Știind foarte bine importanța și responsabilitatea rostirii, maramureșeanul Nicolae Scheianu s-a urnit greu spre a-și arăta, din nou, cuvântul artistic în lume, deși el chiar este poet. Sau, de fapt, tocmai de aceea! Este și motivul pentru care cartea Pietre din potop – Editura Vinea, București, 2016 – este a doua pe care o publică, la un interval de două decenii față de prima, încât, mutatis mutandis, aș putea să-l așez, în privința greutății pe care i-o recunoaște actului scrierii, în descendența cronicarului Miron Costin care, în a sa Predoslovie la De neamul moldovenilor, spunea, în acest sens: Eu voi da seama de ale mele, câte scriu. Paralela pe care o fac nu este deloc forțată, cred, de vreme ce, la urma urmei, poezia poate fi citită și ca un letopiseț al contemporaneității.

Ioan Dragoş – „Acte adiţionale la foaia de observaţie”, Editura Singur, 2017

Poetul Ioan Dragoş s-a situat continuu în afara experimentelor poetice care ne-au marcat istoria recentă, conştient cumva de faptul că afinităţile care-au stat la baza constituirii unora din grupurile care s-au manifestat zgomotos nu aveau cum să ducă la cristalizări şi cum să nască generaţii cu o anumită rezonanţă.
Aşadar, consecvent propriei viziuni poetice, aproape zgârcit cu publicarea versurilor sale, nordicul Ioan Dragoş s-a păstrat cu fervoare într-un anumit etos specific, în limitele acestuia, el impunându-se încet şi sigur printr-o mai altfel de artă combinatorie de cuvinte.

Din pacate, istoria tehnicii -in general- si a aviatiei -in special- este putin cunoscuta in Romania. Avem istorici buni si foarte buni, auxiliari excelenti, dar se orienteaza spre teme generale. Si sunt -in continuare- extrem de regionalizati. Ancorindu-se doar in istoria locala, cel mult a tarii.
Eu am mai postat pe temele in discutia de azi. Reiau subiectele pentru a le reuni intr-un singur material si a prezenta cititiroului neavizat, fapte care schimba perceptia asupra istoriei noastre -si nu numai-. In sec. XX.
Prima problema supusa atentiei, este dispozitivul de sincronizarea tirului mitralierei prin discul elicei in functiune.  O chestie cu denumire lunga si greu de rezolvat.
De ce aceasta problema?
Pentru ca daca stai sa vorbesti cu un francez, iti va spune -cu probe- ca ei au inventat jucaria aia.

Nicolae Vălăreanu Sârbu s-a „îmbrăcat în haina ponosită a poeziei” şi a scris volumul de versuri „Geometriile spaţiului”, unde se întâlnesc realizări remarcabile, „împregnate” pe alocuri cu uşoare imperfecţiuni. Aşadar,...
Autorul îşi caută împlinirea „la cozile căutătorilor de fericire” tocmai când este prea plin de „nostalgie alunecoasă”. Chiar această expresie mi-a atras atenţia în mod deosebit în prima poezie a volumului. Două cuvinte, doi termeni care vin din sfere diferite, „nostalgia” din lumea gândurilor, a stărilor sufleteşti mai precis şi „alunecoasă”, ceva cât se poate de concret, deranjant câteodată, dar necesar de multe ori. Poetul reuşeşte să creeze, prin apropierea celor două cuvinte unul de altul, senzaţia atât de bine cunoscută că nostalgia se duce încet-încet, locul luându-i-l alunecuşul concretului.

Viața economică a Transilvaniei a purtat de-a lungul mai multor secole amprenta puternică a instituției breslelor, care, deși a suportat numeroase transformări survenite atât din interior, cât și ca urmare a unor acțiuni externe, a reușit să treacă peste toate vicisitudinile și să supraviețuiască în această formă până la începutul deceniului opt al secolului al XIX-lea.
    Apărute din necesități economico-sociale, aceste asociații profesionale alcătuite din meșteri calificați din aceeași branșă sau din branșe diferite, au fost atestate pentru Transilvania încă din secolul al XIV-lea, deși cu o oarecare întârziere raportat la cele din centrul și apusul Europei, care au constituit modele de organizare. Generalizarea sistemului breslaș în Transilvania are loc în perioada secolelor XV-XVI, când, la solicitarea meșteșugarilor din mediul urban, care urmăreau asigurarea unor privilegii în fața meșteșugarilor străini sau a celor care nu făceau parte din bresle, au fost acordate și chiar reînnoite o serie întreagă de privilegii.

