Stadiul lucrărilor demarate pe strada Oborului în Baia Mare

Municipiul Baia Mare, în calitate de beneficiar, derulează proiectul cu titul "Creşterea accesibilităţii urbane prin modernizarea străzii Oborului din Municipiul Baia Mare", proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 – Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, sub-domeniul „Poli de dezvoltare urbană”. Valoarea totală a proiectului este de 13.466.403,68RON, din care TVA 2.553.636,147: asistenţă financiară nerambursabilă solicitată 10.128.622,11 RON şi contribuţia proprie a beneficiarului 784.145,43RON. Autoritatea de Management este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Organism Intermediar - Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Contractul de finanţare a fost semnat în 15 februarie 2013, proiectul urmând a se finaliza în decembrie 2015.
Până în prezent, lucrările demarate pe strada Oborului s-au executat pe două
fronturi de lucru: începând de la intersecţia cu str. Forestierului pe o
lungime de 700 m şi de la intersecţia cu strada Eminescu, pe o
lungime de 200 m. Pe aceste zone aflate în execuţie, s-au demarat lucrări de infrastructură la partea carosabilă, parcări, trotuare, pistă biciclişti, staţii de
autobuz şi s-a realizat drenul longitudinal de acostament.
În cadrul portofoliului de proiecte PIDU (din care face parte şi proiectul de modernizarea a străzii Oborului), a fost realizată abordarea integrată a acţiunilor propuse, astfel încât să rezulte proiecte complexe, cu impact ridicat.
Zona de convergenţă a arealului de intervenţie urmăreşte definirea a trei axe principale, respectiv:
a) intervenţii în zona industrială est (aparţinând cartierului Oraşul Vechi), indirect cu oraşul Baia Sprie, care acumulează acelaşi potential de regenerare industrială (zona Flotaţiei Centrale) şi deţine un profil socio-economic asemănător cu municipiul Baia Mare;
b) intervenţii în zona cultural-istorică a municipiului Baia Mare (aparţinând cartierului Oraşul Vechi), continuarea regenerării urbane a zonei istorice a oraşului şi promovarea turismului regional, naţional şi internaţional;
c) intervenţii în zona centrală nouă a municipiului Baia Mare (aparţinând cartierului Vasile Alecsandri), existând spaţii publice degradate şi neutilizate într-o zonă de expansiune şi valoare imobiliară maximă.
Modernizarea străzii Oborului susţine atât traseul actual al traficului de tranzit pentru municipiul Baia Mare (legătura cu Str. Grănicerilor prin Str. Mihai Eminescu), cât şi dezvoltarea infrastructurii publice pentru zona industrială est, în condiţiile existenţei unor suprafeţe majore neutilizate datorită restructurarii industriale recente. De asemenea, realizează legătura cu zona industrială proximală vestică a oraşului Baia Sprie (aflată în aceleaşi condiţii), conform planurilor urbanistice existând un potenţial real de regenerare industrială, logistică sau de cercetare-dezvoltare a acestor zone (acces pe cale ferată, energie electrică de înaltă şi medie tensiune, staţii de epurare chimică, etc).
Având în vedere faptul că, zona de intervenţie (cartier Vasile Alecsandri, în special) a fost dezvoltată şi justificată pentru susţinerea activităţii industriale metalurgice şi miniere din zona industrială est, acest proiect pune în valoare intervenţiile în regenerarea urbană a cartierului, crescând oportunităţile dezvoltării economice a unor activităţi în această zonă.
