Societatea Drumuri și Poduri S.A. a urcat pe podium la Topul Firmelor

Scris de CJMM. Posted in Economie


Pentru al doilea an consecutiv, Societatea Drumuri și Poduri Maramureș S.A. a fost premiată în cadrul Topului Firmelor Maramureșene, acțiune aflată la cea de-a XXIV-a ediție în organizarea Camerei de Comerț și Industrie (CCI). Evenimentul economic de tradiție a avut loc vineri, 27 octombrie 2017, iar printre cele mai performante companii maramureșene s-a remarcat și în acest an Societatea Drumuri și Poduri S.A. care a obținut, la fel ca în 2016, un merituos loc II la categoria ”Lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor”.


    Prin acest premiu care confirmă seriozitatea unei societăți extrem de blamate în anii trecuți, Drumuri și Poduri Maramureș S.A. dovedește performanță în activitate, fiind una dintre firmele care au înregistrat o cifră de afaceri considerabilă în județ. În ultimii trei ani, indicatorii economici ai societății s-au îmbunătățit considerabil, iar conducerea reprezentată de directorul general, Gheorghe Popan-Dorca și directorul economic Emil Marinescu se implică tot mai mult ca rezultate pozitive să fie menținute și crescute în viitor.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a transmis felicitările sale conducerii executive, dar și tuturor angajaților SC Drumuri și Poduri Maramureș S.A., fără de care societatea nu ar înregistra rezultatele bune din prezent. Șeful administrației județene a precizat faptul că vor continua investițiile în cadrul societății, pentru ca maramureșenii să aibă doar de lucrări de calitate pe drumurile județene de care răspunde SC Drumuri și Poduri SA, drumuri care se află în subordinea Consiliului Județean Maramureș.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024