UK Bookmakers

S-AU STERS URMELE – Microfilmul dosarului de colaborator al lui Traian Basescu cu organele de contrainformatii militare a disparut

Scris de Alex Puiu. Posted in Ancheta


SRI a confirmat. Informatia apare intr-o sentinta a judecatoarelor Lavinia Lefterache, Rodica Aida Popa si Lucia Rog de la ICCJ, care au respins o plangere impotriva unei rezolutii prin care PICCJ i-a dat NUP lui Basescu, pentru fals, intr-un dosar in care presedintele era acuzat ca a mintit in legatura cu colaborarea sa cu Securitatea

De ani de zile, o adevarata polemica se poarta in jurul lui Traian Basescu: a fost acesta sau nu colaborator al Securitatii. In ciuda documentelor facute publice de presedintele Grupului de Investigatii Politice, Mugur Ciuvica, pana acum,

Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a stabilit ca Traian Basescu nu a colaborat si nici nu a fost agent al politiei politice. Un dosar de colaborator al lui Traian Basescu, dar cu organele de contrainformatii militare, a existat totusi. Microfilmul acestuia nu mai exista insa.

In toamna anului trecut, Inalta Curte de Casatie si Justitie a trebuit sa judece o plangere a unui cetatean din Braila, Victor Ruse, impotriva unei rezolutii a Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica din PICCJ. Este vorba despre o rezolutie din 15 ianuarie 2013, prin care procurorii i-au dat “neinceperea urmaririi penale” lui Traian Basescu, intr-un dosar deschis ca urmare a plangerii formulate de Victor Ruse. Acesta din urma il acuza pe Traian Basescu de fals intelectual, uz de fals, fals in declaratii si inselaciune, pe motiv ca a sustinut ca nu a fost colaborator al Securitatii.

In acest sens, Victor Ruse a invocat adrese ale MApN din care reiesea ca Traian Basescu a colaborat cu organele de contrainformatii militare. Este vorba despre adresa nr. 342 din 30 iulie 2004 si adresa nr. 0860 din 16.08.2004, ale Ministerului Apararii Nationale – Directia Generala de Informatii a Apararii – Directia Siguranta Militara, emise in pragul alegerilor prezidentiale din 2004. Iata ce se arata in sentinta ICCJ in legatura cu cele doua adrese: “Din adresele nr. 342/30 iulie 2004 si nr. 0860/16.08.2004, emise de Ministerul Apararii Nationale – Directia Generala de Informatii a Apararii – Directia Siguranta Militara – atasate plangerii rezulta ca: ”Basescu Traian, nascut la 4.11.1951, a fost colaborator al organelor de informatii militare, pe timpul cat era elev al Institutului de Marina, avand dosarul personal nr. 3990/9.11.1973. Nu i s-a stabilit nume conspirativ, La data de 27.09.1976, la terminarea studiilor, s-a incetat legatura cu acesta”.

In Sentinta nr. 909 din 22 octombrie 2013 a ICCJ, pronuntata de judecatoarele Lavinia LefteracheRodica Aida Popa (foto) si Lucia Rog, se face trimitere la mai multe documente apartinand institutiilor statului, printre care si o adresa a SRI. O adresa din care reiese ca microfilmul dosarului de colaborator al organelor de contrainformatii militare, al lui Traian Basescu, nu exista.

Prezentam in continuare pasajul din sentinta ICCJ in legatura cu adresa SRI care confirma disparitia microfilmului:

(...) Din continutul Deciziei nr. 310/26.09.2006 a Colegiului CNSAS rezulta ca la baza emiterii acesteia au stat, in esenta, urmatoarele acte/documente/adrese:

-Decizia Colegiului CNSAS nr. 188/31.08.2004 prin care s-a stabilit faptul ca domnul Traian Basescu nu a fost agent/colaborator al securitatii ca politie politica;

-Adresa de raspuns a SRI nr. S/7607/08.06.2004, prin care comunica faptul ca nu au fost identificate in arhiva preluata de la fostele organe de securitate documentele:

*Registrul Jurnal pentru Evidenta Retelei Informative din Judetul Constanta;

*Adresa nr. 0043467/03.08.1978, prin care dosarul personal al domnului Traian Basescu a fost primit in arhiva Securitatii;

*Dosarul personal nr. 3990, din perioada 1977-1978 al colaboratorului Securitatii Constanta, pe numele Traian Basescu, nascut la data de 04.11.1951 sau procesul-verbal de distrugere;

*Dosarul de urmarire unformativa “Carma”, din perioada 1979-1981, referiro la nava “Dacia”;

*Dosarul de urmarire informativa referitor la petrolierul “Independenta”.

