TUDOR CHIUARIU a fost PUS SUB ACUZARE în dosarul retrocedărilor ilegale

Scris de Cristian Vasilcoiu. Posted in Ancheta


 Fostul ministru al Justiției, Tudor Chiuariu, a fost pus sub acuzare în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri.
Tudor Chiuariu a fost pus sub acuzare de procurorii DNA Brasov în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri în care este arestat fostul vicepreședinte al Camerei Deputaților, Viorel Hrebenciuc, dar și deputatul Ioan Adam.
Fostul ministru al Justiției a fost audiat astăzi la Brașov, în dosarul lui Hrebenciuc. Lui Chiuariu i-au fost aduse la cunoștință în mod oficial acuzațiile.

Surse judiciare precizează că Tudor Chiuariu ar fi cerut bani pentru a interveni pe lângă prefectul de Bacău. Mita era camuflată sub formă de onorariu, în baza unui contract de consultanță.

Fostul ministru al Justiției mai are o condamnare definitivă, de trei ani și șase luni de închisoare, cu suspendare, în dosarul Poșta Română. La momentul condamnării Chiuariu a renunțat la funcția de președinte al Comisiei Juridice din Senat, însă nu și la mandatul de parlamentar.

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/tudor-chiuariu-ar-fi-fost-pus-sub-acuzare-dosarul-retrocedarilor-ilegale-520812.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026