Demersuri inițiate pentru situațiile de incompatibilitate ale unor aleși locali
Instituția Prefectului-Județul Maramureș a inițiat demersurile necesare la instituțiile abilitate (Agenția Națională de Integritate, respectiv instanțe judecătorești), referitoare la nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților ale unor aleși locali, (viceprimarul municipiului Baia Mare, Noemi Vida și primarul comunei Săpânța, Gheorghe Stan).
”Am primit de la Agenția Națională de Integritate o copie a Deciziei nr.2820/2019 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție și rămasă definitivă după pronunțarea din data de 28 mai 2019, respectiv a Deciziei nr.28372019 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție și rămasă definitivă după pronunțarea din data de 28 mai 2019, prin care au fost respinse cererile de recurs a celor doi aleși locali. De asemenea, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare (art.160 alin.1 lit. b, coroborat cu art.160 alin. 7 din Codul administrativ) am solicitat celor doi secretari generali ai unităților administrativ-teritoriale să întocmească referatele în vederea emiterii Ordinului Prefectului prin care se constată încetarea de drept a mandatelor. Noi am dat dovadă de bună credință și am demarat procedurile prevăzute de prevederile legislației în vigoare pentru existența conflictului de interese și a stării de incompatibilitate, prin nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților de către cei doi aleși locali” a spus prefectul Vasile Moldovan.