UK Bookmakers

Drama de la Douronne, crima politica sau razbunare crapuloasa?! In cautarea adevarului istoric !

Scris de Thomas CSINTA. Posted in Ancheta


NOTA AUTORULUI

Masacrul (Drama) de la Douronne (Auriol), de la care se implinesc 33 de ani, este unul dintre cele mai macabre, cele mai sangeroease si cunoscute crime, considerata de natura « politica » din intrega istorie criminala a Frantei, comis de catre un Comando special SAC (Serviciul de Actiune Civica), creat cu scopul de a-l sustine in lupta contra comunismului pe Generalul Charles de Gaulle, dupa revenirea sa la putere in 1958. Seful Comandoului, Lionel Collard, fost parasutist in Legiunea Straina, presupus ca ar fi executatat misiunea, inculpat si condamnat in 1985 la inchisoare pe viata, este singurul in masura care ar putea sa (ne) raspunda la aceasta intrebare, avand in vedere ca ceilalti doi superiori ai sai, Pierre Debizet, seful national al SAC si Jean-Joseph Maria, adjunctul sefului local SAC Marsila, implicati in acest dosar, au decedat in 1996.

Din informatiile pe care le detin din mediul carceral francez (cu care mentin un contact permanent : a se vedea si articolul autorului pe aceasta tematica : http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/02/thomas-csinta-in-umbra-vietii-ziarul.html),, de la cei care l-au cunoscut, dupa eliberarea lui, Lionel Collard traieste in Romania !

Cu trei decenii in urma, la putin timp dupa castigarea alegerilor prezidentiale pe 10 mai 1981 de catre François Mitterrand (26 octombrie 1916 - 8 ianuarie 1996), care astfel devine cel de-al 21-lea Presedinte (socialist) al Republicii Franceze, in contextul unei extreme ″pranoia anticomunista″, pe 18 iulie, are loc un masacru odios, o crima macabra de anvergura, in aparenta politica (unul dintre cele mai celebre din intreaga istorie a criminalitatii politice franceze, vezi si Dosarul Erignac : http://dossiers-criminels.blogspot.com/2010/12/affaire-erignac.html), comis cu o rara cruzime, in careJacques Massié, Seful local al SAC (Serviciul de Actiune Civica) din Marsilia, este asasinat cu membrii familiei sale pe proprietatea sa de la Douronne (Regiunea urbana a Marsiliei, Departamentul Bouches du Rhône, sudul Frantei), pentru ca era banuit ca ar putea trada interesele organizatiei in favoarea (profitul) puterii politice de ″stanga″, care pentru prima oara si singura data pana in prezent, s-a instalat la Palatul Elysée (timp de doua mandate prezidentiale : 1981-1988, 1988-1995), in timpul celei de a V-a Republici Franceze ″instaurat″ pe 4 octombrie 1958 de catre legendarul erou al Republicii, Charles de Gaulle, al carui Presedinte a si fost intre 1959-1969.

PREAMBUL

La alegerile prezidentiale din 10 mai 1981, François Mitterrand (PS-Partidul Socialist), isi ia revansa fata de rivalul sau Valéry Giscard d’Estaing (UDF-Union pour la Démocratie Française, centru-dreapta) cu o majoritate de 51,76 % din voturi, devenind astfel din 21 mai 1981 cel de-al patrulea Presedinte, al celei de-a V- a Republici franceze (care succede Republicii a IV-a, instaurat in 1946), dupa Charles de Gaulle, Georges Pompidou si Valéry Giscard d‘Estaing, care l-a infrant pe acesta ″la limita″ cu 50,81% din voturi in 1974. (A se vedea si articolul :http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/09/cele-sapte-pacate-capitale-ale-unui.html?q=Cele+sapte+pacate+capitale)

Insa, o analiza chiar si sumara (o ″radiografie″ !) a celei de-a V-a Republici, pune in evidenta faptul ca ″devierea″ electoratului francez de la ″dreapta″ catre ″stanga″ nu s-a produs brusc, ci in trepte si in timp si nu fara manifestatii si proteste populare de mare anvergura, care erau pe cale sa o destabilizeze, cel putin, partial.

Astfel, Generalul Charles de Gaulle (22 noiembrie 1890 - 9 noiembrie 1970), succesor al lui René Coty (Republica a IV-a), al 18-lea Presedinte al Frantei intre 9 ianuarie 1959 - 28 aprilie 1969 (ales pe 21 decembrie 1958), ″instigatorul″ celei de-a V-a Republici franceze, seful ″Frantei Libere″, care rezista Regimului de la Vichy (condus de catre Maresalul Philippe Petain, intre 10 iulie 1940 - 20 august 1944, in timpul ocupatiei naziste), fostul Presedinte al Guvernului Provizoriu intre 1944-1946, ultimul fost Presedinte al Consiliului de Ministrii intre 1958-1959, singurul distins cu titlul de ″Grand Maître de l’Ordre de la Libération″, apartinea partidului politic RPF (Rassemblement du Peuple Français), cunoscut si ca Partidul Gaulle-ist, un partid de dreapta inspirata din Rezistenta franceza (din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial), pe care l-a fondat pe 14 aprilie 1947 (si al carui Presedinte a fost pana la disparitia ei pe 13 septembrie 1955).

Devenit UNR (Union pour la Nouvelle République) pe 1 octombrie 1958 (pana in 1968) pentru a-l sustine in revenirea lui la putere, el devine UDR (Union pour la Défense de la République) intre 1968-1971, schimbandu-si numele in Union pour les Democrates Français, intre 1971-1976, pentru ca ulterior, din 1976, sa devina RPR (Rassemblement Pour la République), fondator pe 21 septembrie 2002 al UMP (Union pour la Majorité Présidentielle, ulterior, Union pour un Mouvment Populaire), pentru a-l sustine pe Jacques Chirac la alegerile prezidentiale din 2002

Georges Pompidou (5 iulie 1911 – 2 aprilie 1974), al doilea Presedinte al Republicii a V-a si al 19-lea al Frantei, ales pe 15 iunie 1969 (in exercitiu din 20 iunie) cu un procent de 58,21% din voturi, ramas in functia suprema al statului pana la decesul sau, fost Prim-Ministru al Generalului De Gaulle intre 14 aprilie 1962 – 10 iulie 1986 (un record de durata pe atunci !), fost Presedinte al Bancii Rothschild, a apartinut tot Partidului Gaulle-ist in formele sale UNR si UDR(sensibil mai putin gaulle-iste, decat RPF, in varianta sa ″originala″, de pe vremea ″domniei″ Generalului !), cu o ″usoara″ deviere catre centru.

VGE-Valéry Giscard d’Estaing (nacut pe 2 februarie 1926), al treilea Presedinte al celei de-a V-a Republici si cel de-al 20-lea al Frantei, ales pe 19 mai 1974 (in exercitiu intre 27 mai 1974 – 21 mai 1981) cu 50,81% din voturi fata de candidatul Partidului socialist, François Mitterrand, Membru al Consiliului Constitutional din 21 mai 1981 (la putin timp dupa infrangerea lui de catre François Mitterrand si la data inceperii mandatulului prezidential al acestuia), Titularul Fotoliului n° 16 al Academiei Franceze din 11 decembrie 2003, ″Parintele″ Constitutiei Europene, a fost Presedinte intre 1988-1996 al Partidului UDF (Union pour la Démocratie Française, fondator al Partidului MoDem - Mouvement Démocratique, in 2007).

Un partid de centru-dreapta, fondat pe 1 februarie 1978 (pentru a-l sutine pe VGE in alegerile din 1981), de inspiratie democrat-crestina si laica.

In concluzie, de-a lungul acestori mandate prezidentiale (inepand cu instaurareara Guvernului Provizoriu din 1944, prezidat de catre Charles de Gaulle), asitam, clar, la o ″migratie″ ale convingerilor politice in randul populatiei franceze de la ″dreapta″ (inspirata din Rezistenta), trecand prin centru-dreapta, spre ″stanga″, pana cand in 1981, François Mitterrand devine primul Presedinte socialist al Frantei!

