Cum se completează Declarația unică. Ministrul Finanțelor, explicații pentru cei un milion de români vizați

Scris de LB. Posted in Economie


Declaraţia Unică va trebui depusă până la data de 31 martie 2018, apoi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va emite decizii de impunere, iar plata impozitului/contribuţiilor aferente va trebui efectuată până la 15 iulie 2018, potrivit Mediafax.
Noul formular înlocuieşte declaraţiile D200 – veniturile realizate din România D201 – veniturile realizate din străinătate, D220 – venitul estimat/norma de venit, D221 – norme de venit în agricultură, D600 – venitul care reprezintă baza pentru contribuţiile de asigurări (CAS), D604 – stabilirea contribuţiile de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru persoanele fără venit şi D605 – stoparea CASS pentru persoanele fără venit.
Potrivit Ministerului Finanţelor, „pentru anul 2018 se află în analiză posibilitatea introducerii unui sistem de bonificaţii pentru contribuabilii care achită anticipat obligaţiile fiscale estimate datorate”.



Ministrul Finantelor, Eugern Teodorovici, a precizat că, din martie 2019, toate Declarațiile Unice vor fi depuse online, pentru că trebuie reduse costurile. De asemenea, potrivit acestuia, Directiile Finantelor Publice și primăriile vor avea oameni care să ajute contribuabilii să completeze online aceste Declarații Unice, plătitorii vor primi acasă parolele ca să se poată intra online să completeze documentele.

Teodorovici susține că va există și o aplicație pe telefon pentru a completa Declarația Unică, iar pentru a încuraja oamenii să depună și plătească online vor avea o bonificație de 10%.

Autoimpunerea pentru impozitul pe venit se realizează astfel:

-impozitul pe venit pentru anul curent se stabilește prin Declarația Unică de către contribuabil prin aplicarea cotei de impozit (10%) la venitul estimat a se realiza în anul curent
-plățile de impozit se efectuează oricând până la scadență (31 martie 2019)
-apare posibilitatea de rectificare a Declarației până la termenul de plată (până la 31 martie).

    „Cele șapte declarații se comasează într-una singură și se depune la un singur termen. Este o singură pagină. Am estimat un milion de contribuabuli care trebuie să depună această declarație. Un singur termen de depunere, un singur termen de plată. Se schimbă câteva lucruri esențiale: Devii asigurat medical la momentul în care depui formularul și nu la momentul în care plătești. Îți asumi că ești asigurat medical. Am căutat să evităm o alte numere.
    Este o singură pagină, este formularul comprimat, iar cine va dori să-l completeze are două date 2017-2018. 2017, ce a avut ca și venituri și trebuie să închidă și contribuțile și anul curent unde merge pe estimat. Bifează căsuța respectivă”, a mai spus ministrul.

    Nu luăm ca până acum referința anului trecut pentru a plăti anticipat un impozit. Fiecare poate estima, se poate pune și zero, dar dacă pune zero nu va mai avea acel sistem de bonificație. Dacă plătește până la 15 iunie, când este data limită de depunere. Dacă depune online și plătește și online are o bonificație de 10%. Dacă depune pe hârtie are o bonificație de 5%”, a declarat ministrul la Antena 3.

Această Declarație unică are legătură și cu Declarația 600, coșmarul lunii ianuarie.  ”Este cooperativa muncii în zadar…”

Imediat, premierul Viorica Dăncilă a anunțat că va renunța la Declarația 600 și nu va mai introduce nicio altă taxă.

Vezi ce era declarația 600. Cine trebuie să depună acest formular la Fisc și până când

Apoi,  ministrul Teodorovici a spus cum vrea să rezolve problema Declarației 600: plată unică și un singur formular.  Chiar a spus că „Declarația 600 va fi simplificată”…

Vezi cum va arăta Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale care va înlocui Formularul 600.

https://www.libertatea.ro/stiri/economie-bani/cum-se-completeaza-declaratia-unica-2165175

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024