Gabriel Zetea: Drumurile comunale DC 92 și DC 94 din Fărcașa au primit finanțări importante de la Ministerul Dezvoltării Regionale

Scris de PSD. Posted in Administratie


Zilele trecute, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a efectuat o vizită de lucru la administrația publică locală din Fărcașa, pentru a vedea la fața locului care este stadiul implementării programelor finanțate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), prin Programul Local de Dezvoltare Locală (PNDL), aprobat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) 28 din 2013.

          Vorbim, în Fărcașa, despre câteva proiecte foarte importante pentru comunitate, respectiv reabilitarea drumului comunal (DC) 94, reabilitarea și construcția DC 92, (drumul de acces către depozitul ecologic al Consiliului Județean Maramureș) și extinderea rețelei de canalizare și aducțiune de apă.

Tarifele pentru rovinietă se modifică

Scris de TL. Posted in Administratie


Preţul rovinietei va creşte semnificativ pentru anumite vehicule de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone, în timp ce pentru altele va scădea, reiese dintr-un proiect de ordonanţă pentru modificarea OG nr. 15/2002, care a fost lansat recent în dezbatere publică de MT, scrie avocatnet.ro. În cazul vehiculelor de transport de marfă care au MTMA cuprinsă între 3,5 şi 7,5 tone, rovinieta va fi mai scumpă. Mai exact, tariful pentru o zi va fi de 11 euro (faţă de 4 euro, cât este în prezent), cel pentru şapte zile - 27 de euro (faţă de 20), cel pentru 30 de zile - 55 de euro (faţă de 52), cel pentru 90 de zile - 155 de euro (faţă de 120) şi cel pentru 12 luni - 550 de euro (faţă de 320).

Viorica Dăncilă: Cele 8,5 milioane euro din partea UE – un ajutor de necontestat pentru agricultorii români afectaţi de inundaţiile de anul trecut

Scris de PSD. Posted in Administratie


Viorica Dăncilă, lidera europarlamentarilor PSD, salută aprobarea de către Parlamentul European și Consiliul European a Deciziei Comisiei Europene prin care românii afectaţi de inundațiile din luna mai și din vara anului 2014 vor beneficia de un ajutor financiar de aproape 8,5 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene.
Eurodeputata, care este vicepreşedintă a Comisiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, consideră că agricultorilor români li se oferă astfel şansa să recupereze o parte din pierderile suferite.

Dezmăţul bugetar continuă: indemnizaţii de 4.000 de lei pentru revoluţionari! Arşinel: „Măcar aşa să fiu răsplătit“

Scris de Mihai Voinea. Posted in Administratie


La 25 de ani de la Revoluţie, Guvernul ne obligă să suportăm din bani publici o nouă serie de privilegii pentru cei care pretind că au determinat prăbuşirea comunismului în 1989. Printre ei se află foşti parlamentari, actori celebri, foşti membri ai guvernelor de după ’89, dar şi persoane care la Revoluţie aveau 10 ani!

Pe lângă pensiile speciale legiferate pentru diplomaţi, parlamentari, aviatori, militari şi funcţionari ai Parlamentului, o parte dintre ele deja promulgate de preşedinte, bugetul României se pregăteşte să mai suporte, începând de anul acesta, încă o serie de indemnizaţii speciale, care îl vor împovăra cu peste 20 de milioane de euro în fiecare an.

Un primar cumpără tone de caise din bugetul local, pentru a face țuică de protocol

Scris de TL. Posted in Administratie


Primăria Sânnicolau Mare reușește să stabilească noi recorduri în cheltuirea banului public. Administrația locală cumpără anual câte o tonă de caise, de la producătorii din zonă. Fructele nu sunt pentru copiii de la grădinițe sau școli, ci pentru ca administrația locală să facă propria țuică, după cum a confirmat pentru pressalert.ro chiar Dănuţ Groza. “Într-adevăr cumpărăm caise şi facem ţuică din ea ca să avem să dăm de protocol câte doi litri când avem invitaţi de vază sau când mergem în străinătate.

