Cine vor fi primii români vaccinați împotriva COVID-19. Unde se va face vaccinarea. Propunerea autorităților: 13 milioane de români, vaccinați în 6 luni

Scris de DN. Posted in Ancheta


Strategia Națională de Vaccinare a fost publicată în Monitorul Oficial și este în vigoare. Ea cuprinde date despre responsabilii cu imunizarea populației și cine sunt cei care vor primi vaccinul cu prioritate. Cel mai important: Vaccinarea va fi gratuită și voluntară.
Vaccinarea împotriva COVID-19 în România va fi implementată prin mecanismul stabilit la nivelul Comisiei Europene și în acord cu legislația și protocoalele medicale existente, se arată în Strategia Națională de Vaccinare în vigoare de joi noaptea, când a fost publicată în Monitorul Oficial al României.
Pentru a-și atinge scopul și obiectivele, vaccinarea împotriva COVID-19 în România va fi gratuită și voluntară și va urma etapele vaccinării, ținând cont de cu strictețe de grupurile prioritare.



De implementare se vor ocupa Ministerul Sănătății, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne și STS.

Structurile locale cu atribuții în asigurarea bunei funcționări a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 sunt Instituția Prefectului, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, Direcția de Sănătate Publică, Unitățile Administrativ Teritoriale: județul, municipiul, orașul și comuna, alte instituții și organizații guvernamentale și neguvernamentale, furnizori publici și privați de servicii medicale pentru îndeplinirea atribuțiilor date în sarcină autorităților administrației publice locale.

Guvernul va aloca resurse financiare de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare cu această destinație.
Monitorizarea vaccinării împotriva COVID-19, cu ajutorul platformei electronice

Potrivit Strategiei Naționale de Vaccinare, monitorizarea nivelului de acoperire vaccinală a siguranței și eficacității vaccinului împotriva COVID-19 se realizează cu ajutorul platformei electronice.

Practic, se va dezvolta un modul dedicat vaccinării împotriva COVID-19 în cadrul Registrului Electronic Național de Vaccinare care va constitui baza de date electronică referitoare la vaccinare.

Acest registru va respecta prevederile legale privind protecția datelor caracter personal.

De asemenea, fiecare persoană va primi dovada vaccinării din Registru în care vor fi specificate datele esențiale, respectiv datele de identitate ale persoanei vaccinate, etapa de vaccinare, tipul vaccinului, lotul și seria, data efectuării vaccinului, data rapelului, după caz.

Totodată, fiecărei persoane vaccinate i se vor furniza informații privind vaccinarea și conduita în cazul apariției reacțiilor adverse postvaccinale.
În etapa 1 de vaccinare se vor imuniza următoarele persoane:

    lucrători din domeniul sănătății și social;
    sistem public și privat: personalul din spitale și unități ambulatorii, respectiv personalul medical sanitar, personalul auxiliar, personalul administrativ din securitate și pază și alte categorii;
    personalul din sistemul de medicină de urgență, ambulanță, SMURD, IGSU, IJSU, camere de gardă, CPU și UPU;
    personalul din medicina primară din rețeaua de medicină de familie, medicină școlară și asistență medicală comunitară;
    personalul din laboratoare farmacii și alți lucrători din domeniul sănătății;
    personalul din serviciile stomatologice;
    medici rezidenți, elevi și studenți cu profil medical, paramedici și alți voluntari care își desfășoară activitatea în unități sanitare, personalul de îngrijire care își desfășoară activitatea în centrele rezidențiale și medico-sociale, personalul care acordă îngrijiri medicale și sociale la domiciliu, personalul din serviciile de sănătate publică și anume din Institutul Național de Sănătate Publică, Direcțiile de Sănătate Publică;
    personalul din unitățile sanitare ale ministerelor cu rețea proprie sanitară;
    personalul din centrele de dializă și transfuzii;
    personalul implicat în derularea campaniilor de vaccinare.

În etapa a doua intră populația de risc respectiv:

–  adulții cu vârsta peste 65 de ani;

– persoanele aflate în evidență cu boli cronice indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate;

– lucrătorii care își desfășoară activitatea în domenii cheie esențiale, respectiv personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului, respectiv Parlament, Președinție, Guvern, ministere și instituții subordonate acestora;

– personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și autorității judecătorești;

– personalul din sectorul economic vital care au responsabilități în procesare distribuție și comercializare a alimentelor de bază. Aici intră următoarele categori:

    panificație lactate carne fructe și legume;
    uzine de apă, epurare transport și distribuție de apă;
    centrale electrice, producție transport și distribuție curent electric;
    unități de producție transport și distribuție gaze;
    unități de producție transport și distribuție combustibili lichid și solizi;
    unități de producție transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
    transport de persoane și mărfuri;
    noduri feroviare;
    aeroporturi civile și militare porturi esențiale din comunicații și anume serviciul de telecomunicații speciale, radioul și televiziunea națională;

– personalul din unitățile de învățământ și creșe;

– personalul poștal din serviciile de curierat;

– personalul cultelor religioase;

– personalul media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2, cum ar fi reportaj în unitățile medicale;

– personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.
În etapa a treia este vaccinată populația generală

În etapa a treia este vaccinată populația generală, respectiv populația adultă și populația pediatrică în funcție de evoluția epidemiologică și caracteristicile vaccinurilor aprobate pentru utilizarea la persoanele cu vârste sub 18 ani.

