O jumătate de secol de cercetări arheologice în Necropola tumulară de la Lăpuș

Scris de MJIA. Posted in Cultura


Anul acesta se împlinesc cincizeci de ani de la începerea săpăturilor arheologice sistematice în vestita necropolă tumulară de la Lăpuș. Nu există student la arheologie în toată Europa care să nu învețe despre acest sit important din epoca bronzului. Cercetările s-au desfăşurat sub egida Muzeulul nostru începând cu anul 1967, responsabil ştiinţific de şantier fiind dr. Carol Kacsó. Acestea au continuat sub conducerea sa până în 2007, când a fost inițiată o colaborare internațională între Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș (muzeograf Bogdan Bobînă, dr. Carol Kacsó), Ludwig-Maximilians-Universität din München (Prof. dr. Carola Metzner-Nebelsick) și Universitatea Kardynal Stefan Wyszynski din Varșovia, Polonia (Prof. dr. Louis Nebelsick). Săpăturile arheologice ale echipei internaţionale s-au concentrat pe cercetarea tumulului 26 din vestita necropolă. Acestea au continuat până în anul 2016, cu un efort financiar important din partea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

Povestea Dunării, evenimentele istorice importante petrecute pe malurile sale şi scene din viaţa de zi cu zi ale popoarelor dunărene prezentate în jurnalul de călătorie al lui Andrei Şarîi

Scris de Oana Bujor. Posted in Cultura


De la izvor la vărsare, Dunărea parcurge trei mii de kilometri, iar autorul Andrei Şarîi prezintă în cartea sa ,,Dunărea. Fluviul Imperiilor'' tradiţiile şi obiceiurile, scene din viaţa de zi cu zi ale popoarelor pe care fluviul le străbate.
Andrei Şarîil este un jurnalist de origine rusă care a scris nenumărate articole şi cărţi despre războiul din Iugoslavia, istoria Europei Centrale, cultura populară modernă, precum şi jurnale de călătorie. Cartea lui Andrei Şarîi, tradusă de către Maria Sîrghe, a fost lansată la editura Polirom.

,,Mergeţi şi voi la Dunăre!''

Este îndemnul pe care Andrei îl adresează cititorilor săi. Cartea sa prezintă parcursul măreţului fluviu îmbinănd analiza proceselor politice cu evenimentele istorice petrecute pe malurile Dunării.

Spectacol de teatru românesc în Israel

Scris de IEH. Posted in Cultura


Cultura română şi teatrul românesc vor fi promovate în Israel. Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Editura Ofakim Itonut, organizează la Tel Aviv și Haifa câte un spectacol susținut de actorii Adriana Trandafir, Andreas Petrescu, Gabriel Fătu, Adrian Păduraru, Dan Ionescu și Anca Dinicu. Piesa de teatru de comedie „Mă mut la mama!” va fi jucată pe 17 martie la Tel Aviv și pe 18 martie la Haifa.
Comedia „Mă mut la … tata?” este o continuare, dar şi o replică la piesa „Mă mut la mama”, care s-a bucurat de un real succes la reprezentaţiile jucate atât în Bucureşti, cât şi în țară și în afara granițelor, inclusiv la Tel Aviv și Haifa, în octombrie 2016.

Târgul de carte SF & Fantasy ”Final Fronier” va avea loc la Bucureşti

Scris de DN. Posted in Cultura


Târgul de carte "Final Frontier", dedicat literaturii SF & Fantasy, va avea loc în zilele de 1 şi 2 aprilie, la Centrul Cultural Casa Artelor (Bdul Mircea Vodă nr 5, Bucureşti).

Ajuns la ediţia a VI-a, Târgul "Final Frontier" va prezenta oferta de carte SF & Fantasy a editurilor Nemira, Paladin, Corint, Millenium, Herg Bennet, Tritonic, Crux. B, precizează Mediafax.

ooks Express va fi prezentă cu titluri în limba engleză, iar Crime Scene Press îşi va prezenta noutăţile din domeniul literaturii poliţiste.

Nicolae Vălăreanu Sârbu şi respiraţia cuvintelor sale

Scris de IR Rosiianu. Posted in Cultura


Nicolae Vălăreanu Sârbu - „Respirăm în inima lucrurilor”

Cu o carte a maturităţii ne provoacă de data asta poetul sibian Nicolae Vălăreanu Sârbu, cu o carte prin care se aşează definitiv în cartea de aur a poeziei româneşti.
Dacă anterioarele volume au fost evident şi substanţial marcate de o etapă întru câtva firească a căutărilor, căutări marcate profund de treceri bruşte de la poemul cu tentă de haiku - adevărate fulguraţii de gând – la prozo-poeme sufocante, ei bine, acum avem de-a face c-o linie unitară, echilibru ce reflectă şi vorbeşte evident de-o altă etapă, una a maturităţii sale lirice.
Până şi titlul vorbeşte de înţelepciune şi echilibru, „Respirăm în inima lucrurilor” ameninţănd să fie o adevărată coloană vertebrală a scriiturii sale viitoare, o textură a cuvintelor aşa de finisată negăsind în volumele anterioare, volume apărute la edituri importante din ţară, unele premiate.

