Lunea Artelor. „Bijuteriile” primăverii

Scris de Sanda Savolszky. Posted in Social


În perioada 23 februarie – 8 Martie 2015, Foaierul Teatrului Municipal Baia Mare va găzdui târgul de mărţişoare şi obiecte handmade „«Bijuteriile» primăverii”. Evenimentul îşi propune să vină în întâmpinarea tuturor celor care se bucură de venirea primăverii, precum şi a celor care, cu ocazia zilelor de 1 şi 8 Martie, doresc să ofere femeilor dragi din viaţa lor un dar de suflet.
Deschiderea oficială a târgului va avea loc luni, 23 februarie, de la ora 12.00, în cadrul seriei de evenimente Lunea Artelor. Expoziţia cu vânzare va putea fi vizitată, timp de două săptămâni, conform următorului program:

Cum te poți pensiona anticipat parțial? Ce penalizări ți se aplică dacă optezi pentru această formulă

Scris de Alexandru Boariu . Posted in Social


În utima perioadă, foarte mulţi cititori ne întreabă care sunt condiţiile în care pot solicita pensionarea înainte de limită, adică pensionarea anticipată sau cea anticipată parţial. Prezentăm azi condiţiile pentru pensionarea parţial anticipată, cu două cazuri concrete.
Potrivit legii, te poţi pensiona anticipat parţial cu cel mult 5 ani înainte de a împlini vârsta standard de pensionare (65 de ani pentru bărbaţi şi 60 pentru femei), dacă ai îndeplinit stagiul complet de cotizare sau dacă ai depăşit acest stagiu cu până la 8 ani.

Ziua dezrobirii romilor – 20 februarie 1856

Scris de IP. Posted in Social


”Ziua dezrobirii romilor din România” se celebrează cu ocazia semnării de către Barbu Ştirbei a unui act prin care romii au fost eliberaţi din sclavie.
Ziua de 20 februarie 1856 reprezintă pentru romii din România data la care au fost eliberaţi din sclavie ultima categorie de robi ce aparţineau proprietarilor particulari. Dezrobirea romilor a fost promulgată prin ”Legiuirea pentru emancipaţia tuturor ţiganilor din Principatul Românesc” de domnitorul Barbu Ştirbei, pe baza unui text întocmit de Petre Mavrogheni si Mihail Kogălniceanu.

Papa Francisc: Omul este capabil să distrugă tot ceea ce a făcut Dumnezeu

Scris de CT. Posted in Social


După ce şi-a exprimat durerea pentru uciderea brutală a celor 21 de egipteni copţi în Libia şi după ce i-a telefonat Patriarhului Tawadros al III-lea pentru un mesaj de condoleanţe, Papa Francisc a amintit, în cadrul celebrării euharistice din dimineaţa zilei de marţi, 17 februarie 2015, de la Casa Santa Marta, de victimele recentului măcel făcut de ISIS. „Oferim această Liturghie pentru cei 21 de fraţi ai noştri copţi, sacrificaţi doar pentru motivul de a fi creştini. Să ne rugăm pentru ei, ca Domnul să îi primească drept martiri, pentru familiile lor, pentru fratele meu Tawadros, care suferă mult”.

Operații gratuite pentru supraponderali! Obezitatea ar putea fi recunoscută ca boală cronică

Scris de Radu Nistor. Posted in Social


Obezitatea este o problemă în România, în contextul în care peste 60% dintre locuitorii ţării au o greutate mult mai mare decât cea normală. Mai mulţi deputaţi vor să vină în sprijinul persoanelor cu această problemă şi lucrează la un proiect de lege în acest sens.
Obezitatea să fie recunoscută oficial ca boală cronică, iar cei care au această problemă să primească ajutor financiar din partea statului.
E una dintre prevederile proiectului de lege la care lucrează câţiva parlamentari, în frunte cu deputatul PMP Petru Movilă.

Atracţia între sexe, explicată printr-o teorie revoluţionară: bacteriile din noi „hotărăsc” de cine ne îndrăgostim?

