UK Bookmakers

Drama unei mame. Drama unei copile. Drama unei familii romanesti!

Scris de Thomas CSINTA. Posted in Ancheta


Draga domnule Profesor Csinta!


"Sunt mama unei copile de 19 ani. Traim in Romania.  Acum suntem in Franta.
Povestea noastra incepe cam asa : la jumatatea lunii ianuarie am aflat de la adorata noastra fiica, pe care o consideram un copil nevinovat, ca este insarcinata in 7 luni, tatal copilului este necunoscut intrucat l-a cunoscut la o petrecere, primul barbat din viata ei.
Nu a constientizat sarcina decat atunci cand a fost prea tarziu.
Eu oarba de mine, n-am vazut nimic.
Aici n-as fi facut decat sa o expun la umilinte, la intrebari pline de cruzime, la lapidarea ei publica.  Si nu merita asta pentru ca o iubesc mai mult decat viata mea.

Prin urmare asa cum bine stiu ca o armata de ingeri are grija de fiecare om in parte am cazut miraculos pe articolul scris de dv., despre Nasterea sub X (*).
In disperare de cauza am inceput sa caut pe internet informatii despre un spital in Franta unde puteam sa ajung cu ea sa nasca. Si aveti cuvantul meu ca o intreaga familie din Romania va fi recunoscatoare toata viata pentru acele randuri scrise, acel articol deosebit care m-a invatat totul cum sa fac si ce sa fac! De acolo, de la articolul dvs a plecat ideea de a construi viitorul copilei cu copil.
Atat ne-a dus pe noi capul in acele momente de crunta suferinta si de negare a realitatii pe care o traiam.  Un cosmar. ,Am ajuns cu copila in Franta, a nascut sub x, imediat dupa nastere le sage-femme a intrebat-o daca doreste sa vada copilul, o fetita superba!  Ea a spus ca da si de aici a inceput nebuna.
A doua zi cand eram in rezerva ei, au aparut in camera doua asistente impreuna cu fetita. Am intepenit de furie pentru ca nu intelegeam ce se intampla.
I-au pus fetita in brate au spus ca este "tres jolie" si au plecat.
Domnule Csinta eu am citit nopti intregi pe internet articolele dvs, cu adevarat deosebite, iesite din comun, dar in special cele legate de infanticide macabre, abandon de copii, si despre cea ce inseamna nasterea asta sub anonimat!
Ce am trait eu acolo insa la spital m-a blocat efectiv. I
In fine, in aceeasi zi, a venit o doamna de la CNAOP (NR: Consilul National de Acces la datele Personale de Origine) care, cu multa intelegere i-a explicat, completand formularele pentru abandonul fetitei ca daca doreste poate sa pastreze copilul, pentru ca statul francez o va ajuta in sensul asta, va primi ajutoare financiare s.a.m.d.
Pentru a intari cele spuse i-a lasat si o brosura cu tot ce intreprind autoritatile franceze in sensul asta.  Buuuun.
Dupa care s-au semnat hartiile,  i s-a spus fiicei mele ca-i aduc fetita pentru ultima oara sa-si ia la revedere de la ea!  S-a intamplat si asta dupa care s-a produs declicul emotional de o intensitate inspaimantatoare.  Dorea sa-si creasca fetita pentru ca statul francez o va ajuta.  Am inteles ca asta era singura solutie pentru sanatatea ei psihica si m-am lasat dusa de val ca o frunza moarta. Doua zile a durat pana s-a lovit de crunta realitate!  Au sosit in rezerva ei doua doamne de la asistenta sociala din spital care mi-au spus sa ma duc urgent cu fiica mea la primarie pentru a-si recunoaste fetita.  Am facut-o si pe asta, ne-am intors la spital, dupa o ora au revenit si m-au intrebat cand ne intoarcem in Romania pentru ca fiica mea aici in Franta nu poate beneficia de nici un ajutor pentru ca singurul ei drept aici, implicit al tuturor romanilor este de a circula liber! Stupoare! Urlete, tipete ca au mintit-o, ca nu poate creste acest copil doar cu iubire, sentimente de vinovatie urlate in gura mare, groaznic. Adoua zi a luat hotararea de a da spre adoptie copilul!  S-a stabilit intalnirea cu doamna de la directia de solidaritate parca! procedura a durat 30 minute si astfel s-a sfarsit totul.  Mi-au spus ca asta a fost tot si ca va trebui sa asteptam 60 zile pentru ca acesta este termenul in care fiica mea poate reveni asupra deciziei dar ma intreb daca nu cumva altul este adevarul. Poate ar trebui sa ma intorc cu ea peste 60 zile in fata vreunui tribunal?  V-am scris toate aceste lucruri pentru ca am simtit in aceste doua luni de stat in Franta profunde umilinte, care m-au durut cumplit.  Suntem priviti cu interes pana cand se afla ca suntem romani, dupa care se schimba brusc foaia!
Iubesc Franta cu tot sufletul meu pentru ca mi-a dat posibilitatea sa aleg intre umilinta publica romaneasca foarte dureroasa si umilinta anonima franceza.
Sa va dea Dumnezeu sanatate si sa fiti sigur ca va vom purta toata viata in sufletele noastre pentru ca a-ti avut inspiratia sa scrieti acel articol extraordinar, superb.
O mama care a fost disperata, umilita dar acum mai aproape de adevar-care o fi acela?"  (C.D)

