Premierul României, Marcel Ciolacu, vizită oficială în Baia Mare
Vineri, 31 mai 2024, președintele PSD Marcel Ciolacu, premierul României va efectua o vizită oficială în județul Maramureș. În cadrul acestei vizite, prim-ministrul va avea o serie de întâlniri și activități importante în municipiul Baia Mare, unde va fi însoțit de deputatul PSD Gabriel Zetea, candidatul social-democrat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean și de primarul interimar al municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș.
Dimineață, la ora 9.15 va avea o întâlnire la Primăria Municipiului Baia Mare, iar discuțiile vor viza proiectele de dezvoltare ale orașului și prioritățile locale. Cu începere de la ora 10.00 premierul PSD Marcel Ciolacu va face o conferință de presă în fața Primăriei Baia Mare, unde va oferi detalii despre vizita sa și despre proiectele discutate, arată deputatul Gabriel Zetea, chestor al Camerei Deputaților și președinte al PSD Maramureș.
Cu începere de la ora 12.00 va urma vizita, împreună cu Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, la Catedrala Episcopală ”Sfânta Treime” din Baia Mare și la amplasamentul viitorului spital de îngrijire paliativă ”Sf Nectarie” - administrat de către Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului.
Această vizită subliniază importanța sănătății și a valorilor spirituale pentru comunitatea locală băimăreană. Începând cu ora 12.45, premierul României, Marcel Ciolacu va vizita societatea Aramis din Baia Mare.
”Vizita oficială a premierului Marcel Ciolacu în Maramureș reflectă angajamentul Guvernului României de a sprijini dezvoltarea regională și de a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor. Proiectele discutate în cadrul acestei vizite vor contribui semnificativ la progresul județului și la bunăstarea tuturor maramureșenilor, pentru că doar guvernarea Partidul Social-Democrat a fost mereu alături de Maramureș și de maramureșeni, alocând cele mai mari finanțări din istoria județului. Și aceste finanțări vor fi și mai consistente după 9 iunie, pentru că PSD este partidul oamenilor pentru oameni”, a declarat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, candidatul Partidului Social Democrat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean la alegerile din 9 iunie.
Programul vizitei în județul Maramureș al președintelui PSD Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, Vineri, 31.05.2024
• Ora 9:15 - Întâlnire la Primăria Municipiului Baia Mare împreună cu primarul interimar Doru Dăncuș și deputatul Gabriel Zetea;
• Ora 10:00 – Conferință de presă în fața Primăriei Baia Mare;
• Ora 12:00 - Vizită împreună cu Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului la Catedrala Episcopală ”Sfânta Treime” din Baia Mare și la amplasamentul viitorului spital de îngrijire paliativă ”Sf Nectarie” - administrat de către Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului;
• Ora 12.45 - Vizită Aramis;