Prefectul ALTFEL

Scris de IP. Posted in Administratie


Miercuri, 8 aprilie 2015, in cadrul programului „Şcoala Altfel”, prefectul judeţului Maramureş, ing. Anton Rohian, alături de directorul Direcţiei Silvice Maramureş, ing. Ioan Sopoian si de prof. Amelia Bănică, inspector şcolar in cadrul I.S.J Maramureş, au demarat o acţiune de plantare de arbuşti pe locul din preajma Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Băseşti.
Astfel, cei peste 60 de elevi de la mai multe scoli din Tara Codrului (Băseşti, Ariniş, Oarţa de Jos, Sălsig), însoţiţi de 10 cadre didactice si asistaţi de angajaţi ai Direcţiei Silvice Maramureş au plantat in jurul Mănăstirii 50 de castani comestibili, 150 de puieţi de stejar roşu si peste 100 de puieţi de molid.



„Comuna Băseşti, timp de trei decenii, a fost punct de întâlnire a personalităţilor din Transilvania, a oamenilor de stat care au făurit Marea Unire din 1918. Veneau aici si se aşezau la o măsuţă sub Teiul acesta, botezat Teiul Unirii, si discutau despre iniţiativele care au împlinit visele de unire ale neamului românesc.
Aici nu ar trebui să fie un deal gol, in jurul Mănăstirii, pe acest loc atât de drag lui Gheorghe Pop de Băseşti. Aici ar trebui să fie un loc plin de viată, deoarece e unul din cele mai puternice simboluri ale naşterii poporului român.
La întâlnirea de săptămâna trecută, împreună cu domnul primar Călăuz, am decis să plantăm aici castan si strejar roşu, iar in loc de gardul din sârmă să plantăm molizi. Si iată că aceşti copii minunaţi au răspuns si acţiunea noastră de azi a fost un succes incredibil si vreau sa le mulţumesc pentru implicare!” a precizat ing. Anton Rohian.

Din comuna Băseşti, prefectul judeţului Maramureş a participat la acţiunea de plantare de arbori din oraşul Ulmeni, satul Someş - Uileac, o iniţiativă a primarului Lucian Morar.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026