"Multumesc domnule Csinta pentru mesajul dvs de incurajare si sincer! Pentru serviciile dvs pe care doriti sa ni le oferiti, voluntar si dezinteresat!  Daca felia aceasta de viata ar putea folosi cuiva in viitor, va stau la dispozitie cu tot ceea ce inseamna suferinta traita alaturi de copilul meu.  Inca suntem in Franta si asteptam intrevederea cu psihologul promis dar asa cum nici la spital copila nu a beneficiat de consiliere ma astept ca si aceasta promisiune sa fie una desarta.  Trauma suferita acum va dura dar sunt hotarata sa fiu puternica pentru ca sunt sigura ca acest copil merita sa-si construiasca viitorul asa cum il schitase anul trecut odata cu inceperea anului universitar.  Am acum o grava problema de gestionat si anume ca nu doreste sa mai traiasca!  Nu mai vrea sa se mai intoarca si sa studieze in Romania.  Si noi, parintii ei intelegem de ce fuge de intalnirea cu realitatea romaneasca. Prin urmare vom depune actele pentru emigrare in Canada.  Este suficient de departe si de Romania si de Franta, locul unde traieste acum copilul ei. Deci domnule Csinta cum pot fi de folos in eventuala abordare a acestui subiect atat de dureros, cand noi insine fugim ca disperatii incercand sa echilibram mintea copilului nostru?   Si a noastra. Am fost lasi si eu si sotul meu pentru ca nu am acceptat stigmatizarea comunitatii in care traim. Nu suntem educati sa infruntam privirile dispretuitoare ale celor care au aflat de "greseala" copilei noastre. Inca nu suntem capabili asa cum spune un bun prieten francez: relativizati, relativizati, relativizati.  O zi buna va doresc si admiratia mea sincera si profunda pentru ceea ce faceti! C.D."


Doamna C. D.,

Am citit si recitit de mai multe ori mesajele dvs, incercand sa inteleg cat mai bine situatia, pentru ca eventual sa va pot ajuta intr-un fel sau altul.
Ele ridica insa cateva probleme majore, care cred eu, odata lamurite, ar putea conduce catre o solutie reala, (fiabila realitatii obiective!) privind situatia dvs.

