Mariana Moculescu, căutată de poliţie în Germania!

Scris de Ana Maria Păsat. Posted in Ancheta

 
Abuzată sexual de italianul la care locuia în München, după cum ea susţine, Mariana Moculescu şi-a făcut bagajele şi a părăsit apartamentul acestuia. Bărbatul a dat-o însă pe mâna poliţiei, afirmând că i-a furat banii.
Se îngroaşă gluma în ceea ce o priveşte pe Mariana Moculescu. Tocmai când credea că totul se va aranja şi pentru ea, românca riscă acum să facă puşcărie în Germania. Motivul? Agresată fizic şi sexual de Gioacchino, italianul la care, potrivit declaraţiilor ei, locuia în München, fosta soţie a compozitorului Horia Moculescu a decis în cursul zilei de luni să părăsească apartamentul acestuia cu bagaje cu tot. Se pare că italianului nu i-a picat prea bine când s-a întors şi a găsit casa goală, aşa că a reclamat-o la poliţie, acuzând- o că a dispărut cu tot cu banii lui.

«Nu sunt sclava nimănui!»

“Am fost sunată de poliţie, că italianul mă acuză că i-am furat banii. Mi s-a spus chiar că pot merge la închisoare pentru asta. Ieri am dat însă declaraţie în care am spus tot adevărul. După ce mi-a făcut mutaţie la domiciliul lui, a început să mă abuzeze psihologic şi sexual, iar eu asta nu tolerez. Nu sunt sclava nimănui. În plus, era şi violent. M-a minţit că-mi e prieten, dar apoi a început să mă terorizeze. Mi-a zis că, dacă nu fac sex cu el, îmi va arunca bagajele de la fereastră. Astfel, că am fost nevoită să plec. A minţit poliţia ca să se răzbune pe mine că l-am părăsit”, a mărturisit Mariana Moculescu pentru Libertatea.

Va ajunge pe drumuri

Bruneta a mai spus că traversează o perioadă foarte tristă şi că-i va rămâne recunoscătoare celui care o va ajuta să depăşească momentul: “Nu mă simt bine deloc, e foarte grav prin ce trec. Acum stau temporar în Augsburg, dar va trebui să mă mut. Am nevoie să stau undeva şi cer ajutor în acest sens. Pe 8 decembrie trebuie să încep şi cursurile de germană, şi practica plătită de UE”.

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/mariana-moculescu-cautata-politie-germania-514997.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026