De ce nu este bine să „sărim” peste mese? Studiul care arată importanţa unei alimentaţii echilibrate

Scris de Roxana Ruscior. Posted in Sanatate


Foamea apare din cauza scăderii nivelului de zahăr din sânge, iar renunţarea la una din mesele zilnice nu este o soluţie pentru cei care vor să slăbească, se arată într-un studiu.
În cadrul unui studiu, cercetătorii de la Universitatea din Washington au observat 21 de perechi de gemeni identici, pentru a vedea cum reacţionează creierul acestora când văd imagini cu mâncare.
Gemenii au mâncat exact aceleaşi alimente la micul dejun, iar după 3,5 ore au fost supuşi unui examen RMN, în timp ce se uitau la poze cu alimente bogate în calorii sau dietetice.

Tratamentul minune pe care întreaga lume l-a aşteptat

Scris de Niţu Ana Maria. Posted in Sanatate


Tratamentul ZMapp nu a fost niciodată testat pe oameni. Cu toate acestea Dr. Kent Brantly şi Nancy Writebol, care au au fost infectaţi după o misiunea salvatoare în Liberia, se simt bine şi au fost aduşi în Statele Unite. Este neconcludent ce rol joacă serul experiemental în recuperarea lor.
Înainte ca serul să poată fi folosit la scară largă, trebuie să primească acordul Federaţiei Medicamentelor(FDA)
Reprezentantul FDA, Stephanie Yao scrie într-un email trimis la WebMD în care spune că agenţia a contactat o terţă agenţie care să accelereze progresele pentru tratamentul virusului EBOLA.

Cârnaţi sau friptură? Aceste alimente au efecte diferite asupra sănătăţii tale

Scris de DN. Posted in Sanatate


Bărbaţii care mănâncă doi cârnaţi pe zi prezintă un risc de două ori mai mare de a muri din cauza insuficienţei cardiace, comparativ cu cei care mănâncă rareori mezeluri, arată un studiu recent. Hamburgerii, şunca şi alte tipuri de alimente din carne procesată sporesc mult riscul acestei afecţiuni, dar, surprinzător, carnea roşie neprelucrată nu pare să aibă aceleaşi efecte nocive.
Cercetătorii bănuiesc că nu carnea, ci sarea şi alte substanţe chimice care se adaugă în mezeluri duc la crelşterea tensiunii arteriale, ceea ce poate duce la apariţia insuficienţei cardiace.

Tratamentele naturiste miraculoase ale Parintelui Arsenie Boca

Scris de ED. Posted in Sanatate


Eram cu Părintele Arsenie şi l-am întrebat: „Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău”. Părintele zice: „Va veni şi mai rău”. Zic: „Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm”. „Mă, faceţi semnul sfintei cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit”. (Maria Matronea, Sibiu)

O femeie avea pietre la fiere si a mers la parintele Arsenie.

Era programata pentru operatie inca parintele i-a spus ” ma, nu te du la nici o operatie; tu fa ce-ti spun eu.

5 greşeli zilnice care ne pun în pericol sănătatea

Scris de DN. Posted in Sanatate


Comportamente obişnuite, cotidiene, pe care le considerăm inofensive – ori chiar sănătose – pot fi de fapt, nocive pentru starea noastră de sănătate, pe termen lung. Iată 5 dintre aceste comportamente riscante zilnice, explicate de specialiştii americani.

7 dimineaţa: vă spălaţi pe dinţi îndată după micul dejun

Spălarea pe dinţi imediat după masă, cândva recomandată, este azi considerată dăunătoare de către medici. În special după ce aţi mâncat alimente acide – fructe, sucuri – spălarea imediat după terminarea mesei poate slăbi smalţul dinţilor, spune Mark Wolff, de la Colegiul de Stomatologie al Universităţii New York.

Acestea sunt super condimentele care topesc grasimile! Consuma-le in mod constant pentru o silueta de invidiat!

Scris de KF. Posted in Sanatate


Pudra de ardei rosu
- Capsaicina din compozitia ardeiului iute are rolul de stimula arderea depozitelor de grasime, intrucat stimuleaza corpul sa transforme caloriile consumate in energie.

Ghimbir - Acest condiment are proprietati antiinflamatoare ce joaca un rol important in mentinerea insulinei in limite normale. Acest proces contribuie la normalizarea glucozei din sange si la reducerea apetitul pentru alimente bogate in calorii goale.

Ce efect are fumatul asupra minţii noastre? Rezultatele unui nou studiu contrazic ideile precedente ale psihiatrilor

Scris de DN. Posted in Sanatate


Persoanele care fumează prezintă un risc mai mare de a se sinucide, comprativ cu cele care n-au fumat niciodată, iar „vinovate” ar putea fi anumite substanţe conţinute în ţigări. Nicotina din tutun poate declanşa apariţia unor tulburări psihiatrice sau le poate agrava pe cele deja existente, sugerează un nou studiu.
Studii precedente arătaseră că fumătorii sunt mai predispuşi la sinucidere, dar se credea că explicaţia ar consta în faptul că persoanele cu tulburări psihiatrice ar fi, în general, mai înclinate să fumeze.

6 boli pe care le ascunde oboseala. Afla de ce te simti mereu extenuata si ce masuri trebuie sa iei!

Scris de ELE. Posted in Sanatate


Starile de oboseala frecvente nu trebuie niciodata neglijate. Acestea pot ascunde boli grave, care iti pot afecta sanatatea in timp. Asadar, nu ignora semnele oboselii si nu le pune nici pe seama lipsei de somn sau a stresului.
Iata cateva dintre cele mai grave afectiuni pe care le pot semnala starile permanente de oboseala si lipsa puterii de concentrare:

1. Diabet

Daca ai stari inexplicabile de oboseala pe o perioada mai lunga de timp, la care se adauga nevoia de a bea apa incontinuu,

Agresivitatea, cauză a producerii accidentelor vasculare cerebrale

Scris de Radu Eremia. Posted in Sanatate


Agresivitatea şi cinismul îndreptat faţă de persoanele din jurul nostru pot duce la o dublare a riscului de producere a accidentelor vasculare în cazul persoanelor de vârsta a doua şi a treia, potrivit unui studiu publicat de revista „Stroke American Heart Association”.
La studiu au participat 6.700 de persoane adulte cu vârste cuprinse între 45 şi 84 de ani care au completat o serie de chestionare în legătură cu mentalitatea şi comportamentul lor, având loc o evaluare periodică pe parcursul mai multor ani a stărilor de stres, simptomelor depresive, de furie sau pornirile agresive.

Fructul vedetă al verii previne disfuncțiile erectile și cancerul de prostată

Scris de RL. Posted in Sanatate


Pepenele verde, cunoscut și ca pepene roșu, lubeniță/lebeniță, curcubete sau harbuz este nu doar deosebit de gustos, ci și foarte sănătos.

Viagra natural

Pepenele verde conține din belșug citrulină, un aminoacid de care organismul se folosește pentru crearea unui alt aminoacid, arginina, care are rolul de a elimina amoniacul din organism și de a produce oxid nitric. Acesta din urmă, pe lângă faptul că relaxează vasele de sânge, lucru ce duce la scăderea presiunii sângelui, este și unul dintre componentele principale ale celebrelor pilule albastre folosite pentru prevenirea disfuncțiilor erectile, Viagra.

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026