Neobositul slujitor al literelor contemporane (editor, conducător de revistă, un fel de Mecena chiar, pentru mulți care bat la porțile afirmării artistice sau chiar se află în acest areal de mai multă vreme, organizator de manifestări culturale, autor de comentarii critice, dar, în primul și în primul rând, poet), băimăreanul născut pe meleaguri teleormănene, Ioan Romeo Roșiianu, aduce în fața publicului cititor o nouă carte de versuri, creată, și aceasta, în stilul care l-a consacrat, epistolar, cu versuri libere, ample, de obicei, care-i permit, transpunerea în poezie a frământărilor ontologice, induse de o realitate pe care firea lui oximoronică (paradoxal, vulcanică și contemplativă, rezultat, de fapt, al unei irepresibile sensibilități) o receptează necontenit, îi adună mesajele, imaginile și le transpune în artă.  
Cartea cu „Scrisori de dragoste irosită” – Editura ECreator, Baia Mare, 2019 – traduce, de la început și pe tot parcursul ei, neliniștile, tristețile artistului, înzestrat cu puterea de a vedea și dincolo de suprafața lucrurilor și, în același timp, de a le împărtăși prodigios și altora imaginea lumii așa cum apare dinspre sine, animat de o dragoste neostoită de viață, ce alege să o mărturisească, de cele mai multe ori, iubitei pe care o invocă în incipitul poemelor, etalându-și față de ea tot lăuntrul sufletului.

Motto:
                     “mai ṣtii cȃnd ţi-am spus că Seneca zicea că nu este puţin
timpul pe care îl mai avem, ci mult cel pe care l-am risipit  deja ?”
                                                      Ioan Romeo Roṣiianu    

    N-am întȃlnit ṣi văzut la nimeni atȃta risipă de emoţie, ca la Ioan Romeo Roṣiianu, exprimată în “Scrisori de dragoste irosită” (risipită).    
    Scrisorile n-au încercat să mărturisească zbuciumul unor voluptăţi trăite sau imaginate, ci mai degrabă zădărnicia ṣi irosirea sentimentului care (la vulcanicul Ioan Romeo Roṣiianu) seamănă mai degrabă cu trasul cu tunul după ţȃnţari, decȃt cu trasul la vȃnătoare cu puṣca cu lunetă.
    Și totuṣi este vorba numai de dragoste, cu toate păcatele ei, cu bucuriile ṣi cu durerile ei ṣi că dacă tot ce-a simţit cȃnd (exaltat de intensitatea emoţiei) a scris, s-a chemat dragoste, atunci da, a iubit, a iubit pȃnă la abandon.  

Trăim într-un timp distopic, la care sunt convinsă că, măcar în lumea noastră, nici un om normal nu s-ar fi gândit până acum câteva săptămâni. Pământul întreg se resetează și i-a pus pe locatarii lui temporari la colț, i-a închis în propriile adăposturi, într-un soi de șantaj cu finalitate posibil salutară: vreți să mergeți mai departe în călătoria pentru care ați apărut aici, stați în casă – dar nu degeaba: meditați la ce ați făcut pentru voi și, mai ales, contra mea și a noastră și alegeți cum ar trebui să acționați de-acum înainte dacă o fi să continuăm colaborarea – până condițiile de viață redevin prielnice; nu vreți, ieșiți și trăiți-vă apocalipsa!
Și dacă ar fi numai o situație locală (să zicem că am fi ajuns noi ori alții, un fragment de omenire, într-o conjunctură dramatică), am fi avut în sprijin speranța (săraca!), la fel ca mereu, că, vrând-nevrând, o să ni se întindă o mână de către alții, mai norocoși, încât să ieșim la un liman, dar, nu! Suntem, cum zicea, acum câteva zile, Papa Benedict (izolat și el, ca orice muritor, rostindu-și cuvântul „Urbi et orbi” în fața unei piețe pustii), în aceeași barcă! Veche, fragilă, cârmită de cele mai multe ori, prost!

