UK Bookmakers

Învătământ sărac, directori avuti. Deşi dascălii o duc rău, în general, mai sunt şi excepţii, chiar la nivel de licee

Scris de Dan Grosu . Posted in Ancheta


În general, educaţia românească o duce rău din lipsă de bani. Adică este subfinanţată, iar calitatea pedagogică slabă este rezultatul salariilor mediocre ale profesorilor. Cu toate acestea, există şi dascăli mai înstăriţi. Vă prezentăm lista celor mai “gospodari” directori de licee din ţară, potrivit declaraţiilor de avere.

1. Director Andreia Bodea - Colegiul Naţional I. L Caragiale, Bucureşti

Andreia Bodea, director al Colegiului I. L. Caragiale din Bucureşti, are două terenuri de 7.000 de metri pătraţi, o casă de peste 300 de metri pătraţi şi un apartament cu patru camere. Directorul mai are economii în conturi şi bijuterii în valoare de 20.000 de lei.

2. Director George Cazacu - Colegiul Naţional Sfântul Sava, Bucureşti

Al doilea în top e George Cazacu, directorul Colegiului Naţional Sf. Sava, tot din Capitală. Profesorul are patru terenuri de peste 20.000 de metri pătraţi, două apartamente în Bucureşti şi două case de vacanţă. Dascălul mai are, împreună cu soţia, două firme.

3. Director Victor Ioan Nicolae - Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr, Bucureşti

Directorul Colegiului Naţional Gheorghe Lazăr, Victor Ioan Nicolae, are două apartamente în Capitală şi patru conturi în valoare de 70.000 de lei. Anul trecut a încasat aproape 55.000 de lei din salariu şi 8.800 de lei din drepturi de autor.

Şi în ţară sunt profesori cu situaţie materială bună

- Directorul Liceului Carmen Sylva din Timişoara are patru apartamente, 20.000 de euro într- un cont şi 10.000 de lei în altul.

- Cel mai bogat dascăl din Braşov e Dorel Agache, director la Colegiul Naţional Andrei Şaguna. Are trei terenuri, două apartamente şi două case de vacanţă, dar şi două maşini.

- În Cluj, directorul Colegiului Naţional Emil Racoviţă, Constantin Corega, are un teren, un apartament şi o casă în Sibiu, un cont de 25.000 de lei, dar şi un credit scadent în 2018, de 35.000 de euro.

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/invatamant-sarac-directori-avuti-desi-dascalii-o-duc-rau-in-general-mai-sunt-si-exceptii-chiar-la-nivel-de-licee-479001.html?utm_source=LibertateaNewsletter&utm_campaign=Newsletter&utm_medium=eMail

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019