Acces mai facil către Aeroportul Internațional ”Maramureș” din Satu Mare și Sighetu Marmației

Scris de CJMM. Posted in Administratie


Legătura cu capitala țării, București este tot mai facilă pentru maramureșeni, din 13 septembrie 2020. Compania Blue Air operează curse regulate pe Aeroportul Internațional Maramureș, în zilele de luni, miercuri, vineri și duminică, iar biletele pentru zborurile Blue Air între București și Baia Mare și retur pornesc de la de 59 de lei/sens, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Orarul de zbor este următorul: ora 20.50 - plecare din București cu aterizare în Baia Mare la ora 21.45; returul Baia Mare – București este programat la ora 22.45, în aceeași seară. Maramureșul este legat de sudul țării și capitala de Maramureș printr-o cursă aeriană care durează mai puțin de o oră. În urma discuțiilor pe care conducerea executivă a Consiliului Județean Maramureș le-a purtat deja cu Compania Blue Air, operatorul aerian va anunța, în cel mai scurt timp, operarea din Maramureș a unor curse regulate către destinații europene.



După numai o săptămână de la primul zbor operat pe Aeroportul Internațional ”Maramureș”, numărul pasagerilor s-a dublat în 20 septembrie, de la 45 de pasageri înregistrați în 13 septembrie, la 81 de persoane care au folosit avionul pentru a ajunge din București în Baia Mare și alte 92 de îmbarcări către București, în seara zilei de duminică. Acum, accesul către Aeroportul Internațional ”Maramureș” este mult mai facil din Satu Mare și Sighetu Marmației, firma Expert Travel oferind curse regulate în cele patru zile, la prețul de 15 lei/ drum.
”Continuăm să oferim servicii integrate pentru a crește confortul pasagerilor care zboară de pe Aeroportul Internațional Maramureș, dar și a celor care aterizează în județul nostru. Numărul pasagerilor care au folosit serviciile Blue Air s-a dublat într-o săptămână, în 20 septembrie fiind 92 de îmbarcări cu destinația București, ceea ce înseamnă un grad de acoperire al capacității avionului de aproximativ 70%. Pentru a veni în sprijinul călătorilor, un nou serviciu de transfer către și dinspre Aeroportul Internațional Maramureș a fost introdus în portofoliul unui operator economic din județ, pentru a asigura accesul călătorilor din Sighetu Marmației sau Satu Mare la noile curse spre București și retur, operate de compania Blue Air. Muncim constant pentru a oferi o viață mai bună tuturor celor care apelează la serviciile Aeroportului Internațional”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
Plecările din Sighetu Marmației și Satu Mare spre aeroport au loc în fiecare zi de luni, miercuri, vineri și duminică, de la ora 19:30, prețul unei călătorii fiind de numai 15 lei. Detalii suplimentare despre noul serviciu de transfer către Aeroportul Internațional „Maramureș„ pot fi consultate pe site-ul www.experttravel.ro.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024