Nepacea – efectul dizarmoniei lăuntrice a omului

Scris de George PETROVAI. Posted in Opinii


Cu mii de ani în urmă, Socrate punea bazele gândirii antropocentrice prin celebrul său „Gnothi seauton” (Cunoaște-te pe tine însuți), convins fiind că numai cunoscându-și sinele, omul are posibilitatea să se autoperfecționeze și să cunoască adevărul. Or, cunoașterea de sine este axul central al Zen-ului japonez, iar cunoașterea adevărului (firește, a Adevărului absolut) constituie piatra unghiulară a creștinismului, după cum suntem încredințați în Evanghelia după Ioan 8/32: „Adevărul vă va face slobozi”!
    Acuma, sigur că budismul Zen este departe de statutul universalist al creștinismului, prin aceea că „nu și-a însușit nimic din ceea ce caracterizează o religie în sensul firesc al cuvîntului” (Octavian Simu în Civilizația japoneză tradițională, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984): nu are nicio zeitate, nu încurajează niciun cult, nu recunoaște nemurirea sufletului și nu crede în supraviețuirea de după moarte.

Descurcăreții și-a lor ceată

Scris de George PETROVAI. Posted in Opinii


    Tare plângăcioși au ajuns românii. Îndeosebi de la Decembriadă încoace, de când toate s-au dus pe sfârlă și de muncitori și țărani nu mai are nimeni trebuință după ce fabricile s-au închis, iar supermarketuri s-au tot deschis unde cu gândul nu gândești, de lumea-ntreagă la români privește și-nvață cum totuși consumul poate fi mărit printr-o justă corelare a trebuințelor celor mulți cu sporul disponibilizărilor și al impozitelor, a activului devenit pasiv cu pasivul ajuns catastrofal, a pozitivului aproape inexistent cu negativul omniprezent și omnipotent.
    Firește, o asemenea performanță nu este la îndemâna oricui. Ea este opera descurcăreților, acea pestriță și-ntinsă tagmă, care a luat locul defunctelor clase, marea mândrie și masă de manevră pentru regimul bolșevic, și în care intră cam tot ce mișcă-n țara asta – de la vlădică până la opincă, de la ales până la boschetar.

Neoamenii s-au înmulțit că nu mai e chip de trăit...

Scris de George PETROVAI. Posted in Opinii


    Nu-i zi de la bunul Dumnezeu în care să nu ni se furnizeze dovezi concludente că oamenii se tot împuținează pe măsură ce populația lumii crește: pe unii (găinari, tâlhari, violatori, criminali, scandalagii, teroriști, torționari) ni-i pune sub ochi presa mereu în goană după senzaționalul la modă, acel senzațional ce pendulează neobosit între dezagreabil și oribil, pe alții ni-i scoate în cale păcătoasa asta de viață.
    Dar dacă pe primii ai posibilitatea să-i ignori (fie sărind peste cele mai penibile pasaje din presa scrisă, fie ferindu-ți privirea de imaginile etichetate de știriști ca fiind „cu impact emoțional”), nu la fel stau lucrurile pe trotuar sau pe trecerea de pietoni, unde gorilele mai mult sau mai puțin tuciurii te înjură și sunt gata-gata să te rupă-n bătaie pentru că ai curajul să protestezi după ce nu te-ai lăsat strivit de mașinile lor bengoase, ori în predilectele cotloane publice ale aflării în treabă, unde indolența și sfidarea birocraților, la fel ca exasperarea și neputința solicitanților, a atins maxima înflorire cu neprecupețitul ajutor dat de informatică.

Despre culţi, inculţi, semidocţi şi falşii culţi

Scris de George PETROVAI. Posted in Opinii


Motto: Societăţile viitorului sau vor fi tot mai inculte

                          sau nu vor mai fi deloc!

    Având de regulă un scop în sine, cugetarea filosofică (mă refer la adevărata filosofie, respectiv la cugetarea substanţială sau ezoterică, nicidecum la exoterismul cugetării aparenţiale, acea filosofare de doi bani care se practică pe toate drumurile), cugetarea filosofică, prin urmare, din punct de vedere strict utilitar nu valorează, vorba unui gânditor, nici măcar cât o varză. Lucru, de altminteri, recunoscut şi de Aristotel. Întrebat fiind odată la ce foloseşte filosofia, el a răspuns cu sinceritate: „La nimic”. Dar a adăugat cu mândrie: „Şi tocmai de aceea ea este cea dintâi dintre ştiinţe!” Da, ştiinţă, căci definiţia dată de Stagirit filosofiei, sună astfel: „Filosofia este arta artelor şi ştiinţa ştiinţelor”.
    „Mda, vor strâmba din nas ştiinţificii zilelor noastre pragmatice. Poate că pe-atunci, când filosofia acapara în grabă tot ce era zămislit de mintea umană, orgoliul aristotelic era întemeiat. Dar astăzi...” Şi poţi să nu le dai dreptate acestor atotştiutori neîncrezători?!

