Motto:
 „Sufletul artistului trebuie să fie o biserică deschisă pentru toți. Sub bolta lui strălucitoare toate durerile să intre, toate plângerile au dreptul să răsune”.
Eugen Lovinescu (1881-1943).

Anul acesta binecuvântat de Dumnezeu 2022 în ziua de 12 martie s-au împlinit 14 de ani de la moartea  marelui actor transilvan, OVIDIU IULIU MOLDOVAN. Mi se pare că a fost uitat cam repede de poporul nostru pe care l-a iubit și l-a servit cu toată dragostea și dăruirea.
Poate să fie de vină evenimentele prin care a trecut și trece omenirea, dar eu îmi fac datoria să-l readuc în conștiința noastră națională și să-l repun pe piedestalul care-l merită cel puțin din trei motive: În primul rând actorul s-a născut în satul Vișinelu, comuna  Sărmașu, județul Mureș, unde eu slujesc pe Dumnezeu și „turma” încredințată mie de peste 43 de ani. În al doilea rând, am fost un apropiat și uneori un confident petrecând multe momente frumoase ceea ce a  făcut să ne cunoaștem mai bine și chiar să conlucrăm uneori la anumite proiecte pentru zona noastră. În al treilea rând, la Mănăstirea Sfântul Mina de pe „Dealul Comoara” unde slujesc Domnului am ridicat un bust al marelui actor Ovidiu, situându-l în panteonul neamului nostru românesc.

Cercetarea tradițiilor populare din nordul țării noastre, mai precis din județul Maramureș, a reprezentat pentru etnologul teleormănean Iordan Datcu o constantă timp de patru decenii. De aceea, a decis să adune într-o singură carte, Tradiții din Maramureș (Editura „Grai și Suflet — Cultura Națională”, București, 2009) rodul celor mai importante cercetări ale domniei sale despre creația populară maramureșeană. Lucrarea aceasta, binevenită în spațiul cultural românesc, se impune din start ca element indispensabil pentru orice bibliografie respectabilă despre etnocultura maramureșeană.
    Autorul își amintește cu nostalgie că în localitatea maramureșeană Berbești, unde s-a născut preotul și folcloristul Ion Bârlea, a debutat în 1967 ca cercetător și culegător al folclorului maramureșean, având asupra sa  doar „o recomandare a profesorului Mihai Pop și un magnetofon al Institutului de Etnografie și folclor”. Pe lângă culegerea de folclor, respectiv tipărirea unor colecții de folclor inedite aparținând cercetătorilor locali, I. Datcu mai precizează în Argument-ul cărții sale: ,„în Dicționarul etnologilor români, ediția a treia, din 2006, figurează 40 de articole despre culegători și exegeți localnici ori născuți pe alte meleaguri românești, ai folclorului maramureșean, și câteva articole despre publicații periodice de specialitate apărute în Maramureș.”. (p. 6).

Anual, pe 3 martie este marcată Ziua Internaţională a Scriitorului.
Decizia sărbătoririi scriitorilor în această zi a fost adoptată la cel de-al 48-lea Congres internaţional PEN Club, care s-a desfăşurat în perioada 12-18 ianuarie 1986.
PEN Club a fost înfiinţat în anul 1921, la Londra.
Denumirea acestei organizaţii, abrevierea PEN, se descifrează prin: Poets – poeţi, Essayists — eseişti, Novelists — romancieri.
Ideea înfiinţării Clubului respectiv aparţine scriitoarei engleze C.A. Dawson Scott, iar primul preşedinte al PEN Club a fost John Galsworthy.
PEN Clubul Român a fost creat in 1923 si l-a avut printre iniţiatori pe Liviu Rebreanu.