Scris de DN. Posted in Social


Atracţia erotică dintre două persoane este determinată de microorganismele care intră în alcătuirea microbiomului fiecăreia dintre ele, afirmă un cercetător.
Într-un articol publicat în British Columbia Medical Journal,  Bill Miller, un medic care lucrează în calitate de consultant ştiinţific în cadrul companiei OmniBiome Therapeutics, explică fenomenul atracţiei erotice printr-o teorie surprinzătoare: microorganismele din corpul nostru joacă un rol esenţial în acest proces.

A fi sau a nu fi vaccinat? Aceasta e controversa

Scris de Mihaela Stănescu. Posted in Social


Copiii se tem de vaccinuri. E explicabil. Când ajung destul de măricei ca să înţeleagă legătura dintre înţeparea cu un ac şi durere şi ajung să ştie că multe vaccinuri sunt administrate prin injecţii, încep să se teamă de ele, dar numai ca o manifestare a fricii de durere. Părinţii, în schimb, au alte griji. Într-o lume în care informaţiile - de toate felurile, fie liniştitoare, fie îngrijorătoare – circulă şi se răspândesc cu mare viteză, mulţi părinţi au ajuns să se teamă de efectele secundare ale unor vaccinuri, după ce au citit ori au auzit de la alţii poveşti de groază despre copii afectaţi iremediabil de cutare sau cutare vaccin.

Zi importantă pentru creştin-ortodocşi! Este prăznuit Sfântul care a răspândit credinţa în Mântuitor

Scris de RL. Posted in Social


Sfântul Mucenic Haralambie, Episcopul Magnesiei, împreunã cu martirii Porfirie şi Vaptos şi cele Trei Muceniţe au suferit în anul 202.
Sf. Haralambie, Episcopul Magnesiei (Asia Mica) a rãspândit cu succes credinţa în Mântuitorul Hristos, cãlãuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Vestea despre practicile lui Haralambie a ajuns la urechile ighemonului Lucian şi a comandantului de armatã Luchie, care l-au arestat pe sfânt şi l-au adus în faţa judecãţii, unde el şi-a mãrturisit credinţa în Hristos, refuzând închinarea la idoli.
În ciuda vârstei înaintate (sfântul avea 113 ani), aceştia l-au supus la torturi inimaginabile.

Papa Francisc: Copiii sunt un dar, ce deprimată este societatea care îi refuză

Scris de CT. Posted in Social


Copiii sunt un dar pe care Dumnezeu îl face unei familii şi lumii şi trebuie să fie aduşi pe lume cu generozitate şi responsabilitate. Dar o familie şi o societate care nu ştie să îi primească sunt zgârcite şi deprimate, a fost una dintre consideraţiile centrale ale catehezei Papei Francisc în cadrul audienţei generale desfăşurate miercuri, 11 februarie 2015, în Piaţa San Pietro. La încheierea audienţei, Pontiful a cerut rugăciuni pentru Consistoriul care începe joi, 12 februarie.
Copiii sunt unici, irepetabili, iubiţi înainte de a fi văzuţi.

Din 18 februarie, în Cluj-Napoca, începe cea mai mare mişcare pentru viaţă!

Scris de CT. Posted in Social


40 de zile pentru viaţă este campania care îşi propune să marcheze începutul încetării avorturilor în oraşul Cluj-Napoca. Acţiunea are loc, pentru prima dată în România, în perioada 18 februarie-29 martie. Creştinii, invitaţi în cadrul campaniei să susţină lupta pentru viaţă, au posibilitatea să se implice prin intermediul celor trei piloni principali: veghea paşnică, mobilizarea comunităţii, rugăciunea şi postul.
Timp de 40 de zile, în faţa clinicii de obstetrică-ginecologie (II) „Dominic Stanca”, în intervalul orar 7:00-19:00, rugăciunea pentru viaţă va fi prezentă în mod constant. Angajamentul la programul de veghe se face pe baza unui formular, disponibil pe situl oficial, 40dezile.LifeNation.org.

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026