UK Bookmakers

100 de ani de la Tratatul de la Trianon. Ce însemnătate are pentru România?

Scris de Mihaela STOICA. Posted in Romania


Se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon prin care a fost recunoscută oficial unirea Transilvaniei și a unei părți a Banatului cu România.
Tratatul de la Trianon a fost semnat în 4 iunie 1920 de către reprezentații Antantei, coaliția învingătoare în Primul Război Mondial, și Ungaria, fostă membră a monarhiei austro-ungare, înfrântă în conflagrația mondială.
Denumirea tratatului vine de la Palatul Marele Trianon de la Versailles, unde a avut loc semnarea documentului.
Deși Tratatul de la Trianon a consfințit existența Ungariei independente, pentru care au luptat revoluționarii maghiari la 1848, politicienii de la Budapesta au afirmat încă din acea zi că este un moment de doliu. „Nem, nem, Soha!” („Nu, nu, niciodată!”), au protestat în 4 iunie 1920, la Budapesta, politicienii maghiari.
Ungaria voia independența, dar nu voia să renunțe la teritoriile care nu-i aparțineau din punct de vedere etnic și pe care le stăpânise în granițele fostului Imperiu Austro-Ungar.
De altfel, imediat după terminarea Primului Război Mondial, Ungaria, devenită republică populară, după modelul revoluției bolșevice, și fiind condusă de Bela Kun, a declanșat un război împotriva Cehoslovaciei și României cu scopul de a recupera teritoriile pierdute.

DESCOPERIRE FABULOASĂ, la Hunedoara!

Scris de romaniabreakingnews.ro. Posted in Romania


Oraș din România mai vechi decât piramidele Egiptene
Arheologii români au făcut o descoperire de senzație în județul Hunedoara! Aici a fost descoperit un oraș imens, cel mai vechi din Transilvania, și chiar mai vechi decât piramidele egiptene!
De cele mai multe ori, arheologii români au ocazia de a descoperi istoria României, ascunsă sub straturi de pământ, doar când autoritățile vor să mai construiască una-alta.
Cel mai vechi oraș din Transilvania, ridicat pe la anul 4.200 î.Hr …înainte să apară piramidele din Egipt (2.630 – 2.611 î.Hr.)
Este și cazul celui mai vechi oraș din Transilvania, ridicat pe la anul 4.200 î.Hr, înainte să apară piramidele din Egipt (2.630 – 2.611 î.Hr.). Așezarea a fost descoperită în timp ce muncitorii săpau pentru amenajarea autostrăzii Sibiu- Nădlac.

Pacienţii din România cu boli autoimune, sacrificaţi pentru COVID-19, hidroxiclorochina stă în depozite

Scris de DN. Posted in Romania


Donaţiile de hidroxiclorochină sunt folosite doar pentru bolnavii de coronavirus, iar românii cu boli autoimune aşteaptă cu săptămânile medicamentul în farmacii. Oamenii se simt sacrificaţi şi se tem că boala se va reactiva în lipsa tratamentului, iar atunci vor fi nevoiţi să meargă la spital.
Românii cu boli autoimune se confruntă în continuare cu lipsa hidroxiclorochinei din farmacii. Medicamentul, folosit şi în protocolul de tratament pentru COVID-19, există, teoretic, în depozite, însă pacienţii ajung greu la el, iar stocurile din depozitele Unifarm pot fi folosite doar pentru COVID-19.

Cercetătorii români de la Politehnica Bucureşti au inventat un nou tip de dezinfectant împotriva COVID-19

Scris de DN. Posted in Romania


Cercetătorii Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB) au inventat un nou tip de dezinfectant eficient împotriva COVID-19, a anunţat, vineri, rectorul instituţiei, Mihnea Costoiu. El spune că noul dezinfectant poate fi produs rapid în cantităţi mari şi are impact redus asupra mediului.
„Soluţia este bazată pe produsul BLUE, dezvoltat în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Marine Research Bucureşti şi Biotehnos Bucureşti”, a scris, vineri, pe pagina sa de Facebook, Costoiu.
Conform sursei citate, noul dezinfectant poate fi produs rapid în cantităţi mari şi are impact redus asupra mediului, „calităţi pe care majoritatea produselor comerciale încă nu le-au dezvoltat”.

România, în carantină generală. Ce ai voie să faci şi ce nu, din 25 martie

Scris de DN. Posted in Romania


Miercuri, 25 martie, începând cu ora 12:00 intră în vigoare restricţiile impuse prin Ordonanţa Militară nr. 3, care vizează interzicerea părăsirii locuinţelor. Se va putea ieşi doar în anumite condiţii, iar vârstnicii au voie să plece de acasă doar între orele 11 – 13, a anunţat ministrul de Interne, Marcel Vela.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, declarat, marţi seara, că „de comportamentul nostru, al tuturor, va face diferenţa pentru ce va urma”, în contextul crizei medicale reprezentate de coronavirus.
„Ieşirea cu bine din această criză va depinde de noi toţi. (...) Sunt încă foarte mulţi români care încă nu conştientizează pericolul la care se expun şi îi expun şi pe ceilalţi. Am emis Ordonanţa Militară nr. 3 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19. Se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţelor cu excepţii: interes profesional, de la locuinţă la locurile de desfăşurare a activităţii, deplasarea pentru achiziţionarea de bunuri necesare traiului”, a spus Marcel Vela.