Și iar democrația vom mima...

Scris de George PETROVAI. Posted in Opinii


Motto: Și ce-a mai fost iar o să fie,

cu-aleși școliți în pungășie.

    Poate că pe ici, pe colo mai sunt naivi care speră că alegerile locale, comasate cu europarlamentarele (liste separate pentru primele, liste comune pentru eurodeputații „rotativilor”) din 9 iunie, posibil o nouă Duminică a Orbului, vor aduce cu ele niscaiva schimbări. Nu mă număr printre aceștia, nu fiindcă nu le-aș dori (mă rog, ca tot românul amăgit peste trei decenii  cu luminița de la capătul tunelului), ci fiindcă nu le cred posibile pe cele în bine. Și nu le cred posibile, întrucât este lesne de dedus din tot ce mai mișcă-n țara asta temeinic pusă pe butuci, că sforarii interni și externi nu doresc acest lucru: Sforarii interni (ticăloșii vânduți străinilor) pentru că, prin netrebnica lor contribuție, au făcut ca sărăcia și asimetria socială să devină, vorba lui Caragiale, starea naturelă din această țară crucificată; sforarii externi (adevărații păpușari planetari) pentru că numai de formă nu le convine prelungitul circ de pe aceste meleaguri (regula istorică este că o stare prelungită de improvizație politico-economică, generează nemulțumirea care cu necesitate duce la revolte, dar regula este copios contrazisă de proverbiala răbdare romînească!), în fond însă le convine de minune, știut fiind faptul că cel mai bine se pescuiește în apele tulburi.

Chestiunea rusă la sfârșit de secol XX sau critica lui Aleksandr Soljenițîn la adresa imperialismului muscălesc

Scris de George PETROVAI. Posted in Opinii


    Potrivit scurtei introduceri, datată martie 1994, cartea Chestiunea rusă la sfârșit de secol XX, pe care autorul o numește „articol”, a fost scrisă de Aleksandr Soljenițîn, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1970 (pentru Pavilionul canceroșilor), în timpul lungului său exil (de la expulzarea și ridicarea cetățeniei sovietice pentru disidență, până la revenirea în Rusia în anul 1994, după reprimirea de la Mihail Gorbaciov, în anul 1990, a cetățeniei sovietice).
    Opusculul impresionează cititorul atât prin dârza obiectivitate cu care autorul prezintă rezumatul istoriei rușilor, inclusiv epocile considerate de vârf în istoriografia ruso-sovietică (reformele lui Petru I, expansionismul promovat de țarina Ecaterina a II-a, bolșevismul și stalinismul), cât și strigătul de durere al acestui mare și autentic rus la vederea/constatarea dezastrului rusesc, prin comparație cu prosperitatea apuseană (în special cea americană), totul din pricina politicii stupide pe care au dus-o nu numai țarii ruși, ci și liderii sovietici.

Posibile variante și consecințe ale încheierii războiului din Ucraina

Scris de George PETROVAI. Posted in Opinii


    Peste puțin timp (24 februarie) se împlinesc doi ani de când hoardele muscălești, încredințate de stafful kremlinisto-putinist că sunt o superputere planetară, care staff era convins că – taman ca la rapida ocupare a Peninsulei Crimeea în anul 2014 – occidentalii (SUA, Uniunea Europeană, NATO) nu vor reacționa nici de această dată, lăsând barbaria rusească să-și facă mendrele la porțile Europei, că mica armată ucraineană (mică în comparație cu beteagul colos postsovietic) va face pe ea de frica interminabilului cârnat anacronico-moscovit și că totul (ocuparea Kievului și instalarea unui guvern marionetă) se va decide printr-un victorios blitzkrieg, de când, vasăzică, hoardele muscălești au atacat Ucraina din mai multe părți (est, nord, sud), cu ticăloasa intenție să o subjuge și să o includă nu doar în sfera rusească de influență, ci chiar în noul imperiu moscovit, la a cărui (imposibilă) refacere, Putin și ciracii săi visează cu ochii deschiși.