Prima problema

Cred ca plecarea dvs in Franta, pentru ca fetita sa nasca “sub X” a fost o decizie luata impreuna in “consiliul de familie”: adica, pe de-o parte de catre dvs, parintii, iar pe de alta parte de catre copila dvs.
Legat de nasterea sub anonimat in Franta, asa cum mentionez eu in articolul meu, Guvernul francez a luat toate masurile sociale necesare pentru ca un asemenea eveniment (fericit pentru unii, nefericit pentru altii !)  sa se produca in conditii de maxima siguranta, atat pentru mama cat si pentru nou nascut !
Iar principalul scop al sau este reducerea infanticidului si a abandonului de copil.
Insa, nasterea « sub X » ca o « masura sociala si umana » , in special, pentru combaterea pruncuciderii este rezervata francezilor, nu numai cetatenilor francez evident, dar si celor care sunt stabiliti definitiv (posesori de Carte de Résident de 10 ani si mai nou, din 2007, de Carte Résident Permanent, ulterior, dupa 10 ani) sau temporar (posesori de Carte de Séjour, valabil un an care poate fi reinoit anual : studentilor, cercetatorilor, muncitorilor straini care desfasoara o activitate lucrativa salariata, temporara) in Franta !
In aceasta categorie intra si solicitantii de Titre Provisoire de Séjour (in general cei care solicita azil politic) sau evident, urgentele, de orice fel!
Cu alte cuvinte, celor care au in Franta o resedinta (rezidenta) fiscala !
Asta nu inseamna desigur ca o mama straina care vine sa nasca (voluntar) in Franta sub anonimat sau se intampla sa fie pe solul francez (involntar) in momentul cand naste, este abandonata de catre autoritati !
Cu ata mai mult cu cat rareori se poate face diferenta neta intre « voluntar » sau « involuntar », cum Romania este in UE si cetatenii ei pot circula liber pe teritoriul francez!
Ca o adevarata democratie sociala avansata, Franta, acorda nasterii mamelor straine aceasi importanta ca si celor care traiesc in conditii legale pe teritoriul francez.
In concluzie, nu stiu cu cine v-ati consultat si ce informatii ati obtinut, dar niciodata in Franta, nu a existat o lege conform careia, o mama si copilul ei care se naste in Franta sa fie « adoptati» de catre autoritatile franceze competente, definitiv ! (asta ar implica obtinerea unor documente de sedere legala pe care le-am mentionat mai sus, care insa nu se acorda in acest caz !)
Doar atat timp, cat mama si copilul ei necesita ingrijiri medicale pentru a se putea intoarce in conditii de maxima siguranta in tara lor de origine.
Aici mentionez faptul ca fetita dvs (mama) si copilul ei pot beneficia de o serie de prestatii sociale in timpul sederii lor in Franta, pe care un avocat specializat in domeniu va poate detalia.
Si pe care il puteti « angaja » legal, pe banii statului francez, solicitand un « aide juridictionnelle », prin intermediul primariei unde copilul a fost declarat (recunoscut) si la care aveti dreptul.
Este foarte probabil ca neintelegerile dvs legate de acest subiect sa fi datorat atat dificultatilor de comunicare cu asistentii sociali din spital cat si cu cei de la CNAOP, respectiv, cu cei de la Directia de Solidaritate.
In plus, nu rareori se intampla ca nu exista o buna coordonare intre cei care intervin in asemenea situatii (prin suprapunerea diferitelor servicii sociale), cum totusi asemenea evenimente sunt destul de rare (nasterea sub anonimat avand ca « protagonisti » mame straine), comparativ cu cele in care sunt implicate mame « frantuzesti ».
In sfarsit, afland ca sunteti romani, poate ca cei in cauza v-au privit putin « altfel » decat pe cei de alte nationalitati, vazand in dvs niste « potentiali infractori » care vor sa profite de ospitalitatea si generozitatea franceza, pentru ca din pacate, Franta a fost invadata de tot felul de romani, majoritatea, « TDM (talhari la drumul mare) », care au abuzat de ospitalitatea francezilor.
Va asigur insa, ca acest « element » nu a jucat niciun rol in ceea ce priveste esecul dvs, cu toate ca daca mi-ati fi spus unde anume in Franta acest eveniment a avut loc (spital, localitate, etc.) puteam sa va furnizez niste informatii, poate, utile sau chiar sa intervin direct  (sau indirect) pentru solutionarea problemei dvs.

