A apărut un număr special de revistă pentru debutanţii Nordului Literar, un proiect de suflet al editorului şi scriitorului Ioan Romeo Roşiianu, intitulat „Vlăstare băimărene”, editura „eCreator” Baia Mare, la care şi-a adus contribuţia financiară Primăria municipiului Baia Mare.
Demersul literar îl explică Ioan Romeo Roşiianu în Edi(c)torialul „În cuvânt există speranţă”: „Fac parte din rândul celor care nu şi-au uitat începuturile, iar aportul unor nume ca Geo Bogza, Eugen Barbu, Alexandru Boboc, Romul Munteanu, Henri Zalis sau Alexandru George în devenirea mea literară m-a mânat spre această mână întinsă mai tinerilor confraţi. Deşi vremurile pandemice m-au încurcat mult în munca de găsire, chiar de descoperire a acestor voci şi talente extrem de promiţătoare, existenţa revistelor şcolare a fost uşurătoare şi îmbucurătoare, la fel îndestulătoarele biblioteci”.

La 14 ianuarie 1894, s-a născut Ecaterina Teodoroiu, "eroina de la Jiu" căzută în luptele de la Mărăşeşti (m. 23 august 1917).
Ecaterina Teodoroiu (sau Cătălina Toderoiu) e o prezenţă insolită în istoria noastră, una dintre puţinele femei distinse "oficial" cu renumele de eroină, printre atâtea alte eroine anonime care vor fi pierit în bătălii fără ca posteritatea să le mai ştie numele şi faptele.
Cercetaş, apoi infirmieră în timpul Primului Război Mondial, şi-a depăşit condiţia sub influenţa unei tragice întâmplări-moartea fratelui ei Nicolae, căzut pe front.

 Tulburarea psihică de care suferea şi-a pus amprenta asupra chipului poetului Mihai Eminescu, a cărui înfăţişare s-a transformat vizibil în ultimii ani din viaţă.
„Între fotografia de la Iaşi, din 1884, când avea 34 de ani (studioul Nestor Heck), şi cea din 1887 (studioul Jean Bieling, Botoşani) e o distanţă de trei ani, dar transformarea chipului lui Eminescu arată, parcă, o trecere a timpului pe trei decenii. Poetul este acum (în 1887, la 37 de ani) în perioada de instalare totală a bolii psihice, decăderea fizică e vizibilă, iar celebra privire tăioasă şi penetrantă e deja amintire; ochii privesc golul interior, ca şi pe cel din afara propriei fiinţe, o deşertăciune a existenţei prinsă cu atâta profunzime în opera sa”, scrie muzeograf Liviu Apetroaie din cadrul Muzeului „Mihai Eminescu” într-un articol care însoţeşte ultima fotografie a poetului postată pe site-ul Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi.

Motto: „Poezia este filozofia unei idei, vibrația unei trăiri reale, e matricea lirică a zbaterilor și întrebărilor existențiale”-(Viorica Șuțu, n.1955, membru L.S.R.-jud. Mureș)

Creatorii de frumos artistic și scriitorii nu au  astâmpăr, se asociază, editează și fac să apară antologii cu cele mai frumoase poezii.

 Un promotor și un sprijin de nădejde al acestei aspirații este editorul și poetul Ioan Romeo Roșiianu. În paginile antologiei denumită mai sus apar ca debut mulți autori tineri-dar și alții consacrați în scrierea de poezii originale care-i propulsează în câmpul literaturii române și-n atenția cititorilor și iubitorilor de poezie. Astfel printre alții publică poezii: Ioan Andreica, Carmena Băințan, Vasile Bele, Radu Botiș, Gelu Dragoș, Mihai Ganea, Vasile Dan Marchiș, Vasile Morar, Olimpia Mureșan, Ioan Potop, Ioan Romeo Roșiianu, Vasile Tivadar, Radu Ulmeanu, Aurelia Velea…și mulți alții.

Pe 30 decembrie 1947, Mihai I a fost silit să abdice.
Mihai I de Hohenzollern-Sigmaringen s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind singurul urmaş legitim al lui Carol al II-lea. Prima dată a urcat pe tron la vârsta de numai şase ani, pe 20 iulie 1927, deoarece tatăl său renunţase la prerogativele de moştenitor al Coroanei.
Fiind minor, atribuţiile regelui au fost exercitate de o Regenţă. Treptat, această instituţie şi-a pierdut din autoritate, iar Carol al II-lea a profitat de divergenţele existente între formaţiunile politice şi pe 8 iunie 1930 a fost restaurat pe tronul României. Acest act a îmbrăcat forma unei lovituri de stat deoarece Constituţia prevedea clar că regele domneşte pănă la moarte sau până la abdicare, iar regele Mihai era în viaţă şi nici nu abdicase.
 
A doua domnie a survenit într-un moment dramatic pentru România. După pierderile teritoriale din vara anului 1940, Carol al II-lea a abdicat, iar Mihai a redevenit rege al României.

