curenta, din pacate si pe continentul nord-american.
Astfel, in Canada, infanticidul este considerata ca si in Europa, o crima, pe care legea o pedepseste sever.
Un Juriu Popular la Winnipeg (Provincia Manitoba, centrul Canadei), compus din 12 jurati (sapte barbati si cinci femei), joi pe 23 aprilie 2009, dupa o deliberare de patru ore, a gasit vinovata pe Michelle Camire, in varsta de 27 ani, de « omucidere involuntara » (din culpa) pentru moartea unuia dintre cei trei copilasi ai ei, gemeni, care i-a nascut in iunie 2004, in ciuda faptului ca femeia, sfatiuita si de catre avocatul ei, a pledat « nevinovata » !
Inculpata in octombrie 2004, Michelle Camire se afla la cel de-al treilea proces al ei in 2009, cum in cadrul primelor doua procese anterioare, in 2007 si 2008, membrii Juriului Popular nu s-au inteles in privinta verdictului, deci sentinta nu a putut fi pronuntata !
Acuzarea, din partea Coroanei Regale, reprezentand Ministerul Public, Brian Bell, a aratat la proces ca inculpata a lansat copilul ei de trei luni si jumatate, Michael Helgason, prin intermediul unui leagan, care cazand in virtutea unui balans (unei amplituidini) mare (mari), a decedat la spital, in urma unei fracturi craniene si a unor importante rani provocate la cap, in special la creier, in caderea lui la sol.
Apararea a incercat sa puna in evidenta faptul ca ar fi fost vorba de un accident, cum tanara femeie desfasura o intensa activitate lucrativa (menajera) la domiciliu (intre 46 si 57 de ore/saptamana !) si era surmenata din acest motiv.
In plus, ca circumstanta atenuanta, Michelle Camire a crescut deja cu fostul ei prieten si o fetita timp de 17 luni.
La anuntarea verdictului, cu capul aplecat, plangand, Michelle Camire, ramane in libertate conditionata sub control judiciar pana la anuntarea pedepsei.
Ea risca recluziunea criminala pe viata !
In SUA, in ciuda legii federale americane privind nou-nascutii vii, care ptotejeaza in special bebelusii nascuti vii in urma unui avort, infanticidul continua sa fie practicat inca la scara nationala.
Numeroase imagini video stocate la PF (Planningul Familial) in mai multe state americane confirma aceasta aparenta conjectura.
O consiliera de la Centrul de PF New Jersey (care logic, doreste sa-si pastreze anonimatul !) mentioneaza intr-un document ascuns pe care l-am putut viziona, ca daca un nou-nascut viu rezulta in urma unui avort dupa a 22-a saptamana (adica in saptamana a 23-a !), practicat de maniera regulata in SUA, poate fi declarata « moarta » de la caz la caz !
Ori, asa cum am mai mentionat, incepand cu saptamana 23 fetusul este declarat « viu », el devenind « uman », deci moartea lui la nastere intra sub incidenta legii, fiind sanctionata de catre legislator !
Imagini video sustrase din aceste centre la inceputul anului trecut (februarie-martie 2009) sau realizate de catre « Asociatia Studentilor pentru Viata in America », avand Presedinte pe Kristan Hawkins, arata cum consilierii de la PF disimuleaza violurile comise asupra minorilor, ajutand tinerele mame sa comita infanticide in secret, fara a preveni pentru viol autoritatile americane competente.
Aceasta disimulare este cu atat mai evidenta, cu cat consilierii nici nu mai folosesc terminologia de « fetus » ci de « bebelus » !
Cu alte cuvinte, pentru ei infanticidul comis, dismulat, in moartea fetusului, care se naste viu in saptamana a 23-a, dar fiind lasat sa moara ulterior, este o practica curenta !
In cazul acestor infanticide premeditate, al caror numar evaluam conform unor surse neoficiale dar fiabile, intre 20-25 pe luna, in primul rand vorbim deja de crima organizata, iar in al doilea rand, de asasinate, ceea ce automat, implica recluziunea criminala pe viata ai celor care le comit, fie izolat fie in grup!
Mai mult, pe continentul asiatic, infanticidul este ridicat la rang de « sport national » !
In 1990, « Econmistul » indian si « Premiul Nobel » Amartya Sen publica primele documente in presa scrisa privind dezechilibrul demografic in Asia (care numara cu 100 de milioane de femei mai putine decat barbati !) datorata faptului ca un numar de cateva zeci de milioane de fetusuri de sex femin sunt ucise la nastere sau ulterior, copii mici de sex feminin, sunt lasati sa moara premeditat.
China si India cele doua mari state asiatice prezinta un « surplus » de barbati intre 90-91 de milioane !
