Cu siguranţă aceasta este o întrebare pe care şi-au pus-o deseori mulţi oameni. Dincolo de senzaţionalismul de presă actuală şi de simpla curiozitate la obiect, există într-adevăr în fauna ţării noastre o serie de animale care poti fi periculoase pentru om în anumite condiţii.
Probabil cel mai periculos animal în concepţia multor români este ursul brun din Carpaţi. În ciuda a ce se crede despre el pe baza părerilor preconcepute făcute pe baza a ceea ce oamenii văd în buletinele senzaţionaliste de ştiri, ursul brun nu este un animal hiper agresiv. Ba din contră, este un animal care în ciuda forţei sale uriaşe şi dimensiunilor impozante, preferă în peste 90% din cazuri să se depărteze liniştit atunci când se întâlneşte accidental cu omul. Însă atunci când este speriat, hăituit sau vânat, sau este vorba de o ursoaică cu pui, urşii devin adevărate fiare care atacă omul fără nicio oprelişte.

Pentru majoritatea oamenilor, perioada medievală a fost una marcată de războaie religioase, oprimări, cruciade, mari descoperiri geografice, şi mai presus de toate oprimarea claselor sociale inferioare. Adevărul pare a fi uşor diferit.

În perioada medievală ţăranii şi sătenii alcătuiau cea mai mare partea populaţiei Europei. Istoricii estimează că în acele vremuri circa nouă din zece oameni erau ţărani, fermieri sau lucrători ai pământului. Marea majoritatea a acestora erau şerbi, iobagi legaţi de pământ. O mică parte erau ţărani liberi care nu aveau statut de sclavi ai nobililor şi care erau obligaţi să plătească o rentă fixă pentru pământurile lor. Unii dintre ei deveneau bandiţi şi tâlhari. Un sat din acele vremuri adăpostea de regulă între zece şi şaizeci de familii. Fiecare astfel de familie trăia într-o locuinţă din lemn sau pământ iluminată doar cu opaiţe. Casele erau prevăzute cu cuptoare şi sobe. Podelele erau acoperite cu rogojini din nuiele sau stuf, iar în casele lor intrau libere păsările de curte, porcii sau câinii. Paturile erau făcute din baloţi de paie aşezaţi pe crengi, iar pe timpul nopţii, ţăranii se acopereau cu ţesături de lână sau blănuri de animale.

Cu toţii suntem cumva miraţi când descoperim că în scrierea arabică şi cea ebraică se scrie şi se citeşte de la dreapta la stânga. Cu toate acestea, şi în limbile şi alfabetele altor culturi şi civilizaţii se foloseşte acelaşi fel de scriere. În limbile şi scrierile etruscă, pahlavi, avesta, feniciană, siriacă, lidiană, aramaică sau în vechile limbi turcice se scria şi se citea la fel. În total 28 de limbi şi alfabete din prezent folosesc aceeaşi ordine a scrisului şi cititului. Care să fie cauzele?
Atât alfabetul ebraic, cât şi cel arab provin din străvechile forme de scriere proto-canaanite, în care se scria de la dreapta la stânga. Limbile proto-canaanite erau scrise uneori într-o formă hibridă, denumită Boustrophedon, în care paragrafele scrise de la dreapta la stânga alternau cu cele scrise de la stânga la dreapta. Se pare că acest lucru era mai uşor pentru scribul care le scria şi care astfel îşi putea odihni mai bine mâna, dar nu era la fel de uşor pentru cel care urma să citească.

Cu toţii ştim că o oază este o „Insulă Verde”, un nesperat şi neaşteptat loc fertil în mijlocul unui deşert cu temperaturi extreme, prea puţin propice vieţii.
Cum orice oază conţine unul sau mai multe izvoare, acest detaliu definitoriu permite dezvoltarea vieţii. În toate deşerturile, oraşele sau orice alte aşezări umane sunt ridicate în jurul oazelor sau de-a lungul cursurilor de apă.
O oază este de fapt un punct din deşert situat deasupra unei zone în care pânza freatică curge la mică adâncime, rezultând în apariţia şi prezenţa izvoarelor permanente. Când plouă în deşert, apa rezultată se acumulează în acvifere suberane situate întotdeauna sub oaze. Deşerturile sunt compuse din miliarde de tone de roci şi nisip, iar singura forţă a naturii care le modifică relieful este vântul, alături de alternanaţa temperaturilor dintre noapte şi zi. Cercetătorii au calculat că o furtună de nisip de intensitate medie poate disloca şi transporta circa 4.800 tone de sol şi nisip, în timp ce o furtună puternică poate transporta peste 100 milioane tone de nisip şi praf.