In ceea ce priveste Seviciul de Actiune Civica (SAC), el era un organism ″independent″ de Partidul Gaulle-ist, un fel de Politie paralela, in legalitate intre 1960-1981, creat dupa intoarcerea lui De Gaulle la putere in 1958, de catre o″garda de fideli″ si devotati ″inconditional″ (sine qua non) gaulle-ismului, (sub forma unei asociatii conform legii specifice ONG-urilor din 1901) in serviciul Generalului Charles de Gaulle si apoi in serviciul ″succesiunilor″ gaulle-iste, considerat si ca o ″Politie paralela″!

Conceput si organizat conform ideologiei gaulle-iste, SAC-ul avea ca ″obiect de activitate″ (principalul scop!) mobilizarea poporului francez in lupta contra comunismumlui.

Insa, datorita epuratiilor efectuate in particular in anii 1968-1969, dar in general pana in 1981, numerosi membri ai SAC-ului (conform unor informatii furnizate de catre François Audigier), au fost tarati in fata tribunalelor, acuzati si condamnati pentru : vatamari voluntare corporale grave, port ilegal de arma, agresiuni (jafuri) armate, escrocherii, viol, fals si uz de fals, falsificare de bani, proxenetism, santaj, incendii voluntare, racket, trafic de droguri, hold-upuri, abus de incredere, atentate, furturi si comercializare de obiecte furate, asociere de reufacatori in banda organizata, degradare de bunuri materiale si vehicule, utilizare de cecuri falsificate, ultraj si tot felul de talharii!

Multi dintre membri sai spre sfarsitul existentei sale figureaza chiar si in fisierele talhariei la "drumul mare" ("Le grand banditism"), precum si in cele ale organizatiilor de exrema dreapta.

La inceputul anilor 1980, datorita unor conflicte de interese (dar si lupta pentru putere !), care apar intre membrii si conducatorii locali, respectiv, departamentali, in cadrul SAC-ului, Pierre Debizet (vezi fotografia alaturata), unul dintre fondatorii si seful organizatiei este alertat de fidelii sai si incearca sa ia niste masuri drastice pentru a putea tine sub control situatia.

Insa, este deja prea tarziu, pentru ca in 1981 la Marsilia are loc celebra drama de la Auriol, o crima aparent politica, care ar fi fost comisa de catre menbrii ai SAC-ului departamental Bouche du Rhône.

In lupta pentru putere, Inspectorul de Politie Jacques Massié responabilul local al SAC-ului este asasinat cu bestialitate, in noaptea de 18 catre 19 iulie la Douronne-Auriol (regiunea urbana a Marsiliei) de catre membri ai acestuia cu intreaga sa familie : sotia sa, Marie-Dominique cu parintii ei Maurice si Emanuelle Jaqueme si baietelul lor Alexandre, precum si cumnatul lui, Georges Ferrarini (sotul lui Marina Massié sora lui Jacques), cadavrele lor fiind ingropate intr-o zona dezafectata !

Deghizat in asasinat politic, comandidat de catre adjunctul sau la SAC, Jean-Joseph Maria, Comando-ul ar fi fost condus de catre Lionel Collard, fost parasutist in Legiunea Straina, avand alaturi si alti patru fideli lui Maria : invatatorul,Jean-Bruno Finochietti (vezi fotografia lui cu cei doi copii ai sai) si functionarii de la Posta, Ange Poletti, Didier Campanasi Jean-Francois Massoni.

Desi, conform planului diabolic conceput (care ar fi fost conceput de catre SAC !) nu trebuia executat decat Jacques Massié, restul familiei a fost si a lichidata, in stil barbar, mafiot (gen Al Capone !), pentru a nu lasa martori in urma !

Maria si Collard, arestati si condamnati la inchisoare pe viata, au negat intotdeauna implicarea lor in acest masacru !

Restul Comandoului, cei care au executat ″contractul″ politic au fost condamnati la pedepse lungi de inchisoare, dar astazi sunt liberi.

In ceea ce il priveste pe Inspectorul de Politie Jacques Massié, ulterior s-a aflat ca ar fi fost implicat intr-o serie de activitati ilegale (mai mult decat dubioase !), printre care si delapidari importante, respectiv, deturnari de fonduri, care il dezonorau atat ca politist cat si ca responsabil departamental al SAC-ului local!

APROFUNDAREA DOSARULUI

Printre membri initiatori al SAC in 1959 se disting Jacques Koch-Foccart (31 august 1913-19 martie 1997), Secretarul general la Palatul Elysée al afacerilor africane si malgase intre 1960-1974, adevaratul sau patron si confident al Generalui ; Pierre Debizet (20 decembrie 1922–11 mai 1996), un erou al Rezitentei franceze in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, un vetren al ″Frantei Libere″ (ramura Libération du Nord si BCRA-Biroul Central de Informatii si Actiune) ; Christian Fouchet (17 noiembrie 1911-11 august 1974), erou al ″Frantei Libere″, fost Ambasador in Danemarca intre 1958-1962, fost Presedinte al Comitetului de studiu al Proiectului de uniune politica a CEE (Comunitate Economica Europeana-Franta, Germania, Italia, Benelux) intre 1961-1962 ;Charles Pasqua (nascut pe 18 aprilie 1927), fondator al RPF Alpes Maritimes (Sudul Frantei) in 1947, cofondator RPR in 1976, fost Ministru de Interne al Frantei in perioada 20 martie 1986-10 mai 1988, respectiv, 29 martie 1993-11 mai 1995 si prietenul sau Étienne Leandri (1915-1995), cunoscut si sub numele de ″Le Pépé″, ″Le vieux Monsieur″, ″Le petit Monsieur″, ex-colaborator notoriu al Gestapo-ului, reconvertit ulterior in traficul de droguri, protejat de catre CIA pentru activitatile sale anti-comuniste !
Oficial, SAC-ul a fost infiintat pe 4 ianuarie in 1960, data inregistrarii lui la Prefectura Parisului cu scopul de a-l sustine inconditional pe Generalul De Gaulle si ideologia gaulle-ista !

In principiu, el recruta militanti gaulle-isti dar si ″altii″ (borfasi ordinari ai epocii !), care puteau servi gaulle-ismului pentru simplul motiv ca ei ar fi servit Rezistenta franceza intre 1940-1944, cum ar fi Joseph Brahim Attia (10 iunie 1918-22 iunie 1972), fost membru al celebrei organizatii criminale pariziene ″Des Tractions Avant″, specializat in spargeri si jafuri armate in zona Place Pigalle, in perioada 1940-1960, ex-patron al localului ″Gavroche″ la Paris (Strada Joseph de Maistre) ; François Marcantoni (28 mai 1920-17 august 2010), corsican de origine, fost membru al Rezistentei, cunoscut si sub numele de ″Monsieur François″ sau ″Commandant″, oficial, girant de cabaret si vanzator de tablouri, in realitate insa, un gangster specializat in furturi cu violenta, bracaje (jafuri armate) si santaj, considerat implicat in uciderea luiStevan Markovic, un bodyguard a lui Nathalie si Alain Delon, al carui prieten se considera, ca de-altfel si al lui Jean-Paul Belmondo, var al influentului Om politic francez (corsican) si inalt functionar al Statului, Jean-Charles Marchiani, fost si ofiter in cadrul DGSE (Diretia Generala a Securitatii Externe) si Christian David (supranumit ″Le Beau Serge″), o figura marcanta a marelui banditism din anii 1960, ″membru asociat″ la French Connexion, implicat in asasinarea Comisarului de Politie Maurice Galibert, si foarte probabil al Omului politic marocan Mehdi Ben Barka, in asasinarea lui JFK in noiembrie 1963, recrutat de catre Antoine Guérini (1902-1967, corsican de origine, specializat in prostitutie si proxenetism, la Marsilia, in perioada 1940-1965), in contul mafiei americane (Carlos Marcello, nascut Calogero Minacore in Tunisia, din parinti sicilieni stabiliti la New Orleans in Luisiana, proprietar de sala de jocuri, cunoscut pentru spargeri armate de banci si trafic de stupefiante ; Santo Trafficante Jr., fabricant de tigari, gestionar al barurilor din Casinouri, gangster specializat in trafic de droguri si extorcare de fonduri, la Tampa in Florida si Salvatore Giancana, cunoscut si sub numele "Momo", "Mooney", "Sam the Cigar" sau "Sammy", din parinti sicilieni stabiliti la Chicago in Illinois, membru al bandei de raufacatori Forty-Two Gang inca din tinerete, implicat ulterior intr-o sereie de asasinate de drept comun si politice).