Ziua primului zbor. Momentul în care Traian Vuia a devenit un pionier al aviaţiei la nivel mondial

Scris de DN. Posted in Romania


Cu 114 ani în urmă, pe 18 martie, Traian Vuia făcea istorie şi devenea un pionier al aviaţiei la nivel mondial.
Pe un câmp de lângă Montesson, Paris, el devenea primul om care zbura cu un aparat mai greu decât aerul, autopropulsat.
Aparatul, numit Vuia I, a accelerat pe o distanţă de 50 de metri, apoi s-a ridicat până la o înălţime de circa un metru şi a zburat astfel pe o distanţă de 12 metri. Apoi, elicea s-a oprit, iar Vuia I a aterizat. Pentru noi, acest moment poate părea puţin impresionant, dar fără el nu am fi putut astăzi să ne bucurăm de transportul cu avionul.

Ziua în care României i s-a recunoscut independenţa, dar a pierdut încă o dată o parte din Basarabia

Scris de DN. Posted in Romania


În 19 februarie 1876 s–a născut sculptorul Constantin Brâncuşi, membru post-mortem al Academiei Române. Un an mai târziu, în aceiaşi zi, a fost încheiat Tratatul de pace de la San Stefano care stipula recunoaşterea independenţei României, alături de cea a Serbiei şi Muntenegrului. Descopera.ro vă prezintă semnificaţiile istorice ale zilei de astăzi.
1473 - S-a născut Nicolaus Copernicus, astronom polonez, autor al teoriei heliocentrismului. (m. 1543)

Anunţul ambasadorul Ucrainei la Bucureşti după ce Zelenski a afirmat că România a ocupat Bucovina de Nord în 1918

Scris de DN. Posted in Romania


Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti Oleksandr Bankov a susţinut că afirmaţia preşedintelui Volodimir Zelenski potrivit căreia România a ocupat Bucovina de Nord în 1918 a fost o greşeală de traducere din limba ucraineană în cea engleză pe pagina oficială a Preşedinţiei Ucrainei.

Redăm integral postarea ambasadorului Ucrainei în România de pe Facebook:

„Pe un mare val de comentarii şi interpretări legate de declaraţia preşedintelui V. Zelensky de ieri cu prilejul Zilei de Unire a Ucrainei îmi permit să punctez câteva aspecte, chiar dacă în mare parte «opiniile şi concluziile» sunt deja formulate şi formate.

Cu ajutorul telescopului spaţial TESS, o cercetătoare româncă a descoperit o nouă planetă

Scris de DN. Posted in Romania


Transiting Exoplanet Survey Satellite (sau TESS) al NASA a descoperit o planetă mică în afara Sistemului Solar, conform declaraţiilor savanţilor la American Astronomical Society din Seattle.
Planeta HD 21749b orbitează o stea pitică aflată la 53 de ani lumină, în constelaţia Reticulum, şi pare să aibă o perioadă orbitală mai lungă dintre cele 3 planete descoperite până acum de TESS. HD 21749b orbitează steaua sa în 36 de zile, comparativ cu timpul scurt al celorlalte două planete - Pi Mensae b, un „super-Pământ” cu o orbită de 6,3 zile şi LHS 3844b, o planetă solidă care realizează o orbită în doar 11 ore, scrie Phys.
Toate cele trei planete au fost descoperite în primele trei luni de observaţii ale TESS.
Suprafaţa planetei nou-descoperite are o temperatură de circa 150 de grade Celsius, relativ redusă, având în vedere apropierea de steaua sa, care este aproape la fel de luminoasă ca Soarele.

Nicolae Mavrocordat, domnul iluminat care a pus la punct boierii şi a reformat Moldova

Scris de DN. Posted in Romania


La 5 ianuarie 1716, Nicolae Mavrocordat a fost numit domn al Ţării Româneşti, acesta reprezentând momentul instaurării regimului fanariot în Ţara Românească.
S-a născut la 3 mai 1680 la Constantinopol şi era fiul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul. Prin bunica sa, fiica lui Alexandru Iliaş, se înrudea şi cu familia domnitoare. Era un om învăţat, ştia mai multe limbi străine, studiase filosofia şi teologia, iar in ţară a învăţat şi româneşte.
Alexandru Mavrocordat a fost nu numai un iscusit diplomat, ci şi un distins om de cultură, cu studii la Padova şi Bologna. El a pus începutul celebrei biblioteci a Mavrocordaţilor, a scris opere de istorie, filosofie, teologie, retorică şi gramatică, dând o instruire aleasă fiilor săi Nicolae şi Ioan.
Datorită autorităţii sale la Poartă, Alexandru Mavrocordat i-a convins pe demnitarii otomani să propună tronul Moldovei fiului său Nicolae. Vizirul i-a cerut fostului domn al Moldovei Antioh Cantemir o sumă foarte mare pentru obţinerea domniei (300 de pungi), pe care acesta n-a putut-o achita, oferind numai 150 de pungi.

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2020