Câte case are acum Klaus Iohannis. Ce scoate la iveală cea mai recentă declarație de avere a președintelui

Scris de Elena Avramescu. Posted in Ancheta


Președintele României se poate lăuda cu o avere impresionantă, fiindcă în prezent deține, împreuna cu soția sa, șase locuințe. În prima jumătate a acestui an, soția președintelui a moștenit un apartament de 67 mp la Sibiu.
În plus, președintele Klaus Iohannis a mai încasat niște bani în acest an, din drepturi de autor, după cum arată cea mai recentă declaraţie de avere depusă de şeful statului. Președintele deține șase case în Sibiu, moștenite, cumpărate sau obținute prin donație.
Iar în privința conturilor bancare, Klaus Iohannis are deschis un depozit la BCR încă din anul 1999, deţinând suma de 208.000 lei, cu 18.000 mai mică decât cea indicată în declaraţia de avere anterioară, de la sfârşitul anului trecut.

Ce scoate la iveală cea mai recentă declarație de avere a președintelui

Preşedintele României a primit de la Administraţia Prezidenţială, în 2019, 179.735 lei, deci cam un salariu de aproximativ 14.977 lei.

De aceea, veniturile salariale ale lui Klaus Iohannis au crescut comparativ cu anul fiscal 2018, când a încasat  nu mai puțin de 165.100 lei.

În plus, acesta  a mai avut venituri în valoare de 1.275 de lei, din drepturi de autor la Editura Curtea Veche, fiind locul unde i-au şi apărut cărţile scrise în anii trecuţi. Astfel că în aprilie 2019, Klaus Iohannis şi-a lansat cel de-al treilea volum, “EU.RO. Un dialog deschis despre Europa”, mai avînd deja două cărţi publicate la această editură: “Pas cu pas” (2014) şi “Primul pas” (2015).

O sumă mare de bani o câștigă și din închirierea locuințelor din Sibiu, anul trecut intrând în contul acestuia 35.743 lei, în scădere comparativ cu cele din anul fiscal precedent.

Nici soția sa, Carmen Iohannis, nu stă rău la capitolul încasări. Aceasta este profesor la Colegiul Gheorghe Lazăr din Sibiu și a încasat 43.450 lei în cursul anului trecut, asta înseamnă un venit lunar de circa 3.620 lei. În plus, din închirierea caselor, ea a mai obţinut 36.000 lei.

https://www.impact.ro/cate-case-are-acum-klaus-iohannis-ce-scoate-la-iveala-cea-mai-recenta-declaratie-de-avere-a-presedintelui-72266.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024