Desi existau o serie de "amanunte" care puneau in evidenta clara faptul ca David ar fi fost in contact cu Jack Leon Rubenstein (Ruby) prin intermediul lui Guérini si cu "tripletul" mafiot : Marcello-Trafficante-Giancana, care la randul lui l-a executat pe Lee Harvey Osvald, principalul suspect in asasinarea lui JFK, Comisiei Waren, insarcinata cu ancheta, i-au scapat aceste "amanunte" (voit sau nu !), motiv pentru care David a fost disculpat in acest dosar !

In timpul razboiului de independenta al Algeriei, multi membri SAC favorabili Algeriei franceze, demisioneaza in bloc !

In particular, Pierre Debizet isi lasa locul de sef al SAC-ului, lui Paul Comti, un bodyguard al Generalului.

Odata cu demisia celor fideli ai lui De Gaulle si al miscarii gaulle-iste, SAC-ul incepe sa recruteze indivizi din ce in ce mai putin seriosi, (mai mult chiar dubiosi, cu antecedente penale grave !), iar "incidentele", la inceput politice, iar ulterior chiar si de drept comun (care nu mai reprezentau miscarea gaulle-ista, ideologia gaulle-ismului !) incep sa succede in lant.

Astfel, in 1965, SAC-ul este banuit ca ar fi participat la rapirea si sechestrarea sefului opozitiei marocane Mehdi Ben Barka.

De-altfel, Jaqueline Hémard si Ali Bourequat, membri ai Retelei Voltaire acuzau SAC-ul ca ar fi fost finantat si de catre traficul de stupefiante din Maroc.

In perioada mai-iunie 1968, in timpul marilor revolte poulare spontane in Franta, precum si al marilor manifestatii de natura culturala, sociala si politica contra societatii traditionale, a capitalismului si a imperialismului, contra gaulle-ismului aflat la putere, membri ai SAC-ului deghizati in angajati ai serviciilor SMUR (Serviciul Mobil de Urgenta si Reanimare, ″importat″ sub numele de SMURD in Romania de catre Raed Arafat), respectiv, SAMU (Serviciul de Ajutor Mobil de Urgenta), ataca manifestantii pe care îi imbarca in ambulante si îi zdrobesc in bataie in localurile QG (cartierul lor gneral !) din strada Solférino, preparand simultan si o contra-manifestatie in favoarea lui De Gaulle.

Este tot SAC-ul care dupa alegerile din 1968 a lichidat din caminele de tineret (Maisons des Jeunes) diverse asociatii (organizatii de tineret de stanga) cum au fost cele Maoiste sau Katangaiste, care faceau propaganda comunista.

Ulterior, SAC-ul (cu contributia lui Foccart !) a creat grupul "l’UNI" contra "subversiunilor de stanga" in mediul universitar.

Pe de alta parte, Debizet, a ajutat sindicatul studentilor in toate demersurile pe care acesta l-a facut pe langa guvern pentru ameliorarea conditiilor socio-economice ai studentilor si pentru revalorizarea lor pe plan social.

In in mai 1968, cu ocazia manifestatiilor fara precedent din istoria Frantei moderne, Foccart aduce inapoi pe Debizet in fruntea SAC-ului.

El decide inlocuirea cartii de membru al SAC-ului, care semana mai mult cu un "Police Card" si solicita noilor aderenti (dar si celor vechi, teoretic !) extrase din cazierul lor judiciar.

Asta insa nu impiedica SAC-ul sa lupte ferm, cu mijloace mai mult sau mai putin legale (dar si ilegale !) contra comunismului.

In anii 70, Patrice Chairoff publica in Libération un plan detaliat al SAC-ului, atribuit lui Gérard Kappé, din Marsilia, un om de incredere si fidel lui Charles Pasqua, privind distribuirea locurilor in stadioane ai sustinatorilor partidelor de stanga cu scopul de a-i putea "supraveghea" pe acestia si eventul sa-i provoace "la nevoie" sub un pretext sau altul, int-un timp cand conflictul dintre partidele de orientare de dreapa si de stanga isi atinge apogeul.

In repetate randuri se produc incidente sangeroase soldate cu victime.

Rolul principal, dar necunoscut al SAC-ului, in realitate, era supravegherea Partidului Gaulle-ist, precum si ale intereselor sale siocial-politice.

Conform noului model de recrutare, Responsabilul departamental (judet in Romania) al SAC-ului trebuie sa fie membru al comitetului UNR (Union pour la Nouvelle République), apoi UDR (Union pour la Démocratie et la République) si in sfarsit RPR (Rassemblement pour la République), care ulterior intra in coalitia de dreapta UMP (Union pour la Majorité Présidentielle).

Prin aceasta "filiera" in general, Jacques Foccart este informat direct de catre sefii departamentali ai SAC-ului, care transmite lui Debizet toate informatiile despre unii "posibili alesi ai natiunii" compromisi dar si "incomozi" ai opozitiei care vor fi indepartati de la candidaturile lor chiar inainte ca justitia se se autosesiseze.

Din documentele furnizate de catre Daniele Ganser si publicate inca in 2005, reiese ca si Jacques Chirac ar fi fost presedinte de drept al Sac-ului in 1975!

Avand in vedere scandalul national legat de SAC, de degradarea imaginii sale in cadrul societatii civile, dupa castigarea alegerilor prezidentiale de care Mitterrand, in mai 1981, o comisie parlamentara (majoritar de stanga) solicita dizolvarea SAC-ului.

Astfel, ordonanta de urgenta a scoaterii in afara legii a SAC-ului ajunge in Parlament, iar in 1982 este votata lichidarea lui definitiva ca organizatie (miscare) gaulle-ista!

Insa, imediat dupa dizolvarea lui apar si "succesorii" lui cum se intampla in general !

Cum "Ursul isi schimba parul dar naravul ba", noul Ministru de Interne de atunci Charles Pasqua infinteaza SDL-ul (Solidarité et Défense des Libertés) care intruneste membri ai RPR, UDF si vechii gaulle-isti de la SAC, insa si unele miscari "foarte" de dreapa (vezi "extrema dreapta"), cum ar fi PFN (Parti des Forces Nouvelles).

Acest prim nou "descendent" al SAC-ului n-a prea avut o existenta"fericita"!

In urma atentatului din strada Marbœuf la Paris 1982 comis de catre Carlos in cadrul celui de-al doilea val de atentate syro-iraniene, comise asupra lui Béchir Gemayel (personalitate politica libaneza) si a Ambasadei Franceze la Beyrouth, Liceului Carnot, Ambasadei Israelului, Bulevard St Michel, Pub St Germain, Capitole Paris-Toulouse si Strada Rosiers, miscarea Pasqua a organizat o manifestatie la care militantii CNIP (Centre National des Indépendantes et Paysans) si PFN se "disting"din pacate in rau, ceea ce conduce rapid si la "dizolvarea " DDL-ului.

Trebuie sa mentionam si faptul putin cunoscut ca Charles Pasqua a fost exclus din SAC la ordnul lui Jacques Foccart la inceputul anului 1969 pentru ca a incercat sa preia controlul cu ocazia evenimentelor din mai 1968.

O alta organizatie gaulle-ista cunoscuta, descendenta al SAC-ului, era MIL (Mouvement Initiative et Liberté) al carui sediu se afla la Levallois-Perret (aria metropolitana pariziana) si care utiliza pe afise ca simbol "Crucea Lorraine", a avut ca presedinte intre 1981-1986 pe Jacques Rougeot.

"Descendenta" tot al SAC-ului, fondata de Michel Debizet dupa alegerile prezidentiale din 1981, chiar inainte de dizolvarea lui, structura era creata pe "scheletul" solid al "UNI" pentru a permite celor mai vechi membri, intrati ulterior in viata profesionala sa fie "aproape" de mediul universitar.

