Horia Uioreanu, 6 ani și 6 luni de închisoare cu executare

Scris de DG. Posted in Justitie


Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, este acuzat de procurori că a primit mită în mai multe tranşe. Banii ajungeau la el în măsura în care aproba acordarea unor sume pentru efectuarea de lucrări în mai multe comune din judeţ şi pentru construirea unor obiective în cadrul Aeroportului din Cluj-Napoca.
Proprietarii firmelor de construcţii acceptau să-i ofere lui Horea Uioreanu un comision de 10 - 15 procente din valoarea lucrărilor, susţin procurorii. Sumele proveanu din fondurile Consiliului Judeţean Cluj sau ale Ministerul Dezvoltării. Procurorii DNA au descoperit că majoritatea banilor ar fi fost daţi de omul de afaceri Vasile Pogăcean, potrivit procurorilor.

Gabriel Oprea, trimis în judecată în dosarul „limuzina"

Scris de Cristina Andrei. Posted in Justitie


Procurorii DNA au decis trimiterea în judecată a fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea. Fostul vicepremier este acuzat de abuz în serviciu, pentru că ar fi dispus alocarea a 410.000 lei pentru fondurile operative ale serviciului secret, bani pe care i-a utilizat apoi pentru achiziţia unei limuzine de lux Audi A8, „pentru folosinţa personală şi exclusivă a ministrului de Interne în funcţie Oprea Gabriel", după cum arată procurorii anticorupţie. Din fondurile operative ale serviciului secret al MAI, ar fi fost cumpărate şi o cabină de duş cu jacuzzi, canapele şi un televizor pentru cabinetul de ministru al lui Gabriel Oprea.
Gabriel Oprea, fost ministru de Interne şi vicepremier, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie „pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit".

INTERLOPII şi BĂTĂUŞII care dau PUMNI pe stradă riscă ÎNCHISOAREA după o DECIZIE a ÎNALTEI CURŢI care este OBLIGATORIE pentru TOATE instanţele. AVOCAT: Agresorul nu mai poate scăpa cu retragerea plângerii victimei

Scris de EVZ. Posted in Justitie


 Înalta Curte a decis că infracţiunea se comite chiar şi atunci când este vorba de o singură persoană agresată şi că nu e nevoie să fie mai multe victime pentru ca sistemul judiciar să sancţioneze fapta ca infracţiune. Magistraţii pot să emită pedepse de până la doi ani de închisoare pentru această faptă.

Articolul 371 din noul Cod Penal defineşte infracţiunea de "Tulburarea ordinii şi liniştii publice", articol in legea penală care ar putea băga după gratii toţi bătăuşii care comit agresiuni şi chiar scandaluri pe stradă sau în spaţii publice. Înalta Curte a decis că şi atunci când victimă este o singură persoană se poate reţine comiterea infracţiunii.

Dosarul "Mita si trafic de influenta la Baia Mare" - Catalin Chereches

Scris de anticoruptie.hotnews.ro. Posted in Justitie


Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare, este urmarit penal pentru luare de mita, trafic de influenta si operatiuni financiare incompatibile cu functia sa, a anuntat Directia Nationala Anticoruptie. Procurorii sustin ca edilul din Baia Mare a cerut si a primit bani de la 5 firme pentru a le favoriza in procedurile de achizitie publica organizate de primaria Baia Mare, la atribuirea contractelor si pe parcursul derularii lor.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au inceput urmarirea penala fata de Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare, pe 18 iunie 2013. Chereches este acuzat si ca ar fi intervenit pentru modificarea actionariatului a doua firme astfel incat apropiatii sai sa devina actionari si/sau administratori ai acestora, pentru a cumpara o licenta pentru un post de televiziune.

Surugiu Iulian (încă președintele S.N.A.P.) a instaurat comunismul în cadrul organizației sindicale

Scris de Viorel Stroe. Posted in Justitie


Cu profundă dezamăgire vă informez că Surugiu Iulian (încă președintele S.N.A.P.) a trădat lupta sindicală și încearcă să transforme organizația sindicală în ”sectă sindicală” alcătuită doar din ”supuși”. Sindicatul Național al Agenților de Poliție a avut ca temelie libertatea de exprimare a membrilor organizației în scopul identificării celor mai bune soluții la problemele polițiștilor. În ultima perioadă, Surugiu Iulian s-a comportat total neadecvat funcției de președinte al SNAP: a interzis membrilor să discute cu presa fără acordul lui, le-a transmis liderilor județeni să nu deranjeze șefii din poliție, a intervenit de nenumărate ori în diverse emisiuni doar ca să se afle ”în treabă” (fiind subiect al unei emisuni de pamflet ca urmare a exprimării gramaticale de toată jena) și a exprimat păreri personale care au adus prejudicii de imagine organizației (ca urmare a condoleanțelor exprimate în direct la o emisiune ce transmitea înmormântarea unui interlop).