I. Poetul

Acel „geniu de o înspăimântătoare vastitate”, cum îl numea Mircea Eliade în prefața la ediția scrierilor sale din 1937, Bogdan Petriceicu Hasdeu (n. 16 februarie 1836, com. Cristinești, jud. Hotin — m. 25 august 1907, București) este practic omul care a lucrat la o singură carte: opera sa. Cele zece ipostaze principale ale creativității în care îl aflăm pe magul de la Câmpina sunt: 1. poet; 2. prozator; 3. dramaturg; 4. comparatist literar; 5. gazetar și ctitor de publicații literare și științifice; 6. folclorist; 7. lingvist; 8. istoric; 9. om politic; 10. ocultist.
Pe Hasdeu îl putem situa, ca și pe Heliade, tot în paradigma romantismului înalt, după cum afirmă N. Manolescu în Istoria critică a literaturii române: „După Heliade Rădulescu, Hasdeu și Eminescu pot fi considerați singurii reprezentanți la noi ai H.R., iviți, ei, foarte târziu și după ce generația pașoptistă, de altfel mult mai la unison cu spiritul european al vremii, se cantonase în Biedermeierul dominant.”1
Ca poet, Bogdan Petriceicu Hasdeu a publicat doar două volume de versuri în timpul vieții: Poezii (1873), respectiv Sarcasm și ideal (1897). Relativ mică din punct de vedere cantitativ, lirica lui Hasdeu, care, inițial, a început să scrie poezii în rusește, este ofertantă și astăzi din punct de vedere estetic.

De Ziua Națională a Lecturii, vă invităm să urmăriți lansarea cărții „Elogiu cititorului. Un documentar al (re)cunoașterii emoționale de sine” de Zorin Diaconescu. Volumul apare în Colecția Binefacerile Lecturii (coord.: Vasile George Dâncu), sub egida Cenaclului UBB, condus de Ion Mureșan. Partener: Asociația Școala Ardeleană de Editare și Promovare a Cărții. Pe copertă: Lucian Dobârtă – LuciD, „utopii distopice” (2021).
Prezintă: Ion Mureșan și Vasile George Dâncu.
Invitat special: Lucian Dobârtă.
Moderator: Remus Octavian Câmpean.
„Scriind această carte, am trecut Rubiconul în așteptarea confruntării cu Senatul Cititorilor, care sper să fie necruțător, dovedind că distinșii membri au parcurs textele și nu se eschivează prin obișnuitele laude și felicitări, de fapt atât de des invocate scuze și tot atâtea scutiri de la cazna lecturii. Nu-mi doresc acordul cititorilor, mă mulțumesc să-i știu de acord cu propriul lor cuget, stimulați de aceste rânduri, dovedind astfel că truda autorului nu a fost doar un zadarnic exercițiu de orgoliu.” (Zorin Diaconescu)

Ziua Culturii Naţionale a fost fixată prin Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 pentru data de 15 ianuarie, ca un semn de omagiu faţă de poetul naţional Mihai Eminescu. Pe 15 ianuarie 1850 se năştea autorul poemului „Luceafărul”. De aceea am fost mirat când un consilier de la Cotroceni a întocmit defectuos mesajul preşedintelui Klaus Iohannis în care nu se aminteşte numele lui Mihai Eminescu, ci doar despre „noul val” din cinematografie, destul de subţire moral şi cultural, şi despre scriitorii care promovează valorile „europene”. Mesajul e de un limbaj de lemn în stil ideologic sau propagandistic demn de anii 1950. În timp ce marile naţiuni îşi promovează poeţii naţionali, la noi se încearcă ocultarea poetului Mihai Eminescu de către funcţionari sau scriitori mărunţi care nu înţeleg opera genială a acestuia. Pentru detractori, Eminescu este doar „cadavru din debara”, pentru această sintagmă aceştia au fost promovaţi în funcţii de stat. În timp ce Germania are un Institut Goethe, cu filiale în toată lumea, în care se pormovează opera marelui poet romantic german şi cultura acestei mari puteri europene, la noi culturnicii se ruşinează de Eminescu, pentru că nu au organul şi capacitatea intelectuală privind înţelegerea valorii acestui geniu românesc.

,,Patriotismul” nu-i brățară, sau papion sau pălărie. Să-l porți sau nu. Să ți se pară că-ți vine sau nu-ți vine. Te naști cu el. Ți-e-n datul sorții. N-ai cum să-l lepezi de pe tine. Îl porți ca pe-o cămaș-a morții, nu-l cumperi de la curți străine. Și de vândut n-ai cui să-l vinzi. E un fel de suferință crustată dureros pe grinzi de suflet vechi și de credință. Aud și văd, citesc și tac cuprins de-o silă ancestrală. Plâng de rușine c-am fost dac și c-am ajuns zăbală în gura știrbă a nu știu cui, care-mi molfăie mândria și-mi bate lacrimile-n cui și-mi răstignește poezia”.
                                                                 Tudor  Gheorghe, actor, compozitor, cântăreț, patriot român.

