17.000 de cadre medicale se pregătesc să oprească munca «Într-o oră de grevă, gâlgâie sângele prin spitale!»

Scris de Sorin Golea. Posted in Administratie


Aproximativ 17.000 de medici au aderat la un grup de iniţiativă creat pe Facebook, unde discută despre o posibilă grevă generală. Grupul se numeşte “Medici gata de greva generală. Solicităm salarii decente!”. Un asemenea incident ar însemna un dezastru pentru sistemul de sănătate.
Protestatarii solicită salarii mai mari şi eliminarea statutului de funcţionar public al medicilor. Sunt puse în discuţie şi infrastructura învechită din spitale, lipsa medicamentelor şi a materialelor sanitare, precum şi foloasele materiale primite de la pacienţi, declarate recent ilegale.

Altfel spus, medicul devenit funcţionar public printr-o decizie a Înaltei Curţi de Justiţie (ÎCCJ) nu mai este plătit decât pentru opt ore de muncă pe zi şi riscă închisoare dacă primeşte bunuri, de orice natură, de la pacienţi. Potrivit deciziei ÎCCJ, din 5 august 2015, chiar dacă în Legea 46/2003 privind drepturile pacientului se arată că “pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii”, medicul nu le poate accepta, deoarece legea interzice totodată primirea unor plăţi suplimentare sau donaţii de către aceştia din urmă.

Medicii trăiesc cu 5 ani mai puţin

“O grevă în sistem ar însemna ca într-o oră să gâlgâie sângele prin spitale, la urgenţe, să intre sistemul în colaps. Eu sunt oncolog, nu-mi pot opri activitatea, dar să ştiţi că şi eu trebuie să fiu pus la punct cu domeniul, iar o carte de oncologie costă 400 de euro. De asemenea, nu există reviste medicale, de care medicii au nevoie, în unităţile sanitare, deoarece nu sunt bani pentru asemenea investiţii. Mai mult, dacă eşti medic radiolog nu ai unde să-ţi practici meseria, pentru că nu ai aparatură, administratorul a preferat să investească în repararea acoperişului spitalului. Şi atunci medicul pleacă în Franţa, pe salarii de 4.000 de euro, de pildă. Eu vă spun cu mâna pe inimă că un medic începător nu poate trăi din salariu. Şi, ce faci, îl bagi la închisoare dacă primeşte un covrig? Mai departe: ce fac după opt ore de muncă, las pacienţii la uşă şi plec? Ca să nu mai spun că nu am voie să dau medicaţie gratuită unui pacient decât o dată pe lună, dar sunt cazuri de cancer în care se fac citostatice din două în două săptămâni. Îl pun pe pacient să plătească? Dacă nu are bani? Problema este foarte complicată…”, ne-a spus dr. Florin Băcanu (foto), medic primar oncolog, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Oncologie.

Doctorii cu experienţă pot câştiga peste 2.000 de euro

Conform medicului Florin Băcanu, faptul că în ultimii 15 ani au plecat din România peste 15.000 de medici se explică prin lipsa de perspectivă a doctorilor tineri. “Medicii cu experienţă pot profesa în clinici particulare şi pot câştiga mai mult de 2.000 de euro pe lună. Dar aceste clinici nu au nevoie de începători, vor doar elita. De aceea, tinerii, care au salarii mici, nu au viitor în România şi pleacă în Occident. Aici ar trebui adăugat un amănunt: medicii au speranţa de viaţă cu 5 ani mai mică decât restul cetăţenilor, din cauza stresului. Aşa spun statisticile… Rog pacienţii să nu se supere dacă nu putem să îi tratăm cu maximă solicitudine - sunt prea mulţi bolnavi şi prea puţini medici”, a adăugat Florin Băcanu.

Salarii între 889 de lei şi 5.000 de lei în Sănătate

Salariile cadrelor medicale variază în funcţie de vechime şi încadrare. Un medic stagiar nu primeşte mai mult de 1.800 de lei, un medic specialist are între 1.800 şi 3.200 de lei, iar un medic primar, între 4.000 şi 5.000 de lei. Asistenţii medicali câştigă între 1.091 de lei şi 2.500 de lei, iar infirmierii, între 889 şi 1.000 de lei. Ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat o întâlnire cu sindicatele din Sănătate şi cu medicii săptămâna aceasta, dar şi cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, pentru a găsi soluţii de majorare a veniturilor medicilor. Deocamdată, Ministerul Sănătăţii nu are resursele băneşti necesare măririlor salariale.

«Această problemă trebuie dezbătută în Parlament”

“S-a ajuns în acest moment extrem de grav pentru că lumea medicală vrea un salariu decent, pe de o parte, şi nu vrea să fie asimilată cu şpăgarii, pe de altă parte. Este adevărat că actul medical nu poate fi condiţionat sub nici o formă, dar nervozitatea provine şi de la o anumită percepţie negativă care a fost accentuată artificial în ultimul timp. În ceea ce priveşte salarizarea, medicul nu trebuie să aibă grija zilei de mâine, pentru a putea fi la dispoziţia meseriei sale 24 de ore din 24. Desigur, greva este o noţiune deosebit de gravă şi cred că până la eventuala ei declanşare trebuie parcurse etapele de discuţie. Această problemă trebuie dezbătută în Parlament”, ne-a spus prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea, director ştiinţific şi şeful Departamentului de Neurochirurgie al Sanador.

O investiţie într‑un medicament bun ajunge şi la un miliard de dolari

“Statul român nu finanţează cercetarea în domeniul medical, iar aceasta este o mare problemă. În domeniul oncologiei, studierea şi scoaterea pe piaţă a unui medicament foarte eficient poate ajunge şi la un miliard de dolari. Dar investiţia se amortizează repede. În România, un asemenea medicament, cap de serie, ajunge după câţiva ani de la lansare, cu preţuri de 3.000 de dolari doza. Între timp ne uităm cum ne mor pacienţii, deşi ştim că există medicamentul pe undeva, dar nu avem acces la el”, a adăugat dr. Florin Băcanu.

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/17-000-de-cadre-medicale-se-pregatesc-sa-opreasca-munca-intr-o-ora-de-greva-galgaie-sangele-prin-s-547900.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026