Pe 8 septembrie, Caravana Apele Unite ale României a ajuns la Mila 23, satul de naștere a lui Ivan Patzaichin. Echipa Asociației Ivan Patzaichin - Mila 23 a prezentat planurile viitorului Muzeu care îi va purta campionului numele și vernisajul expoziției foto „Oamenii Deltei - portrete din Mila 23” de Dragoș Lumpan, în prezența participanților la Caravană, a comunității locale din Mila 23 și a invitaților.
Viitorul Muzeu Ivan Patzaichin va reprezenta un spațiu cu două meniri - muzeu, cu expunere a unor momente cheie din parcursul lui Ivan, lângă mărturii din cultura lipovenilor din Mila 23, și centru cultural, cu infrastructură care va permite organizarea de evenimente culturale, de artă, de educație pentru patrimoniu, cursuri, întâlniri ale comunității locale, conferințe și evenimente care se înscriu în viziunea lui Ivan și a echipei Asociației sale de a conecta patrimoniul local al unei comunități la inovația din contemporan.

Obiceiurile Anului Nou sunt cele practicate în perioada de timp cuprinsă între 24 decembrie - 7 ianuarie şi sunt legate în special de sărbătorile Crăciunului şi ale Anului Nou, având o mare bogăție folclorică. Aceste obiceiuri pot fi grupate în două mari categorii : COLINDE şi URĂRI, şi TEATRU POPULAR (religios şi laic).
        Unii dintre folclorişti (G. Cucu, AL. Viciu şi S. Drăgoi au împărțit colindul în două mari categorii :
        a). COLINDE RELIGIOASE, care au ca subiect principal naşterea, botezul, patimile lui Iisus Hristos (acestea descriind raiul şi iadul, precum şi diferiți sfinți, având la bază, fie o origine populară, fie una livrescă) ;
        b). COLINDELE SOCIALE, care au elemente preluate, fie din balada voinicească, fie din legendele solare (mituri),
precu şi anumite tradiții sau urări.

Bibliotecile au eliberat anul trecut 16,3 milioane volume, cu 4,2 milioane volume mai puțin față de anul 2020 și cu 16,9 milioane volume mai puțin decât în anul 2019, anunță INS.
Numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice a însumat 11,4 milioane persoane, cu 3,5 milioane persoane mai mult față de anul 2020, dar cu 6,8 milioane persoane mai puțin față de anul 2019.
Instituţiile şi companiile de spectacole și concerte au susţinut în țară 14,5 mii reprezentaţii, urmărite de 1,9 milioane spectatori, cu 4,5 mii reprezentații și cu 0,4 milioane spectatori mai mult față de anul 2020, dar cu 11,9 mii reprezentații și cu 6,2 milioane spectatori mai puțin fațăde anul 2019.

Activitatea unităților cultural-artistice, influențată de pandemie

În anul 2021, activitatea unităților cultural-artistice a fost influențată de evoluția pandemiei COVID-19 și de continuarea stării de alertă instituită din luna mai 2020. Unitățile cultural-artistice și-au desfășurat activitatea în condiții restrânse, prin aplicarea măsurilor de distanțare socială impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19, ceea ce a condus la limitarea capacității totale a acestora, situație reflectată în indicatorii statistici prezentați, preciează instituția.

La finalul anilor 1800, orașul Białystok, cândva polonez, apoi prusac, iar mai apoi rusesc și care astăzi este din nou parte a Poloniei, era un centru al diversității, cu un număr mare de polonezi, germani, ruși și evrei Idiș. Fiecare dintre aceste grupuri vorbea câte o limbă diferită și se raportau cu suspiciune la membrii celorlalte comunități.
Ani de zile, L.L.Zamenhof, un evreu din Białystok care se pregătise ca medic la Moscova, a visat la o modalitate prin care diverse grupuri de oameni să comunice ușor și pașnic. La 26 iulie 1887, el a publicat ceea ce se numește acum „Unua Libro” sau „Prima Carte”, care a introdus și descris Esperanto, o limbă pe care Zamenhof a perfecționat-o ani de zile, în speranța că va aduce pacea în lume.
Vocabularul Esperanto este extras în mare parte din engleză, franceză, germană, greacă, italiană, latină, poloneză, rusă și idiș, deoarece acestea erau limbile cu care Zamenhof era cel mai familiar. Din punct de vedere gramatical, Esperanto a fost influențată în primul rând de limbile europene, dar, în mod interesant, unele dintre inovațiile Esperanto au o asemănare izbitoare cu caracteristicile găsite în unele limbi asiatice, cum ar fi chineza, indică Smithsonian Magazine.

