Motto: „Poezia este filozofia unei idei, vibrația unei trăiri reale, e matricea lirică a zbaterilor și întrebărilor existențiale”-(Viorica Șuțu, n.1955, membru L.S.R.-jud. Mureș)

Creatorii de frumos artistic și scriitorii nu au  astâmpăr, se asociază, editează și fac să apară antologii cu cele mai frumoase poezii.

 Un promotor și un sprijin de nădejde al acestei aspirații este editorul și poetul Ioan Romeo Roșiianu. În paginile antologiei denumită mai sus apar ca debut mulți autori tineri-dar și alții consacrați în scrierea de poezii originale care-i propulsează în câmpul literaturii române și-n atenția cititorilor și iubitorilor de poezie. Astfel printre alții publică poezii: Ioan Andreica, Carmena Băințan, Vasile Bele, Radu Botiș, Gelu Dragoș, Mihai Ganea, Vasile Dan Marchiș, Vasile Morar, Olimpia Mureșan, Ioan Potop, Ioan Romeo Roșiianu, Vasile Tivadar, Radu Ulmeanu, Aurelia Velea…și mulți alții.

Pe 30 decembrie 1947, Mihai I a fost silit să abdice.
Mihai I de Hohenzollern-Sigmaringen s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind singurul urmaş legitim al lui Carol al II-lea. Prima dată a urcat pe tron la vârsta de numai şase ani, pe 20 iulie 1927, deoarece tatăl său renunţase la prerogativele de moştenitor al Coroanei.
Fiind minor, atribuţiile regelui au fost exercitate de o Regenţă. Treptat, această instituţie şi-a pierdut din autoritate, iar Carol al II-lea a profitat de divergenţele existente între formaţiunile politice şi pe 8 iunie 1930 a fost restaurat pe tronul României. Acest act a îmbrăcat forma unei lovituri de stat deoarece Constituţia prevedea clar că regele domneşte pănă la moarte sau până la abdicare, iar regele Mihai era în viaţă şi nici nu abdicase.
 
A doua domnie a survenit într-un moment dramatic pentru România. După pierderile teritoriale din vara anului 1940, Carol al II-lea a abdicat, iar Mihai a redevenit rege al României.

În încercarea de a opri pescuitul ilegal cu nave speciale numite traulere, un pescar italian a convins mai mulți sculptori să creeze opera de artă uriașe din marmură și apoi să le arunce în Mediterană.
Încă din copilărie, Paolo Fanciulli era fascinat de epavele din adâncuri, în special de peștii și algele care își construiau ascunzișuri în ele. Fanciulli a devenit pescar în Talamone, Toscana, la doar 13 ani, însă încă mai cutreieră apele la vârsta de la 60 de ani, la bordul micului său vas, Sirena. Totuși, în ultimul deceniu, munca sa a devenit mai grea, pe măsură ce pescuitul ilegal cu traulere în apropiere de coastă a distrus ecosistemul marin.
Impactul este devastator. „Plasele sunt trase în jos cu lanțuri grele, care sunt târâte pe fundul mării, astfel că dezrădăcinează totul în calea lor, tot ce este crucial pentru ecosistemul mediteranean. Nu le pasă. Nimeni nu îi vede. Este ca și cum un vânător ar incendia o întreagă pădură doar pentru a prinde iepuri”, a explicat Fanciulli.

În Danemarca, toate farfuriile nefolosite sunt păstrate până la data de 31 decembrie, când sunt afectuos sparte de tocul uşilor tuturor prietenilor şi rudelor.
Tot în Danemarca, oamenii se urcă pe scaune şi sar de pe ele, de Anul Nou, ca să aibă noroc.
În Ecuador, Anul Nou este marcat la miezul nopţii prin arderea sperietorilor de ciori umplute cu hârtie. Sunt arse, de asemenea, şi fotografiile din ultimul an, ca semn adicător de noroc.
În Spania, dacă poţi să înghesui 12 boabe de strugure în gură la miezul nopţii, ai parte de noroc în anul care vine.
În Filipine, totul se reduce la bani. Ei cred că totul trebuie să fie rotund, astfel încât să reprezinte monede şi să aducă bogăţie. Alimente rotunde, haine rotunde, totul să fie rotund.

