„Pe urmele lui Gingis Han” – cartea de vizită a Mongoliei

Cu o carte temerară ne provoacă Mircea Munteanu „Mongolul”, o lucrare menită să pună cu adevărat în lumină valorile Mongoliei, o carte mai mult decât o simplă prezentare geografică a acestei ţări.
„Pe urmele lui Gingis Han” este o reală restabilire a unor adevăruri despre o ţară altfel nedreptăţită, depărtarea de noi făcând-o greu accesibilă, iar amintirile din vremea şcolii pălesc sub bombardamentul informatic actual.
Tocmai de aceea această prezenta lucrare devine un adevărat îndreptar, o carte menită să şteargă praful indiferenţei şi al necunoaşterii, o carte ce pune la îndemâna lectorului nu numai simpla descoperire a unei ţări şi a unui univers întreg, unul marcat de istorie şi frumos, ci şi pătrunderea într-o nouă dimensiune existenţială, una cu altă poveste proprie pe umeri, una cu oamnei dârji, evident marcaţi de clima şi de peisajul arid în care le este dat a trăi.






