200.000 de lei alocă Consiliul Județean pentru premierea ”elevilor de aur” ai Maramureșului

Scris de CJMM. Posted in Social


Aleșii județeni au aprobat, la ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș, desfășurată la începutul lunii decembrie 2019, acordarea sumei de 200.000 de lei, reprezentând stimulente financiare pentru elevii care au obținut distincții, medalii și premii speciale la olimpiadele și concursurile școlare județene, precum și cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea acestora. Deoarece unitățile de învățământ și inspectoratele școlare nu au fonduri suficiente pentru a premia elevii, s-a creat cadrul legal prin care consiliile județene se pot implica direct în finanțarea premiilor acordate de unitățile de învățământ și inspectoratele școlare.
Olimpiadele și concursurile județene pentru care se acordă stimulente financiare se propun de către Inspectoratul Județean Maramureș, care înștiințează unitățile școlare cu privire la perioada depunerii dosarelor. Inspectoratul Școlar Județean Maramureș centralizează informațiile primite de la unitățile de învățământ și stabilește importanța și relevanța olimpiadelor și concursurilor școlare județene pe discipline, după care propune cuantumurile stimulentelor financiare. Stimulentele financiare acordate cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea elevilor au aceeași valoare ca stimulentele acordate acestora, iar în situația în care un elev/ cadru didactic a obținut premii la mai multe concursuri se va acorda un singur stimulent, cel cu valoarea cea mai mare.


Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că și în anul 2019, la fel ca în ultimii trei ani, instituția județeană a derulat foarte multe proiecte în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, dar și cu școli din județ care au dorit să implementeze proiecte județene, naționale sau europene. ”Am hotărât, la ultima ședință a Consiliului Județean Maramureș, să creștem semnificativ premiile financiare alocate elevilor olimpici maramureșeni, respectiv față de anul 2018, suma este aproape dublă. 200.000 de lei vor fi alocați de către Consiliul Județean în 2019 pentru premierea performanței elevilor olimpici și a profesorilor. Am crescut an de an sumele alocate performanței școlare, pentru că educația reprezintă pentru mine, ca social-democrat, o prioritate. 60.000 de lei au fost alocați în 2016, 70.000 de lei în 2017 și 120.000 în 2018 pentru premierea olimpicilor, iar acum, în 2019, creștem suma la 200.000 de lei. Elevii performanți ai Maramureșului merită mult mai mult și va fi o bucurie să îi recompensăm, și în acest an, pe cei care și-au dovedit performanța în educație și au excelat prin rezultatele lor, fiind o mândrie pentru acest județ. Educația este un domeniu în care Consiliului Județean Maramureș va investi și în viitor, iar elevii olimpici, alături de profesorii care i-au pregătit, merită întreaga noastră apreciere, deoarece prin ei, numele județului ajunge cunoscut în lumea întreagă”, a arătat șeful administrației județene, care a mulțumit colegilor consilieri județeni pentru votul acordat și în acest an la acest proiect de hotărâre.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024