UK Bookmakers

Români din Ucraina condamnă abrogarea legii care asigura dreptul utilizării limbii române

Scris de RGN. Posted in Sos Romania

vasile-tarateanu
"Vă rugăm să nu faceţi jocul forţelor politice ucrainene, oricare ar fi ele, deoarece ne convingem tot mai mult că acestea nu urmăresc altceva decât deznaţionalizarea noastră prin ucrainizarea şcolilor, prin restrângerea sferei de funcţionare a limbii materne, prin totalul dezinteres al autorităţilor de stat faţă de crearea unor condiţii de dezvoltare pentru limbile minoritare egale cu cele asigurate limbii ucrainene, indiferent de metodele la care recurg: a lingurei de miere otrăvită oferită de foştii demnitari sau cea a cnutului folosit de actualii diriguitori ai destinelor noastre", se arată în scrisoarea deschisă a Fundaţiei Culturale„Casa Limbii Române" din Cernăuţi, preluată de Romanian Global News.

 

Consiliul Fundaţiei Culturale„Casa Limbii Române" din Cernăuţi

în legătură cu abrogarea Legii Ucrainei „Cu privire la bazele politicii lingvistice în Ucraina"

Dragi conaţionali.

Chiar dacă Legea Ucrainei „Cu privire la bazele politicii lingvistice în Ucraina", adoptată de Parlamentul Ucrainei pe 3 iulie 2012 n-a funcţionat cum era de aşteptat după adoptarea ei nu numai din cauza nedorinţei autorităţilor regionale, raionale şi locale de a o aplica, dar şi din pricina indiferenţei, inerţiei populaţiei autohtone româneşti, atrofierii simţului naţional şi al demnităţii naţionale al conaţionalilor noştri, ea a însemnat, totuşi, un pas înainte, un instrument juridic, elaborat în spirit european, la care fiecare dintre noi ar fi putut apela în momentul când melodia Imnului nostru naţional „Deşteaptă-te române..." ne-ar fi trezit din somnolenţa, din hibernarea naţională care îi caracterizează în ultimul timp pe mulţi dintre conaţionalii noştri.

Abrogarea respectivei Legi de către noua configuraţie politică a parlamentului ucrainean pe motiv ca ea a fost adoptată cu încălcări procedurale constituie un pas înapoi de la declaraţiile europene ale fostei conduceri ucrainene, precum şi de la declaraţiile actuale ale forţelor ultranaţionaliste din parlamentul Ucrainei.

Acaparând puterea cu sprijinul maselor largi şi al tineretului studios nemulţumit de dictatura clanului mafiotic al lui Ianukovyci, de coruperea sistemului juridic ucrainean, de scăderea nivelului de trai al majorităţii populaţiei, acestea continuă politica lor dintotdeauna de deznaţionalizare a minoritarilor în dorinţa lor de a făuri un stat exclusiv pentru ucraineni, fapt care ar putea arunca din nou ţara într-o confruntare inutilă.

Or, se ştie prea bine că limba maternă a tuturor minorităţilor naţionale care formează acum poporul multinaţional ucrainean reprezintă tot ce au ele mai scump, fiind principalul însemn al identităţii lor etnice, mândria şi durerea lor.

Mai mult, abrogarea unei Legi bazate pe principiile Cartei Europene a limbilor regionale şi minoritare de către noua conducere a Ucrainei, care declară că împărtăşeşte valorile democraţiei europene, nu este altceva decât continuarea aceluiaş fariseism politic şi a practicii dublelor standarde caracteristică, după cum se vede acum, şi foştilor reprezentanţi de frunte ai puterii decapitate.

Dacă cei care au abrogat Legea şi chiar au încercat să argumenteze gestul lor lipsit de omenie şi de atitudine egală, tolerantă faţă de toţi cetăţenii oneşti ai Ucrainei (deputaţii Oleg Teahnybok, Irina Farion ş.a.) au menţionat că se revine la fosta Lege a Ucrainei despre limbi, la Constituţia din 2004 sau chiar la cea din 1996, care, chipurile, ne acordă aceleaşi drepturi.