A treia vilă renovată pentru Iohannis, la Predeal. “Este un lux pe care noi îl asigurăm”

Scris de TL. Posted in Administratie


Pe principiul omul gospodar își face iarna car și vara sanie, încă din sezonul estival preșeintele României a avut grijă să înceapă lucrările la vila de protocol unde își va petrece, probabil, timpul liber pe timpul anotimpului rece. Astfel, ajungem la a treia vilă care intră în renovări pentru Klaus Iohannis, după Lac 3 și cea de la Neptun, unde șeful statului se și află, acum, în concediu. Mai nou, preşedintelui i se pregăteşte vila oficială de la Predeal, preferata lui Traian Băsescu în vacanţele de iarnă. Lucrările ar fi început, aici, în urmă cu aproximativ o lună, a dezvăluit liderul PMP Gelu Vișan. "Este imposibil ca, într-o ţară democratică, să ceri altfel de lucruri RA-APPS, pentru că tot ce s-a întâmplat ca modificări sunt cerinte exprese ale familiei Iohannis, şi să nu se afle.

Peste 100 de jandarmi maramureşeni se vor afla în misiuni în acest sfârşit de săptămână

Scris de JMM. Posted in Administratie


În perioada 07 – 09 august a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor cultural – artistice care se vor desfăşura pe raza judeţului nostru.  
La evenimentul cultural ce va avea loc în Piaţa Cetăţii din municipiul Baia Mare, intitulat Heritage – Fashion & Music Festival sub egida „Seri culturale în Baia Mare” – prima ediţie, unde organizatorii estimează participarea a aproximativ 800 de spectatori, jandarmii vor fi prezenţi pentru a asigura măsurile de ordine şi siguranţa publică.

Primar din Prahova, acuzat că a întors din drum echipajele din intervenție, pentru că în centru se asfalta

Scris de Ioana Stroe. Posted in Administratie


Un locuitor din Cosminele ne-a sesizat, în urmă cu puțin timp, cu privire la o întâmplare incredibilă, petrecută în această dimineață, în localitate. Omul spune că cetățenii au sunat la Dispeceratul Unic 112 pentru a solicita un echipaj de intervenție, după ce mai mulți câini ar fi atacat o căprioară, pe un deal din spatele caselor. La puțin timp după aceea, la fața locului s-ar fi deplasat un echipaj care… ar fi fost întors din drum. “Domnul primar i-a întors din drum, pentru că în centru se făceau asfaltări. Și au au făcut lucrarea, normal, întâi pe un sens, apoi pe celălalt, ci s-a turnat asfalt pe toată lățimea carosabilului. Așa că echipajul respective, format dintr-un polițist și un paznic de vânătoare, a fost pus să se întoarcă din drum. Asta se întâmpla în jurul orei 9.30. Acum, după două ore, am sunat din nou la 112 și ne trimit din nou un echipaj”, ne-a spus omul.

DO YOU SPEAK ENGLISH? GHIDAJ AUDIO ÎN ENGLEZĂ PENTRU EXPOZIȚIA CONSTELAȚII ROMÂNEȘTI TRADIȚIONALE – LA COMPLEXUL ASTRONOMIC BAIA MARE

Scris de Ciprian Crișan. Posted in Administratie


Complexul Astronomic Baia Mare a pregătit un sistem de audio ghidaj în limba engleză pentru expoziția digitală multimedia ”Constelații Românești Tradiționale”. Acesta funcționează începând de marți, 4 august 2015 și a fost accesat deja de către vizitatorii străini ce au trecut pragul instituției noastre în această săptămână.
Fiind unul dintre cele mai titrate produse culturale realizate vreodată de către instituția noastră, expoziția ”Constelații Românești Tradiționale”, vizitată de la deschidere de peste 30.000 de persoane, oferă o perspectivă locală și originală a cerului românesc, așa cum a fost imaginat de către înaintașii noștri acum câteva secole sau chiar milenii.

DPRRP organizează în perioada 30 iulie – 13 august 2015 a doua sesiune de depunere a cererilor de finanţare pentru proiectele destinate sprijinirii activităţii românilor de pretutindeni

Scris de RGN. Posted in Administratie


Asociaţiile, fundaţiile, organizaţiile, instituţiile, persoanele fizice autorizate, precum si persoanele juridice din străinătate și din România, legal constituite, pot depune cererile de finanţare, fie personal, fie prin corespondenţă recomandată sau curier la sediul Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, B-dul. Primăverii, nr. 22, sector 1, cod poştal 011972, Bucureşti, România, transmite Romanian Global News.
Având în vedere dispozițiile Legii nr. 321/2006 potrivit cărora documentația justificativă privind modul de utilizare a fondurilor alocate se va prezenta nu mai târziu de data de 10 decembrie 2015, precum și obligația beneficiarilor de a implementa și desfășura noile proiecte până la sfârşitul anului bugetar, termenul limită de depunere a cererilor va fi de 15 zile, respectiv 13 august 2015  (data poştei). Cererile trimise după această dată nu sunt eligibile.

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026