A doua problema

Emigrarea in Canada, planul dvs « salvator », cred ca va crea si el serioae dificultati !
Avand in vedere criza mondiala in care inca ne aflam, dar si situatia economica relativ « subreda » a Canadei din ultimii ani (chiar inainte de criza !), ea a restrictionat sever vizele de imigrare si solicita din ce in ce mai multe garantii pentru „vocatia” de integrare, printre care si un cont bancar « substantial », pe langa niste meserii care sa fie solicitate pe piata muncii si care sa asigure solicitantilor de viza, reale sanse de angajare.
Vizele sunt acordate intr-un interval de timp destul de lung si sunt costisitoare (cateva mii de euro/persoana, inclusiv analizele medicale !), fara sa mai adaugam faptul ca si varsta joaca un rol decisiv !
In principiu, formularele de solicitare a vizei de imigrare depuse la consulat sunt prelucrate minutios de catre cei de la « Immigration Service», iar candidatul este « punctat » pentru fiecare intrebare din chestionar, ca la obtinerea permislui de conducere.
Un numar minim de puncte sunt necesare pentru obtinerea vizei.
Eu personal, cred ca dvs ar trebui sa va ganditi si la un « plan B », care sa va permita « retragerea » in conditii demne, in tara!
Timp in care trebuie si sa « rezistati » financiar in Franta.
Ceea ce de-altfel ati putea face si din Romania, probabil cu costuri mult mai mici.
Bref, chiar si in cazul obtinerii vizei, ganditi-va la ceea ce implica o emeigrare.
In primul rand, o dezradacinare, o pierdefe temporara sau definitiva ale reperelor socio-culturale in care ati crescut, in care ati trait atata timp, iar in al doilea rand, o reusita a integrarii socio-profesionale a dvs in tara care imigrati, nu este deloc garantata !
Sunteti chiar asa de sigura ca viitorul « copilei » dvs este in Canada ?
Si credeti ca pentru acesta trebuie sa luptati dvs ? (« Trauma suferita acum va dura dar sunt hotarata sa fiu puternica pentru ca sunt sigura ca acest copil merita sa-si construiasca viitorul asa cum il schitase anul trecut odata cu inceperea anului universitar. «)

A treia problema

Din mesajele dvs daca inteleg bine, doriti sa emigrati din Romania (si sa imigrati in Canada), « abandonand » copilul in Franta ! („Prin urmare vom depune actele pentru emigrare in Canada. Este suficient de departe si de Romania si de Franta, locul unde traieste acum copilul ei. Noi parintii ei intelegem de ce fuge de intalnirea cu realitatea romaneasca.”)
Pe de alta parte insa, afirmati ca fetita dvs s-a atasat sufleteste de copilul ei si doreste sa-l pastreze, cu toate ca ati semnat documentele de « abandon », pe care le puteti anula inca in termen de 60 de zile !
Mai mult, va ganditi si la alternativa sa va regasiti in fata unui tribunal! [« Adoua zi ea a luat hotararea de a da spre adoptie copilul! (…). Procedura a durat 30 minute si astfel s-a sfarsit totul. Mi-au spus ca asta a fost tot si ca va trebui sa asteptam 60 zile pentru ca acesta este termenul in care fiica mea poate reveni asupra deciziei (….). Poate ar trebui sa ma intorc cu ea peste 60 zile in fata vreunui tribunal?]
In fond si la urma urmei, fetita dvs doreste sa-si pastreze copilul ?
In ultimul mesaj imi spuneti ca ea este depresiva : « nu doreste sa mai traiasca ! » si ca asteptati un psiholog care sa intervina pe plan emotional ! (« Inca suntem in Franta si asteptam intrevederea cu psihologul promis dar asa cum nici la spital copila nu a beneficiat de consiliere ma astept ca si aceasta promisiune sa fie una desarta. »)
Daca nu, ce rost mai are sa emigrati ?
De ce nu reveniti in tara continuand sa traiti ca inainte de acest nefericit « eveniment »?!
Cu atat mai mult cu cat « copila » dvs este studenta si « istoria » ei din Franta este necunoscuta celor din anturajul ei si al dvs! (“Iubesc Franta cu tot sufletul meu pentru ca mi-a dat posibilitatea sa aleg intre umilinta publica romaneasca foarte dureroasa si umilinta anonima franceza. Aici n-as fi facut decat sa o expun la umilinte, la intrebari pline de cruzime, la lapidarea ei publica. Si nu merita asta pentru ca o iubesc mai mult decat viata mea.»)
Daca da, eu cred ca emigrarea cu el va poate reduce si mai mult sansele de reusita!
In conditiile in care eu nu cunosc situatia dvs socio-profesionala si nici situatia dvs materiala, dar cred ca ele totusi nu sunt foarte stralucite (neapreciat de catre autoritatile canadiene de la „immigration”!), avand in vedere ca intretinerea si cresterea unui copil fara tata v-ar pune in fata unor dificultati financiare serioase!
Aici profit de ocazie sa mentionez ca si eu am emigrat din Romania, practic, de doua ori!
Deci va vorbesc in cunostinta de cauza.
La sfarsitul anilor ’80 m-am stabilit (in conditii legale!) in Franta, iar la sfarsitul anilor ’90 am „emigrat” (tot in conditiile gale!) din Franta in Canada, pentru a lucra la UQAM (Universitatea Quebec din Montreal).
Foarte dezamagit de ceea ce „am gasit” la fata locului, peste putin timp am revenit in Franta, iar ulterior incepand cu ultimul deceniu al secolului trecut, stau mai mult in aceasta tara de „hoti”, de „handicapati intelectuali”,  corupta, in care sunt multe de facut inca si care are mare nevoie de noi, cei care vrem ca ea sa progreseze atat pe plan economic, cat si pe plan social-politic.
Dar mai ales pe plan cultural, educational si stiintific.