În încercarea de a opri pescuitul ilegal cu nave speciale numite traulere, un pescar italian a convins mai mulți sculptori să creeze opera de artă uriașe din marmură și apoi să le arunce în Mediterană.
Încă din copilărie, Paolo Fanciulli era fascinat de epavele din adâncuri, în special de peștii și algele care își construiau ascunzișuri în ele. Fanciulli a devenit pescar în Talamone, Toscana, la doar 13 ani, însă încă mai cutreieră apele la vârsta de la 60 de ani, la bordul micului său vas, Sirena. Totuși, în ultimul deceniu, munca sa a devenit mai grea, pe măsură ce pescuitul ilegal cu traulere în apropiere de coastă a distrus ecosistemul marin.
Impactul este devastator. „Plasele sunt trase în jos cu lanțuri grele, care sunt târâte pe fundul mării, astfel că dezrădăcinează totul în calea lor, tot ce este crucial pentru ecosistemul mediteranean. Nu le pasă. Nimeni nu îi vede. Este ca și cum un vânător ar incendia o întreagă pădură doar pentru a prinde iepuri”, a explicat Fanciulli.

În Danemarca, toate farfuriile nefolosite sunt păstrate până la data de 31 decembrie, când sunt afectuos sparte de tocul uşilor tuturor prietenilor şi rudelor.
Tot în Danemarca, oamenii se urcă pe scaune şi sar de pe ele, de Anul Nou, ca să aibă noroc.
În Ecuador, Anul Nou este marcat la miezul nopţii prin arderea sperietorilor de ciori umplute cu hârtie. Sunt arse, de asemenea, şi fotografiile din ultimul an, ca semn adicător de noroc.
În Spania, dacă poţi să înghesui 12 boabe de strugure în gură la miezul nopţii, ai parte de noroc în anul care vine.
În Filipine, totul se reduce la bani. Ei cred că totul trebuie să fie rotund, astfel încât să reprezinte monede şi să aducă bogăţie. Alimente rotunde, haine rotunde, totul să fie rotund.

„Greşealele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi,
se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.” (Eminescu).

Gândirea politică a lui Eminescu a fost exprimată în zeci de articole, publicate în mai multe ziar și reviste.
Din scrierile cu caracter politic ale lui Eminescu rezultă:
1) exactitate, conştiinciozitate, corectitudine, patriotism și profesionalism în cercetarea fenomenelor descrise;
2) polemicile sale necruţătoare, riscante (unii susțin că acestea i-ar fi adus sfârșitul) făcute numai şi numai în slujba interesului naţional;
3) concepţia sa unitară despre economie și despre politică, privite ca factor esenţial al propăşirii şi al independenţei economice şi politice, concepţie a cărei actualitate este de netăgăduit;

În prag de Sfintele sărbători a apărut revista trimestrială a Ligii Scriitorilor, filiala Maramureş „Freamăt”, octombrie - decembrie 2020. Cei are au depus efortul sunt în primul rând colectivul redacţional format din: Carmena Felicia Băinţan -director, Milian Oros - redactor şef, Aurelia Oancă -  redactor poezie şi Gelu Dragoş - redactor proză.
În acest ultim număr semnează un număr de 15 autori. Editorialul „Să nu uităm ce i-am promis: eternitatea” este scris de poeta Carmena Felicia Băinţan şi se referă la poetul-erou Ion Şugariu. Rubrica „In memoriam” este dedicată regretatului poet Ioan Mureşan Lazar din Purcăreţ, plecat mult prea devreme dintre noi. Romancierul Milian Oros ne propune o proză „Punga de pufuleţi” şi un numă de 8 poezii. Tot cu poezie apare şi cunoscuta poetă Aurelia Oancă. Petronela Apopei face o recenzie la cartea colegei Maria Berciu şi ne propune şi câteva poezii.

O dată deschisă ușa unei mari provocări prin volumul „Scrisori către Izoleta”, omul de cultură  Ioan Romeo Roșiianu a aruncat mănușa scriitorilor în antologia „Poezie cu Izoleta”, continuând și în revista „eCreator” (4 – 2020/24/anul VI), „Poezie băimăreană de pandemie” (proiect realizat cu sprijinul Municipiului Baia Mare).
    De data aceasta provocarea este aruncată unui număr de 65 de autori aparținând spațiului mirific al Maramureșului.
    Beneficiind de același colectiv redacțional elitist, revista ajunsă la numărul 24, se dovedește a fi un „manual de poezie” ai cărei autori sunt poeții renumiți ai Maramureșului, acești profesori care sunt îndreptățiți să ajute doritorii de a scrie versuri să evolueze în plan artistic.
    Poeți consacrați, învechiți în scriitura poeziei, cunoscându-i sensibilitatea, intimitățile, toată frumusețea, se regăsesc alături de tineri învățăcei sau de mai-vârstnici învățăcei (căci niciodată nu e prea târziu pentru evoluție).