UK Bookmakers

Scandal la Patriarhie

Scris de Alin Cătălinoiu. Posted in Ancheta


În România există 40 de ori mai puţine spitale și de patru ori mai puține școli decât biserici. În aceste condiții sunt voci, tot mai vehemente, care cer impozitarea BOR, entității neplătitoare de taxe şi impozite, dar aducătoare de profit colosal.

Sloganul "Vrem spitale, nu catedrale!", distribuit pe Facebook de Asociaţia Secular Umanistă din România (ASUR) - pentru o campanie publică împotriva sprijinului bănesc acordat Cultelor de către Stat - a stârnit reacţia Patriarhiei Române care a postat pe site-ul său un comunicat de presă intitulat: "Şi bisericile sunt spitale".

Participanţii la campania ASUR au fost sfătuiţi de organizatori ca, duminică, să se fotografieze în faţa instituţiilor de stat din România purtând pancarte cu mesaje prin care susţin laicitatea statului şi sistemul de autofinanţare a cultelor. Lucru pe care mulţi au şi făcut-o, postând mesaje de genul:

"Avem nevoie de biserică cât are chelul nevoie de vopsea de păr", "Administrarea superstiţiilor nu ar trebui plătită de către stat" şi "Biserica să se autofinanţeze şi să plătească taxe, că are de unde".

Dacă vicepreşedintele Asociaţiei ASUR, Toma Pătraşcu, a declarat că: "Acţiunea de duminică a fost un protest pro-laicitate, prin care se doreşte transmiterea unui mesaj către politicieni de a nu susţine finanţarea din bani publici a cultelor religioase", arhiereii ortodocşi spun că: "În România nu se închid spitale şi şcoli din cauza Bisericii, ci din cauza scăderii numărului populaţiei şi pentru că au apărut spitale şi şcoli private".

În acelaşi timp, se menţionează, în comunicatul Patriarhiei, faptul că Biserica a desfăşurat o consistentă operă socială, medicală şi educaţională în societate pentru care eparhiile Patriarhiei Române au cheltuit, numai anul trecut, aproximativ 70 milioane de lei - aproximativ 16 milioane euro. În acelaşi document se mai precizează că între instituţiile sociale ale Bisericii Ortodoxe Române se numară 44 de instituţii medicale şi farmacii, inclusiv un spital (Providenţa - Iaşi). "De altfel, biserica - prin slujbele ei într-o comunitate - este un spital pentru suflete, pentru vindecarea de păcate, de gânduri, cuvinte şi fapte rele, dar mai ales pentru vindecarea omului de înstrăinarea lui de Dumnezeu şi de semeni", explică Patriarhia.

18.300 de biserici, 4.700 de şcoli şi 425 de spitale

Un site bisericesc, averea bisericii.ro, a publicat, pe 17 decembrie, un articol intitulat: "Obsesia comparaţiei numărului de biserici, spitale şi şcoli". În speţă, că la noi în ţară sunt 18.300 de biserici şi doar 4.700 de şcoli generale şi 425 de spitale. Adminstratorii site-ului fac aritmetică: "La un salariu mediu brut de 2.200 lei, contribuţia anuală a fiecărui salariat din România pentru sănătate este în medie de 1.400 lei. Prin comparaţie, cei 0,2% din totalul taxelor, corespunzători procentului din buget alocat către culte, este de doar 30 de lei pe an. Adică un cetăţean plătitor de taxe contribuie cu de 46 ori mai mulţi bani către sănătate".

Tot pe acest site se afirmă că: "În cele aproximativ 4.700 de şcoli generale învaţă aproximativ 2.144.000 de copii cu vârste între 5 şi15 ani. Adică aproximativ 450 de copii pe şcoală. Cum în România există 72.283 săli de clasă în şcolile generale, reiese că există în medie 15 clase pe şcoală şi 30 de elevi într-o clasă. O situaţie mai mult decât normală. Prin comparaţie, în România există o biserică ortodoxă la fiecare 1.450 de credincioşi. De trei ori mai mult decât numărul de copii dintr-o şcoală(...). De unde această obsesie cu numărul de biserici? Ura este singura explicaţie".

Primele şcoli şi spitale au apărut pe lângă biserici

Jurnalistul Florian Bichir, doctor în teologie, ne reaminteşte că primele şcoli şi spitale au apărut, la noi, pe lângă biserici: "Ca de obicei, în preajma marilor Sărbători există asociaţii şi aşa zise ONG-uri care protestează împotriva Bisericii Naţionale, singurul lor scop de a exista fiind acela de a contesta o instituţie fundamentală, nu doar a statului, ci a neamului românesc". Teologul spune că ceea ce se întâmplă i se pare o ticăloşie: "Să nu uităm că primele şcoli româneşti au apărut în cadrul bisericii, la fel ca şi spitalele -vasiliade şi eforii - ca instituţii girate de biserici. A contesta acum rolul cultural, civilizator şi chiar medical al BOR este o mârşăvie fără margini. Conform dogmei ortodoxe, Biserica se ocupă de însănătoşirea şi profilaxia sufletelor oamenilor!".

"Nu din cauza Bisericii e haos în serviciile publice"

Eugen Tănăsescu, preot la biserica Sfinţii Îngeri din Constanţa - fosta capelă Militară - doctor în teologie şi jurnalist, spune că a se compara numărul de spitale şi şcoli cu cel al bisericilor nu are noimă: "De ceva vreme se poate vedea bine cum acest ONG, ASUR, mediatizează practic contra prezenţei cultelor în spaţiul public. Este un ideal înscris chiar în statutul lor. Prin urmare se folosesc de orice motiv posibil, ca de pildă: prezenţa icoanelor în şcoli, a crucii în Parlament, a jurământului cu mâna pe Biblie, a orei de religie în şcolile publice. Acum alt nivel, finanţarea publică.

Comparaţia numărului de biserici cu cel al şcolilor şi al spitalelor este ilogică din două motive. Unu, nu au aceeaşi utilitate, adresându-se aceluiaşi segment de populaţie şi doi, nu din cauza Bisericii este haos în serviciile publice! Biserica ia sub 1% din buget, iar restul banilor îl administrează cei în drept. Într-adevăr, scade numărul de spitale de stat, dar creşte numărul celor private. Încă ceva! Statutul ASUR permite finanţarea lor de la buget. E etic?".

http://www.ziarulatac.ro/eveniment/scandal-la-patriarhie-36963

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019