Si asta in ciuda faptului ca sunt bine integrat in Franta, atat profesional cat si social, respectiv, in cultura si civilizatia franceza  si ma consider francez, ca si Eugen Ionesco.

A patra problema

Nu reusesc sa inteleg ca fetita dvs, care sunt convins ca o adorati, poate chiar mai mult, o idolatrizati (si care evident, poate si merita acest lucru!) cum a putut pastra secretul acestei sarcini atata timp?
Cu atat mai mult cu cat din mesajele dvs reiese clar ca ati fost tot timpul foarte apropiata de ea!
Nu reusesc sa inteleg nici faptul ca o „fetita” de 19 ani, studenta (chiar si in invatamantul privat, un fel de focar de poluare intelectuala), deja majora, cum de nu s-a gandit in tot acest timp ca la un moment dat trebuie sa se intample ceva cu aceasta sarcina! (« Nu a constientizat sarcina decat atunci cand a fost prea tarziu. Eu oarba de mine, n-am vazut nimic. Aici n-as fi facut decat sa o expun la umilinte, la intrebari pline de cruzime, la lapidarea ei publica. Si nu merita asta pentru ca o iubesc mai mult decat viata mea.”)
Ca este inevitabil ca adevarul sa nu fie cunoscut, intr-o zi.
Mi se pare de neinteles si faptul ca o „copila” de 18-19 ani fiind virgina sa intretina relatii sexuale cu un necunoscut, pe care l-a intalnit la o petrecere si pe care nu-l poate identifica!
Nu cumva este vorba de o persoana pe care nu doreste ea sa o „identifice”, fie pentru ca este vorba de un profesor al ei (sau din anturajul ei!), care nu vrea sa-si asume fapta in sine pentru ca este casatorit sau este contrar eticii profesionale?
Fie, de o alta persoana, tot apropiata ei, care nu doreste sa se implice intr-o relatie serioasa de cuplu cu ea.
Mi se pare incredibil si faptul ca la o petrecere intre tineri (studenti), cineva sa nu-l fi cunoscut pe cel cu care ea ar fi petrecut timpul, foarte probabil, tatal ccopilului!
Poate, daca aveam mai multe informatii despre dvs, precum si despre zona gepografica in care locuiti in Romania, „toleranta” mea fata de cele intamplate era mai sporita!