Scrisori care au dus la împlinirea cuvintelor

Scris de Ionuţ Caragea. Posted in Cultura


Prima oară când am intrat în contact cu poezia lui Ioan Romeo Roşiianu a fost când am primit, direct de la autor, volumul „Arhitectura poemului” (ed. Ethnologica, Baia Mare, 2015). Plăcerea lecturii m-a determinat să scriu o cronică despre volumul amintit, impresionându-mă felul în care acest poet aparte reuşise să construiască arhitectura unei mari iubiri, folosindu-şi fără rezerve sensibilitatea sa de romantic şi imaginaţia debordantă. Şi totuşi, chiar dacă în poemele sale erau înălţate edificii pentru muză, se simţea un iz de neîmplinire sufletească şi resemnare. Probabil şi din cauza faptului că muza nu era aşa cum şi-ar fi dorit poetul să fie, şi anume mult mai preocupată de viaţa spirituală, de eterna iubire, decât de lucruri efemere… Tocmai de aceea îmi doream şi eu, ca simplu cititor, dar şi ca om de litere, să urmeze o continuare în care să asistăm la înduplecarea muzei sau la înlocuirea ei, nemulţumindu-mă cu  acele tristeţi care bântuiau un suflet nins de iubire.  

Antologia lirica "Prietenii poetice"

Scris de Victor Gaidamut. Posted in Cultura


Ioan Romeo Rosiianu si Mariana Petrache, doua nume cunoscute in literatura din zilele noastre, au pregatit si au pus in circulatie, in spatiul cultural, o antologie de poezie actuala, reprezentata de 49 de voci poetice.
Retinem din capul locului generalitatea titlului acestei antologii: ,,Prietenii poetice”. Cartea a aparut la editura Grinta din Cluj-Napoca la inceputul acestui an. Prefata, semnata de Ioan Romeo Rosiianu, reia titlul de pe coperta, de asta data intre ghilimele, tinzand o anumita idee extratextuala, ,,Prietenii poetice’’ pe care le apreciaza astfel: ,,punte intre cuvinte si oameni ’’.
O asemenea oferta provoaca interesul nu numai a creatorilor, ci si a cititorilor de poezie, in ciuda convingerilor poetului Rosiianu ca ,,intr-o lume a vanitatilor e aproape un nonsens sa vorbesti de prietenii literare ’’.
Domnul Rosiianu este un creator cu o buna audienta si vizibilitate in spatiul cultural, opera sa bucurandu-se de premii relevante.

„Damele metaforei” sau sufletul feminin ascuns în cuvinte

Scris de IR Rosiianu. Posted in Cultura


Sfârşitul iernii şi începutul primăverii e ca o adevărată întoarcere la origini primordiale, ca o (re)chemare la dragoste şi îndrăgostit, ca o punere a sufletului pe tavă, fără temerea că cineva se va trezi să rănească în vreun fel.
E o stare propice înălţării, ridicării spre înalturi de lumi interioare şi cer, ca un start de autodepăşire, ca o renaştere, ca o nouă renaştere mai bine spus.
Ei bine, după ce ne-am nărăvit la sărbători străine sufletului nostru – Valentine`s Day, un Imitaţio Christi făcut cerebral, ca să părem a fi în mers cu lumea - am început să riscăm trecerea-n plan secund a tradiţionalului Dragobete.

DE CE NU TREBUIE SĂRBĂTORITĂ ZIUA DE 8 MARTIE?

Scris de AO. Posted in Cultura


Cu toții știm că 8 Martie este ,,ziua internațională a femeii”. Cu toate acestea, în ultimii ani ne-am dat seama că aceastaă zi se serbează doar în țarile fostei URSS și în unele țări foste socialiste. De ce în celelalte țări nu se serbează aceasta zi? 8 Martie nu e ziua femeii, ci a unui tip de femeie – a femeii-revoluționară. Iata de ce în țările unde mișcarea comunistă nu a prins rădăcini, această sarbatoare nu s-a păstrat.
De ce însă ziua femeii-revolutionar a fost pusaă pe 8 Martie? Cine din liderii mișcării a fost concediat? Cine a fost arestat? Cine din ei s-au născut în această zi? Nici un rspuns… De aici reiese că motivele creării acestei sărbători nu au fost istorice, sociale sau publice. Ceva personal se asocia la fondatorii acestei sărbători cu această dată. Odată ce motivele au fost personale, ar trebui sa cercetăm mai îndeaproape persoanele, care de altfel ne sunt cunoscute înca din copilrie.

„Romanţa anonimilor” sau poezia de dragoste la superlativ

Scris de AR. Posted in Cultura


După o experienţă reuşită cu spectacolul „Pe mine mie... redă-mă”, pe versuri de Mihai Eminescu, spectacol care se dovedeşte foarte gustat de public chiar şi la câţiva ani de la prima reprezentaţie, Teatrul independent Ararat propune un nou spectacol de poezie. De data aceasta, poetul luat în vizor este Ion Minulescu, cel care a patentat modelul romanţei simboliste în poezia românească, un poet cu mare priză la public, recitat şi cântat cu aceeaşi plăcere.
    „Romanţa anonimilor” este un spectacol pe un scenariu conceput de Claudiu Pintican pe baza unor poezii sau fragmente de poezii selectate din creaţia lui Ion Minulescu şi potrivite în aşa fel încât să ţeasă o poveste.

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026