Cătălin Cherecheş rămâne în arestul preventiv. Contestaţia primarului din Baia Mare a fost respinsă la Curtea de Apel Cluj

Scris de Mihai Bacalu. Posted in Justitie


Magistratul Ioana Morar a respins în noaptea de marţi spre miercuri, contestaţia primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, faţă de măsura arestului preventiv, luată pentru o lună de către judecătorul Tribunalului.
Cătălin Chrecheş a fost arestat preventiv săptămâna trecută, la propunerea DNA, pentru fapte de corupţie. Anchetatorii au susţinut că primarul ar fi pretins şi primit mită pentru finanţarea clubului de fotbal FC Baia Mare.
Primarul din Baia Mare a respins acuzaţiie procurorilor DNA, susţinând că banii la care procurorii se referă sunt un împrumut către jucătorii băimăreni, restituit de preşedintele clubului.

Când se întocmea procesul verbal de constatare a flagrantului, Cherecheș dădea SMS-uri

Scris de CJ. Posted in Justitie


Procurorii DNA au arătat la Tribunalul Cluj, cu ocazia propunerii arestării preventive a primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, că acesta, în timp ce se întocmea procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, îi dădea SMS-uri secretarei pentru a-i dicta ce poziție să adopte când va fi audiată.

Potrivit procurorului DNA Cluj, ”în prezenta cauză, necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal este reclamată şi de existenţa datelor din care rezultă încercarea de a influența ancheta penală. Cu privire la acest aspect, precizează faptul că, în perioada în care se proceda la constatarea infracţiunii flagrante şi întocmirii procesului verbal de constatare a infracţiunii flagrante, inculpatul Cherecheș Cătălin a avut mai multe comunicaţii telefonice de tip SMS cu P.G.,

Campania națională de prevenire a traficului de persoane “Nu ignora fața... invizibilă! Povestea ei poate deveni și povestea ta!”

Scris de IP. Posted in Justitie


Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane a lansat Campania națională de prevenire a traficului de persoane “Nu ignora fața... invizibilă! Povestea ei poate deveni și povestea ta!”. Campania se va derula la nivel national în perioada aprilie-iunie 2016 și va viza prevenirea traficului de persoane în scopul exploatării sexuale. Cântăreața de muzică pop, Brigitta Gheorghe (BRIGHI) va fi promotoarea campaniei.
Mesajul campaniei “Nu ignora fața… invizibilă!” și sloganul acesteia,  “Povestea ei poate deveni și povestea ta!” sunt promovate în spotul campaniei de către solistă, având la bază piesa muzicală “Invizibilă”.
La nivel regional, Campania va fi implementată de Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane Cluj-Napoca.

Electricienii-şpăgari rup sigiliile şi cer mită ca să nu reclame ”furt de curent”

Scris de Sorin Golea. Posted in Justitie


Doi electricieni băcăuani au fost prinşi în flagrant în timp ce umblau cu şpaga luată de la un client pe care îl păcăliseră că îl vor scăpa de o ilegalitate pe care omul nu o săvârşise. Electricienii i-au înscenat clientului un furt de curent, iar acesta i-a reclamat la poliţie.
Metoda este desprinsă parcă din filmul ”Piciul”, al lui Charlie Chaplin. Acolo, copilul dădea cu piatra în ferestre, iar părintele său, Chaplin, în rol de geamgiu, venea imediat cu oferta la persoana care tocmai se trezise cu geamul spart.
În varianta băcăuană, electricienii au venit peste client şi i-au spus că au informaţii cum că ar fi probleme cu contorul electric. Omul, de bună credinţă, a deschis, să rezolve problema, moment în care cei doi electricieni au rupt sigiliul, apoi i-au arătat abonatului: ”Uite, ai umblat la aparat!”.

Becali a mințit în Săptămâna Patimilor: a zis că lasă Steaua, dar a negociat un mega-transfer!

Scris de Octavian Cojocaru . Posted in Justitie


Gigi Becali se sucește după cum bate vântul. Patronul Stelei tocmai a declarat că vrea să lase Steaua „lui Boroi”, dar a fost prins cu minciuna în Săptămâna Patimilor.
Creditorul „roș-albaștrilor” a mers la meciul FC Voluntari – CSU Craiova, scor 0-2, nu ca să ia pulsul echipei ilfovene, ci ca să negocieze cel mai important transfer al Stelei din perioada de mercato din vară: Andrei Ivan, de la CSU Craiova.
În iarnă, Becali a anunțat că va da 2 milioane de euro pe atacantul din Moreni, dar afacerea a picat. Andrei Ivan a fost abordat din nou de Becali.

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026