In sfarsit, "Le Sachet", creat din fonduri oculte ale statului ("La caisse noire" de l’état !), apare si el ca o miscare gaulle-ista, inlocuindu-l in secret SAC-ul, cu concursul a catorva politisti de elita, gaulle-isti convinsi, mari patrioti, fideli generalului si gaulle-ismului, el insa nu a rezitat in timp, fiind lichidat la putin timp dupa infintarea lui.

Pe scurt, in acest context social-istoric si politic, in jurul orei 09H20, in dimineata zilei de 19 iulie 1981, un vecin care lucra in apropiere remarca fumul gros si nergru emanat de catre cosul (de fum) al casei lui Jacques Massié, Inspector stagiar de Politie (fost brigadier, subofiter), membru al RPR, Presedinte local (regional) al SAC Marsilia (Bouches du Rhône), care datorita retelei gaulle-iste reuseste sa integrezae Scoala de Politie pentru Inspectori de la Cannes-Ecluse in Departamentul Seine Maritimes (Regiunea urbana pariziana).

Ceva mai tarziu, in jurul orei 10h10, soseste la Bastide (Ansamblu compact de reuniuni de locuinte pe un teren agricol privat, vezi fotografia alaturata) de la Douronne (Auriol), a lui Jacques Massié, sora ei Marina, pentru sarbatorirea unei aniversari (onomastici), careia vecinul îi aduce la cunostinta faptul ca in seara zilei precedente, pe 18 iulie a luat ceva foc in casa.

Nevazand nicio masina in curte, Marina si vecinul cred ca ei s-ar fi putut duce la Spital pentru ingrijiri medicale, insa imediat dupa ce intra in casa, ei constata o dezordine de nedescris : mobila sparta, dulapuri desfacute, biroul lui Massié complet dezmembrat, urme de incendii, pete de sange si disparitia familiei Massié, compusa din sase persoane :Jacques Massié si sotia sa Marie-Dominique, respectiv, baietelul lor in varsta de sapte ani, Alexandre, precum si a parintilor sotiei: Jules si Emmanuelle Jacquèmes, cu sotul ei, Jo (Jacques Georges Ferrarini).

La sugestia vecinului, Marina Massié se adreseaza Brigadei de Jandarmerie din Marsilia, care cu membri ai PJ (Politia Judicciara) Marsilia se deplaseaza la fata locului si constata imediat ca incendiul nu este accidental (el fiind chiar in ″derulare″, cum lumanari au fost amplasate in mai multe zone usor inflamabile ale casei, pentru ca imobilul sa ia foc !).

La etaj, anchetatorii gasesc masca de chirurg a lui Finochietti, funii de diferite dimensiuni (cu care au fost legati si strangulati membrii familiei), haine patate cu sange, precum si un pet cu apa gazoasa cu amprente digitale vizibile pe el.

In exterior, ei gasesc masina socrilor lui Jacques Massié, la cca 300m de imobil, cu niste mocasini in portbagaj, cu diverse obiecte imprastiate in jurul lor (un ghiul, o pereche de ochelari, o bricheta, etc.) ca si cum cineva ar fi pierdut aceste obiecte, incercand sa fuga.

Putin mai departe, pe trotuar, unde se termina "pista", era vizibila o balta de sange.

Imediat, anchetatorii ajung la concluzia ca acest eveniment, iesit din comun, ar fi legat de persana lui Jacques Massié, cu atat mai mult cu cat el, ar fi scapat dintr-o tentativa de asasinat in luna aprilie.

Fiind intotdeauna inarmat (chiar si in timpul liber, ceea ce denota o oarecare grija pentru persoana sa !) si notandu-si toate conversatiile, atat cele cu cei din SAC cat si cele avute cu colegii de serviciu, intr-o zi el spunea sorei sale (confirmat de-altfel si de catre alti membrii ai SAC in cadrul anchetei): "Pe chel, pe invatator si pe omul cu urechea taiata nu-i mai pot stapanii (controla) ".

Cum dupa atentatul esuat asupra sa, Jacques Massié a depus la Politie o lista ai aderantilor SAC local (Marsilia), anchetatorii identifica, relativ cu usurinta pe cei trei :invatatorul (considerat model !) din cartierul Malpassé (Marsilia, 13e), cu calitati pedagogice deosebite, care locuia pe strada Republicii, Jean-Bruno Finochietti ; un fost legionar-pasutist (fost angajat in Legiunea Straina), Lionel Collard, omul cu urechea taiata, sef de echipa intr-o uzina la Marsilia si un sef de intreprendere familiala de constructii, Jean-Joseph Maria, chelul, despre care lumea stia ca ar fi fost Colonel in Armata franceza (dar care nu a fost decat un simplu soldat intr-o garnizoana la Nancy, nord-estul Frantei, Departamentul Meurthe et Moselle, Regiunea Lorena, traversat de catre Meurthe si un canal care uneste fluviile Rhin si Mense, la cca 100km de fontiera Germana si Benelux), care ar fi participat la un Comandou SAC compus din cinci asasini.

Desi sunt arestati si supusi unor interogatorii repetate, semnificativ de lungi care vor dura 41 de ore (din cele 48 autorizate), ei neaga orice implicare a lor in masacru, insa, faptul ca PJ (Politia Judiciara) Marsilia, care efectua ancheta, identifica amprentele invatatorului "model" pe petul de apa gazoasa, la locul masacrului, acesta cedeaza sub influenta presiunii (psihice) la care este supus, incepe sa planga si trece la marturisire !

El indica politistilor complicii sai fara sa dezvaluie numele lor (numindu-i cu primele litere din alfabet : A, B, C, D, executantii, care au participat alaturi de el si cu Z cel care a comanditat asasinatul), precum si locul unde se afla cadavrul lui Massié, refuzand insa sa-i insoteasca !

Maria si Collard, neaga totul in bloc si nu colaboreaza cu anchetatorii.

La proces insa, aproape accidental, Finochietti il identifica pe Collard cu litera A, ca fiind seful Comandoului, care la randul lui i-a facut pe magistrati sa inteleaga ca oricum, Massié era cazut in dizgratie si ca zilele lui erau numarate, fara insa sa precizeze nici de ce si nici cine urma sa-l lichideze !

In continuare, studiind cu atentie lista aderantilor SAC a lui Massié, anchetatorii interpeleaza alte 12 persoane printre care îi identifica si pe ceilalti trei participanti (care vor si recunoaste faptele lor !), functionari la Posta, sindicalisti, apartinand la CGT (http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.com/2012/01/les-grandes-organisations-syndicales.html): Didier Campana, un pasionat de motociclete, cu studii pe psihologie, Ange Poletti siJean-François Massoni necunoscuti autoritatilor politienesti si judiciare (fara cazier juridic, ceea ce este si o conditie necesara pentru ocuparea unui post de functionar), ultimul indicand si locul unde cadavrele restului familiei pot fi gasite, fara sa vrea nici el sa se deplaseze la fata locului.

In aceasi zi, in ziua descoperii macelului, conform indicatiilor lui Finochietti, este gasit si corpul lui Jacques Massié, ucis cu arma alba, abandonat intr-o zona dezafectata pe colina Petit Galibier (Departamentul Var) in Alpii francezi, intre Cerces (est) si Masivul Arves (vest), in valea Guisane.

Pe 30 iulie, conform declaratiilor lui Massoni sunt gasite si cadavrele celorlalte persoane, in fundul unei mine dezafectate la Luc, in centrul Departamentului Var, la nord-est de Toulon, pe axa centrala Nisa-Marsilia.

Derularea evenimentelor, ne permite sa facem o idee destul de clara despre SAC, precum si modul in care acesta isi desfasura activitatea criminala.

Deja, in aprilie 1981, Massié a prevenit Politia ca Jean-Joseph Maria, adjunctul sau la SAC, considerat unul dintre fidelii sai si Lionel Collard, fost parasutist legionar, ar fi la originea unor focuri de arme trase asupra masinii sale pe la inceputul lunii, iar sotia lui Marie-Dominique a solicitat directorului scolii unde invata Alexandre, intensificarea vigilentei.