La Ioan Romeo Roşiianu fiecare clipă lasă „o amprentă de sânge şi lacrimi / o mulţime de şoapte surâsuri şi taine”. Versurile  autorului băimărean  sunt  uneori abia şoptite pentru a nu strica nimic din tainele lumii, alteori sunt clamate energic pentru a ne trezi din reverie.

Elegant şi melancolic, patetic sau vulcanic, autorul spune
„Sărut amintiri neprăfuite-n vreme / icoana ta-mi creşte-n priviri insomnii/ [...]
  treci printre şoapte cometic / răsădindu-mi în suflet privelişti siderale.”

Vasile Mic e, indiscutabil, unul din cei mai interesanţi poeţi iviţi în nordul ţării. Oşan autentic, poetul s-a născut la 15 august 1947, în satul Coca, din comuna Călineşti-Oaş. A debutat cu poezie în revista „Familia”, în 1974.  Vreme de câţiva ani, a practicat ziaristica la cotidianul „Gazeta de Nord-Vest”, o profesie ce pare să nu-i mai surâdă poetului, retras tot mai mult în domeniul inefabil al muzelor.
        S-a exersat, cu bun gust şi măsură,  în calitate de autor de recenzii şi cronici literare, în reviste precum  „Citadela”, „Reflex”, „Cetatea culturală”  şi „O carte pe zi”. A publicat poezie în „Tribuna”,  „Flacăra”, „Orizont”, „Albina”,  „Argeş”, „Pleiade”, „Poesis”,  ”Caligraf”, „Citadela” „Nord Literar” „Reflex”, „Cetatea Culturală”, „Pro Saeculum”, „Acolada”, „Vatra veche”, „Destine Literare” (Canada), „Semănătorul”, în alte publicaţii literare şi de cultură, în presa locală („Cronica sătmăreană”), precum în diverse culegeri de literatură.

O echipă de arheologi de la Muzeul de Istorie ”Paul Păltânea” din Galaţi a descoperit câteva ziduri ale unui punct de observaţie roman. În vecinătate, au mai fost scoase din pământ fragmente dintr-un castru roman şi monede de pe timpul împăratului Traian, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Descoperirile au fost făcute în urma unei cercetări arheologice realizată în perioada mai - iunie, pe o suprafaţă de 800 de metri pătraţi, informează Mediafax.
 
”Am terminat prima fază a săpăturilor arheologice. Echipa de arheologi a realizat o cercetare, în urma căreia au fost descoperite zidurile din zona centrală a castellumului roman, turn folosit pentru observarea navigaţiei pe Dunăre şi Siret. Au fost descoperite ziduri de incintă ale castrului roman, locuinţe romane, drumuri pavate, dar şi un bogat material ceramic şi numismatic, care va fi conservat, restaurat şi valorificat în muzeul de sit care se va realiza chiar acolo.

Juriul  Festivalului Internațional de Teatru „ATELIER”, ediția a XXIV-a, Baia Mare  10-18 iunie 2017 alcătuit din: Cristian  BAN  - Preşedintele juriului,  Gabriela LUPU,  Lorena COPIL, Ștefan CARAMAN   și   Ioan  BOTIȘ  a acordat următoarele  premii:

PREMIILE  SPECIALE  ALE  JURIULUI

1. ADEI MILEA,  pentru muzica  din spectacolul  “LEONCE ȘI LENA” al TEATRULUI REGINA MARIA DIN ORADEA.

Premiul a constat în tabloul  PORTRETUL LUI CHARLES DARWIN,  oferit de   artistul      Paul  Covaci.

1. 2.   „EXPERIMENTUL”  și “CULTURĂ-N ȘURĂ”

Premiul a constat în lucrarea  FEREASTRA  de Alin Hereș

În memoria scriitorului Mihai Nebeleac

Cei ce l-au cunoscut pe profesorul şi scriitorul Mihai Nebeleac, Mişa, cum îi spuneau confraţii săi Echim Vancea, Gh. Părja, Ion Petrovai, fraţii Mihai şi Vasile Bărlea, Pablo Romaniuc,  Ion Ardelean şi alţii, care cunosc bine întâmplarea pe care vreau s-o istorisec şi pot să susţină că e adevărată. Eu pe atunci eram doar un biet umil ucenic al maestrului Mişa, care cu multă dragoste şi răbdare mă iniţia în arta scrisului şi în ritualul băutului de vodcă, jurându-mi în fiecare seară că v-a scoate din mine un adevărat scriitor. Eh, dar ce să-i faci?.. Mişa a plecat în cele veşnice, iar eu am rămas undeva între un bun băutor de vodcă şi un  scriitor slab. Dar să revin la întâmplarea cu pricina.