-Adresa de raspuns a MApN – Serviciul Arhive si Documentare Militara nr. A/2425/24 iunie 2004, in care se comunica faptul ca domnul Traian Basescu nu are dosar de colaborator sau de urmarire intocmit de fostele organe de securitate;

-Adresa de raspuns a SRI nr. S/8082/19.10.2004, prin care se comunica faptul ca in arhiva preluata de la fostele organe de securitate nu a fost identificat dosarul personal nr. S/3990/09.11.1973 pe numele domnului Traian Basescu, iar acesta nu figureaza in evidentele fostei Securitati;

-Adresa de raspuns a SRI nr. S/4671772/02.11.2004, in care se mentioneaza faptul ca in arhiva preluata de la fostele organe de securitate nu exista microfilmul dosarului nr. S/3990/09.11.1973 pe numele domnului Traian Basescu;

-Adresa de raspuns a SRI nr. S/97063/12.04.2005 in care se mentioneaza ca in arhiva preluata de la fostele organe de securitate nu au fost identificate dosarele:

*Dosarul obiectiv “Institutul de Marina Constanta”;

*Dosarul obiectiv “Navrom”;

*Dosarul obiectiv “Port Constanta”;

*Dosarul personal al domnului Traian Basescu preluat de la MApN cu adresa nr. 00151392.

-Adresa raspuns a Serviciului Arhive si Documentare Militara din cadrul MApN nr. A/976/13.04.2005, in care se mentioneaza ca nu detine dosarele:

*Dosarul obiectiv “Institutul de Marina Constanta”;

*Dosarul obiectiv “Navrom”;

*Dosarul obiectiv “Port Constanta”.

-Adresa de raspuns a SRI nr. S/67711/13.02.2006, in care se mentioneaza ca in urma verificarilor efectuate in evidentele create de Securitate nu au fost identificate documente din Arhiva Comitetului PCR ai Flotei Maritime (intreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime - “Navrom” Constanta), respectiv arhiva Comitetului Central al PCR, dosare de cadre pentru aprobarea numirii in functie de conducere din anul 1989;

-Adresa de raspuns a SIE nr. S/12303/17.02.2006, in care se comunica faptul ca nu au fost identificate dosare privind Agentia Economica “Navrom” de la Anvers, precum si ca nu detine arhiva intreprinderii de Exploatare a Flotei Maritime;

-Nota Directiei Investigatii nr. S/DI/I/543/31.07.2006, in care se mentioneaza faptul ca domnul Traian Basescu nu figureaza in niciuna dintre evidentele acestei directii;

Adresele de verificare a CNSAS nr. S/4796/A,B,L/16.08.2006, prin care s-a solicitat SRI, SIE si MApN – Serviciul Istoric al Armatei sa precizeze daca s-au predat CNSAS toate dosarele/documentele/informatiile cu privire la domnul Traian Basescu;

-Adresa de raspuns a SRI nr. S/113959/19.09.2006, prin care s-au transmis catre CNSAS in conformitate cu decizia Comisiei Mixte din data de 18.09.2006, urmatoarele documente:

*Registrul inventar – arhiva al fondului retea pastrat la Constanta, volumul V, coperta si fila 118 (copie autentificata de SRI), in care apare mentionat la pozitia 17592 numele domnului Traian Basescu, cu datele de identificare, cu numar de inregistrare a dosarului personal nr. 3990 cu urmatoarea mentiune: “Dosar personal distrus cu procesul-verbal nr. 58212/15.08.1979”.

*Procesul-verbal de distrugere nr. 0058212/15.08.1979 (copie autentificata de SRI), incheiat in data de 15 august 1979 de IJ constanta.

-Adresa de raspuns a SIE nr. S/13958/22.08.2006 prin care se comunica faptul ca presedintele Romaniei, Traian Basescu, nu figureaza in evidentele sale;

-Verificarile efectuate in baza hotararii CSAT nr. 117/2006 privind declasificarea unor categorii de documente create de fosta Securitate si aflate in categoria dosare de siguranta nationala apartinand persoanelor care ocupa demnitati sau functii publice;

-Adresa de raspuns a MApN – Directia Siguranta Militara nr. 1872/25.09.2006, prin care s-a transmis, la solicitarea CNSAS, o copie xerox a filelor 64 verso si 65, declasificate, din “Registrul Jurnal pentru Reteaua Informativa, al UM 02150-Mangalia”, inventariat sub nr. 39/1972, in care figureaza domnul Traian Basescu in calitate de colaborator, fara nume conspirativ, cu dosarul nr. 3990, ce a fost transferat la Inspectoratul Judetean Constanta al M.I. cu nr. 00151392/29.09.1976.

Pe baza inscrisurilor anterior mentionate, s-a conchis ca nu exista nici un element/indiciu de natura a conduce la presupunerea rezonabila ca ceea ce a declarat Presedintele Romaniei, Traian Basescu, in cuprinsul declaratiei din 20.10.2009 nu este conform cu realitatea, orui ca s-ar impune o solicitare de transmitere de catre CNSAS a materialului de documentare ce a stat la baza Deciziei nr. 310/2006, atat timp cat aceasta institutie a statului roman, special creata/infiintata pentru a deconspira Securitatea a statuat – in baza unui amplu material documentar – ca acesta nu a fost agent/colaborator al politiei politice comuniste, iar decizia sa nu a fost desfiintata de catre instanta de judecata competenta. (...)”

*Cititi aici integral Sentinta nr. 909 a ICCJ din 22 octombrie 2013

http://www.luju.ro/dezvaluiri/anchete/s-au-sters-urmele-microfilmul-dosarului-de-colaborator-al-lui-traian-basescu-cu-organele-de-contrainformatii-militare-a-disparut-sri-a-confirmat-informatia-apare-intr-o-sentinta-a-judecatoarelor-lavinia-lefterache-rodica-aida-popa-si-lucia-rog-de-la-iccj-

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2020