Bénédicte Manier, jurnalist specializat in drepturile sociale si ale dezvoltarii a publicat in 2006 o prima lucrare (carte) privind « eliminarea fetelor in India si China », facand o serie de investigatii profunde, de mare anvergura, in ceea ce priveste motivele discriminarii seculare, precum si starea actuala de violenta contra persoanelor de sex feminin in aceste regiuni cu o pouplatie predominanta in Asia.
Intr-o reeditare a cartii, ea semnaleaza faptul ca in loc sa se fi ameliorat situatia in ultimii ani, din contra, ea s-a inrautatit, dezechilibrul demografic in regiunile amintite mai sus s-a agravat si mai mult !
Adica, acum traiesc 163 de milioane de barbati mai multi decat femei, conform unei evaluari facute de catre FNUP (Fondul Natiunilor Unite pentru Populatie) !
Ceea ce pune in evidenta, o crestere uriasa a fenomenului de infanticid in aceste zone asiatice!
La care merita sa adaugam si faptul ca violenta si delincventa sexuala in privinta femeilor este in permanenta crestere.
China, de exemplu, nu ezita sa faca corelarea intre « nevoile biologice » ale barbatilor si violenta lor, pe cand in India, cursurile de « autoaparare » sunt obligatorii pentru fete in toate scolile publice din New Delhi !
« Selectia la nastere nu numai ca a castigat teren in Asia », conform lucrarii lui Bénédicte Manier, dar « ea a inceput sa afecteze chiar si diaspora asiatica din Europa si America de Nord ».
Din investigatiile noastre, printre copii nascuti de mame indiene, in Regatul Unit al Marii Britaniei (o tara cu importante comunitati indiene), in ultimii douzeci de ani, disparitatea intre baieti si fete este in medie de 110 baieti contra 100 de fete la prima nastere, care ajunge la 115 baieti contra 100 de fete la cea de-a treia nastere !
Vietnam si Nepal sunt si ele state adepte ale « nasterii selective ».
In primul rand utilizand infanticidul.
Dar incep sa utilizeze si ele ecografia selectiva, precum si lectura ADN-ului, mijloace, practic mult mai « umane », implantate din ce in ce mai mult in tarile dezvoltate !
Dezechilibrul demografic la nastere intre persoanele de sex masculin si feminin este caracterstic si altor state.
Astfel pentru 100 de fete nascute in medie se nasc: in Taiwan (109,6 baieti), in Pakistan (108,9), in Singapore (107,2), in Vietnam (110,6), in Nepal ( 110,7), in ex-URSS (CSI), in Azerbaidjan (116), in Armenia (115,8), in Georgia (110,1).
In Europa, in Albania dezechlibrul este la fel de important: 114,7 baieti contra 100 de fete.
In lucrarea sa « Speram sa fie un baiat » (Editura INED, aprilie 2010), demograful Isabelle Attané afirma ca in China « cea mai masculina tara din lume », cca 24 de milioane de barbati, aflati la varsta mariajului, risca sa nu-si gaseasca femei cu care sa se casatoreasca !
Cu o disparitate demografica baieti-fete la nastere intre 122-150/100 (in functie de provincii), un barbat din cinci, nascut in China anilor 2000, are mari dificultati sa se casatoreasca, afirma Shang-Jin Wei, profesor de economie la Universitatea Columbia din New York, intr-o lucrare aparuta in cursul lunii februarie 2009!
In unele state Indiene, cum este de exemplu in Pendjab, unde disparitatea demografica baieti-fete la nastere este 126/100 sau in Haryna 125/100, conform unor lucrari al antropologului Ravinda Kaur, « femeile sunt importate, care nu au nici afinitati lingvistice si nici culturale cu viitorii lor soti » !
Psihiatrul Sunitha Krishnan, care conduce un ONG creat in 1996 avand ca obiectiv de activitate lupta contra traficului de femei si a copiilor, tine o « evidenta » in ceea ce priveste legatura dntre dezechilibrul demografic intre sexe si cresterea traficului, respectiv, a rapirilor de « fetite » avand ca scop prostitutia lor !
Conform documentelor pe care le-am putut studia, anual cca « 33 de milioane de fetite dispar anual fara niciun fel de urma in India. (…). In majoritatea satelor, femeile sunt imediat abandonate dupa ce nasc, de preferinta baieti », conform unor note ale medicului indian, George Sabu care colaboreaza de multi ani cu Sunitha Krishnan.

A se vedea si articolele autorului

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/06/marile-probleme-ale-copilului-in-lumea.html
http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.ro/2010/12/organizatii-socio-economice-si-politico.html
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/03/nasterea-sub-anonimat-sub-x-o-masura.html
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/11/tambur-african.html
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/07/vanzarea-si-traficul-de-organe-vitale.html
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/04/drama-unei-mame-drama-unui-copil.html
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/03/infanticide-macabre-in-germania.html
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/05/copilul-in-lumea-contemporana.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019