Vânătorii de tinichele

Scris de George PETROVAI. Posted in Opinii


    Mult mai numeroși și, în esență, mai oribili decât vânătorii de animale și păsări sălbatice (bunăoară, Ion Țiriac și invitații lui la decimarea mistreților din pădurile ce ne-au mai rămas) sunt vânătorii socio-culturali de putere, funcții plătite regește și tinichele de felul nemeritatelor titluri universitare și/sau obștești (tot mai mulți doftori hoinaris la plesneală și cetățeni de dezonoare la tocmeală), precum și cele de felul onorurilor, medaliilor și răsplăților (inclusiv cacademicieni fără operă, așa ca grețosul bolșevic Alexandru Bârlădeanu, ori dintre cei actuali – turnători dovediți, plagiatori și autoplagiatori renumiți), toate aceste uriașe și neîntrerupte făcături nefiind altceva decât o grosieră ofensă la adresa merituoșilor și a cetățenilor cu discernământ.
    Sigur că da, astfel de sforării și manevre jegoase (marginalizarea valorii autentice și grasa răsplătire a nonvalorii descurcăreților) au avut loc din totdeauna și pretutindeni, nu numai în postdecembrism și pe meleagurile noastre. Dar în cele peste trei decenii de nedemocrație (de ce este ignorant în continuare rezultatul referendumului din 2009?!) și de libertate aparentă, la noi au fost atâtea megaticăloșii, trădări și nelegiuiri, încât România nu numai că a devenit colonia cea mai supusă și mai îndatorată din Uniunea Europeană (întreaga economie românească este la cheremul guvernelor și trusturilor occidentale, iar datoria ei externă a depășit 150 miliarde euro), ci și țara tuturor posibilităților mafiote pentru tâlharii autohtoni și din afara granițelor.

Progresele românilor postdecembriști într-ale ipocriziei, hoției și imposturii

Scris de George PETROVAI. Posted in Opinii


Având în vedere cele ce se petrec pe meleagurile noastre de peste trei decenii (nemuncă, minciună, tâlhărie, imbecilizare în masă, ruină economică și socială, depopulare de ordinul milioanelor, spor continuu la datoria externă, impostură, infracționalitate pe rupte), nu poți să nu te întrebi cam care va fi locul acestei nefericite perioade (pentru grosul cetățenilor) atât în judecata generațiilor viitoare, cât și în manualele de istorie națională. Desigur, dacă omenirea nu-și va frânge complet gâtul după căderea de pe creanga existențială, pe care ea singură și-o taie prin absurdități politico-globalizante, lăcomie, risipă, poluare și războaie devastatoare, respectiv dacă va mai fi în uz sintagma „istorie națională”, după actuala răfuială a globaliștilor cu noțiuni precum: mamă, tată, familie tradițional-creștină, credință strămoșească, patrie, națiune, patriotism, naționalism etc. Căci prezentul ultramaterialist și satanist, adică sterp și strâmb pentru esența moral-spirituală a omenirii din totdeauna (a nu se uita nicicând, ne face cunoscut Genesa 1/27, că „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu”!), prezentul ultramaterialist, deci, nu promite nimic încurajator, cu atât mai puțin liniștitor-izbăvitor, pentru omul ahtiat doar după bogății pieritoare.

Nechemații în cultură se agită și fac gură...

Scris de George PETROVAI. Posted in Opinii


    Indiscutabil că, pretutindeni în lume, cultura este făcută de oameni înzestrați pentru oameni (contemporani și generațiile următoare): consumatori de artă și cultură (oameni dornici să se îmbogățească în plan moral-spiritual), respectiv comercianți, trepăduși, agitatori și activiști, care fie că trăiesc și se îmbogățesc prin afaceri profitabile cu operele culturale-artistice (colecționari de artă veche și contemporană, falși mecenați, editori descurcăreți etc.), fie caută nemurirea (!) prin acțiuni dedicate unor valori certe (de pildă, alde ăștia consideră că-i un sacrilegiu nu să nege existența Atoatefăcătorului, ci ca cineva în temă să vorbească despre unele imperfecțiuni ale operei eminesciene!), sau prin însăilări dedicate unor persoane/nume, intrate în grațiile submediocrelor „inginerii” ale prezentului (necușere critici elogioase, reclamă cu toptanul), ca și cum printr-un atare exhibiționism l-ar face imun pe acel cineva la trecerea timpului și la suprema lui judecată în materie de valoare autentică.
    Nu știu cum se prezintă lucrurile pe alte meleaguri, dar la noi se consumă enorm de mult timp și resurse (financiare, materiale, psiho-mentale) cu ceea ce Petre Țuțea numea aflarea în treabă la români: uniuni, asociații, întruniri, cenacluri, dezbateri, festivaluri, lansări de cărți și alte producții, concursuri, expoziții, tabere (cică de creație) etc.

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024