„Greşealele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi,
se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.” (Eminescu).

Gândirea politică a lui Eminescu a fost exprimată în zeci de articole, publicate în mai multe ziar și reviste.
Din scrierile cu caracter politic ale lui Eminescu rezultă:
1) exactitate, conştiinciozitate, corectitudine, patriotism și profesionalism în cercetarea fenomenelor descrise;
2) polemicile sale necruţătoare, riscante (unii susțin că acestea i-ar fi adus sfârșitul) făcute numai şi numai în slujba interesului naţional;
3) concepţia sa unitară despre economie și despre politică, privite ca factor esenţial al propăşirii şi al independenţei economice şi politice, concepţie a cărei actualitate este de netăgăduit;

În prag de Sfintele sărbători a apărut revista trimestrială a Ligii Scriitorilor, filiala Maramureş „Freamăt”, octombrie - decembrie 2020. Cei are au depus efortul sunt în primul rând colectivul redacţional format din: Carmena Felicia Băinţan -director, Milian Oros - redactor şef, Aurelia Oancă -  redactor poezie şi Gelu Dragoş - redactor proză.
În acest ultim număr semnează un număr de 15 autori. Editorialul „Să nu uităm ce i-am promis: eternitatea” este scris de poeta Carmena Felicia Băinţan şi se referă la poetul-erou Ion Şugariu. Rubrica „In memoriam” este dedicată regretatului poet Ioan Mureşan Lazar din Purcăreţ, plecat mult prea devreme dintre noi. Romancierul Milian Oros ne propune o proză „Punga de pufuleţi” şi un numă de 8 poezii. Tot cu poezie apare şi cunoscuta poetă Aurelia Oancă. Petronela Apopei face o recenzie la cartea colegei Maria Berciu şi ne propune şi câteva poezii.

O dată deschisă ușa unei mari provocări prin volumul „Scrisori către Izoleta”, omul de cultură  Ioan Romeo Roșiianu a aruncat mănușa scriitorilor în antologia „Poezie cu Izoleta”, continuând și în revista „eCreator” (4 – 2020/24/anul VI), „Poezie băimăreană de pandemie” (proiect realizat cu sprijinul Municipiului Baia Mare).
    De data aceasta provocarea este aruncată unui număr de 65 de autori aparținând spațiului mirific al Maramureșului.
    Beneficiind de același colectiv redacțional elitist, revista ajunsă la numărul 24, se dovedește a fi un „manual de poezie” ai cărei autori sunt poeții renumiți ai Maramureșului, acești profesori care sunt îndreptățiți să ajute doritorii de a scrie versuri să evolueze în plan artistic.
    Poeți consacrați, învechiți în scriitura poeziei, cunoscându-i sensibilitatea, intimitățile, toată frumusețea, se regăsesc alături de tineri învățăcei sau de mai-vârstnici învățăcei (căci niciodată nu e prea târziu pentru evoluție).

Încă de la începutul lunii decembrie, bărbaţii taie porcul de Crăciun, se fac cârnaţii şi caltaboşii, se pune slănina la murat, capul şoldanului se pregăteşte pentru răcituri, carnea tocată se pune la rece pentru a fi folosită la prepararea chiftelelor, a sarmalelor, la ciorbă. Slănina de sub pântece se face jumări, iar unii gospodari lasă, la cererea gospodinelor şi şuncă. Femeile se apucă de spălatul geamurilor, bărbaţii bat covoarele, se face o curăţenie generală în case, se pun ştergarele, feţe de masă cu ciur sau pene, fironguri. Cu două zile înainte de Ajun se face în cuptor pită, cozonaci, colaci şi coci sau pupeze pentru colindători. Se pregăteşte „Steaua” pentru băieţii care vor colinda cu ea tot satul.
Odată sosit Ajunul Crăciunului, pe înserat, copilaşii, adunaţi în grupuleţe de câte 2 – 3 copii, în funcţie de vârstă, grad de rudenie, prieteni de la şcoală, încep să colinde pe la fiecare casă pe un traseu stabilit de acasă. Se colindă de obicei colinzi scurte pentru a putea „cuprinde” întregul sat. Se aud colinde precum „Steaua sus răsare”, „Trei păstori”, „Astăzi s-a născut Hristos”, „Iată vin colindători”, „Trei crai ai pământului”, „Măruţ strămurat”, etc.După terminarea corinzii spun „Răspunsul stelei” pentru a primi bănuţi de la gazdă. O variantă al acestuia ar fi:

Aflăm din scrierile publicate în antologie păreri despre teatrul ca spectacol, texte referitoare la „spectacolul vieții”-opinii despre teatrul ca operă literară a scriitorilor, despre teatrul ca spectacol cu actori pe scenă, dar și despre teatru ca spectacol cu actori pe scenă-fără spectatori, aceștia urmărind spectacolul de acasă-transmiterea fiind online.
 Promotorul și realizatorul acestei antologii este editorialistul prolific, directorul editurii eCreator-scriitorul poet Ioan Romeo Rossianu; cartea apare în anul 2020 ca un corolar al atragerii spre comunicare prin scris a creatorilor din Maramureș și nu numai-de la cei mai în vârstă până la cei mai tineri care, așa cum afirma Ioan Romeo Rossianu că :„numai în ochii lor abia limpeziți spre maturitate-putem vedea viitorul și să investim toate cunoștințele, emoțiile și aprecierea noastră în ei, măcar pentru faptul că și alții, cândva, pe noi, ne-au învestit cu toate acestea.”

(Raul Alexandru Mitruţi – „Scările imaginaţiei”, Ed. eCreator, 2020)

             Greu de crezut că se mai petrec şi lucruri minunate, nu neapărat la modul închipuit, ci mai degrabă în sensul declinării fericite a accepţiunii de firesc. În vremuri de tâmpire progresivă, când analfabetismul funcţional ajunge legalizat din umbră, mai sunt însă pajişti însorite unde umbra nu ajunge. Încă mai avem dreptul la emoţie, şi şansa ca aceasta să se producă. Curios, surprinzător sau aproape interzis, nativul şi educaţia încă îşi mai pot determina rostul lor în acceptul valoric.
             Raul Alexandru Mitruţi este un tânăr deja visător, nu doar din pricina vârstei sale, ci şi din perspectiva visurilor pe care le poate ajunge. Conştient de sine, cu toată peisagistica visurilor la îndemână,  el îşi rezervă de pe acum locul la ospăţul vocilor care merită ascultate. „Scările imaginaţiei” i-au fost prilejuite de mama sa, ea însăşi un exemplu de visare, de când o întâlneşti până când nu mai ajungi să te saturi.

             Intrăm aici în sfera energiilor pozitive, care trebuie să supravieţuiască fie şi numai pentru a ţine piept valurilor de nenorociri care se străduie să înghită lumea. Printr-o gândire vioaie şi un limbaj limpede, dar extrem de selectiv, serios în esenţa viziunilor sale, cel care îşi lasă amprenta proaspătă în imaculare, reuşeşte să incumbe sâmburele său de univers palpabil.
             Pornind de la mediul obşnuit, nuanţat în anumite circumstanţe, trecând prin fluxul evolutiv al transformărilor fireşti şi culminând cu un ştiinţifico-fantastic ingenios. La confluenţa aceasta, într-un registru în formare, determinat de experienţe devreme, sunt posibile alcătuiri cât de diverse.    
            Atrag atenţia construcţii extatice, unele demne de a fi continuate pentru suportă arhitecturi suplimentare. Ceea ce surprinde, este luarea în serios a jocului, convingerea că aceste altfel de respirări aflate într-o prelungire a realului, chiar există în realitate.
            Cu totul specială este „Schiţă pentru viitor”, unde se întâmplă câteva fenomene scăpate din manual, cum ar fi acela al omeniei – de când e omenia un fenomen, chiar aşa? – lucru de la o vreme uitat la masa tratativelor despre a mai avea viitor. Iar schiţa se află pe măsura sincerităţii, a inocenţei şi a gândului bun.
            Cum de altfel tânărul autor spune: „Când voi fi mare, dar deocamdată sunt copil”, pare un motiv de speranţă, de încredere că ziua de mâine nu ar fi chiar utopică, mai avem de tras o seamă de nebunii ale vremilor, dar măcar ştim că merită.
            Aşadar, baftă, copilule care culegi simplele grozăvii şi le plăsmuieşti sensuri în regulă, astfel încât incredibila normalitate să devină posibilă!