În acest caz ar trebui să revenim şi noi la numărul de 90 de şcoli cu predarea în limba română, la numărul de ore pentru limba şi literatura română existente la acea oră în şcolile din localităţile cu populaţie majoritară românească, la completarea jurnalelor de clasă în limba română, la închiderea claselor ucrainene din şcolile noastre naţionale şi la multe alte poziţii pierdute în cei peste 20 de ani de statalitate ucraineană, indiferent de regimurile lui Kucima, Iuşcenko sau Ianukovyci, care şi-au pus – mai mult sau mai puţin – amprenta lor distrugătoare asupra situaţiei din ce în ce mai defavorizate a populaţiei româneşti din Ucraina.

Aşa stând lucrurile, dragi conaţionali, reiterăm Apelul nostru dintotdeauna de a ne consolida forţele în jurul Limbii Române care este şi „Patria", şi „Stăpâna noastră", aşa cum au afirmat marii noştri poeţi Mihai Eminescu şi Nichita Stănescu, de a nu ne înstrăina de valorile noastre spirituale supreme.

Vă rugăm să nu faceţi jocul forţelor politice ucrainene, oricare ar fi ele, deoarece ne convingem tot mai mult că acestea nu urmăresc altceva decât deznaţionalizarea noastră prin ucrainizarea şcolilor, prin restrângerea sferei de funcţionare a limbii materne, prin totalul dezinteres al autorităţilor de stat faţă de crearea unor condiţii de dezvoltare pentru limbile minoritare egale cu cele asigurate limbii ucrainene, indiferent de metodele la care recurg: a lingurei de miere otrăvită oferită de foştii demnitari sau cea a cnutului folosit de actualii diriguitori ai destinelor noastre.

Strămoşii noştri ne-au lăsat drept sfântă moştenire una dintre cele mai frumoase limbi de pe pământ – limba română, care este limba unui popor european, a unui popor blând, paşnic, îndelung răbdător şi iubit de Dumnezeu, chiar dacă a fost pus la grele încercări de-a lungul istoriei sale de multe ori vitrege, ca şi în momentul de faţă.

Pe noi ne-a salvat întotdeauna simţul unităţii naţionale, dragostea de neam şi de ţară, tăria în credinţa noastră strămoşească, calmul şi echilibrul, înţelepciunea. Să fim, deci, mai uniţi ca oricând, ca să ne putem păstra şi apăra limba noastră maternă nu numai în familii, ci şi în şcolile şi în bisericile noastre, în instituţiile comunale şi cele de stat, drept garantat şi de Constituţia din 2004, şi de principalele legi şi convenţii europene în materie de drepturile omului, minorităţi etnice şi persoane care aparţin minorităţilor naţionale.

Să ne rugăm bunului Dumnezeu ca să le dea minte şi înţelepciunea necesară vremelnicilor conducători ai statului ucrainean, cetăţenii loiali ai căruia suntem, ca să ne poată conduce pe o cale paşnică, pe calea Adevărului şi Luminii, ca să nu fim nevoiţi să condamnăm hotărârile adoptate de ei ca în cazul de faţă – cea a abrogării unei legi elaborate în spirit european, fapt care poate duce statul ucrainean pe calea întunericului şi obscurantismului şovin, a vrajbei interetnice şi a asimilării forţate a fiilor şi fiicelor neamului nostru românesc.

Doamne apără şi binecuvântează poporul român de pretutindeni.

Vasile TĂRÂŢEANU,

membru al Uniunii Scriitorilor din Ucraina,

preşedintele Fundaţiei Culturale de Binefacere

„Casa Limbii Române" din Cernăuţi

http://www.rgnpress.ro/rgn_14/index.php?option=com_content&view=article&id=12364:romani-din-ucraina-condamn-abrogarea-legii-care-asigura-dreptul-utilizrii-limbii-romane&catid=52:asociatii--ambasade&Itemid=

Share
The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019