Datorita absentelor repetate le sedintele si reuniunile SAC, se pare ca Jean-Joseph Maria, adjunctul lui Massié, care isi dorea sa ajunga seful SAC-ului din Marsilia, il ″banuieste″ (dupa parerea mea, vrea sa implementeze ideea membrilor SAC) pe acesta de tradare si malversatie (alianta cu socialistii dupa castigarea alegerilor prezidentiale, in mai, de catre Mitterrand), motiv pentru care concepe planul diabolic de rapire si sechestare, iar ulterior, de asasinare a lui Massié, pentru recuperarea documentelor secrete SAC aflate la proprietatea acestuia de la Auriol.

Planul macabru este pus in aplicare in jurul orei 15h10 pe 18 iulie 1981 si va dura ore in sir (pana la ora 19h20) timp in care, Comandoul patrunde in imobilul locuit de familia Massié, iar Marie-Dominique, sotia, fiul ei, Alexandre, in varsta de 7 ani, tatal si mama ei, cu cumnatul lui Massié, sunt brutalizati si torturati cu violenta, apoi legati de maini si picioare si sechestrati la primul etaj al casei, lasati in "custodia" (grija !) invatatorului cu "chip de inger", Finochietti (se pare cel mai las dintre ei !), tatal model, a doi copii, pe care desi il implora Marie-Dominique: "Ne vor ucide pe toti, salveaza macar copilul", din pacate, "ingerul pazitor", n-o asculta.

Pentru ca SAC-ul "gaulle-ist" solicita acest sacrificiu !

Iar daca il solicita, inseamna ca exista un motiv intemeiat.

Si in acest caz, ordinul (lui Jean-Joseph Maria, adjunctul "fidel" a lui Massié) se executa si nu se discuta!

Pentru ca Jacques Massié este un tradator, deci trebuie pedepsit !

Cu moartea !

Insa, ghinion.

Din nefericire, cel cautat nu era acasa !

Mentionam aici ca "ingerul pazitor" Finochietti, l-ar fi putut lasa pe Alexandre sa scape (sa fuga), pentru ca in spatele lui (asa cum rezulta din analiza detaliata al spatiului) exista un geam intredeschis prin care exista si posibilitatea de a parasi neobservat imobilul, cu o iesire in curtea exterioara.

"Ingerul pazitor" a mai comis insa, inca o gresala !

Care i-ar fi fost fatala.

In ciuda faptului ca purta o masca de chirurg pentru a nu fi recunoscut, el nu si-a dat seama ca Marie - Dominique Massié, avea sa-l descopere, ceea ce nici nu i-a fost foarte dificil, pentru ca el facea in particular, cursuri cu Alexandre !

Astfel, esecul este total : cinci prizonieri, pe cand ei se asteptau ca in imobil sa nu fie decat Massié, care era absent !

In plus, Finochietti a fost si recunoscut !

Motiv pentru care, in jurul orei 17h45, Lionel Collard, seful "misiunii" politice ia decizia de a-i ucide pe toti!

Astfel, este el cel care îi strangueaza pe toti la baza scarii cu o coarda, dupa ce vor cobori la parter, in bucatarie !

Alexandre ramane ultimul.

Finochietti il strange in brate, iar Poletti il loveste de mai multe ori cu un vatrai.

Dar Alexandre rezista in ciuda ranilor grave.

Atunci, invatatorul model, îi infige un cutut de bucatarie ininima, ca sa nu mai sufere !

Collard si Massoni sunt cei care vor scoate cadavrele din imobil si le vor transporta in mina abandonata la Luc.

Finochietti, Poletti si Campana raman in casa pana la sosirea lui Massié acasa, in jurul orei 02h40, si Finochietti il ucide cu mai multe lovituri de pumnal (ajutat de Poletti si Campana), inainte sa incerce sa fuga de acasa, cand isi da seama de capcana care i-a fost pregatita.

Cadavrul lui a fost dus si abandonat de cei trei intr-o padure, aproape de Auriol, pe colina Petit Galibier.

Sub juramant, la proces in fata Juriului Popular Bouches du Rhône (Marsilia), in mai 1985, Finochietti declara in fata instantei, ca i-ar fi spus lui Massié inainte sa-l ucida : "niciodata n-ai sa stii ceea ce s-a intamplat cu ai tai", la care el ar fi raspuns : "de ce tocmai tu ? "

Atat el, cat si Poletti, Campana si Massoni, au pledat "vinovat " in fata instantei judecatoresti.

Finochietti si Campana au fost condamnati la douzeci de ani de recluziune criminala, iar Massoni, la cinsprezece ani de recluziune criminala.

Jean-Joseph Maria, cel care a premeditat si conceput asasinatul lui Massié, Lionel Collard si Ange Poletti ("colaboratorul" lor fidel), care au organizat-o, au fost condamnati la inchisoare pe viata, cu toate ca atat Maria cat si Collard au dezmintit participarea lor la acest masacru !

Astazi sunt toti liberi !

Intr-un alt dosar, Pierre Debizet, seful national al SAC, considerat ca un instigator al masacrului, inculpat pentru omucidere voluntara si sechestare de persoane, incarcerat timp de sase saptamani, este achitat in apel, de catre Parchetul de pe langa TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) Paris, in 1984, iar incepand din 1986 devine delegatul general al MIL.

El a murit pe 11 mai 1996, ca si Maria de-altfel, de cancer.

Poletti si Massoni traiesc in Corsica, iar Campana in regiunea urbana a Marsiliei.

La 56 de ani, Jean-Bruno Finochietti, a fost incarcerat timp de 13 ani (din cei 20 la care a fost condamnat), fiind eliberat pe 23 iulie 1994.

Dupa ce s-a recasatorit, a trait o perioada in Italia si apoi in Bielorusia.

Astazi traieste din picturile pe care le vinde.

Si in sfarsit, Lionel Collard, din informatiile pe care detin din mediul carceral francez, de la fostii mei studenti"institutionalizati" cu care am lucrat in penitenciarele franceze, el traieste in Romania !

Ca urmare, a acestui masacru, Comisia Parlamentara numita de catre Mitterrand, formata numai din parlamentari de stanga, cum cei de dreapta au refuzat participarea lor, hotareste disolutia definitiva a SAC-ului pe 3 august 1982.

In 2006, la varsta de 64 de ani, Marina Massié a scris o carte despre masacrul de la Douronne (Auriol), intitulata :"La vie d'une rescapée"(Viata unui supravietuitoare), aparuta la Éditions France Europe.

In 2007, dupa 26 de ani de la eveniment, Marina Massié l-a intalnit pe Jean-Bruno Finochietti pe strada !

Chiar daca ea nu-l poate ierta niciodata (ceea ce pare evident, pentru ca in masacru, ea si-a pierdut fratele, sotul si nepotul !), el a acceptat sa dialogheze cu ea in localurile jurnalului "La Provence" din Marsilia.

Acesta i-a marturist, printre altele, ca viata lui este un calvar datorita cosmarurilor pe care le traieste din cauza mustrarilor profunde de constiinta, pentru tot ceea ce a facut.

Ca il are in fata ochilor inca privirea nedumerita a lui Alexandre si îl aude in urechi inca rezonand glasul lui Jacques Massié : "De ce tocmai tu ?"

COMENTARIUL AUTORULUI

Intr-un climat daunator de "periculoasa mitomanie", aparent, Jacques Massié, inspector stagiar de politie, seful local al SAC Marsilia, ar fi fost in conflict cu ierarhia sa.

Acuzat de tradare si de malversatiuni, el ar fi vrut sa transmita documente secrete ale SAC (privind activitatea sa criminala !), noii puteri politice de stanga proaspat instalata la Palatul Elysée.

Din acest motiv, SAC-ul ia decizia de a-l lichida !

Un "simplu" asasinat (!), care insa, din pacate, se transforma intr-un masacru : asasinarea lui, precum si a familiei acestuia.