         Un monolog-dialog, poeziile lui Roșiianu pot fi citite ca o elegie de cuplu în care comunicarea nu lipsește, deși monologul pare să fie protejat doar de autorul afectat de frustrările eului interior.  În acest dialog nu lipsește dragostea și spiritualitatea într-un format colocvial în care există un intervievator și un interlocutor și este posibil să vorbești și să asculți aşa cum se întâmplă în viață într-un cuplu cu puncte de vedere similare. Interesantă este tema care este abordată în această discuție în curs, care variază, susținută de evenimentele din fiecare zi cu mesaje clare, promiscuitate și planuri de acțiune pentru un viitor aparent deja scrise de destin.  Modul în care sunt explorate secvențele vieții deschide cititorului o viziune panoramică holografică cu dorința de a fi transportat ca într-un film pentru marea cinematografie. Fiecare poezie este un nou cadran al scenariului care definește individualitatea matură în fațetele dragostei, vieții și previziunilor morții.

În perioada 6 -7 august, Primăria şi Centrul Cultural Sighetu Marmației, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș organizează în centrul vechi al municipiului a XI-a ediţie a Festivalului Medieval „Eternul Maramureș”.
    Pe parcursul celor două zile, publicul va putea admira parada de deschidere cu cavaleri, domnițe, menestreli și scutieri, va interacționa cu membrii asociațiilor de reconstituire istorică în taberele militare și atelierele amplasate în centrul orașului, va retrăi istoria în cadrul confruntărilor care vor prinde viață în zonele special amenajate și se va putea bucura de farmecul muzicii și a dansurilor medievale.
    Festivalul Medieval devenit deja o tradiţie pentru municipiul Sighetu Marmaţiei, va fi deschis oficial sâmbătă 6 august pe pietonala Corneliu Coposu cu salutul trupelor de renactori din partea Primarului Vasile Moldovan, urmat de parada costumelor medievale. Cnejii de Maramureș și Maramorus Barbarorum sunt doar două dintre trupele de reconstituire istorică care își vor expune armele în fața publicului și vor pune totodată în scenă adevărate demonstrații de bătălie.

       Etimologic vorbind, vocabula EPISTOLA provine din grecescul EPISTOLE care în limba română înseamnă LITERA, termen extins şi generalizat în cuvântul EPISTOLA (calchiere lingvistică directă), alias SCRISOARE, RĂVAŞ etc.
        Epistola este o specie literară a genului liric al literaturii culte, cu profunde nuanțe didacticiste specifice clasicismului şi care denumeşte o scriere literară în versuri realizată cu respectarea canoanelor unei scrisori, putând fi adresată la modul convențional unui destinatar real sau fictiv şi care se distinge, de cele mai multe ori, printr-un conținut filosofic, artistic sau moralizator, încadrându-se în acel pachet de opere literare alcătuit sub formă de scrisori, ilustrând aşa-zisul gen epistolar în cadrul genului liric al literaturii culte, gen care s-a dezvoltat la greci în secolul al IV - lea, înainte de Hristos, fiind destinat unui auditoriu larg expunând  un subiect polemic sau dezbătând complex anumite teme. În lumea arabă, ABD al - HAMID AL - KATIB este cunoscut drept primul creator care a făcut din epistolă un gen literar. La noi îl putem aminti pe Grigore Alexandrescu cu EPISTOLĂ CĂTRE VOLTAIRE sau mai recent pe Gabriel Liiceanu cu SCRISORI CĂTRE FIUL MEU, după care genul acesta ar fi un fel de stratagemă prin care autorul se adresează unui destinatar care nu este altcineva decât cititorul.