Catagrafierea populației se va face pe mai multe niveluri: se va catagrafia personalul din domeniul sănătății, domeniul social și din serviciile esențiale, din infrastructura critică, care va beneficia de vaccinare la locul de muncă și / sau în centre de vaccinare.

Pentru fazele ulterioare populația de risc și populația generală vor fi catagrafiate de la nivelul rețelei de medicină de familie și / sau al autorităților locale și prioritizate pentru vaccinare în funcție de riscurile de sănătate asociate și în funcție de exprimare a consimțământului, potrivit Strategiei Naționale de Vaccinare aflată în vigoare.
România a contractat vaccin împotriva coronavirusului pentru 10,7 milioane de persoane

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat, vineri, că România a contractat vaccin împotriva coronavirusului pentru 10,7 milioane de persoane, dar numărul de doze poate să crească în funcție de nevoi. Campania de vaccinare ar trebui să înceapă în luna ianuarie 2021.

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat, la Aleph News, că vaccinul împotriva coronavirusului va putea fi pus pe piață cel mai probabil la începutul anului 2021.

„Campania de vaccinare în România teoretic va începe în momentul în care un anumit vaccin va primi autorizare condiționată de punere pe piață de la nivelul Agenției Europene a Medicamentului. Este prefigurat pentru începutul anului viitor și anume pentru luna ianuarie, însă trebuie să așteptăm până la urmă să avem acest aviz de utilizare și, ulterior, vom putea începe campania de vaccinare pe măsură ce vor fi livrate primele doze de vaccin”, a spus Gheorghiță, potrivitMediafax.

Pentru campania de vaccinare, România a achiziționat ser pentru 10,7 milioane de persoane, dar numărul de doze poate crește.

    În momentul în care vom avea o cantitate importantă de vaccinuri disponibile este foarte probabil să se înceapă în paralel aceste etape de vaccinare și se poată beneficia și populația generală de vaccinare. Este important să reușim să asigurăm un nivel de imunizare colectivă care este este estimat în momentul de față la 70% din populație. În ceea ce privește numărul persoanelor care vor putea fi vaccinate o să vă spun că România a contractat un număr de doze care să fie suficient pentru circa 10,7 milioane de persoane, însă aceste cantități, acest număr de doze, poate să fie crescut în funcție de nevoile care se vor genera pe parcurs. Noi putem să creștem în baza acelui contract numărul de doze care să fie destinat pentru România”, a mai spus Gheorghiță.

Vaccinul va fi distribuit de Institutul Cantacuzino. Propunere ca 13 milioane de români să fie vaccinați în primele șase luni

13 milioane de români ar trebui să fie vaccinați în primele șase luni de la debutul campaniei de vaccinare anti-Covid ceea ce va asigura imunizarea a peste 60% dintre cetățeni. Aceasta este strategia autorităților din România care au decis că vaccinul va fi distribuit de Institutul Cantacuzino.

Autoritățile române au stabilit că Institutul Cantacuzino va stoca și va distribui vaccinul anti-Covid. Centrele de vaccinare din țară vor fi organizate în unitățile medicale, în funcție de numărul cadrelor medicale din fiecare județ.

    S-a stabilit un hub central, un centru de stocare central și anume Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino. De la nivelul căruia se va distribui mare parte a vaccinurilor la nivelul centrelor regionale din țară și anume Spitalul Militar Timișoara, Spitalul Militar Brașov, Spitalul Militar Iași, Spitalul Militar Cluj, Spitalul Militar Constanța și Spitalul Militar Craiova. De la nivelul acestor centre regionale de stocare, vaccinurile va fi distribuite descentralizat în fiecare județ în centrele de vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de imunizare anti-Covid.

De asemenea, alte centre, între 850 și 900, vor fi amenajate în afara unităților medicale. Acestea ar trebui să vaccineze aproximativ 5.000 de persoane pe lună. Autoritățile și-au propus să vaccineze aproximativ 13 milioane de români în primele șase luni ale campaniei. Practic, autoritățile își doresc să imunizeze între 60% și 70% din populația totală a României.

„Vorbim de 850-900 de centre la nivel național, care vor asigura, fiecare centru, un număr estimat de 5.000 de persoane pe lună. Drept pentru care putem reuși în primele șase luni de la debutul activităților de vaccinare să asigurăm o imunizare prin vaccinarea unui număr de peste 13 milioane de persoane, fapt care ne creează perspectiva atingerii imunizării colective de care vorbeam, de circa 60-70 la sută din populația generală”, a precizat Valeriu Gheorghiță.

Vaccinarea se va face și prin echipe mobile și centre drive-thru, au precizat autoritățile.

https://www.descopera.ro/dnews/19579760-cine-vor-fi-primii-romani-vaccinati-impotriva-covid-19-unde-se-va-face-vaccinarea-propunerea-autoritatilor-13-milioane-de-romani-vaccinati-in-6-luni

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024