In ciuda faptului ca toti cei implicati (direct sau indirect) in masacrul de Douronne au fost judecati si condamnati, nu numai cei care au recunoscut faptele: Finochietti, Poletti Campana si Massoni, dar si ceilalti doi care au negat tot timpul implicarea lor in masacru (chiar si in timpul detentiei lor) : Maria si Collard, Curtea Populara Bouches du Rhône, in timpul procesului din 1985 nu a reusit sa clarifice, daca masacrul de la Auriol a fost sau nu o crima politica !

Cu alte cuvinte, el a fost comanditat sau nu de catre adjunctul lui Massié, Maria in contul SAC-ului local din Marsilia, cu acordul si sprijinul lui Debizet !

Pentru ca prin achitarea lui Pierre Debizet, in 1984, implicarea SAC-ului national, evident, a fost exclusa !

Asasinii au vorbit putin si au pastrat secretul chiar pana si astazi, cand fapta este deja prescrisa !

In plus, nu s-a lamurit nici daca "misiunea" ar fi fost prevazuta de la inceput ca un masacru (al intregii familii !) sau numai sub forma unui "simplu" asasinat (a lui Jacques Massié).

In cadrul investigatiilor pe care le-am facut in acest dosar (studiind zeci si zeci de documente ale epocii), dupa trei decenii de la evenniment am incercat sa raspundem la niste intrebari pe care le-am pus independent de decizia justitiei, precum si de rezultatele obtinute de catre anchetatorii insarcinati cu acest dosar.

Primul element care dupa parerea noastra ar trebui lamurit este daca Debizet a fost achitat pe buna dreptate sau procesul sau ar fi fost "traficat", nu atat in interesul sau personal, cat in cel al gaulle-ismului, imaginea caruia trebuia salvata cu orice pret !

Mentionam ca daca acest lucru astazi, in Franta deceniului doi al secolului XXI, practic nu ar fi posibil, in contextul social-politic cu trei decenii in urma, el nu ar fi fost deloc socant, avand in vedere tensiunile sociale aparute in randul populatiei civile (atat pe plan politic cat si economic), precum si lupta partidelor politice pentru putere.

Studiind profilul politic si militar, precum si personalitatea lui Debizet, am putea fi aproape siguri ca el era un gaulle-ist convins, un om drept, cu o coloana vertebrala solida si ca, in principiu, nu ar fi putut comandita asasinarea lui Jacques Massié !

Cu atat mai mult, a familiei sale !

Insa, in 2010 (la numai patru ani de la moartea lui !), descoperirea unui "nou element" poate puna la indoiala acest lucru.

Este vorba de asasinarea lui Pierre Goldman (1944-1979, vezi fotografia alaturata), fratele vitreg al celebrului autor-compozitor-interpret francez, Jean-Jacques Goldman (producator de muzica de varietati si pop rock), din parinti polonezi de origine evreiasca, cu tatal Alter Mojsze Goldman (1909-1988), angajat in Rezistenta franceza la Lyon in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Scriitor si jurnalist, el se angajeaza devreme si cu fermitate in politica extremei stangi, in timpul studentiei fiind responsabil cu Serviciul de Ordine al UEC (Uniunea Studentilor Comunisti) la Sorbona, ceea ce sigur nu a fost pe placul SAC-ului, motiv pentru care el ar fi fost asasinat, "in ziua mare", la Paris (in Piata Abbé Georges Hénocque, in 13e) de catre un Comando compus din membrii sai, pe 20 septembrie 1979, fara ca autorii sa fi fost "descoperiti".

Reconvertit si devenind membru cu "drepturi depline" al Crimei Organizate (marele banditism francez), dupa ce revine din Venezuela in 1969 (unde petrece un an in trupele de gherila), Pierre Goldman, comite trei bracaje (jafuri armate) in Paris 13e, la farmacia (Farmachi) din strada Ernest-et-Henri-Rousselle, la o Casa de Moda (Vog) si la o Agentie CAF (Casa de Alocatii Familiale), inainte sa fie "identificat" de catre martori oculari, in bracajul sangeros pe 19 decembrie 1969 la farmacia Delaunay, in care doi farmacisti (femei) sunt ucisi (iar un client si un politist, Gérard Quinet, sunt raniti grav), de pe Bulevardul Richard Lenoir (aflata in vecinatatea resedintei mele, la Paris si patronul caruia il cunosc !).

Arestat, Pierre Goldman, neaga participarea sa la bracajul de la farmacia Delaunay, recunoscand insa, primele trei comise anterior !

Curtea cu Jurati (Juriul Popular) de la Paris, nu tine insa cont de declaritiile lui si il condamna in 1974 la inchisoare pe viata, pe cand inca ghilotina facea ravagii in Franta ! (Vezi si articolele autorului legate de abolirea pedepsei capitale in Franta : http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/12/pedeapsa-capitala.html; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/10/ghilotina-o-masina-de-ucis-democratica.html) !

Sustinut de catre "miscarea de stanga", in plina "afirmare" si expansiune pe scena politica franceza (batalia pentru Elysée intre centristul VGE si socialistul Mitterrand, din care primul castiga la limita !), precum si de catre personalitati marcante ale intelectualitatii si ale artei "de stanga" franceze : Jean-Paul Sartre (21 iunie 1905-15 aprilie 1980, filosof existentialist, scriitor si jurnalist francez, Premiul Nobel 1964), Simone de Beauvoir (9 ianuarie 1908-14 aprilie 1986, eseista, scriitoare, reprezentanta de frunte al existentialismului si feminismului francez, Premiul Goncourt 1954), Simone Signoret (Kaminker, 25 martie 1925-30 septembrie 1985, celebra actrita si scriitoare franceza de origine evreiasca, Premiul Oscar 1960, Premiul César 1978), Maxim Le Forestier (nascut pe 10 februarie 1949, celebru autor-compozitor-interpret francez, care îi consacra si un cantec : "Viata unui om"), la al doilea proces al sau (dupa anularea primului), in fata Juriului Popular Somme din Amiens (Picardie) in 1976, aparat de catre celebri avocati de prestigiu Georges Kiejman (Paris) si Emille Pollack (Marsilia), el este recunoscut nevinovat in jaful armat din 19 decembrie 1969 din Bluevardul Richard Lenoir, iar pentru cele pe care le-a recunoscut, va fi condamnat la 12 ani de recluziune criminala, fiind eliberat dupa cateva luni, avand in vedere incarcerarea lui in arest preventiv, precum si gratiile (acordate de catre JAP-Judecatorul responsabil cu executia pedepselor) de care a beneficiat in timpul acestei detentii.

In inchisoare, Pierre Goldman scrie doua carti autobiografice de mare succes : "Souvenirs obscurs d'un juif polonais né en France" (Amintiri obscure ale unui polonez evreu nascut in Franta) care se va vinde in peste 60.000 de exemplare (din care, avocatul lui, Arnaud Lyon-Caen ofera chiar si un exemplar fiecarui membru al juriului, inainte de procesul de revizuire), respectiv "L'ordinaire Mésaventure d'Archibald Rapoport" (Intamplarea ordinara neplacuta - Patania lui d'Archibald Rapoport), care atrag simpatia unei parti a opiniei publice.

Dupa eliberarea sa in 1977, colaboreaza la cateva cotidiene importante : "Les Temps", "Modernes" si "Libération", ceea ce insa va fi de scurta durata, pentru ca joi, pe 20 septembrie 1979 este ucis cu patru gloante (identificate in corpul lui), nu departe de domiciliul lui la Paris (13e) de catre un Comando format din trei asasini, care comunicau intre ei, in spaniola, conform martorilor.

Asasinantul este revendicat la AFP (Agentia Franceza de Presa) de catre o organizatie de extrema dreapta :"Honneur de la Police" (Onoarea Politiei), afiliata la Grupos Antiterroristas de Liberación (GAL), organizatie para-politieneasca si para-militara spaniola, activa intre 1983-1987, avand ca obiectiv lupta contra militantilor separatisti din Tara Basca ETA (Euskadi Ta Askatasuna).

La inmormantarea lui in celebrul cimitir parizian "Père Lachaise" au participat peste 27.000 de persoane, printre care numeroase personalitati ale intelectualitatii stangi, sotia lui (cu care s-a casatorit in inchisoare!), dand nastere fiului lor Manuel, numai la cateva ore dupa asasinarea lui.

