UK Bookmakers

Coronavirusul se ia cel mai uşor de la benzinării. Soluţii de prevenire

Scris de N. Grigorie Lăcriţa. Posted in Social


În condiţiile actualei pandemii cu coronavirus, să fii sănătos înseamnă să poţi să eviţi contaminarea cu acesta.
Unde încep măsurile cele mai eficiente de combatere a coronavirusului? În jurul fiecăruia, la orice pas, cu cele mai obişnuite locuri, care fac parte din viaţa noastră de zi cu zi, care nu pot fi nominalizate în lege. Ele reprezintă lumea fiecărei persoane în parte, care fac parte din viaţă. O soluţie a unei persoane este o soluţie a tuturor, se aplică oriunde, face parte din binele social. În lipsa interesului și a acţiunii fiecărui cetăţean pentru combaterea coronavirusului, acolo unde el locuieşte, trăieşte, munceşte, va aştepta degeaba să treacă instituirea stării de urgență: aceasta nu va trece. Pentru combaterea coronavirusului este necesar ca fiecare cetăţean să acţioneze eficient chiar în acele locuri mici, neînsemnate la prima vedere, aproape de casă, de locul de muncă și oriunde se mişcă.


Instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile, începând cu 16 iulie 2020, necesită luarea unor măsuri de primă urgență cu aplicabilitate directă și imediată şi din partea întregii populaţii pentru prevenirea conraminării și a răspândirii coronavirusului.
Consider că una dintre măsurile de primă urgență cu aplicabilitate directă și imediată care trebuie luată pentru stoparea răspândirii coronavirusului este şi în cadrul staţiilor de benzină.
Problema și soluţia este următoarea.
La o staţie de benzină sunt până la 4 pompe, fiecare cu câte 4 „pistol de alimentare” cu benzină și cu motorină, la care se pot alimenta în acelaşi timp 8 maşini în acelaşi timp.
Durata alimentării unei maşini este între 3 – 5 minute.
La o durată de (maximum) 5 minute, în 24 de ore un „pistol de alimentare” cu benzină este manevrat de 168 de persoane.
Cum un „pistol de alimentare” cu benzină este bine manevrat (bine „frecat”) de fiecare utilizator, rezultă că o persoană care este contaminată cu coronavirus și care îl foloseşte, îl va lăsa, după utilizare, plin de viruşi.
După ce o persoană a alimentat, aceasta merge în încăpere pentru a face plata unde ajunge, la o distanţă de sub un metru,  de vânzătorul - casier.
În cazul în care vânzătorul - casier este contaminat cu coronavirus, există o mare probabilitate ca acesta să îl transmită, într-o singură tură, de 12 ore, la peste 100 de persoane:
1) prin faptul că stă faţă în faţă cu fiecare client,
2) prin înmânarea restului de bani,
3) prin folosirea casei de marcat, pentru cei care plătesc cu cardul (prin operarea PIN-nului de către plătitor) și
4) prin mediul închis din încăperea respectivă, în care se colectează viruşi de la mii de persoane.
În cazul în care fie și numai un singur cumpărător este contaminat cu coronavirus, există o mare probabilitate ca acesta să îl transmită la sute de persoane:
1) prin lăsarea pe „pistol de alimentare” cu benzină,
2) prin lăsarea în încăperea unde se află vânzătorul - casier și
3) prin contaminarea vânzătorului - casier.
Soluţia prin care s-ar asigura reducere cu peste 95% a acestor riscuri este următoare: alimentarea tuturor maşinilor să se facă numai și numai de vânzătorul – casier al staţiei de benzină.
În acest scop ar trebui adaptate atât programele informatice în funcţionare calculatoarelor din cadrul staţiilor de benzină, cât și a unor măsuri pe plan fiscal.
Este de datoria și a fiecărui cetăţean să manifeste un comportament raţional la staţia de benzină:
1) prin păstrarea distanţei de alte persoane și, în special, de vânzătorul - casier al staţiei de benzină;
2) prin eliminarea la maximum a operaţiunilor cu restul de bani:
2.1) fie prin a alimenta la o sumă rotundă, pentru care să aibă şi banii potriviţi,
2.2) fie prin a avea banii potriviţi (la leu), pentru orice cantitate cumpătată.
Simpla instituire a stării de urgență, fără luarea unor măsuri radicale, de primă urgență şi cu aplicabilitate directă și imediată, care să conducă la stoparea răspândirii coronavirusului, nu îşi va atinge scopul propus, în timpul estimat și asupra întregii populaţii, ceea ce ar face ca ţara să ajungă într-o situaţie și mai gravă.
În acest articol subsemnatului intitulat „Masuri simple şi eficiente contra coronavirusului ” este prezentată o măsură foarte simplă, deosebit de eficientă și care este la îndemâna fiecărui cetăţean pentru prevenirea conraminării și a răspândirii coronavirusului.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2020