În zonele afectate de furtuni puternice, eroziunea provocată de acestea duce la săparea solului până la expunerea pânzei de ape freatice. Seminţele transportate apoi tot de vânt, ajung să încolţească, vegetaţia creşte, sosesc şi animalele care găsesc aici apă şi hrană, se instaurează deja lanţul trofic din acest mic ecosistem şi astfel ia naştere o oază.

Oamenii au fost interesaţi dintotdeauna de descoperirea unor substanţe, organice sau anorganice cu grad maxim de mortalitate şi toxicitate. Diferite de veninul sau secreţiile toxice ale broaştelor veninoase sud-americane, şerpilor, scorpionilor, păianjenilor sau caracatiţelor, cele mai puternice otrăvuri din lume continuă şi astăzi să-i fascineze nu doar pe cercetători, dar şi pe oamenii obişnuiţi.
Substanţele toxice amintite sunt în general produse de organisme vii care se folosesc astfel de ele pentru a-şi ucide prada sau a se apăra de prădători. Alte substanţe toxice naturale care apar în mediul ambiant pot fi cele emise de vulcani, precum hidrogenul sulfurat, substanţă extrem de mortală pentru majoritatea organismelor vii.
La rândul lor, oamenii au inventat otrăvuri diverse folosite fie ca insecticide sau pesticide (precum celebrul DDT) sau arme chimice (precum gazele de luptă sarin şi VX).
În mod surprinzător cea mai toxică substanţă din natură este toxina botulinică. O cantitate de toxină botulinică care cântăreşte doar un gram poate ucide peste 14.000 de oameni, chiar dacă toţi aceştia o înghit diluată în mii de litri de apă, iar acelaşi gram de toxină botulinică diluată într-o substanţă injectabilă este suficientă pentru a injecta şi a ucide astfel circa 8,3 milioane oameni!

Pe lângă faptul că fumatul otrăveşte încet, dar sigur organismul uman, acest obicei nociv aduce şi nedorita dependenţă.

Totul începe de la celebra nicotină, una dintre principalele substanţe prezente în ţigări. Nicotina este un drog puternic care se răspândeşte rapid în creier şi în sistemul nervos central. Tot ea provoacă declanşarea în creier a unei alte substanţe, denumită dopamină, care afectează pozitiv starea generală a organismului, resimţindu-se sub forma unei stări de calm, dar în acelaşi timp sporeşte atenţia.

Nicotina este absorbită în organism prin ţesuturile şi mucoasa care căptuşeşte cavitatea bucală şi cea nazală. Nicotina ajunge în sânge la doar 10 secunde de la inhalarea fumului de ţigară. Odată ce creierul se obişnuieşte cu acest ciclu nenatural, nivelul său de secreţie al dopaminei scade constant, astfel încât fumătorul trebuie să fumeze tot mai multe ţigări. Cu cât acesta fumează mai mult, cu atât are nevoie de cantităţi tot mai mari de nicotină pentru a se simţi bine. Nu durează mult până când organismul se obişnuieşte să ceară nicotină pentru a se simţi normal. Însă dacă nu primeşte nicotină timp de câteva ore, organismul deja dependent protestează prin simptome precum durerile de cap, stări depresive, furie, anxietate şi insomnii.