Privind aceasta executie, mai mute ipoteze au fost avansate de catre anchetatori, fiind vorba, fie de catre o organizatie politieneasca de extrema dreapta nemultumita de achitarea lui, fie de catre serviciile secrete franceze, carora leaderii de extrema stanga nu le erau pe plac sau, in sfarsit, fie de catre GAL pentru ca Goldman ar fi avut relatii stranse cu ETA.

In aprilie 2006, celebrul comisar Lucien Aimé Blanc (care a participat la capturarea si executia "Inamicului public n°1" al Frantei, Jacques Mesrine, figura legendara al marelui banditism francez (a se vedea si articolul:http://dossiers-criminels.blogspot.com/2011/01/affaire-mesrine.html) afirma ca este, un colaborator al RG (Serviciul de Informatii Generale), "indic"-ul (informatorul) lui, Jean-Pierre Maïone, cel care l-ar fi ucis pe Pierre Goldman, cu borfasi marsilieni ai GAL, care i-ar fi marturit acest lucru mult mai tarziu !

La finele anului 2009, un individ numit Gustavo ("soldat politic contra marxismului") l-a contactat pe jurnalistul de investigatie Michel Despratx, care a urmarit de aproape ancheta si i-a marturisit ca el ar fi facut parte din acel Comando, alaturi de unul care lucra pentru DST (Departamentul Securitatii Teritoriului, Contraspionaj), si celalat pentru RG (Informatii Generale), care lupta contra "subversiunilor de stanga".

Faptul ca individul afirma cu certitudine ca misiunea ar fi fost comanditata si supervizata de catre forul suprem (national) al SAC, el nefacand altceva decat sa execute un "contract" politic, Pierre Debizet pare a fi responsabil si de acest asasinat!

Gustavo mai mentiona si ca :"Seful Comandoului (cel de la DST) le-a spus ca Debizet considera scandalos faptul ca Goldman a fost achitat. Sub nicio forma acest individ nu trebuie sa imbatraneasca linistit", iar dupa executarea "contractului", le-a declarat : "Eu am revendicat actiunea, la nivelul cel mai inalt se stie ca sunt eu. Voi nu aveti niciun amestec" !

Michel Despratx, pe 29 ianuarie 2010, la ora 23h05, in cadrul unui film documentar (emisiunea "Spécial Investigation") intitulat : "Cum l-am ucis pe Pierre Goldman", pe celebrul canal privat de televiziune Canal+, a facut publica aceasta marturisire.

In interviul lor, atat Directorul General al Politiei, Robert Panraud, cat si Ministrul de Interne, Christian Bonnet, au afirmat ca ei nu aveau nicio cunostinta de acest "contract" politic pe care l-ar fi comanditat SAC-ul!

Chiar daca pentru multi acest film este extrem de convingator si vinovatia lui Debizet pentru ei este indiscutabila, revizionandu-l de nenumarate ori, eu nu impartasesc aceasta parere.

Eu nu sunt convins ca Debizet ar fi fost la curent cu acest contract al SAC executat in 1979 in Dosarul Goldman, cum nici cu masacrul comis in Dosarul Massié (pe care l-am putut studia in cele mai mici detalii !) executat in 1981, in care de-altfel el a si fost achitat in 1984.

Cu atat mai mult cu cat, cele doua asasinate au avut loc in conditii complet diferite, iar metodele utilizate de catre asasini erau si ele diferite.

Daca Goldman a fost executat in stil mafiot, gen Al Capone (in plina zi, in fata unori martori, cu arma de razboi, metoda utilizata de catre grupari extremiste sau de catre retele de raufacatori specializate in jafuri armate care activeaza in cadrul marelui banditism, cu scop demonstrativ, pentru a inspira frica si teroare, a se vedea si articolul : http://dossiers-criminels.blogspot.com/2012/01/laffaire-pierre-michel.html), Massié (precum si familia lui) a fost executat printr-o metoda clasica specifica SAC-ului (in spatele "scenei" sau mai exact "departe de mumea dezlantuita", pe asuns,dupa rapire, sechestrare, prin : strangulare, injunghiere, bataie, tortura, metode utilizate ca catre structurile paramilitare), avand in vedere rolul lui, cel putin, neficial, de "Politie paralela" in sprijinul gaulle-ismului.

In concluzie, responsabilitatea lui Debizet in masacrul de la Auriol, dupa parerea mea, poate fi cel putin pusa la indoiala.

Ceea ce este conforma cu decizia justitiei in 1984.

In sfarsit, daca Debizet nu era la curent cu contractul executat de catre Comandoul format din : Collard, Finochietii, Poletti, Campana si Massoni, ceea ce n-ar fi fost exclus, ar fi fost posibil ca instigatorul acestui masacru sa fi fost numai Jean-Joseph Maria, adjunctul lui Massié la SAC local Marsilia, care vroia cu orice pret sa-l elimine pe acesta, pentru a putea prelua conducerea organizatiei locale !

O serie de documente si marturii mi-au permis sa deduc ca intre Massié si Maria exista o rivalitate profunda, ceea ce de fapt, ar fi putut fi cheia problemei !

Amandoi erau carieristi dar se si complaceau in avantajele (in natura !) pe care functia le punea la dispozitie !

Absolvind Scoala de Inspectori de Politie (in regiunea pariziana), Massié, de la gradul de brigadier (subofiter) a fost avansat la cel de inspector (ofiter), ceea ce îi consoilida si mai mult postul lui de sef al SAC-ului local Marsilia, cu toate ca avea si promisiuni ca va fi (poate) mutat la Paris.

Maria, fostul "Colonel" (de-fapt un simplu soldat intr-o garnizoana din Nancy), sef al unei intreprinderi familiale, mai in varsta si mult mai versat, avea promisiuni si el (conform unor documente pe care le-am descoperit !) ca il va putea inlocui pe Massié, care, mai mult ca sigur, va fi transferat la Paris.

Numai ca Massié, la SAC Marsilia era seful local suprem !

Si era bagat in tot felul de afaceri, mai mult sau mai putin dubioase, in regiune, care îi aducea un profit considerabil (cel putin de 10 ori mai mult decat salariul sau de inspector) si n-avea de gand sa se mute nici din regiune si nici din "Bastida" sa de la Douronne.

In primul rand pentru ca urmasul sau in functia de sef, Maria, ar fi descoperit delapidarile si deturnarile de fonduri in care era implicat si l-ar fi santajat, iar in al doilea rand, pentru ca Massié, "rural" din sudul Frantei cum era, era si adept al principiului : "decat codos la oras, mai bine in statul tau fruntas !"

Cel putin asa reiese din corespondenta lui cu apropiatii, precum si din notile lui personale !

Desi, nu este o certitudine ca n-ar fi reusit sa integreze cu succes si structurile (mafiotice ?!) mai inalte ale SAC-ului la Paris si nici ca nu s-ar fi putut imbogatii si mai mult pe acolo, avand in vedere ca avea mult mai multe posibilitati de a se face remarcat, Massié, in ciuda unei posibile oferte pe care ar fi avut, a hotarat sa ramana, acasa, la Marsilia.

Fiind si Inspector de Politie, faptul ca nimeni niciodata nu-l va mai putea muta de acolo fara acordul lui, era o certitudine, atat pentru el, cat si pentru Debizet !

In aceasta situatie, lui Maria nu i-a mai ramas decat o singura solutie !

Sa-l lichideze (din invidie si pentru a se razbuna pe el, pe succesul lui, pe familia lui, pe casnicia lui care parea reusita!) sub acoperirea unui contract politic al SAC-ului !

Din documentele pe care le-am putut studia (cu concursul autoritatilor locale si pentru care le multumim si pe aceasta cale !), nu exista niciunul care sa confirme ca Debizet era la curent cu proiectul lui Maria.