Epilog

D-na C. D. , eu stiu ce inseamna sa fi disperat!
In cadrul investigatiilor mele am venit in contact cu tot felul de indivizi, unii rai, altii foarte rai, care in disperarea lor au comis acte antisociale de o mare gravitate, ulterior ireparabile.
Dar asta nu inseamna ca ei nu sunt oameni si nu sunt recuperabili!
Multi dintre ei au familii si se zbat pentru a face fata presiunii opiniei publice !
Si reusesc.
Sunt de acord ca romanii in general, au o mentalitate, relativ, primitiva in raport cu cea franceza si ca dvs aveti dificultati in a face fata opiniei publice legat de evenimentul pe care l-ati trait! („Nu suntem educati sa infruntam privirile dispretuitoare ale celor care au aflat de "greseala" copilei noastre.„)
Insa, situatia dvs nu este un caz disperat cu adevarat, in raport cu ceea se intempla in aceasta lume !
Ar fi un mare pacat sa puneti in pericol viata si viitorul “copilei” dvs, incercand sa fugiti de « realitatea » romaneasca.
In aceasta tara, cat este ea de hartuita si jefuita, supravietuiesc si traiesc, impreuna, « in solidaritate », un numar considerabil de mare de familii monoparentale, de familii recompuse.
Si eu sunt „membru” al unei asemenea familii!
Din cate inteleg eu sunteti o familie unita, va iubiti copilul si ea isi doreste propriul ei copil.
Si atunci, chiar credeti ca trebuie sa va automutilati psihic?
Sa va faceti niste reprosuri care oricum acum nu-si mai au rostul ?
Chiar credeti ca ceea ce s-a intamplat « copilei » dvs este chiar asa de rusinos incat sa nu-si mai poata trai viata in aceasta tara care geme de evenimente mult mai grave ?
Un coleg de la Romania Libera, caruia am vorbit de dvs, mi-a spus : «Cred ca trebuie sa se trezeasca la realitate, cu totii... ! Cel mai bun lucru ar fi sa revina in Romania, sa afle cine este tatal (nu-mi imaginez ca nu se poate, in afara de cazul in care fata a avut relatii cu mai multi barbati - caz in care poate fi necesara o expertiza de paternitate), sa-l informeze, doar atat si sa mearga mai departe. Un copil este o binecuvantare, dorit sau nedorit. O spune un parinte adoptiv. »
Altul, de la Revista de Excelenta din Targu Mures, el insus cu « experienta » (nefericita, din pacate !) in domeniu (ceea ce nu l-a impiedicat sa fie cunoscut si apreciat) va poate furniza o serie de informatii legat de demersurile care ar trebui sa le faceti !
Si nu ar fi exclus ca dintre toate solutiile relele posibile care va stau la dispozitie, revenirea in tara sa fie cea mai putin rea si nu sa acceptati ideea ca : ”Fugim ca disperatii incercand sa echilibram mintea copilului nostru. Si a noastra. Am fost lasi si eu si sotul meu pentru ca nu am acceptat stigmatizarea comunitatii in care traim. Nu suntem educati sa infruntam privirile dispretuitoare ale celor care au aflat de "greseala" copilei noastre. Inca nu suntem capabili asa cum spune un bun prieten francez: relativizati, relativizati, relativizati.”
In Romania, acum lumea s-a mai schimbat.
In targuri se poarta tabloidele cu scandaluri de tot felul: „socante”, „senzationale”, „in premiera”, etc, iar promovarea non-valorilor a inceput sa fie gravat in ADN-ul nostru.
Iata de ce cred ca daca v-ati razgandi si v-ati schimba mentalitatea, ati putea deveni si vedete cu istoria dvs,.
Exista emisiuni la ProTv, Antena 1, Kanal D, etc care v-ar si indemniza „substantial” pentru povestea dvs.
In sfarsit, intr-o carte pe care am scris-o cu ani in urma am facut o afirmatie interesanta si cred ca v-ati putea, eventual, sa va inspirati din ea (ceva in genul!): "Intotdeauna avem o parte de raspundere in ceea ce ni se inamtapla si ni se pare nedrept, pentru ca noi suntem responsabili de alegerile noastre, care fara sa ne dam seama ne determina viitorul. Important este sa le facem pe deplin constienti! In rest, trebuie sa acceptan consecintele lor, fara regrete, fara resemnare, cu seninatate si umilinta"!

NOTA

(*) Articolul in Revista Politia Capitalei
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/03/nasterea-sub-anonimat-sub-x-o-masura.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019