UK Bookmakers

Legea care INTERZICE afisarea în mod permanent a STEAGULUI SECUIESC aplicată la Târgu Mures. PCM si PPMT au dat jos steagul secuiesc de pe sediile lor.

Scris de Dan Tanasa. Posted in Ancheta


Steagul secuiesc a fost îndepărtat de pe sediile din Târgu Mureș ale Partidului Civic Maghiar (PCM) și Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) după ce Poliția Locală din Târgu Mureș a somat cele două formațiuni politice să respecte prevederile Legii nr. 185/2013.

Poliția Locală Târgu Mureș a fost sesizată de către consilierul local Olimpiu Sabău-Pop (PSD) cu privire la faptul că în cazul afișării în spațiul public în mod permanent a așa-zisului steag secuiesc se aplică prevederile Legii nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate.

Faptul că în cazul afișării așa-zisului steag secuiesc sunt aplicabile prevederile Legii nr. 185/2013

este confirmat chiar și de către prefectului județului Mureș, Corneliu Grosu. Acesta mi-a comunicat prin adresa nr. 12463/11.11.2013 faptul că prevederile Legii nr. 185/2013 sunt aplicabile în cazul unui imobil din Târgu Mureș pe care erau arborate două steaguri ale PPMT și așa-zisul steag secuiesc.

După somația Poliției Locale, chiriașii imobilului a îndepărtat cele două steaguri ale PPMT de pe fațada imobilului în cauză însă refuză să îndepărteze așa-zisul steag secuiesc, Poliția Locală demarând cercetări pentru identificarea chiriașilor și aplicarea sancțiunilor legale.

Consilierul local Olimpiu Sabău-Pop, cel care a identificat prevederile legale care interzic afișarea așa-zisului steag secuiesc în mod permanent în spațiul public, a făcut următoarea declarație pe pagina sa de Facebook:

”La solicitarea mea, Legea nr. 185/2013 a fost aplicată pe raza Mun. Tg. Mureş!

După somarea persoanelor juridice care au afişat “steagul publicitar al ţinutului fără secui” acestea s-au conformat Legii şi l-au îndepărtat. Mai există doar un singur caz de afişare ilegală a acestui steag publicitar, iar Poliţia Locală, depune demersuri pentru stabilirea persoanei vinovate, în vederea aplicării sancţiunii contravenţionale aşa cum dispune Legea 185/2013. Precizez că limitele de amendă prevăzute de Lege sunt de la 30.000 la 50.000 lei.

Vreau să fiu foarte clar, până în acest moment nimeni nu a identificat un text legal care să impiedice afişarea steagului, autorităţile dădeau neputincioase din umeri, societatea civilă se frământa fără vreo finalitate iar susţinătorii steagului beneficiau de lipsa vreunei reacţii a autorităţilor. Acum, situaţia se schimbă radical, Legea nr. 185/2013 se aplică acestei situaţii.

Multumesc public Poliţiei Locale Tg. Mureş că a dat curs sesizării mele, aştept finalizarea demersurilor administrative care să ducă la sancţionarea persoanei care încă nu a îndepărtat steagul”.

http://www.dantanasa.ro/2013/11/29/exclusiv-legea-care-interzice-afisarea-in-mod-permanent-a-steagului-secuiesc-aplicata-la-targu-mures-pcm-si-ppmt-au-dat-jos-steagul-secuiesc-de-pe-sediile-lor-documentefoto/

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019