Mentionez aici si faptul ca Debizet, dupa demisia lui in 1960 (pentru ca s-a opus politici de autodeterminare a Algeriei a lui De Gaulle !), a fot adus inapoi la conducerea SAC-ului (in calitate de Secretarul sau general), de catre Jacques Foccart (distins in 1995 de catre Jacques Chirac cu Medalia "Grand Officier de l’Ordre de la Légion d’Honneur"), odata cu evenimentele din 1968, intocmai pentru a controla fardelegile comise de catre membri acestuia si pentru a pune capat abuzurilor in care acestia au fost implicati.

Este el, Maria, cel care i-a convins pe subalternii sai : Finochietti, Poletti, Campana si Massoni (in calitatea lui de adjunctul lui Massié), ca banuindu-l pe acesta de tradare (colaborare cu comunistii !), Debizet i-ar fi dat mana libera sa-l lichideze!

Fara ca el sa fi vorbit in prealibil despre acest "contract" politic cu Debizet.

Cu atat mai putin cu acesta sa-i fi dat acordul.

Pentru mine aceasta pista para a fi cea reala !

In plus, deghizat in asasinat politic (in care ar fi fost implicat SAC-ul!), pepepsele pronuntate de Juriul Popular (care a fost puternic influentat de contextul social-politic al timpului !), contra celor care au executat, efectiv, misiunea, au fost mult prea blande!

Pe de-o parte, avand in vedere recenta abolire a Pesepsei Capitale, de catre Mitterrand (prin intermediul Ministrului de Justitie, numit cu acest scop, Robert Badinter, marele umanist si avocat abolitionist, profesor de drept, care a aparat, benevol, zeci de condamnati la moarte care asteptau pe culoarele mortii sa fie executati), iar pe de-alta parte, pentru ca imaginea marelui De Gaulle (si al gaulle-ismului) era inca vie in mintea unei minoritati semnificative (importante chiar !) a societatii civile.

Inainte de abolirea pedepsei capitale, pentru acte criminale, mai putin grave sau asemanatoare, pedeapsa cu moartea si inchisoarea pe viata, era considerate "clasice". (http://dossiers-criminels.blogspot.com/2011/01/affaire-dils.html; http://dossiers-criminels.blogspot.com/2010/12/affaire-ranucci.html)

Mai sunt doar cateva amannunte.

Daca Jean-Joseph Maria a planificat masacrul de la inceput sau, a fost "obligat", ulterior, fortat de imprejurari, sa-l puna in aplicare, pentru ca Finochietti, in ciuda faptului ca purta o masca de chirurg, a fost recunoscut de catre Marie-Dominique, sotia lui Massié.

Intrebarea nu este gratuita, pentru ca daca Comandoul nu dorea lichidarea intregii familii, putea sa verifice, daca Massié era sau nu acasa !

In cazul in care nu era (cum s-a si intamplat!) puteau sa-l astepte (asa cum au si facut!) la urcare catre "Bastida" de la Douronne cand se intorcea acasa, si l-ar fi putut asasina, fara dificultati, inainte sa ajunga in casa !

Mai mult, puteau sa si dispara fara sa fi fost vazuti.

Iar, ulterior, chiar daca ar fi fost identificati, rezultatul ar fi fost identic: arestarea lor, dar poate, cu pedepse ceva mai "blande" (mai putin severe).

Cel putin pentru executanti!

Si in sfarsit, daca Collard cunostea sau nu, adevarul.

Sau chiar si el a fost o "victima" a lui Maria.

Cum Maria a murit in 1996, singurul care ne-ar putea lamuri, ar fi numai el.

Iar din fericire sau nu, el traieste in Romania.

Ar trebui sa-l gasim pentru a cunoaste adevarul!

Adevarul istoric !

NOTA

Misterul in acest dosar ramane complet (total!), chiar daca justitia, practic, si-a facut "datoria" !

Chiar si dupa treizeci de ani de la eveniment !

Astfel incat, pe 11 iulie cand Marina Massié l-a intalnit pe strada pe Jean-Bruno Finochietti (la mai putin de 2km de la locuinta ei !) la Marsilia, era convinsa ca nu este el asasinul lui Jacques, fratele ei, precum si al nepotului ei, Alexandre, care ar fi trebuit sa implineasca 37 de ani.

Apoi s-au revazut din nou pe 20 iulie.

In sfarsit, au acceptat in localulurile Jurnalului "La Provence", la Marsilia, un dialog "face to face" !

Iar realitatea a fost cruda : Finochietti recunoaste ca el a fost cel care, practic, i-a asasinat pe amandoi, dandu-le lovitura de gratie, "din mila", pentru a le scurta suferinta.

Si numai dupa 13 ani efectuati din cei 20 la care a fost condamnat, el a fost eliberat, cum a afectuat jumatate din pedeapsa si JAP-ul (Judecatorul Responsabil cu executia pedepselor) a considerat ca Finochietti este "vindecat " si poate reintegra sociertatea civila.

El a acceptat sa adere la SAC pentru ca sotia sa a fost agresata la Merlan (langa Béthenville, nordul Frantei).

El a fost si singurul dintre toti care a avut remuscari.

Cata generozita !

Si asta pentru ca el nu se considera un monstru.

Si in plus, el adora copii !

Doar si el este tatal a doi copii pe care îi adora.

A acceptat cu resemnare ura Marinei, insa a precizat ca putem la fel de bine trai cu ea, ca de-altfel si cu dragostea.

Cata filosofie !

Tot el sustinea ca nu s-au dus la Massié pentru a-i masacra familia, ci numai pentru a-l interoga despre unele documente ale SAC, cum el era considerat un posibil tradator.

"Totul a avut loc noaptea si in grup, ceea ce este diferit !"

Collard spunea ca sunt la mijloc interese ale statului si "exista atat de mult fantasm si mitomanie in jurul personajelor".

In realitate, putin conteaza ceea ce credea Finochietti (sau ce i s-a spus !), pentru ca las si manipulat cum era de catre Collard si Maria, chiar daca planul lor ar fi fost masacrul familiei Massié, Finochietti, tot nu ar fi aflat in timp util.

Chiar mai mult.

Daca Marina Massié, astazi in varsta de 67 de ani, s-ar fi dus acasa la ei pe 18 iulie 1981 seara (si nu pe 19 dimineata !), ar fi fost si ea ucisa cu ceilalti membri ai familiei.

Chiar daca astazi ea traieste, i-a pierdut insa pe toti pe care i-a iubit : pe Jacky (Jacaues), fratele ei, pe Jo (Georges Ferrarini, sotul ei) si pe nepotul ei, Alexandre.

In plus, in 1991 a murit si baiatul ei : Gilles.

Iata de ce, intr-adevar, ea se poate considera cu siguranta, o supravietuitoare in acest masacru !

In sfarsit, am gasit si pe cineva care l-a intalnit si chiar l-a si cunoscut, ulterior, pe Finochietti, dupa eliberarea lui, care il descrie in felul urmator: "(…..). L-am cunoscut pe Dl. Finochietti in cadrul activitatii mele profesionale. (….). Tot timpul cat am fost in preajma lui, nu am avut cunostinta de trecutul sau, dar, am aflat ulterior, cine era, citind ziarele din arhiva! Din punctual meu de vedere este un barbat "charmant" (fermecator !), politicos, generos si foarte carismatic. Sincer, eu cred ca el a fost implicat in aceasta intamplare (mascrul de la Auriol), fara vointa lui (…). Nu pot spune ca ceea ce a facut este pardonabil, vreau doar sa precizez faptul ca este un om umil, discret si sunt convins ca el nu mai traieste dupa acest eveniment, ci doar…supravietuieste. (…)…fiinta umana, deseori, poate sa-si piarda controlul…. ! (Mimi Alex)

In ceea ce il priveste pe Jean-Joseph Maria, comanditarul masacrului, desigur, Comandoul, nu numai ca a lichidat familia Massié, dar i-a recuperat si o valiza a lui Jacky pastrata de catre acesta intr-un loc secret in "Bastida" sa de la Douronne.

Nu vom stii niciodata ceea ce continea, din pacate!

Collard, care traieste in Romania, poate ar fi singurul care ne-ar putea lamuri!

Articolul integral pe Investigatie Jurnalistica

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/01/thomas-csinta-drama-de-la-douronne-o.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019