România condamnată la subdezvoltare: consum pe datorie, investiţii abandonate

Datoria publică a depăşit 271 miliarde lei, la jumătatea lui 2014, fiind de două ori şi jumătate mai mare decât în 2008, anul în care criza economică a explodat în România. Sume imense au fost împrumutate pentru plata salariilor şi a pensiilor, într-un moment în care statul nu a mai fost în stare să-şi achite obligaţiile curente. În ciuda tăierilor şi a încercărilor de echilibrare a bugetului, tendinţa se menţine până în prezent: guvernul continuă să ia bani pentru consum, fără să genereze investiţii productive. Din această cauză, datoria devine tot mai riscantă pentru că, în loc să creeze condiţii de creştere în viitor, pune presiune pe generaţiile următoare. Reîntregirea salariilor bugetarilor, dar şi angajarea altor cheltuieli de personal sau cu bunurile şi serviciile au însemnat noi credite.