Un grup de mercenari din Africa de Sud a fost acuzat de unul dintre foştii săi membri de răspândirea intenţionată a bolii SIDA în Africa între 1980-1990.
Declaraţiile controversate au fost făcute de Alexander Jones în cadrul unui documentar ce a avut premiera în cadrul festivalului de film Sundance. El afirma că a petrecut mulţi ani ca ofiţer de inteligenţă în cadrul Institutului de Cercetare Maritimă din Africa de Sud (SAIMR), în urmă cu 30 de ani, când controla loviturile de stat şi alte violenţe din Africa.
Filmul prezintă moartea inexplicabilă a unui tânăr pe care SAIMR l-a recrutat în 1990, scrie The Guardian. Familia băiatului crede că el a fost ucis în timpul unui proiect de studiere a SIDA, relizat în Mozambic. De asemenea, filmul mai detaliază şi declaraţiile fostului ofiţer ce afirmă că liderul grupului avea o obsesie de distrugere rasială cu ajutorul HIV/SIDA. Keith Maxwell, liderul SAIMR, scria despre epidemia cu care spera că va fi decimată populaţia de negrii, că va asigura supremaţia albilor şi va repopulariza credinţele conservaţioniste, conform lucrării deţinute de către creatorii filmului.

Maxwell nu avea calificări medicale, dar a realizat multiple teste clinice pe săraci, majoritatea negrii din Johanesburg, în timp ce susţinea că este medic.

Academia Română "va declanşa o investigare" legată de conferirea Medaliei de Aur pentru Filologie Alfred Nobel academicianului Eugen Simion. Conform instituţiei se pare că "existenţa reală a premiului şi a instituţiei emitente sunt puse sub semnul întrebării", potrivit unui comunicat
"Academicianul Eugen Simion şi Academia Română au primit în data de 17 decembrie 2018 o scrisoare de înştiinţare prin care International Society of Philology anunţa conferirea Medaliei de Aur pentru Filologie Alfred Nobel academicianului Eugen Simion. Ca urmare a anchetei de presă realizată de patru jurnalişti români, aflăm cu îngrijorare că existenţa reală a premiului şi a instituţiei emitente este pusă sub semnul întrebării", se arată în declaraţia forului cultural şi ştiinţific.
În luna decembrie Academia Română anunţa că Eugen Simion urmează să primească distincţia acordată de Societatea Internaţională de Filologie, scrie Mediafax.

Conform unei investigaţii realizate de publicaţia Scena9, societatea care acordă premiul, ce susţine că ar fi fost conferit şi unor personalităţi ca Noam Chomsky şi Umberto Eco, ar fi o instituţie-fantomă. Atât fundaţia Nobel, cât şi UNESCO au negat că ar avea vreo legătură cu fundaţia care îşi asociază premiul cu numele savantului scandinav, potrivit autorilor anchetei.

La 15 ianuarie 1850, s-a născut poetul naţional al românilor, Mihai Eminescu (d. 15 iunie 1889).
La prima vedere, pare greu de crezut ca tocmai Eminescu, marele poet national, sa faca subiectul uneia dintre cele mai mari conspiratii nationale, ale carei interese si implicatii depaseau la acea vreme granitele tarii noastre. Nu exista nicio indoiala asupra valorii operei eminesciene, fie ca vorbim despre poezie, fie ca vorbim despre proza. Insa cat de multe lucruri stim noi, romanii, despre activitatea jurnalistica a lui Eminescu?

Cine este Eminescu?

Din articolele lui Eminescu scrise in perioada in care profesa ca redactor pe la diferite ziare, dar mai ales din vremea in care ocupa functia de redactor-sef la ziarul conservatorilor, Timpul, transpare nu numai o mare putere de analiza, un spirit critic si intrasingent,

Psihopaţii sunt consideraţi, în general, persoane care nu au sentimente, însă specialiştii susţin că aceasta este doar unul dintre miturile ce s-au construit în jurul persoanelor cu o astfel de afecţiune. Iată cinci lucruri pe care probabil nu le ştiai despre psihopaţi.

1. Oricine este puţin psihopat

Psihopatia este un spectru, iar toţi oamenii se află într-o zonă a acestuia. Dacă ai simţit vreodată lipsa vinovăţiei sau a empatiei, acestea sunt trăsături ale psihopatiei. Conform Business Insider, lipsa fricii în anumite situaţii sau acceptarea unor riscuri mari reprezintă tot însuşiri psihopatice.

2. Nu toţi psihopaţii sunt „ucigaşi”

În mare parte din filmele ce abordează tema psihopatiei, persoanjele cu această afecţiune sunt prezentate ca ucigaşi, însă în realitate marea majoritate a psihopaţilor nu sunt ucigaşi în serie. Lipsa emoţiilor precum anxietatea sau frica le permite să fie calmi în situaţii extreme.