UK Bookmakers

Titlu: Școala Populară de Arte ”Liviu Borlan” nu se desființează!

Scris de CJMM. Posted in Cultura

 
   Datorită faptului că se încearcă prin diferite mijloace dezinformarea opiniei publice cu privire la proiectul de hotărâre al Consiliului Județean Maramureș, privind comasarea prin absorbție a Școlii Populare de Arte ”Liviu Borlan” Baia Mare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, reprezentanții administrației județene vin cu clarificări.  
Prima și cea mai importantă clarificare este aceea că, Școala Populară de ”Arte Liviu” Borlan nu va mai fi o entitate juridică de sine stătătoare, ci va deveni parte a Centrului Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Liviu Borlan”, cu un șef care va conduce această secție.
Programa pentru anul școlar 2019 – 2020 va fi stabilită în vara acestui an, însă și noua organigramă prevede tot 19 posturi de profesori, câți sunt în prezent, cu mențiunea că se dorește scoaterea la concurs a posturilor aflate în prezent la plata cu ora, pentru a fi ocupate de profesori titulari.


Clădirea în care își desfășoară activitatea Școala de Arte ”Liviu Borlan” rămâne cu aceeași întrebuințare educațională, iar elevii înscriși la diferite specializări nu vor avea de suferit, diplomele de absolvire eliberate la finalul anilor de studiu de către Ministerul Educației Naționale fiind aceleași ca și până în prezent, iar cursurile se vor desfășura, și de anul viitor, în aceleași spații. Mai mult, pentru a nu fi afectată programa educațională a anului școlar 2018 – 2019, profesorii vor rămâne pe funcții până la 1 iulie 2019, urmând ca, în noua organigramă, să opteze pentru un post similar în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Liviu Borlan”. Posturile vacante (ocupate de profesori la plata cu ora) vor fi scoase la concurs, iar în cazul profesorilor titulari, aceștia vor fi transferați, cu acordul lor, pe noua structură.
Totodată, s-a avut în vedere și protestul inițiat în fața instituției Consiliului Județean de către Grigore Chira, profesor al Școlii Populare de Arte ”Liviu Borlan”, care a omis să menționeze în declarațiile făcute presei că nu se va regăsi pe noua organigramă, deoarece este imperios necesar ca profesorii să aibă studii superioare, studii pe care Grigore Chira nu poate dovedi că le are. Dacă își va finaliza studiile superioare în domeniu și Secția Populară de Arte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Liviu Borlan” va avea posturi vacante, se va putea înscrie la concurs.

Reorganizarea celor două instituții de cultură a avut ca principale obiective o politică unitară și o viziune strategică

În nota de fundamentare a proiectului de hotărâre se arată că noii instituții i se atribuie denumirea de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Liviu Borlan” Maramureș. Totodată, s-a constatat că cele două instituții de cultură au asemănări și trăsături comune, respectiv promovează valorile culturale, artistice, tradiționale și contemporane, autohtone și universale, pe plan comunitar, național și internațional, prin intermediul spectacolelor, prin activitatea de instruire, formare și educație permanentă, precum și prin inițierea și desfășurarea proiectelor și a programelor cultural artistice, în vederea formării, educării și dezvoltării personale.
Reorganizarea celor două instituții de cultură are ca principale obiective o politică unitară și o viziune strategică, respectiv centralizarea resurselor financiare, umane și materiale și exercitarea unui management unitar. Se dorește o conducere unitară a activității, care poate oferi perspectiva elaborării unor programe și proiecte care să utilizeze și să pună în valoare toate resursele de care dispune instituția și să acopere toate nevoile de cultură, pe categorii de beneficiari și tipuri de servicii oferite.
Prin această reorganizare va putea fi elaborat și gestionat un singur buget de venituri și cheltuieli, existând o mai bună organizare și distribuire a sarcinilor și atribuțiilor, astfel încât să se obțină rezultate optime pe toate tipurile de activități. Va exista un singur aparat administrativ care să asigure activitatea economică, financiar-contabilă, administrativă, gestiunea resurselor umane, ceea ce generează economii la bugetul de stat.

Gabriel Zetea: ”Noua organigramă cuprinde tot 19 posturi de profesori”

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea face un apel către reprezentanții mass-media locală și centrale de a se documenta atunci când elaborează un material în care este implicat numele instituției județene. ”Codul deontologic al jurnalistului spune că, o informație trebuie verificată din trei surse. Din păcate, jurnaliști total neprofesioniști au luat doar partea de can-can din tot protestul lui Grigore Chira și, în loc să îmi ceară și mie un punct de vedere, au ales să prezinte doar opinia profesorului care, în mod normal, nu poate fi profesor, atâta timp cât nu are o diplomă care să ateste că a finalizat studiile superioare. Voi cere să ni se pună la dispoziție toate documentele din care reiese modul în care a funcționat Școala Populară de Arte și câte astfel de cazuri s-au mai înregistrat aici. Nu vreau să amestecăm partea politică în administrație, nu am făcut-o nici până acum și nu vreau să o fac nici pe viitor. Mereu am susținut că, atunci când ne ocupăm de administrație, trebuie să dezbrăcăm haina politică, însă prea puțini înțeleg cu adevărat acest mesaj.
Așa cum am precizat și în ședința Consiliului Județean, această reorganizare a Școlii Populare de Arte nu afectează profesorii, fiind prevăzute tot 19 posturi și în noua organigramă, doar că îmi doresc ca profesorii care predau aici să fie cu adevărat specializați în această profesie. Reducem posturile de conducere la un singur manager și un singur cotabil-șef, însă contabilul-șef de la Școala Populară a acceptat deja să fie mutat ca și contabil în noua structură. Personalul auxiliar al unității școlare are posibilitatea de a opta pentru posturile care se regăsesc în noua organigramă, iar doar acolo unde situația o impune, vom organiza concurs. Angajații Școlii Populare rămân, pe mai departe, în structurile Consiliului Județean Maramureș, însă se vor regăsi în altă parte. Noul manager care va fi desemnat în maxim 120 de zile de la adoptarea hotărârii de Consiliu Județean se va ocupa să aplice această organigramă”, a conchis președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019