Cultura în anul pandemiei. Mai puțin din toate: vizitatori în muzee, spectacole și filme

Anul 2020 a fost puternic influențat de criza sanitară cauzată de virusul COVID-19: bibliotecile au eliberat 20,6 milioane volume, cu 12,7 milioane mai puțin față de 2019, iar numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice a fost de aproximativ 7,9 milioane, față de 18,2 milioane anul precedent.
Instituţiile şi companiile de spectacole și concerte au susţinut în țară 10 mii reprezentaţii, urmărite de 1,5 milioane spectatori, față de 26,4 mii reprezentații, urmărite de 8,1 milioane spectatori, în anul 2019, mai arată Institutl Național de Statistică.
Reţeaua bibliotecilor care au funcţionat în anul 2020 a fost formată dintr-un număr de 8829 biblioteci (unităţi administrative), mai puțin cu 393 unități față de anul 2019. Bibliotecile au pus la dispoziţia publicului, în anul 2020, circa 158 milioane volume, cu 2,5 milioane mai puține față de 2019.