              A pune în discuție, azi, tot ce ține de cuvântul ,,PATRIOTISM” necesită mult curaj; nu știi cum trebuie abordat acest subiect fiindcă el a devenit unul de mezat, de joncțiune politică; câte partide politice atâtea referințe patriotice în funcție de necesitățile lor în diferite alianțe, pentru a da bine la final. Să nu mai spun că în unele situații devii ridicol, ca român – să discuți despre patrie și țară; toate națiile pot să-și exprime atașamentul național, dar noi românii, imediat suntem etichetați: naționaliști, extremiști, tradiționaliști.

Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București, în parteneriat cu Teatrul Dramaturgilor Români (TDR), anunță lansarea concursului de creație teatrală și literară „Scârța, scârța pe hârtie”.
Titlul proiectului a fost ales în contextul împlinirii a 170 de ani de la nașterea dramaturgului Ion Luca Caragiale (30 ianuarie 1852) și a 110 ani de la moartea sa (9 iunie 1912). Cu această ocazie, Biblioteca Metropolitană București și Teatrul Dramaturgilor Români vor derula un concurs de creație teatrală și literară care va debuta pe 30 ianuarie și se va finaliza pe data de 9 iunie 2022. Concursul este dedicat tinerilor cu vârste cuprinse între 14-24 ani (se vor juriza textele pe două categorii de vârstă 14-18 ani și 19-24 ani).
Participanții vor scrie texte inedite folosind obligatoriu următoarele replici/expresii: Bravos, națiune! / Eu pentru cine votez?/ Curat murdar/ Certicat medical/ Ori toți să muriți, ori toți să scăpăm!/ Pozițiune turmentată/ Mofturi!/ Sfânta Constituțiune/ Cap ai, minte ce-ți mai trebuie?/ A venit căldura, a trecut durerea.

Martorii lui Iehova și Holocaustul: O istorie a curajului și a rezistenței

Martorii lui Iehova au fost prima confesiune creștină interzisă de guvernul nazist împotriva căreia s-a dezlănțuit cea mai intensă și mai extinsă persecuție. Se estimează că 10 000 de Martori – jumătate din numărul total al acestora din Germania acelei perioade – au fost întemnițați, dintre care 2 000 au fost trimiși în lagărele de concentrare naziste. Se mai estimează că 1 200 au murit în timpul arestului, dintre care 250 prin execuție . Profesorul Christine King, fost Vice-Cancelar al Universității Staffordshire , a spus: „Încă de la început, Martorii [lui Iehova] sunt considerați cei mai mari dușmani, din cauza refuzului [categoric] de a accepta chiar și lucruri minore ale național-socialismului, care contraveneau credinței lor”.

Alexandru Ioan Cuza a fost unul dintre oamenii care au marcat istoria modernă a României. Pe 24 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al principatelor române, realizând astfel Mica Unire.
Unirea Principatelor (Mica Unire) a avut loc la 24 ianuarie 1859, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate – la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească.
Realizată sub semnul ideilor Revoluţiei paşoptiste, Unirea Moldovei şi a Ţării Româneşti a reprezentat un obiectiv comun îndeplinit al elitei de pe ambele maluri ale Milcovului. Debutul anului 1859 avea să aducă împlinirea idealului românilor de la sud şi est de Carpaţi.

Românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859

Colonelul Alexandru Ioan Cuza, domn al Principatelor Unite a fost nu doar o personalitate istorică unificatoare, dar şi, la fel de important, una reformatoare. Reformele lui Cuza au vizat sistemul politic, sistemul sanitar, instituţia Poştei, armata, Biserica, învăţământul, justiţia, fiscalitatea, serviciul vamal etc. Tot în timpul domniei lui Cuza au fost înfiinţate primele două universităţi româneşti: la Iaşi, în 1860 şi la Bucureşti, în 1864.