Cuza, liberalii și reformele
Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor atât în Moldova, cât și în Țara Românească, a deschis procesul de unificare și modernizare a celor două Principate. Exponenții curentului liberal doreau însă și o modernizare rapidă a Principatelor, dar se confruntau cu forțe conservatoare dornice să își mențină privilegiile sociale și economice.
Sub domnia lui Cuza, liberalismul în România trece prin două etape de afirmare. Prima perioada între anii 1859-1864, în care se definește şi se consolidează. Cea de a doua etapă începe după 2 mai 1864, când Alexandru Ioan Cuza alunecă pe panta unei domnii autoritare.
Curentul liberal era reprezentat în acea perioada de o serie de oameni politici de origine şi condiție socială diferită. În primul rând, printr-un un grup restrâns de oameni care proveneau din rândul vechii boierimi angrenată la începutul epocii moderne în lupta pentru emancipare. În rândul acestora erau situate familiile Crețulescu, Câmpineanu, Golescu, Ghica, Mălinescu, Rosetti, Sturdza-Miclăușeni etc.
Apoi din mediul unei părţi a boierimii mici și mijlocii au apărut o altă serie de fruntași liberali precum Dumitru şi Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu etc.
Tot la liberalism au aderat o serie de intelectuali, precum: profesori, juriști, avocați, medici, publiciști, învățători şi preoți etc. Toți erau uniți de doctrina politică inspirată din principiile Revoluției Franceze și din practica liberalismului occidental. Liberalismului în Principate, după 1859, avea însă de înfruntat conservatorismul puternic consolidat reprezentat de marii proprietari funciari.
Liberalismul s-a confruntat cu conservatorismul sub domnia lui Cuza mai ales în privința reformelor sociale a proprietății funciare şi a relațiilor agrare. Liberalii considerau că eliberarea de servituți feudale nu era atât o chestiune juridică ci, mai ales, una economică. Ea ar fi fost incompletă pentru țăran dacă acesta n-ar fi fost înzestrat cu un lot menit să-i asigure o minimă subzistentă. De această mică proprietate, liberalii legau un șir de ameliorări social-politice şi culturale, o schimbare de mentalitate în sânul întregii națiuni care ar fi trebuit să devină o forță economică activă.
Curente liberale
Deși doctrina liberală era bine conturată la acel moment nu toți exponenții ei o împărtășeau în egală măsură. O trăsătură caracteristică liberalismului de atunci era naționalismul. Cei mai naționali liberali, radicalii, s-au identificat cu interesele majore ale poporului român în raport cu dominația străină sub forma suzeranității otomane şi protectoratului rusesc, dar şi cu aceea a impunerii numeroșilor străini din economie sub jurisdicția românească.
Ei susțineau dobândirea suveranității depline a statului român, sub raport politic și economic, precum şi desăvârșirea unității lui în întregul spațiu etnic. Doreau și o guvernare constituțională bazată pe domnia legilor.
Liberalii moderați susțineau și ei aceste principii, dar solicitau implantarea lor cât mai treptată și îndelungată pentru a nu provoca o reacție adversă atât internă cât și internațională.
Liberalismul sub Cuza s-a manifestat unitar doar sub forma unor idei relativ similare în unele probleme fundamentale, fiind neomogen din cauza diferitelor nuanțe. Ceea ce dădea liberalilor o oarecare unitate consta în admirația faţă de modelul occidental de organizare instituțional-politică.
Impunerea domniei autoritare a lui Cuza și reformele pe care acesta le-a făcut au îndeplinit parțial așteptările liberalilor. În schimb, domnia tot mai autoritară a lui Cuza i-a determinat să acționeze împotriva domnitorului.
https://www.descopera.ro/istorie/19906780-cuza-liberalii-si-reformele