UK Bookmakers

Masuri pentru combaterea stresului la cei obligaţi să stea în casă

Scris de N. Grigorie Lăcriţa. Posted in Social


Milioane de persoane, dintre care cele mai multe sunt pensionari, sunt obligate să stea numai la domiciliu pe o perioadă mare de timp, care se poate întinde chiar și pe mai multe luni, în funcţie de cât va dura instituirea stării de urgență pe teritoriul României, declarată începând cu 16 martie 2020.
O asemenea situaţie poate avea consecinţe dintre cele mai grave pentru aceste persoane dacă Guvernul nu va adopta unele măsuri în acest scop.
În cele ce urmează voi prezenta unele propuneri pe care consider că Guvernul trebuie să le ia de urgenţă pentru ca programele posturilor publice de televiziune (și de radio) să contribuie la a uşura viaţa milioanelor de oameni, în special de pensionari, care trebuie să stea (aproape) permanent în casă multe săptămâni.
Grav este faptul că, chiar și în această perioadă foarte grea, nimeni nu se gândeşte să dispună adaptarea programelor de televiziune spre a uşura viaţa acestor oameni.
Programele de umor de la televizor, care i-ar ajuta să râdă pe milioanele de oameni închişi în case săptămâni întregi, ar fi o excepţională modalitate practică, eficientă şi simplă de a reduce stresul din viaţa lor, de a nu cădea în depresii, de a evita producerea unor situaţii tragice.


In domeniul psihologiei, râsul este de mult timp recunoscut pentru calităţile sale benefice: te poate ajuta să faci faţă unui stil de viaţă stresant, relaxează, vindecă, creste imunitatea şi creativitatea etc.
Studiile ştiinţifice au dovedit că o oră de umor, de râs, cu stări emoţionale asociate cu amuzamentul, întăreşte sistemul imunitar, combate stresul, te face să te simţi mai bine ore întregi în legătură cu tine şi cu cei din jurul tău.
Când râzi, niciun alt gând nu îţi vine în minte.
Consider că, pe perioada pe care este instituită starea de urgență pe teritoriul României, prin lege trebuie să se dispună obligativitatea posturilor de televiziune plătite din banii publici (și chiar și a celor de radio) de a-și corela programele astfel încât permanent să existe emisiuni de umor sănătos, care să fie o adevărată „terapie prin râs”.
Este de datoria (și chiar și în interesul) și a televiziunilor private de a-și adapta programele în acest sens. Dacă se mai gândesc nu numai la profiturile lor, ci și la sufletul, la sănătatea și la viaţa a peste 6 milioane de  oamenilor care trebuie să stea (aproape) permanent în casă multe săptămâni.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2020